A apărut cartea „Singuri în faţa libertăţii”

A apărut cartea Singuri în faţa libertăţii (Ed. Cathisma) care adună la un loc mai conferinţe pe tema ascultării şi a libertăţii în Ortodoxie şi anume: „Ascultare şi libertate în Biserică” (Palatul Cultural din Arad, 19 decembrie 2005); „Duhovnicul şi ucenicul” (Casa Armatei din Cluj, 13 decembrie 2005); „Monahismul – chip al pocăinţei şi al dragostei de Dumnezeu” (Sala Albastră a Universităţii din Craiova, 23 martie 2006) şi „Despre smerenie şi libertate pe marginea rugăciunii Sf. Efrem Sirul” (Casa de Cultură din Alba Iulia, 18 martie 2004). Fiecare conferinţă este urmată de o serie de întrebări şi răspunsuri, selectate ulterior pentru a crea un tot întreg cu discursul conferinţei. Cartea a apărut în condiţii grafice bune, avînd coperţi cartonate. Preţul cărţii este de 13 lei.

Fragment din conferinţa „Ascultare şi libertate în Biserică”

[…] Omul a fost gîndit şi făcut de Dumnezeu în deplină libertate şi i s-au pus înainte toate condiţiile pentru a-şi împlini şi trăi libertatea. Libertatea este darul minunat pe care l-a făcut Dumnezeu omului. Poate că prin nimic altceva Dumnezeu n-ar fi putut să-Şi arate dragostea pe care ne-o poartă decît prin faptul că ne a dăruit deplina libertate de gîndire şi de acţiune.

Prin nimic altceva nu putem ilustra mai bine dragostea decît prin încrederea pe care o acordăm celui pe care îl iubim. Şi această încredere i-o arătăm atunci cînd îi oferim deplina libertate. Acest principiu, această condiţie a raportării noastre la Dumnezeu ne trezeşte tuturor o mare admiraţie faţă de Acest Ziditor atotputernic, atotbun, atotştiutor, Care ne oferă, iată, din belşugul şi prisosul înţelepciunii şi al iubirii Sale dumnezeieşti, libertatea, atît de plăcută şi de apropiată nouă.

Această sete de libertate intră în contradicţie aparentă cu ascultarea care ni se cere, oarecum, atunci cînd începem viaţa noastră duhovnicească.

Nimeni, cu de la sine putere, nu poate înfăptui lucruri deosebite în viaţa duhov-nicească. Duhovnicia ni se transmite de către Părinţii Bisericii ca o artă, ca o ştiinţă, dar, mai bine zis, ca o artă a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor. Pentru a deprinde această artă şi ştiinţă avem nevoie de un învăţător, de un maestru, ca în oricare alt meşteşug. Dar oare omul nu a fost înzestrat de la bun început cu destulă înţelepciune şi destulă cunoaştere pentru a-şi putea trăi condiţia sa şi relaţia cu Dumnezeul şi Ziditorul său, fără a fi nevoie de alţi intermediari? Sigur că da!

Însă omul şi-a încălcat această putere, a pierdut legătura cu Ziditorul său, pier¬zîndu-şi totodată şi armonia, şi integritatea interioară. Astăzi, omul, pe bună dreptate, poate să-şi spună, aşa cum şi noi, la rîndul nostru, ne-am spus adesea: „Nu ştiu ce să fac, nu mă mai înţeleg, nu ştiu de unde mi-au venit aceste gînduri, nu ştiu de ce am făcut cutare sau cutare lucru”.

Omul, în complexitatea sa, are momente în care se simte depăşit de sine însuşi. Sfîntul Grigorie de Nyssa afirmă că acesta este argumentul cel mai grăitor că noi avem o origine divină, că sîntem infiniţi şi de necuprins în puterea gîndirii noastre. Ne vin gînduri despre care spunem că nu ne-au mai venit niciodată, trăim stări şi avem simţăminte pe care nu le-am mai avut, ni se întîmplă să simţim lucruri şi realităţi în faţa cărora ne simţim neputincioşi. Pentru că mintea noastră şi toate valorile noastre, cu care sîntem obişnuiţi să operăm şi prin care judecăm lumea şi lucrurile, pot deveni dintr o dată neputincioase în faţa unor experienţe noi care ne sînt date să le trăim.

Dar această nedumerire şi dezorientare reprezintă, de fapt, un pas avansat pe calea cunoaşterii. Lucru pe care l-a simţit şi Socrate atunci cînd a zis: „Eu ştiu că nu ştiu nimic!” Acesta este momentul crucial în care omul, iluminat de propria experienţă, îşi dă seama că are nevoie de un barometru al gîndirii şi al acţiunilor sale, cu alte cuvinte, de o călăuză, care poate fi un alt om, pe care îl recunoaşte ca fiind mai experimentat sau, în cel mai rău caz, o sumă de principii de viaţă verificate de predecesori. Această alegere, oricare ar fi, este şi ea un act al libertăţii […]

Un alt fragment din carte poate fi citit aici