De Savatie Baştovoi
La şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din 23 iunie curent au fost trecuţi în Sinaxar trei nume noi: episcopul Ioasaf de Cistopolsk, preotul Anatolie din Ioşkar-Olinsk şi egumenul Serghie din Moscova. Toţi trei au fost victime ale represiunilor regimului comunist-ateu. Cei trei noi martiri au fost adăugaţi listei de 1701 (o mie şapte sute unu) noi-mucenici ucişi de comunişti.
Noii sfinţi martiri ai Rusiei au fost canonizaţi în mai multe rînduri, fiecare după numele său, lista rămînînd deschisă. Procedura adoptată de Biserica Rusă e simplă: din listele KGB-ului, direct în calendar. Adică toţi cei ucişi care figurează în arhive şi a căror credinţă în Hristos poate fi dovedită (ceea ce în cazul episcopilor, preoţilor şi monahilor e de la sine înţeleasă) sînt consideraţi mucenici. Astfel, calendarul Bisericii Ruse are pentru fiecare zi din an, pe lîngă sfinţii tradiţionali, şi cîţiva noi-mucenici. Aceştia sînt pomeniţi de preot la otpust ca o mărturisire de netăgăduit a legăturii dintre martirii contemporani cu martirii dintotdeauna ai Bisericii.
Zilele acestea a plecat la Domnul unul din cei care au mărturisit în faţa Occidentului calvarul la care au fost supuşi creştinii în Uniunea Sovietică, marele om care a fost şi rămîne Alexandr Soljeniţîn. Disidentul rus, care, întîmplător, este laureat al premiului Nobel pentru literatură, a afirmat că în lagărele de concentrare din România au fost practicate metode de tortură mai cumplite decît în Rusia. Cu toate acestea, dincolo de mărturiile clare de sfinţenie ale multor personalităţi condamnate şi ucise în temniţele comuniste pentru Hristos, ierarhii din BOR nu doar că nu recurg la canonizarea lor, ci se cunosc cazuri cînd au ordonat sabotarea lansărilor de carte consacrate noilor martiri români. De asemenea, există ierarhi care se scandalizează în faţa preoţilor evlavioşi care păstrează la loc de cinste sfintele moaşte, unele dintre ele izvorîtoare de mir, ale celor ucişi în închisori.
Există cel puţin două motive pentru care martirii din vremea comunistă nu vor putea fi canonizaţi în România. Mai întîi, pentru că mulţi dintre ei (şi aici ne referim în primul rînd la clerici şi monahi) au fost condamnaţi şi ucişi la sesizarea unor ierarhi care încă mai fac parte din Sinod, aşa cum reiese din dosarele Securităţii publicate pînă acum. Cel de al doilea motiv ţine de legislaţia în vigoare a Statului Român. Există o lege, aprobată în 2002 de condamnabila faţă politică Ion Iliescu, legată de chestiunea Holocaustului şi cultul personalităţilor considerate, prin această lege, vinovate de crime împotriva evreilor. Potrivit acestei legi, orice persoană care cinsteşte memoria unui fost legionar îşi poate atrage o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi cinci ani de închisoare. Se înţelege de la sine de ce Sinodul BOR nu poate să canonizeze martirii închisorilor care, în marea lor parte, au fost legionari sau au avut simpatii legionare. Numai în România era posibil ca zecile de mii de victime ale genocidului orchestrat de evrei precum Teohari Georgescu (Baruh Tescovici) şi Ana Pauker să fie declaraţi criminali de război, iar toţi cei care vor îndrăzni vreodată să le răscolească memoria să fie urmăriţi penal.
Ca unul care compătimesc suferinţele la care au fost supuşi evreii de-a lungul timpului, mai ales în perioada expansiunii fasciste, condamnînd totodată orice formă de represiune fizică a oricărui om, indiferent de naţionalitatea şi credinţa sa, îmi exprim totodată perplexitatea în faţa acestei legi paradoxale şi nedrepte faţă de creştinii ucişi în închisorile din România.
Sfîntul Sinod al BOR trebuie să ceară revederea acestei legi şi disculparea martirilor ucişi în temniţele comuniste, în vederea canonizării. Slava lor oricum nu poate fi ascunsă, căci orice ocară sau nedreptate îndreptată împotriva lor nu-i face decît să strălucească şi mai mult.
Ve şi un documentar pe această temă:
DE CE NU CANONIZĂM MARTIRII ANTICOMUNIŞTI?
savatie baştovoi 
Drincec si Corneanu, arhetipul ierarhului BOR. Cum putem avea pretentii de la sinodul lupilor imbracati in straie de pastor, sa-si canonizeze victimele? Trebuie sa avem un handicap serios la cap ca sa avem pretentia asta !
Noii marturisitori si mucenici ai bisericii ortodoxe ruse – numarul lor impresionant deja, si care va mai creste – zidesc si intaresc pe dinauntru, si pe dinafara, acea Biserica drept maritoare! Asta face ca lumea asta, cazuta, si cea de dincolo, plina de har si lumina, sa se intrepatrunda, sa coexiste… sa impreuna-petreaca. BOR nu face decat sa mareasca falia dintre aceste doua lumi, iar canonizarile facute de aceasta biserica privesc doar in trecut, deloc in prezent… Noroc ca multimea sfintilor nu e determinata birocraticeste, ci prin inmultirea Harului care se revarsa. Si care nu poate fi inchis in birouri, cancelarii, sinoade si arhive.
Cu Sfintii Martiri din inchsorile comuniste „inteleg”, sa zic asa… dar pe parintele Arsenie Boca de ce nu-l canonizeaza? Sau pe parintele Cleopa?
Cand am intrebat pe cineva ni s-a spus ca oamenii trebuie sa ceara canonizarea? Asa e?
Acestea nu sunt criterii pentru canonicare. Nu cred insa ca se va face vreo canonizare in urmatorii 20 de ani din cauza regimentelor 🙂
Parinte, poate fi considerat pacat impotriva Duhului a nu recunoaste sfintenia unui om si in consecinta canonizarea lui?Aceasta in situatia cand se implinesc conditiile canonice de recunoastere a sfinteniei la cel in cauza, si totusi nu se face.
Nu cred că BOR trebuie să urmeze modelul rusesc. Iar la noi au fost şi deţinuţi politici voltairieni care au suferit.
Da, parinte/f.bun subiectul si l-ati atins bine.
