Viaţa nu trece, ci se prelungeşte
O ştiu şi eu, şi tu, de bună samă,
Şi nimenea, iubind, nu-mbătrîneşte,
Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă.
Copiii, ştii, nu cresc, ci doar devin,
La rîndul lor, părinţi şi se-nfăşoară
Într-un surîs născut dintr-un suspin
Ce se repetă, vai, a cîta oară.
Îţi simt ades atingerea de mînă
Cum buclele de prunc mi le destramă
Şi văd în vis căluţi de plastelină
Pe care mi-i făceai cu grijă, mamă.
Azi părul meu de-acuma e cărunt
Şi vîntul singuratec mi-l răsfiră,
Dar am în piept o inimă de prunc
Şi-ţi dăruiesc un crai cîntînd la liră.
Viaţa nu trece, ci se prelungeşte!
O ştii şi tu, şi eu, iubită mamă,
Că nimenea, iubind, nu-mbătrîneşte,
Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă…
savatie baştovoi 
Binecuvantata fie mama care a crescut pruncul ce a devenit parintele de azi.
Sa va traiasca mama parinte1
Azi e ziua copilului si a pruncului nenascut
http://www.frontpress.ro/?p=2932
Doamne ajuta
parinte e minunata.e absolut superba si atat de adevarata.acest lucruse va repeta mereu si mereu.
va respect pt. ceea ce faceti si pt. ca nu va e teama sa spuneti lucrurilor pe nume.doamne ajuta.
Iata ca ai reusit sa ma faci sa las un rind aici. O umezerie discreta a ochilor mei e vinovata. Cu drag de tine Savatie iti doresc doar pace.
Daca n-as sti cat de rau face o lauda, cat de mica, v-as scrie multe cuvinte frumoase despre poemele dumneavoastra. Iertati-ma!
Doi gradinari cultivau trandafiri.
In timp ce primul se pierdea contemplandu-le frumusetea si imbatandu-se cu mirosul lor, cel de-al doilea taia cei mai frumosi trandafiri si ii daruia trecatorilor.
– Ce faci?! il cearta primul.Cum de te poti lipsi astfel de bucuria si de parfumul trandafirilor tai?
– Trandafirul parfumeaza mult mainile celui care il daruieste,
raspunse împaciuitor cel de-al doilea.
(Bruno Ferrero)
Parinte drag, cuvintele d-voastra patrund in inima mea si lacrimile-mi ard obrajii…
da, minunat
aceasta „iubind nu-mbatraneste” imi aduce aminte de …
a Iubi – aceasta vine, tare de Departe-n mine (; n-tine)
(mi-am permis sa inscriu cu o „licenta” personala cuvintele – cu majuscula mare, ceea ce Blaga a vrut neindoit sa ne spuna .. )
da, minunat sa simti ca iubind, tu, precum o stea, o faptura a lui Dumnezeu (dar cu chemarea permanenta la El, – deaceea si „stralucind”, in masura ei. Si da …, aceasta Lumina a ta (a stelei) venind evident tot de la El, Parintele a-toata-Faptura), iubind deci, cu a ta lumina, te „destrami” in Lumina de Zi, a Zilei a opta, a Zilei neinserate, in Lumina celei neapropiate … .
as adauga si eu aici, tot niste versuri de Blaga (a carui polemica cu parintele Staniloae dintr-un timp, regretabila, cred, e de neactualitate .. acum, cand cei doi sunt i(I)mpreuna , imi place sa cred.)
(ultimele doua versuri sunt precum un „trasnet ontologic”. Freamata, trosneste de „cheagul” tainic, ontologic pe care il cuprinde in sine si ni-l descopera)
Psalm
Iubind – ne-ncredintam ca suntem. Cand iubim,
oricat de-adanca noapte-ar fi,
suntem in zi,
suntem in Tine, Elohim.
Sub lumile de aur ale serii
Tu vezi-ne – cutreierand livezile.
Umblam prin marea saptamana
gand cu gand si mana-n mana.
Si cum am vrea sa Te slavim
pentru iubirea ce ne-o-ngadui, Elohim!
Dar numai rana a tacerii
este cuvantul, ce-l rostim
–––––––––
ultimele doua versuri constituie un chiasm circular. Un punct care se plimba neintrerupt, in simbolul infinitului (optul „rasturnat”), revine, coboara, si iar o ia … , realizand o „perpetua” incrucisare (de sensuri, in vers), un chiasm deci (figura Crucii) – (dar si a intrepatrunderii (unirii) planurilor ontologice, natural, supra natural; firesc, suprafiresc).
Dar nu un chiasm oarecare, ci unul circular. O perpetua miscare ( e – motie ), o preumblare a gandului incolo-si-incoace, o neintrerupta intoarcere, deplasare centripeta, nestare-pe-loc, un ex-stasis (al gandului „neobosit”)
cuvantul rostit = rana (vatamare, dar si – paradoxal – „graire” a acesteia (a ranii), o vatamare a tacerii tainice; recuperarea acesteia ( tacerii tainice) = ca o stea ce se destrama in Lumina Zilei, Vesnice, celei Neinserate.
Aceasta e rodul Iubirii, care duce la steaua ce se destrama in Lumina Zilei Neinserate, recapatare a Tacerii Tainice, a cugetului “negrait”.
poezia crestina este regina creatiei ce o poate ridica o faptura omeneasca, faptura lui Dumnezeu. Numai ea poate surpinde zborul rugaciunii, al gandului teologic. Ca zborul randunicii catre Cuib.
Doamne ajuta !
Sublim!
Profund, ca toate lucrurile simple si inaltator, ca toate lucrurile profunde!
Mângâietor.
Dragă Părinte, binecuvîntaţi!
Dumnezeu să-i dăruiască sănătate mamei dvs. Claudia, sănătate, putere şi să aibă parte de multe bucurii şi împliniri de la cei 3 copii ai dumneaei.
Iar pe dumneavoastră, părinte, să vă ocrotească Bunul Dumnezeu!
Sînt întru totul de acord cu Iuliana referitor la cuvintele de laudă. Ştiu foarte bine că în ceea ce faceţi nu sînteţi mînat de dorinţa de a primi aceste laude.
Doamne ajută şi iertaţi.
[…] Cîntec de ziua mamei […]
Sa poti numi batranetea mamei lumina de stea, picurata prin subtirimea zorilor in albia unei abia nascute zile…
Trebuie sa fi supt laptele Iubirii ancestrale…
Si-apoi sa afli-n tine o inima…
…in care cuvantul de iubire zamisleste ca intr-o mama, pruncul asteptat…
deosebit, sensibil…
initiativa lui Obama de aface un nou inceput cu muslimii mi se pare extraordinara.
[…] 23/06/2009 · Scrieti un comentariu de SAVATIE (ŞTEFAN BAŞTOVOI) […]
ci ca o stea spre ziua se destrama…..Doamne…, nici nu putea fi explicata mai bine Moartea/Nastere in Viata vesnica.