Despre dogme şi „dogmatism”

De Savatie Baştovoi

Ca şi majoritatea congenerilor mei, am venit pe lume cu o ură instinctivă împotriva Dogmei. Nefericirea sau fericirea a făcut să cresc în casa unui propagandist al ateismului ştiinţific şcolit la Leningrad. Prin urmare, auzeam cuvintele „dogmă” şi „dogmatism” destul de des, fără să ştiu despre ele altceva decît că sînt expresia supremă a întunecimii spiritului şi a urii împotriva umanităţii. Blamam dogmatismul ori de cîte ori aveam ocazia, mai ales ca adolescent preocupat de pictură şi poezie, fără să ştiu concret ce este o dogmă. Lumea în care trăiam îmi îngăduia să vorbesc despre dogme fără să le cunosc, imprimîndu-mi, totodată, un aer de superioritate şi elevare care reieşea tocmai din necunoaşterea mea.

Observ că, deşi era comunismului ateu a apus, Dogma este privită cu aceeaşi ostilitate, dacă nu chiar mai rău. Gazetari şi învăţători de tot felul critică „dogmatismul” Bisericii, fără să dea măcar un singur exemplu de dogmă.

Ce este o dogmă? O prejudecată? Un adevăr prestabilit? O ghilotină care atîrnă asupra capetelor „luminate” ale omenirii? Dacă asta este tot ce ştiţi despre Dogmă, mă văd silit să afirm că o dogmă este descrierea precisă a unei realităţi spirituale şi intelectuale. A vorbi în răspăr despre dogme este o dovadă de prostie, este ca şi sum ai critica necesitatea gramaticii în cazul unei limbi sau a formulelor şi teoremelor în cazul matematicii.

Dogma pe care se sprijină întreaga învăţătură creştină este cea a Sfintei Treimi, din care reiese nemijlocit dogma întrupării lui Dumnezeu în Persoana lui Iisus Hristos şi toate adevărurile legate de naşterea, moarte şi învierea Dumnezeului-Om. Prin urmare, a nega Dogma, înseamnă, în primul rînd, negarea Dumnezeirii lui Hristos şi a Duhului Sfînt. Înfierarea Dogmei este de sorginte iudaică şi nu are nimic comun cu creştinismul „evanghelic”, aşa cum sugerează pionierii Protestantismului.

Aşadar, Dogma defineşte şi tratează doar chestiuni ce privesc relaţia dintre Om şi Dumnezeu. De pildă, Creştinismul nu cunoaşte dogme care privesc dispunerea planetelor şi astrelor în Univers şi nici nu blamează curiozitatea ştiinţifică, atîta timp cît savantul nu are scopuri distructive. Prin urmare, invocarea asasinatelor lui Galilei şi Jordano Bruno în numele „dogmei” este o speculaţie, deoarece nu există nici o dogmă şi nici un canon care să condamne pe cel care susţine că pămîntul se roteşte. Dovadă poate fi şi faptul că Sfîntul Grigore de Nyssa făcuse această afirmaţie la începutul secolului V. [1]

Cu cît o credinţă este mai evoluată, cu atît este mai „dogmatizată”, adică are un suport teoretic mai complex. Şi invers, cu cît o credinţă este mai ştearsă, cu atît nevoia de dogmă dispare. De pildă, şamanii nu au nevoie de dogme scrise pentru a-şi perpetua credinţa, deoarece întreaga lor tradiţie încape într-o piele de animal şi cîteva păpuşi. Cei care doresc să dezbrace creştinismul de dogme, îl reduc, de fapt, la nivelul şamanismului şi a credinţelor primitive, transmise pe cale orală.

Întreaga propagandă împotriva Dogmei este asemenea fluierăturilor unor beţivi într-o Filarmonică. Dacă am face o paralelă între lumea credinţelor şi lumea muzicii, ar trebui să comparăm Ortodoxia cu muzica simfonică, iar credinţele de tip protestant cu lăutărismul. Există, fără îndoială, oameni talentaţi şi printre lăutari, deşi majoritatea dintre ei nu ştiu să citească o partitură. Se poate, aşadar, cînta şi fără partitură, dar nu orice fel de muzică şi nu oricui. A nega necesitatea dogmelor într-o religie, este tot una cu a nega sistemele de scriere a notelor în cazul muzicii. O religie fără dogme este ca o simfonie fredonată de un om beat.

Nu mă interesează să discut aici dogmele creştinătăţii, ci doar să stabilesc că înfierarea lor este un semn de prostie. A încerca acum să iniţiem pe cineva în dogmatica ortodoxă este ca şi cum am dori să epuizăm un curs de teorie a muzicii într-un articol de ziar. Temele creştinătăţii sînt multiple, iar operele care le tratează sînt şi mai multe, întinse pe o perioadă de două mii de ani.

Este cuviincios ca cei care se încumetă să vorbească de sus despre o tradiţie atît de îndelungată şi atît de monolită, să se întrebe mai întîi ce ştiu şi de unde despre Creştinism.

Cercetaţi Creştinismul, cercetaţi Ortodoxia, căci, spre deosebire de alte religii, aici nu există nici scrieri şi nici ritualuri secrete, la care profanii să nu aibă acces.

NOTE:

Vezi teoria dispunerii heliocentrice a Universului intuită de Sf. Grigore de Nyssa în lucrarea Tîlcuire la titlurile psalmilor în Grigore de Nyssa, Scrieri II, Colecţia PSB, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR.