Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem

(Fragment din romanul ”Fuga  spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă”. Ed. Cathisma, București 2012)

Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. Poate că cea care persistă cel mai mult? Ne supărăm, ne bucurăm, sîntem zgîrciți, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori ușuratici. Puțini sînt oamenii constanți, fie în rău, fie în bine. Și eu am atîtea fețe și în toate mă regăsesc atît de mult încît nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste fețe voi merge la judecată? Iar acest camelionism nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur l-am moștenit de la tatăl meu. Acest amestec de rău și bine este fără îndoială o boală care, atunci cînd nu-L ai pe Dumnezeu, poate motiva cele mai nesăbuite fapte. Cred că cele mai cumplite fapte în istorie n-au fost săvîrșite de oamenii răi cu desăvîrșire, ci de aceia care aveau în sine amestecat răul cu binele. Căci nu-i așa, cine ar urma un om rău cu desăvîrșire? Răul nu e atît de rău dacă nu are în el amestecat și puțin bine.

Odată, cînd am fost la Essex, am avut o discuție cu arhimandritul Zaharia, una din acele discuții care te urmăresc toată viața. Am ajuns să discutăm despre lacrimi pentru că e o boală a începătorilor să discute despre lucrurile înalte, iar lacrimile sînt un rod al înălțimilor. Atunci părintele Zaharia mi-a zis un lucru pe care nu pot să-l uit. Anume că noi, oamenii, sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem. Nu mai știu dacă această vorbă îi aparținea sau dacă a auzit-o de la duhovnicul său, părintele Sofronie, cert este că acest înțeles al omului nu-l mai auzisem, deși era atît de evident. Știu că se poate face o întreagă filozofie despre lacrimile false, dar nu despre asta este vorba. Plînsul este la fel de firesc ca și rîsul. Cred că ar trebui să plîngem cel puțin la fel de des precum rîdem. La un moment dat oamenii au început să considere plînsul ceva rușunos, o expresie a slăbiciunii. Dar e la fel de adevărat că și rîsul poate trăda o slăbiciune. Mă gîndesc că Prorocul David, care era un ostaș neînfricat, plîngea de multe ori, mărturisind că pînă și așternutul și-l uda cu lacrimi. Desigur era o altă lume. Astăzi bărbații nu mai poartă războaie, nu mai străbat păduri în căutarea vînatului, nu mai sînt amenințați de animalele sălbatice, de stihii, în schimb nu plîng. Această incapacitate de a plînge pare să fie singura calitate a bărbaților de azi.

Tata plîngea ușor și acesta era un mare paradox. Era un bărbat zdravăn, ursuz și care vorbea tare. Dacă te chema să-ți spună ceva, aveai impresia că vrea să te bată. Chiar și cînd te ruga să-i dai o farfurie din celălalt capăt al mesei părea că te ceartă. Și cu toate acestea plîngea la filmele proletare. Plîngea cînd vedea bătrîni săraci, copii flămînzi și îndeobște cînd vedea vreo nedreptate. Mămica rîdea de el. Acesta era singurul moment cînd mămica îl putea lua peste picior și el nu se supăra. Aici părintele Zaharia avea dreptate să spună că omul e el însuși doar atunci cînd plînge. Nu pot să uit fața dură a tatei cum se schimba atunci cînd plîngea la filme, ștergîndu-și ochii cu mîinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodată inel. Atunci tata era el însuși și era atît de curat și atît de bun. Restul era viața cu mizeriile ei, cu sărăcia și mîndria ei, cu tot ce e străin și însingurează pe om, ducîndu-l atît de departe de ceea ce ar trebui să fie el cu adevărat.

Sînt oameni care au plînsul în interior. Aceștia sînt cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plîns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sînt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decît aceea de a întîlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plîns măcar odată în viață, să plîngi de-adevăratelea.

Sînt atîtea lacrimi în lume care se varsă necontenit. Lacrimile suferinței curg sub luminile reclamelor, în orașele mari, în băi, în așternuturi, în mașini. Răsună atîtea răcnete de durere, atîtea suspine, dincolo de buletinele de știri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Întreaga noastră civilizație cu noile ei tehnologii care se întrec una pe alta este îndreptată să ascundă acest plîns, să ne facă să credem că plînsul nu există. Dar lacrimile se varsă necontinit și o grămadă de oameni își trăiesc adevărata condiție, aflîndu-se în cele mai sincere, cele mai sfîșietoare momente ale vieții lor, în timp ce noi ne cufundăm în nesimțire. Și doar atunci cînd suferința dă buzna în viața noastră, doar atunci perdeaua indiferenței cade de pe fața lumii. Lumea apare așa cum e ea, cu răul și cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi văzută decît prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi.

