Legende basarabene ingropate: Formatia Noroc (Contemporanul)

Dupa campania singeroasa de rusificare a popoarelor cotropite de diavolul rosu Ucraina si Belorusia aproape ca si-au pierdut identitatea nationala, facind acum eforturi colosale pentru a-si invata cetatenii limba natala. Romanii basarabeni, o mina de oameni in comparatie cu aceste doua state mari (Ucraina numara peste 50 milioane de oameni), a iesit aproape nevatamata in ceea ce priveste pastrarea limbii si a credintei. Putini stiu care a fost pretul si cine au fost martirii acelei perioade. Un loc aparte in aceasta lupta a fost muzica, iar intre muzicieni Mihai Dolgan, compozitor si interpret, liderul formatiei Noroc care mai era cunoscuta si drept Contemporanul. Mihai Dolgan a murit relativ recent in saracie si uitat prea usor, in timp ce tipi fara prea mari scrupule, cum ar fi cei de la Ozone (vezi „De ce pling chitarele”) si Zdup si Zdop i-au furat pur si simplu cintecele pe care le-au vindut in Romania ca si cum ar fi ale lor. Formatia Noroc a reusit in timpul imperiului sovietic sa cinte in romana pe scenele mari ale imperiului, in special in tarile baltice concertele lor erau asteptate ca cele ale Beatles. Postez aici piesa „Ce te legeni Codrule” in interpretarea lui Stefan Petrache (a te numi Stefan, nu Stepan, in vremea aceea era o sfidare), el insusi o alta legenda basarabeana ingropata.

 

11 Responses to Legende basarabene ingropate: Formatia Noroc (Contemporanul)

  1. Claudia spune:

    Belarusul si Ucraina nu sunt, de fapt, popoare ruse? Limbile lor nationale nu sunt, de fapt, niste dialecte rusesti? Nedreptatea istorica, in cazul lor (fundamental diferit de cazul Basarabiei romane), nu a fost tocmai desprinderea de Rusia-mama?

    Inca o nedumerire: fata de Rusia, Moldova a reusit ‘sa-si pastreze limba SI CREDINTA’?? Pai, rusii nu sunt ortodocsi?

    M-as bucura daca m-ati lamuri. Va multumesc.

  2. Viorica spune:

    Foarte putin cunosc despre incercarile inaintasilor si ale fratilor nostri; nici macar atata cat sa-mi ingaduie sa cinstesc memoria lor – nu mai vorbesc sa urmez exemplul; trag nadejde sa dau raspuns bun si sa nu-i rusinez cu neputinta mea …

  3. Donkeypapuas spune:

    În România ceauşistă am cumpărat un disc de-al lor. Dar altă Sofia Rotaru ce mai face?

  4. daniela spune:

    si mie imi placea Zdop si Zdub…ce pot sa zic,am un spirit de orientare din ce in ce mai minunat

  5. VladR spune:

    Excelenta piesa. Foarte reusita orchestratia. Imi aduce aminte pe alocuri de Buckethead cu ale sale albume Colma si Acoustic Shards dar si de Blood, Sweat & Tears in anii lor de glorie (’70). Nemaipomenit!

  6. blogideologic spune:

    Frumos !

  7. @ Claudia,
    Bielorușii și Ucraineenii sunt ”popoare ruse” cum suntem noi și Romanșii ”popoare italienești”. Nu, nu sunt popoare ”ruse”, ci popoare slave (și mult altfel față de Ruși).

    Istoria lor nu se poate arăta amănunțit în câteva rânduri, dar deosebirea dintre aceste nații este limpede. Desprinderea de care vorbești nu a avut loc niciodată.
    Din vechea ”Slavie” dintre Niprul de sus și izvoarele Donețului s-au desprins la sfârșitul Antichității și în Evul Mediu timpuriu numeroase triburi.
    Unele au format popoarele slave apusene ori sudice: Bulgarii, Sârbo-croații, Slovenii, Slavonii, Cehii, Polonii și Sorbii.
    Din altele s-au format, sub influență varegă, tătară, baltică etc și Novgorodul – mai târziu înghițit de Rusia moscovită – și Rusia albă, și Rusia chieveană, și Rusia moscovită.
    Moscova și împrejurimile nu au fost ”Mama Rusie” decât pentru slavii de acolo, nu au avut la începuturi nici-o întâietate istorică față de celelalte țări slave. De fapt întâietatea era disputată între Chiev, Novgorod și alte centre din această parte a ținuturilor slave. Doar din secolul XV începe urcușul acestui ținut față de celelalte și ajunge mai târziu subiectul propagandei rusești cu ”Mama Rusie” (devenită erezie filetistă).
    Cuvântul ”rus” era general folosit pentru triburile slave din această parte, chiar dacă vorbeau limbi diferite și se recunoșteau ca neamuri deosebite.
    Asta, pe scurt, în ceea ce privește Rușii, Bielorușii și Ucraineenii.

    În ceea ce privește religia, ca să înțelegi ce a vrut părintele să spună, citește întâi aici:
    http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr34z6.html
    Apoi poți merge și către alte surse, inclusiv cele privitoare la ateismul rusesc înainte și după 1917, la propaganda ateistă în R.S.S.A.M. (1927-1940), în R.S.S.M. (1940, 1944-1990) și în Moldova de azi, la acțiunile filetismului rus în Biserica din Moldova, la inochentism și alte curente (prin comparație și cu bezpopovți și alte curente rusești) etc.
    Apoi fă o comparație cu Bielorusia și Ucraina și lucrurile îți vor deveni, cred, mult mai limpezi.
    Doamne ajută!

  8. buna idee de a reinvia in memoria noastra (colectivo-individuala), amortita de toate tampeniile „moderne” acele nestemate ale anilor de maxima sinceritate in expresia scenica basarabeana (si nu numai). Inainte si niciun pas inapoi.

  9. Iar despre „inochentism” discutia este mai aparte.
    Parintele Inochentie a fost un adevarat Calugar crestin pravoslavnic (sau ortodox), moldovean, care a propovaduit in limba romana (pre dulcea slova veche moldoveneasca, bisericeasca)in toata Rusia, apoi a mai criticat aspru faradelegile din biserica rusa si chiar pe tzar, fapte pentru care a fost schingiuit, persecutat, deportat, insulitat, otravit,batut, scuipat, tras de barba etc. etc. (vezi culegerea de proza basarabeana interbelica „Crizantema de la frontiera”, bucata lui Petre Cazacu „La manastire, la Parintelu” sau „Inochentismul in Basarabia” de Nicolai Popovschi si alte surse necomuniste, Scrisorile sale, trimise urmatorilor sai de la Gradina Raiului (manastire ce se afla langa or. Barzula)din surghiun, inclusiv lucrarea hagiografica „Pre scurt viata si faptele Parintelui Inochentie dela Balta”, tiparita in anul 1924 la Barlad, Romania, dar si „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de alta data”, carte aparuta in 2010, la Chisinau, scrisa de un tanar teolog, Mihail Borta, cu studiile facute la Academia Teologica din Cluj, unde si-a dat chiar si doctoratul cu tema vietii si persoanei Parintelui Inochentie, care dealtfel a si fost foarte bine primita in mediul universitar-teologic din Romania. Parintele Inochentie pentru ca avea o mare influenta asupra moldovenilor, bolsevicii i-au Parintelui Inochentie creat si un substitut pseudomistic „moldovenesc” – Gr. Iv. Kotovski (vezi legendele „mistice” despre el,”deliciul” copilariei noastre sovietice),un bandiuhari si jumatate, pe care l-au parasutat in zona unde activa Parintele – Barzula (azi bineinteles Kotovsk), apoi Balta, Ananie (Ananiev) si alte localitati moldovenesti din Podolia, de unde a prigonit credinciosii din acele trei zone: Basarabia, Podolia, Herson, din care veneau oamenii la Parintele Inochentie. Tot acolo a si „zdohnit” puslamaua, impuscat, caci: „moartea pacatosului este cumplita”. Hula si denigrarea Parintelui, a fost pusa la cale de catre aparatul de propaganda bolsevic (una din piesele grele este si „romanul” Golgofa, scis de catre un bolsevic notoriu si evreu, mascat sub numele de „ukrainean pur” – Lesi Gomin), tocmai cu scopul de a lichida un mare precedent de redesteptare nationala si spiritula (de o mare dimensiune, pe care au apreciat-o chiar si marii intelectuali rusi ai vremii, mai ales asa numitii „bogoiscateli”). Pentru ca Parintele Inochentie era un barbat foarte frumos fizic si un mare duhovnic, iubitor de oameni si de Dumnezeu, dar indeosebi isi iubea moldovenii lui si Patria. El a indraznit la vremea aceea sa slujeasca (in manastirea de la Balta!)in limba romana. Oamenii care mergeau la el, primeau o educatie aleasa si foarte frumoasa, schimbandu-si radical viata ticaloasa de mai inainte. Sigur, ca, printre oamenii sinceri si curati, mai erau si multe persoane bolnave, care au format mai tarziu diferite grupari religioase cu forme si practici exagerate. Insa despre aceasta singur Parintele Inochentie a proorocit mai dinainte, zicand:”Iar sub numele meu, multi talhari vor umbla, ca sa va strice si pre voi de la calea adevarului…” Si in incheiere vreau sa va mai arat niste cuvinte ale Parintelui Inochentie, referitor la acuzatia ce i se aducea (si inca i se mai aduce) de catre Biserica rusa, cum ca el ar fi fost „sectant”, „eretic”, „ratacit” si altele mult mai gogonate, de unde se vede clar esenta persoanei si lucrarii sale:”Iara eu, pacatosul, am lucrat numai cu credinta, nadejdea si dragostea, si de lucrul meu, pot sa dau oricand seama in fata Imparatului Ceresc, a celui pamantesc si a intregii lumi.Iar sectant pre mine, nu poate poate sa ma faca nimeni, numai diavolul, caruia eu i-am dezbatut coarnele, i-am rupt coada si l-am azvarlit cu capul in jos de pe Prestol…” Este simplu: trebuia facut tot posibilul, ca sa se stearga orice urma de ceva nobil si maret in sanul bietului nostru popor, sa ramanem numai niste „baki” si „muli”… Dar mai bine asa decat „svinii”… Doamne ajuta sa iesim din letargia seculara! Ca nu este chiar atat de usor, avem foarte multe de recuperat si reabilitat. Dar cu Dumnezeu toate sunt cu putinta. Asa sa ne ajute Dumnexzeu!

  10. Iertate sa-mi fie multele greseli, caci scriu la o ora c-am tarzie 0.22 si sunt obosit.

  11. Iar in ceea ce priveste „cazul Kuraev”, mi se pare ca al sau nume predestinat, isi are radacina in romanescul cuvant: „C..”, sau poate in sarbescul „CURATZ”. Dar dac e sa fim mai seriosi, nu cred ca avem nevoie de emisari-comisari „duhovnicesti”, tocmai noi, care suntem crestinati mai inainte de alde „curatz”, cu mumai o mie de ani… Iar cat priveste persoana preotului Cibric, dupa cum zicea un batran de la tara: de-i bun, de-i rau, dar ii al nostru si punctum. Iar Curatzaiev ar trebui sa se dezmeticeasca (sau sa-l ajute cineva, sa nu mai umble prin Moldova, ca prin satul fara caini…)si sa inteleaga, ca nu prea avem nevoie de el. Duca-se pe pustii, ca largi si nemarginite mai sunt stepele patriei sale, si are unde straluci cu a sa aleasa invatatura „feologhiceskaia”.

Lasă un comentariu