Poliţia globală a gândirii decretează pasaje ale Noului Testament ca „anti-semitism clasic”

Preluare de pe Altermedia

„Biroul pentru Anti-semitism Global” al Departamentului de Stat susţine că afirmaţia din Noul Testament, prin care iudeii l-au lăsat pe Hristos să fie crucificat, constituie „anti-semitism clasic” – o formă istorică a urii. Cazul unui preot polonez, care a afirmat că iudeii l-au omorât pe Hristos, a fost inclus ca un „incident anti-semit”

Scrisoarea (de Anton Cehov)

Traducere din ruseşte de Savatie Baştovoi
Din volumul Anton Cehov „Povestiri ortodoxe”
apărut la Editura Cathisma

Părintele protopop Feodor Orlov, un bărbat frumos şi bine hrănit, cam de cincizeci de ani, ca întotdeauna impozant şi sever, cu obişnuita expresie de demnitate care nu-i dispărea niciodată de pe faţă, însă peste măsură de obosit, umbla din colţ în colţ prin mica sa cameră de oaspeţi şi se gîndea cu încordare la un singur lucru: cînd, în sfîrşit, va pleca oaspetele său? Acest gînd îl apăsa şi nu-l slăbea nici pentru o clipă. Oaspetele, părintele Anastasie, preot în unul din satele din suburbie, venit la el de vreo trei ore pentru problema sa, foarte neplăcută şi plictisitoare, întrecuse măsura şi acum, sprijinindu-şi cotul pe cartea groasă de conturi, stătea în colţ la măsuţa rotundă şi se pare că nu se gîndea să plece, deşi de acum era ora nouă seara

Delicata spalare de creier pentru prescolari

Tradus si adaptat de Nicusor Gliga dupa Stern

Scolile din Anglia pun in aplicare un proiect pilot in domeniul tolerantei: politicienii si-au dat seama ca, pe cat se pare, copii nu sug o data cu laptele matern si gandirea liberala.

In viitor, planul de invatamant

A fi sau a nu fi

„Intre Freud si Hristos (editie revizuita)”

Odată cineva m-a invitat să văd un film despre avort. Filmul urma să fie arătat într-o şcoală oarecare. Scopul acestui film era acela de a trezi repulsia faţă de avort, cu alte cuvinte de a opri pe cei care ar fi tentaţi vreodată să facă un avort. Eu nu m-am dus la acest film. Pentru că eu nu aş putea privi un astfel de film.

Mulţi ani în urmă stăteam la o bere cu cineva care tocmai îşi dusese iubita să facă un avort. Eram băieţi de liceu şi lucrul acesta făcea parte din viaţa liceenilor. Mărturisirea acestui om nu avea nimic din teribilitatea şi mostruozitatea unei operaţii chirurgicale filmate. Ceea ce îi rămăsese lui în minte era mâna asudată a iubitei sale de 40 de kilograme pe care el o ducea adormită şi palidă pe străduţa întortocheată din spatele spitalului. Mâna aceea subţire şi neputincioasă semăna pentru el cu o funie legată de gâtul unui animal dus la tăiere. Şi asta n-ar fi fost atât de dureros şi atât de marcant, dacă această mână nu ar fi fost mâna celei pe care el o iubea mai mult decât orice pe lume.

Vremea a trecut şi astăzi nu mai ştiu unde este tânărul acela, iar fata poate că nu şi mai aminteşte decât arareori de această întâmplare din adolescenţă.

Astăzi în orişice oraş te izbeşti de panourile care îţi oferă servicii de obstetrică. În spatele acestor panouri, în hol, sunt întotdeauna câteva femei singure, altele însoţite de partenerul lor, aşteptându şi rândul la operaţie sau amorţite şi palide, aşteptând să-şi revină după anestezic. Fiecare dintre ele are povestea ei, poveste despre care toată lumea încearcă să uite, pentru a nu-şi mai aminti de ea niciodată.