42 de răspunsuri la Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem

  1. Adam Constantin spune:

    Multumesc mult, parinte!

  2. VladR spune:

    Doar prin suferinta ne cunoastem. Atata timp cat nu fugim de ea si o impartim cu Dumnezeu, ne aduce la cunoasterea de sine. Si cunoasterea de sine duce la smerenie. Si smerenia la iubire.

  3. viorica spune:

    Cei care au plînsul lăuntric aduc celor ce le sînt în preajmă mîngîiere şi îi înseninează. Îi iubeşti îndată ce simţi lumina blîndă care îi însoteşte si dorinţa să revii în apropierea lor nu se stinge niciodată…

    Sa aveţi spor Părinte drag!

  4. Adevarat VladR.Scurt si cuprinzator.Oamenii si intamplarile ce ne fac sa fim adevarati sunt o binecuvantare.Bine ar fi daca am recunoaste aceasta mai des, punandu-l pe Dumnezeu carmaci pe vreme de furtuna,dar si de pace.Si da,toate trec prin durere,dar rezultatul este …nu am cuvinte.

  5. ovidiu spune:

    Ferice de fugarii in cimpul cu ciori,vai de ciorile care zboara-n desertu` cu struti…

  6. sorin h spune:

    Dragă părinte Savatie,

    Vă rog din suflet sa faceți ceva impotriva acestui atac ordinar, dacă credeți că trebuie:
    http://www.tvr.ro/articol.php?id=116577&c=4765

    eu am scris asta:

    ”Încă o ocazie de a lovi în Biserică prin amestecare mișelească de adevăruri și minciuni.
    Păi ce treabă are Biserica cu vrăjitoria? Acuzați vrăjitoria și amestecați în acuzare și Biserica și credința?… de ce? pentru că au mistica element comun??? – Greseală profundă de logică.
    Dacă într-adevăr există Dumnezeu și diavol atunci Biserica e a lui Dumnezeu și vrăjitoria, magia, ocultismul ale diavolului. Prin afișarea fățișă a necredinței dumneavoastră, nu puteți convinge că credința curată și vrăjitoria sunt același lucru, domnule Gabriel Diacon! Poate doar pe cei atât de proști, creduli, naivi, orbi și căzuți care se duc la vrăjitoare. Cu alte cuvinte nu sunteți mai presus de acele vrăjitoare.
    Citiți serios ce scriu sfinții părinți ai Bisericii despre vrăjitorie și veți înțelege.”

    însă sunt convins că dumneavoastră veți scrie mai bine și nu doar un simplu comentariu pe tvr.ro, mai ales că nu știu dacă-mi vor publica comentariul…

    binecuvântați,
    mulțumesc

  7. sherlock_holmes spune:

    Lacrimile sint in primul rind o comuniune,prin Dumnezeu cu ceilalti,cu cei nevazuti si dragi,de aici sau dincolo,o impartasire,o imbratisare…

  8. Elena spune:

    Viata e cel mai mare mister.
    Neascuns. E deschis – exact in fata ochilor nostri.
    Te uiti vezi si nu intelegi nimic – exact ca vitelul la poarta noua.
    Te uiti te uiti – degeaba.
    Parca ne-ar lipsi ceva ca sa pricepem. Ciind moare cineva – tot ca vitelul ne uitam si nu intelegem nimic oricit am medita la corpul intins rece in fata noastra cu care mai devreme vorbeai si rideai si te invata sa tricotezi – iar acum incepe sa miroasa neplacut.
    Unde s-a dus? Cum de era si acum nu mai e?
    Ce e focul? Ma uit la el – tot aprind luminari – si ni se pare firesc. Dar ce e el si tot ce percepem si ce nu percepem?
    Vorba cuiva – pina si in viata asta – ne facem ca intelegem.
    Doar dupa ce te impartasesti – parca se aseaza o liniste – si ceva din tine intelege dar fara sa poata sa explice.
    Asa..o pace.
    Si mai mult decit orice – intrebarea care de mai bine de 18 ani sta fara raspuns: de ce sintem noi aici si ce avem de facut.

  9. vasile dumitru spune:

    si eu sufar.dar mi-a secat izvorul lacrimilor.Exista vreo pastla sa-l desfunde?

  10. Pastila este Sfânta Împărtăşanie.

  11. Dan spune:

    Lacrimile sunt odihna sufletului obosit de catre pacate.
    Precum „pacatul meu inaintea mea este pururea” asa si lacrimile pocaintei imi sunt, lacrimi pline de nadejde.
    Doamne ajuta parinte si sa ne traiti ca ne trebuiti !

  12. Vasilica spune:

    Lacrimile sunt o baie a sufletului,iar sfanta impartasanie este bucurie si comuniune cu Hristos.
    Parinte multumim ca ne bucurati cu aceste postari!Doamne ajuta!

  13. antuza spune:

    Cele mai groaznice lacrimi sunt cele pe care le provocăm altora din egoismul, răutatea şi mandria noastră. Pentru că atâta timp cât nouă ne e bine, credem că putem călca în picioare cu cinism, răutate şi fără consecinţe viaţa altora. Cum răscupărăm aceste lacrimi, cum vindecăm suferinţa provocată? Prin pocăinţă, smerenie, şi recunoaşterea greşelilor noastre. Mai ales cei care se consideră buni creştini, având o râvnă plină de mândrie, cu greu îşi vor cere iertare celor în faţa cărora au greşit.

  14. dan alexandru spune:

    Plansul ca slabiciune este virtutea fostului fiu ratacitor.

  15. enoriasa spune:

    Tuturor vizitatorilor acestui blog, va urez un Craciun fericit, cu pace, sanatate, liniste si lumina duhovniceasca.

  16. florin spune:

    De vreo doua zile am in mana romanul Crima si pedeapsa de Dostoievski si la citirea acestui articol am luat cartea am cautat, am rasfoit paginile inapoi si citez: ,,Şi, Dumnezeu, va întinde către noi braţele, şi ne vom arunca în braţele lui şi vom PLÂNGE… şi vom înţelege totul! Atunci abia vom înţelege totul!”.
    Doamne ajuta!

  17. viorica spune:

    Am aflat, cu bucurie că în februarie – eu trag nădejde că mai spre începutul lunii – cartea apare-n librărie, la Bucureşti.
    Mulţumesc Părinte!

  18. Ina spune:

    Am dat peste un video clip care elimina depresia. Ne priveste pe noi toti:

    Doamne ajuta

  19. antuza spune:

    Off topic
    Un interviu de o mare frumuseţe şi din care am aflat răspunsuri la multe întrebări:

    Pr. Rafail Noica: pentru ce ne pregăteşte filocalia:

    http://www.youtube.com/watch?v=wBrHZ79V0wc (partea 1)

    http://www.youtube.com/watch?v=2_Vq4UPJQv8 (partea 2)

    http://www.youtube.com/watch?v=zOmQq2bB918 (partea 3)

  20. Larisa N. Harea spune:

    … citind fiecare fraza, suspinand dupa fiecare punct…, ma vad, regasindu-ma, ca o gingasa si mica floare, in umbra campul oglindit la acest meridian, de prietenul nostru drag, Stefan Bastovoi. Pornindu-se in lumea spectacolului… frumos, de pe acelea-si carari manoase-n iarba grasa si inrourata de lacrima soarelui in diminetele, umbrite de Codrul des… . Copilaria noastra a fost poveste, doar, labirintul spre cunostinte… era cam in necunostinte… datorita sistemului… . Insa, spatiul nostru geografic, ne-a pus ampreta armoniei naturale in sufletele si pe chipul nostru de „om” in universalismul Dumnezeesc… . Dar, odata ce ,,… omului îi este propriu să aprecieze şi să preţuiască frumuseţea, sufletul omului are nevoie de ea, întreaga cultură umană nu este altceva decât căutarea frumuseţii“. A lacrama… e purificarea intregii fiinti, prin urmare, devenim mai curati si mai frumosi… . Deacord, Stefane?!

    Totusi, cel mai mult doream, sa seaman in oglinda timpului, la acest meridian, o urare, pt tine Stefane, odata vazandu-ne trecuti pe puntea Noului An, 2012 – Urari de sanatate si fericire!
    Fiecare din zilele Noului An, sa fie o frumoasa zi de primavara, asemanatoare unui rau limpede si lin, ce curge prin gradini inverzite si printre flori! Sa rasara totdeauna un soare stralucitor la orice coordonat geografic ve-i pleca, iar Ingerii cei buni sa te insoteasca si sa te pazeasca in toata viata indelungata, plina de binefaceri si fapte bune! Noul An, sa-ti aduca belsug si bucurie in sufletul tau nobil, in casa si in familie! Creatorul Dumnezeu sa te apere de toate primejdiile ce inconjoara viata muritorilor pe Pamant!
    Cu drag, prietenii tai din Codrii Oricovei, ajunsi la coordonatele Bucurestiului!

  21. artistu spune:

    La multi ani!

  22. Microcasca spune:

    La multi ani, multa sanatate si un An Nou plin de bucurii, impliniri si tot ceea ce va doriti. La multi (b)ani.

  23. Ioana-calatoarea spune:

    Interesant cum mereu „cad” in ochii mei fraze, propozitii, uneori cuvinte, alteori chipuri care poarta in ele raspunsuri la intrebari pe care poate doar in abisul sufletului meu le intrezaresc. Am cateodata senzatia ca am ratacit secolul…

  24. Ioana-calatoarea spune:

    Multumesc,

    La multa iubire,
    Ioana

  25. Aurika Bolokan spune:

    ………

  26. Vasilica spune:

    Cum să iubim şi cum să ne rugăm. Sfaturile Stareţului Zosima din romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski
    Copilul meu, ia seama şi nu uita să te rogi. Fiece rugăciune, dacă este pornită din inimă, mărturiseşte un simţământ nou, iar acel simţământ e, la rândul său, izvorul unei idei noi, ce nu ţi-a trecut niciodată prin minte până atunci şi care te va îmbărbăta; astfel, îţi vei da seama că rugăciunea aduce cu sine un spor de înţelepciune. Nu uita, deci, să spui în fiecare zi, în gând, ori de câte ori îţi stă în putinţă:
    „Miluieşte, Doamne, pe toţi cei ce s-au înfăţişat astăzi înaintea Ta”.
    Căci nu e ceas şi nu e clipă în care mii de oameni să nu părăsească viaţa pământească, iar sufletele lor urcă în ceruri. Şi câţi dintre ei nu se despart de lume însinguraţi şi stingheri, cu amară tristeţe şi adâncă mâhnire la gândul că nu-i nimeni care să plângă după ei, că nimeni, poate, n-are habar de mai trăiesc sau nu!
    Şi cine ştie dacă nu tocmai atunci, din celălalt capăt al pământului, se înalţă spre Domnul ruga ta pentru odihna sufletului lor, deşi nu i-ai cunoscut în viaţă şi nici ei nu te-au cunoscut pe tine. Cât de înduioşat va fi sufletul singuratic ce se înfăţişează cu teamă înaintea Domnului, când va simţi că, în clipa aceea înfricoşată, mai e totuşi cineva pe lume care se roagă pentru el, o fiinţă pământeană care-l iubeşte!
    Şi Dumnezeu va căta cu drag la voi amândoi, căci dacă tu te-ai îndurat de sufletul acela, cu atât mai vârtos se va îndura de el, în nemărginita Lui milă şi dragoste. Şi-l va ierta poate tocmai pentru rugăciunile tale.
    Fraţilor, nu pregetaţi, cuprinşi de spaimă în faţa ticăloşiei oamenilor; iubiţi-i aşa ticăloşi cum sunt, căci astfel, iubirea voastră va fi după chipul şi asemănarea iubirii lui Dumnezeu, ridicându-se pe culmea cea mai înaltă a dragostei pământeşti. Iubiţi toată plăsmuirea Ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum şi fiecare grăunte de nisip în parte.
    Cătaţi cu drag la fiece frunzuliţă, la fiece rază de soare. Iubiţi dobitoacele necuvântătoare şi firul de iarbă, iubiţi orice lucru neînsufleţit. Iubind, veţi înţelege taina divină ce se ascunde în toate şi desluşind-o o dată pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit. Numai aşa veţi putea îmbrăţişa întreaga lume cu o dragoste desăvârşită, atotcuprinzătoare.
    Iubiţi dobitoacele: către ele şi-a îndreptat Dumnezeu mai întâi gândul şi le-a hărăzit o bucurie senină. Nu le-o stricaţi şi nu le chinuiţi, feriţi-vă să le răpiţi bucuria de a trăi, spre a nu sta împotriva celor lăsate de Dumnezeu. Omule, nu te semeţi, socotindu-te mai presus decât dobitocul necuvântător, căci, cu toată semeţia ta, pângăreşti pământul oriunde îţi calcă piciorul, şi-n urma ta rămâne o dâră de putregai. Şi, din păcate, vai vouă, aşa se întâmplă aproape cu fiecare dintre noi!
    Iubiţi mai cu osebire pruncii, căci şi ei sunt fără de prihană, ca îngerii din cer şi trăiesc pentru a ne umple sufletul de duioşie şi pentru a ne curăţa inimile noastre păcătoase, luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umileşte un prunc! (…)
    Ţi se întâmplă uneori să stai în cumpănă, nedumerit, în faţa păcatului omenesc, întrebându-te: „Cum să-l iau, cu osândire sau cu smerită dragoste?”. Alege totdeauna dragostea cea smerită. Şi dacă te-ai hotărât aşa, o dată pentru totdeauna, nu-ţi va fi greu să cucereşti întreaga lume.
    Dragostea împletită cu smerenie este o putere înfricoşată, mai vajnică decât oricare alta de pe faţa pământului, căci n-are asemănare.
    Prieteni dragi, rugaţi-vă Domnului să vă blagoslovească, dăruindu-vă bucuria. Bucuraţi-vă ca nişte copii, ca păsările văzduhului.
    Să nu vă înspăimânte ticăloşia oamenilor, nici să vă gândiţi că s-ar putea zăticni în ostenelile voastre, zădărnicindu-vă truda. Să nu ziceţi: „Vajnic este păcatul, aprigă ticăloşia şi plină de vârtoşie răutatea ce ne înconjoară, când noi suntem singuri şi slabi. Răutatea lumii va ridica stavilă în calea străduinţelor noastre, osteneala şi toată fapta bună nu vor fi de niciun folos”. Nu lăsaţi să vă biruie deznădejdea, feţii mei! Nu e decât un mijloc ca să scapi de ea: pasă de-ţi încarcă sufletul cu toate păcatele oamenilor, socotindu-te singurul vinovat. Şi pe bună dreptate, prietene drag, căci, de îndată ce te vei simţi în adâncul inimii răspunzător pentru toţi şi pentru toate, ai să-ţi dai seama că este într-adevăr aşa, că numai tu eşti vinovat de toate şi faţă de toţi. Iar dacă, dimpotrivă, încerci să arunci metehnele tale, trândăvia şi neputinţa ta în seama celorlalţi, vei sfârşi prin a cădea în ispita trufiei satanice şi prin a cârti împotriva lui Dumnezeu.
    Căci trufia e meşteşug diavolesc şi anevoie ne putem da seama de ea, aici, pe pământ, de aceea ne putem înşela atât de uşor şi cădea atât de lesne în greşeală, ba încă, pe deasupra, suntem încredinţaţi c-am făcut cine ştie ce lucru minunat şi de ispravă.
    Multe din cele mai straşnice simţăminte şi imbolduri ale firii noastre nu le putem pricepe aici, pe pământ; nu te lăsa uluit de ispită, nici nu-ţi închipui cumva că pe temeiul acesta te-ai putea dezvinovăţi; Judecătorul ceresc nu-ţi va cere să dai socoteală pentru ceea ce mintea ta nu s-a învrednicit să priceapă, ci pentru ceea ce era pe înţelesul tău. Şi ai să te încredinţezi că aşa este când ai să te înfăţişezi la scaunul judecăţii, pentru că atunci ai să le vezi pe toate aşa cum sunt şi n-ai să mai poţi tăgădui nimic.

    Notă: Starețul Ambrozie de la Optina (prăznuit pe 10 oct.) este sfântul care l-a inspirat pe Dostoievski în portretizarea chipului literar al Starețului Zosima din capodopera sa, Frații Karamazov.

  27. ursanu spune:

    Nu stiu daca exista copii cu adevarat atei. Cei crescuti in spirit ateist il inlocuiesc, de regula, pe Dumnezeu cu vreun spiridus sau prieten imaginar.

  28. Lucian spune:

    Pana la urma, cu care din aceste fetze vom merge la Judecata ? …

  29. constantin spune:

    Se spune ca trupul este templul lui Dumnezeu, in care salasluieste sufletul… Dar ce este sufletul? Am vazut de nenumarate ori, oameni fara de suflet. Fie in spitalele de nebuni, fie in ”marele spital” al vietii, in care din pacate vin, pe zi ce trece, din ce in ce mai multi ”pacienti” cu sufletul bolnav sau pierdut. Deci, in definitiv,, ce este sufletul? E miracolul si darul lui Dumnezeu prin care venim spre incercare, pe acest tarim. Spre a ne cerne in buni sau rai, in pozitivi sau negativi, folositori in lucrarea Sa ce se numeste Univers. Lacrimile sunt zbateri ale puritatii sufletului. Zvacniri ale mantuirii impotriva murdariei ce ne inconjoara, a nedreptatii. Sunt cele ce incearca sa rupa lanturile ce string sufletul … Prezente in copilarie, cand sufletul e candid si pur, dispar si sunt inchise, inlantuite in colturi de …buna purtare conform normelor impuse de o societate dusa spre pierzanie.

  30. MLS spune:

    Extraordinar

  31. Gabriela spune:

    E atata sinceritate in acest text, de parca ar fi scris in starea aceea….de dupa plans.
    Frumos, nespus de frumos…. ca aproape iti pierzi cuvintele pana la dizolvare. Multumesc!
    Gabriela

  32. Aida spune:

    Apar la un moment dat in viata clipe ”limita” cand Dumnezeu te ajuta sa te descoperi,sa scoti la lumina darul si tu la randul tau sa il oferi ,asa cum faceti dvs. cu cartile acestea ,hrana noastra spirituala de care nu ne putem lipsi.Descoperi o cale, un drum si nu ai voie sa te abati,nu iti e permis sa te opresti…

  33. saman55 spune:

    ”si eu ma punneam jos pe covor si plangeam asa cum n-am mai plans pana atunci ,pana adormeam.Asa m-am lasat de poezie”

  34. Argint spune:

    Ma bucur ca sunteti…Multumesc lui Cristi T. si emisiunea lui… si ma bucur ca (desi ma cert mereu p-u asta) am deschis Tv la acea ora tarzie, si am „prins” emisiunea in reluare.

  35. Angela spune:

    Parinte, foarte frumos, multumesc ca ati scris aceasta carte…..

  36. Cristina spune:

    Nu stiti cata bucurie simt ascultand cuvintele si invataturile dvs.! De cateva saptamani am descoperit pe youtube fragmente din conferintele dvs. si pot spune, din tot sufletul, ca aveti puterea de a deschide inimile oamenilor, de a alina cu vocea si tonul calm, dureri si patimi ce ne tulbura viata. Ascultandu-va , am invatat sa am rabdare cu cei din jur, sa fiu mai intelegatoare cu parintii mei, sa-mi gasesc greselile si sa le indrept. Sper din suflet sa aveti o viata frumoasa, fara suferinta, fara tulburari, fara lacrimi… Sa va fie Maicuta Domnului aproape, sa alunge tot raul si toata ispita din jur. Prin exemplul si trairea dvs, dati putere si altora! Vedem ca e posibila curatenia sufleteasca, vedem ca Harul Bunului D-zeu lucreaza prin slujitorii Lui! Abia astept sa va citesc si cartile, fiind sigura ca voi simti aceeasi dragoste si credinta adevarata ce-o emanati prin tot ce faceti! Multumin ca impartasiti tuturor lucruri folositoare mantuirii! Daruirea asta va face asemanator ingerilor…e o atitudine parinteasca…sunteti grijului cu fiii ratacitori ai lui IIsus. Multa putere va doresc in lupta asta necontenita cu fortele raului… vazute si nevazute. Doamne ajuta!

  37. maria spune:

    frumos

  38. […] fragm. din ”Fuga  spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă” […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: