S-a născut Forul Ortodox Român

Ieri, 29 noiembrie, a avut loc, la Bucureşti, Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român (CALOR), care a reunit reprezentanţii a cîtorva zeci de organizaţii civice creştin-ortodoxe, cu caracter cultural sau social, precum şi o serie de personalităţi publice. De asemenea, la CALOR au participat doi trimişi speciali ai Patriarhiei, acad. Emilian Popescu şi Pr. Nicolae Dascălu.

Evenimentul a fost organizat de AZEC, Fundaţia Sf. Martiri Brâncoveni, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti şi Asociaţia ROST.

În prima parte au fost rostite cîteva comunicări referitoare la istoria şi rostul laicatului, precum şi la raportul dintre acesta şi cler, pe de o parte, ca şi la cel dintre laicat şi lumea politică, pe de alta. Aceste prime cuvîntări au fost ţinute de teologul Ionel Ungureanu, lector universitar la Craiova, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, dr. Ovidiu Hurduzeu şi maestrul Dan Puric. De asemenea, Iulian Capsali, unul dintre moderatorii întrunirii, a dat citire unui “portret social-teologic” al laicatului ortodox din România postcomunistă întocmit de prof. dr. Radu Preda, de la Universitatea din Cluj, preşedinte al INTER.

În a doua parte a CALOR, reprezentanţii organizaţiilor invitate au luat cuvîntul pentru a semnala probleme specifice şi pentru a propune soluţii. A fost pus accentul pe împreuna-lucrarea dintre laici, monahi şi cler, care trebuie stimulată şi intensificată. Au fost propuse cîteva acţiuni concrete, printre care susţinerea campaniei canonizării sfinţilor din închisori şi a iniţiativei pentru modificarea legii de adoptare a OG 31/2002, în sensul dezincriminării foştilor deţinuţi politici şi a eliminării discriminării la care sînt supuşi creştinii prigoniţi sub dictaturile antonesciană şi comunistă (ei nu sînt recunoscuţi, prin lege, ca victime ale acestor regimuri, cum se întîmplă în cazul evreilor şi al ţiganilor, şi nu li se oferă dreptul la memoria colectivă şi la cinstire publică).

În final, asociaţiile reprezentate la CALOR au consimţit la alcătuirea Forului Ortodox Român (FOR), organizaţie federativă fără personalitate juridică, menită a deveni un partener de dialog şi de acţiune al clerului şi monahilor, în scopul împlinirii învăţăturii de credinţă. FOR va coordona diferite proiecte la nivel naţional, va monitoriza acţiunile bisericeşti, culturale şi politice şi va lua atitudine atunci cînd va fi cazul.

FOR este o structură flexibilă şi funcţionează prin simpla învoială a celor care simt şi cred că slujesc aceeaşi cauză.

Organizaţiile care alcătuiesc FOR îşi păstrează independenţa, dar conlucrează în chestiunile de interes comun major, pe ideea că unitatea dă forţa.

Coordonarea FOR a fost încredinţată liderilor asociaţiilor care au organizat CALOR. FOR şi-a propus să organizeze anual CALOR.

Sursa: Blogul lui Claudiu Tarziu

Comisarul european al Justiţiei: „Salut introducerea sancţiunilor severe şi eficiente”

După şapte ani de negocieri, Comisia Europeană a decis ca rasismul, xenofobia, negarea sau banalizarea genocidului să fie pedepsite cu închisoare de la unu la trei ani, în ţările din Uniunea Europeană. Miniştrii de Justiţie ai ţărilor membre UE au hotărât, vineri, să încadreze în legislaţie aceste sancţiuni penale, informează Mediafax.

„Rasismul şi xenofobia nu îşi au loc în Europa şi nici în altă parte din lume” a declarat comisarul european al Justiţiei, Jacques Barrot. „Salut introducerea sancţiunilor severe şi eficiente împotriva acestor încălcări ale drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care sunt principii comune în ţările europene”, a adăugat acesta.

Membrii Comisiei Europene au hotărât să sancţioneze şi „susţinerea, negarea sau ironizarea în mod public a genocidului, a crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război”.

În funcţie de timpul necesar introducerii prevederilor în legislaţiile naţionale, acestea ar putea în câteva luni sau chiar în câţiva ani.

Antena3.ro

Gîlceava „laicatului” cu Sfîntul Sinod

Astăzi a avut loc la Bucureşti Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Din bunăvoinţa organizatorilor, am fost invitat şi eu, dar din pricina ţărilor şi mărilor (reale şi metaforice) care ne despart nu m-am putut bucura de vederea faţă către faţă cu reprezentanţii celor peste 50 de organizaţii care constituie Laicatul Ortodox Român. Mă voi alătura însă acestei binevenite şi necesare acţiuni prin ceea ce-mi stă la îndemînă şi încă nu a fost luat de la mine: cuvîntul pe care îl pot rosti şi scrie în sprijinul renaşterii tradiţiei polemice care a însoţit Biserica de-a lungul întregii sale istorii.

Glasuri din ce în ce mai slabe, mai risipite şi mai fără nume încearcă să atace legitimitatea acţiunilor „laicilor” în numele Bisericii. Consilieri cu pîntece înfăşurate cu banderole roşii (semn al înaltei vocaţii birocratice de care doar cei „aleşi” se învrednicesc), îşi arată indignarea, iţindu-se dintre vrafurile de hîrtii şi bibelouri care dau mărturie despre regimurile pe care le-au slujit. Oameni care au îmbătrînit fără să ridice un deget spre întărirea Bisericii, acum se arată speriaţi de valul tînăr şi sincer care îi ridică în văzul tuturor, cerîndu-le socoteală pentru credinţa moştenită de la Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. A venit vremea ca aceşti oameni să-şi ia rămas bun de la atotputernicia pe care le-o dădea miliţia totalitară şi să se conformeze cu faptul că Hristos „pogorît-a pe cei puternici de pe scaune şi i-a ridicat pe cei smeriţi; pe cei flămînzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi”. Nu preoţia o nesocotim aici, ci nebunia unora de a se socoti pe ei mai presus decît fraţii lor, doar pentru faptul că au primit asupra lor povara slujirii Bisericii.

Biserica este constituită ierarhic şi a nega acest lucru este o rătăcire. Asociaţiile care s-au unit într-un cuget întru apărarea crezului şi a moştenirii Ortodoxiei nu au atacat nici o clipă principiul ierarhic al fiinţării Bisericii. Dimpotrivă, demersurile lor sînt civilizate, întemeiate canonic şi patristic, iar adresările repetate către Sfîntul Sinod al BOR arată că nici unul dintre participanţii la iniţiativele Laicatului Ortodox nu este lipsit de respect faţă de ierarhie şi nu ameninţă integritatea administrativă a BOR.

Apariţia acestui front este firească şi cu totul previzibilă. Biserica Ortodoxă are o vechime de 2000 de ani, iar cei care au o minimă cunoaştere a mersului ei prin istorie cunosc şi periodicele ciocniri dintre episcopi şi credincioşi care răbufneau ori de cîte ori credinţa apostolică era ameninţată de presiunile politice sau de modele timpului. Hristos este viu, iar cei care încearcă să îngroape Biserica în hîrtii şi legi omeneşti, trebuie să ştie că izvorul curat al credinţei va găsi întotdeauna o crăpătură prin care să izbească la iveală.

Este admirabil faptul că discursul propus de Laicatul Ortodox Român este unul în concordanţă cu tradiţia noastră patristică şi nu presupune ambiţii de tip protestant care au dărîmat tradiţia apostolică în multe ţări din Europa. Este salutabil şi faptul că Sfîntul Sinod al BOR nu s-a grăbit să amendeze la modul oficial acţiunile şi cererile Laicatului Ortodox Român, chiar dacă este la fel de adevărat că nici nu s-a grăbit să i le îndeplinească.

Ceea ce se cere rezolvat acum este ca, la nivelul opiniei publice, să se înţeleagă că nu este vorba de o polemică între o parte a Bisericii, laicatul şi altă parte, ierarhia, ci că dialogul în sînul Bisericii, chiar şi atunci cînd apar replici mai dure, este firesc şi inevitabil. Nu este vorba de o „disidenţă” apărută în interiorul Ortodoxiei, ci doar de coacerea BOR pentru o nouă etapă în procesul de debarasare de corsetul comunismului în care a fost strînsă împotriva naturii ei libere şi deschise spre dialog. Acest lucru nu este specific doar Bisericii Ortodoxe Române, ci tuturor Bisericilor care au scăpat de sub dominaţia unui regim politic, fie comunist, fie ţarist. A se vedea, în acest sens, explozia intelectuală a diasporei ortodoxe ruse.

Ar fi prea minunat ca dezbaterile care au loc la astfel de Conferinţe ale „laicatului” (cuvînt nedrept, introdus de atei, cu scopul de a dezbina Biserica), să fie judecate în şedinţele Sfîntului Sinod ca nişte chestiuni care frămîntă şi reprezintă Biserica la momentul de faţă. Iar mai apoi, sub forma unor hotărîri şi declaraţii oficiale să fie făcute publice pe canalele de presă ale Patriarhiei Române. În acest fel se va evita orice impresie de conflict şi disidenţă în sînul Bisericii, lucru care nu este deloc lipsit de importanţă.

Gheorghe Zamfir expulzat din Israel

La sase ani dupa expulzarea din Israel, pentru antisemitismul manifestat in textele publicatiei „Romania Mare”, Gheorghe Zamfir genereaza un nou scandal la Tel Aviv.

Celebrul naist, aflat in aceste zile in Israel pentru o serie de concerte, se vede pus din nou la zid de catre organizatiile evreiesti si risca sa nu poata derula nici acest turneu, dupa cel esuat in 2002, informeaza Cancan.

Acel turneu a fost barat in urma protestelor unor organizatii ale evreilor, enervati de calitatea lui Zamfir de membru al PRM si de articolele sale antisemite din „Romania Mare”. Artistii romani au fost atunci umiliti, perchezitionati si, finalmente, expediati inapoi in tara pe motiv ca nu aveau permise de munca.

Astfel, in presa de marti, din Tel Aviv, au aparut noi atacuri la adresa lui Zamfir si solicitarea ca spectacolele acestuia sa fie anulate.

In ziarul „Jerusalem Post” a aparut un atac dur al presedintelui comunitatii israelienilor de origine romana, Zetev Schwartz, totodata presedinte al comitetului de relatii externe si de comunicare in cadrul organismului format din organizatiile supravietuitorilor Holocaustului, care a spus textual:

„Acest om, membru al unui partid de extrema dreapta din Romania si care contesta existenta Holocaustului, nu ar trebui sa intre in Israel si, categoric, nu ar trebui sa sustina un concert in fata evreilor. Este un antisemit dintre cei mai rai”.

Zamfir are programate concerte miercuri, la Ashkelon, si joi, la Herzliya, care ar putea fi, insa, anulate.

Sursa: Ziare.com

Vezi şi ascultă unul din cei mai talentaţi oameni pe care i-a dat România în secolul XX.
Gheorghe Zamfir – Einsamer Hirte

Anti-Christianity – a state policy in Romania?

Aceasta este varianta engleză a textului apărut în Gardianul legat de demersul celor 16 organizaţii prin care se semnalează încălcări grave ale libertăţii religioase şi de opinie ale creştinilor ortodocşi pe teritoriul României. Textul a fost trimis către o seamă de agenţii de presă occidentale şi din Rusia, precum şi către toate episcopatele aflate în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română. Rugăm pe toţi fraţii noştri români aflaţi în străinătate să preia textul şi să-l răspîndească în cercurile de prieteni şi cunoscuţi.

Sixteen Romanian organizations have sent a letter to Mr Traian Basescu, the President of Romania[1], the Government and the Parliament. Through the letter they draw attention over “the grave acts of instigation to national and religious hate, as well as the violation of religious and thinking freedom of the orthodox Christians. The aim of this action is the recognition by law of the “anti-Christian genocide during the communist period in Romania and the right of honoring the collective memory of the Orthodox Church”.

According to the press release, the 16 subscriber organizations (The Friends of Mount Athos Association, The Romanian Christian Orthodox League – Campia Turzii, The Romanian Christian Orthodox Students Association – Cluj and Iasi, The Saint Brancoveni Martyrs Foundation, Hieromonk Arsenie Boca Association, Brancoveanu Association, Civic Media Association, Altermedia Association, The Independent Group for Democracy, ROST Asscociation, Cathisma Group, DREPT Association, Vatra Romaneasca Association, LICAR, The “Soul for soul” Association) are asking for the elucidation of the legal grounds on the bases of which, in August 2008 the itinerary exposition “Destinies of the Martyrs” was closed in Iasi. The exposition was organized by The National Council for the Study of the Security Archives[2] and ROST Organization. The object of the exposition constituted of the files of six political prisoners, four of whom being orthodox priests. The subscribers of the letter consider the accusation of “creating a good image for some iron-guardists” brought to the exposition by the director of the Institute of Researching the Holocaust in Romania as “an act of instigation to religious hate and defamation committed through a normative act of the Romanian state”.

The six political prisoners banned by the authorities

The six political prisoners, whose files of investigation made the object of the mentioned exposition are: Father Arsenie Boca, Father Sandu Tudor, both having retracted from the Iron-guardist Movement, also Father Arsenie Papacioc and Father Gheorghe Calciu Dumitreasa, who, after being released from prison, have followed an exclusively missionary-spiritual activity, without being part of any political party or movement, Ioan Ianolide and Valeriu Gafencu, the last one having died in prison for saving the life of the Jewish pastor R. Wurmbrand. The subscribers of the letter are also saying that “the allusion that the personalities whose files have made the object of the exposition could get under the incidence of the Law regarding the prohibition of organizations and symbols with fascist, racist or xenophobe aspect and of promoting the cult of the persons guilty of committing some infringements of the law against peace and mankind is out of place. It is known that most of the members of the Iron-guardist Movement as it results from the investigations, have been inquired by a commission of the Nuremberg Court (tribunal) and that it has been established that the iron-guardists were not guilty of war crimes in the East, so they were absolved of any responsibility regarding the abuses against the population and the Jewish people from across Nistru (river).”

The Christians protest against discrimination

Among other points, the letter mentioned before, specifies: “The Orthodox Christians protest against discrimination of any kind, condemning the fascist, racist and xenophobe ideas and manifestations, inviting the State institutions and authorities to maintain the limits of a real democracy which may assure the right of opinion and belief.” Any aspects of the social life, as any point of view regarding historical phenomena and events may constitute an object of analyze and debate for anyone, as long as through this no one’s life is endangered. From the mentioned press release also ensues that at the moment of the exposition being banned, there was a protest of 54 historians who have addressed to The National Council for the Study of the Security Archives, requiring free access of the specialists to any information contained in the files possessed by this institution, measure which led to no answer.

Dumitreasa Case, a sample of a communist set-up

The document which has been sent to the President, the Government and the Parliament refers to the fact that “most of the exes so called political prisoners, which includes 2.000 orthodox priests, aside from monks, have been wrongfully blamed of espionage and other trespasses which can be placed among other infringements against peace and mankind”. A famous case in this sense is that of Father Gheorghe Calciu Dumitreasa, who has spent 21 years in the communist prison. It is known that father Calciu was a public personality known in the Occident as a fighter for peace and human rights. After his release from prison, he has been expelled as a result of the pressures made by the American President, Ronald Reagan, by Pope John Paul II and other personalities of the political life from the Occident. He was then received at the White House as a martyr of the present times. But in his country, Father Gheorghe Calciu Dumitreasa was considered a delinquent guilty of crimes against peace and mankind.

By Dumitru Manolache ( in Gardianul ) 26.11.2008

–––––––––––––––––––––––––––

[1] Romania is one of the European Union countries, located in South-East Central Europe.

[2] The National Council for the Study of the Securitate Archives (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii – CNSAS) is the official authority in Romania in charge with the administration of the archives of the former communist secret police, the Securitate.

Despre popi şi rotweilleri, cu dragoste

Am urmărit cu interes comentariile la demersul creştinilor ortodocşi de a-şi apăra dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe, la fel cum evreii au dreptul să nu le fie batjocorită memoria victimelor Holocaustului. M-a impresionat acel comentariu foarte percutant, poetic chiar: „Popii sînt ca rotweillerii: – dacă nu-i baţi zilnic peste bot, îţi sar la beregată!” L-am preluat (Dumnezeu să-i dea sănătate celui care l-a creat) pentru că-mi sună atît de apropiat: tatăl meu m-a educat pe astfel de slogane. Aşadar, comentariile de acest fel trezesc în mine nostalgia copilăriei.

Am văzut însă că cineva a trecut dincolo de această învăţătură sau prevedere legată de rotwaileri. Zice unul din comentatori că o comparaţie dintre popi şi rotweilleri este o jignire pentru cei din urmă. Rotwailerii pot, cel mult, să fie hrăniţi cu cîte o pulpă de popă. Poetică imagine, dacă nu ar fi fost şi adevărată de atîtea ori. Să ştiţi, iubiţi comentatori, că mulţi popi au fost aruncaţi ca hrană la cîini şi la porci în timpul persecuţiilor asupra creştinilor din Uniunea Sovietică şi de aiurea.

Îi înţeleg perfect pe comentatori şi îmi dau seama că vorbele acestea sînt pentru ei un fel de demonstraţii sclipitoare de inteligenţă, de revoltă lăuntrică, îndreptăţită mai mult sau mai puţin. Citindu-le însă, mi-am dat seama că lumea în care trăim are totuşi doza ei de coşmar.

Pe cînd eram pionier, fiu de propagandist al ateismului ştiinţific, am aflat că bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut niciodată, a fost preot. „Popa Toader”, tatăl mamei mele, a murit la 37 de ani. Ştiam puţin despre el, deoarece pe atunci nu dădea bine la CV să se ştie că cineva din neam îţi este preot. Iar mama mea era „artistă” şi tatăl propagandist, filozof de Leningrad. În pod însă s-au păstrat cizmele lui popa Toader, pe care eu, copil fiind, le scoteam în fiecare iarnă, le cremuiam şi le luam la sanie. Erau prea mari pentru mine, dar îmi erau atît de scumpe. Erau nişte cizme vii care mă legau de un om pe care nu l-am cunoscut niciodată, dar pe care, nu ştiu cum, îl simţeam aproape. Mai tîrziu, fratele meu, care e cu 10 ani mai mic decît mine, a distrus acele cizme.

Timpul a trecut şi eu, spre mirarea tuturor, am ajuns călugăr şi preot. Am început să mă interesez de soartă bunicului meu. N-am mai aflat mare lucru. Atît doar că vlădica Dorimedont, Dumnezeu să-l ierte, atunci cînd a aflat că am avut bunic preot şi că, stînd în puşcăriile staliniste, după 2 ani a murit, a zis: „Pentru rugăciunile lui te-a chemat Dumnezeu la pocăinţă”.

Popa Toader a fost un bărbat frumos, cu voce frumoasă, care atrăgea la slujbele sale oamenii din împrejurimi. Era şi puţin nonconformist: ştia să facă viori din beţe de porumb şi îi plăcea să se plimbe cu motocicleta. A fost arestat pentru că, în loc să dea banii de la biserică puterii sovietice, îi dădea crîsnicului care avea mulţi copii. În puşcărie a fost udat cu apă rece iarna şi a făcut tuberculoză. A fost eliberat cu prilejul morţii lui Stalin, dar mai trăind doi ani, a murit. Mama mea, care pe atunci avea 5 ani, spune că nu poate uita ochii lui mari, albaştri, plini de lacrimi şi sîngele care i-a ţîşnit din nări şi din gură.

Iată de ce, atunci cînd cineva spune că popii trebuie bătuţi şi omorîţi, în mine se trezeşte nostalgia copilăriei şi o grămadă de amintiri frumoase umplu capul meu. Dumnezeu să ne ierte, iubiţii mei, că trăim într-o lume care este aşa cum este.

Despre fericitul sfîrşit al Părintelui Iulian de la Secu, istorisire a părintelui Andronic de la Noul Neamţ

Însă fiindcă de acum despre sfînta Mă­năs­ti­re Secu prea puţin se va întîmpla a pomeni, de aceea am găsit de cuviinţă ca să nu tac măcar ceva din cele ştiute de mine şi pot folosi suflete­lor omeneşti. Una este aceasta:

Era acolo un bă­trîn cu viaţă foarte sfîntă şi se purta cu smere­nie şi cu prostime în ascultarea butnăriei, anume Iu­li­an. În anul 1840, după a mea intrare în Mă­năs­ti­rea Secu, toamna, văzîndu‑l adunînd nişte bu­ru­iană care se numea podbal, ce este lată la frunză în chipul frunzei de brustur, însă mai mi­că, l‑am întrebat, zicînd: „Da’ ce ai să faci cu ace­le frunze, părinte Iulian?” Şi el mi‑au răs­puns, zicînd: „Îmi învelesc picioarele în vreme de iar­nă, cînd mă supără fierbinţeala”. În toamna anu­lui 1841 iarăşi l‑am văzut strîngînd fruze de ace­eaşi buruiană şi i‑am zis: „Părinte Iulian, ia­răşi aduni frunze de podbal?” El, cam zîmbind, mi‑au răspuns, zicînd: „Mai adun şi acum, că nu­mai iarna aceasta îmi trebuieşte, fiindcă în ziua de Paşti am să mor”. Eu l‑am în­trebat: „Da de unde ştii că cu adevărat ai să mori în ziua de Paşti?” El mi‑au răspuns, zicînd: „Aşa am toc­mea­lă cu Dumnezeu.”

Apoi, în anul 1842, în Sfîn­tul şi Marele Post, bolnăvindu‑se foarte tare, a rugat pe duhovnicul Dorothei ca să‑l tundă şi să‑l îmbrace în sfînta şi marea schimă a chipului în­geresc şi să‑l împărtăşească cu Sfin­tele Taine, că el numaidecît are să moară în ziua de Paşti. Aşa‑numitul duhonvic, făcînd pregătire cuviin­cioasă în Sfînta şi Marea zi Vineri, după ce s‑a săvîrşit rînduiala cîntării ceasurilor celor îm­pă­ră­teşti, luîndu‑mă pe mine cu cartea Molitvel­ni­cul, am mers amîndoi la butnărie, unde era bătrînul bol­nav. Începînd după rînduială, mi‑au poruncit de am citit canonul cel rînduit la îmbră­carea sfin­tei schime cei mari monahiceşti. Săvîrşind toată cealaltă rînduială, părintele du­hovnic Do­ro­thei împreună cu cîntăreţii şi cu schimonahul care a primit supt mantie pe Iulian şi eu, văzîn­du-l cum că este foarte slab, am cerut iertăciune, zi­cînd: „Iartă‑mă, cinstite părinte Iu­liane, că te văd că te duci din lumea aceasta”. El mi‑a răs­puns, zicînd: „Drăguţă, ţi‑am spus că pînă în zi­ua de Paşti nu mor, pentru că aşa am tocmeală cu Dumnezeu, ca atuncea să sărut icoana Învierii Dom­nului şi să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine şi să gust pască, ouă, vin şi lapte dulce şi apoi să mor”.

Ieşind noi de acolo, lui i s‑au legat limba şi a stătut aşa tăcînd pînă în noaptea spre ziua de Paşti. Atunci, aflîndu‑ne noi ieşiţi cu începerea sfin­tei Învieri afară din sfînta biserică, a venit un băiat de la butnărie, anume Nicolae, şi a spus pă­rin­telui duhovnic Dorothei că părintele Iulian se roa­gă să meargă un preot cu icoana Învierii Dom­nului şi cu Sfin­tele Taine ca să dea „Hristos a Înviat” şi să‑l îm­părtăşească degrab. Duhov­ni­cul Epifanie a mers cu icoana şi l‑a împărtăşit. Bă­trînul Iulian a zis către părintele Epifanie: „Cin­stite părinte, am trimis un băiat să‑mi aducă pas­că, un ou, vin şi lapte dulce ca să gust din toa­te şi apoi să mor. Ca atunci cînd se vor trage clo­potele pentru lucrarea proscomediei, eu să mă aflu înfăşat şi pus pe nă­sălie.”

Aşa s‑a şi în­de­plinit a lui voie şi mai îna­inte zicere. L‑am pro­hodit şi l‑am îngropat marţi în săptămîna lu­mi­nată. Iată, o, preaiubiţilor fraţi, în ce chip face Dumnezeu voia celor ce se tem de El şi rugă­ciu­nea lor o aude şi îi mîntuieşte pe dînşii.

Vezi şi Istorisirea despre Părintele Damaschin de la Neamţ

„Popii sunt ca rotweilerii: – dacă nu le dai zilnic peste bot, îţi sar la beregată!”

Titlul articolului este un comentariu dat matirialului apărut azi în Gardianul în care este prezentat demersul către preşedinte iniţiat de cele 16 organizaţii ortodoxe

Saisprezece organizatii romanesti au inaintat ieri o scrisoare presedintelui Traian Basescu, Guvernului si Parlamentului Romaniei, prin care semnaleaza „acte grave de instigare la ura religioasa si nationala, precum si incalcarea libertatii religioase si de gandire a crestinilor ortodocsi. Scopul acestui demers este recunoasterea prin lege a „genocidului anticrestin in Romania comunista si dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe.

Conform comunicatului dat publicitatii, cele 16 organizatii semnatare (Asociatia Prietenii Muntelui Athos, Liga Tinerilor Crestini Ortodocsi Romani – filiala Campia Turzii, ASCOR – filialele Cluj si Iasi, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Asociatia Ieromonah Arsenie Boca, Asociatia Brancoveanu, Asociatia Civic Media, Asociatia Altermedia, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia ROST, Grupul Cathisma, Asociatia Drept, Uniunea Vatra Romaneasca, Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului LICAR, Asociatia „Suflet pentru suflet”) cer clarificarea temeiurilor legale in baza carora s-a recurs, la Iasi, in luna august a.c., la inchiderea expozitiei itinerante „Destine de martiri”, organizata de CNSAS si Asociatia ROST. Obiectul expozitiei l-au constituit dosarele a sase fosti detinuti politici, dintre care patru preoti ortodocsi. Semnatarii scrisorii considera acuzatia de „imagine facuta unor legionari” adusa expozitiei de catre „directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului in Romania drept «instigare la ura religioasa si defaimare comisa printr-un act normativ al statului roman».

Cei sase detinuti politici, interzisi de autoritati

Cei sase detinuti ale caror dosare de cercetare au facut obiectul expozitiei amintite sunt: parintele Arsenie Boca, parintele Sandu Tudor, care s-au dezis de Miscarea Legionara, parintele Arsenie Papacioc si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care, dupa eliberarea din inchisoare, au dus o activitate exclusiv misionar-spirituala, nefacand parte din vreun partid sau miscare politica, Ioan Ianolide si Valeriu Gafencu, ultimul murind in inchisoare si salvand viata pastorului evreu R. Wurmbrand. Semnatarii scrisorii mai spun in acelasi comunicat ca „aluzia cum ca personalitatile ale caror dosare au facut obiectul expozitiei ar intra sub incidenta Legii privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii este deplasata. Este stiut ca mai multi membri ai Miscarii Legionare au fost anchetati de o comisie de pe langa Tribunalul de la Nurnberg si ca in urma cercetarilor s-a declarat ca «legionarii» nu se faceau responsabili de crime de razboi in Est, astfel ca au fost absolviti de orice responsabilitate privind abuzurile contra populatiei si evreilor de peste Nistru.”

Crestinii protesteaza fata de discriminare

Printre altele, in scrisoarea amintita se mentioneaza: „Crestinii ortodocsi protesteaza fata de discriminarea de orice fel, condamnand ideile si manifestarile fasciste, rasiste sau xenofobe, invitand institutiile si autoritatile statului sa se mentina in limitele unei democratii reale, care sa asigure dreptul la opinie si credinta”. Orice aspect al vietii sociale, precum si orice vedere asupra fenomenelor si evenimentelor istorice pot constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atat timp cat prin aceasta nu este pusa in pericol viata nimanui. Din comunicatul amintit mai reiese ca, la vremea interzicerii expozitiei, au protestat 54 de istorici care s-au adresat CNSAS, cerand liberul acces al specialistilor la informatiile cuprinse in dosarele aflate in aceasta institutie, demers care a ramas fara raspuns.

Cazul Dumitreasa, o mostra de inscenare comunista

Documentul inaintat ieri presedintelui, Guvernului si Parlamentului face referire intr-o trimitere la faptul ca „majoritatea fostilor detinuti asa-zis «politici», printre care se numara 2.000 de preoti ortodocsi, in afara de calugari, au fost invinuiti in mod fals de «spionaj» si de alte delicte care pot fi incadrate la infractiuni contra pacii si omenirii”. Un caz celebru in acest sens este cel al parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a petrecut in temnitele comuniste 21 de ani. Se stie ca parintele Calciu a fost o personalitate publica cunoscuta in Occident drept un luptator pentru pace si drepturile omului. Dupa eliberarea din inchisoare, a fost expulzat din tara in urma demersurilor facute de presedintele american Ronald Reagan, de Papa Ioan Paul al II-lea si de alte personalitati ale vietii politice din Occident. A fost dupa aceea primit la Casa Alba in mai multe randuri ca un martir al contemporaneitatii. In tara insa, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost considerat un delincvent vinovat de infractiuni impotriva pacii si omenirii.

Dumitru Manolache

Evreii faţă în faţă cu Hristos. Acuzaţii şi dezvinovăţiri

O problemă mai mult decît gravă pe care o ridică tendinţa de “corectare” a istoriei este citirea trecutului prin experienţa crimelor comise de regimurile totalitare din secolul XX. De la condamnarea criminalilor de război implicaţi în campaniile de exterminare a evreilor, pînă la urmărirea penală pentru anti-semitism, atunci cînd acest termen începe să acopere o arie din ce în ce mai mare de înţelesuri şi subînţelesuri, este un drum întortocheat şi alunecos care sfîrşeşte într-o mlaştină a ignoranţei şi a urii.

Poporul evreu este unul din cele mai puternice şi mai influente popoare din istoria omenirii, dacă este să o fac pe imparţialul, iar dacă este să-mi exprim convingerea personală, izvorîtă din credinţa mea creştină, atunci poporul evreu este poporul ales al lui Dumnezeu, aşa cum mărturiseşte Biblia.

Din păcate, simplul fapt că eu, în calitate de creştin, invoc Biblia, pentru o parte a evreilor este o blasfemie. Această afirmaţie nu este o înţepătură venită din spirit de concurenţă confesională, ci o realitate confirmată de două mii de ani. Polemica dintre creştini şi evrei este, fără îndoială, cea mai lungă şi cea mai susţnută din istorie.

Nici o altă confruntare religioasă nu a dat naştere atîtor texte polemic-filozofice, poetice, imnografice, exegetice. Această extraordinară tradiţie a polemicii iudeo-creştine se cuvine a fi cercetată, valorificată şi apreciată la justa ei valoare. Cenzurarea acestui uriaş fond cultural, îndrăznesc să spun cel mai mare din istoria omenirii, atît prin cantitatea, cît şi prin varietatea genurilor literar-artistice pe care le presupune, este un act de vandalism fără precedent. Faptul că aceste monumente ale literaturii universale nu sînt studiate în Facultăţile de Filozofie şi literatură şi, îndeobşte nicăieri în arogantul învăţămînt “laic” este dovada cea mai grăitoare a faptului că cenzura aplicată polemicii iudeo-creştine nu este o necessitate post-hitleristă, ci are o vechime mult mai mare.

Însă cenzurarea la nivelul cultural, în spaţiile academice, a înaintat treptat pînă la înaltele foruri ecleziale şi statale. În 1965, Vaticanul a fost impus să-şi definească poziţia faţă de poporul evreu în sensul de a contrazice acuzaţia de “deicid” care se cuprinde în Evanghelii şi în imnografia creştină. Aşa a apărut documentul “Nostra Aetate” care îşi propune să restaureze pacea între creştini şi iudei prin renunţarea la realităţile consemnate în Evanghelii legate de complotul împotriva lui Hristos, trădarea, condamnarea şi răstignirea Lui.

Unul din argumentele invocate de “Nostra Aetate” este şi acela că nu toţi evreii au complotat împotriva lui Iisus şi de aceea orice generalizare este răuvoitoare. Rămîne să demonstrăm dacă individualismul tipic modern se verifică în societatea imperiului roman de acum 2000 de ani şi în tradiţia iudaică în special.

Desigur, această declaraţie oficială a Bisericii Catolice s-a făcut pe fondul crimelor săvîrşite împotriva evreilor de regimul lui Musolini. Este oare potrivită folosirea unei fobii cauzate de un regim totalitar recent pentru a recurge la cenzurarea unei religii cu o vechime de 2000 de ani? Este oare sinceră această pretenţie pacifistă a evreilor, sau ea nu este decît o prelungire a unei confruntări neîntrerupte vreodată dintre cele două religii: iudaismul şi creştinismul?

Strecurarea prejudecăţii cum că orice polemică, fie politică sau religioasă purtată cu evreii se constituie într-o încurajare a fascismului şi jigneşte victimele holocaustului este, fără îndoială, o exagerare.

Consiliul II Vatican a dat naştere unei adevărate vînători de expresii “anti-semite” în cărţile Noului Testament şi în imnografia creştină, în special cea răsăriteană, ortodoxă. Aşa se face că textul Slujbei Prohodului, care se cîntă în Vinerea Mare în amintirea patimilor Mîntuitorului, a fost cenzurat tacit în varianta nouă a Sfîntului Sinod al BOR, aruncîndu-se afară 13 strofe. De asemenea au fost cenzurate unele tropare din slujbele Învierii (de duminică), precum şi unele referiri la evrei din varianta liturgică a Evangheliei (aceea mare şi frumoasă din care se citeşte în biserici), aşa încît expresii precum “zis-a Domnul evreilor care veniseră la Dînsul” au devenit “zis-a Domnul celor ce veniseră la Dînsul” şi altele de acest fel.

Toate aceste modificări întreprinse de BOR s-au făcut fără vreo motivare scrisă şi fără a fi declarate. Ele urmează întocmai prescripţiile Consiliului II Vatican, deşi s-ar părea că Biserica Ortodoxă Română nu are nimic cu Roma, şi anticipează cu mult “intrarea” în Europa a României care abia în 2002 va fi declarată vinovată de crime împotriva evreilor prin controverstata Ordonanţă 31/2002.

Întrebarea legitimă pe care trebuie să ne-o punem este aceea dacă un monument literar cu o vechime de peste 1.200 de ani precum este Prohodul Domnului are vreo legătură cu holocaustul. O altă întrebare este în ce măsură parabolele imnografiei ordodoxe presupun evreii din zilele noastre şi dacă există măcar un singur loc în care, prin invocarea evenimentelor răstignirii lui Hristos, se sugerează nevoia de răzbunare a creştinilor.

Dacă în toate cărţile noului Testament, precum şi în întreaga imnografie ortodoxă nu va fi găsită nici cea mai mică aluzie la răzbunare împotriva evreilor, ci, dimpotrivă, vor fi găsite numeroase referiri prin care creştinii se identifică cu poporul evreu în abaterile sale, atunci cenzura impusă de Consiliul II Vatican este un fapt nedrept care, ca orice nedreptate, nu poate să aducă decît revoltă şi nemulţumire. În acest sens, Canonul Mare al Sfîntului Andrei Criteanu, citit în perioada Postului Mare, este ilustrarea cea mai grăitoare că ortodocşii, condamnînd faptele rele comise de evrei ca popor, sau ca individualităţi, şi le asumă ca pe ale lor, identificîndu-se cu poporul lui Dumnezeu în bine şi în rău.

Aşadar, pe ce se bazau imnografii creştini atunci cînd au alcătuit Canonul Prohodului, lansînd acuzaţii de genul: “Îngîmfat Israil, / Ucigaşe popor! / Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi, / Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?” sau “O, neam jidovesc! / Îndărătnic, ce-ai primit arvuna! / Cunoscut-ai ridicarea Bisericii; / Pentru ce dar pe Hristos L-ai osîndit?” (Din strofele cenzurate de Sinodul BOR).

Aceste afirmaţii ale creştinilor erau oare îndreptăţite de tradiţia şi prescipţiile iudaice, sau erau rodul unei fobii colective cultivate pe himere şi superstiţii?

În continuare com încerca să vedem poporul evreu, nu prin prisma holocaustului, ci prin prisma cărţilor Vechiului Testament, aşa cum apar ele în ediţia Sinodală a BOR, fără ca cineva să se fi gîndit vreodată să propună cenzurarea lor pe motiv de instigare la ură religioasă şi naţională.

Astfel, în Cartea a Cincia a lui Moise (parte a Torei) stă scris:

“De vei auzi de vreuna din cetăţile tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă ca să locuieşti, că s-au ivit în ea oameni necredincioşi dintre ai tăi şi au smintit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-aţi ştiut, caută, cercetează şi întreabă bine, şi de va fi adevărat că s-a întâmplat urâciunea aceasta în mijlocul tău, să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, s-o dai blestemului pe ea şi tot ce este în ea şi dobitoacele ei să le treci prin ascuţişul sabiei” (XIII, 12/16).

“Să-i ucizi cu pietre până la moarte, că au încercat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei” (XIII, 10).

“ Cînd te vei apropia de cetate ca s-o cuprinzi, fă-i îndemnare de pace. De se va învoi să primească pacea cu tine şi-ţi va deschide porţile, atunci tot poporul ce se va găsi în ea îţi va plăti bir şi-ţi va sluji. Iar de nu se va învoi cu tine la pace şi va duce război cu tine, atunci s-o înconjuri. Şi când Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să loveşti cu ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească din ea” (XX, 10-13).

Aceleaşi prescripţii şi în cărţile Cronicilor:

„Curînd Sirienii au fugit de Israeliţi, iar David, a nimicit Sirienilor şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi, şi pe Şofac, comandantul oştirii, I-a ucis” (Cartea Întîia a Cronicilor XIX, 18).

“Însă pe copiii lor nu i-a ucis, fiindcă a făcut după cum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde a poruncit Domnul, zicând: „Părinţii nu trebuie să fie ucişi pentru feciori, nici feciorii nu trebuie să fie ucişi pentru părinţi, ci fiecare să fie ucis pentru păcatul lui” (Cartea a Doua a Cronicilor XXV, 4).

Şi pomenirea doar unuia dintre genocidurile săvîrşite de poporul evreu, în Cartea Esterei:

“Au făcut deci sfat în luna întâi, adică în luna Nisan, în anul al doisprezecelea al domniei lui Artaxerxe, şi au aruncat Pur, adică sorţi, de faţă cu Aman, ca să vadă în ce lună şi în ce zi să fie ucis dintr-o dată poporul lui Mardoheu, şi a căzut sorţul pe luna a douăsprezecea, adică pe luna lui Adar” (III, 7).

Întorcîndu-ne la creştinism, trebuie să spunem că acuzaţiile aduse lui Hristos se bazează doar pe prescripţii vechi testamentare şi de aceea El a putut fi condamnat doar de evrei, nicidecum de romani, care l-au declarat nevinovat. Vina de moarte a lui Hristos a fost aceea că s-a declarat pe Sine fiu al lui Dumnezeu, pe care mai marii sinagogii au calificat-o drept hulă, iar pentru hulă Legea prescrie moartea:

“Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5, 18).

“Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 19, 5-7).

“Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte” (Matei 26, 65-66).

“Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit! Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Evanghelia după Matei 27, 22-25).

Prin urmare, răstignirea lui Hristos a fost cerută nu de un grup de evrei rebeli, ci de sinagogă, în conformitate cu prescripţiile de mii de ani ale credinţei iudaice. Evreii nu au renunţat niciodată la aceste prescripţii, ele conţinîndu-se în însăşi esenţa credinţei iudaice care consideră vinovat de moarte pe oricice se închină altui Dumnezeu decît cel al iudeilor. Individualismul, din prisma căruia se încearcă disculparea poporului evreu în „Nostra Aetate”, era de neconceput în cadrul comunităţii iudaice de acum 2000 de ani. Nici un evreu nu putea avea altă părere decît sinagoga şi să rămînă în acelaşi timp evreu, deoarece era exclus din sinagogă, dacă nu chiar ucis, cum este cazul Apostolului Ştefan care a crezut în Hristos.

În principiu, uciderea lui Hristos este conformă Legii iudaice, ea nefăcînd decît să se alinieze unui şir întreg de ucideri la ordinul Sinagogii, printre care şi cazurile unor proroci. Însă dacă Hristos nu este un proroc mincinos, ci este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, cel vestit de proroci, atunci Legea trebuie să pice pentru a da loc noului legămînt, pe care evreii credincioşi îl mai aşteaptă încă.

Dacă Hristosul mărturisit de creştini este izbăvirea făgăduită iudeilor? Oare creştinii au dreptul, în condiţiile democraţiei de astăzi, să aibă această credinţă? Sau trebuie, potrivit prescripţiilor iudaice, să fie persecutaţi, să li se interzică dreptul la cinstirea memoriei collective a Biserii lor şi, ceea ce este şi mai grav, să fie obligaţi prin lege să renunţe la convingerea că Iisus Hristos a fost o persoană istorică concretă, care s-a născut, a propovăduit şi a fost răstignit în sînul poporului evreu? Şi toate acestea să fie făcute sub masca binevoitoare a luptei contra rasismului şi fascismului…

Jertfa lui Hristos a fost prevestită cu mii de ani mai devreme, în detalii care, dacă nu ar fi cuprinse în cărţile Vechiului Testament ar fi putut fi declarate invenţii fabricate de creştini. Nu doar moartea lui Hristos a fost prorocită, ci şi trădarea, cu tot cu încercarea de a măslui adevărul jertfei Fiului lui Dumnezeu. Vom lăsa la o parte multele prorocii referitoare la naşterea lui Hristos din spiţa lui David, în Betleem, şi ne vom limita doar la cele legate de trădarea, patima şi mistificare adevărului despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel răstignit.

Aşadar, iată cei 30 de arginţi pomeniţi în Evanghelii, primiţi de Iuda şi reîntorşi sinagocii cu mărturisirea: “Am vîndut singe nevinovat!”

Textul Vechiului Testament: “Atunci a grăit Domnul către Mine: „Aruncă-i olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei”. Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar” (Prorocul Zaharia 11, 13).

Textul Noului Testament: “Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Zaharia proorocul, care zice: „Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul” (Evanghelia după Matei 27, 7-10).

Potrivit prorociilor, Hristos trebuia să fie vîndut de unul din oamenii apropiaţi şi să fie predat la moarte de cei de aceeaşi credinţă şi de acelaşi neam:

“Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul” (Psalmul 40, 9). Sau: “Că de m-ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi răbdat şi dacă cel ce mă urăşte s-ar fi fălit împotriva mea, m-aş fi ascuns de el. Iar tu, omule, asemenea mie, căpetenia mea şi cunoscutul meu, care împreună cu mine te-ai îndulcit de mâncări, în casa lui Dumnezeu am umblat în acelaşi gând!” (Psalmul 54, 12-15).

Hristos este nevinovat şi a fost omorît pentru a plini rînduiala lui Dumnezeu: „Nu se afla în el faradelege şi în gura lui nu se găseşte minciună; dar Domnul a vrut să-l zdrobească şi să-l facă să sufere” (Prorocul Isaia 53, 9. l0).

Răstignirea a fost prevăzută cu mai bine de o mie de ani înainte în detalii uimitoare de prorocul David, care descrie scena împărţirii hainelor lui Hristos cel răstignit de către ostaşii romani: “Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi” (Psalmul 21, 20).

Învierea lui Hristos, adică Dumnezeirea Lui, avea să fie tăgăduită chiar de martorii oculari:

“Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele” (Psalmul 108, 4). “Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi” (Psalmul 26, 18). Aici trebuie să amintim despre banii plătiţi soldaţilor de către mai marii sinagogii pentru a ascunde adevărul învierii, aşa cum este consemnat în Evanghelii.

Sînt oare toate acestea, dar şi alte numeroase referiri din Vechiul Testament la Hristosul creştinilor simple coincidenţe? Este oare tendinţa de cenzurare a adevărului istoric, în care un loc aparte îl ocupă obsesia interzicerii prin lege a cultului “persoanelor vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii” o necesitate impusă de grozăvia holocaustului? Sau “şergerea numelui” are o vechime mult mai mare, întemeindu-se pe prescripţiile milenare ale iudaismului?

În continuare dau doar cîteva pasaje din Vechiul Testament care demostrează că “cenzurarea memoriei” are un sens adînc şi cu o foarte îndelungată tradiţiei la poporul evreu:

“Şterşi să fie din cartea celor vii şi cu cei drepţi să nu se scrie” (Psalmul 68, 32); “Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui” (Psalmul 108, 12); “Eu insă, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu ştiam că ei urzesc gînduri rele împotriva mea, cînd ziceau: să-i punem lemn otrăvit în mîncarea lui şi să-l smulgem de pe pămîntul celor vii, pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească” (Ieremia XI, 19).

Aducînd toate aceste dovezi biblice milenare prin care trebuie privită moartea lui Hristos nu am nicidecum intenţia de a învinovăţi poporul evreu de uciderea propriului Mîntuitor, ci doar să semnalez gravitatea cenzurii aplicate unor întregi culturi şi religii, pornind de la prejudecăţile aduse de ideologiile totalitare moderne. A-l scoate pe Hristos din cadrul poporului evreu, din care s-a născut, în sînul căruia a propovăduit, a fost trădat şi răstignit, înseamnă a nega realitatea Lui istorică şi faptul că El este Mesia cel prezis de proroci. A spune că Hristos a fost răstignit de altcineva decît de evrei, înseamnă a recunoaşte că Hristos nu a existat, că este doar un personaj al mitologiei creştine şi nimic mai mult.

Acest lucru trebuie să-l poată explica mai marii Bisericii tuturor celor care încearcă să dea aspect politic unei probleme strict spirituale, religioase. A amenda Evanghelia în termenii în care au fost amendate regimurile fasciste, este inadmisibil şi se constituie într-o defăimare adusă întregii comunităţi creştine de oriunde şi de oricînd. Oare poporul evreu, apărîndu-şi memoria cea atît de dureroasă, doreşte să lovească fără cruţare şi fără discernămînt în ceea ce au mai sfînt creştinii? Vreau să cred că nu.

Să lăsăm cărţile sfinte şi imnografia tuturor religiilor neatinse de orgoliile politice. Ca şi creştin, am credinţa mea şi felul meu de a înţelege sfinţenia. Ca om de literie sensibil la frumuseţea stilului, ştiu să preţuiesc valorile altor culturi şi religii, fără a mă abate de la credinţa mea. Această înţelegere, întemeiată pe dragostea şi toleranţa propovăduite de Hristos, mă fac să privesc cu detaşare monumentele literaturii talmudice, precum şi cele ale Greciei, Indiei, Chinei antice sau ale Arabiei mahomedane. Să lăsăm loc polemicii civilizate între culturi şi religii, singura cale umană de  cunoaştere şi comunicare, ca cei mai buni şi cei mai drepţi să învingă prin cuvînt, nu prin sabie.

Cred că epoca în care am păşit, după experienţa persecuţiilor asupra evreilor de către regimurile fasciste, dar şi cele asupra creştinilor de către regimurile comuniste, ar trebui să ne aducă o mult mai mare înţelepciune şi să ne facă să gîndim mai mult atunci cînd rostim o acuzaţie la adresa unei religii sau culturi, cu atît mai mult cînd această acuzaţie se face cu titlu de Lege.

Vreau să trăiesc cu speranţa că nu am păşit în era demolării a tot şi a toate în numele toleranţei.

Comunicat de presă: Anticreştinismul ca politică de stat în România

16 organizaţii din România au înaintat astăzi, o scrisoare Preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului României prin care se semnalează „acte grave de instigare la ură religioasă şi naţională, precum şi încălcarea libertăţii religioase şi de gîndire a creştinilor-ortodocşi”.

Scopul principal al demersului este recunoaşterea prin lege a Genocidului Anticreştin în România comunistă şi dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe.

Credincioşii ortodocşi, care reprezintă organizaţiile semnatare ale scrisorii, au recurs la această măsură după ce demersurile de a clarifica temeiurile legale în baza cărora s-a recurs, la Iaşi, la închiderea expoziţiei „Destine de martiri” nu au primit nici un răspuns. Obiectul expoziţiei l-au constituit dosarele din fondurile CNSAS a şase foşti deţinuţi politici, dintre care patru preoţi ortodocşi. Semnatarii scrisorii consideră acuzaţia de „imagine făcută unor legionari” adusă expoziţiei de către directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România drept „instigare la ură religioasă şi defăimare a memoriei colective a Bisericii Ortodoxe”.

Creştinii-ortodocşi reclamă faptul că nu există nici un act normativ care să le apere dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe, în acest sens solicitînd revederea Ordonanţei 31/2002 pe care o consideră „ambiguă” şi „o discriminare comisă printr-un act normativ al statului român”.

Printre altele, în scrisoare se menţionează:

„Creştinii-ortodocşi protestează împotriva discriminării de orice fel, condamnînd ideile şi manifestările fasciste, rasiste sau xenofobe, invitînd instituţiile şi autorităţile statului să se menţină în limitele unei democraţii reale care să asigure dreptul la opinie şi credinţă. Orice aspect al vieţii sociale, precum şi orice vedere asupra fenomenelor şi evenimentelor istorice poate constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atîta timp cît prin aceasta nu este pusă în pericol viaţa nimănui şi nu se încalcă ordinea publică şi drepturile fundamentale ale omului. Ordonanţa nr. 31/2002, prin unele puncte ale sale, creează un precedent de cenzurare a ideilor şi credinţelor, reinstaurînd în România un regim de teamă şi persecuţie pe motiv de opinie sau credinţă. Considerăm că reformularea Ordonanţei 31/2002, se constituie într-un act democratic şi necesar care ar îndrepta o greşeală impusă prin şantaj şi presiuni care nu-şi au locul în epoca democraţiei şi a libertăţii de opinie”.

„Vă rugăm să interveniţi cu atutoritatea pe care o aveţi în calitate de preşedinte al României pentru ca expoziţia „Destine de martiri” să-şi poată relua traseul itinerant şi pentru a asigura, pe viitor, accesul la dosarele foştilor deţinuţi politici în vederea cercetării şi popularizării dovezilor de martiraj creştin în perioada regimului comunist totalitar din România. Totodată, dorim ca, prin intermediul Excelenţei Voastre, cererea creştinilor-ortodocşi de a revedea şi reformula Ordonanţa 31/2002, în vederea recunoaşterii persecuţiilor împotriva creştinilor în perioada comunistă, să ajungă la organele competente”.

Scrisoarea creştinilor-ortodocşi este însoţită şi de cererea fără răspuns a celor 54 de istorici adresată CNSAS care atacă problema accesului liber la informaţie.

Asociaţia Prietenii Muntelui Athos
Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (filiala Câmpia Turzii)
A.S.C.O.R. (filiala Cluj)
A.S.C.O.R. (filiala Iaşi)
Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni
Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca
Asociaţia Brâncoveanu
Asociaţia Civic Media
Asociaţia Altermedia
Grupul Independent pentru Democraţie
Asociaţia ROST
Grupul Cathisma
Asociaţia Drept
Uniunea Vatra Românească
Liga pentru combaterea Anti-Românismului LICAR
Asociaţia “Suflet pentru suflet”

24 noiembrie 2008

Vezi textul integral al Scrisorii