Este curios cum într-o societate în care cultul dragostei şi al tinereţei dezlănţuite se impune cu atâta putere, s-a creat, pe de altă parte, o adevărată fobie în faţa naşterii, care este o urmare firească şi inevitabilă a dragostei. Atunci când o tânără află că a rămas însărcinată ea începe să aibă comportamentul unui om cuprins de cancer. Oameni care sacrifică câte 25-30 de ani din viaţă pentru a bate coridoarele şcolilor, cu toată amărăciunea şi sărăcia pe care o presupune viaţa căminelor studenţeşti, aceeaşi oameni se îngrozesc dintr-odată în faţa gândului de a „sacrifica” doi ani pentru copilul lor care se naşte. Aceasta nu vorbeşte decât despre infantilitatea în care se adânceşte omenitatea de azi, când oameni de 30, 35 de ani umblă cu cursurile xeroxate sub braţ şi tremură de emoţie la gândul dacă vor reuşi sau nu să copieze la examen.

Am spus la început că nu am vrut să văd un film care îmi prezintă un avort pe viu. De multe decenii, Biserica, precum şi unele societăţi filantropice şi medicale încearcă să convingă lumea de faptul că avortul este un omor. Totuşi oamenii sunt prea puţin sensibili la acest lucru. Ei zic că vor să-şi trăiască tinereţea, să-şi trăiască dragostea. Am auzit de nenumărate ori tineri care spun că apariţia unui copil ar duce la încetarea dragostei dintre ei, că grijile le ar rutina viaţa. Tânărul care îşi dusese iubita la chiuretaj nici nu realizase că tocmai comisese un omor, pentru că nici nu ştia ce înseamnă un avort, dar înţelesese că făcuse un păcat împotriva dragostei, că o umilise şi o sacrificase ca pe un animal de carne pe cea pe care o iubea. El îşi dăduse seama că cea pe care el o atingea cu atâta sfială fusese dusă să fie desfăcută şi însângerată de mâinile unui chirurg impersonal şi rece.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că la Judecată oamenii nu vor fi întrebaţi de păcatele pe care le au făcut fiind biruiţi de fire: nici de beţie, nici de curvie, dar vor fi întrebaţi de ce nu au arătat dragoste. Şi prorocii au avut căderi – cum a fost David, care a violat, neputând rezista în faţa frumuseţii Virsaviei -, dar şi le au asumat. Nu a naşte un copil este păcat, ci a te folosi de o femeie pentru pofta ta. Dar poate că şi această plăcere devine păcat de moarte abia de atunci de când apare gândul de a opri zămislirea care o urmează. Apostolul Pavel spunea că femeia se mântuieşte prin naşterea de fii, dar astăzi credem că oricine îşi asumă să nască pe cel ce s-a zămislit în urma unei iubiri permise sau nepermise ar putea să se mântuiască de păcatul său. Oamenii avortează şi după aceea vin la biserică să-şi ia canon de ispăşire, neînţelegând că nu este un alt canon mai bun pentru păcatul trupesc decât acela pe care Însuşi Dumnezeu l-a rânduit, adică naşterea de fii, cu tot ce presupune ea.

Izvorul vieţii este Hristos. Nimic din ceea ce este nu s-a făcut fără El. Sfântul Macarie Egipteanul vorbea în omiliile sale despre nemăsurata iubire a lui Dumnezeu faţă de făptura Sa. Anume că Dumnezeu, în puritatea şi atotputernicia Sa plină de lumină, nu se îngreţoşează niciodată de om, că El trimite pe Duhul Său cel Sfânt chiar şi acolo unde doi desfrânaţi săvârşesc păcatul şi se atinge de trupurile lor pentru a da naştere unei noi vieţi. Nimeni nu poate zămisli fără Duhul Sfânt. De ce unii oameni drepţi nu pot avea copii şi de ce păcătoşii zămislesc şi avortează? Nu ştim. Ştim numai că oricine se naşte pe lume se naşte de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Oricine s-a opus lui Dumnezeu şi şi a omorât copiii pentru a şi face o viaţă mai lipsită de griji a ajuns mai devreme sau mai târziu să-şi ruineze viaţa. Acestea sunt familiile care divorţează, în care mor copiii în accidente sau înecaţi, aceştia sunt bătrânii pe care nu-i mai cercetează propriii copii.

Lumea este fiecare om care trăieşte şi ea capătă sens doar în faţa omului care o contemplă şi o împlineşte prin sine însuşi. Privit în adâncime, privit cu dragoste, nu este nici un om care n-ar fi trebuit să se nască. Şi când zic asta mă gândesc în primul rând la mine şi la tine. Şi cine oare a hotărât pentru noi dacă a trebuit să fim sau să nu fim în această lume? Încă de când eram copil mă surprindeam de multe ori că cercetez oameni necunoscuţi, încercând să-i ghicesc cine sunt şi mai ales ce simt ei în inimile lor. Mă gândeam cum ar fi fost dacă ei nu ar fi fost pe lume, ce ar fi putut fi în locul acelei clipe în care eu i-am privit şi m-am gândit la ei? Până acum rămân la convingerea că fiecare om simte ceva profund în inima sa şi ceea ce simte este, pentru el, cel mai important lucru, este ceea ce dă sens vieţii lui.

Oricine iubeşte trebuie să iubească până la capăt şi să-şi asume tot ceea ce îi scoate înainte dragostea.

 

Un revizionist evreu pierde titularizarea in invatamant

Preluare de pe Altermedia

Daca credeti ca „sistemul” ii trateaza dur pe revizionistii obisnuiti si pe alti „eretici”, intrebati-l pe profesorul Norman Finkelstein ce se intampla cand un evreu rupe randurile in chestiunea holocaustului. Conform cu Yahoo News, un profesor care a acuzat ca unii evrei folosesc mostenirea holocaustului pentru a primi plati compensatorii nu a primit titularizarea la Universitatea DePaul, dupa o disputa publica. Norman Finkelstein, ale carui lucrari au dus la o disputa indelungata cu un profesor de drept de la Harvard, s-a declarat dezamagit de decizia luata de conducerea facultatii, cu 4 voturi impotriva sa din 7.

„Imi pot refuza titularizarea, imi pot lua dreptul de a preda”, a spus Finkelstein, in varsta de 53 de ani, pentru Chicago Sun-Times. „Insa niciodata nu ma vor opri de la a spune ce cred.”

Cea mai recenta carte a lui Finkelstein, „Beyond Chutzpah: On the Misuse of Anti-Semitism and the Abuse of History”, este un atac la lucrarea lui Alan Dershowitz „The Case for Israel”. Finkelstein argumenteaza ca Israelul foloseste anti-semitismul ca arma pentru a inabusi criticile. Dershowitz, care a amenintat ca il va da in judecata pe editor pentru calomnie, i-a indemnat pe oficialii Universitatii Catolice DePaul din Chicago sa respinga cererea de titularizare a lui Finkelstein.

Dershowitz, profesor de drept la Universitatea Harvard, binecunoscut pentru sustinerea folosirii torturii asupra teroristilor, nu se arata pe deplin satisfacut de verdictul senatului Universitatii DePaul. „N-ar fi trebuit sa fie un caz atat de strans,” a precizat Dershowitz intr-un e-mail, cu referire la rezultatul votului. „Singurul merit academic al lui Finkelstein sunt atacurile ad hominem la inamicii ideologici. Singurul motiv pentru care decizia a fost pe muchie de cutit au fost persoane de stanga din afara care au dus o campanie politica in numele sau.”

Dezbaterea asupra titularizarii sale a starnit mania multora din mediile academice si religioase, iar pe internet au aparut bloguri si petitii atat in sprijinul cat si impotriva sa. Pe siteul sau, Finkelstein a postat o scrisoare explicand de ce senatul universitar a decis sa nu-i acorde titularizarea. In scrisoare oficialii il acuza pe Finkelstein de o opera „deliberat jignitoare”, de lipsa de implicare in activitatile profesionale si de tendinta de a intra in conflict public cu alti profesori.

