Nicolae Paulescu: Cele două talmuduri şi gîlceava traducerilor

Urmărind comentariile la fragmentul despre camătă, fraudă şi jurămîntul fals în Talmud, am fost plăcut surprins să-i am oaspeţi pe acest blog pe unii comentatori care s-au situat pe o poziţie diferită de cea a savantului Paulescu. Deocamdată, argumentele lor nu m-au convins, dar au reuşit să stîrnească discuţii interesante. Deoarece nu este domeniul meu forte, îl voi lăsa pe Nicolae Paulescu să se apere el însuşi de acuzaţiile cum că citatele talmudice folosite de el nu sînt autentice.

PS: în special mi-au atras atenţia intervenţiile lui 666, căruia doresc să-i răspund cu o întrebare. Mama mea ar dori să afle mai multe despre tatăl ei şi bunicul meu, Feodor Sadovici, care a fost preot în satul Recea de lîngă Bălţi, arestat de miliţia lui Stalin şi mort în 1959, la vîrsta de 37 de ani. Arhivele de stat au fost distruse în mare parte la Chişinău. N-ar putea fi găsit în arhivele voastre? (S.B.)

Sunt două Talmuduri: unul, numit Talmudul din Ierusalim (Talmud Jeruşalmi), care a fost scris în Palestina, probabil în Tiberiada, pe la anul 380 [1] după Hristos; şi celălalt, numit Talmudul din Babilon (Talmud Babli) care a fost redactat în Babilonia şi isprăvit către sfârşitul secolului VI.

Dar, Talmudul din Babilon a fost, mai târziu, amplificat prin comentarii, făcute de hahamii din Evul Mediu.

Aşa, MOISE MAIMONIDE, rabin din secolul al XII-lea, a scris un extract din Talmud şi a numit lucrarea sa, Iad Hacazaca (mână tare).

RACHI, haham din Troyes şi, în urma lui, mai mulţi rabini francezi, din veacurile al XII-lea şi al XIII-lea, – au redactat nişte glose talmudice, numite Tosafot (adiţiuni), de unde se trage şi numele de Tosafişti, sub care sunt cunoscuţi.

IOSEF KARO, haham spaniol, din secolul al XVI-lea, care a locuit câtăva vreme la Nicopol şi la Constantinopol, a publicat în 1567, Şulhan-Aruk (masă pusă), în care „toate legile religioase şi civile ale iudeilor sunt clasate în ordinea subiectelor” [2] . Acest fel de Cod talmudic se adresează tuturor ovreilor.

Josef Karo, după ce a analizat şi rezumat opiniile emise de toţi predecesorii săi, ne dădu Şulhan-Aruk: care fu adoptat de totalitatea israeliţilor, drept cod de religie [3] .

Astăzi, acest cod formează şi o carte didactică pentru toate şcolile ovreieşti din lumea întreagă.

BARTOLOCCI, unul din oamenii cei mai adânc cunoscători ai afacerilor ebraice, fixează, – în Bibliotheca Rabbinica, – terminarea definitivă a Talmudului, la sfârşitul secolului al XVI-lea” [4] .

Pentru ca să ştim ce este Talmudul, ne-am procurat Talmudul din Jerusalim, care a fost tradus în franţuzeşte de MOISE SCHWAB [5] .

L-am citit cu atenţie şi n-am găsit într-însul decât nişte interminabile discuţii, de cele mai multe ori copilăreşti şi ridicole, cu chiţibuşuri meschine [6] , azvârlite, cum zice un autor ovrei [7] , într-o „sălbatică neorânduială”.

Dar Talmudul de care se servesc jidovii, este Talmudul din Babilon.

Într-adevăr. „Talmudul babilonic… fu primit de întregul Israel” [8] .

„Talmudul din Babilon,… a fost singurul adoptat de Sinagogă, pe când Talmudul din Ierusalim… a fost neglijat de doctorii şi de copiştii Evului Mediu” [9] .

Or, Talmudul din Babilon, în ediţiile vechi, – de exemplu, în cea din Veneţia, din 1520 şi în cea din Amsterdam, din 1600, – conţine numeroase pasaje care se refera la patimile de proprietate şi de dominaţie.

În ediţiile mai recente, aceste pasaje, – care sunt pline de ură împotriva a tot ce nu e jidov, – au fost înlocuite prin cercuri sau prin linii în alb. Într-adevăr, un Sinod ovreiesc ţinut în Polonia în 1631, a prescris ca în viitor, asemenea pasaje să nu mai fie imprimate, ci să fie spuse prin grai în şcoli [10] .