Sfintii nostri ai inchisorilor sunt poate mucenicii cei de pe urma,
asa cum primii martiri ai Crestinismului sunt mucenicii cei dintai,
iar suferintele lor ca valoare jertfelnica si importanta pentru continuitatea Ortodoxiei sunt comparabile.
„Fenomenul Pitesti” (ca si altele la fel) – mereu ma fac sa-mi aduc aminte
cum si de ce trebuie sa fiu ortodox.
Pentru cine, intereseaza exista in cimitirul Giulesti, mormantul si Sf.moaste ale parintelui Ilie Lacatusu – un martir al inchisorilor comuniste – poate fi un loc de pelerinaj.
As fi interesat, v-as ruga daca puteti sa ne furnizati niste link-uri despre afirmatia lui Alexandr Soljeniţîn care a afirmat că în lagărele de concentrare din România au fost practicate metode de tortură mai cumplite decît în Rusia.
Mare pacat ca ierarhia BOR nu e interesata si este impotriva canonizarii Sfintilor inchisorilor.!
Sa-i cinstim pe acesti sfinti deosebiti, si chiar daca nu sunt canonizati, sa aducem rugaciune lor ca si celorlalti sfinti dragi ai nostri.
Da’ de ce nu se duce Sfinţia Matale odată pentru totdeauna la ruşi, dacă tot îi admiră atâta, şi ne mai dă şi nouă o pauză de la propaganda ortodoxisto-kaghebistă ?!
Pentru că matale însuţi eşti rus, nu numai genetic şi prin educaţie…
CRITERIILE de canonizare pălesc în faţa martiriului. Pătimirea şi moartea pentru Hristos au fost, încă de la începutul Bisericii, argumentul cel mai sigur al sfinţeniei. Chiar şi păgînii şi curvarii care se întîmplau să-l mărturisească pe Hristos cu preţul vieţii erau cinstiţi ca sfinţi (vezi de pildă sf. mucenic Bonifatie sau soldatul care a luat locul unuia din cei 40 mucenici din Sevastia). Primii creştini culegeau trupurile celor ucişi în timpul persecuţiilor şi nu doar că le ţineau la loc de cinste ca pe ceva sfînt, ci săvîrşeau sfînta jertfă doar pe trupurile martirilor. Pînă acum Liturghia se săvîrşeşte pe sfintele moaşte ale martirilor, nu a oricărui fel de sfînt. Adică, în antimis sau chiar în sfînta masă se pune întotdeauna o părticică din trupul unui martir. Martirul, avînd îndrăzneală în faţa lui Hristos (după mărturia cuprinsă în Apocalipsă) mijloceşte între credincioşi şi Dumnezeu ca să fie primită jertfa lor. Asta în privinţa criteriilor canonizării.
În ce priveşte neglijarea sfinţeniei martirilor, da, este un păcat împotriva Duhului Sfînt şi împotriva lui Hristos, Cel pentru care şi după chipul căruia au pătimit acei oameni sfinţi.
Va multumesc pentru clarificare foarte importanta pe care ati adus-o in raportul martiriu -sfintenie. Acum inteleg mai bine importanta pe care o dadea Parintele Arsenie Boca atunci cand oamenii il intrebau cum sa se roage si pentru ce este mai important sa se roage pentru ce sa se roage. Sfintia sa spunea: ,,Rugati-va sa fiti martori-marturisitori-martiri ai lui Hristos pe pamant!
Parinte,
este foarte frumos ca laudati, intemeiat, gestul Bisericii Ortodoxe de care apartineti, dar nu inteleg ce aveti cu sinodul Bisericii Ortodoxe Romane!?! In Romania ranile lasate de comunism nu s-au cicatrizat la fel de repede ca in Rusia.
Dumneavoastra afirmati ca multi dintre clericii si monahii romani aflati in inchisorile comuniste „…au fost condamnati si ucisi la sesizarea unor ierarhi care acum fac parte din sinod…” Puteti da un exemplu concret? Generalizand aruncati o umbra de indoiala asupra ierarhilor BOR fara sa tineti seama ca pe scaunul unei mitropolii romanesti se afla un om care a suferit chinurile Aiudului. Atunci cand va randui Dumnezeu , crestinii ortodocsi romani vor avea in calendare pe sfintii marturisitori din inchisorile comuniste, dar fara ca inaite de aceasta sa se erijeze in judecatori ai episcopilor si sa iasa de sub ascultarea sinodului.
Argumentul acesta cu „colaborarea” il folosesc farte des si unii greco-catolici. Ce-i drept ei nu merg chiar atat de departe incat sa acuze ierarhia BOR de crima.
M-am referit la ierarhii a căror dosare au fost publicate. In dosarul mitropolitului Nicolae Corneanu este cuprinsă activitatea Inaltului împotriva părintelui Calciu, dar se face referire şi la alţi preoţi care au fost arestaţi în urma sesizărilor şi a informaţiilor puse la dispoziţie de actualul mitropolit al Banatului. Acest dosar este public şi îl puteţi găsi pe internet în format pdf în chiar primele ferestre care se deschid pe google la cuvintele „dosar mitropolit nicolae corneanu”. Aşadar, „exemplul concret” era cuprins chiar în textul meu, dar într-o formă mai delicată, deoarece evit pe cît se poate să folosesc nume, ştiind că vorbesc despre cazuri publice, arhicunoscute, deşi nu îndeajuns comentate.
Regret că nu vedeţi în articolul meu decît un atac la sinodul BOR. Dar, între noi fie vorba, vi se pare normal ca în Rusia rănile lăsate de comunism să se cicatrizeze mai repede decît în România, care, iată, este o ţară în care partidul comunist nici măcar nu există oficial?
Parinte,
« forma delicata », dar si cu putin iz de manipulare ieftina tinand cont ca s-au mai scos de la naftalina niste dosare pt alti 2 ierarhi ( PS Casian si PS Calinic). In ceea ce priveste implicarea IPS Nicolae Corneanu in arestarea pr. Calciu am o curiozitate: la care dintre cele 2 detentii ale parintelui Calciu a participat Inaltul? La cea din perioada 1948-1964 cand Gheorghe Calciu inca nu era preot ci doar student la Facultatea de Medicina, sau la cea din perioada 1979-1984 cand parintele Gheorghe Calciu era preot si professor de Noul Testament si Limba franceza la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti?
In ceea ce priveste „problema”colaborarii ierarhilor BOR cu securitatea cuvintele IPS Bartolomeu Anania dintr-un interviu mi se par destul de lamuritoare:
„1. Consideraţi că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să lămurească public, printr-un document scris, acuzaţiile de „colaboraţionism” şi „pasivitate” în faţa acţiunilor regimului de dinainte de 1989?
