Și ție ți-i ciudă că n-ai fost în avion?

Ai o stare negativă? Ți-i ciudă că nu ai fost și tu în ”avionul fără vize”, să te fotografiezi cu Leancă, cu Băsescu, cu Monica Macovei? Poate cu Filat sau cu Lupu? Poate ții cu rușii, vrei în uniunea vamală și nu spui pe față? Anti-românule!

În loc să te mîndrești! În loc să fii pozitiv! În loc să privești în viitor!

Asta era ieri. Azi viitorul s-a-mplinit, ne-a căzut în cap ca o valiză de călătorie. O zi normală la granița cu UE, traficul chiar mai mic decît în anul trecut în aceeași perioadă: 600 persoane în primele 12 ore de la liberalizarea vizelor. Informația e oficială și a fost făcută de ofițerul de presă al Direcției Poliție de Frontieră, Daniela Mânzatu.

Ideea cu avionul s-a dovedit a fi una proastă: pozele postate pe FB de tinerii ce s-au fotografiat cu Leancă nu adună nici jumătate din like-urile postărilor care critică excursia la Athena pe banii statului, fără vreun scop inteligibil. Era mai ieftin și de mai mare efect să fi încărcat 100 de țărani în trei autocare și să-i fi dus la Iași să vadă Trei Ierarhi și Palatul – ar fi fost și o milostenie din partea Guvernării.

Oare cît timp trebuie să treacă pentru a înțelege că tinerii nu vă iubesc, că nu e destul să faci o excursie, o fotografie, o știre la gazetă? A trecut vremea Artekului, a ”putiovcilor” la Sergheevka, a cutiilor cu seliodka date pe sub tarabă înainte de anul nou pe care Partidul le oferea pentru stimularea invidiei și a concurenței socialiste!  Da, Domnule Leancă, școala de diplomație sovietică trebuie uitată și învățată una nouă, una pe înțelesul noii generații.

Acum tinerii stau cu ochiul pe voi, tehnologia le permite să vă monitorizeze, să polemizeze cu consilierii voștri de imagine, să afle tot, dar absolut tot despre voi! E prea strașnic? Prea mult negativism? Normal, dacă mi-i ciudă ca n-am fost în avion…

PS: Am indentificat și eu doi prieteni în avion (poate o fi fost mai mulți), fără supărare 🙂

Pastile blajinilor intre Bruegel si UNESCO

Azi la moldoveni a fost Pastile blajinilor, pentru unii va fi si miine. Este o zi de pomenire a mortilor. Pastile blajinilor (fericitilor din slavona), ii aduna pe toti pe la case mai mult decit Pastile insusi. Moldovenii vin intru aceasta zi la casele parintesti din toate laturile lumii: vin cu colaci, oua rosii, rochii cu volane, blugi de firma, telefoane si masini scumpe cu care blocheaza intrarea in cimitir.

In Soroca, de pilda, bunica, ajunsa la venerabila virsta de 96 de ani, a aflat de la vecine ca a lu’ cutare a venit la cimitir cu un „bobic stralucit” (un jeep argintiu). Pe vremea ei asa arata masina directorului de colhoz, numita „Bobic”, doar ca nu era argintie, ci kaki.

Asadar, cimitire pline cu flacai burtosi ca niste directori de colhoz cu fundurile avind forma scaunelor moi din bobicurile lor stralucite, neveste imbracate ca la cumatrie cu picioarele dezgolite pentru morti, ajutate de copile rujate pe care satul nu le mai recunoaste, iar printre toti batrinele noastre aspre care tin la rinduiala.

Mormintele se prefac in mese de pamint, pline cu oua rosii, flori, pahare de plastic de unica folosinta in care se toarna vin de casa.

Peste tot oamenii maninca si beau, rid, pling, se intreaba despre soarta copiilor, se lauda cu casele, cu mirii, cu munca, cu masinile, cu tot ce poate fi prilej de fudulie la moldoveni. Saracii stau de-o parte, ei n-au cu ce se lauda: ii cunosti dupa parul pieptanat pe ud (pentru ca altfel nu vrea sa se aseze – din neobisnuinta), dupa obrazul ras pina la rosata cu o lama proasta si dupa pantofii cu urme de cirpa uda pentru ca unde s-a mai vazut taran sa-si cremuiasca incaltamintea vara…

In general, vazut de undeva de sus, de foarte departe si nu intotdeauna, multe din scenele intimplate in cimitirele moldovenesti de Pastile blajinilor seamana cu un tablou de Bruegel. Dar asta numai in general, fapt care i-a si determinat pe multi, fie jurnalisti, fie comentatori pe internet, sa ia in deridere acest obicei, insistind pe latura sa bruegeliana: aceea a nasurilor rosii, a tocurilor subtiri fringindu-se sub picioare groase, a decolteurilor in care cad sarmale sau a betivilor adormiti la umbra crucilor. In particular insa, praznicul acesta este poate ultimul ritual mistic legat de cultul mortilor si a dainuirii noastre din intreg spatiul european. Poate ca nu ar trebui atacat si desfiintat mediatic, ci restaurat, readus la dimensiunea sa spirituala cind, da, moldovenii maninca si beau pe morminte, dupa ce se roaga mai inainte, facindu-si daruri, pomeni, care sa duca buna amintire a celor morti mai departe. Poate ca, dupa introducerea obiceiului colindatului in patrimoniu UNESCO, ar fi o idee si introducerea Pastilor blajinilor in acelasi patrimoniu? Caci, daca umblam putin la eticheta, lumea ne-ar putea lua chiar drept un popor cu traditii mistice.

Asadar, noi alegem ce vedem: uritul sau frumosul.

Hristos a inviat!