Finkelstein preda teorie politica la Universitatea DePaul din 2001. Oficialii de la DePaul au mentionat ca contractul lui Finkelstein expira in iunie anul viitor, insa el „poate alege sa isi paraseasca postul imediat”.

Finkelstein si-a luat doctoratul la Universitatea Princeton in 1988. A publicat 5 carti, dintre care prima a fost cea mai controversata. In „Holocaust Industry”, acesta  pune sub semnul intrebarii mitul holocaustului si considera ca intreg holocaustul este de fapt o frauda, destinata sa creeze un nesfarsit flux de simpatie si sume reparatorii pentru evrei.

„Terminatorul” de valori

Preluat de pe hristofor. wordpress.ro

“Mama si Tata” precum si “sot si sotie” au fost interzise in scolile californiene de guvernatorul Arnold Scwarzeneger care de asemenea a dat voie ca vestiarele fetelor sa fie impartite si de baieti si invers.

“Suntem socati si indignati de faptul ca senatorul a atacat direct valorile traditionale, familia”, spune Karen England, director executiv al Capitol Resource Institute. “Prin aceasta decizie, guvernatorul Scwarzeneger a dat de inteles parintilor ca valorile lor sunt irelevante. Multi parinti nu vor avea de ales si isi vor retrage copiii de la scoala, scoli care au devenit centre de indoctrinare sexuala”.

“Arnold a dat copiii pe mana celor ce-i vor initia in viata sexuala alternativa”, a spus Randy Thomasson, presedintele Campaniei pentru Copii si Familie. “Asta inseamna ca micutii de 5 ani vor fi molestati mintal in salile de clasa”. “Sa-i fie rusine lui Scwarzeneger ca a facut posibil ca scolile californiene sa se transforme in centre de indoctrinare homosexualo-bisexualo-transexuala”, a mai spus Randy.

Analistii avertizeaza ca aceasta decizie va avea un impact urias si asupra celorlalte scoli, dupa cum majoritatea manualelor sunt tiparite in California si probabil nu-si vor permite sa le cumpere din alte provincii. Decizia lui Arnold include si articolul SB777 care interzice orice manifestare publica ce ar putea aduce prejudicii homosexualilor. Nu exista un articol similar pentru studentii/elevii cu principii traditionale.

“SB777 va duce la o discriminare inversa, adica elevii cu valori traditionale vor fi agasati de minoritatile sexuale”, este de parere Meredith Turney, de la Capitol Resource Institute. “Parintii vor sa fie siguri ca prin participarea la cursuri, copii lor vor invata cititul, scrisul si aritmetica nu indoctrinarea sexuala privind moduri de viata sexuala alternative”, a mai spus Meredith.

Schwarzeneger a mai semnat si AB14 care interzice orice manifestare care nu respecta dreptul minoritatilor sexuale, sau care nu promoveaza mesajul lor. Mai mult, orice spital – de stat, sau apartinand unei institutii religioase – trebuie sa respecte aceste decizii anti-crestinesti. Daca, spre exepmlu, esti baiat dar te simti… fata si vrei sa-ti schimbi numele intr-unul de sex feminin, scoala este obligata sa te strige pe numele femeiesc, desi esti… baiat.

In Spania, negarea holocaustului nu se va mai pedepsi cu inchisoarea

Preluare de pe Novopress.info

Curtea Constitutionala din Spania a decis sa elimine din Codul Penal pedepsele cu inchisoarea pentru negarea holocaustului. Conform acestei decizii, doar persoanele care justifica orice forma de genocid vor putea fi trimise dupa gratii. Deocamdata, libertatea de opinie si libertatea de exprimare, in ceea ce priveste holocaustul, raman ingradite de masuri punitive in majoritatea tarilor europene, inclusiv Romania. (ro.novopress.info)

Roata lui Gagarin

Din ciclul „Povestiri pionieresti”

După ce a zburat în Cosmos, Iuri Gagarin devenise aproape la fel de popular ca şi Lenin. Toată lumea ştia cine este Iuri Gagarin, chiar şi copiii de la Şcoala Specială care veneau vara în tabăra de pionieri din satul Oricova.

