Duhovnicul şi ucenicul în Ortodoxie

Din volumul „Singuri în faţa libertăţii”,
în curs de apariţie la Editura Cathisma

libertate[…] Esenţială mi se pare pentru viaţa în Biserică, pentru viaţa duhovnicească, legătura de început pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă cu Dumnezeu. Dumnezeu a venit pe pămînt să facă un Legămînt cu neamul omenesc, un Nou Legămînt, un Legămînt al harului, un Legămînt pecetluit prin scump sîngele Său. Ne invită pe toţi să răspundem chemării Lui: Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă! Întreaga Evanghelie este o invitaţie pe care Hristos o face neamului omenesc şi, totodată, o lămurire a felului în care noi putem răspunde acestei invitaţii.

Care este începutul intrării noastre în Biserică? Începutul este pocăinţa. Acestea sînt primele cuvinte cu care Şi-a început Hristos predica, aceasta este prima chemare a Sfîntului Proroc şi Înaintemergător Ioan: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!

Pocăinţa este un proces foarte complex, care cuprinde şi marchează întreaga noastră viaţă. Pocăinţa nu este un act, pocăinţa este o mişcare neîntreruptă, o smucire a inimii din mlaştina păcatului şi a indiferenţei, pentru a se îndrepta către Dumnezeu, către Ziditorul său.

Aşadar a răspunde chemării lui Hristos, a fi atins de cuvintele Lui sfinte înseamnă a tresări din amorţeala de care sîntem cuprinşi cu toţii pentru a înţelege că sîntem bolnavi, că sîntem muritori, că nu sîntem ceea ce am putea şi ar trebui să fim. Înseamnă să înţelegem că toate sînt deşertăciune – nu pentru că nu ar fi frumoase, nu pentru că nu ar fi adînci şi cuprinzătoare, ci pentru că, aşa cum le vedem noi şi cum le trăim în această viaţă pămîntească, ele nu pot rămîne veşnice, ele vor dispărea. Şi, din această cauză, înţeleptul Solomon le numeşte deşertăciune. Deşertăciune nu sînt doar bogăţiile materiale, deşertăciune nu este doar slava lumii, ci deşertăciune sînt toate gîndurile şi aspiraţiile noastre cele mai de taină, toate îndrăgostirile noastre, toate uimirile noastre omeneşti, pentru că ele, într-o bună zi, dispar.

Aşadar aici este începutul pocăinţei, în această tresărire, că, iată, toate sînt deşertăciune dacă nu ne vom îndrepta către Ziditorul nostru.

Acelaşi înţelept Solomon ne îndeamnă: „Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele despre care vei zice: nu mi găsesc nici o plăcere în ele”. În clipa în care această tresărire s-a produs, sufletul nu-şi mai află odihna. El înţelege că toate cîte le are nu sînt îndestulătoare. Nu-l mai satură nimic şi atunci el caută, caută locul odihnei sale, caută frumuseţea şi bunătatea şi veşnicia pierdute, pe care, prin această atingere a harului, începe să le intuiască şi după care începe să înseteze. Şi unde altundeva se află toate acestea dacă nu în Dumnezeu, dacă nu în Biserică?

Şi iată că omul vine în faţa bisericii, păşeşte pragul casei lui Dumnezeu. Pe cine găseşte el acolo? Găseşte un preot, un om ca şi el, căruia trebuie să-i descopere întreaga sa viaţă, întreaga sa frămîntare, întreaga sa durere şi dorul său de care este sfîşiat.

Intrarea în Biserică se face prin Spovedanie, prin mărturisire, mărturisire pe care o facem unui om ca şi noi, dar unui om pe care Dumnezeu l-a pus în faţa noastră, pe care l-a uns cu harul Său şi căruia i-a dat, i-a încredinţat această putere, de necuprins cu mintea, de a ierta fărădelegile noastre, de a le dezlega şi de a ne repune în legătură cu Hristos.

De ce trebuie să facem această mărturisire? De ce, mă rog, Dumnezeu are nevoie să audă din gura noastră viaţa noastră? Spun viaţa noastră, nu păcatele noastre, pentru că Spovedania nu este o simplă contabilizare şi enumerare a faptelor rele pe care le facem, ci o descoperire a sufletului nostru în complexitatea sa, în cele rele, dar şi în aspiraţiile noastre de taină, care, desigur, nu sînt întotdeauna lipsite şi de frumuseţe.

