Duhovniceşti şi neduhovniceşti

Ortodocşii se împart în două categorii: duhovniceşti şi neduhovniceşti. A fi duhovnicesc este bine, iar a fi neduhovnicesc este rău. Există lucrări care te situează în categoria celor dintîi, precum şi fapte care te situează în categoria celor din urmă. Cei dintîi se roagă mult, postesc mult, tac mult. Într-un cuvînt, pe toate le fac cu prisosinţă. Cei din urmă se roagă puţin sau deloc, mănîncă de toate şi nu ştiu să-şi ţină gura.

Rari sînt oamenii Bisericii care vorbesc despre milostenie, dreptate, compătimire. Acestea, chipurile, le au şi alte religii şi, de aceea, nu sînt neapărat „duhovniceşti”.

Orice s-ar întîmpla în lume, ortodocşii ştiu că doar prin rugăciune se rezolvă totul. De pildă, acum 20 de ani, comuniştii au deschis foc asupra mulţimii aflate în piaţa din faţa catedralei din Timişoara. Atunci cînd oamenii înfricoşaţi au alergat să se ascundă în catedrală (cea mai mare catedrală din România!), uşile bisericii au fost închise şi ei au fost împuşcaţi pe trepte. Acum în aceeaşi catedrală mitropolitul şi preoţii se roagă pentru odihna sufletelor celor pe care i-ar fi putut salva printr-un simplu şi cu totul uman gest: să le deschidă uşa atunci cînd au bătut în ea.

Luna trecută în Chişinău erau mii de tineri care se ascundeau de securitatea comunistă care îi căuta pentru a-i tortura şi chiar ucide. Au fost zile în care oamenii se temeau să iasă în stradă, pentru că securiştii îi atacau prin parcuri şi-i tîrau în beciuri de unde nu se ştie cîţi au ieşit ci cîţi au dispărut. Cu toate acestea, nu a ieşit nici un ierarh, nici de la Chişinău, nici de aiurea care să ceară încetarea torturii şi a uciderii în numele regimului.

Eu mă întreb dacă ortodocşii chiar au devenit „duhovniceşti” într-un procent atît de zdrobitor, încît nimeni nu mai aude şi nu mai vede din cauza extazului pricinuit de rugăciune? Totuşi a te îndurera cu durerea aproapelui nu este mai puţin duhovnicesc decît a vedea îngeri.

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să se roage). De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să pregătească cele de trebuinţă pentru slujba templului). Iar un samarinean (care era socotit necurat de către preot şi levit), mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin, şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, cînd mă voi întoarce, îţi voi da.

Care din aceşti trei vi se pare că a procedat mai duhovniceşte?

Şi a mai zis Hristos: Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele “milă voiesc şi nu jertfă!”