Mai întâi, să precizăm noţiunile. Prin „Biserică” nu se înţelege, aşa cum fac foarte mulţi, doar totalitatea ierarhilor, sau totalitatea celor din cinurile preoţesc şi monahal, ci toţi aceştia împreună cu totalitatea laicilor, bărbaţi şi femei, care au primit Taina Botezului, indiferent că sunt sau nu creştini practicanţi. Prin urmare, una este Biserica în totalitatea ei, ca instituţie divino-umană, şi alta sunt persoanele suspecte sau dovedite de fi „colaborat” cu regimul comunist, de la patriarh până la paroh, dar şi până la ministru, preşedinte de Sfat Popular sau activist sindical.
Dacă e vorba de „colaborare”, fără să ignorăm derapajele sau cesiunile unuia sau altuia dintre clerici, e bine să ne amintim că Biserica a fost singura instituţie care, atât prin viu grai cât şi prin scrieri, a profesat deschis o altă doctrină decât cea oficială, singura care, sfidând legea, nu a folosit apelativul „tovarăşe”, singura care nu s’a angajat, sub nici o formă, în „lupta de clasă” (la realizarea canalului Dunăre-Marea Neagră preoţii arestaţi au „colaborat” cu târnăcopul şi roaba, în timp ce preoţii rurali din libertate „colaborau” la prosperitatea colhozurilor CAP cu norma obligatorie de sapă şi coasă).
Cât priveşte „pasivitatea”, e bine să amintesc programul vizionar al Patriarhului Justinian, care a păstorit Biserica timp de aproape patruzeci de ani sub dictatura comunistă (şi căruia eu i-am fost, multă vreme, colaborator apropiat): – Voi face tot ce-mi stă în putinţă să menţin bisericile deschise şi pe preoţi în afara puşcăriilor; unde e biserică deschisă, e preot înlăuntru; unde e preot, e Liturghie; unde e Liturghie, e Euharistie; iar unde e Euharistie, e Hristos. Aşa se face că în decembrie 1989 toţi copiii noştri erau botezaţi, soţii cununaţi, bătrânii îngropaţi creştineşte, iar tinerii revoluţionari îşi mărturiseau credinţa religioasă în plină stradă. Sub regimul restrictiv al dictaturii, principala dimensiune a Bisericii a fost cea liturgică, adică cea esenţială. „Pasivitatea”, ca reproş, se referă la absenţa Bisericii din lupta politică împotriva comunismului. Dar, Pentru Dumnezeu!, nu Biserica a adus comunismul în România şi nu văd de ce tocmai ea trebuia să-l alunge. Câteva mii de preoţi militanţi anticomunşti au înfundat puşcăriile, mulţi au murit pe-acolo, dar jertfa lor nu a putut constitui arma prin care dictatura a luat sfârşit. Repet, militantismul rezistent al Bisericii a fost de natură liturgică, nu politică. Patriarhul Teoctist a fost acuzat de pasivitate în faţa câtorva biserici demolate de Ceauşescu, dar nimeni nu i-a numărat bisericile noi pe care le-a sfinţit pe durata celor şaizeci de ani de arhierie.
Ca să revin la derapajele sau cesiunile unor ierarhi, l-aş cita pe fostul rabin-şef Moses Rosen, care declara că a colaborat cu regimul comunist spre a servi interesele coreligionarilor săi, şi nu l-a osândit nimeni. Oare nu acelaşi tratament li se poate aplica şi ortodocşilor?” (Interviu acordat de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu jurnalistului George Rădulescu şi apărut fragmentar în cotidianul Adevărul, luni, 16 iunie 2008, p. 7- pt comformitate interviul se gaseste si pe pagina de intermet a Mitropoliei) Dar cine stie, poate ca si dansul are un dosar, nu ?
In ceea ce priveste „ranile lasate de comunism „, problema tine mai mult de sfera politicului si, drept sa va spun mi se pare nepotrivit ca pe blogul unui monah ortodox sa abordam asemenea probleme, stiind ca invatatura crestina nu are absolut nimic in comun cu ideologiile, iar domeniul „teologiei politice” nu este propriu ortodoxiei ci protestantismului si mai nou si catolicismului. „Intre noi fie vorba”, Romania inca nu a ajuns la performantele democratice ale Rusiei.
Dumneata, domnule Gutuku, ai nădejdea că eu voi citi acest lung cuvînt, dar nu te-ai ostenit să consulţi dosarul emis de CNSAS, care este un document, nu un interviu dintr-o gazetă, pentru a afla de acolo răspuns la întrebările despre părintele Calciu şi alţi preoţi condamnaţi prin strădania erarhilor. La întrebarea dacă mitropolitul Bartolomeu are dosar sau nu, este clar pentru oricine că are. Ce scrie în el, nu ştim, deoarece nu a fost făcut public.
Dacă dumitale ţi se pare că a ridica întrebarea de ce martirii închisorilor într-o biserică sînt declaraţi sfinţi, iar în alta criminali de război înseamnă să faci politică ideologică, îmi trezeşti o întemeiată nedumerire. Am impresia că am declanşat o maşinărie care atunci cînd aude cuvintele „colaborare” şi „securitate” începe să arunce răspunsuri fără să mai bage de seamă care este tema discuţiei.
E remarcabilă şi trimiterea la colaborarea nevinovată şi neosîndită a fostului rabin Moses Rosen. Chiar ţi se pare că Sinodul BOR ar trebui să urmeze întru totul politica evreilor? Eu detest acest fel de colaborare şi o consider o ruşine nu doar pentru un ierarh, ci chiar şi pentru un om de rînd, oricare ar fi religia sau naţionalitatea lui. Prin urmare, ceea ce scriu, este expresia credinţei şi a convingerilor mele de om, cu care puteţi fi de acord sau nu. Dar nu să mă acuzi de „manipulare ieftină”, pentru simplul fapt că invit la normalitate, condamnînd laşitate. În plus, nu e chiar atît de ieftină, de vreme ce poate costa pînă la 5 ani de închisoare.
Apropo, eşti primul român în 18 ani pe care îl aud să spună, în două rînduri, că România nu a ajuns la performanţele democratice ale Rusiei. Nu mi-aţi răspuns de ce?
Parinte,
in Romania chestiunea dosarelor scoase in anumite momente de CNSAS de la naftalina ridica mai multe semne de intrebare. Dupa cum se stie aceasta institutie nu este una independenta ci controlata politic. Nu va fie teama, nu ati declansat nici o „masinarie”. Din intamplare v-am citit articolul si mi s-a parut tendentios la adresa ierahilor BOR. Sunteti liber sa credeti ce doriti dumneavostra.
Imi pare rau ca din expresia „performantele democratice ale Rusiei” nu observat gluma pe care o fac, dar este vina mea. Esta haios ca dupa ce parintilor nostri intr-o perioada trista a istoriei li se dadea ca exemplu de urmat Rusia, acum sa veniti dumneavoastra si sa ne dati acelasi exemplu.
Apreciez schimbarea tonului.
Nu am dat Rusia drept exemplu, ci am semnalat un precedent. În ce priveşte dosarele ierarhilor de la CNSAS, ele, întîmplător sau nu, corespund cu mărturiile pe care le găsim în jurnalele sau scrierile unor foşti deţinuţi politici. Am discutat chestiunea cu unii dintre ei. Nu vin să cer condamnarea penală a acelor ierarhi, Dumnezeu să-i ierte. Nu mă interesează nici măcar dacă ar putea fi caterisiţi. Am propus o discuţie de principiu, aceea a disculpării martirilor din închisorile comuniste. Deoarece ştiu că o schimbare de lege este o utopie, mai ales cînd vine vorba de evrei, am afirmat că singura cale de a disculpa, nu juridic, ci moral, victimele regimului comunist declarate, în mod indirect, prin legea lui Iliescu, „criminali de război” este aceea de a-i canoniza măcar pe unii dintre ei. Am avea un paradox, nişte „criminali de război” canonizaţi, dar nu ar fi prima dată, deoarece mucenicii primelor secole erau ucişi pentru vina de lez-maiestate, adică o vină politică.
Faptul că Rusia şi-a permis acest lucru, este grăitor. Nu este nici Patriarhia Moscovei fără pată, mai ales atunci cînd încearcă, prin diverşi reprezentanţi ai săi, să inspire opinia că războiul din Cecenia este un război sfînt, iar ruşii care mor acolo (sau, mă rog, au murit) sînt nişte mucenici ucişi de musulmani. Condamn public această faţă a ortodoxismului rusesc. Dar recunoaşterea sfinţeniei martirilor ucişi de comunişti este o chestiune de principiu şi de curaj, care merită tot respectul.
Parinte,
pe mine, ca fiu al Bisericii Ortodoxe Romane nu pre ma intereseaza petele Bisericii Ortodoxe Ruse si nici numarul lor. Sunt unele lucruri care tin de „bucataria proprie” a fiecarei Biserici. Credinciosii ortotocsi rusi stiu si inteleg cel mai bine actiunile Bisericii de care apartin.
Si in Bisericile Ortodoxe din Romania sunt pomeniti cei care au suferit si au murit pentru credinta in inchisori si lagare ( o participare la Sfanta Liturghie la Catedrala Mitropolitana din Cluj sau la Biserica Sapientia din Bucuresti va poate edifica) si atunci cand Dumnezeu va randui, numele lor vor fi trecute si in calendarele noastre, iar acest lucru cred ca se va intampla indiferent de legea data de „Cezar”.
Cat priveste tema „dosarelor”, m-am exprimat deja si nu as dori sa ma repet. Atat timp cat ele reprezinta arme cu care Biserica este lovita metodic, dati-mi voie sa am unele indoieli. Comunismul a facut ca in celulele Pitestului detinutii sa nu mai stie cine este calaul si cine este victima, astazi parca se incearca acelasi experiment sinistru, dar la o scara mai mare. Biserica lui Hristos are cu siguranta discernamantul sa-si aleaga valorile singura fara sa fie „ajutata”.
Mă bucur că eşti fiu al Bisericii Ortodoxe Române. Însă apartenenţa de o eparhie sau Patriarhie nu trebuie să se facă în detrimentul conştiinţei că Biserica e Universală şi că tot ce se întîmplă în altă parte a lumii de la numele Ortodoxiei ne priveşte în mod direct.
„Pete” putem numi faptul că un ierarh s-a îmbătat sau a furat o maşină din parcare, dar cînd o Biserică locală consimte crimelor făcute de un regim politic odios, nu mai putem vorbi de „pete”, ci de trădarea căii lui Hristos. Este de iertat şi neputinţa omenească şi frica unor ierarhi ameninţaţi de un regim, dar nu mai poate fi iertată tăcerea atunci cînd nu mai există nici o ameninţare.
Îţi înţeleg şi apreciez dorinţa de a apăra nevinovăţia ierarhiei române în sine, pentru că vine dintr-o inimă bună, dar cred că mergi prea departe atunci cînd pui la îndoială veridicitatea dosarelor de la CNSAS. Sper că nici dumneata nu crezi acestei afirmaţii pînă la capăt. Felul în care vorbeşti despre dosare mă face să cred că faci parte din biroul de presa al Patriarhiei Române, pentru că această replică fantasmagorică am auzit-o doar din gura lui Constantin Stoica, după ce a fost anunţată intenţia de răscolire a dosalului PS Casian.
Ceea ce mă doare pe mine nu este faptul că martirii români nu au fost canonizaţi, căci, după cum zici, este vreme pentru tot lucrul de sub cer, ci mă doare faptul că ei au fost declaraţi criminali de război. Patriarhul BOR a fost de faţă la cuvîntarea lui Iliescu atunci cînd acesta îşi prăznuia victoria după aprobarea legii din 2002 (faptul este consemnat şi are valoare de document oficial). Este inacceptabil faptul că Patriarhul nu a putut zice: „Da, Domnule Preşedinte, este de apreciat că aţi hotărît o zi a Holocaustului, pentru că şi noi compătimim pe evreii ucişi în vremea fascismului, dar ţin să vă spun că e nedrept să învinuiţi tot poporul român de crime împotriva poporului evreu, aşa cum predinde această lege, şi mai ţin să vă sugerez să instauraţi o zi de amintire a zecilor de mii de creştini ucişi de regimul comunist-ateu”.
În zadar ironizezi, fratele meu, în încheierea intervenţiei tale. Iată, eu am vorbit cu faţa descoperită. Aş dori, aşadar, să cunosc cine eşti, gutucu, şi să ştiu pentru ce vorbeşti cu atîta dîrzenie de la numele BOR?
Parinte,
eu, utilizatorul gutuku, sunt un simplu crestin ortodox care apartine Bisericii Ortodoxe Romane. Nu sunt cleric si nu am pretantia ca vorbesc in numele BOR. Vorbesc doar in numele meu. Vorbesc „cu atata darzenie de numele BOR” – dupa cum vi se pare dumneavoastra- pt ca este Biserica mea stramoseasca, doar atat.
Iti multumesc de raspuns, gutucu. Dumnezeu sa te pomeneasca dupa numele tau, oriunde ai fi.
Iubite părinte Savatie, un răspuns la întrebarea cea din titlu este uşor de dat. Pentru că ruşii sunt ruşii, iar românii sunt români.
gutuku are dreptate cand spune:
In Romania ranile lasate de comunism nu s-au cicatrizat la fel de repede ca in Rusia.
Si intr-adevar de aia si afirma Soljenitin ca în lagarele de concentrare din România au fost practicate metode de tortura mai cumplite decît în Rusia.
Dar aceste rani nu numai ca nu s-au cicatrizat,
dar nici macar nici nu au inceput sa se cicatrizeze
pt ca ele sangereaza in continuare – si se vede asta
(in ciuda inmultirii bisericilor, manastirilor si a facultatilor de teologie)
pt ca esenta Ortodoxiei este trairea ei.
„Revolutia din Dec” a startat cu stangul perioada postdecembrista
(cu Iliescu, cu teroristii nedescoperiti, mineriadele nepedepsite, securistii care au preluat puterea etc)
Dar si I-BOR (Ierarhia BOR) a inceput-o cu stangul
pentru ca nu ii canonizeaza tocmai pe cei care cu adevarat s-au jertfit ca ortodocsi
si au luptat impotriva regimului de care (culmea ironiei) se bucura BOR ca e libera
(ca sa nu mai vorbim si de felul cum a fost abordat cazul Tanacu de catre I-BOR)
Deci dupa mine gutuku face o mare confuzie,
pt ca de fapt nu apara BOR – Biserica stramoseasca,
ci apara I-BOR (Ierarhia BOR – niste oameni pe pozitii de conducere care teoretic oricand pot fi schimbati cu alti monahi ortodocsi romani mai buni decat ei)
Dupa mine nu ar fi nici o pierdere, ba chiar un castig.
In I-BOR nu pot sta conducatori care nu-si asuma raspunderea faptelor proprii
si care nu dau dovada de onestitate (sinceritate).
Ei nu sunt conducatori pe mosia Parlamentatului, Guvernului sau SIF-lor.
Ei sunt conducatori in BOR – conducatori pe “mosia” lui Hristos
(si de aia li se cere si trebuie sa aibe onestitate si responsabilitate)
Pt ca ei fac “politica” lui Hristos.
Ortodoxia e f.simpla!
Ea nu are nevoie de cladirile frumos impodobite ale bisericilor,
de hainele stralucitoare cu care se imbraca ierarhii
de odajdiile scumpe si ceremonii fastuase in case canta “Stapanul, Stapanul…”
Ea are nevoie doar de pastrarea curata a Sf.Taine,
iar administrarea lor directa facuta de preoti cu chemare
si administrarea indirecta de catre conducatori buni.
Dupa mine, multe ite s-ar descurca in tara asta
daca am avea conducatori buni.
Asta e problema!
NU AVEM CONDUCATORI!
NU AVEM CONDUCATORI!
NU AVEM CONDUCATORI!
Asa ca nu-i mai aparati ca nu aveti ce apara la ei.
Daca eu, de exemplu,
nu-mi fac datoria la servici (in patratica de care sunt responsabil),
mi se pare normal sa-mi dau demisia sau sa fiu dat afara.
Daca ne-ar da Bunul Dumnezeu un conducator de felul lui Stefan cel Mare
ce bine ar fi!
O mana de fier si sincer aplecat catre poporul lui
ar face multa ordine si mult bine in tara asta.
Da, cu totii ne dorim ierarhi, conducatori mai buni insa… avem conducatori si ierarhi pe masura credintei noastre, ca popor.( sau mai bine zis a necredintei 😦 )
Cristina,
dumneavoastra faceti o separare intre Biserica si ierarhie, separare care nu este proprie invataturii ortodoxe. Biserica nu este o institutie seculara, ea este un organism divino-uman care se conduce dupa anumite principii care nu pot fi modificate dupa conceptiile aflate la moda in anumite perioade istorice. Exista o interdependenta intre termenii de Biserica-Euharistie-episcop (puteti citi ierarhie), interdependenta foarte clar exprimata de Sf Ignatie in epistola catre Smirneni:”Cu totii urmati pe episcop, dupa cum urmeaza Iisus Hristos pe Tatal, iar pe preoti ca pe Apostoli, pe diaconi respectati-i ca pe porunca lui Dumnezeu. Nimeni sa nu faca fara episcop ceva din cele ce apartin Bisericii. Acea euharistie sa fie socotita buna, care este facuta de episcop sau de cel caruia episcopul i-a ingaduit. Unde se vede episcopul acolo sa fie si multimea credinciosilor, dupa cum unde este Iisus Hristos, acolo este si Biserica universala” ( pt conformitate: PSB, vol I Scrierile Parintilor Apostolici,Buc. 1979). Ierarhii Bisericii nu sunt doar administratori si conducatori ai unei institutii. Contestarea autoritatii si exclusivismul sunt semnele secularizarii care pe zi ce trece isi face simtita prezenta.
Parinte Savatie, spui la un comment, urmatorul lucru:
„Nu este nici Patriarhia Moscovei fără pată, mai ales atunci cînd încearcă, prin diverşi reprezentanţi ai săi, să inspire opinia că războiul din Cecenia este un război sfînt, iar ruşii care mor acolo (sau, mă rog, au murit) sînt nişte mucenici ucişi de musulmani. Condamn public această faţă a ortodoxismului rusesc. Dar recunoaşterea sfinţeniei martirilor ucişi de comunişti este o chestiune de principiu şi de curaj, care merită tot respectul”.
Din pacate noi, romanii, nu suntem mereu foarte in tema cu jocurile de culise in chestiunile legate de politica si razboi din zona fostului bloc sovietic. Asa ca luam de bun ceea ce ne poate veni prin intermediul mediului bisericesc. Asa se face ca e mai important pt noi ce spune, spre ex., patriarhul georgian sau episcopul de kosovo, decat ce spun ziarele. Acum insa, gandindu-ma la ce spui in legatura cu Cecenia, inteleg si faptul ca a fost o „exagerare” canonizarea soldatului Evgheni (Rodionov)?