Venim în faţa lui Dumnezeu şi ne descoperim pe noi înşine pentru că astfel răspundem lui Hristos, Care S-a pogorît din cer pentru a Se face cunoscut şi descoperit nouă. Hristos a zis ucenicilor Săi: „Iată, v-am numit pe voi prieteni, pentru că cele pe care le-am aflat de la Tatăl Meu vi le-am descoperit vouă… V-am făcut vouă cunoscut numele Lui”.

Aşadar, mai înainte de a ne descoperi noi lui Dumnezeu, de a ne mărturisi Lui, Însuşi Dumnezeu vine şi Se mărturiseşte nouă, ni Se descoperă nouă. Zice: „Iată, toate vi le am spus vouă, vi le am descoperit”. De ce? Pentru că aşa este dragostea.

Cînd iubim, vrem să ştim totul despre cel pe care îl iubim şi ne descoperim şi pe noi în întregime lui. Voim să ne descoperim, să ne mărturisim celui iubit. Din această cauză Samson a putut fi prins în mreje, pentru că s-a mărturisit Dalilei. Ne mărturisim celor pe care îi iubim. Venim la Dumnezeu să ne descoperim pe noi înşine ca răspuns la descoperirea Sa nouă.

Şi ce avem de spus noi lui Dumnezeu? Putem noi spune ca şi Hristos: „Eu sînt Viaţa, Eu sînt Calea, Eu sînt Adevărul, Eu sînt Lumina”? Nu putem. Pentru că am fi mincinoşi. „Nu, Doamne, Tu eşti Adevărul, dar eu m-am îndepărtat de la Adevăr, Tu eşti Lumina, dar eu m-am întunecat, Tu eşti Calea, dar eu am rătăcit. Primeşte-mă şi fă-mă înapoi aşa cum m-ai gîndit Tu, aşa cum am fost la Tine înainte de cădere!”

Toate acestea, desigur, fiecare dintre noi le poate spune lui Dumnezeu în toată vremea, în inima sa, în cămăruţa sa. Dar iată că este foarte important, şi Biserica ne cheamă să le spunem şi unui om, nu unui om oarecare, ci duhovnicului nostru.

Viaţa duhovnicească începe cu duhovnicul. Spovedania şi dezlegarea, dar mai ales harul pe care îl primim de la Dumnezeu prin duhovnic, harul de a putea lupta împotriva răului din noi, ni se dau printr un om, harul tămăduitor, harul lucrător.

Dacă Botezul este naşterea cea de sus, naşterea în Duh, Spovedania, şi acest har pe care îl primim în ea, este o înnoire a Botezului, este o naştere cu adevărat. Sfîntul Simeon Noul Teolog spune un cuvînt greu în acest sens, dar, pînă la urmă, nu putem să nu fim de acord cu el. Sfîntul Simeon spune că naşterea duhovnicească de către duhovnic este poate mai importantă chiar decît Botezul. Desigur, nimeni fără Botez nu ar putea fi născut de către duhovnic. Dar, dacă nu avem această naştere pentru Evanghelie (expresia aparţine Apostolului Pavel), de către un părinte duhovnicesc care să ne călăuzească la calea mîntuirii, nu putem folosi darurile primite la Botez. Sîntem ca un cămătar, sîntem ca un paznic al unei vistierii nemaipomenite, dar care a pierdut cheia. Cheia cu care noi deschidem uşa vistieriei nestricate a darurilor dumnezeieşti pe care le primim în Sfîntul Botez ne-o dă duhovnicul. De aceea, această legătură este început, temelie şi sfîrşit al vieţii în Biserică […].

Fragment din cuvîntul rostit la Casa Armatei din Cluj,
pe 13 decembrie 2005, cu binecuvîntare şi în prezenţa
Preasfinţitului VASILE SOMEŞANUL, vicarul Arhisepiscopiei Clujului

Anunțuri

9 Responses to Duhovnicul şi ucenicul în Ortodoxie

  1. andrei spune:


    Parinte va dedic acest clip minunat! Traiasca Ortodoxia!Sa-mi ziceti ce parere aveti…Hristos a Inviat!

  2. […] Parintele Savatie Bastovoi: Duhovnicul şi ucenicul în Ortodoxie […]

  3. Popa Angela spune:

    Sarut mana , Parinte,
    Ce mult as vrea si eu , pacatoasa , sa zic:”…fa-ma inapoi asa cum m-ai gandit Tu , asa cum am fost la Tine inainte de cadere” …”Suntem ca un camatar , ca un paznic al unei vistierii nemaipomenite , dar care a pierdut cheia” …cred ca in legatura dintre duhovnic si pacatosul care se spovedeste , aceasta „cheie” nu prea mai merge bine , a ruginit putin in prezentul asta tulbure …si totusi – mai exista aceasta sfanta legatura , „inceput ,
    temelie si sfarsit al vietii in Biserica” , cu „cheia” intacta , dar numai acolo unde mai exista inca duhovnici precum
    Parintele Justin Parvu …

    Pe-o muzica pulsand cutremurator , din adancuri , se inalta spre „Ingerii de deasupra Romaniei” , strigatele unui popor
    nascut crestin , prin Cuvantul Apostolului
    Andrei , poporul roman…de pe acoperisuri
    sunt strigate , cu forta si curaj , adevaruri dureroase: figura Maresalului Antonescu :”Soldati , va ordon , treceti Prutul !” , acel 11 septembrie 2009 , „nu va lasati manipulati , nu fiti tampiti” …
    „renasterea din aceeasi cenusa” , ca si dincolo de Nistru – pana la Bug , mai sunt [ inca ] romani … ideea de unitate nationala inca traieste …se deruleaza in fata „Ingerilor de deasupra Romaniei”
    imagini filmate chiar de ei …

  4. mos gheorghe spune:

    HRISTOS A INVIAT!
    Extraordinar! Asa este. Adevarul iese la suprafata, totul este cumplit de adevarat! ADEVARAT, ATAT DE ADEVARAT…
    Iata istoria Romaniei si a lumii intregi, rezumata in cateva minute de fratii nostri romani, romani care au curajul sa spuna Adevarul si prin intermediul muzicii. BRAVO, BAIETI, SA NE TRAITI! SA MAI COMPUNETI SI ALTELE SI VA ASTEPTAM CU NERABDARE! DUMNEZEU SA VA BINECUVANREZE PE VOI , PE FAMILIILE VOASTRE SI PE TOTI ROMANII DE PRETUTINDENI!
    ROMANI, FITI CURAJOSI, CA ACESTI PATRIOTI CARE CANTA IN CLIPUL DE MAI SUS! NU VA LASATI CALCATI IN PICIOARE DE ABSOLUT NIMENI! TRAIASCA ROMANIA CRESTINA
    LIBERA!

  5. mihail spune:

    The Last Will and Testament of Archbishop Antony of Los Angeles
    The Lord has destined us to live in an extremely hard time unlike any other in the history of the Russian Church. That is why in the last will and testament one should speak of the most important thing. When a living organism is dying, all thoughts are concentrated on how to survive. So should we. In our times of predominant apostasy from God and the Truth, we should be concerned with two questions: how to keep faithfulness to the True God and how to save our souls.

    1. According to many canonical rules, all of the so-called bishops, archbishops and metropolitans of the Moscow Patriarchate, being KGB agents, are apostates from Christ. The 62nd Apostolic Canon deprives them of these titles, and if they repent, it calls for them to be accepted as laymen and not to be ordained. Similar orders are found in numerous (24) canonical rules. From this, we see that the Divine Canons do not admit the Divine Gifts to apostates – KGB agents.The holy Martyr St. Patriarch Tikhon testifies to the same in his epistle excommunicating the soviet power; Blessed Metropolitan Anthony (Khrapovitsky) does likewise when he condemns the Declaration of Metropolitan Sergius (Stargorodsky), as does Metropolitan Anastassy (Gribanovsky) in his last testament.Hear Holy Patriarch Tikhon’s words stated right after committing the God-fighting soviet power to anathema: „We exorcise you, faithful children of the Orthodox Church of Christ, in no way to associate with these fiends of humankind.” Holy Patriarch Tikhon not only admonishes but exorcises. And exorcism is admonishment with the threat of punishment. His words turned out to be prophetic… How terribly believers were punished by the communism that so many of them had supported.In his letter to Metropolitan Sergius, Blessed Metropolitan Anthony called his (sergei’s) declaration a betrayal. During those times (1927) Moscow bishops, archbishops and metropolitans had not yet become KGB agents. The main task of the KGB was the „eradication of religion”. This makes the activities of the bishops, archbishops and metropolitans of the Moscow Patriarchate much worse than betrayal.In his last will and testament, Metropolitan Anastassy has said: „As for the Moscow Patriarchate and its bishops, archbishops and metropolitans, the Russian Church Abroad must not have any canonical, prayerful, or even simple everyday association, leaving them at the same time to the final judgment of the Council of the future free Russian Church.”
    These words point out the first and repeated condemnation of the Moscow Patriarchate by the Russian Church Abroad. As the Apostle Paul teaches: A man that is a heretic after the first and second admonition reject (Tit 3: 10).

