1. Ateismul în trecut și în prezent

Fragment din ”Cartea de căpătîi a ateistului”

Așa se intitulează primul capitol al Cărții de Căpătîi a ateistului. Trecutul întunecat, comparat cu prezentul luminos, care promite un viitor și mai luminos, este un șablon pe care îl veți regăsi în toate politicile lumii moderne.

Însăși ideea de progres și evoluție este o idee comunistă care nu se regăsește în natură, lansată doar pentru a sluji scopurile totalitarismului roșu sau de alte culori. În baza acestor teorii șopîrlele au sărit prin copaci pînă le-au crescut aripi și s-au transformat în păsări, iar microorganismele din apa primordială s-au întorlocat pînă le-a crescut barbă și mustăți, pe care și Marx și Einstein le aveau. Lupii au mîncat întotdeauna doar animalele bolnave, de aceea speciile au avut de cîștigat, prin urmare, lichidarea elementelor ostile din societate, precum popii și culacii, a dus în mod natural la însănătoșirea statului socialist.

Ideile au suferit și ele o evuluție și chiar o selecție ”naturală” pe parcursul istoriei, de aceea tot ce a fost mai bun în materie de gîndire s-a transformat în materialism și ateism științific. Acestea sînt doar cîteva clișee ale propagandei comuniste pe care le vom urmări în continuare.

ATEISMUL ÎN PERIOADA SCLAVAGISTĂ [1]

Ca și în societatea liberalizată și democratică de azi, propaganda comunistă, atunci cînd vrea să manipuleze masele, folosește abil antitezele, astfel încît nici un discurs nu este lipsit de grila schematică a ceea ce este rău și bine pentru cetățean.

Propaganda nu este altceva decît repetarea obsedantă a unor antiteze exprimate, de regulă, prin aceleași cuvinte, încărcate cu sensul politic dorit, care trebuie să exprime cît mai simplist și fără echivoc ideea de progres și stagnare, de libertate sau robie, de bunăstare sau sărăcie, de cunoaștere /iluminare sau ignoranță /întunecime.

Pentru a atinge scopul dorit, propaganda lipește de un subiect, în funcție de interes, cuvinte încărcate pozitiv, cum ar fi: nou, înnoitor, lumină, iluminat, liber, descătușat, deschis, tînăr, puternic, prosper etc.; sau încărcate negativ, cum ar fi: învechit, întunecat, robit, încătușat, dogmatic, închis, îmbătrînit, slab, regresiv etc.

Desigur, socialismul comunist, cu tot ce aduce el, este prezentat în termenii din prima categorie, pe cînd religia și tradiția în termenii celei de-a doua. Nu același lucru se întîmplă și în Europa de azi? Despre asta pe urmă.

Trebuie să o spunem de la bun început că propaganda sovietică a făcut întotdeauna o identificare totală între ateism și comunism. De aceea, a vorbi despre ateism pentru Lenin și urmașii săi însemna a vorbi despre însăși esența comunismului, așa cum se va vedea din capitolele despre stat și religie ale acestei cărți.

Prin urmare, a stabili originile ateismului cît mai departe în istorie însemna a demonstra vechimea și, deci, întemeierea firească, prin ”selectarea naturală” dintre celelalte doctrine sociale, a comunismului. Totuși a învechi prea mult comunismul însemna a cădea pe alt clișeu al propriei propagande, acela că comunismul aduce un suflu nou.

De aceea și originile ateismului corespund cu ”primii pași făcuți de către oameni pe calea cunoașterii”. De unde și primul clișeu al propagandei ateiste, acela că un ateist nu poate fi decît deștept, instruit, îndreptat spre cunoaștere, pe cînd un credincios nu poate fi decît prost, neinstruit, refuzînd cu încăpățînare cunoașterea în numele propriilor dogme.

Viziunea materialistă asupra lumii este considerată firească, deoarece, așa cum constata Marx, se face prin contactul firesc cu lumea materială, fără adăugiri ”inutile”, pe cînd viziunea idealistă este, dintru început – atenție! – supusă imperativelor politice, nu altfel decît pentru a înrobi masele populare. Colegiul autor al acestui periplu ateist merge pînă la afirma că polemica dintre Democrit și Platon avea la bază conflictul dintre democrație și aristocrație din Atena.

Altfel zis, în lumea antică doar un număr foarte mic de oameni, privelegiați, cum ar fi poeții, artiștii, filozofii sau astronomii aveau acces la tainele ateismului, pe cînd gloata, aruncată în întuneric de regimul exploatator, rămînea tributară viziunii idealiste a lumii, deci religioase.

Ateismul în India antică

Îndeobște, India este prezentată ca o țară în care oamenii se închinau inițial stihiilor, dar care, odată cu instaurarea orînduirii sclavagiste, au început să creadă în zei. Cu această ocazie, adică pentru supunerea maselor, au fost scrise Vedele, pe care hindușii le consideră de inspirație divină.

Replicile ateiste par să fie puține în India, spre deosebire de alte culturi, așa cum le înfățișează autorii Cărții de căpătîi a ateistului. Totuși în veacul al VI-lea înainte de Hristos niște filozofi-savanți, pe numele lor Brihapasti și Dhișan au pus la îndoială autoritatea Vedelor, zicînd că lumea nu a fost creată de nimeni și există veșnic în baza unor legi naturale. Tot în aceeași perioadă, un alt înțelept, pe numele său Kapila, a afirmat că lucrurile care nu pot fi dovedite prin argumente convingătoare nu există, prin urmare nici Dumnezeu nu există.

