Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm

ne-boltai-americanDiscuţia despre paşapoartele cu cip nu a reuşit niciodată să fie teologică. Pentru că nu este o problemă teologică. Ghiciturile despre esenţa numărului satanic nu pot lua locul certitudinii, cu neputinţă de pus în cuvinte, a luminii dumnezeieşti. Şi nu trebuie amestecate aceste două aspecte ale cunoaşterii creştine: discuţiile despre Dumnezeu şi discuţiile despre satana. Deşi ele fac parte, în proporţii diferite, din viaţa noastră.

Desigur, un cip nu este un diavol. Totuşi, nimeni nu mă va contrazice dacă voi spune că cipul nu este altceva decît rodul dorinţei demonice de a stăpîni pe celălalt. Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm, ce tranzacţii facem şi cu cine intrăm în relaţie. Veţi spune că este o invenţie omenească. Sigur, dar a cărei categorii de oameni? A oamenilor răi, căci cei buni se sfiesc să citească scrisorile străine. Obligativitatea cipurilor este o înjosire a persoanei, deoarece propune o relaţie care nu se mai bazează pe respect şi încredere. A încuraja acest tip de relaţie, după ce generaţii de mucenici au însuflat în noi duhul dragostei şi al toleranţei, este nedrept înaintea lui Hristos şi un grav păcat împotriva aproapelui.

Sînt mulţi oamenii în întreaga lume care au protestat împotriva introducerii cipurilor. Motivele lor nu au fost întotdeauna bazate pe analogia dintre cip şi cifra fiarei pomenită în Apocalipsă (666). În orice caz, fiecare din ei ştia că a-l urmări pe celălalt înseamnă a nu-l iubi, ba chiar înseamnă a-l robi. Răspunsul care se cuvine dat, în primul rînd, este acela dacă e bine să-i lăsăm pe nişte străini să ne urmărească pas cu pas? E bine să ne facem trădători ai fraţilor noştri, lăsînd acest popor în mîinile unor străini, fără nici o luptă?

Dacă este să gîndim în numele unei singure persoane, cipul nu e un pericol, dar dacă trebuie să gîndim la nivelul unui grup, atunci pericolul este evident. Personal, aş putea arunca cipul în faţa diavolului, dar nu voi putea la fel de uşor să refac un grup risipit de urmăritorii care arată atîta interes şi atîta grabă în a şti totul despre noi. Rămîne întrebarea: facem ceva pentru păstrarea adunării, a Bisericii sau ne mîntuim singuri, dacă ne vom mîntui.

Atunci cînd nu va mai exista nici o posibilitate de împotrivire sistemului, cînd foamea şi bolile ne vor doborî, iar singura modalitate de a plăti şi de a ne deplasa va fi cipul, risipirea adunării creştine se va face într-un timp record şi într-o proporţie pe care nu a atins-o nici o prigoană în decursul întregii istorii. Şi încă ceva, de acum nu vor mai exista mucenici privind la care poporul să se aprindă de rîvnă, căci adevăraţii mucenici vor muri în mizerie, izolaţi şi poate chiar expulzaţi de restul adunării, ştiuţi doar de Dumnezeu. Dacă Sfîntul Vasile cel Mare se ruga să nu prindă vremurile sfîrşitului, de teamă că nu le va putea face faţă, nu ştiu ce vom face noi.

Lupta pornită acum în România nu este împotriva pecetluirii, căci unul Dumnezeu ştie ce a vrut să spună Sfîntul Ioan în Apocalipsă, dar este o luptă de apărare a adunării creştine. Biserica trebuie păstrată compactă şi cît mai mare, aşa cum am moştenit-o, căci pentru fiecare om botezat din această ţară cineva, pe care nici nu-l ştim, şi-a vărsat sîngele. Mai întîi de toate a fost vărsat sîngele scump al lui Hristos.

Nu cred că e momentul teologhisirilor, ci al unei rezistenţe normale în faţa unui fenomen normal. Normal din punctul de vedere al anormalităţii generale în care ne aflăm.

Anunțuri

57 Responses to Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm

  1. cosmin spune:

    Felicitari pentru articol, foarte bun

  2. VladR spune:

    Multumim parinte, pentru acest articol clar si la obiect. Poate ca maine, dupa intalnirea AZEC, se vor putea coagula niste directii de actiune.

  3. Adrian Sârbu spune:

    Problema cu chip-urile e destul de avansata in toata lumea. Nu stiam de asa ceva. Un prieten de-al meu a cautat articole si iata ce a gasit:
    http://jurnalortodox.wordpress.com/2009/01/21/se-intampla-in-toata-lumea/

  4. virginia n spune:

    Am văzut când eram la ţară, în fericita-mi copilărie, ceva ce mi-a rămas puternic în suflet: imaginea puilor de găină care se îngrămădeau unii în alţii când umbra uliului îi înspăimânta… cloşca se întâmpla să nu fie atât de aproape de ei încât să-i acopere cu aripile … însă glasul ei, chiar de departe, îi proteja, spunându-le să rămână neclintiţi… făcea aceasta într-un chip neînţeles pentru mine… puii nu răsuflau măcar, lipiţi strâns unul de altul… Când uliul se îndepărta, cloşca le spunea în acelaşi chip că pot să se mişte din nou.
    Asta e. Firescul.