    2. Our Lord destines us to a great blessing: to belong to the Holy Orthodox Church, for only here can we obtain Salvation, if we do not waste the time of preparing ourselves for eternity.To avoid wasting this time, let us turn to the awesome admonitions of the Word of God, Gospel parables, prayers and church hymns which teach us that our mind is filled with unnecessary triviality and troubles, THAT THE ENEMIES OF OUR SALVATION GIVE TO US. And we, in our carefree manner, like to think that they are our own harmless and pleasant thoughts. Having distracted our mind from God, the enemy begins bringing sinful thoughts and wishes, which are extremely hard to resist. TO FIGHT AGAINST SIN SUCCESSFULLY, ONE MUST REPLACE HIS THOUGHTS WITH CONTINUAL PRAYER TO JESUS.All the Saints had to do this to reach their sanctity. There is no other way. The great Saints of ancient times, as well as the Holy Father Seraphim of Sarov, St. John of Kronstadt, Holy Father Paissy Velichkovksy and the great Startsy of Optina all testify to this.This prayer saves and is successful only if done patiently and humbly, not with the goal of pleasure, but rather release from sins, and it demands a lot of time.Our Merciful Lord Jesus Christ, grant us eternal salvation by the prayers of the Most Holy Theotokos and Ever Virgin Mary, and of all the Saints! Amen.

    (Signed:) Archbishop Antony of L.A. Los Angeles 24 November / 7 December 1995 Holy Martyr Katherine

    Resolution of the Russian Orthodox Church Outside of Russia
    Concerning the Election of Pimen (Isvekov as Patriarch of Moscow
    The Council of Bishops of the Russian Orthodox Church Outside of Russia on September 1/14. 06. 1971 considered the gathering which, calling itself an All-Russian Church Council, met in Moscow from May 30 to June 2 of this year for the purpose of electing a Patriarch of Moscow and all Russias. This gathering declared that Metropolitan Pimen was elected to the Patriarchal Throne. After considering all aspects of this election, the Council of Bishops, representing the free part of the Russian Orthodox Church, came to the following conclusion:

    I. For the election of the Primate of a Local Church it is essential that such an election take place according to the laws of the given Church and that it be free, representing a genuine expression of her voice.

    2. In 1917 the All-Russian Council adopted a resolution restoring the Patriarchate in Russia, and elected to the Patriarchal See His Holiness Patriarch Tikhon. This council included all canonically consecrated bishops of the Russian Church, representatives of the monastic clergy and the Orthodox Theological Academies, invited by the Synod on the basis of the Regulation it had issued. All the representatives of the diocese were chosen freely at elections on three levels: parish elections, deanery elections and diocesan meetings. The actual election of the Patriarch took place in a fashion that guaranteed freedom in the nominating of candidates for election. The latter were established by a secret ballot, and at first a large number of candidates were named. From among them, by systematic balloting, the three who received the highest number of votes were picked, and of those one was finally elected by the drawing of lots. This system of election, guaranteeing complete freedom and confirmed by the All-Russian Church Council, was never abolished by a free council of equal authority. Therefore, and election of Patriarchs effected otherwise and not in a free manner, does not express the voice of the Russian Orthodox Church and is not lawful. Not only the election of the present Pimen, who claims to be Patriarch, but those of his two predecessors must also be regarded as unlawful. Their supporters can not defend these elections by saying that the external conditions caused by persecutions against the Faith prevented the realization of a lawful form of election, since, despite the obvious, they constantly insist on the supposed full religion’s freedom in the Soviet Union. Similar decisions were made the now elected Patriarch Pimen. At all three patriarchal elections, no one attempted or had any possibility of nominating a candidate other than the one indicated beforehand by representatives of the secular authorities.