Dar aceste pasaje au fost traduse, de mai multe ori, fie de hahamii convertiţi la creştinism, fie de orientalişti sau de profesori de limba ebraică, ne-ovrei, – ca bunăoară de WAGENSEII, de DANZ, de EISENMENGER şi mai de curând de Dr. AUGUST ROHLING, profesor la Universitatea din Praga.

Vom împrumuta lucrării acestui din urmă savant [11] pasajele talmudice care ne interesează, – pentru ca să le supunem criticii biologice.

Jidanii au căutat, întotdeauna, să ascundă secretele criminale ale legislaţiei lor.

De câte ori a vrut cineva să tragă vălul care acoperă mârşăvia Talmudului, a dezlănţuit imediat ura cea mai cumplită a jidovilor, care au tăgăduit exactitatea traducerii şi au încercat, prin toate mijloacele posibile, să se răzbune împotriva traducătorului [12] .

Astfel, când în 1700, orientalistul EISENMENGER, după un studiu de 20 de ani, publică traducerea unei părţi din Talmud, în cartea sa Iudaismul descoperit, jidovimea scoase un răget de turbare.

Ovreii încercară mai întâi să confişte această carte. Dar, neputând, ei oferiră autorului 10.000 de taleri, pentru ca să-şi retragă scrierea.

Frederic I, regele Prusiei, căruia se adresară în urmă hahamii, – calomniind pe EISENMENGER şi acuzându-l că este un falsificator, – însărcină Universităţile din Giessen, din Heidelberg şi din Meinz, să caute dacă, într-adevăr, erau pasaje rău citate sau falsificate, în lucrarea acestui savant.

Însă traducerea lui EISENMENGER şi citatele lui au fost în unanimitate declarate autentice, şi hahamii, – nemaiputând să mintă în faţa a trei Universităţi, – au fost siliţi să le confirme în mod solemn [13] .

Dar asupra nici unuia dintre traducătorii Talmudului, jidănimea nu s-a îndârjit cu atâta furie ca asupra celebrului orientalist ROHLING. Toată haita presei ovreieşti s-a năpustit asupra lui, numindu-l: bârfitorul nevinovaţilor, apostolul obscurantismului şi ameninţându-l cu nimicirea morală.

Totuşi ROHLING nu s-a lăsat intimidat şi sfârşeşte astfel prefaţa ediţiei a 4-a a lucrării sale: „Pentru ca să ştie Iuda că nu tratăm cu uşurinţă cărţile sale „sfinte”, ne obligăm bucuros să-i plătim suma de 1.000 de taleri, dacă Societatea orientală germană va judeca, citatele noastre ca invenţii sau ca falsităţi” [14] .

O scenă identică s-a petrecut când cu publicarea unei traduceri a Şulhan-Aruk-u-lui.

În 1883, a apărut o carte: Judenspiegel im Lichte der Wahrheit (Oglinda ovreiului la lumina adevărului), – al cărei autor s-a ascuns sub pseudonimul Dr. JUSTUS, – şi care conţine o sută de legi traduse din Şulhan-Aruk.

Jidovii, înfuriaţi, acuzară pe un redactor al „Mercurului Westfaliei”, care fu târât în faţa tribunalelor, ca plastograf.

La proces, profesorul Dr. ECKER fu chemat ca expert şi fu silit să examineze amănunţit cele o sută de legi din Judenspiegel.

În concluzia sa, savantul orientalist numeşte aceste legi infame” şi raportul său a avut, ca urmare, achitarea acuzatului.

Înainte de a întreprinde studiul critic al prescripţiilor talmudice, să ne întrebăm ce valoare are, pentru ovrei, Talmudul Babilonulul;

Hahamii prezintă acest Talmud ca fiind o carte sfântă, emanată din inspiraţia divină, şi mai importanta chiar decât Biblia [15] .

Şi, într-adevăr, citim în Talmud:

„Biblia se aseamănă cu apa; Mişna cu vinul; iar Ghemara cu vinul care are o aromă parfumată” [16] .

„Cel ce citeşte Biblia, fără Mişna şi Ghemara, este ca şi cum n-ar avea Dumnezeu [17] .

„Păcatele contra Talmudului sunt mai grave ca păcatele contra Bibliei” [18] .

„Cel ce dispreţuieşte cuvintele hahamilor merită moarte” [19] .

„Marele rabin Menachem zice că însuşi Dumnezeu consultă pe hahamii de pe Pământ, dacă se întâmplă, în cer, vreo neînţelegere asupra legilor” [20] .

„Cuvintele hahamilor sunt cuvintele Dumnezeului viu” [21] .

MAIMONIDE vorbeşte despre Talmud în chipul următor:

„Tot ce conţine Ghemara din Babilon este obligator pentru orice ovrei,… căci cuprinsul Ghemarei a fost, în întregime, aprobat de tot Israelul” [22] .

Acelaşi haham adaugă:

„Cei ce calcă învăţăturile Scribilor, trebuie să fie mai aspru pedepsiţi ca cei ce violează legea lui Moise. Călcătorul legii lui Moise poate fi iertat, însă violatorul preceptelor hahamilor, trebuie să fie pedepsit cu moartea…

Primul venit dintre credincioşi trebuie să omoare pe ovreiul care tăgăduieşte tradiţia Rabinilor… Nici martori, nici dojeni prealabile, nici judecători nu sunt trebuincioşi. Cine îndeplineşte această execuţie are meritul unei fapte bune” [23] .

Iată, de altfel, ce zic despre Talmud ovreii de azi:

„Cu cât Creştinismul, întinzându-se, deschise largul său sân, naţiilor păgâne, – cu atât Judaismul trebui să se închidă în el însuşi, să se strângă cu o grijă geloasă şi să înmulţească practicele şi observările din fiecare zi, din fiecare ceas.

Astfel se sapă mai adânc prăpastia care despărţea Judaismul de Creştinism şi de păgâni… Atunci se văzu acest fenomen straniu şi unic în istorie, adică un popor, risipit în cele patru colţuri ale lumii, dar totuşi rămânând unul, – o naţie fără patrie, dar fiind pururea vie. O carte săvârşi aceasta minune, – Talmudul” [24] .

Judaismul îşi are expresia în Talmud de care nu este depărtat ca inspiraţie sau împuţinat ca un ecou, – fiind exact locaşul unde s-a încarnat, unde a luat formă, pentru a intra, din abstracţie, în domeniul lucrurilor reale.

Studiul Judaismului este acel al Talmudului, – precum studiul Talmudului este acel al Judaismului.

A vrea să explici pe unul, fără să explici pe celalalt, este o tentativă himerică. Sunt două lucruri nedespărţite, sau mai bine zis, un singur şi acelaşi lucru” [25] .

„Talmudul fu primit, încă de la apariţia sa, ca expresia adevărată şi sinceră a legii tradiţionale. Numeroase şcoli, în care Talmudul fu obiectul studiului celui mai respectuos, se iviră deodată în Orient şi în Occident. Opera, răsărită pe malul Eufratului, fu într-o clipă în mâinile ovreilor care locuiau pe malurile Rinului, ale Dunărei şi ale Vistulei” [26] .

„Studiul zilnic al Talmudului, la ovrei, începea de la zece ani, pentru a se sfârşi cu viaţa” [27] .

„Cei ce se măgulesc, ca prin ajutorul Bibliei să cunoască religia noastră, sunt într-o desăvârşită greşeală… Cărţile talmudice sunt acelea care regulează viaţa religioasă a ovreiului, de la prima aspiraţie, până la ultimul suspin” [28] .

Iată acum ce zice, despre Talmud, un alt jidov, – haham convertit la creştinism:

„Talmudul este codul complet, civil şi religios, al Sinagogei… El este codul care regulează, până în momentul de faţă, purtarea ovreilor… şi pentru care ei profesează un respect religios, ce merge până la fanatism”. [29]

Prin urmare, Talmudul are o valoare enormă pentru ovrei. El este, – după propria lor mărturisire, – creatorul Judaismului de astăzi, el este codul ce regulează, până în momentul de faţă, conduita poporului lui Israel.

Se înţelege deci uşor, ce însemnătate prezintă, din punctul nostru de vedere, aceasta a doua legislaţie, ovreiască.

Prin urmare, vom căuta ce prescrie Talmudul în ceea ce priveşte patimile de proprietate şi de dominaţie.

N0TE:

1. A Darmesteter, Le Talmud, p. 385.

2. Idem, I. cit, p. 439.

3. M. Schwab, Le Talmud dejerusalem, Introd., p. LI.

4. Rupert, Biserica şi Sinagoga, p. 4, trad. română după L’Eglise et la Synagogue, 1859, Paris (Casterman édit).

5. Moise Schwab, Le Talmud de Jérusalem, 12, vol., 1871-1890.

6. Iată un exemplu, luat dintre mii: „De se găseşte în Templu o insectă moartă, Cohe-nul (preotul) poate s-o scoată afară, luând-o în brâul său, pentru ca să nu lase să stea acolo murdăria; – acesta este sfatul lui R. Johanan, b. Broca. R. Juda zice: trebuie s-o ia cu un cleşte de lemn”… (M Schwab, I. cit, Traité Erubin, T. IV, p. 305).

7. A. Darmesteter, I. cit, p. 387.

8. Drach, De l’harmonie entre l’Eglise et la Synagogue, T.I, p. 164,1844. Drach, este un rabin convertit care are asupra Talmudului toată competenţa cerută: Noi, – spune el, – care, după meserie, am profesat multă vreme Talmudul şi i-am explicat doctrina, după ce am urmat un curs special, în timp de ani îndelungaţi sub doctorii israeliţi, cei mai renumiţi din acest secol… vom vorbi în cunoştinţă de cauză şi cu nepărtinire”. (I. cit, p. 122).

9. A. Darmesteter, I. cit., p. 386.

10. Iată textul enciclicei acestui Sinod:
„De aceea, ordonăm, sub pedeapsă de excomunicare majoră, să nu se imprime nimic, în ediţiile viitoare ale Mişnei sau ale Ghemarei, care să privească, în bine sau în rău, actele lui Isus Nazarineanul. Poruncim, prin urmare, să se lase în alb, locurile în care e vorba de Isus Nazarineanul. Un cerc ca acesta O, pus în loc, va încunoştiinţa pe hahamii şi pe dascălii de şcoală, să înveţe pe tinerime aceste pasaje, numai prin viu grai. (Drach, I. cit, T. I, p. 167).

11. Prof Dr. August Rohling, Ovreiul talmudist, tradus în româneşte, după a patra ediţie germană, de S.R.I.S., şi I.P.P.; Budapesta, 1876. (Bibliot Academiei Române, A, 17660). Am confruntat această traducere, cu aceea ce se găseşte în cartea lui Chabauty (Les Juifs nos maîtres), şi care este făcută după un manuscris latinesc din secolul al XIII-lea: Extractiones de Talmud. Acest manuscris, – la redactarea căruia a colaborat Nicolas Donin, savant ovrei din La Rochelle, trecut la creştinism în 1236, – se găseşte la No. 16.558 al Bibliot. Naţionale din Paris, fol. 231.

12. Iată ce-l aşteaptă pe creştinul care îndrăzneşte să deschidă Talmudul şi să-i traducă grozăviile: „Un goi, care studiază legea, este demn de moarte”. (Talmud Babli. Traité Sanhédrin f. 59, c. 1. Vezi Rohling, I. cit, p. 94).

13. Rohling, I. Cit. p.l2.

14. Rohling. I. cit, Prefaţă, p. 21.
15. Rohling, I. cit, p. 31.

16. Talmud Babli. Trat Sophérim. f 13, col. 2 – Vezi Rohling, I. cit, p. 32.

17. Talmud Babli., Schaara Zed, f. 9 – Vezi Rohling, I. cit, p. 33.

18. Talmud Babli. Trat Sanhédrin. f. 88, c. 2 – Vezi Rohfltig, I. cit., p. 32.

19. Talmud Babli.. Trat. Erubin, f. 21, c. 2 – Vezi Rohling, I. cit, p. 32.

20. Ad Pent, p.28, f. 129, c. 3 – Vezi Rohling, I. Cit. p. 34.

21. Bechai, Ad. Pent, p. 44, f. 201, c. 41 – Vezi Rohling, I. cit, p. 34.

22. Maimonide, Iad Hacazaca. Discours préliminaire. – Vezi Drach, I cit., I, p. 164 şi 179. J Vezi şi Chabauty, Les Juifs nos Maitres, p. 185.

23. Maimonide, Traité des docteurs rebelles, c. III. p. 52. – Vezi Drach, Deuxieme lettre d’un rabbin converti, p. 332. – Vezi Chabauty, I. cit, p. 186.

24. A. Darmesteter, I. cit, p. 434.

25. A Darmesteter, I. cit, p. 416.

26. M. Schwab, I. cit, Introduction, p. XXXVII.

27. A Darmesteter, I. cit, p. 393.

28. Singer, Citat de Misfin, în Les Saints Lieux, T. III, p. 549 şi de A. Saubin, în Le Talmud, p.5.

29. Drach, I. cit, T. I, p. 164 – Vezi Mousseaux, Le Juif, c. IV, p. 87.