  5. Varvara spune:

    Un articol bun si la subiect.Oricum ai lua problema, cipurile nu sunt bune.Dar oamenii trebuie trebuie controlati milimetric Sa nu se nasca decat vor ei, sanu manance decat ce vor ei, sa nu munceasca decat unde vor ei…etc.Tacand , vom avea ce meritam.
    Parintele Iustin daca a vorbit, inteleg ca are necazuri.Tot asa va fi daca vorbim toti?

  6. rezolution spune:

    da voua nu vii totuna ?
    Dumnezeu nu are nevoie de bloguri pentru a ne indruma ! este bibla.

    daca de vorbit pe acesta tema , se poate de discutat ore intregi . veshnik voi va bagati acolo unde nu vii locul !! treaba voastra e religia , si omul care simte ceva va veni la voi , iar cel care nu doreste ca in viatsa lui sa-i se bage cineva nu va va asculta niciodata !

  7. […] Savatie Bastovoi:Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm […]

  8. savatie spune:

    Rezolution, esti mai moralist decit un popa: stii tu ce e bine de facut si ce nu.

  9. Luana Hrisanti spune:

    rezolution, pai cel mai tare cred ca sa baga in viata omului cei care vor sa implementeze cip-ul si sa controleze omenirea. Dumnezeu, dimpotriva, nu doreste sa ne controleze, adica sa ne restranga existenta la anumite criterii impuse, ci ne lasa libertatea de a alege iubirea de El si de aproapele si viata vesnica, sau ura de aproapele si de Dumnezeu si chinurile vesnice.
    Asa ca este hilar sa spui „cel care nu doreste ca in viata lui sa i se bage cineva nu va va asculta niciodata” !
    Tocmai ca duhovnicii intariti in credinta si plini de duh sfant ne invata sa nu primim cip-urile, ca sa nu se bage nimeni, si mai ales diavolul, in viata noastra….
    Pacat ca cei mai multi nu inteleg asta, si cred ca liber esti atunci cand accepti de buna voia sclavia :)).

  10. un crestin ortodox spune:

    Cred ca este ultimul raspuns (comentariu) pe care am sa il fac si va rog sa ma iertati.Am incercat sa nu intru in polemica cu nimenea chiar daca comentariile unora vin in contradictie cu parerile mele . Este incontestabi si acesta un mod de abordare al unei probleme -„rezistenta normala „.Da intradevar multi si-au varsat sangele si multi il vor mai varsa sprijiniti si intariti de Sfantul Duh , intradevar teologisirea pare sa fie superflua in astfel de momentesi totusi o intrebare ramane:SUNTEM IN FATA RAVNEI SUFLETESTI SAU A CELEI DUHOVNICESTI?
    Si acum citez:
    ” Oameni din lume si multi din cei ce duc o viarta monahiceasca,datorita nestiintei lor,lauda mult ravna sufleteasca,nepricepand ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia . Aceasta ravna ei o preamaresc ca ravna pentru credinta,pentru evlavie pentru Biserica si pentru Dumnezeu.Ea consta in osandirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti pentru greselile lor in privinta moralei si pentru cele impotriva bunei oranduieli si intocmiri bisericesti.Amagiti fiind de o falsa conceptie despre ravna,unii socot,lasandu-se in voia acestei ravne,ca urmeaza calea Sfiintilor Parinti si sfiintilor mucenici uitand ca ei ,ravnitorii,nu sunt sfinti ci pacatosi.”
    Ignatie Brianceaninov
    Intradevar nu este o lupta .Lupta o ducem toti impreuna in momentul in care ne asezam in acelasi moment in genunchi , indiferen de locul sau tara in care ne aflam si incepem sa ne rugam int-o ” adunare crestina „(biserica) . Suntem pecetluiti zilnic cu numele fiarei(nu gresesc cand spun numele si nu numarul) de cate ori acceptam un gand ce vine de la necuratul si ii facem voia. Exita intradevar multe moduri de a te impotrivi unii fac petitii altii postesc unii se roaga altii le fac fapta bune iar unii chiar pe toate astea; dar importanr este cum.
    Poate gresesc asta este ceea ce simt.Discernamantul este un dar pe care il vom primi cu totii in ascultare.Inca o data sa ma iertati.

  11. savatie spune:

    Dumnezeu sa te ierte, frate crestin ortodox. Iti raspund la intrebare: sa stii ca pina si cele duhovnicesti pot fi aparate cu rivna sufleteasca, dar si cele sufletesti cu rivna duhovniceasca.

    Acum, da-mi dreptul si mie la o intrebare, prin care te invit sa-ti calci fagaduinta de a renunta la comentarii. Asadar, socotesti ca prorocul David, iesind la lupta cu Goliath, ar fi putut sa-l doboare printr-o rugaciune? Daca da, atunci de ce a recurs la prastie? Iar daca nu, spune-mi cine e mai tare in rugaciune decit prorocul David?

    Iti iubesc rivna pentru rugaciune si pace si ma bucur ca esti preocupat sa urmezi calea Sfintilor Parinti.

  12. un crestin ortodox spune:

    Multumesc Parinte si am sa dau ASCULTARE invitatiei.
    La prima vedere am crezut ca sunt in fata unui sofism , dar nu , este intradevar o intrebare pertinenta si am sa incerc sa rasund.Da intradevar in Vechiul testament (nu l-am citit chiar tot)se cerea ochi pentru ochi si dinte pentru dinte dar a venit Mantuitorul care ne-a trimis si Mangaitorul si ne-a invatat cum sa luptam acum Nu a schimbat legea ci doar a implinit-o adica nu a spus nu mai luptati cu prastia ci folositi alte prastii(iubeste-ti vrajmasii?) Da David putea sa il doboare pe Goliat cu o rugaciune tot asa cum si Fiul lui Dumnezeu putea sa cheme legiunile de ingeri pentru a lupta pentru el ca sa nu fie rastignit.Stim cu toti ca nu a fost asa si stim si de ce.Multumesc.

  13. savatie spune:

    Este si acesta un raspuns si un fel de a intelege. Tine minte aceasta intrebare si vezi cum o sa raspunzi la ea peste trei ani.

  14. un crestin ortodox spune:

    Peste 3 ani Parinte nu voi mai fi caci sunt pe moarte.Si sper si cred ca va fi doar fizica.Acum poare intelegeti de ce nu pun accent pe cipuri ci pe un „alt fel de a intelege” Moarte- nu cred ca maine-6 luni poate 1 an. Totusi voia lui Dumnezeu este de multe ori diferita de cea a doctorilor.

  15. Liuba spune:

    Pentru crestin ortodox:
    iertata sa-mi fie interventia, insa stim bine despre palma data de Sf. Nicolae lui Arie. Nu s-a rugat doar (stim si puterea rugaciunii sfintului!), ci atunci cind a fost nevoie, a si actionat.
    Parinte, binecuvintati si va multumesc pentru articol.

  16. angi spune:

    Doamne Ajuta,
    eu cred ca aceasta ne lipseste…
    …In fata acestor abuzuri se ridica smerit si demn sfintii contemporani, ca altadata Sfantul Leon si Sfintii Pustnici, indemnandu-ne si pe noi sa nu acceptam cucerirea in pasi marunti, vicleana, perfida a libertatii noastre.
    Sfintii ne indeamna din dragoste cu duiosie, iar unii dintre noi ii acuza ca ne tulbura rutina caldicica a pravilei de rugaciune, uitand ca Dumnezeu nu e pravila, ci Iubire.

    Sa urmam sfintilor nostri, fara frica, senini, deschisi spre jertfirea de sine.

    “Implinirea rugaciunii inimii duce la mucenicie”-

  17. mihai spune:

    In legatura cu cele spuse mai sus, as vrea sa ridic si eu o problema, care probabil a mai fost ridicata de nenumarate ori (nu neaparat pe acest blog), lucru pentru care voi fi poate considerat plictisitor; nadajduiesc totusi sa nu fie asa. Problema este: daca trebuie sa ne aparam exclusiv prin rugaciuni (ridicarea sabiei fiind pacat) , atunci de ce a fost canonizat Stefan cel Mare ? .
    „Doamne, numai Tu singur stii ce a fost in inima mea, nici eresurile cele inselatoare, nici focul varstei tineresti n-au putut-o sminti ci am ramas intarit pe Piatra care este insusi Hristos, pe a caruia Cruce, pururea imbratisata la piept tinand, viata mea am inchinat-o, nadejde nesmintita printr-ansa la Parintele veacurilor avand, prin care pe toti vrajmasii am gonit si am infrant” – acestea ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Stefan, cuvinte cu adevarat miscatoare, iar trecerea lui in randurile sfintilor arata ca erau totodata si nemincinoase.
    Iata deci un sfant care a stiut sa impleteasca drumul Crucii cu infrangerea vrajmasilor (nu doar a celor netrupesti)…cum a reusit el asta? Sa ne dea si noua Domnul a face la fel

  18. savatie spune:

    Poate ca o sa mai fii si nu o sa mai fiu eu. Dumnezeu sa te ajute. Petreceti timpul cu Dumnezeu si pomeneste-ma si pe mine.

  19. Cosmin S. spune:

    „un cip nu este un diavol”,dar cipul contine in sistemul lui binar de stocare a datelor,numarul 666.Iar acest cip pus pe un act de identitate devine o problema serioasa.Acest cip,la fel ca si codul de bare,codifica numele de botez in sistem binar de 0 si 1,si care incadreaza toate datele cu 3 bare de control care semnifica cate un nr.si anume 6.in total 3 de 6 adica 666 care incadreaza numele de botez alaturi de alte date.O putem numi si o „peceteluire a numelui de botez”.Aici este problema.Chiar daca deocamdata alaturi de CIP sau de codul de bare sunt scrise cu litere si alte date pe documentul respectiv,codificarea numelui in sistem binar tot se face.Iar in viitor toate datele vor fi stocate exclusiv in CIP fara a mai ramane nimic scris pe documente.
    Eu as zice ca un cip devine un diavol atunci cand e prezent pe un act de identitate.
    La Botez primim un nume cu care vom fi chemati la judecata.De ce sa spurcam numele nostru de botez cu scarbosul numar al numelui fiarei?Aceste acte aduc inraurire diavoleasca. Cuv. Paisie Aghioritul spune clar lucrurile astea.
    Oare Sf.Vasile cel Mare se ruga sa nu prinda vremurile sfarsitului de teama ca nu le va face fata?!!!!!!Nu mai degraba se ferea de vremurile astea pentru a nu vedea fata scarbosului antihrist?nicidecum ca nu le putea face fata.

  20. pr_chriss spune:

    multumin parinte pt reactia normala la aceasta nebunie a mai marilor lumii care jubileaza acum fiindca cred ei ca le a venit ceasul mult asteptat de ei si de predecesorii lor
    nu stim in ce ritm se vor plini dar stim ca voia lui Dumnezeu o sa se implineasca

  21. un crestin ortodox spune:

    Sa ne ajute Dumnezeu si sa ne ierte .

  22. pr_chriss spune:

    MULTE DIN DESCOPERIRILE STIINTEI VOR FI FOLOSITE PT A NE INROBI PT A NE CONTROLA DAR DACA VOM RAMANE ROBI A I LUI HRISTOS VOM BIRUI DOAR PRINTR<O VIATA CU IN SI PRIN HRISTOS VOM TRECE DUPA VOIA SA DE TOATE

  23. iulian spune:

    „Dacă este să gîndim în numele unei singure persoane, cipul nu e un pericol, dar dacă trebuie să gîndim la nivelul unui grup, atunci pericolul este evident.”
    Afirmatia de mai sus e falsa. Cipul asta alarmeaza nu in sine, ci in intentia lui de a merge mai departe cu controlul. El contine niste biete informatii dar ne ingrijoreaza pasii urmatori care sunt evidenti. Asa ca pasii urmatori nu sunt un pericol numai la adresa comunitatii ci si a persoanei. Pai a nuu putea vinde si cumpara decat prin cip nu ma afecteaza si pe mine ca persoana? Sa fim seriosi, nu se poate gandi o comunitate fara persoane si nici invers.

  24. kalineea spune:

    Nu ma pot gandi la clipa cand as putea sa fiu obligata sa-mi implantez cip, in loc de buletin.Daca o sa mai existe vreo Botsuana unde sa nu fi ajuns inca tehnologia, am sa emigrez acolo.E oribil.

  25. […] Miercuri, 21 ianuarie – ora 19,30 – Emisiune Live – NU CATUSELOR ELECTRONICE […]

  26. savatie spune:

    Iulian,

    eu inteleg persoana in sens crestin, dupa cuvintul Celui care a zis ca nu doar cu piine traieste omul. De aceea, un om poate ramine integru, nezdruncinat in relatia sa cu Dumnezeu chiar si atunci cind este exterminat prin infometare. Insa, tocmai pentru ca nu toti oamenii sint la fel de plini de Duh Sfint, incit sa reziste unei incercari pe viata si pe moarte, am spus ca nu putem judeca in numele unei intregi comunitati dupa puterea si masura noastra duhovniceasca. Unul, murind de foame, se sfinteste, asa cum li s-a intimplat multor martiri, iar altul se indaratniceste, hulind pe Dumnezeu si lepadindu-se de el in schimbul unei coji de piine. Dar nici pe cel din urma nu trebuie sa-l nesocotim, deoarece pentru aceasta Apostolul Pavel vorbeste despre fratii mai slabi in credinta, care nu trebuie smintiti, adica nu trebuie impinsi in ispite peste puterile lor.

  27. mihai spune:

    “Dacă este să gîndim în numele unei singure persoane, cipul nu e un pericol, dar dacă trebuie să gîndim la nivelul unui grup, atunci pericolul este evident.”
    Iulian, afirmatia de mai sus nu este falsa, si tu chiar o afirmi prin cele ce spui. Cred ca parintele a vrut sa spuna ca un asemenea cip, daca ar fi implantat unei singure persoane (sau unui numar nesemnificativ – in cadrul unui experiment sa zicem, sau ceva de felul asta) nu ar fi o problema, pericolul venind de la faptul ca prin aceste cipuri se urmareste inrobirea unui grup (a intregii omeniri)

  28. eu spune:

    Vreau sa va intreb ceva la modul cel mai serios, ca ma intreb sincer care e adevarul.

    Cipul asta din buletin are vreun emitator, sau pur si simplu stocheaza datele si sunt mai usor de citit de sistemele informatice si in plus poate mai greu de falsificat? Din cate stiu, el nu contin nici un emitator, asa ca probleme urmaririi mi se pare una falsa. Mai degraba as fi ingrijorata, de faptul ca companiile de telefoane si roviderii de net sunt obligati sa retina 6 luni informatiile despre toate convorbirile, vizitele pe diverse site-uri si accesul la ele este reglementat foarte sumar.

    Am mai vazut comentarii ca e un cod de bare cu trei de sase, dar cipul ala nu e un cod de bare..

    Lucrul care mi se pare ca ingrijoreaza este cum zicea si Iulian, ca daca ajunge un nebun cu tendinte dictatoriale la putere, nu ii va fi foarte greu sa faca lucruri la care Ceausescu nici nu visa..

    Va rog sa ma corectati unde gresesc, ca sa ma lamuresc si eu. Multumesc 🙂

  29. savatie spune:

    Cipul poate fi localizat si urmarit prin unde radio. In aceasta consta noutatea lui spre deosebire de celelalte modalitati de criptare a informatiei.
    Intra aici si vezi un filmulet care te va lamuri:

  30. mihai spune:

    Se poate realiza o urmarire chiar si fara localizarea prin unde radio. Sa presupunem ca toate magazinele vor implementa un sistem de plata pe baza cipurilor, posibilitatea de a plati cu bani in mana disparand. Atunci cei interesati vor putea stii ca la ora X din ziua Y tu ai fost la magzinul cutare de unde ai cumparat produsele a,b si c.
    Bineintales ca apoi se va pune problema: ce ne facem daca altcineva iti ia cardul si achizitioneaza cu el nu stiu ce produse…hai mai bine sa implantam cipurile in interiorul organismului, va fi mai sigur asa

  31. luminita spune:

    Doamne ajuta si Doamne fereste,totodata.
    Indraznesc sa vin cu un scenariu.Ca iubitor si ascultator de Dumnezeu,nu accepti noile acte de identitate,chiar daca asta inseamna pt.tine:somaj,foame,lipsa asistentei medicale si toate celelalte necazuri.Merg cu un pas(inevitabil)mai departe,momentul implantarii cipului in corp(o parere personala-totul se va derula f .rapid ca sa nu dea posibilitate oamenilor sa se organizeze,sa se dezmeticeasca)…te sustragi…dar…dintr-un motiv(poate sa fie si inscenat,sau…imposibilitatea platii impozitelor sau a unui credit bancar,avand in vedere ca lumea a fost”incurajata”sa imprumute bani de la banca)esti condamnat la inchisoare.Ce faci?Acolo nu te mai poti sustrage…Si chiar,detinutii care sunt deja in inchisoare la momentul respectv…ce vor face?
    Dumnezeu sa ne ierte.

  32. Silvia spune:

    Eu nu cred ca e normal chiar si din punct de vedere al unei persoane acceptarea cipului in general.

    Deja in „lumea civilizata” te simti ca intr-o inchisoare de lux: la servici intri cu card cu chip, acasa intri cu card cu chip, la toaleta apa se trage singura, la chiuveta sapunul si apa curg prin activarea senzorului care depisteaza miscarea mainii, la calculatorul de la servici (si nu numai) orice tasta sau miscare de mouse este inregistrata de un „smart card”, sefii ne urmaresc ecranul de pe monitorul lor, camere de filmat sint peste tot: la servici, la metrou, la gradina botanica, pe strada, la platit folosim cardurile cu chip. Deja sintem ca in filmele SF, asta e viata mea zilnica in Vancouver.

    Nu e normal sa fii urmarit pas cu pas, stiind ca poti gresi lui Dumnezeu si oamenilor in orice secunda si orice lucru pe care-l faci sau cuvant pe care-l spui se poate folosi impotriva ta. Plus ca ne transformam in niste handicapati care nu mai urcam scarile, ca sint rulante, nu mai tragem apa la toaleta ca se trage singura! Ce e mai cumplit e ca ne obisnuim cu toate astea si ne fura de nici nu ne dam seama unde am ajuns. Ne ingrozim cand ne gandim unde vom ajunge curand fara grija si mila lui Dumnezeu care inca se indura de noi.

  33. vladp9 spune:

    Incepand de la ora 20.15 se va raspunde intrebarilor primite in direct pe e-mail – pe adresa danionvasile@yahoo.com. Cei interesati pot trimite intrebarile si inaintea emisiunii.

  34. Luana Hrisanti spune:

    Parerea mea este ca cei care traim in lume, deci nu suntem monahi/monahii, nu prea avem in principiu incotro, mergem la serviciu, mergem la cumparaturi, ne platim darile, etc, insa cred ca important este sa fim constienti ca toate acestea premerg implantului, si ca va veni momentul in care va trebui sa alegem. caci acel moment va fi cu lepadarea de Hristos, iar daca devenim prea dependenti de sistemul social in care traim, greu vom rezista. Asa ca este bine, cred, sa ne obisnuim cu ideea, sa-i obisnuim si pe copiii nostri, ca implantul trebuie sa-l refuzam, chiar cu pretul mortii (de foame, de frig, etc).
    Asta este important, sa avem trezvie, ca sa nu ne lasam spalati pe creier, iar la momentul decisiv sa avem puterea sa refuzam implantul. Dar sa fim constienti si ca problema micro-chip-urilor din carduri si acte este premergatoare instaurarii sistemului lui antichrist.
    Eu as refuza totul de acuma si m-as duce intr-un varf de munte, dar cum sa-i conving pe sotul si cei trei copii ai mei ? Nu am cum, dealtfel nici duhovnicul nu ar da binecuvantare sa facem asta, si sunt convinsa ca multi dintre voi sunteti in aceeasi situatie.
    Macar sa stim, sa intelegem si sa ne pregatim sufleteste si duhovniceste ca sa refuzam implantul si lepadrea, daca vom trai acele clipe….
    Sa tinem posturile, ca sa ne obisnuim cu mancarea putina si simpla. Sa ne rugam cat mai mult ca sa ne ajute Sfantul Duh sa intelegem cele inconjuratoare, sa avem discernamant si sa ne intarim in nadejdea ca si de-o fi sa facem mucenicie, cum ne indeamna parintele Iustin, Domnul ne va da putere sa induram acele clipe, in care sigur, fara ajutorul Lui nu am putea rezista si ne-am lepada…
    Doamne, pazeste-ne de ispite peste puterile noastre !
    Iertati-ma ca am scris cam mult .

  35. ghenadie spune:

    sa ma ierti parinte Savatie ca de multe ori te-am ispitit si am fost cam nesimtit si cutezant in declaratii…am avut de invatat din cateva carti ce iti apartin,dar subiectul cu pecetea 666 m-a cam tulburat bine,mai ales ca pe preotii din orasul meu nu ii intereseaza decat lcdurile si mobilele si masinile si in nici un caz subiectele contemporane problematice si esentiale!Dumnezeu sa te lumineze si sa iti dea discernamant duhovnicesc in ce priveste tema asta…poate cea mai grea!Doamne ajuta…

  36. savatie spune:

    Bine, frate Ghenadie, hai sa fim prieteni! E grea tema asta, dar nu chiar cea mai grea.

  37. pr gabriel spune:

    „Cel care va rabda pana la sfarsit se va mantui!”