Este interesant că pentru acești înțelepți lumea exista, ca și pentru Tales, în virtutea interacțiunii dintre elementele de bază, care ar fi fost pentru unii apa, aerul și focul, pentru alții apa, pămîntul, fierul și lemnul, pentru alții lumina și cele anterioare etc. Cum trebuie amestecate aceste elemente și în ce proporții pentru a da naștere unor făpturi raționale și libere, cum este omul, nu ne spune nimeni. Teoria despre ”purușa”, un fel de element foarte fin, care nu este materie, are conștiință și există veșnic, la care recurge Kapila pentru a explica cumva deosebirea dintre ființele vii și restul materiei, este considerată de autorii manualului ateist ca fiind retrogradă și în defavoare începuturilor atît de promițătoare ale ateismului științific indian.

Ateismul în China antică

Ateismul și-ar fi căutat sălaș în China încă din secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Propagandiștii sovietici consideră că studiul stelelor și primele însemnări despre eclipsele solare ar fi o dovadă a ateismului chinezilor din acea perioadă. Cum ar putea fi altfel, cînd ni s-a spus deja, prin pomenirea incontestabilului Marx, că oamenii, atunci cînd încep să studieze natura, devin automat atei?

Propagandiștii sovietici nu știau că, de pildă, Sfîntul Grigorie de Nyssa, ierarh de la începutul veacului al V-lea, a scris despre planete și chiar adoptase dispunerea heleocentrică a Universului și nu s-a făcut ateu. [2]

Desigur, ca de obicei, propaganda își selectează exemplele fără a face referire la context și fără a discuta aspectele care contrazic teoria lor. E adevărat că Daoismul, prin cartea lui Lao Zi ”Dao De Jing” [3], nu vorbește de zei, totuși felul în care vorbește despre om și despre căutarea Căii, proces care nu sfîrșește cu această viață, l-a făcut pe Serafim Rose, [4] filozof american devenit călugăr și preot ortodox, să afirme despre cartea lui Lao Zi că este cea mai apropiată de principiile evanghelice.

Lao Zi nu numește numele lui Dumnezeu, dar asta este în perfectă corelare cu tradiția iudaică de a nu pronunța numele lui Iahve. De ce să nu vedem în aceasta o intuire a Dumnezeului unic? În orice caz, dacă l-am înlocui pe Dao (Calea) cu Hristos, am fi mult mai aproape de creștinism, decît dacă, înlocuindu-l cu Marx sau Lenin am încerca să găsim la Lao Zi o întemeiere a ateismului științific.

Lao Zi vorbește prea mult despre suflet, partea sprirituală din om, revenind permanent la ideea că singurul lucru important este pregătirea sufletului pentru veșnicie, condiția veșnică a sufletului depinzînd de virtuți, încît să mai lase loc pentru interpretări ateist-materialiste a doctrinei daoiste.

Dincolo de aceste aspecte principiale, China este țara cu cei mai mulți zei păstrați pînă în zilele noastre, încît dragonii uriași și multicolori sînt purtați pe străzi la toate sărbătorile populare sau oficiale. A nu spune nimic despre asta într-un articol despre ateism în China este cel puțin tendențios, chiar și pentru o carte care ne-a anunțat că se adresează propagandiștilor și idiologilor.

Ateismul în Grecia antică

Apariția ateismului în Grecia antică a fost inevitabilă. Însăși mitologia greacă, în care fiecare zeu nu era decît proiecția unei patimi omenești, predispune la conflict cu zeii și la răsturnarea lor. Zeii greci sînt orgolioși, dar vulnerabili, purtînd războaie neîncetate unul împotriva altuia, omorîndu-se între ei pentru putere sau din gelozie.

Ideea că zeii pot muri, chiar dacă pentru a ucide un zeu e nevoie de un altul mai puternic, nu putea să nu trezească în mințile sprintene ale grecilor idei ateiste. În cele din urmă, Nietzsche, care era un mare admirator al Greciei antice, avea să scrie ”Amurgul zeilor” și să facă vestita afirmație: ”Dumnezeu a murit”, în cel mai pur spirit grecesc care niciodată nu au făcut o diferență clară între zeu și om, între realitate și vis, între alb și negru.

Oare nu grecii sînt scepticii și sofiștii prin excelență, folosind cuvintele și principiile pentru a se distra, transformînd filozofia în dueluri nesfîrșite de ochii lumii? Atunci cînd apostolul Pavel merge în Areopagul Atenei pentru a-L propovădui pe Hristos, el se ciocnește de lehametea grecească, dornică să audă tot timpul ”ceva nou”.[5]

Propagandiștii sovietici tratează și acest aspect în favoarea ateismului științific, aducînd o listă lungă a filozofilor greci, începînd de la școala din Milet, cu Tales, Anaximandr și Anaximed, trecînd prin Heraclit, Empidocle și Anaxagor pînă la Democrit, pentru a culmina cu Epicur pe care îl consideră ”cel mai mare ateist al antichității a cărui învățătură a devenit sinonimul ateismului”.

Totuși a spune că înfruntarea zeilor și căutarea unor alte cauze ale ființării lumii și a ordinii naturale ar fi o dovadă a ateismului este forțat. De pildă Socrate, care este simbolul înțelepciunii grecești, a pus la îndoială existența zeilor din motive raționale și logice. A admite mulțimea zeilor pentru Socrate însemna a admite mai multe începuturi, ceea ce exprimă o lipsă a desăvîrșirii, fapt care ar fi trebuit să ducă la autodistrugerea Universului, motiv pentru care Dumnezeu nu poate fi decît unul, fiind perfect și suficient Sieși. Așadar, negarea tuturor zeilor nu s-a făcut neapărat în favoarea ateismului, așa cum susțin propagandiștii sovietici, ci în favoarea adevărului și dreptei judecăți.

