Anatemizarea comuniştilor sau cum a ajuns Lenin în calendarul “ortodox”

Pe 19 ianuarie 1918 patriarhul Tihon al Moscovei a anatemizat pe toţi cei care, fiind botezaţi în Ortodoxie, au ucis oameni nevinovaţi alături de hoarda comunistă. Trei zile mai tîrziu, pe 22 ianuarie, Sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse a confirmat această anatemă.

Patriarhul Tihon l-a înfruntat pe Lenin pe faţă, protestînd împotriva ucazului privind confiscarea averilor şi bunurilor bisericeşti, precum şi împotriva politicii sîngeroase a acestuia. La rîndul său, Lenin l-a numit pe patriarh „comandant al bandiţilor” care trebuiau să fie „împuşcaţi” şi „spînzuraţi” pretutindeni, în număr cît mai mare (Scrisoarea secretă către Molotov şi membrii Biroului Politic din 22 martie 1922). Cu toate acestea, în aceeaşi scrisoare, Lenin îi sugerează lui Molotov să nu se atingă de patriarh. Patriarhul Tihon era să fie arestat în acelaşi an, petrecînd ultimii ani din viaţă în arest la domiciliu, adică în mănăstirea Donsk din Moscova. Pe 16 mai 1922 toate atribuţiile patriarhale au fost cedate mitropolitului comunist Agatanghel al Iaroslavului. Pe 19 decembrie 1923 are loc un atentat neizbutit, în timpul căruia este ucis chileinicul patriarhului, Iacov Polozov. Pe 25 martie 1925, patriarhul Tihon s-a mutat la Domnul, fiind otrăvit. În 1989, cînd puterea comunistă îşi trăia agonia în URSS, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a trecut în rîndul sfinţilor pe patriarhul Tihon cu ziua de prăznuire 25 martie.

Anatema aplicată de sfîntul patriarh Tihon comuniştilor şi confirmată de Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse nu a fost abrogată de către nimeni. Ea rămîne în vigoare, chiar dacă anumite personaje din interiorul bisericii au ajuns să cînte osanale „conducătorului noroadelor” şi chiar să-i rezerve o zi de prăznuire în calendarul bisericesc, alături de pomenirea Comunei din Paris şi „praznicul” Răsturnării monarhiei, cum este cazul calendarului tipărit de Patriarhia Moscovei în 1928.

Cu litere mici, îngroşate, sînt menţionate praznicele bisericeşti „obişnuite”, precum ar fi NAŞTEREA DOMNULUI şi altele. Iar cu majuscule îngroşate sînt trecute „Ziua de pomenire a Conducătorului Proletariatului, Vladimir Ilici Lenin”, „Răsturnarea monarhiei (autocraţiei)” şi „Comuna dinParis”.

Tradiţia „înfrăţirii” bisericii cu comunismul pare să-i fi marcat pe unii ierarhi pînă în zilele noastre, nu doar în Rusia, ci şi departe după graniţele ei. Astfel, patriarhul Ierusalimului a socotit de cuviinţă să-l decoreze pe tiranul moldovean, Vladimir Voronin, cu distincţii bisericeşti, iar întîistătătorul bisericii din Antiohia şi-a manifestat admiraţia faţă de liderul comunist, asemuindu-l cu împăraţii bizantini de odinioară. Patriarhul Kiril al Moscovei, mai reţinut în oferirea premiilor, totuşi tolerează o mîndreţe de tablou, cu ramă aurie ca o icoană, răspîndit pe cale bisericească în plină campanie electorală, în care patriarhul şi urmaşul devotat al lui Lenin îşi strîng mîna cu căldură.

Cu alte cuvinte, internaţionala comunistă e vie şi dăinuie prin biserică. Dar pînă cînd?

Urmaşul lui Ilici la Ierusalim.