Scurtă pomenire despre Părintele Simeon de la Essex

Aflu că s-a mutat la Domnul Părintele Simeon de la Essex. L-am cunoscut în 2003, cînd am vizitat Sfînta Mănăstire întemeiată de Părintele Sofronie.

Era deschis, zîmbind reţinut şi ascultînd cu plăcere pe cel ce îi vorbea. Răspîndea o smerenie demnă, izvorîtă din experienţă lăuntrică. Am băut ceai la măsuţa din curte şi am mîncat ciocolată neagră. Cuminţenia şi nobleţea lui covîrşeau cuvintele pe care le spunea, aşa încît nu mai reţin despre ce am vorbit. Era unul dintre puţinii oameni pe care îţi este destul să îi vezi.

Securitatea moldovenească mă caută şi nu mă poate găsi?

În ziua de vineri am fost căutat de doi ofiţeri de securitate la sediul episcopiei de Edineţ. Aceştia s-au legitimat ca atare, cerînd secretarului eparhial informaţii despre umila mea persoană. Fără îndoială, colaboratorii Securităţii moldoveneşti ştiau că eu nu sînt acolo, de aceea fapta lor rămîne învăluită de mister, dealtfel ca orice acţiune a Securităţii.

Sfînta simplitate (de Anton Cehov)

Traducere din ruseşte de Savatie Baştovoi
Din volumul Anton Cehov „Povestiri ortodoxe”
apărut la Editura Cathisma

La părintele Sava Jezlov, bătrînul paroh al bisericii Sfintei Treimi din oraşul P., pe nepusă masă a poposit din Moscova fiul Alexandru, un vestit avocat moscovit. Bătrînul şi singuratecul văduv, zărindu-şi unica odraslă, pe care nu o mai văzuse de 12-15 ani, încă din vremea cînd îl petrecuse la universitate, a pălit, s-a cutremurat din tot trupul şi a înţepenit. Bucuria şi încîntarea lui nu aveau hotar.
Seara, în ziua venirii, tatăl şi fiul au discutat mult. Avocatul mînca, bea şi se înduioşa.
– E bine aici la tine, drăguţ! – îşi arăta el încîntarea, legănîndu-se în scaun. – E confortabil, cald şi miroase a ceva patriarhal. Zău e bine!
Părintele Sava, ţinînd mîinile la spate şi, după cum se vede, fudulindu-se în faţa bătrînei bucătărese că are un fiu atît de mare şi de galant, se plimba în jurul mesei şi se străduia, pentru a fi pe placul oaspetelui, să-şi însuşească o înfăţişare cît mai „savantă”.

– Aşa stau treburile, frate… – zicea el. – A ieşit aşa cum mi-am dorit în inima mea: şi tu şi eu am mers pe latura intelectuală. Tu, iată, la universitate, iar eu academia din Kiev am absolvit-o, aşadar… Pe aceeaşi cale, carevasăzică… Ne înţelegem unul pe altul… Atît că eu nu mai ştiu cum e acum prin academii. Pe vremea mea puneau mare accent pe clasicism şi chiar se studia ebraica veche. Dar acum?

– Nu ştiu. Dar tu, tataie, ai un peşte pe cinste. M-am săturat, dar tot mai mănînc.
– Mănîncă, mănîncă. Tu ai nevoie să mănînci mai mult, deoarece duci o muncă intelectuală, nu fizică… hm… nu fizică… Tu eşti universitant, munceşti cu capul. Mult o să zăboveşti pe ospeţe?