Uniunea Sovietică purta o deosebită grijă pentru toţi copiii. De aceea nici copiii debili nu erau trecuţi cu vederea. Ei primeau cu toţii foi pentru taberele de pionieri care se organizau în fiecare vară. Aici ei alcătuiau un detaşament aparte pe care toţi îl numeau detaşamentul de debili. Toată lumea credea că poate să bată sau să înjure un debil şi se simţeau chiar datori să o facă.

În detaşamentul de debili era un băiat pe nume Tolia Ursu. Mulţi erau de părere că el nu era întru totul debil, iar unii spuneau chiar că nu e debil deloc, ci doar orfan. Oricum, el făcea parte din detaşamentul debililor şi avea parte de acelaşi tratament ca şi ceilalţi.

Într-o zi l-am văzut pe Tolia împingînd la deal un cauciuc mare de tractor. În deal îl aşteptau hohotind grozav instructorul de sport şi un educator, amîndoi studenţi în ultimul an la Şcoala Pedagogică, în vîrstă cam de 19 ani, veniţi în practică la tabără. În jurul lor se adunaseră o mulţime de pionieri, băieţi şi fete care rîdeau, fluierau şi îl grăbeau pe debilul care împingea roata.

Ajuns în deal, instructorul de sport şi educatorul l-au pus pe Tolia să se bage în cauciuc, zicîndu-i că acuş o să zboare în Cosmos ca Iuri Gagarin. Acesta s-a supus docil şi chiar entuziasmat. Apoi cei doi făcură vînt roţii şi ea porni cu viteză la vale, sărind peste hopuri.

Toată lumea rîdea. În cele din urmă, după un parcurs de vreo 30 de metri, roata se izbi în gardul de plasă şi cu o lovitură puternică se prăbuşi la pămînt.

În deal au izbucnit hohote de rîs. Apoi toţi au început să-l grăbească pe debil să vină mai repede cu roata. El s-a ridicat şi, clătinîndu-se, a pornit să împingă roata în deal.

Debilul răspundea cu zîmbet la hohotele de rîs ale celor de sus. Totuşi pe faţa lui se citea o oarecare dezamăgire.

Piciorul

Din ciclul „Povestiri pionieresti”

Pe coasta abruptă a taberei de pionieri din Oricova venea la vale, cu sărituri mari, o minge. Se vede că cineva o bătuse, ca de obicei, foarte sus şi, nereuşind să o prindă a scăpat-o la vale. Din urma ei alerga un pionier gras îmbrăcat în pantaloni scurţi. El de acum reuşise să ajungă mingea dar, vrînd să o prindă, a lovit-o şi ea a pornit cu o viteză şi mai mare la vale.

Pe sub copaci, pionierii, aşezaţi pe pături, jucau dame. Mingea a căzut peste o tablă şi a împrăştiat piesele. S-au auzit strigăte şi înjurături, apoi vocea indignată a educatoarei. Pionierul alerga la vale, dar faţa lui arăta că el de acum nu mai vrea să ajungă mingea şi că ea îşi va urma traiectoria pînă la capăt.

– Bă! Ia vină-ncoa! – s-a auzit basul prefăcut al educatorului de sport, un tînăr de 18 ani care făcea totul pentru a părea bărbat. Pionierul s-a oprit din alergare, trîntindu-se la pămînt ca fotbaliştii care se aruncă la picioarele adversarului.
– Vină la mine, am zis!

Pionierul s-a apropiat. El ţinea instinctiv mîinile la spate şi zîmbea, ca să nu se vadă că el de fapt vrea să plîngă.

– Poziţia!

Ajungînd în faţa educatorului, pionierul cel gras s-a întors cu spatele la el, s-a aplecat şi a rămas cu fundul în sus. El a închis ochii ca şi cum ar fi aşteptat să se producă o explozie. Desigur, el continua să rîdă. Educatorul şi-a făcut vînt şi l-a lovit pe pionier cu toată puterea în fund. Pionierul a căzut în mîini şi a început să rîdă, rostogolindu-se pe pămînt de durere. Ştergîndu-şi lacrimile cu umerii, pionierul s-a ridicat şi, reluîndu-şi poziţia jenantă, a început să strige, rîzînd isteric:

– Mai vreau unu’! Mai vreau unu’!