    3. The lawful succession of higher Church authority in the Russian Church has been broken since 192 7, when the Acting Locum-Tenens of the Patriarchal Throne, Metropolitan Sergius of Nizhny-Novgorod, went against the order of the Metropolitan of Krutitsa whom he was replacing and signed an agreement with the atheistic secular authorities, to which neither Metropolitan Peter nor the other elder hierarchs agreed. The Soviet government began to throw all the hierarchs who did not agree with Metropolitan Sergius in prison, thus clearing the path for him to become head of the Russian Church.He, for his part, taking no account of the elder bishops, formed a Synod by his own personal choice and, while Metropolitan Peter of Krutitsa, to whom by position the Moscow diocese belonged, was still alive, he unlawfully gave himself the title of „His Beatitude the Metropolitan of Moscow” with the right to wear two panagias. In 1943, by order of the atheist and the malicious persecutor of the Church, Stalin, he hurriedly (in four days) pulled together, in fulfillment of the latter’s political plans, a Council consisting of bishops specially chosen and freed from prison for the purpose by Stalin, a Council which, counting Metropolitan Sergius, himself, consisted of only 19 bishops, and which elected him Patriarch. In 1945, after the death of Patriarch Sergius, Metropolitan Alexis of Leningrad gathered a Council, to which representatives of the other autocephalous Churches were also invited. This Council, besides recently consecrated bishops, consisted of representatives of the clergy and laity, picked without elections and prepared for the election of a Patriarch, and, submissively following the directions of the atheistic authorities, unanimously elected as Patriarch Metropolitan Alexis of Leningrad. After his death, in the same illegal manner the so-called All-Russian Council was convoked this year for the election as Patriarch of Metropolitan Pimen, known not so much for his devoutness or theological education, but rather for his diligence in carrying out the orders of the atheistic government, which are directed toward the destruction of the Church and toward fulfilling the political plans of the Soviet Regime.

    4. All of the elections of Patriarchs in Moscow, beginning in 1943, are invalid on the basis of the 30th Canon of the Holy Apostles and the 3rd Canon of the 7th Ecumenical Council, according to which, „if any bishop, having made use of secular rulers, should receive through them Episcopal authority in the Church, let him be defrocked and excommunicated along with all those in communion with him”. The significance that the Fathers of the 7th Council gave to such an offence is obvious from the very fact of a double punishment for it, that is, not only deposition but excommunication as well, something unusual for ecclesiastical law. The famous commentator on Canon Law, Bishop Nicodemus of Dalmatia, gives the following explanation of the 30th Canon of the Holy Apostles: „If the Church condemned unlawful influence by the secular authorities in the ordination of bishops at a time when the rulers were Christians, then it follows that She should condemn such action all the more when the latter are pagans and place even heavier penalties on the guilty parties, who were not ashamed of asking for help from pagan rulers and the authorities subordinated to them, in order to gain the episcopate. This (30th) Canon has such cases in view”. If in defense of this position examples are given of the Patriarchs of Constantinople who were placed on the Throne at the caprice of the Turkish Sultans, one can reply that no anomaly can be regarded as a norm and that one breach of Canon Law cannot justify another.Taking into consideration all the above mentioned reasons, the Council of Bishops of the Russian Orthodox Church Outside of Russia, as the representative of the free part of the Russian Church, determines:
    The election of Pimen (Izvekov) as Patriarch of Moscow and All Russias at the gathering calling itself an All-Russian Church Council in Moscow the 2nd of June of this year, on the authority of the 3rd Canon of the 7th Ecumenical Council and other reasons set forth in this decision, is to be regarded as unlawful and void, and all of his acts and directions as having no strength.

  6. Bandrabur Gheorhe-Dan spune:

    Astazi este Inaltarea Domnului si nu este intamplator ca citesc aceste randuri. Minunat ! Romanii se vor trezi prin „Responsabilitate Asumata” si „Bun-Simt Manifest” !!! …Se va intampla cand vom invata sa iubim pe „aproapele nostru” ca Iisus, sa ne marturisim ca El si sa daruim ca El.
    Nu putem sa ne mai prefacem in nici un fel, nu mai este timp !!! Nu putem sa iubim aproapele nostru cu tancul…! Violenta poate avea o mie de fete, vazute sau nevazute, dar ea trebuie mistuita, convertita in IUBIRE pentru toti, de catre toti – de la preoti, sefi de stat, pana la omul de rand care intinde mana sa ceara un ban, sau necuvantatoare – asa cum ne-a aratat El. Asa cum a fost El…!!!

  7. byzantin spune:

    Sf.Simeon este transant . In procente vorbind cred ca 10 % indeplinesc criteriile cerute de sfant pt. dezlegarea pacatelor .

  8. Mihai-Radu spune:

    Libertatea mea se defineste doar in functie de ceea ce vreau eu sa fac, nu in functie de ceea ce vrei tu sa fac eu.

    Eu vreau sa fac binele pe care il vreau, si nu vreau sa fac binele pe care nu il vreau.

    Greselile mele ma robesc, ceea ce fac rau si ceea ce cred rau ma robeste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: