I S T O R I E
Cuprinzătoare de ştiinţi cu adevărate mărturii, în scurt adunate, de prin Sfintele Scripturi, pentru începutul rînduielii monahiceşti şi a întemeierii chinoviilor, şi ale tuturor monăstirilor, şi schiturilor de prin toată lumea
Adunînd eu, cu ajutoriul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu: şi scriind foarte cu lămurire, dupre cît mi-au luminat mintea cel Preaînaltu, Istoriile bisericeşti şi politiceşti, începătoare din anii întrupării cuvîntului lui Dumnezeu şi cuprinzătoare pînă în anul 1888; şi istoriile pentru Sfintele Monastiri Neamţul şi Secul; şi pentru toate sfinţeniile din ele; Istoriile pentru toţi Mitropoliţii Moldaviei, şi pentru monastirile de acolo; Istoria pentru sfînta cetate [a] Ierusalimul şi pentru sfinţeniile de acolo; Istoria pentru sfîntul munte Afonu şi pentru monastirile şi sfinţeniile de acolo; Istoria, pentru împărăteasca cetate [a] Kievul[ui] şi pentru sfinţeniile de acolo, şi din Lavra Pecerskii Kievului, şi altele; şi istoria şi pentru aceasta sfîntă din nou înfiinţată monastire Neamţul, mi-au venit dorinţa ca să mai adun încă la un locu şi o altă istorie cuprinzătoare şi pentru ştiinţele, de începutul întemeierii monastirilor şi a chinoviilor, şi a sihastriilor, şi ai toatei rînduialei monahiceşti.
Ne umblată însă este calea aceasta de nimeni, aşa întru acest chipu! Şi cugetînd cu mintea, mi se înfăţişază ca o oareşicare pustietate, cu adevărat pustnicească. Pentru că nicăiuri nu se aude ivită o asemenea istorisire de care mă apuc eu, orbul cu sufletul şi cu trupul. Astăzi însă am credinţă neîndoită, cum că Cela ce dă inţelepciune orbilor şi învaţă a grăi limpede limba gîngavilor, văzîndu-mi osînda mea, îmi va fi povăţuitoriu, luminătoriu şi ajutătoriu, ştiind sfinţia Sa că la această sfîntă lucrare mintea omulu prost şi aşa de cu grosietate, şi ne învăţată fiind nu poate a folosi pre nimeni, cu nimica.
Deci, eu ticălosul, auzindul pre Sfinţia Sa îmbrîncindu-ne ca să cercăm scripturile, ispitind cu luare aminte, anume, pentru această sfîntă mare rînduială, am aflat în istoriile bisericesti să scrie aşa: cum că încă, în legea veche era obiceiul de a da în biserică pre pruncii din amindouă părţile, adecă bărbătească şi femeiască, în mîinile preoţilor, după făgăduinţa fieştecăruia. Precum despre aceasta este mărturie pentru Anna şi Samuil: în cartea I a Împăratilor, cap 1, 2, 3 şi în cartea Împăraţilor cap 27. Şi le era neoprit atunci părinţilor lor ori de ai lăsa acolo, spre slujba lui Dumnezeu, în veac, sau ai răscumpăra cu bani, în vremea cea rînduită. Dupre cum pentru aceasta era lege dumnezeiască. Aşijderi, tot acolo, lîngă biserica lui Solomon era[u] zidite şi locuinţi multe, pentru trebuinţa aceasta făcute anume, spre a se păzi tinerii cu viaţă curată acolo, şi dintru o parte, şi dintru alta. Ş întru acel feliu de locuinţe, după acelaşi obicei, au vieţuit vreo optzeci şi patru de ani sfînta Anna Prorociţa, fiica lui Fanuil, din neamul lui Asir, ne depărtîndu-se de la biserică, slujind ziua şi noapte, cu posturi şi cu rugăciuni precum mărturiseşte sfîntul Evanghelist Luca, în cap. II stih 36 şi 37. Şi tot acolo era[u] mai multe feliuri de despărţituri: întru care vieţuia[u] preoţii carii venea[u] de departe, pînă la împlinirea slujbei; şi nu este îndoială cum că şi acelea era[u] zidite în feliu în ce chip se află la noi monastirile. Întru care vieţuia[u] acei ce era[u] daţi spre slujba lui Dumnezeu: sau, numai o vreme, sau şi pînă la mortea lor. După cum scrie despre aceasta şi istornicul Iosif Flavie, în cartea 2, cap 38 [şi] cartea 5, cap 1, zicînd: cum că atîta lărgime şi locuinţe era[u] împrejurul bisericii, întru cît au putut să încapă în vremea răsipirii Ierusalimului două oştiri împotrivnice. Şi, după cum zice sfîntul Ieronim, acolo în lăcaşul cel de fecioare, au fost dată şi Preablagoslovita Fecioara Maria întru începutul vieţii sale în casa Domnului. Pentru că biserica Ierusalimului, cea zidită de Solomon, era după pustiiri şi învechire, înnoită de Zorovavel: multe lăcaşuri de locuit avea, precum am mai zis. Şi dupre cum scrie mai lămurit, acelaşi Iosif Flavie, istornicul cel vechiu jidovesc: „că era pre dinafară, pre lîngă peretele bisericii, împrejur, case de piatră, treizeci cu numărul, despărţite una de alta, largi şi foarte frumoase, iară preste acelea, era[u] alte case; şi preste acele, şi al treilea rîndu. Şi să făcea numărul lor cu totul nouăzeci de case, cu toată îndemînarea spre petrecere. Iară înălţimea lor se asemăna cu păretele bisericii. Şi era[u] ca nişte stîlpi, întărind păretele bisericii pre dinafară”. Deci, întru acele case, era[u] lăcaşuri pentru feliuri de feţe, dupre cum am mai zis. Că deosebit vieţuia[u] fecioarele, care era[u] date spre slujba lui Dumnezeu, pînă la o vreme; de osebi vieţuia[u] văduvele, cele ce făgăduia[u] să-şi păzească curăţia sa [lor] lui Dumnezeu, pînă la sfîrşitul său [lor] – precum era Anna Prorociţa, fata lui Fanuil, despre care am mai zis -, şi de osebi petrecea[u] bărbaţii, carii se chiema[u] nazorei, vieţuind în chipul monahilor, fără de însoţire. Şi aceia toţi slujia[u] lui Dumnezeu în biserică şi îşi avea[u] hrana lor din averea bisericii. Iară celelalte case, era[u] pentru odihna streinilor şi a nemernicilor carii venia[u] de pre departe pentru închinăciune. Deci, iată, că acestea sînt închipuiri de monastirile cele întîiu, bărbăteşti şi femeieşti, întemeiate pentru viaţa monahicească, pre pămînt. Pentru că şi acum, dupre aceeaşi pildă să întemează monastirile: cu două şi cu trei rînduri de chilii, şi cu mai multe, împrejurul bisericii pre lîngă care trebuieşte să fie negreşit şi arhondarice, pentru primirea streinilor şi a închinărilor.
Bine ati revenit in blogosfera! Ne bucuram de un nou articol semnat de sfintia voastra.
Bine ati revenit, parinte! Cred ca ne ingrijoraseram cu totii. Dar cred, in acelasi timp, ca ne-a prins bine acest timp ca sa ne vindecam de „dependente” si sa ne gandim la cum sa ne purtam. Doamne ajuta!
Sarut mana , Parinte !
Mi-a placut mult postarea aceasta…In dulcele grai al cronicarilor din vechime, parintele Andronic ne insufla dorul dupa vremurile de inceput al primelor forme de manastiri…ne transfiguram si coboram in timp
pana la mama profetului , preotului si judecatorului Samuel – mama care s-a rugat fierbinte Domnului , sa aiba un fiu…mai apoi este amintita proorocita Ana
lui Fanuil , care , impreuna cu batranul Simeon IL intampina pe Pruncul
Sfant [ la 2 februarie ]…pe langa zidurile
Bisericii din vechime = precizeaza parintele
Andronic – se gaseau „multe lacasuri de locuit” , pentru cei care nu se dezlipeau de slujirea catre Dumnezeu , precum si alte
case pentru odihna strainilor …asadar , vorbeste lamurit si cald , despre primele
manastiri , dupa modelul carora s-au facut
ulterior , chiliile , tot ce trebuie pentru
comunitatile de monahi si monahii… si tot citind , ni se face dor de vremurile acelea indepartate , apoi dor de Muntele Sfant , Athos …ajuta-ne , Preacurata
Maica a Domnului Nostru Iisus Hristos , sa nu clatine niciodata stancile Athosului,
stancile Sfintei noastre Ortodoxii de pretutindeni !!!
Cand va aparea aceasta carte pe piata? Multumesc.
Sarut mina Parinte,
minunate aceste marturii ale Parintelui Andronic despre inceputurile monahismului si ne bucura sufletul si revenirea Sfintiei Voastre. Cita nevoie avem de ajutorul Dumnezeului nostru!!!
Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu cu toate Puterile ceresti sa se indure de noi, de toti!
Doamne ajuta!
Sunteti Blestemati pe viata, voi tradatori de neam si tara ! Sa aveti partea jidanului de pe cruce !
Slava lui Zamolxis !
Ne mangaie ca ne-ati mai dat un cuvant parinte.
„Iară celelalte case, era[u] pentru odihna streinilor şi a nemernicilor carii venia[u] de pre departe pentru închinăciune. ”
Si noi nemernicii venim de departe.
Doamne ajuta
Sarut mana , parinte si binecuvantati!
acele inceputuri ale monahismului reflecta foarte clar iubirea omului vechi fata de Dumnezeu si implinirea datoriei fiecarui crestin al acelor timpuri in slujirea credintei. Fagaduinta facuta lui Dumnezeu era respectata si vietuirea in curatenie si rugaciune reprezenta normalitatea . astazi , insa , normalitatea o reprezinta egoismul , pragmatismul ucigator al omului ca fiinta independenta si spirituala , ca parte a creatiei divine . Omul instinctual a castigat in defavoarea omului crestin . Iubirea , milostenia , onestitatea , daruirea , mersul la biserica sunt notiuni ce-l bantuie pe omul „anormal ” al acesturi vremuri . Pot spune , acum , ca ceea ce a reusit acest occident atrofiant de suflete , nu a reusit nici comunismul desi ambele reprezinta numai fatetele diferite ale aceleiasi monede.
Dumnezeu sa ne apere si sa ne intareasca !
Zilele trecute s-a desfasurat in CIpru o intalnire de dialog intre Biserica Catolica si Bisericile Ortodoxe. La mine pe blog gasiti o stire in aceste sens.
http://parohiacetateafetei-floresti-cluj.blogspot.com/2009/10/retrospectiva-parohiei-ortodoxe-cetatea.html
Va retin din nou atentia spunandu-va ca ieri a fost publicat raportul pe 2009 al Departamentului de Stat SUA cu privire la libertatea religioasa. Cred ca este un document interesant. Personal am analizat deja anumite aspecte prezentate in raport.
Ar trebui sa ia exemplu calugarii din ziua de azi. Mantuirea este scopul existentei. Decat suferinta mai bine biruinta. Nu merita toata placerea lumii data pentru mantuire. Istoria monahismului prezent sper sa nu se scrie cu monede,mancaruri multe, ci cu sudoare, nesomn, foame si fapet bune
Multumim parinte,minunate aceste marturii.Sfantul Siluan spune :”Multumita monahilor,rugaciunea continua fara incetare pe pamant iar aceasta este de folos pentru intreaga lume,caci prin rugaciune lumea continua sa existe;dar cand rugaciunea va inceta ,lumea va pieri.Poate veti spune ca astazi nu mai sunt astfel de monahi care sa se roage pentru lumea intrega ,dar eu va spun ca atunci cand nu vor mai fi oameni cu rugaciune pe pamant ,lumea se va sfarsi si mari naprazne se vor abate asupra ei:ele au inceput deja”(din cartea Largiti si voi inimile voastre arhim.Zaharia)
Parinte, o mai tineti minte pe Vanga. Imi povesteau parintii cand eram mic de ea. Ca fusese si Snegur pe la ea, si Gorbaciov tinea cont de prezicerile ei. Acum a aparut o bomba a prezicerilor ei. http://bataiosu.wordpress.com/2009/02/08/vanga-al-treilea-razboi-mondial-incepe-in-2010/
Inca ceva
http://www.basilica.ro/ro/stiri/parintele_arhimandrit_teofil_paraian_duhovnicul_manastirii_brancoveanu_de_la_sambata_de_sus_a_trecut_la_cele_vesnice.html
PAote deja stiti …..nu are prea multa legatura cu subiectul dar am citit de dimineata ca Parintele Teofil Paraianu a trecut la Domnul ieri noapte.