Educatorul, parcă regretînd că l-a lovit prea tare, a fluturat din mînă şi a zis:

– Gata!

Apoi, întinzînd mîna spre mingea care se oprise departe sub gard, a strigat cum strigi atunci cînd dai comandă unui cîine:

– Fuga!

Pionierul şi-a îndreptat spatele, a săltat şi s-a îndreptat fugind spre minge.

El era bucuros că i s-a încredinţat să aducă mingea, căci, nu-i aşa, mingea putea să fie adusă de un altul. Dar aşa, el putea să pună mîna pe ea şi chiar să o lovească cu piciorul. Aceasta era singura lui ocazie de a atinge mingea, atunci cînd cineva o scăpa la vale, pentru că altfel el nu avea voie să se joace cu ceilalţi băieţi. El făcea parte din detaşamentul de debili. De aceea pionierul nostru se bucura de fiecare dată cînd auzea mingea sărind pe coastă şi o lua la fugă, din reflex. El se bucura chiar şi atunci cînd i se spunea să ia poziţia pentru a fi lovit cu piciorul. El înţelegea că acesta era singurul mod în care ceilalţi băieţi îl băgau în seamă. În acest fel el se simţea util, important şi, chiar dacă loviturile erau dureroase, el rîdea, rîdea sincer şi cerea să fie lovit iar şi iar.

Unghia

Din ciclul „Povestiri pionieresti”

Educatoarea A., o femeie cam de treizeci de ani, tunsă scurt, nemăritată, a intrat seara în camera copiilor şi a zis că în acea noapte ea va dormi acolo. Tabăra era pe sfîrşite şi în cameră erau două paturi libere. Educatoarea a zis că aşa se cuvine, că ea trebuie să-i păzească pe pionieri ca să nu facă “nebunii”.

Pionierii au urmărit-o curioşi pînă au adormit cu toţii. Numai unul nu a adormit, el stătea sub pătură şi o pîndea pe educatoare. După miezul nopţii, uşa s-a deschis şi a intrat un băiat pe care pionierul treaz îl cunoştea foarte bine. Băiatul s-a dus la patul educatoarei. Pionierul, cu inima la gură, a văzut că educatoarea nu dormea.
Cei doi au început să şoşotească. Lumina de la becul de afară cădea chiar pe patul lor şi pionierul, chiar dacă privea de sub pătură, vedea totul. Vorbele pe care şi le spuneau cei doi i se păreau fără nici un rost.

Băiatul intrat a luat-o pe educatoare de mînă şi i-a zis:
– Mă crezi că-ţi muşc unghia?

– Nu te cred, a zis ea chicotindu-se, de parcă era mare lucru de crezut una ca asta.
Băiatul a zis iar:

– Hai că ţi-o muşc!
– Nu mi-o muşti…

Femeia chicotea şi pionierului i se părea că ea chiar vrea ca băiatul acela să-i muşte unghia. Ceea ce el a şi făcut.
După ce s-au şuşotit aşa mai multă vreme, băiatul s-a dus.

A doua zi, pionierul credea că a avut o vedenie. Nu putea să creadă că el a văzut cum doi oameni mari se îmbrăţişează şi se sărută. El a umblat în urma educatoarei şi a tras cu ochiul la unghia ei. Unghia era roasă. Înseamnă că totul era adevărat!
În ziua aceea şi în următoarele pionierul se purta ca un om căruia i s-a încredinţat o mare taină. El ar fi vrut să împărtăşească cele văzute şi altora, dar i se părea că acesta ar fi un lucru josnic. Cele văzute de el i se păreau prea tainice.

El încă nu ştia că întîmplarea petrecută în acea noapte, care pe el l-a marcat pentru mulţi ani înainte, era o întîmplare banală, pe care pînă şi cei doi au uitat-o…