Este interesant să observăm că propagandiștii ateiști văd în negarea de către unii filozofi greci a politeismului un argument al superiorității lor intelectuale și nu atribuie această calitate evreilor care credeau într-un Dumnezeu unic. Dacă evreii au ajuns singuri la această concluzie (ca să urmăm dogma ateistă cum că toate religiile sînt născociri ale oamenilor), înseamnă că toți iudeii erau superiori intelectual restului lumii. Asta ar contrazice o altă teză comunistă, cum că oamenii evoluează intelectual doar prin studiu, pe cînd iudeii nu au avut nici o altă sursă de inițiere decît Tora, deci Tora e o carte superioară. Sau poate trebuie să admitem că iudeii erau și ei oameni ca toți oameni și că superioritatea religiei lor se datorează tocmai faptului că Dumnezeu însuși le-a descoperit tainele ființării?

În articolul consacrat Greciei antice propagandiștii recurg la același truc pe care îl vom întîlni frecvent de-a lungul cărții, se fac frate cu dracul pînă trec puntea: laudă înfruntarea politeismului de către filozofii greci, ca mai apoi să-i acuze pe creștini de fanatism și barbarie în campaniile bizantine împotriva păgînismului greco-roman. Tocmai ei, care apără statuiele zeilor antici pentru valoarea lor culturală, golindu-le total de sensul inițial și unic, acela religios, dar ard icoanele pentru că îl reprezintă pe Hristos?

Ateismul în Roma antică

Roma e mai puțin filozoafă decît Grecia, fiind mai puțin preocupată de soarta ideilor și mai mult de soarta imperiului. Totuși un poet, pe nume Titus Lucrețiu Carus, pe care ateiștii îl consideră drept ”unul din cei mai mari materialiști atei ai antichității”, în veacul de dinainte de Hristos, pare să salveze lumea romană de credința în zei.

În lucrarea sa, de altfel singura păstrată, ”Despre natura lucrurilor”, Lucrețiu susține imposibilitatea apariției lumii din nimic și neagă orice amestec al unei forțe exterioare în lume. Deasemenea combate credința în nemurirea sufletului propagată de Platon și face afirmația, atît de mult repetată de activiștii comuniști, că religia îi face pe oameni nefericiți.

Vederile lui Lucrețiu, după cum afirmă chiar autorii Cărții de căpătîi a ateistului, nu sînt deloc originale, el fiind un epigon tîrziu al lui Epicur.

Peste două sute de ani (o perioadă cam lungă) apare un alt poet ateist în lumea latină, Lucian. Acesta pune bazele satirei, luînd peste picior pe toți zeii. Pentru a-și susține ateismul nu recurge la argumente principiale, ci se folosește de bășcălie, ironizînd în special defectele morale și intelectuale ale unor adepți ai diverselor credințe. Este părintele tuturor celor care susțin că Dumnezeu nu există deoarece popa s-ambătat. Propagandiștii ateismului științific îl venerează mai ales pentru critica lui la adresa creștinismului.

În opinia lui Lucian zeii nu pot conduce lumea, de vreme ce nu pot nici măcar să se răzbune pe epicurienii care le neagă existența. Ce treabă! Musolini i-a dat lui Dumnezeu cinci minute ca să-l trăsnească, sau, altfel, înseamnă că nu există. Se pare că Musolini a fost trăsnit, dar nu atunci cînd a vrut-o, ci cînd a considerat Dumnezeu.

Așadar, doi poeți atei la Roma în două sute de ani și singurul templu din lume închinat tuturor zeilor posibili, Pantheonul.

Să tragem o concluzie la finele acestui prim compartiment dedicat ateismului în perioada sclavagistă. Nu-i așa că Democrit, Epicur și alți materialiști ai greciei antice, precum și brahmanul Kapila din India de acum opt mii de ani, alături de chinezii din epoca Chou, dimpreună cu Lucrețiu și Lucian au fost, de fapt, pionierii socialismului comunist, anunțînd încă de pe atunci biruința Marii Revoluții Leniniste?

N O T E :

1. În continuare urmează o periodizare a dezvoltării ateismului așa cum o prezintă autorii Cărții de căpătîi a ateistului, respectînd ordinea și titlurile originale ale subcapitolelor.

2. Despre meditațiile asupra fenomenelor naturale, cum ar fi circuitul elementelor în natură, intuirea atmosferei sau mișcarea planetelor se vorbește în lucrarea ”Tîlcuiri la titlurile psalmilor” apărută în volumul Sfîntul Grigorie de Nyssa, Scrieri alese II, editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, Colecția PSB (Părinși și scriitori bisericești).

3. Cartea a apărut în limba română la editura Humanitas cu titlul Lao Zi, Cartea despre Dao și putere, tradusă și comentată de cinologul Dinu Luca.

4. Despre experiența convertirii lui Serafim Rose, precum și concliziile sale despre filozofiile orientale, pe care le-a studiat și practicat în mediul lor original, citiți în volumul Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose, scrisă de ieromonahul Damaskin și apărută în românește la editura Sophia.

5. Iată cum descrie Sfînta Scriptură atmosfera Greciei din perioadă începutului creștinismului: ”Iar unii dintre filozofii epicurei şi stoici discutau cu el [cu sf. Pavel], şi unii ziceau: ”Ce voieşte, oare, să ne spună acest semănător de cuvinte?” Iar alţii ziceau: ”Se pare că este vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea”. Şi luîndu-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicînd: ”Putem să cunoaştem şi noi ce este această învăţătură nouă, grăită de tine? Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să ştim ce vor să fie acestea”. Toţi atenienii şi străinii, care locuiau acolo, nu-şi petreceau timpul decît spunînd sau auzind ceva nou” (Faptele Apostolilor, Cap. 17, 18-21).

21 de răspunsuri la 1. Ateismul în trecut și în prezent

  1. […] cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu.” Nebunia ateismului este veche. Medotele ateismului sunt și ele, se pare, la fel de vechi. Părintele Savatie le cunoaște bine, […]

  2. viorica spune:

    Poate ca s-au caznit sa gaseasca si sa insinueze aceste argumente drept radacini – subtiri si lesne de descoperit doar pentru cel avizat – tocmai pentru a fi oferita drept subterfugiu si indreptatire pentru a adormi zvicnirea constiintei – ce ispita !

  3. eddie spune:

    Atmosfera din Atena de pe vremea Apostolului Pavel are asemanari izbitoare cu atmosfera anilor 60-70 in occident unde au patruns tot felul de pseudo-religii orientale.Bravo Parinte, jos palaria inca o data pentru claritatea si argumentele din aceasta dezbatere.

  4. Simona spune:

    Se gaseste cartea la pangare? Ca vreau sa i-o dau cuiva sa o citeasca.

  5. armon spune:

    Dle. Savatie Bastovoi, sper ca o sa cititi comentariul meu, ca il publicati sau nu, imi e tot una, eu dvs ma adresez, am sa incerc sa fiu scurt:
    – nu am citit decat primele randuri din extrasul noii carti despre ateism. Ca sa vedeti ca nu imi sunteti necunoscut, am citit vre-o 3 -4 romane de ale dvs. In genere nu pot sa neg nici adevarul de acolo nici lucrurile mai speculative pe care le expuneti. Totusi, cand vorbiti despre ateism si incepeti cu ironie si incepeti cu idea ca ateismul este o urmare a unei propagande de masa cred ca jigniti inteligenta multor oameni si ar trebui sa va fie un pic jena…nu?, lasati-ma sa ma intrerup din citit (ca sa fac si eu o ironie, ce conteaza ca m-am oprit eu din citit cand aveti atatia zeci de mii de cititori…). Eu sunt ateu actualmente, nu pentru ca neg existenta lui Dumnezeu, ci pentru ca neg confiscarea de catre religii a lui Dumenzeu, pentru ca va neg pe dvs ca fiind fiul intelepciunii si neg felul in care crestinimul ortodox actual pune relatia practica dintre Dumnezeu si Om. Dar nu despre mine vreau sa vorbesc. Crestinismul nu este oare o propaganda de masa? Ateismul este! Da, dar nu in totalitate, crestinul care merge si practica la biserica si poate in viata de zi cu zi ca urmare a propagandei pe care o faceti inclusiv dvs cu ce se deosebeste de ateul care a vazut la televizor ca omul e o maimuta mai evoluata? Nici unul nici altul nu gandeste cu capul lui, nu se cunoaste pe sine si in loc sa se concetreze pe sufletul lui se concentreaza pe chestii exterioare, in loc sa isi asculte inimia il asculta pe Savatie Bastovoi care stie mai bine toaca din cer si cerul din toaca, (scuzati). Dle Savatie, ca v-ati facut calugar, va priveste, ca scrieti, va priveste si poate in viata de zi cu zi daca ne-am cunoaste am putea chiar fi amici, insa, sunteti prea inteligent ca sa nu imi dati dreptate. Eu nu vreau sa clatin nici o credinta a dvs, insa asa, fara sa ne ascundem dupa deget, adevarata concluzie este ca religia este o speculatie despre ce nu putem cunoaste, este o indoctrinare care a redus multi oameni la stadiul de carpe de spalat pe jos (mai ales crestinismul ortodox). Exista ceva, este sigur, insa sa fim seriosi, Dumnezeu nu face spectacole ca Michael Jackson, e putin probabil ca i-a aratat lui Constantin vre-o cruce pe cer si ca i-a vorbit…si sa nu imi spuneti contrariul…uite dle Bastovoi, eu cred in iubire, cred in puterea iubirii de a transfigura, inainte sa cunosc iubirea, l-am cunoscut pe Dumenzeul tau, dar Dumnezeul tau mi-a spus ca nu imi poate fi de folos pentru ca el „nu se baga”, atunci eu i-am zis: ok! poti sa dispari!
    Ca sa nu mai spun de problema pacatului, problema monogamiei, problema ca biserica asta a dumitale apara familia mai presus decat respectul intre soti care trebuie sa manance c*** pana la apusul zilelor pentru ca asa spune biserica. Si altceva: de ce o femeie sau un barbat nu ar putea avea 100 de parteneri intr-o viata, ce e pacat sa vezi ca nu esti cu persoana potrivita, cred ca e mai mare pacat sa te incapatanezi cand nu merge si la capat sa ajungi sigur la nefericire! (ah, am uitat sa vb despre promisiunea „paradisului”, hai! nu zau…) Si care morala? Dta crezi ca ceilalti oameni (asa zisii „pagani”) au o morala inferioara a dumitale pentru ca lor nu le-a soptit duhul sfant la urechi? Dar cu ce drept dumneata si biserica pe care o reprezinti iti permiti sa faci judecati de valoare asupra celorlalti si chiar asupra amaratilor care isi pun nadejdea in himerele voastre? Dar chiar asa, ca acuma ma auto-enervez, Dle Bastovoi, nu sunteti decat o urma culturala a trecutului, nu spun ca societatea noastra e mai buna fara religie, spun ca poate este cazul sa va focalizati energia pe ceea ce este adevarat si nu exercitii esoterice si scamatorii cu fum pe la altar, iubiti mai mult si judecati mai putin, atat! (totusi daca va plac spectacolele esoterice, eu nu am nimic impotriva, insa e o pierdere de timp, nu pacaliti pe Dumnezeu cu asta si nici nu veti face pe cineva fericit vreodata…) nu imi permit sa iti fac suggestii, totusi daca doresti niste „in”-uri cu placere te pot ajuta,
    cu maxim respect,
    Andrei

  6. armon spune:

    ma rectific: nu e nici o problema cu monogamia, este o consecinta naturala a iubirii, considerati ca sters „problema monogamiei”, cred ca vroiam sa spun altceva, dar am uitat ce…

  7. dan alexandru spune:

    @armon

    Faceti cateva confuzii majore.
    1. crestinismul nu este o religie, caci daca ar fi o religie, ar fi doar una printre atatea altele.
    2. crestinismul nu este o culegere de lucruri morale; spre surprinderea dvs trebuie sa va spun ca sansa unui moralist aproape perfect de a ajunge in rai, este, in cele mai multe cazuri, aproape nula. Este chiar nula atunci cand devine constient de ea.
    3. de multe ori, un intelectual „fin” are un mare handicap atunci cand se „confrunta” cu crestinismul. Crestinismul are prea putin de a face cu intelectul [asta nu inseamna ca, gata, il exclude]. As zice ca dezvoltarea intelectului prin autocunoastere este calea sigura spre pierzare. Un intelectual „rasat” este, din nefericire, de cele mai multe ori, un „handicapat” in ale credintei.

    Singurul lucru cu care as putea fi de acord este acela ca as putea admite ca este de preferat un ateu sincer decat un crestin de vitrina.

  8. m.g. spune:

    armon,

    „(…) spun ca poate este cazul sa va focalizati energia pe ceea ce este adevarat (…) iubiti mai mult si judecati mai putin, atat! (…)”

    Scuza-ma ca intervin, intaleg ca mesajul tau era adresat mai mult parintelui Savatie si mai putin altor cititori ai blogului.

    Poate ca daca ai cunoaste mai in profunzime Ortodoxia, si nu doar la nivel superficial, ca „exercitii esoterice si scamatorii cu fum pe la altar”, ti-ai da seama ca exact asta este menirea crestinului ortodox: sa iubeasca mai mult, sa iubeasca drept si in Adevar.

    Dar tocmai aici este problema: cum ajungi acolo ?

    La cum vorbesti, se pare ca pentru tine e foarte usor sa iubesti. Nu spun ca nu este asa, vad ca tu esti cumva increzator in capacitatea ta de a iubi iar cunoasterea pe care o ai despre iubire iti pare oarecum deplina. Daca lucrurile chiar sunt asa, nu ramane decat sa te pui la incercare. Succes !

  9. danut spune:

    Doamne ajuta. Cu siguranta am sa deranjez pe nu stiu cine… dar consider ateismul(precum si sinuciderea) o mare, mare… PROSTIE ANTI-OMENEASCA. FIREA OMULUI ESTE ORTODOXIA, ne marturiseste Pr. RAFAIL NOICA. PR. SERAFIM ROSE ESTE ARGUMENTUL „SUPREM” CA ATEISMUL E O AMAGIRE… O GRESEALA… O FILOSOFIE LUCIFERICA… O FILOSOFIE LUCIFERICA ESTE NIHILISMUL, CARE-I O BOALA IMBECILA. IN FINE… „OMUL FARA DUMNZEU, FARA CREDINTA… DEVINE UN BIET ANIMAL RATIONAL CARE VINE DE NICAIERI SI MERGE SPRE NICAIERI” (PETRE TUTEA) Am nebunia asta… recomand oricarui ateu convins… sa citeasca PETRE TUTEA, PR. SERAFIM ROSE, DOSTIEVSKI, PAUL EVDOKIMOV, ANDREI KURAEV, SAVATIE BASTOVOI, NICOLAE STAINHARDT, MIRCEA VULCANESCU, NAE IONESCU, KLAUS KENNETH… si am CREDINTA ca se lamureste… daca este sincer si firesc… Tot genialul PETRE TUTEA spunea in CUGETARI MEMORABILE „ca un ateu… e ca un dihor… ca mai bine vorbesti cu usa decat cu un ateu… ca diferenta dintre o baba murdara pe picioare… care sta in genunchi in fata iconei MAICI DOMNULUI si un laureat al premilui Nobel ateu, este urmatoarea: baba este OM… iar ateul un dihor… si asa moare… stana de piatra…” Preabunul DUMNEZEU ne vrea pe toti mantuiti, ne asteapta sa ne intoarcem, sa recunoastem ca fara HRISTOS nu putem face nimic… Ateul huleste pe DUMNEZEU prin vorbe, prin mentalitate… iar crestinul prin fapte urate.

    Abia astept sa-mi achizitionez cartea dvs Parinte Savatie, sunt bucuros ca ati scris despre acest subiect „fierbinte”. Slava Domnului dvs v-ati CONVERTIT… Nietzche din pacate a ajuns la concluzia stupida si absurda… ca „D-zeu este mort” Adevarul adevarat este ca SUFLETUL ULTRA’RATIONALISTILOR, NIHILISTILOR, ATEILOR… este MORT. Crestinismul a avut „drame” si in drama eroii biruie… MOARTEA sufletului este o TRAGEDIE, si in tragedie personajul principal sfarseste prost. Hai sa fim seriosi si realisti… ateismul nu este doar anti-crestin, anti-Dumnezeu, ci pur si simplu este anti-uman. Nu avem nevoie de dovezi, de filosofie, de stiinta… DUMNEZEU ESTE. Sanatate si Fericire tuturor celor care ati comentat pe acest blog fain!

  10. armon spune:

    to Dan Alexandru, multumesc pentru precizari. Nu va contrazic, aveti dreptate. Nu vreau sa ajung in rai, nici in iad nu cred ca am sa ajung…cred in prezent, singura clipa care exista…
    Crestinismul se simte…adevarat, insa eu nu pot fi fericit fiind crestin, vinovatii imaginare…obligatii cat se poate de concrete…inseamna sa inchizi ochii cu binevointa la multe lucruri…inseamana sa suporti o anumita exploatare din partea unora, „sefii” care pana la urma ar trebui sa fie mai buni si de multe ori ei nu aduc decat dezamagire si impresia ca joci intr-un teatru absurd. A fi crestin inseamna sa vorbesti cu stihii, sa te rogi la stihii, sa iti imaginezi stihii, sa practici unele lucruri pana devin o parte din tine si se aseamana mai degraba cu lucruri facute de un om cu nevroza obsesionala decat de un um normal la cap (desi cred ca Freud zice multe bazaconii cred ca totusi despre crestinism nu a lovit prea departe de realitate). Plus, ce avem nevoie de paradis ? adica cu asta sunt de acord cu unii teologi cand zic ca daca nu resimti bucuria paradisului in viata asta atunci speranta sa intri acolo este mica…eu las paradisul deoparte si zic ca omul are un scop in viata, sa fie fericit, in viata asta! sa iubeasca in viata asta! Si daca esti fericit si iubesti in viata asta, atunci putin iti mai pasa de moarte, de ce o sa fie dupa…daca o sa fie ceva sau nu…sincer nu ma intereseaza ce este dupa moarte cat timp eu am sa reusesc vreodata sa fiu fericit aici si acum…
    (ca nota, ma consider prost si nu am pretentia de intelectual, nici ca stiu ceva despre lume sau viata, eu imi dau cu parerea, slaba si subiectiva, atat)
    Morala este ca un zid care este totusi un zid, o constructie, asta inseamna, ca orice constructie ca poate sa reziste pana la o anumita limita. Un moralist este un om inchistat in pareri pre-fabricate (de el sau de altii) si presupune o rigiditate la fel de dusmana fericirii ca si prostia (care este de fapt tot o rigiditate a spiritului). De multe ori prostia si morala merg mana in mana la acelasi om, si de multe ori, un om inteligent nu are o morala fixa, si o morala vie, care se calibreaza tot timpul in funcite de evenimente si depinzand de gradul lui de empatie si afect el poate sa ia decizii altruiste in functie de moment. Atunci moralistul „adevarat” isi capata adevarata valoare, adica morala lui nu este doar un exercitiu absurd de aplicare a regulilor, asta inseamna intelepciune si e mai mult decat morala, mult mai mult. Crestinismul este o intelepciune…nu neg invataturile crestine desi sunt departe de a le cunoaste, si cred ca poti fi ateu si totusi sa iei ceva bun din crestinism, teologia ortodoxa este o excelenta sursa de intelegere, acolo omul nu gandeste doar cu mintea, el gandeste cu inima, insa la ce bun totusi sa pretinzi minuni care defiaza simtul nostru despre realitate? doar ca sa faci sa creada oameni care au nevoie de probe grosolane ca exista sacru? De altfel, la ce buna opinia lor daca si-au format-o dupa ce au pus degetul in rana lui Isus (Toma nu a mai pus degetul…ii era deajuns sa vada)? La ce bun argumentul minunilor in materie de credinta, atunci, la ce este buna toata fatada crestinimului (tot ce se vede material in lumea asta si care presupune minuni „la comanda” in fiecare duminica, cruci nenumarate, axare pe discutii decat pe fapte, ciclul invinovatire – iertare, ruga la ce? stari extatice auto induse, extaz in grup si spalare pe creier…). Nu sunt crestin dupa definita pe care o aveti, nu sunt credincios, nici practicant, spun asta pentru ca nu vreau sa fiu confundat. Cred in rau, adica in imperfectiune si cred ca binele poate fi atins, si ce aceea cred in valoarea vietii, care indiferent este o minune, indiferent daca accepti sau nu idea de Dumnezeu. cam atat…

  11. armon spune:

    to M. G. , merci ca nu ma judeci, eram poate un pic prea revoltat cand am scris post-ul precedent, in fine…
    despre iubire, nu stiu de ce sa pun la incercare…adica este ca si cum ti-ai incerca masina sa vezi daca „prinde” pana la cat este scris pe tahimetru? merci, eu prefer sa merg in limita legala (desi o depasesc destul de des in realitate). Poate, cu biserica, este ca si cu smocking-ul, poti sa porti smock-ing sa pari gentleman insa mai bine tii gura inchisa…asa este si biserica vazuta, un fel de smocking unde se presupune ca esti gentleman, poate se presupune prea usor, eu prefer sa fiu sincer si sa port blugi, deocamdata…

  12. antuza spune:

    armon,

    mai e mult până departe. :)))

  13. beludanutz spune:

    E usor sa vorbesti despre Crestinism din exterior, din afara, de pe tusa… Emil Cioran a fost „genial” ca si nihilist afirmand: „dacat sa cred in Dumnezeu, mai bine ma cred dumnezeu” Are Crestinismul (Catolic) „greselile” sale, dar ateismul „marca” Hitler, Stalin, Ceausescu, din pacate a facut cel mai mult rau omenirii, populatiei… ORTODOXIA este virgina din toate punctele de vedere, ca si CREDINTA… nu ca si idee, filosofie, teorie… Daca unii Slujitori nu sunt vrednici asta nu inseamna ca ORTODOXIA nu-i „buna”, nu-i „dreapta”….. Mircea Eliade a considerat astfel: „a fi cu adevarat OM inseamna a fi religios” Eu nu vreau sa fiu ironic, dar decat un „ateu” sau un pavel corut… mai bine un credincios pacatos, un slujitor nevrednic… asa cum este … un „popa” (am si eu un unchi preot de care imi e rusine in anumite faze, dar nu judec… cine sunt eu sa vorbesc de altu) – care nu-si respecta VOCATIA – ajuta ca si psiholog… Asta nu-mi place toti necredinciosii stau departe de Domnul Hristos, de Biserica… din cauza preotilor si credinciosilor nevrednici, pacatosi… Desigur unii exagereaza, prea smintesc… dar sunt oamnei… are grija Bunul Dumnezeu de dansii. Are curaj vrun ateu sa tagaduiasca , sa nege… MINUNEA cu Sf. Lumina de la Ierusalim? Credinta Ortodoxa este si Credinta iubirii… singura credinta cu valoare mantuitoare… dar si Credinta tainelor… Paul Evdikimov: „TAINA te traieste nu se traieste!” Exista argumente stiintifice ca nu exista Dumnezeu? Sunt argumente stiintifice ca Sf. Lumina Taborica este o inselare? Ok, exista IPOTEZE… exista bazaconii a la pavel corut… „dumnezeul” pavel corut… Nici diavolul nu neaga pe Dumnezeu, insa fiinta umana are tupeul sa nege… si-a inventat „ideea de Dumnezeu” si gata „e fericit” ca-i trist si amarat. E impropiu sa spui „ateu fericit” („sclav fericit” da… este) , nu exista FERICIRE intru ateism, fiindca RATIUNEA, UMANUL… nu pot da fericire, decat amagire…

  14. m.g. spune:

    armon,

    nu ma gandeam la cine stie ce „senzatii tari” cand spuneam ca ramane doar sa-ti pui iubirea la incercare. Nici nu ma gandeam la atingerea nu stiu caror performante ori standarde.

    Dar mi se pare esential, mai ales in lumea de azi, plina de minciuna, „adevaruri” false, iluzii, sa poti verifica daca ceea ce simti/traiesti/gandesti este in adevar.

    Sa stii ca am avut si eu (si inca am) cautarile mele. Si de multe ori am tras concluzii gresite si m-am increzut in iluzii. Si cu cat ma incredeam mai mult in iluzie, cu atat trezirea la realitate era mai dramatica. Pana cand m-am invatat si eu sa nu mai ma las asa usor dus de val, sa caut repere obiective cu ajutorul carora sa-mi verific trairile. Asa m-am convins de importanta Bisericii. Din ce observ, tu esti foarte revoltat impotriva Bisericii, despre care spui ca l-a „confiscat” pe Dumnezeu (sau ca asta incearca). Eu vad in Biserica o garantie, un reper obiectiv cu ajutorul caruia nu cazi distrus prin toate santurile (spirituale sau fizice). Biserica deci, nu este pentru mine doar un „smoking”: si eu prefer sa port blugi.

    Probabil ti se pare ca aiurez. Am incercat sa fiu cat mai sincer. Poate vei incepe sa-mi insiri toate relele facute de unii membrii ai Bisericii Ortodoxe (ori vreo alta biserica) fie ei ierarhi ori simplii crestini, pentru a-mi demonstra inutilitatea acesteia. Slava Domnului, reusesc sa nu dau importanta prea mare evenimentelor nefericite de felul acesta. Mi se par suficient de irelevante.

    Citind comentariul tau anterior, am schitat un zambet. As avea multe comentarii/intrebari la cele spuse de tine. Morala, saraca de ea; hulita morala in care toata lumea da cu piatra astazi. Bineintales ca atunci cand este transformata in idol, devine ucigatoare (ca orice idol, dealtfel) dar nu m-as grabi prea tare s-o arunc la cosul de gunoi.

    Toate cele bune iti doresc !

  15. armon spune:

    hey M.G. take it easy!🙂 si eu aiurez destul de des, oricum, nu generalizez si m-i se pare un ne-argument sa exemplifici ca ce a facut cutare ca sa tragi o concluzie despre o organizatie…nu spun ca religia este inutila, pur si simplu eu nu ma regasesc in felul cum este ea practicata (religie pentru mine inseamna ortodoxia, celelalte nu le cunosc si nu ma intereseaza). Biserica este o ingradire…spui…un fel de disciplina care te ajuta sa discerni binele de rau…ok…asta e partea benefica – desi orice ‘bici’ sau ‘curea’ exterioara, orice norma impusa prin forta si care limiteaza libertatea, duce la nefericire, fericirea merge mana in mana cu libertatea…dar cum stam cu frica? desi Isus spune primul ca ‘nu va fie frica!’, de ce atunci sa ne fie frica de forta divina? iar eu faceam multe lucruri ca si crestin, de frica nu din convingere si nici din inima adevarata, uite, eu ca sa nu imi mai fie frica de himere, am eliminat divinul din ecuatie, respect, nu obiectele de cult ci credinta reprezentate de ele, de aceea nu as face nimic ce ar putea fi vazut ca o pangarire a sacralitatii, de aceea am icoane pe pereti si am un anumit respect pentru tot ce inseamna cult religios, insa am ales sa nu imi mai fie frica! E rau ?! nu imi mai e frica, nici de ‘pedeapsa’ lui Dumnezeu nici de moarte nici de rau. In primul rand, Dumenzeu nu pedepseste, el binecuvanteaza, el care este esenta iubirii si a binelui nu poate da pedepse, da, poate da medicamente amare, pentru ca amarul este chiar medicamentul, insa nimic din ce poate sa se intample nu poate fi rau daca vine de la Dumenzeu. De aceea e mai bine sa imi fie frica de lipsa mea de ratiune decat de pedepsele Divine. Nu imi este frica de moarte pentru ca: 1- am mai zis, fericirea din viata aceasta compenseaza orice incertitudine a viitorului, cand ai gasit-o, atunci traiesti in momentul prezent ca intr-o eternitate si viitorul este un concept abstract fara importanta practica 2- Dumenzeu se ocupa de aspectul acesta si eu prefer sa ma gandesc la el decat la moarte. Nu imi este frica de rau, cateodata imi este scarba de rau, mai ales care vine cu sinceritate din inima stricata a unor oameni. In general raul trebuie ignorat, trecut cu vederea ca si o apa tulbure. Ceea ce vreau mai putin in viata este sa schimb oamenii, eu vreau sa se shimbe ei, daca sunt rai, nadajduiesc ca or sa inteleaga…insa nu fac nimic ca sa ii schimb, nici macar sa ii atentionez ca ‘nu e bine’, ei au tot timpul argumente ca sa isi justifice raul, si in general trebuie un lucru fundamental din lipsa caruia ei sunt rai: smerenia…fara ea, sunt rai si nu inteleg argumentele. Un singur lucru este de folos cu oamenii rai, sau rautatile lor: oglinda! Fa-i sa se uite in oglinda,sa vada daca le place! Atunci poate au sa caute sa se schimbe. Numai bine!
    Andrei

  16. m.g. spune:

    Andrei,

    Pentru mine Biserica Ortodoxa nu este o institutie care emite norme si reguli, „un fel de disciplina care te ajuta sa discerni binele de rau”, dar care in acelasi timp „limiteaza libertatea” si „duce la nefericire”. Biserica este pastratoarea unei experiente vii, a unei Traditii si nu a unor reguli abstracte pentru indeplinirea carora se promite stiu eu ce rasplata in viata viitoare, vorba ‘ceia: „Pie in the sky, after I die”.