http://c-tarziu.blogspot.com/2009/10/parintele-teofil-paraian-s-ridicat-la.html
Doamne ajuta
http://parohiacetateafetei-floresti-cluj.blogspot.com/2009/10/conferinta-klaus-kenneth-27102009-cluj.html
audio si video
OFF TOPiC:
29 octombrie 2009
Statul împotriva cetăţeanului
Streinu Cercel suspendă libertăţile constituţionale
Un grup de ONG-uri care activează în domeniul protejării vieţii şi drepturilor cetăţeneşti solicită ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, să îl demită pe secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, pentru afirmaţiile acestuia referitoare la obligativitatea vaccinării împotriva virusului HPV.
(http://nuvaccinurilor.blogspot.com/2009/10/nici-un-tratament-medical-nu-poate-fi.html)
Chiar credeti ca suntem liberi. Democratia este mai degraba o demonocratie. Suntem incatusati de sistem si nu ripostam cu nimic. Vestitul 666 de pe codul de bare nu a fost modificat, purtam peste tot semnul lui Antihrist. Nici macar apa nu putem sa bem, decat de la nenorocitii de evrei. Ori gripa porcina este doar un element de manipulare, la fel ca si criza mondiala. Evreii au haturile (media) in mana iar noi dansam ca si ursul din filmele rusesti. Ne invartim in speranta ca maine va fi bine pentru noi, ca ei ne vor binele. Urmariti radacinile lui Strainu, nu face decat ceea ce ii spun sefii de la ” Loja masonica”. El spune in glas ce altii gandesc.
Ei au luptat pentru Romania, pentru romani, si tot ce inseamna romanism. Rapslata este pe masura asteptarilor din partea statului Roman:
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/11/ungurii-psd-isti-si-pnl-istii-i-au.html
fara Victor Roncea
Citeam saptamana trecuta o pevestioara scrisa de Delavrancea. Povestea cum o ducea in camin, cum s-a despartit de plaiurile natale, cum viata i s-a schimbat cu venirea la liceu, sau ce institutie era pe tumpul cand traia. Mi-a sarit in ochi o fraza, in care spunea, ca este ca un leu intr-o cusca avand in fata o bucata de carne. Cu timpul te deprinzi cu spatiul inchis si cu carnea.
Asa vad si eu lumea de azi, este inchisa in propriul EGO, si i se da la masa ceea ce doreste sa vada. Este ca o bomba cu ceas, ce se declanseaza in timp, distrugand organismul uman. Partea rea a lucrurilor este deprinderea pe care am capatato. Ne place sa stam inchisi, si sa ni se arunce bucati de manacre, stiri incitante, pornografie, fotbal, scandal, CAN – CAN.
Nu credeti ca am luat-o razna cu totii. Oare asta este normalul. Cred ca lumea a luat-o la vale.
Noi am prins cat de cat o viata normala. Ma gandesc ce oare vor intelege copii nostri care vad pornografii pana si in spoturile electorale. Am vazut de curand la un supermarket o pereche de strampi pentru femeii, pe eticheta era o femeie cu pieptul aproape dezgolit. Pana la urma la ce faceau reclama ?
Asa este si in viata noastra, ne arata ceea ce vrem sa vedem. Intrebarea este ce vrem sa vedem?
pr. Petru Mescerinov, egumenul manastirii Sf. Daniil din Moscova: un interviu despre starea monahismului rusesc in zilele noastre („Monahismul dupa comunism”)
http://www.parohia-petresti.ro/#info
HRISTOS S-A NASCUT!
Sarut Mâna Sfintia Voastra Savatie!
Craciun Bun Sfintiei Voastre si întregii Obsti de la Sf.Mânastire Noul Neamt!
La Multi Ani!
Craciun Bun! fratilor nostri din teritoriile furate de dusmanii Crucii.
Sa ne rugam pentru revenirea acestor teritorii la Patria Mama!
La Multi Ani, frati români!
Sarutmana parinte! Aveti de gand sa-l dati la publicat? Cand, unde, cum?
Plecaciune.