Gresesc? Cum sa ne raportam la o asa situatie?
Doamne, ajuta!
Laurentiu
Nu contrazic canonizarea la care te referi, frate Laurenţiu. Însă nu poţi, pornind de la cazul separat al unui soldat credincios ucis de musulmani, să ajungi să spui că războiul în Cecenia e o luptă sfîntă, deoarece e lupta Ortodoxiei împotriva necredincioşilor, idee care s-a răspîndit printre ortodocşii ruşi prin mulţimea de casete video cu materiale despre Cecenia.
Pe de altă parte, soldatul ar fi fost ucis chiar dacă nu avea cruciţă la gît, deoarece avea armă în mînă din care, la nevoie, trăgea, ucigînd nişte oameni la ei acasă. Fără să neg dimensiunea morţii pline de suferinţe sfinţitoare a martirului Evghenie, cred că a fost vorba de o canonizare politică, venită să dea războiului din Cecenia o faţă mai bună, dacă un război purtat în pămînt străin poate avea vreodată faţă bună.
Potrivit celor cunoscute de la martori despre cazul soldatului Evghenie, el a fost capturat impreuna cu alti trei camarazi ai sai cind erau de santinela la un post de control (blokpost). Ceilalti trei camarazi au ramas vii, trecind la islam. Toata mucenicia a si pornit de la cruciulita de la git pe care o avea nu numai Evghenie, dar si ceilalti (nu toti). Li s-a propus sa treaca la islam, mai intii zicindu-li-se sa-si scoata cruciulitele. El unul a refuzat pina la mucenicie.
Deci, nu a vorba ca daca nu ar fi avut cruciulita: ceilalti au avut la fel. El a fost batut, schingiuit ca apoi sa i se taie capul cu sirma. Din cite se cunoaste, soldatul Evghenie nu a murit pt Rusia, ci pentru Hristos.
Vreun link ceva cu date directe cind BORu a luat vreo hotarire privind caracterul sfint al razboiului din Cecenia ? Sau ca rusii omoriti acolo ar fi automat sfinti ? E important sa cunoastem aceste documente din prima mina, chiar de la cei care promoveaza ideea respectiva. Altfel afirmatiile facute nu au sprijin factologic si permit rastalmaciri din partea cititorilor.
Daca Cecenia nu e a rusilor, atunci a cui e ? A amercianilor sau a arabilor ? Sau a britanicilor ? Caci toate aceste forte sint implicate adinc in tot conflictul. E un conflict geopolitic si nu unul de eliberare nationala (a cecenilor). Stim cum se comporta Cecenii si in RM – numai grupari criminale care ii omoara si ii jefuiesc pe taranii moldoveni. Bine ca politia moldoveneasca i-a mai rarit. Interesant e ca regimul de criminali de la Tiraspol ii inarmeaza pe ceceni cu arme rusesti.
Aşa este, frate Hristofor. Amănuntele pe care le aduci nu mai lasă nici o îndoială asupra faptului că moartea soldatului Evghenie a fost una mucenicească, sfinţitoare. E la fel de adevărat că cecenii îşi au reprezentanţi „de marcă” în toate structurile criminale de pe teritotiul fostei URSS. În ce priveşte metodele moldovenilor de a-i mai „rări”, e mai bine să nu spui nimănui că ştii cum au decurs 🙂
Sînt de acord şi cu descrierea situaţiei geopolitice a Ceceniei pe care o faci. Logica pe care o propui este aceea că mai bine să fie a ruşilor, decît a americanilor. Sînt de acord, dar aceasta este o atitudine părtinitoare. Cecenii sînt un popor, altul decît ruşii. A-i omorî nu este cel mai ortodox mod de a comunica cu ei.
Referitor la declaraţiile de sfinţenie a războiului din partea Patriarhiei Ruse, ele nu au existat, desigur, ci doar au fost sugerate şi acceptate să circule liber pe arterele ei canonice, cum ar fi mănăstirile mari şi bisericile în care se vînd casete şi cărţi despre războiul din Cecenia. Vizionîndu-le, nu poţi să nu sesizezi manipularea făcută în sensul pe care l-am semnalat.
Discuţia rămîne deschisă. Îmi face plăcere să te am ca interlocutor.
nu vreau sa uit, desi nu am trait atunci evul mediu in care biserica a fost intruchiparea unui diavol asupritor, cum a declansat razboaie „sfinte” , cum preotii aduna bogatii si cum multi dintre ei sunt mai curvari decat altii abuzand copii si nu numai, cum ascund si acum adevarul despre religie si dumnezeu, nu vreau sa uit, si atunci nu dau doi bani pe ea sau pe mucenicii asa zisi, oamenii aceia au luptat pentru libertate, pentru ideea ca un regim politic nu are dreptul sa se amestece in credinta dar considerand toate cele de mai sus poate ca exista motive solide pentru care comunistii au lovit cu sete in suprematia bisericii. Daca tineti minte preotii aveau inainte cele mai mari si mai bogate pamanturi. Cu ce drept? cand restul puteau si muri de foame! rusine!! sa dispareti, sa lasati adevarata credinta sa invinga, cine vrea sa creada in Dumnezeu nu are nevoie de o constructie mai luxoasa decat e nevoie. Purtati inca stigmatul certurilor si conflictelor create in numele credintei.
Ruşii canonizează non-stop pentru că duc o politică agresiv-imperialistă, şi au nevoie de scuze morale. Şi faţă de propria populaţie, şi faţă de fraierii pro-ruşi de prin alte părţi…
Bine că nu ai venit, Savatie, cu o chestie de genul „De ce Rusia atacă Georgia şi noi nu ?”
Dar ce te-ai aprins asa frate adriandaniel?Biserica i-a primit pe toti,dar ca in ea au intrat de-a valma si lacomi si curvari etc.,nu inseamna ca i s-a stirbit autenticitatea!Ii bagi pe toti intr-o oala,vorbesti urat,si daca ti se permite,inseamna ca exista libertate de opinie.Asa e si cu Biserica(Dumnezeu) ii lasa pe toti liberi,sa faca ce-or vrea,dar asta nu inseamna ca toti/toate sunt la fel.Iertare.
Okey/gutuku/m-ati prins/nu le am pe partea asta …
Doar cateva precizari si intrebari:
1).Ierarhii ca Ierarhie
nu e totuna cu ierarhii ca oameni
(care pot renunta la pozitie, pot disparea intr-un cataclism sau pot fi altii in locul lor, etc, dar Ierarhia nu va disparea).
Eu n-am zis sa dispara Ierarhia BOR.
2).Credeti ca daca in locul lui Corneanu
ar fi fost numit un alt om ca Episcop la Banatului,
BOR ar fi disparut din Banat?!
3).Aveti in general o parere buna despre preoti?
4).Scrierile Parintilor la care faceti referire banuiesc ca sunt destul de vechi.
Ce credeti ca ar gandi despre sau ar face ortodocsii acelor timpuri
unui episcop ecumenist din timpurile noastre?!
Partea a 2-a nu mi-ati zis-o.
Banuiesc ca exista si Canoane privitoare la schimbarea episcopilor,
nu numai la apararea lor.
Parinte Savatie, ma bucur foarte mult ca v-ati exprimat punctul de vedere (echilibrat si elegant, ca in toate celelalte interventii de pe blog) fata de aceasta problema capitala, dupa parerea mea, pentru viitorul Bisericii Ortodoxe din Romania. Zic capitala, pentru ca eu cred ca, de fapt, in nevazut, forta care tine ortodoxia din Romania si care a actionat tainic in inimile atator tineri care au parasit calea larga a mortii pe care merge lumea de astazi si au ales calea stramta a vietii in Hristos si i-a calauzit spre biserici si manastiri este in primul si in primul rand JERFTA adusa de cei care s-au impotrivit Satanei si l-au marturisit pe Hristos in vremea prigoanelor din ultimul secol. Daca pe monumentul ridicat in memoria martirilor de la Aiud este inscriptionata rugaciunea „Doamne, primeste jerfta lor”, certitudinea ca Domnul a primit-o o putem avea, cred, prin viata religioasa din Romania care, dincolo de toate lipsurile si umbrele, este ca un vulcan in euruptie fata de ceea ce se intampla in alte locuri, mai ales in Occident. Unde altundeva in Europa s-au infiintat mai multe manastiri decat in Romania de dupa comunism? Unde se gasesc totusi atatia tineri care s-au rupt din mrejele consumerismului si materialismului si au ales sa-l urmeze pe Hristos? Nu, nu sunt triumfalist. Starea credintei si a vietii religioase din Romania este foarte departe de a fi normala, dar ce avem si cat avem cred ca se datoreaza intr-o masura infinit mai mare JERTFEI aduse de cei care l-au marturisit pe Hristos in vremurile de prigoana anticrestina decat nevointelor si stradaniilor de acum ale noastre ale tuturor credinciosilor, dar mai ales ale ierahilor cu angajamente de colaborare cu diverse servicii si a celor care au facut „dizidenta” pe la diferite institutii ecumenice. Intr-un fel, cred ca situatia noastra este similara cumva cu cea de dupa marile prigoane de la inceputul secolului IV, cand inflorirea bisericii si victoria impotriva ereziilor din acel secol s-a cladit pe sangele martirilor. Diferenta va fi insa daca cei care decid in biserica vor avea curajul sa-i asume pe noii martiri, si mai ales pe cei pe care stapanitorii veacului ii considera incorecti politic. Tare ma tem ca daca va lipsi acest curaj MINIMAL de recunoastere a celor care l-au MARTURISIT pe Hristos cu pretul vietii prin suferinte si prigoane care le-au intrecut de multe ori pe cele ce le citim in Vietile Sfintilor, vom fi lipsiti si de roadele tainice ale acestor jerfte. Consecintele? Mi-e si frica sa ma gandesc la ceea ce ar insemna ca in fata tronului ceresc sa cantareasca numai faptele noastre, comise si omise, si mai ales ale celor care, pastori fiind, au colaborat si colaboreaza in continuare cu haita dusmanilor lui Hristos.
TRIBUNALUL DE LA NÜRNBERG A SCOS DE SUB ACUZARE MISCAREA LEGIONARA
TRIBUNALUL INTERNATIONAL DE LA NÜRNBERG,
PRIN COMISIA DE ANCHETA,
A SCOS DE SUB ACUZARE MISCAREA LEGIONARA
Declaratiile si Memorandumul d-lui MIHAIL ENESCU, fost Consul General al Romaniei, in Germania, la sfarsitul celui de-al II-lea razboi mondial:
„1. Platforma politico-diplomatica, in vederea unei explicatii cu Invingatorul, a inceput sa fie pregatita din vreme, inca din Decembrie 1944. Atunci nu mai incapea nici o indoiala cum se va sfarsi razboiul. Presedintele Guvernului National si Ministerul de Externe mi-au lasat mana libera.
2. In scopul mentionat era indispensabila recunoasterea de catre guvernul german a unei Misiuni Reprezentative a Guvernului National Roman, ceea ce am obtinut in Martie 1945, sub titlul misiunii de Consulat General pentru intregul Reich.
3. La jumatatea lunii Aprilie 1945, in calitate de reprezentant al Guvernului National Roman, cu titlul de Consul General pentru intreaga Germanie si insotit de Misiunea Diplomatica Consulara formata din Maria Bucur ca secretara si Dinu Paul ca atasat stagiar, am urmat Secretariatul de Stat al Ministerului de Externe si corpul diplomatic la BAD GASTEIN.
4. Cu o scrisoare l-am rugat pe Vasile Iasinschi, in drum spre Tara impreuna cu Corneliu Georgescu, sa vina la BAD GASTEIN.
5. Din intamplare a venit la Bad Gastein si gen. Platon Chirnoaga, insotit de comandorul Eugen Baila. Au aderat si ei la planul de explicatie cu Invingatorii.
6. L-am anuntat la Ministerul de Externe german pe Vasile Iasinschi – ca Presedinte ad-interim al Guvernului National Roman si ministru de Externe, in lipsa titularilor, iar pe gen. Platon Chirnoaga – ca ministru de Razboi si pe comandorul Baila – ca director de cabinet al Ministerului de Razboi.
7. La apropierea trupelor americane de Bad Gastein, Ministerul de Externe german a comunicat prin radio autoritatilor politice si militare americane compozitia corpului diplomatic, inclusiv Misiunea Guvernului National, pe langa care erau atasati ca personalitati: presedintele ad-interim V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga – ca ministru si comandorul Baila – ca director de Cabinet.
8. Chiar in ziua de 5 Mai, cand s-a anuntat la radio prima data pregatirea capitularii Germaniei, am inceput redactarea unei expuneri despre pozitia Garzii de Fier, din care nu lipseste, cum se vede, nici problema evreiasca.
9. Dupa capitularea Germaniei, Misiunea Diplomatica Consulara a Guvernului National Roman a fost internata intr-un hotel din Bad Gastein, odata cu Corpul Diplomatic: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga, comandorul Baila, la care s-au adaugat si prof. Ion Singeorgiu si Vladimir Cristi. Ei nu au fost deranjati si nici cercetati de nimeni.
10.Trec peste amanunte. La 25 Septembrie 1945, o parte din membrii Corpului Diplomatic ai tarilor din est a fost internata in campul de concentrare american pentru „criminali de razboi“, „Markus W. Orr“ (dupa numele primului soldat american cazut la debarcarea in Europa) de la Glassenbach la Salzburg. Misiunea Guvernului National a fost pusa in libertate.
11. La 29 Octombrie 1945 am fost arestat impreuna cu Maria Bucur, intr-o inscenare cu adevarat spectaculoasa, de un grup format din agenti speciali ai Politiei de Stat austriece, veniti de la Viena, de altii in uniforme iugoslave si ceho-slovace, comandat de C.T.C. din Bad Gastein. La intrebarea de ce sunt arestat, mi s-a raspuns ca din ordinul reprezentantului de Stat din Washington, al Guvernului Roman sprijinit de celelalte guverne ale tarilor din est. Am fost internat impreuna cu Maria Bucur in lagarul de „Criminali de razboi“ de la Glassenbach.
12. La arestare mi-au fost confiscate toate actele, printre care si Memorandumul despre Garda de Fier. Memorandumul a fost inaintat autoritatilor americane din Austria, cu sediul atunci la Salzburg (in asteptare a fi transferati la Viena) si de acolo a fost indrumat la Comisia Instructorie de pe langa Tribunalul International de la Nürnberg, care avea sa decida soarta celor cercetati ca eventuali „criminali de razboi“. Acest Memorandum a facut oarecare impresie, dupa cum am aflat mai tarziu.
13. Dupa aproape 4 luni, pe la jumatatea lunii Februarie 1946, V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga si comandorul Baila au fost anuntati sa se prezinte in ziua urmatoare cu bagajele la C.T.C., fiindca vor fi internati la Glassenbach.
14. In noaptea de 15 Iulie 1946 a sosit de la Nürnberg la Glassenbach un ofiter american cu 400 de formulare ale Comisiei Instructorie de pe langa Tribunalul International. Intre aceste 400 de formulare se gaseau si cele destinate noua, Misiunea Guvernului National, cu persoane atasate: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga si comandorul Baila. Rostul acestor formulare de la Nürnberg era sa stabileasca identitatea acelora in sarcina carora nu se gasisera vini pedepsibile si nici nu apartineau organizatiilor culpabile colectiv de „crime de razboi”, “contra umanitatii“ sau „colaborationism“.
15. In Aprilie 1947 am fost eliberati – Misiunea Diplomatica Consulara si comandorul BAILA, iar o luna mai tarziu, si ceilalti: V. Iasinschi si gen. Platon Chirnoaga.
16. Odata cu exonerarea noastra de orice culpa, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauza si entitatile pe care le reprezenta Miscarea Legionara: Guvernul National si Armata Nationala. Aceste entitati nu sunt culpabile nici de „crima de razboi”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici ,,colaborationiste”.
Dupa cum este bine stiut, instructia e secreta si nici nu se publica actele si deciziile ei. S-au publicat, insa, darea in judecata si sentinta de condamnare de catre Tribunalul International de la Nürnberg, a altor organizatii. Astfel, in afara de partidele Fascist si National-Socialist, de SA si, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru „crime razboi“ si „contra umanitatii“, pentru „fascism“, „nazism“ si „colaborationism“, mai toate miscarile nationaliste din Europa: „Rex“ a lui Leon Degrelle, „Ustasa“ croata, „Crucile cu sageti“ – maghiara, „Hlinka“ – Garda slovaca etc.
Numai Miscarea Legionara si miscarea „Strajnicii“ – bulgara (dupa modelul legionar), a profesorului CANTARGIEF, au ramas in afara de asemenea condamnari.
Cat priveste problema evreiasca, cunoscutul sionist Lowenthal a afirmat aceeasi teza ca in memorandumul meu despre Garda de Fier, la procesul Eichman, in 1961 : „Antisemitismul Garzii de Fier nu era de natura rasista ca la nazisti, ci de invidie fata de starea economica a populatiei evreiesti din Romania”.
Doamne AJUTA!
Cred ca aceste canonizari realizate de sfintul sinod sunt expresia unei priviri mai profunde, nu numai o legatura dintre TRECUT si PREZENT, ci si mai mult decit acesta o legatura cu VIITOR…
Doamne AJUTA!
[…] De ce ruşii îşi canonizează sfinţii, iar românii nu […]
[…] De ce ruşii îşi canonizează sfinţii, iar românii nu […]
[…] De ce ruşii îşi canonizează sfinţii, iar românii nu Scris de viatalatara Categorisit în Sfinti, presa […]
astazi(16.10.2008) am citit ceva pt prima oara despre parintele martir Iosif Pascanu si m-am minunat de viata sa si felul in care a murit,iar astazi la un deceniu de la trecerea sa la cele vesnice nimic din partea bisericii ortodoxiste(pt mine Biserica Ortodoxa este cea pravoslavnica nu barbosii cu nokia n95 si bmw x5,pt ca Biserica lui Hristos nu este caramida si pictura si tabla de arama…cinstesc sfintele icoane si obiecte de cult dar multi preoti prefera se refaca pictura in loc de a da bani celor bolnavi pt tratament…nu mai intru in amanunte pt ca si eu am lucrat 2 ani la o catedrala)!mereu la hramuri sunt poftiti in fata politicienii(va amintiti de Cuv. Maria Egipteanca cand a vrut sa sarute SF. Cruce???)…masoni si satanisti precum Tariceanu,iliescu,…mi-e scarba sa ii enumar,….etc!asta se numeste pact cu diavolul….multe sunt de zis dar concluzia e ca loa moi majoritatea ierahilor si a preotilor slujesc lui tangalaky!:-(
[…] Savatie Baştovoi: De ce ruşii îşi canonizează sfinţii, iar românii nu Scris de viatalatara Categorisit în Sfinti, […]
[…] din Patriarhia Moscovei. Se străduia din răsputeri să atragă atenţia lumii întregi asupra fenomenului Noilor Mucenici Ruşi şi asupra situaţiei creştinilor care continuau să fie întemniţaţi şi torturaţi sub jugul […]