    Chiar in lumina acestei Traditii am gasit ce inseamna „frica de Dumnezeu” despre care se spune ca este inceputul intalepciunii. Un parinte spunea ca aceasta frica nu este ceva cazon, frica de o pedeapsa care sta sa se abata asupra ta pentru ca ai incalcat nu stiu ce regula. Ci este teama de a nu rani cumva dragostea divina. Din pacate noi suntem badarani si grosolani in cele ale duhului si nu constientizam subtirimea dragostei dumnezeiesti. Dar sfintii, tocmai de asta se tem, ca nu cumva printr-o fapta urata, printr-un gand urat, sa alunge de la ei iubirea divina.

    Gandeste-te la dragostea fata de o persoana, fata de mama, tata, iubita, frati, etc. Oare nu simti teama ca ai putea sa ranesti aceasta dragoste ? ca un gest urat din partea ta ar putea sa-l intristeze pe cel/cea iubit/a ?

    Poate ca uneori se vorbeste si despre o teama disciplinara, de tipul ai facut pacate => mergi in iad unde va fi vai si amar. Dar asta cred ca se intampla numai pentru ca nivelul de intalegere al interlocutorilor este unul nu prea ridicat; nu poti sa ii povestesti unui elev de scoala primara despre Ecuatiile diferentiale.

    ***

    Sunt de acord cu tine, ceea ce de multe ori omul vede ca „pedeapsa divina” este de fapt un medicament prin care Dumnezeu cauta sa-l insanatoseasca pe om ori sa-i arate starea de cadere in care se afla. Bine ar fi daca omul ar stii sa se foloseasca de aceste medicamente asa cum trebuie, nu fugind de ele. Spunea un parinte ca reprezentativ pentru omul cazut este fuga sa de durere si goana dupa placeri.

    In legatura cu frica de moare, am ajuns si eu la o concluzie, anume ca este inutila. Fie ca imi este frica sau nu de ea, moartea oricum o sa vina. Vorbesc aici despre moartea trupului.

    Si mie imi este scarba de rau, mai ales de cel care se gaseste bine inradacinat in inima mea. Acest rau nu pot, si nici nu cred ca vreau, sa-l ignor. Si abia cand incerc sa lupt cu el imi dau seama cat de greu este de aruncat afara.

    In ceea ce priveste schimbarea altora, nici nu cred ca putem noi, ca oameni, sa schimbam cu adevarat pe cineva. Daca Dumnezeu nu trece peste libertatea omului, cu atat mai putin vom putea noi sa facem asta. Da, ii putem constrange pe altii sa faca cum vrem noi, dar sufletul nu il putem schimba.

    Cat despre „oglinda”, cred ca asta incearca si Dumnezeu sa faca de-a lungul vietii noastre pamantesti: sa ne arate cum si ce suntem de fapt, in masura in care suntem si noi dispusi sa primim.

    Numai bine !

    Mihai

  17. viorica spune:

    Andrei,
    Cum, eliminind „divinul din ecuatie”, respecti credinta ? Frica sa ne fie, daca nu facem toate din inima adevarata!

  18. armon spune:

    Viorica,

    respect credinta asa cum respect orice tel nobil al omului, respect curajul, respect cercetatorul care este pasionat de munca lui, respect maturatorul de pe strada care isi face meticulos treaba, respect credinta ta pentru ca m-i se pare un frumos proiect utopic, insa in care nu pot crede pentru ca credinta ta e rupta de realitate. Trebuie cateodata sa stim sa acceptam ca lucrurile nu sunt deloc cum le dorim, nu sa speram inutil acolo unde nu poate exista speranta decat prin orbirea ratiunii. Frica? de ce sa imi fie frica? uite, nu imi e frica! poate ca inima bate mai tare cateodata, insa refuz frica! merci!🙂 aaa…inima adevarata…pai, eu cu mana pe inima am zis tot aici, sincer…numai bine!

  19. viorica spune:

    esti usor confuz armon, respecti pe cei care-si apropie obiectul dorintei lor „telul nobil” – dar zici ca trebuie sa acceptam ca lucrurile nu sint cum le dorim …
    nimic nu inceteaza sa existe doar pentru ca spunem noi asa – altfel se invinge frica

  20. m.g. spune:

    Andrei (armon),

    imi pare ca frica de care vorbesti tu este o frica „fizica”. Se repede un caine turbat asupra mea: mi se face frica; vad masina ca vine in viteza si are sa ma loveasca: mi se face frica; un individ (cel mai probabil tigan🙂 ) sare sa ma loveasca: mi se face frica – organismul secreta adrenalina, atentia sporeste, creierul functioneaza la viteza maxima, tot procesul este cat se poate de natural. Nu cred ca trebuie sa ne suprimam aceasta „frica”, care este de fapt un proces biologic.

    Cred ca la alt fel de frica se referea si Apostolul Pavel cand spunea ca dragostea adevarata alunga frica (sau altcineva a spus asta ? corectati-ma daca gresesc, va rog).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: