Avortaţi-l pe părintele Stoica!

PATRIARH - EXTERNAREÎn timp ce Părintele Iustin Pîrvu a stîrnit rumoare în forurile bisericeşti cele mai înalte, pentru o declaraţie faţă de paşapoartele biometrice, făcută în nume propriu, preotul Constantin Stoica a trecut „neobservat” cu o declaraţie prin care legitima avortul în Biserica Ortodoxă, făcută în calitate de Purtător de cuvînt al Patriarhiei Române (într-o perioadă în care se promova legiferarea avortului la 20 de săptămîni).

Acum, purtătorul de cuvînt iese cu o altă bravadă, asemănîndu-se din ce în ce mai mult cu Mihaela Rădulescu în efortul de a promova campanii din cele mai deşucheate. Constantin Stoica se arată neînfricat în faţa paşaportului biometric, sfidînd majoritatea credincioşilor. Îmi voi face paşaport biometric, na! – a declarat el pentru HotNews, demonstrînd prin aceasta cît de proşti sînt cei care arată „reticenţe” faţă de noul sistem de supraveghere al populaţiei.

Ne putem aştepta în viitor ca părintele Constantin, la cererea partidului, să fie primul preot care îşi va face transplant de sex şi asta doar pentru a putea avorta în direct, întrecînd-o pe Mihaela Rădulescu care, făcînd lobby „noii legi a avortului” doar s-a lăudat că a făcut avorturi şi nu a păţit nimic.


Vezi şi un articol la temă în Ziua:

Potrivit Bisericii Catolice, părintele Stoica ar trebui să fie excomunicat

96 Responses to Avortaţi-l pe părintele Stoica!

  1. petru spune:

    Poti cunoaste omul dupa privirea lui. Pentru mine, privirea din fotografia de mai sus spune un singur lucru: multa, enorm de multa multumire de sine.

  2. […] Titlu ironic, dar relevant si la parintele Savatie: Ministerul zice şi Sfîntul Sinod pecetluieşte: Ortodocşii au libertatea să nu călătorească în străinătate si: Avortaţi-l pe părintele Stoica! […]

  3. VladR spune:

    Parinte, va indragesc atat de mult tocmai pentru ca nu va este frica de cuvinte. Adevarul este ca prea multa prostie si nesimtire se afla in foruri unde numai credinta, curajul si dreapta-socoteala ar trebui sa domneasca.

  4. Donkeypapuas spune:

    Câtă vreme va fi preţuită la noi slugărnicia şi nu vorba verde spusă-n faţă…

  5. evsevie spune:

    Parinte Savatie, la cuvintele tovarasului purtator de cuvant -ca preot mi-e greu sa-l mai numesc- adaugam si imaginea video. Ma intreb de ce n-o fi ajuns ieri la Te-Deum Mitropolitul Bartolomeu. Lipsea din cadru. Nu cred ca bagatelizam actul parintelui Iustin cu un patriarh ca Bartolomeu.

    http://www.realitatea.net/sfantul-sinod-solicita-alternativa-la-pasapoartele-biometrice–cum-comentati_466017.html

  6. ion adrian spune:

    Spune in 25 februarie parintele Iustin Parvu:

    Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?”

  7. […] Savatie Baştovoi Avortaţi-l pe părintele Stoica! […]

  8. […] Titlu ironic, dar relevant si la parintele Savatie: Ministerul zice şi Sfîntul Sinod pecetluieşte: Ortodocşii au libertatea să nu călătorească în străinătate si: Avortaţi-l pe părintele Stoica! […]

  9. IONUT CRISTIAN spune:

    Parinte Savatie, sa va intareasca DUMNEZEU sa marturisiti dreapta credinta ORTODOXA si ADEVARUL pana la sfarsit pentru ca veti avea plata cereasca. Sa va rugati si pentru noi (mirenii) sa nu cadem in inselarea care va veni, sa fugim de slugile satanei ecumeniste si sa-L urmam pe HRISTOS, indiferent ce am patimi !

  10. Bogdan Ioan spune:

    Doamne ajuta!
    O reactie cat se poate de neasteptata. Iertare ne”asteptata” din partea purtatoruilui de cuvant al Patriarhiei si a Patriarhie. Si ce ma mai bucurasem ca Sfantul Sinod mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului se pronuntase categorit impotriva pasapoartelor biometrice. Fratilor haideti la rugaciune si sa dam slujbe in tara pentru iluminarea ierarhilor nostri. DOAMNE AJUTA-NE!
    P.S.:Nu se poate face nimic pentru a propune Patriarhiei Romane sa-si schimbe purtatorul de cuvant? Ceva petitii? Ceva…..

  11. Ina spune:

    Doamne ajuta parinte si putere.

    Observ cu tristete un comentariu dur din partea reprezentatului patriarhiei la adresa maicii Ecaterina. Nu era indeajuns ca s-a tergivesat cu pasapoartele?

    Dumnezeu sa va intareasca

  12. chriss spune:

    sa nu fie cu suparare da eu eram cu niste prieteni clerici si mireni, asteptand calmi declaratia de presa a par. Ctin si toti am vazut in felul de exprimare acea autosuficienta si sfidare de parca le spunea in ciuda pe toate la un moment dat avea mimica unui om sub influenta substantelor bahice si euforice nu tot timpul dar pe alocuri
    cu iertare sa mi fie da asta am vazut uita ti va cu atentie

  13. Mihai Ciobotaru spune:

    Cred ca acest dusman al ortodoxiei Constantin Stoica s-a „abonat” deja la pasaportul spre IAD.

  14. teo spune:

    dur, dar sincer merita…

    parintelui stoica ii lipseste in primul rand profesionalismul unui om de public relations (ca sa nu mai vorbim de „prepelitele” care i zboara din gura i ca din lanul de porumb dupa ce tragi cu pusca…)
    care i diferenta dintre el si domnitele care se perinda pe la televizor in cautare de senzational? nici una…si nu inteleg cum de a supravietuit schimbarii de putere…cum de nu a gasit patriarhul daniel un om care are si studii de public relations (pe langa cele de teologie), caci sunt atatia…
    gafe dupa gafe: cum poti spune ca biserica ingaduie avortul, cum poti ponegri un om din institutia pe care o reprezinti in fata mass-mediei (fie ca e vorba de ultimul sau Primul monah), cum poti face afirmatii atat de directe in privinta unui subiect atat de sensibil cum e cel al pasapoartelor?! cum, parinte costel?!

    citindu i afirmatiile din presa, mi au venit in minte doua replici din doua filme romanesti facute in perioada comunista: „aceste cuvinte ne doare” si „da te singur afara!”…
    am sa i le scriu pe o carte postala si am sa i le trimit cat de repede…

  15. Ion Ion spune:

    O sa raspundeti pentru toata zizania asta. Nu acum. Nu aici. Dar ca monah mi-as face griji.

  16. lucian spune:

    parintele Stoica ar trebui sa se uite in oglinda! e o codada de matura pe care o tin altii si care se cerede f important.. rusine painte!

  17. manuela spune:

    Nu imi vine sa cred ochilor si urechilor: acest popa nu are nimic in comun cu crestinismul…Este ,,plantat” intr-o functie bine remunerata, foarte ,,respectabila”, asadar bine ancorata in Sistem. Pare a fi croit dupa tiparul omului de astazi, nepasator la orice ii ameninta trinitatea de ,,suflet” enuntata de Hurdezeu: tehnologie-bani-comfort. Cu cata nonsalanta s-a luat o decizie impotriva unui adevar clar ca lumina zilei!…S-a rupt unitatea ortodoxa si s-au proferat amenintari pentru cei care ,,indraznesc” sa isi asculte inima!…S-a mai implinit o profetie…Unde ni s-a ratacit sufletul, dragi semeni?…

  18. Aeternium spune:

    Sa ne ajute Dumnezeu cu mai multi parinti ca dumneavoastra si calugarii din manastiri ca Antim si Petru Voda, care se opun nelegiuirilor din conducerea BOR.
    Doamne Ajuta!

  19. elly spune:

    Doamne, vino Doamne
    Sa vezi ce-a mai ramas din oameni.

  20. Daniel spune:

    Comunicatul BOR ar fi fost acceptabil daca nu era aceasta completare nefericita.
    Daca ar fi spus dimpotriva,eu nu imi voi lua pasaport,atunci era bine.
    Ne intrebam daca opinia lui coincide si cu a colegilor(care colegi?)

  21. Mirela spune:

    Poate il exorcizeaza cineva si pe Constantin Stoica, zis „parintele”! Aveti mila de el si nu il mai lasati sa fie chinuit!
    Fereasca-ne Dumnezeu!

  22. roman sarman spune:

    omul asta are o figura diabolica, de cite ori il vedeam trebuia sa schimb canalul sau pagina de internet la care priveam, ca simt ca are ceva necurat in el

  23. ANA spune:

    Parinte, mie mi-e frica pentru Sfintia Voastra. Aveti o indrazneala foarte mare care va va aducemulti dusmani puternici. Va rog mult sa aveti mai multa grija! Domnul sa va ajute. VA iubim tare mult.

  24. teo spune:

    domnule ion ion,
    incerc sa inteleg cu ce v a deranjat luarea de pozitie a parintelui savatie? are omul dreptate, i s a luat de prostia, caci altceva nu e, purtatorului de cuvant. zazanie spuneti? pt ca alerteaza opinia publica asupra incapacitatii unui personaj pus in pozitia de a reprezenta Biserica?

    sa nu fiu inteles gresit: nu cred ca a l demoniza sau a i promite iadul sunt lucruri bune (si chiar ma intreb cati din cei care l demonizeaza pe pr costel stoica ar avea curajul de a sta fata in fata cu el si a i spune cele ce le gandesc…)

    dar ce trebuie sa intelegem este ca personajul in cauza nu prea are ce cauta in aceasta pozitie. de altele nu este al meu a ma lega…

  25. ina spune:

    Cred ca „parintele” Stoica nu face altceva decat sa sminteasca o intreaga tara prin afirmatiile sale, eu propun sa se faca o petitie impotriva lui, pentru demiterea din functia pe care o are!

  26. Ionutz spune:

    Asa parinte Savatie!

    Culegeti roadele zazaniei si instigarii!!

    Aveti impresia ca daca va scuzati pedant in alte postari de faptul ca nu sunteti anti-inalta-ierarhie, lucrurile stau chiar asa.

    Puteti poate convinge vreun frate mai „optuz”, daca-mi ingaduiti sa va citez.

    Cel mai suparat,

    Ionut

  27. cristina popa spune:

    ce pot sa spun este-DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE NE SI NE MANTUIESTE PE NOI!…nu am cuvinte….imi vine sa plang

  28. aura g spune:

    Dumnezeu sa va acopere cu Harul Sau, Parinte Savatie. Si pe Ierarhii nostri, unii dintre ei, in frunte cu purtatorul de cuvant al BOR, sa-i intoarca Dumnezeu la adevarata credinta. Oare de ce uita unii ca Hristos va fi cel care va birui? Cum pot alege unii intunericul cand Lumina este cea biruitoare? Si de ce trebuie sa-i sminteasca si pe altii cand Hristos a spus clar: vai de cel prin care vine sminteala! Cat despre dusmanii ortodoxiei, o rugaciune a Parintelui Gherontie Puiu: Doamne intoarce la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei. Amin!

  29. citizen tudor spune:

    Au nu a fost prezent IPS Bartolomeu cu cei 8 ierarhi la sinod, au daca a fost prezent, cum au semnat ceva pt. care mai inainte au fost impotriva?

    Sunt deplasat cand spun ca s-ar cadea din partea Inalt Prea Sfintiei sale o LAMURIRE?

    Aici ar trebui sa intre in actiune mijloacele OFICIALE de informare ale Patriarhiei. Pe aceste canale ar trebui sa apara IPS Bartolomeu si sa ne explice ce anume l-a linistit pe Sfintia Sa ca sa ne poata linisti si pe noi. In loc de emisiuni „de umplutura”, cred ca ar fi binevenita o „declaratie de presa” venita nu din partea unui purtator de cuvant, ci a insusi Ierarhilor si, de ce nu, a Patriarhului. Iar „presa” nu ma intereseaza sa fie „laica”, ci cea oficiala a Patriarhiei. La urma urmelor, cred ca asa s-ar cuveni.

    Daca acest lucru nu se va intampla, nu pt. ca-l solicit eu, un oarecare, ci pt. ca asa s-ar cuveni si ar veni din „instinctul crestin” al domniilor lor, din partea unor Parinti si Pastori care-si pun VIATA pt. oile lor, imi va ridica un mare semn de intrebare maniera formalista si extrem institutionalizata de exprimare pe care au adoptat-o pana acum.

    De ce nu este folosita mass-media Patriarhiei pt. problemele ARZATOARE ale Bisericii, cele din realitatea REALA? Oare sa fie doar lipsa unor JURNALISTI cu o specializare pe „jurnalism crestin”? De ce nu se discuta SI aceste aspecte, de „fierbere” in jurul acestui gen de subiecte? De ce se cosmetizeaza intotdeauna la stirile si emisiunile Trinitas realitatile? De ce sunt lasate posturi „laice” (ex. realitateafm) sa dezbata aceste teme si sa le trimita oarecum in derizoriu si sa se erijeze acestea in formatori de opinie in domenii in care nu au pregatire si nu invers?

    Parca am fi putin pe vremea lui Ceausescu cand ni se servea numai ce era „potrivit” si „linistitor”. Iau in consideratie si faptul ca nu exista inca profesionisti in acest sens, insa aceasta nu este o scuza pt. o institutie care poarta in sarcina ei destinele pt. eternitate ale unor oameni… Asteptam cumva sa ne unim cu Roma ca sa ne „civilizam” si noi intr-un final? Sa asteptam intotdeauna, indolent, sa ne vina de afara?

    Gresesc?

  30. li spune:

    nush cat de mult ne rugam fratilor dar ar cam fi timpul sa iesim si in strada si sa-i constientizam pe „inaltii ” nostri ca nu suntem chiar legumele care am dat de atatea ori dovada ca suntem. pana cand ne lasam calcati in picioare? de ce grecii si sarbii pot iesi sa-si exprime dorinta si noi nu?
    de asta profita si ei, pe pasivitatea noastra

  31. Edecul_le-a_turtit_fesul spune:

    BRAVO PARINTE SAVATIE! DOMNILOR EPISCOPI, AVETZI, VORBA LUI BASASECU, „FATZA DE BAIETZI EUROPENI, CU PAPION…”, PARDON, ENGOLPION… 🙂
    MAI ALES EXCELENTA SA DOMNUL PREOT PURTATOR DE CUVANT ARE FATZA DE CETATEAN VAJNIC AL URSSE…

  32. Simona spune:

    Doamne, e totul pe fata, deja nu se mai fereste nimeni de nimic, a disparut si teama de Dumnezeu(daca a existat vreodata) si smerenia, iar cei care incearca sa ne deschida ochii sunt pusi sub semnul indoielii de catre acest Constantin Stoica (ma refer la Maica Ecaterina)
    Parinte Savatie, Dumnezeu sa va binecuvinteze ca marturisiti atit de frumos!Doamne AJuta!

  33. ioan spune:

    nu a fost prezent IPS Bartolomeu,e bolnav.

  34. Ioan spune:

    Parinte Savatie ,

    Cum trebuie sa procedeze o crestina care avand o boala grava ( gen leucemie ) , ramane gravida si ii este pusa alternativa : ori avortezi , ori posibilitatea de a muri este f.f.f mare . Doamne ajuta !

  35. crip71 spune:

    bine zis parinte Savatie…domnu Costica ar trebui avortat din Sfanta Biserica. Da nu este cine sa o faca, ca noi ii dam afara numai pe cei care se tin de canoanele bisericii si de rugaciune ( vezi cazul parintelui de la Tanacu).Chiar nu putem face nimic impotriva unor ierarhi si preoti care isi bat joc de credinta noastra?

  36. adriana spune:

    @Ioan,

    si Eminescu a fost ”nebun”, si ”sifilitic„, deci absent din ”opinia publica”.

  37. citizen tudor spune:

    Daca IPS Bartolomeu nu a reusit sa vina, cum ramane cu ceilalti 8 ierarhi? La stirile Trinitas din aceasta seara a fost doar trecut in revista, ca un fapt total nesemnificativ, titlul din Lumina care va aparea maine. Recunosc, nu am fost inca de la inceputul stirilor si nu stiu daca a fost putin detaliata stirea mai inainte.

    Dar mi se PARE DE TOT RASUL-PLANSUL ca alte posturi (B1 prin Nasul in seara asta), sa fie MAI VIGILENTE SI MAI PREZENTE fata de o problema care framanta Biserica, iar „biserica celor mici” sa se intretina „ilicit” si „subversiv” cu filmulete postate pe youtube, cu materiale de pe diverse bloguri (unele instigatoare la ura si inadecvare si lipsite de echilibru duhovnicesc,- si NU ma refer aici la blogul Parintelui Savatie), cu conferinte/luari de pozitii ale „laicatului” dar negirate de vreo autoritate ierahica si alte manifestari DISPERATE, dar N E O F I C I A L E!!! Deci, fara ecou; deci, nule; deci: FARA CONSECINTE!!!

    Iar TRINITASUL SI ORGANELE DE PRESA ALE PATRIARHIEI CE FAC? SAU CELE EPARHIALE (aici sa-mi scuzati necunoasterea ca nu prea stiu cum sunt organizate revistele Bisericii).

    Se aprinde pana si societatea laica si se autosesizeaza la o asemenea „bomba”, macar ca doar pt. audienta si ironii legate de 666, dar CEL PUTIN DISCUTA acest subiect, in timp ce MASS-MEDIA bisericeasca se intoarce si pe partea ailalta si trage la aghioase linistita si impacata in indiferenta ei fata de OILE RATACITE?

    Chiar sa nu-i pese nimanui din Ierarhie de DISPERAREA unor fii ai Bisericii, fie ei si considerati „cretini” si oligofreni prin sustinerea teoriilor apocaliptice 666, dar totusi AI LOR, AI NOSTRI?

    Cam avortoare pana acum aceasta „mama”… Pare sa se leapada fara mustrari de constiinta de fiii considerati „nedemni”… Sper din tot sufletul sa aud si sa VAD o IMPLICARE pt. cei MAI MICI ai Bisericii si temerile acestora! Departe de mine gandul schismei, caci cei care au aceste ganduri imi par a sari din lac in put…

    Dar nu se poate nici asa, sa se treaca cu lejeritate peste O CRIZA, ca si cand nici n-ar exista. Pana la urma Biserica nu sunt DOAR ierarhii, ci si NOI. Si nu doar Noi, ci Hristos. Asa ca daca nu-L avem in fata ochilor, si unii si altii pe Hristos, mergem cu totii in groapa. Si atunci, isi va alege El alti „nuntasi”, pe cei cazuti in santuri, pe cei „fara Dumnezeu”. Si sa nu ne ingrijim noi cum va face El lucrarea aceasta, ca o va face si fara noi!

  38. TILEA MARINEL spune:

    Deocamdata..,le-a fost bagat pumnul in gura..,monahilor..,si teologilor..,-
    Urmeaza..,mirenii..,-

  39. Chiril spune:

    Dragii mei, se despart apele. Pana aici. Nu se mai poate asa. Avocatul diavolului, Constantin Stoica, este elementul redus al multimii ereticilor care si-au pus pe frunte numele Bisericii Ortodoxe. Insa ei nu fac parte din Biserica Ortodoxa.
    Este puprura totala intre majoritatea episcopilor si poporul lui Dumnezeu.
    Prea multi nu mai stiu cum e sa calci in noroi, sa vezi un om sarac pe care sa-l ajuti. Prea multi episcopi au de toate, „o duc ca-n filme”. Ei n-au luat pulsul poporului, traiesc intr-o lume cereasca, zambim la toata lumea, dam cu carja pe spinare celor care glasuiesc ortodox, de post ce sa mai vorbim, cu atatea ospete duhovnicesti, comemorari, simpozioane, mertzane peste mertzane, slujnice peste slujnice, numa suna din clopotel si vin catelusii cuminti sa raporteze daca avem vre-un rasculat impotriva sistemului.
    Pai, asta e viata de monah? De la asta sa astept sa-mi dea indreptar de credinta?
    CONCLUZIE: POPORUL NU GANDESTE CA SI ACESTI EPISCOPI. ACESTI EPISCOPI NU NE REPREZINTA. E VREME DE RAZBOI DUHOVNICESC. SA FIE IZGONITI AFARA DIN BISERICA ERETICII, CA DACA SUNT TOLERATI NU SE POCAIESC. POPORUL LUI DUMNEZEU CREDE CA DECIZIA ACESTUI SINOD ESTE GRESITA.
    Dea Domnul sa vina Sf. Nicolae si sa-i dea o palma avocatului diavolului Constantin Stoica de „sa-i sara mustaru”, ca ajunge cat a batjocorit Biserica Ortodoxa.
    La lupta sfinti ai ortodoxiei ca n-avem nimic de pierdut, numai de castigat viata cea vesnica!

  40. florin spune:

    A LIPSIT MITROPOLITUL ALBEI CRISANEI CLUJULUI SI MARAMURESULUI , BARTOLOMEU ANANIA. NU A MERS LA SINOD DEOARECE STIA CE GAFA VOR FACE CEI DIN SINOD. ESTE SINGURUL EPISCOP CARE ARE CURAJUL SA SPUNA NU PROSTIEI SI PATRIARHULUI DANIEL.

  41. citizen tudor spune:

    Constiinta Pastorului care-si pune viata pt. oile sale: pt. oaia cea pierduta, lasa turma care sta cuminte in staulul ei si pleaca dupa oaia cea ratacita.

    Pentru pastorul cel milos, o singura oaie cantareste cat toata turma. Fiecare oaie ii este draga si ii plange inima sa o lase in parasire. Cum va putea el sa se bucure de restul oilor, stiind ca una la fel de draga ca oricare din staulul sau, este expusa lupilor, prapastiilor, foamei sau setei?

    Pastorul cel bland isi pune viata pt. oile sale…

  42. catalin spune:

    In locul unui „purtator de cuvant” Patriarhia ar trebui sa aiba un Purtator de Duh sau un Purtator de Dumnezeu care sa vorbeasca in numele ei

  43. Maria spune:

    Parinte Savatie, am trait si ziua cand inaltii prelati au vandut poporul pentru un blid de linte.Ca doar cu cateva zile in urma se anuntau mari daruri guvernamentale, mai un salariu, mai o constructie sau o refacere de pictura…Astazi BOR a calcat si „Crezul” in picioare („apostoleasca biserica”)ignorand in vod voit si vadit profetiile din Apocalipsa. Nu e de mirare, prin targ umbla vorba ca multi isi leapada anteriul si-si pun sortuletele de masoni la nivel inalt – vezi pr.Amfilohie. Acest Sinod nu ne mai reprezinta, e clar cui slujeste.Totul este pregatit demult si cine a citit Protocoalele inteleptilor Sionului stie ce va urma. Ascultam pe pr. Cleopa care spunea intr-o cuvantare despre vremurile de apoi:anticrist, nascut din evreica, va incepe la varsta la care a inceput Mantuitorul, si acum are 18 ani, dar asta este taina mare. Parintele a murit in 1998. Deci? Urmeaza imediat buletinele si nu cred ca vor astepta 2011, cel putin in Romania, ca doara mamaliga nu explodeaza.Si in timpul acesta, cu tehnologia pe care o stim, persoanele non-grata vor fi eliminate-un infarct, un stop respirator, un cancer…Putem gandi o startegie? Rugaciune colectiva. Eu propun ora 21 si ora 24. Propun ca fiecare, la locul de munca, sa vorbeasca fara frica despre ce se intampla. Surse de informatie despre globalizare exista.Eu o fac de ani de zile.Am refuzat sa intru in masonerie in 1999, pe vremea aceea nu stiam ca au si femeile sortulet.A venit vremea luptei pe fata, cum spune si pr. Arsenie Papacioc. Ca de lamentari…

  44. Maria spune:

    „Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodată noi nu ne vom orienta după ei; să-i lăsăm să-şi mai petreacă încă ceva timp ca să se mai hrănească cu noi nădejdi şi noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. Tocmai de aceea propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţăturile ştinţei născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi minţile în direcţia care ne este trebuincioasă nouă.”(Protocoalele inteleptilor Sionului) Doar un exemplu cum tehnologia chip-ului, bine pusa la punct apare ca „inofensiva” in mintea unora. Si daca ar fi doar atat… Parinte, simt ca ma fac rau de lacrimi. Sfintii Parinti ar fi vrut sa poata trai aceste vremuri, pentru a da dovada fermitatii lor in iubirea de Hristos. Dar cand va veni vremea-si e foarte apropape!-cati din cei ce am scris acum vom fi demni pana la capat? Spunea Cosbuc:”dar nu-i totuna leu sa mori, ori caine-nlantuit”.Binecuvantati, parinte, si ma iertati pe mine, pacatoasa.

  45. ioana spune:

    sunt de-a dreptul ingrozita…adik sunt de acord si cu avorturile?…cele mai cumplite crime din lume ei le gasesc acceptabile?
    astia nu sunt oamenii lui dumnezeu…nu au nicio legatura cu otodoxia…
    ii pot numi fara nicio problema agentii diavolului…
    eu am dus cardul cu cip inapoi la banca si recomand tuturor celor kr au fost obligati sa-si fak carduri brd sa le duca inapoi…isi vor putea ridica salriul de la casa cu beletinul…nu au nevoie de acea pecete a diavolului..
    parinte savatie…rugati-va pentru noi!!!…avem atat de multa nevoie de rugacinile dumneavoastra….nu ne parasiti….
    dumnezeu va va rasplati…insutit!!!

  46. evsevie spune:

    Probabil ca Mitropolitul Bartolomeu, intuind hotararea sinodului general, n-a voit sa se mai trezeasca singur impotriva tuturor. A suferit vara trecuta destul chiar daca toti l-au numit un nou Marcu Eugenicul.

  47. Mirela spune:

    pt. cristina popa

    Draga mea,imi vine sa plang si mie alaturi de tine…
    Doamne ai mila de sufletele noastre!

  48. iris spune:

    ….In toata biserica ortodoxa clerul si mirenii pomensc si se roaga la un moment dat pentru Inalt Prea Sfintitul… oare nu meritam niste lamuriri ..mai mult decat ironii din partea Aceluia?

  49. ioana spune:

    Imi pare rau pentru maria sa patriarhul ca nu poate sa fie primul care cere pasaportul biometric, pentru ca i-a luat-o inainte purtatorul de cuvant!
    Multumim lui Dumnezeu, ca il mai avem pe Parintele Iustin! Se vede treaba ca nu a exagerat cu vremea muceniciei. Sinodul ne-a lasat balta, asa ca este vremea marturisirii! Dumnezeu sa ne ierte si sa ne miluiasca pe toti!

  50. Cineva spune:

    interesant e ca unii se considera mai presus ca sfintii…poate pentru ca sunt fostii securisti si actualii masoni ce detin puterea lumii

  51. D-le Savatie,

    Din nefericire BOR are multe fete religioase care, din cate am auzit, cumpara parohia cu sume ce se/nvart in jurul cifrei de 20.000 euro. Ne mai miram ca sunt fete bisericesti paralele cu realitatea sociala si spirituala, echidistante si indiferente fata de problemele reale cu care ne confruntam?

  52. Sefan spune:

    Parinte Constantin Stoica sa-ti fie rusine fiindca nu aperi interesele BOR…Se vede bine ca pui mai mult pret pe beneficiile lumesti decat pe cele sfinte(i-a spunene parinte cu cat te platesc cei din conducerea statului de vorbesti),de rau pe maica Ecaterina si o iei in deradere in demersurile sale de incunostintare a cetateniilor tarii de efectele malefice ale numarului precizat cu acuratete in sfanta carte Apocalipsa a Sfantului Ioan ucenicul lui Christos..Dansa impreuna cu alte inalte fete bisericesti au facut lumina in ce priveste permisele si pasapoartele ce contin cipuri cu date biometrice si care au numarul satanic „666’in speranta ca crestinii se vor unii si vor cere abolirea legilor date din interese economice(la mijloc se invartesc sume de banii de ordinul sutelor de milioane de $)…Arpop parinte de ce sa fim noi primii mai „catolici decat Papa de la Roma”,de ce sa nu luam atitudine precum fratii nostrii ortodocsii din Grecia ,Serbia,Rusiaetc..Argumentele aduse de sfintia ta sunt mincinoase „iuda tradatorul’te poti numii ,ti-ai vandut sufletul Satanei nenorocitule ,iertat sa-mi fie dar asa este ,stii bine ca cine poseda pasapoarte si permise cu date biometrice se pune direct sub stapanirea lui Satan..Vezi sa nu te bata Dumnezeu sfantul escrocule,caci cand ai facut declaratia se observa ca zambeai idiotule fatarnic (ai fost platit sa spui asta diavole ce esti )vai de cel ce ducesau face pe altul sa cada in ispita ,mai bine si-ar lega o piatra de gat si s-ar arunca in mare sustine Sfanta Scriptura printre altele..Si observ ca domniei ,sfintiei tale se aplica cu prisosinta lovite-ar Domnul si carbuni aprinsi sa cada si sa arda pe capul tau de mizerie ce esti …Prin afirmatiile tale de om prost si inconstient ai lasat loc de interpretare autoritatilor statului care isi vor duce mai de vreme sau mai tarziu lucru la sfarsit ,acestea fiind nestanjenite in demersul lor diabolic de apune sub stapanirea lui lucifer ,intreaga populatie crestina ortodocsa …Nu ti-e frica de Dumnezeu vierme de vrei sa-ti faci pasaport cu 666 ,lovite-ar Domnul de Iuda ce esti…Acesta este un pamflet(adevarat)orice simpla coincidenta sau asemanare cu personajul/persoana reala este pur intamplatoare si fictiva…Amin sa ajute bunul D-zeu sa fie abolite toate legile cu caracter satanist din tara noastra plina de oameni sfinti,si nu de falsi sfinti agenti ai satanei pe pamant ..Sa va ajute bunul D-zeu in demersul dumneavoastra stimati prea sfinti cuviosi crestini….Amin

  53. ovidiu spune:

    pai nu trebuie oare sa aiba si statul un reprezentant in bor??? care credeti ca este rolul acestui om lipsit de profesionalism??? oare nu ce vrea statul sa faca ,in urma deciziilor ue, se face avand ca instrument de alimentare a populatiei cu opinii anti-crestine pe acest popa???ca trecerea sa fie soft trebuie sa fie cineva care sa faca dezbinare… vede dumnezeu… si cred ca nici patriarhul nu poate sa il dea afara din functie ca poate ar avea de suferit … „elitele” ortodoxe romane sunt schismatice

  54. ovidiu spune:

    prin ei pierdem noi teren… prin cei ca acest preot si ca acesti ierarhi, de aceea nu avem credibilitate noi ortodocsii in fata ateilor si altor religii… vremea potirelor de aur si preotilor de lut!!!

  55. Sefan spune:

    As dori ca adresa si numele sa imi fie confidentiale …Va rog stimati domnii sa pastrati confidentialitatea datelor,in caz contrar voi crede despre dvs ca nu sunteti seriosi!!!!

  56. Un roman spune:

    Un mesaj pt. stoica: Huuuuuuuuooooooooo! Iertare, dar acest sentiment mi-l ofera ( de fiecare data).

  57. Mihailescu Daniel spune:

    Vai de ele, de femeile care fac avorturi. Stiu o povestioara in care o mama era nevoita sa avorteze din cauza ca sotul ei nu dorea copilul.
    I-ar in seara premergatoare avortului, femeia a avut un vis in care MAICA DOMNULUI i-a arata locurile unde se pedepsesc femeile pentru avorturi. Se facea ca femeia in cauza era legata de un copac mare iar toate pasarile mancau din ea, o muscau de sani pentru ca nu dorea sa alapteze, o muscau de zonele genitale pentru ca a facut avort toate acestea timp de 7 ani, dupa care era aruncata in ghena.
    Doamne fereste de asa ceva, pacat ca am ajuns sa fim un popor cu credinta slaba in Dumnezeu, si poate ma exprim gresit dar asa vad eu lucrurile sau poate altfel trebuia spus, suntem un popor crestin condus de oameni atei si plini de necredinta.
    Poate nu toti sunt asa dar pacat mare pacat despre ce se intampla in lumea asta mare.

  58. Alin spune:

    Pasaportul/actul biometric nu este „sistem de supraveghere al populatiei”.

    Rolul sau este de a realiza o legatura mai stransa intre actul de identitate si posesorul lui.

    Daca pana acum aceasta legatura era relativ slaba si tinea doar de fotografie – fotografie care nu de putine ori putea fi schimbata, acum legatura este mult mai stransa si greu de falsificat:
    1. prin amprenta faciala
    2. amprenta degetelor (doua, nu 10 ca in cazul infractorilor si probabil va fi inlocuita curand cu amprenta sistemului vascular din palma sau degete)
    3. „amprenta” oculara (in unele cazuri)

    Nu ca aceasta solutie tehnica este infailibila, dar nu desprea asta vorbim acum.

    Daca aceasta schimbare este un motiv de teama, halal credinciosi.
    Sau ne inchipuim poate ca daca va fi o persecutie si avem acte vechi, scapam mai ieftin.
    Falsificam o poza si gata. Nu avem de ce sa ne temem.

    Tare as dori sa stiu pe ce anume va bazati cand afirmati ca „Constantin Stoica se arată neînfricat în faţa paşaportului biometric, sfidînd MAJORITATEA credincioşilor”.

    Ati facut cumva vreun studiu statistic sa vedeti in ce masura credinciosii nostri se tem de actele biometrice?

    NOTA BENE!
    Si cand spun studiu statistic nu ma refer la poll -uri pe Internet.

    De ce nu priviti putin cum au decurs lucrurile cu acele manifestatii?
    Intr-un oras de 2 milioane de locuitori tot cred ca mai sunt cateva zeci de mii care frecventeaza bisericile.

    De ce nu s-au adunat decat cca. 500 indivizi inclusiv cu yoghinii si „Noua dreapta” sa-si exprime nemultumirea si ingrijorarea fata de actele biometrice?

    Unde era majoritatea de care vorbiti? Poate vreti sa ne spuneti ca erau fricosi, atat de fricosi ca nici macar nu indrazneau sa-si exprime nemultumirea.

    Stiti ce a fost cel mai „tare” punct al conferintei de la Bacau de acum citiva ani?

    Modul in care ati vorbit. Cuvinte putine, spuse rar si cred ca erau doua rugaciuni inainte de fiecare cuvant.
    Si cuvintele acelea aveau greutate..credeti-ma.
    Si nu cred ca sunt singurul care a simtit asta.

    Si acum ce vedem? Multa vorba in vant.
    Foarte regretabil.
    Si sper sa nu va suparati pe mine pentru sinceritatea asta.

    Nu imi place nici mie cum a iesit cazul Tanacu, nu sunt de acord cu afirmatia scapata cu avortul si intr-un fel va inteleg nemultumirea dar un rau nu se poate repara cu alt rau (poate si mai mare).

    Cred ca stiti povestea cu canonul pentru omor si cel pentru vorba desarta si de ce al doilea era mai mare pentru primul.

    Mai ganditi-va.
    Si mai ales rugati-va ca Dumnezeu sa va dea duhul care trebuie pentru a face lucrarea Lui si nu doar a da glas unor nemultumiri personale fie ele si juste pana la un punct.

  59. dandan spune:

    Aline esti putin cu pluta!

    Puteti sa va dati seama de ce va urma introducand datele biometrice pe documentele de identitate
    studiind mai intai documentatia, urmand link-urile, apoi ,mai stam de vorba:

    http://www.youtube.com/watch?v=zJLe-m pTne8
    http://video.google.co.uk/videoplay?docid=6 592355148420454993
    http://www.rufon.org/forum/ind ex.php/topic,1044.0.html
    http://earhiva.info/endg ame/

    Si sa vedem daca mai vreti sa deveniti sclavi!!!

  60. ioana spune:

    L-am cunoscut pe parintele Iustin Parvu este un om prin care vorbeste Dumnezeu. Asa ca ascultati-L pentru ca are dreptate. Ne asteapta vremuri grele dar asa cum a spus si dansul sa ne rugam tot timpul lui Dumnezeu asa cum s-a rugat toti sfintii inchisorilor. Dumnezeu sa ne ajute fratilor

  61. Sorin spune:

    Semnul crucii si fata in icoana este o manifestatie pentru imparatie, spovedania si impartasania luata in curatenie sunt pasaportul catre imparatie.
    Dumnezeu ne vede si stie, si ingerii afla si stiu.
    Este smintitor parintele Stoica.
    Este grav ce se intampla in sinod , dar crestin nu inseamna rebel ci iubitor de Hristos

  62. Anonim spune:

    „Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii.” (Ioan 8: 44)

  63. Florin spune:

    1. Preotul Constantin Stoica NU A SPUS NIMIC DE CAPUL SAU.Sa va fie clar tuturor! El exprima pozitia oficiala a patriarhului Daniel.Toate ideile exprimate si toate atitudinile pe care le are sunt, de fapt, ale patriarhului.

    2.Patriarhul Daniel prin pozitia sa isi pierde calitatea sa de PARINTE (nu cred ca se vor publica stenogramele hotărârii nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice ca sa nu se vada cine a tras sforile): si incet, incet adopta o atitudine de GURU INALIENABIL.

  64. Iulica spune:

    sa faca intai austria si italia pasapoarte biometrice.

  65. Alin spune:

    dandan,

    „Ingerul digital” are niste faze de toata jena.
    Al doilea este un film anticrestin si cred ca par. Savatie ar trebui sa stearga link -ul.
    Pe urma site -ul ozenistilor nu ma intereseaza si la „Endgame” am sa ma uit daca am sa am timp dar avand in vedere primele 3 recomandari ma indoiesc ca a 4a ar fi mai de calitate.

    Eu iti recomand sa-ti schimbi izvoarele de unde te adapi (in mai bine) si ai sa vezi ca preocuparile si gandirea ta o sa fie si ea alta.

  66. Pr.Alexandru Partioc spune:

    Lui Danadan, Ioanei si lui Sorin
    Asa este.Microcipurile din identitatea noastra ne vor transforma in sclavi manipulati dupa bunul plac al „elitei” al carei unic scop este supunerea si exploatarea tuturor oamenilor. Cind se va intimpla aceasta (daca se va intimpla?)vom inceta de a mai fi fiinte umane.
    Noroc ca printre noi mai traiesc oameni providentiali precum Pr. Iustin Parvu care sa ne arate calea. Acestia sunt trimisii lui Dumnezeu pe ei trebuie sa-i ascultam si nu pe cei care pentru un blid de linte se vind satanei si slujitorilor lui.
    Sa nu uitati! Avem doua arme mai puternice decit banii si puterea asa zisei „elite”.Acestea sunt credinta in Dumnezeu si rugaciunea noastra catre EL.Crezand si rugindu-ne impreuna vom invinge!
    Dar trebuie sa rabdam pina la sfirsit.
    Doamne fii cu noi.

  67. leonard spune:

    In anul 1987 in revista „Familia” a aparut un articol semnat de Parintele N. Steinhardt. O sa citez din el un fragment care cred eu ca se potriveste aici:

    „Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]

    Şantajul, alături de turnătorie, este fărădelegea cea mai odioasă, respingătoare. A fi de acord cu el este acelaşi lucru cu a-1 aproba, a-1 răspândi. […]

    Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte! […] Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

    Chiar dacă şantajul nu se va repeta, ceea ce e puţin probabil, dat fiind că tinde să devină un obicei, cel care cedează rămâne în primejdie, în condiţii de receptivitate, sensibilizat pentru totdeauna, pentru că şi la el laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat. O singură cedare este suficientă pentru a-1 inocula şi din acea clipă el rămâne sclav virtual. […] în prezent există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei.

    Despre aceştia presupunerea realităţii unui suflet de rob îşi află confirmarea. Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă. De multe ori şi în felul acesta poate fi obţinută victoria”

  68. Silviu spune:

    @Alin. Iti urmaresc postarile de foarte mult timp. Nu am vrut sa-ti spun nimic, dar deja cred ca ai intrecut masura.Se vede ca nu ai simtit pe pielea ta binefacerile dictaturii.Cred ca nici istorie nu prea ai studiat, sau cel putin, nu ai facut-o temeinic.Afirmatia presedintelui ceh Vaclav Klaus: ,,UE seamana deja cu URSS” este pe deplin lamuritoare.De mentionat faptul ca Cehia asigura in prezent presedintia UE, dar acest lucru nu l-a oprit pe Klaus sa le spuna eurodeputatilor ca Parlamentul lor intervine prea mult in viata oamenilor.Vorbeste mai intai cu cei care au fost locuitori ai puscariilor comuniste si vezi cum a inceput totul.Trebuie sa intelegi ca ceea ce s-a intamplat in Est a fost doar un exercitiu pentru ce se v-a intampla acum, la scara planetara. Da, roaga-te, taci si nu mai exprima opinii pentru care s-ar putea sa dai socoteala in fata Dreptului Judecator. Dumnezeu a lasat omul liber, iar cine alege raul, moartea si blestemul va raspunde, asta e credinta stramoseasca. Nu un stat politienesc, sau masuri disproportionate de securitate vor opri pacatul sau delicventa cum se spune in limbaj civil. Cine este aplecat spre astfel de lucruri va gasi metoda de a ocoli sistemul, oamenii pasnici insa nu si vor ramane doar inseriati.Concluzia finala este aceea ca lucrurile vor evolua rapid si dupa ce un terorist atentator va folosi un pasaport clonat, se impune cu necesitate implantarea oamenilor. Te intreb, si cu acest lucru esti de acord? Astept un raspuns la aceasta intrebare, simplu si sincer, da sau nu?

  69. Marius spune:

    Doamne ajuta!
    Parinte va multumesc pentru curajul de a-L marturisi pe Hristos si adevarata credinta ortodoxa. Eu m-am convertit de curand la ortodoxie si din pacate putini cunosc adevarata si minunata si adevarata credinta ortodoxa (dintre cei care sunt considerati cei mai mari). Va multumesc ca ma intariti si ca sunteti un exemplu pentru mine. Ma voi ruga pt dvs, dar stiu ca orice s-ar intampla va fi ingaduit de Domnul si ca mereu El va fi ajutorul si protectorul dvs. Domnul sa va intareasca si sa va dea intelepciune sa ne invatati mereu cuvantul adevarului. Va iubim mult. Slavit sa fie Domnul!

  70. Irina spune:

    Urat din partea Parintelui Constantin Stoica cu ZAMBETUL cu care se prezinta ma asteptam sa faca ceva urat dar nu chiar atat de rau.Dar cu criza asta cu care ne confruntam si miiii de muncitori nevinovati nu au cu ce sa isi intretina familia eu zic ca poate se vor face restructurari si in BOR incepand cu PR.C-tin STOICA.

  71. Dan spune:

    Am vazut interviul de pe Realitatea in care apare Parintele Stoica… Nu are nicidecum imaginea care este aici prezentata (nu stiu prezenta din articol in ce context a fost facuta), ba chiar avea un aer sobru (nu l-am vazut sa ranjeasca ironic sau ceva in genul asta). Daca nu era „gafa” declaratiei cum ca el isi va face printre primii pasaport biometric (interpretata de unii ca o sfidare a anumitor credinciosi), discursul lui ar fi fost in regula (cel putin in spiritul limbajului de lemn al B.O.R., dar asta nu-i vina preotilor, ci a conducerii lumesti care a trecut de la limbajul de lemn comunist la limbajul de lemn de tip Harward, obligand si celelalte sectoare sa se acomodeze, mai mult din spirit de auto-aparare la corectitudinea politica).

  72. Doina Georgescu spune:

    D-le Alin,majoritatea crestinilor nu au iesit in strada, asteptand hotararea sinodului,respectand ascultarea. Acum ,ne-am lamurit. Cand Sfanta Scriptura este luata in ras si contestate anumite parti din ea asemenea sectarilor, uitand ca este pierzator de suflet sa te legi fie si de o virgula din ea, nu stiu despre ce fel de ascultare mai poate fi vorba! De cei care iau in bataie de joc Apocalipsa, indemnandu-ne sa ascultam de ei si nu de DUMNEZEU? Am sustinut intotdeauna in fata dusmanilor Bisericii Ortodoxe, ca suntem datori cu ascultare fata de ierarhi si preoti, indiferent de pacatele lor caci oameni sunt ca si noi supusi greselii, dar pana la dogma Bisericii si la invatatura Sfintei Scripturi.Sunt convunsa ca multi ierarhi sunt santajati, avand grije dusmanii Bisericii lui HRISTOS sa-i aiba la mana mai inainte de a trece la atac. Acesti ierarhi ar trebui sa nu se teama de ei, ci de DUMNEZEU si sa se bazeze mai mult pe iubirea noastra fata de ei, caci noi toti am gresit inaintea DOMNULUI.Acesta este raspunsul meu la comentariul dumneavostra.

  73. Luminita spune:

    Lupul imbracat in piele de oaie!!!!!!!!
    Asa faci oile sa-l urmeze, crezand ca el este bunul pastor… Demascati lupii imbracati in piei de oaie.

  74. clement spune:

    1. Sfantul Parinte Grigorie din Nanziaz, pe care IPS Daniel il evoca comemorativ si atat, incapabil sa intre in duhovnicia faptelor acestuia, spunea ca adunarile ecleziaste reuneau gaste si cocori. Dezgustat, a refuzat sa mai participe la aceste adunari spunand: „Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum, nu am vazut niciodata un sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca.” (istoria bisericii crestine)
    2. Am mai trimis aceste randuri si Gardianului, dar vi le trimit si Domniilor voastre.
    Publicitatile pe TVR1 se sfarsesc cu imaginea unor suprafete plane ce se desfasoara in evantai si care alcatuiesc pe un format ce ocupa intregul ecran un cod de bare in care numarul apocaliptic este clar vizibil. Acest lucru eu l-am vazut in aceasta seara dar presupun ca este difuzat de mult timp (este si mai usor de vazut daca se inregistreaza si se priveste cu viteza redusa). Nu pot crede ca nimeni din CNA sau din reprezentantii BOR nu a observat.
    3. Ce va pot spune este faptul ca eu traiesc in Occident si incercarea mea de a refuza cartea de identitate s-a soldat cu amenintarea oficiala ca voi fi sters din Registrul de populatie. Acest lucru presupune anualarea dreptului de a mai avea acces la proprietate, la cardul bancar (deci nu voi mai putea retrage drepturile banesti ce mi se cuvin), la asistenta medicala, la procurarea de medicamente. Mi-am pastrat cetatenia romana dar vedeti prin ce trecem si in tara. Alta solutie decat cea cu muntii, are cineva?
    4. Daca va intrebati de ce crestinii din occident nu au protestat mai viguros, va dau si eu doua raspusuri ce cred ca se apropie de adevar. Primul este legat de absoluta ignoranta a crestinului de rand indepartat cu buna stiinta de adevarurile Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Al doilea raspuns tine probabil de faptul ca istoria Bisericii Catolice a fost profund zguduita in anul 1738 de catre Papa Clement al XII-lea ce a emis o Bula „in eminenti”, prin care condamna definitiv masoneria, excomunicand practic toti clericii adepti ai acestei societati. Bula cu pricina a continuat sa fie pronuntata de urmatorii Papi timp de 200 de ani. In acest moment, sedecantistii, urmasii traditiei clementine, considera ca Papa nu mai este urmasul apostolic si ca traim vremurile de pe urma, institutia Vaticanului fiind aservita masoneriei. Asa s-ar putea intelege cum de au razbit tote aceste orori legislative prin Puterea inscaunata la Bruxelles.

  75. georgianp spune:

    Si dupa ce purtatatorul de cuvant va fi avortat, sa inteleg ca veti fi mai fericit ?

    In principiu nici eu nu sunt de acord cu avorturile, insa cred ca fiecare individ are dreptul la o opinie. Poate ca dansul si-a exprimat o opinie personala si nu una oficiala.

    Imi permit sa va intreb ceva : pastrand tonalitatea si logica din tilu, ce ar trebui sa pateasca episcopul acela catolic care a declarat ca la auschwitz nu au fost camere de gazare? Conform logicii dumneavoastra ar trebui gazat, nu? 🙂

  76. iulica spune:

    domnu stoica seamana cu dacia aia dezastru care se construieste,.daca i se lipeste o limette catastrofa e totala.

  77. Bruce Lee spune:

    Ce zambet are părintele Stoica !

  78. Orthologia spune:

    Doina Georgescu,

    N-a luat nimeni Scriptura in ras, ci doar anumite interpretari sectare ale ei.

    Uite ce spune par. Cleopa unui sectar care vroia musai sa inteleaga „666” intr-o interpretare fireasca:

    Răspunsuri duhovniceşti: Patimile care vor stăpâni lumea: desfrâul, beţia, închipuirea şi ura între oameni

    “Ce ne puteţi spune despre pecetea lui Antihrist, 666, despre care se vorbeşte în Apocalipsă?

    Frate, TU CREZI CA SE IA ASA DUPA SLOVA, 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.”

  79. Orthologia spune:

    Silviu,
    discutia este despre acte in sine nu despre conspiratii, dictatura, etc.

    Astea se pot face si fara supertehnologie.

    In ceea ce priveste falsificarea actelor mai ramane de vazut.

    Iar implantarea de care vorbesti matale nu se poate face sub pretextul securitatii pentru ca nu ofera nici un fel de securitate suplimentara ci dimpotriva, are numeroase dezavantaje si dpdv al securitatii dar nu numai.

  80. Dan spune:

    George, nu amesteca lucrurile, episcopul la care te referi nu a negat ca la Auschwitz au fost camere de gazare, el a negat doar ca acele camere erau construite special pentru exterminarea evreilor sau a altor oameni. Camerele respective aveau un scop igienic, de curatenie, nicidecum imbecilitatile din mintea unor „vanatori de vrajitoare”, pardon, de „nazisti”. Nu, episcopul acela n-ar trebui avortat, ci ar trebui decorat de catolici pentru ca a avut curajul sa-si exprime opinia lui sincera in conditiile in care pentru ceea ce a facut poate risca ani buni de inchisoare pe nedrept.

  81. Orthologia spune:

    Dan, chiar asa?

    Inteleg ca este o problema modul in care isi impun ideile si cum profita de pe urma razboiului ca si cand ar fi fost singurii care au suferit, ca poate exagereaza numarul victimelor, dar totusi?

    Ce motive ai sa crezi cealalta varianta?
    Au fost nazistii atat de umani incat sa aiba la indemna o astfel de metoda de exterminare si sa nu o foloseasca chiar deloc cand se stie ca au facut atatea alte crime de razboi?

    Sau ai sa-mi spui si tu ca de fapt acea substanta este total inofensiva.
    Ce zici, ai incerca pe pielea ta sa vezi daca e asa?

  82. Dan spune:

    Orthologia, esti total pe langa subiect.
    Parintii mei de pilda nu sunt credinciosi deloc, sunt un soi de comunisti, si totusi, pana si ei mi-au zis ca „nazistii” germani cand au venit la noi in tara s-au purtat foarte frumos si civilizat cu noi romanii, fata de sovieticii care au violat in voie femei romance sub ochii neputinciosi ai stramosilor nostri, si ne-au tratat ca si cum am fi excremente, pardon, „ne-au eliberat” dupa cum sustin evreii. Deci da, consider ca nazistii erau umani multi dintre ei, daca tu vrei sa-i diabolizezi sau sa crezi toata propaganda comunista despre ei n-ai decat, dar istoria – cel putin a noastra a romanilor – te contrazice fatis. Nu mai digera tot ce ti se da de catre neocomunistii atei, mai judeca si critic.
    Pana una alta, fostele tari fasciste, chiar sub dictatura nazista si pe principiile totalitarismului de acest tip, au in prezent o societate mult mai prospera decat tarile din blocul comunist (a se vedea exemplul Germaniei, Italiei, Japoniei). Faza cu victimile nazismului ma lasa rece, orice razboi isi are victime, dupa „loghia” ta si Sfantul Stefan cel Mare nu-i asa sfant pentru ca era „repede varsatoriu de sange”, ce sa mai povestim de sfintii care slujeau in armata imperiala bizantina si in cazul razboaielor ucideau si ei ca tot omul. Dar daca tu nu vezi nuantele, e problema ta (saracul Finees din Vechiul Testament, tu daca erai in locul lui Dumnezeu nu-i considerai fapta savarsita – uciderea evreului care curvise cu o pagana si a paganei – intru dreptate, l-ai fi facut criminal, ca si pe Moise dealtfel ca l-a ucis pe egipteanul tortionar al coreligionarilor lui).
    Dar hai sa nu ne abatem de la subiectul articolului :).

    P.S.: Ai fost tu la Auschwitz sa vezi daca sunt camere de gazare si pentru ce au fost concepute, sau ai intrebat pe vreun locuitor din zona lagarului nazist care e de fapt realitatea in acest caz? Camerele de gazare de la Auschwitz au existat cu mult timp inaintea lui Hitler si nu au fost construite de acesta, conform ideologiei lui orice risipa de bani pe evrei era nepermisa, fie si pentru moartea lor, mai degraba i-ar fi ucis cu propria-i mana decat sa consume o resursa care astazi e la mare cautare pentru ei.

  83. Orthologia spune:

    Domnul meu, n-ai decat sa crezi ca nazistii au fost niste gentlmeni, n-am de gand sa scot nimanui din cap pana la ultima idee absurda.

    Ura care le-a purtat-o evreilor, ideologic si nu doar, este notorie si n-are sens sa o incarci la dosarul propagandei comuniste.

    Iar faptul ca acele camere existau de mai mult timp si au fost construite in alte scopuri, nu inseamna ca n-au putut fi utilizate pentru genocid.

    Daca tii musai sa-ti aperi punctul de vedere n-ar fi rau daca ai avea niste argumente mai bune de atat.

    Iar faptul ca Stefan cel Mare si Sfant a fost “repede varsatoriu de sange” nu cred ca a constituit un motiv pentru canonizare asa cum si faptul ca a fost canonizat nu sfinteste varsarea de sange, cred ca aici suntem de acord amandoi, nu?

    Iar daca in VT exista „ochi pentru ochi” nu cred ca e cazul ca un crestin sa o invoce si nici alte lucruri asemanatoare pentru a justifica religios crima politica.

  84. Dan spune:

    Iti spun, pe cuvantul meu de onoare, ca si la facultatile de teologie se invata despre faptul ca Crestinismul permite crima in 3 cazuri:
    1. Caz de razboi de aparare, cand soldatul trebuie sa-si apere aproapele neputincios (femei, copii, batrani) de agresori, chiar prin ucidere navalitorilor.
    2. Caz in care un om/grup de oameni devin pericol public si nu se opresc pana nu-i ucid pe ceilalti semeni de-ai lor, pentru a pune capat dezordinii sociale pe care o provoaca si mortilor fara sens din pricina lor.
    3. Nu-mi amintesc. Am totusi exemplul Sfantului Ioan Vlahul, care si-a ucis stapanul mahomedan pentru ca acesta voia sa intretina relatii sexuale cu el, iar dreptul nedorind sa isi spurce trupul afierosit Domnului l-a ucis pe pagan, ulterior primind de bunavoie martiriul de la slugile stapanului ucis. Deci principiul nu il pot deduce exact si clar, dar se poate rezuma: cat timp nu-mi afecteaza demnitatea crestina (adica daca nu ma violeaza, etc) accept pana si moartea, cand vrea sa-mi spurce trupul si nu ma pot intelege cu el de vorba buna sa ma lase-n pace scot sabia crestina din teaca precum graieste Sfantul Neagoe Basarab in invataturile sale catre Teodosie.

    Deci preconceptia ta ca Biserica Ortodoxa nu accepta crima e o… preconceptie. Dupa cum ti-am zis, trebuie sa vezi nuantele insa ;).

    Cat despre evrei, nu te-ai intrebat de ce toate neamurile pe la care s-au petrecut au caractere antisemite? Bunaoara nu am auzit la noi la romani de caracter turcofob, in conditiile in care nenii respectivi ne-au tinut secole bune sub jugul lor impiedicandu-ne dezvoltarea, si totusi, cum se face ca oameni de mare valoare romani si internationali sunt „antisemiti”, sa il amintesc si pe Nicolae Iorga printre altii? De ce nu spaniolofob sau taiwanezofob, chinezofob de pilda? Oare evreii nu au nici o vina, nu-si culeg roadele lucrurilor lor?

  85. Orthologia spune:

    Domnule Dan,

    Poate nu cunosti canoanele dar ele spun clar: cel care ucide chiar si in legitima aparare fiind este vinovat de omor si se da canon ca atare.

    E adevarat Biserica permite razboiul de aparare (pe care Statul il organizeaza si nu Biserica), insa doar atat.
    Nu inseamna ca cei care devin ucigasi in acel razboi (fie el de aparare) nu sunt supusi canoanelor.
    Daca au omorat pe cineva in razboiul respectiv, trebuie sa-si spovedasca acest PACAT.
    Daca mor cu el, Dumnezeu cu mila.

    Al doilea caz este un exemplu dubios care n-are legatura cu Biserica.
    Prin el s-ar putea eventual justifica crimele unor legionari dar crima ramane crima.

    In al treilea caz nu mi-e cunoscut dar cred ca lucrurile asa cum sunt prezentate chiar de dumneata sunt discutabile.

    V-as mai aduce chiar eu vreo 2 argumente in acelasi ton dar care se preteaza la aceeasi superficiala interpretara, a unora de pe alte grupuri de discutii, dar prefer sa va las pe dvs. sa lucrati la problema, pentru ca, zic eu, mai aveti de lucru la argumentatie.

    In legatura cu ultima problema ridicata, n-am de gand sa sap la radicinile antisemitismului.

    Iar daca spuneti ca Nicolae Iorga a fost antisemitit, mi se pare hilar dar totusi simptomatic pentru duhul antisemitismului ca la randul lui a persecutat antisemiti si a sfarsit prin a fi ucis de antisemiti.

    Asa ca mai meditati dumneavoastra la roadele antisemitismului asta.

  86. Dan spune:

    Nicolae Iorga nu a persecutat antisemiti, avea alte probleme cu legionarii, dar el insusi ne-a avertizat ca ne vor stapani evreii daca nu ne punem economia pe picioare si ne-a sugerat mai voalat sa scapam de ei (de evrei), desigur nu prin exterminare sau mijloace radicale propuse de o parte din legionari, ci prin punerea la punct a unei economii nationale romanesti, prin invatamant, etc. Se pare ca marele istoric a avut dreptate in previziunile sale, acum chiar ne stapanesc evreii – e destul sa vezi cui apartine BCR-ul privatizat si Banca Ion Tiriac privatizata, asemenea sa te uiti cine a „castigat” licitatia cu exploatarea resurselor de pe Insula Serpilor, ca sa nu mai adaugam cine este director la Rompetrolul privatizat de Patriciu (iti dau un indiciu: acelasi director lucreaza si pentru evreul David Rotschild in cadrul AMRO Bank tot pe o pozitie asemanatoare, si chiar pentru J.P.Morgan tot in probleme economice; iar in coincidente eu nu cred defel – ele nu exista, fiecare lucru isi are o ratiune a sa). Deci scuteste-ma cu pericolul inexistent al antisemitismului, la fel de absurd si hilar ca pericolul terorismului. Daca tu vrei sa te lupti cu aceste himere, fi invitatul meu, dar nu astea sunt adevaratele pericole ale lumii contemporane, ci Hristofobismul.
    In cazul crimei nu are rost sa-ti aduc argumente, e clar ca nu pricepi, poate te va lamuri Sfantul Stefan cel Mare, David regele, si multi alti voievozi binecredinciosi la trecerea ta din aceasta viata :). Un lucru e cert – chiar din Evanghelie – exista destui ucigasi – ca talharul din dreapta Mantuitorului – care chiar s-au mantuit si pe de alta parte exista multi oameni care in viata lor nu au ucis sau nu au dat nimanui in cap, dar care totusi indura iadul ;).
    Despre canoane, ma mira cum oameni asemenea-ti fac voodoo cu ele si le folosesc doar cand le convine – vezi de pilda „cazul Corneanu” si ecumenismul contemporan condamnat de aceleasi canoane pe care le invoci (si inca de un canon apostolic).
    Mai bine ai medita tu la roadele anticrestinismului, nu de alta, dar asta chiar e pacat, antisemitismul ti-l iarta Dumnezeu :). Este omenesc pana la urma tinand cont de faptele evreilor. Si nu le mai lua atata apararea sau vorbeste mai intai cu Mossadul sa te plateasca macar pentru asta, mai castigi si tu un ban (ne)curat.

  87. Alin spune:

    Domnul Dan,

    Ce e atat de clar pentru dumneata incat ar trebui sa priceapa oricine?
    Ca prin canonizarea lui Stefan cel Mare biserica a dat dezlegare la crima?

    Ca exemplele din VT ar putea fi o baza de legitimare pentru foste si viitoare asasinate politice in numele dreptei credinte?

    Nu-l pune pe talharul de pe cruce in aceeasi oala cu legionarii care au ucis in numele aceluiasi antisemitism promovat de dumneata si nici nu mai fa alte comparatii nepotrivite pentru ca n-au nici o legatura cu teologia sau morala ortodoxa.

    Canoanele nu ti s-au dat dumitale ca sa le aplici si nici circumstantele aplicarii lor sa-ti fie cunoscute in cazurile mentionate, asa ca judecatile care le emiti nu pot fi decat subiective.

    De atacul la persoana cu care iti „imbogatesti” argumentele destul de subtiri de altfel, nu mai vorbesc.

    Daca asta este crezul dumitale, sa fii sanatos dar nu-l pune in spatele ortodoxiei.

    Este insa regretabil ca ideile a caror purtator esti insa au erupt in ortodoxie prin vocea unora care incercand sa invie ceea ce ar fi bine sa ramana doar istorie sau in orice caz, daca a fost ceva bun sa reinvie intr-o forma fara legatura cu ceea ce a fost pentru ca altfel nu pot decat sa se auto-compromita.

  88. Dan spune:

    Mai Aline, dar crimele jidanilor din vremea comunismului – proiect evreiesc – cum le vezi? Sunt oare ele de iertat? Cum comentezi ca David Rockefeller, evreu de origine si unul dintre bancherii influenti de pe Wall Street, detinatorul Standard Oil, in cartea sa „Memoriile lui David Rockefeller”, pe care o poti gasi sau comanda la librariile Humanitas sau alte librarii din tara, zice ca „experimentul social a lui Mao Tzedung (uciderea a peste 60 de milioane de chinezi) a fost un experiment de succes”, nemaizicand ca militeaza fatis pentru repetarea lui la scara globala?
    Adica, in cazul evreilor nu se aplica legea, ei ce, au regim special? Personal mi se falfaie de evrei, atei, umanisti daca sunt omorati, dar cand e vorba de chinezi, japonezi, rusi, sarbi, greci, romani – atunci Dumnezeu sa nu-i ierte in veci pe ucigasi (= jidani!). Am mai cunoscut un individ care cand i-am zis ca Stalin a ucis zeci de milioane de rusi mi-a zis „si-asa erau prea multi” dar se lamenta de „saracii evrei” ucisi de Hitler. Sa inteleg ca tu vezi in comunism o solutie de preferat? Sau ce? De ce nu esti la fel de inversunat si impotriva comunismului de pilda? Ca el a facut mult mai multe victime si e privit cu simpatie de evrei, in marea lor majoritate, numindu-l „eliberator”, care in paranteza fie spus ne-a violat neamul nu de mult prin sovietici. Germanii macar s-au purtat civilizat cu noi, fata de barbarii atei sovietici.

  89. Dan spune:

    Apropo de chestia cu razboiul, de ce Biserica i-a ingropat si-i ingroapa pe mercenarii romani din Iraq si Afganistan care ucid acolo oameni nevinovati, pardon, teroristi, pentru bani? Asta nu mai e razboi de aparare, ci agresiune, deci macar daca-i ingroapa, de ce nu se pronunta clar preotii ca aia nu sunt eroi, ci mercenari, si ingroparea lor nu inseamna ca Biserica ii considera eroi?
    Sau chiar atat de curva a ajuns Biserica sa se inhaite cu toate necuratiile (comunism, democratie, razboaie pentru demo(no)cratizare, etc)? De o astfel de Biserica jegoasa n-are nimeni nevoie afara de clerul burtuos si bine platit, cu masini de lux si haine la fel de stralucitoare si costisitoare. Sfantul Ioan Gura de Aur a vandut toata bogatia din Arhiepiscopia Constantinopolului care-i era destinata lui ca Patriarh si a dat-o saracilor, ori clerul de azi tocmai opusul il face. Asta e mai grav decat crima!

  90. banciu mihaela spune:

    cine esti tu Dan?

  91. banciu mihaela spune:

    cine esti tu Aline?

  92. banciu mihaela spune:

    vinam postari de pareri i-netiste,
    dar in viata noastra de zi cu zi,
    dar in cea a comunitatii bisericesti?

    Cui apartinem de fapt?
    astept raspunsurile „duelistilor”.

    cu respect

  93. iliescu adrian spune:

    sa ne mantuim uni pe altii

  94. naturala spune:

    naturala…

    […]Avortaţi-l pe părintele Stoica! « Savatie Baştovoi[…]…

Lasă un comentariu