  38. Iulia spune:

    in ultimele zile am acordat mult timp citiului comentariilor de pe blog, sunt sigura ca au un rol important si vreau sa va multumesc ca mai putem nutri la sentimentul de „pui” (ref. la comentariul Virginiei n) atata timp cat suntem impreuna. sa nu uitam unii de altii nici in timpul rugaciunii. M-am gandit in seara asta si la un lucru care l-am citit de curand ca in vremurile de pe urma Maica Domnului si Sfintii ne tin in maini si cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult si la ei care plang necontenit pentru noi, mai ales la sfintii romani care ne sunt mai apropiati de suflet si unii ne-au fost chiar contemporani. Multumim parinte Savatie iertati si binecuvantati.

  39. Iulia spune:

    poate ajuta pe cineva…
    Cuviosul Par. Arsenie Boca: „Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe, si alte ingradiri. Va vor lua totul!”

  40. […] ianuarie 22, 2009 at 3:04 am (anti-cip) Tags: IPS Teofan, microcip, pasapoarte, părintele Iustin Pârvu, rfid Studiu despre RFID realizat de Pr Prof Dr Mihai Valica cu binecuvantarea † IPS Teofan […]

  41. Mari spune:

    Un articol accesibil tuturor, dintr-o revista tehnica:”Verichip – tehnologie benefica sau semn al Apocalipsei?”
    http://www.pcworld.ro/?page=node&id=10350

  42. Nicola Ionut Alin spune:

    http://www.rostonline.org/blog/razvan/,un punct de vedere oficial,neasteptat si cuprinzator cu binecuvantarea inaltului Teofan

  43. oarecare spune:

    Semnificatia numarului 666 este frumos explicata de Maca Ecaterina Fermo intr-un interviu pe care l-am auzit recent. Cuviosia sa face referinta la episodul din Vechiul Testament in care Solomon solicita biruri de la supusii sai in marime de 666. Este vorba de control total si supusenie. De asemenea afirma ca acceptarea RFID este un rezultat al (si duce la) anularii vointei personale.

    De asemenea, se cunosc episoadele din Vechiul Testament in care David si parca si un alt rege (si in NT Irod a facut un asemenea recensamant) (iertati-ma ca nu ma prea pricep, scriu din amintiri; sunt altii mai potriviti sa gaseasca cu precizie aceste episoade in Biblie) a organizat un recensamant al populatiei. S-a vazut cum Dumnezeu s-a suparat puternic pe asemenea actiuni.

    Prin urmare 666 = control total, supunere fata de uraciunea pustiirii pusa in Sfanta Sfintelor

    Iertati!

  44. Marta spune:

    Viata ca-n bancuri. Comanda de pizza in 2012

    Clientul – Alo, buna ziua, doresc sa comand doua pizza.

    Telefonista – Multumim ca ati sunat la Pizza Hut. Puteti sa-mi dati
    numarul dvs. de identitate (NIDN – national ID number), domnule ?

    Clientul – Numarul meu de identitate nationala… da, un moment.
    6102049998-45-54610.

    Telefonista – Multumesc, dle X. Vad ca locuiti la1742 Meadowland Drive si
    aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance
    este 745-2302 iar numarul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este
    xson123@home.net. Corect?

    Clientul – Mmda… Da’ de unde aveti toate informatiile mele?

    Telefonista – Suntem legati, ca orice companie, de HSS.

    Clientul – HSS, ce dracovenie mai este si asta?

    Telefonista – Suntem legati electronic de Homeland Security System, domnule.

    Clientul – (oftand) Asta e. Vreau sa comand doua pizza, Specialul All-Meat.

    Telefonista – Nu cred ca este o idee prea buna, domnule.

    Clientul – Cum adica? Este vreo problema cu pizza cu carne?

    Telefonista – Domnule, analizele dvs. medicale arata ca aveti tensiunea
    arteriala crescuta si un colesterol destul de mare. Conform dosarului
    medical, compania de asigurari nu va permite alegerea pizzei cu carne.

    Clientul – Ceee ? Si atunci ce-mi recomanzi?

    Telefonista – Ati putea incerca Pizza cu Soia care are procentul de
    grasimi foarte scazut. Ar trebui sa va placa.

    Clientul – Ce te face sa crezi ca o sa-mi placa?

    Telefonista – Ei bine, vad aici pe monitor ca saptamana trecuta ati fost
    la biblioteca si ati citit o carte de Retete Culinare cu Soia.

    Clientul – Bine, bine. Da-mi atunci doua pizza marime medie pentru familie.

    Telefonista – Da, marimea este potrivita pt. dvs., sotie si cei patru
    copii, iar ceea ce ramane puteti sa dati celor doi caini. Totalul dvs.
    este $49.99.

    Clientul – (strigand in casa) Nevasta, adu-mi te rog credit cardul!

    Telefonista – Imi pare rau domnule, dar trebuie sa platiti cash. Credit
    cardul dvs. este blocat pentru depasirea limitei.

    Clientul – Dau o fuga la o masina ATM si voi scoate niste bani inainte sa
    ajunga pizza la mine la usa .

    Telefonista – Imi pare rau domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Vad
    aici ca nu aveti nici un ban in contul dvs.

    Clientul – Da , bine, n-are nimic. Trimite pizzele si gasesc eu niste bani
    in casa pana ajunge. In cat timp imi vine pizza?

    Telefonista – Suntem putin in intarziere, as zice cam 45 de minute. Daca
    va grabiti, puteti veni dvs. pana aici sa ridicati personal comanda, dupa
    ce faceti rost de bani. Pe de alta parte, este putin mai jenant sa carati
    pizza pe motocicleta.

    Clientul – Da de unde stii ca merg cu motocicleta?

    Telefonista – Pai scrie aici la informatii despre vehicol. Ati avut o
    masina care vi-a fost luata de compania de imprumut pentru ca nu ati
    platit la timp. Alaturi scrie ca Harley-ul dvs. este cu plata la zi si in
    plus i-ati umplut aseara rezervorul cu benzina.

    Clientul – % # & *…

    Telefonista – V-as sfatui sa fiti atent cu vocabularul ca sa nu o patiti
    din nou. Vad ca ati fost arestat pentru ca ati injurat un politist, apoi
    judecatorul cu care v-ati certat v-a dat 90 zile de puscarie. Vad ca
    de-abia v-ati intors in societate de cateva zile si asta este prima pizza
    pe care o comandati.

    Clientul – (fara cuvinte)

    Telefonista – Mai doriti altceva, domnule?

    Clientul – Da, am un cupon pentru o sticla de 2 litri de Cola, gratis.

    Telefonista – Imi pare rau, dar trebuie sa cititi mai bine. Pe cupon si in
    reclama noastra scrie ca persoanele care sufera de diabet nu se
    califica….

    ….no comments!!!….

  45. O parere spune:

    @Cosmin S. – in cazul in care se vrea aceasta pecetluire a numelui de botez, si crestinii pot face o eschiva. Adica, sa fii botezat cu un nume, si sa figurezi in actele oficiale cu un alt nume. Sau sa declari ca vrei sa iti schimbi numele si-ti alegi Gheorghe in loc de Ion ca sa apara in acte. If they don’t play fair, we don’t play fair.

  46. Cosmin S. spune:

    Pt. „O parere spune”-primii crestini atunci cand trebuiau sa marturiseasca nu intindeau diavolului nici un deget.Refuzau inchinarea la idoli fara nici o concesie,chiar daca erau amagiti ca doar sa guste putin din jertfele idolesti si sa creada in sufletul lor in continuare in Hristos.Crestinii prigoniti care se lepadau si treceau la pagani primeau un certificat care atesta ca si-au facut lepadarea.Dar unii crestini mai „şmecheri” plateau paganilor pentru acel certificat fara sa se mai inchine idolilor,dar si acestia sunt considerati cazuti.
    Apoi chiar daca adopti alt nume decat cel de botez tot nu esti in regula.Diavolul si-a pus deja pecetea pe toate lucrurile adica inseamna ca toate cele materiale sunt ale lui,iar noi doar ne folosim de ele.Cand numarul diavolului apare pe identitatea unui om asta inseamna ca acel om se declara ca-i apartine?!!!Chiar daca nu e numele lui de botez si e unul inventat la nevoie,oare iesind in lume cu acel act.oamenii nu l vor considera vandut?Faptul ca renunti sa te mai identifici cu numele tau de botez e si mai grav,e de 2 ori mai grav,te lepezi de 2 ori.Deci odata nu te mai umesti Ion si 2 te numesti Gheorghe + 666.Pe cei din jurul nostru nu ii intereseaza ca noi ne tinem numele de botez ascuns,ei ne vor numi dupa identitatea noastra oficiala.De buna voie te identifici cu alt nume decat cel de botez si in plus noul nume mai e si adunat cu 666.
    Apoi toate aceste lucruri mai inseamna si o dictatura electronica care se va culmina cu pecetluirea pe mana si pe frunte prin intermediul unui microcip care va afecta vointa libera a omului,darul cel mai de pret pe care il avem de la Dumnezeu.
    Oricum am da-o tot trebuie sa refuzam aceste documente biometrice,nu este alta cale.Pr.Iustin Parvu a spus-o foarte clar.

  47. Catalin spune:

    Parinte va citez si sunt intru totul de acord: „Nu cred că e momentul teologhisirilor, ci al unei rezistenţe normale în faţa unui fenomen normal. Normal din punctul de vedere al anormalităţii generale în care ne aflăm.”

    Dar aceasta rezistenta normala este facuta deocamdata in jurul unor oameni, iar noi credinciosii de rand avem 2 mari repere: Pr. Iustin si Pr. Arsenie.

    Si de aceea dusmanul nostru si al ortodoxiei a incercat sa produca confuzie si sa submineze increderea in acesti 2 stalpi ai ortodoxiei.

    Eu va spun sincer din perspectiva unui credincios de rand ca nu se lucreaza in biserica la trezia omului ci la mentinerea lui in stare de adormire.

    Oamenii inteleg prost ascultarea si daca preotul dintr-o parohie le va spune enoriasilor ca nu e nicio pb cu cipurile multi dintre ei , obisnuiti sa nu gandeasca vor lua vorba ca atare si daca asa a zis parintele asa vor face.

    Ma intreb in sens pozitiv daca un singur episcop din orice eparhie si-ar mobiliza toti preotii si i-ar pune sa-si faca fiecare o minima informare despre aceasta problema si apoi fiecare sa abordeze subiectul in propria parohie cu curaj si duhovniceste oare ce ar iesi?

    Dar cine face parinte rezistenta asta normala? Ca pe net toti avem curaj.
    Dar daca ii chem sa luam o pancarta pe care sa scriem pe ea: „NU vrem un alt CI (H)P! Vrem sa ramanem chipul si asemanarea lui Dumnezeu!” si sa mergem in dealul Mitropoliei si sa stam pana cand ne-o primi Patriarhul oare cati ma vor urma.

    Si cum o facem? Ca daca procedam ca in cazul de mai sus vom fi catalogati ca extremisti. Observ ca Patriarhia nu a exprimat niciun punct de vedere in aceasta problema. Si este foarte important sa ia o pozitie. Din pacate tace sau ne ignora pe noi cei care ne agitam intr-un fel sau altul.

    Eu unul sunt dispus sa ajut in vreun fel sau altul dar cred ca e cazul sa facem ceva vizibil, serios, bine documentat si sa mergem cu jalba-n protap: la Patriarhie, la Guvern , la Parlament sau unde o mai fi nevoie ca sa ne afirmam credinta. Dar cati vor vrea sa paraseasca locurile caldicele din fata calculatorului si sa mearga in linia intai.

  48. Un preot ortodox spune:

    Un parinte spunea ca sfarsitul sta in mana lui Dumnezeu, dar si in mana noastra. Vin cu o propunere – sa ,, recurgem” la armele duhovnicesti. In fiecare seara, impreuna cu un grup de credinciosi, la orele 21.30 am stabilit sa facem rugaciune comuna( fiecare in casa lui). Va invitam si pe voi.Poate Dumnezeu ne asculta si va randui tarie, rabdare si discernamant pentru timpurile care vin. Rugaciunile stabilite -,,Paraclisul Maicii Domnului” si ,,Canonul de pocainta catre Domnul Hristos”, apoi fiecare ce poate . Dumnezeu sa ne ajute.

  49. eu spune:

    naspa mai e lumea asta parca vrem sa ne mancam unii pe ceilalati pentru o bucata amareata de hartie care este banul

  50. M.L. spune:

    Militez si eu impotriva cipurilor biometrice mai ales ca am doi copii destul de mici (9 si 11 ani), dar gandindu-ma in acelasi timp la toti copiii. Majoritatea dintre ei sunt crescuti in spiritul Mc.Donald’s, unii nu sunt dusi la biserica decat de 2 ori pe an la impartasit, dar si atunci de catre profesoara de religie din scoala, multi nu tin post ca (deh!) sunt copii.
    Parintii uita cum strabunicii si bunicii nostri posteau cu intreaga casa si nu exista sa uite o data sa-si faca rugaciunile. Acum traim vremuri noi, moderne, in care a merge sau a nu merge la biserica, a te comporta crestineste, a fi sau a nu fi imbracat cuviincios poate fi sau nu in trendy.
    Ma gandesc cu graoaza si cu durere la ce ii asteapta pe bietii copilasi! Si apoi imi spun ca Dumnezeu are grija de fiecare in parte si de copii, poate, in mod special. Nu-i lasa Domnul! si gandul asta imi hraneste nadejdea.
    Cred ca fiecare parinte trebuie sa pregateasca copiii intr-un mod delicat pentru orice eventualitate, sa-i dezbare de fast food, de viclenia acestei lumi, de iluzia inselatoare care para sa cuprinda si vlastarele cele foarte tinere ale omenirii, sa-i invete despre Dumnezeu si minunatiile Sale, despre Maica lui Prea Sfanta, despre Sfinti si Ingeri, sa le sedimenteze un sistem de valori adevarate, sa ii ajute sa tina post incetul cu incetul, sa-i constientizeze care este rolul postului si al rugaciunilor, sa le dea Biblia sa citeasca, carti cu vietile Sfintilor, sa-i aduca la normal. Parintele trebuie sa fie un exemplu pentru copilul lui prin el insusi, dar sa sublinieze ca modelul adevarat este Domnul Iisus Hristos si Maica Domnului. Este necesar ca pruncii sa inteleaga ca ascultarea se face in primul rand de Dumnezeu si dupa aceea de parinti, iar daca parintele sau chiar vreo ruda, prieten sau cineva de incredere il indeamna la rau(ca de exemplu:”zi-i si tu!, da-i si tu una!, minte si zi asa!…), sa nu asculte ca toate aceste il supara pe Dumnezeu.
    Trebuie sa avem grija de copii nostri! Parinti dragi, poate ca nu sunt in masura sa dau sfaturi pentru ca si eu ca si d-voastra ma straduiesc pe calea aceasta, dar se cuvine sa le oferim sentimente, ganduri, informatii si tot ceea ce ne sta in putere, cu toata dragostea. Merita pe deplin orice efort pe care il faceti pentru ei! Bineinteles, ca d-voastra stiti lucrul acesta si sa-mi fie cu iertare, dar simteam nevoie sa va impartasesc gandurile mele.
    Vad cum Mircea Badea a scos din casa la alergat 5000 de romani cu scopul de a-i convinge ca sportul e esential pentru viata lor. Si aici am o nedumerire: cum e posibil ca tot acesti romani sa nu iasa din casa si pentru sufletul lor? Cum e posibil ca nici o „vedeta” sa nu ia atitudine si in ceea ce priveste cipurile? Cum e posibil ca preotii, ierarhii Bisericii lui Hristos sa nu ia atitudine, sa nu deschida mintile oamenilor, sa nu marturiseasca adevarul, sa nu avertizeze?
    Am participat la aproape toate mitingurile organizate impotriva cipurilor, iar la unul din ele nu au fost decat …13 persoane, dintre care cativa erau chiar organizatorii! Am fost tare dezamagita poate pentru ca imi facusem mari sperante in trezirea romanilor, in „unirea in cuget si simtiri”. Desi nu sunt de acord cu tot ce se intampla la mitinguri, merg pentru a-L marturisi pe Iisus Hristos Dumnezeu, credinta si lupta impotriva inrobiri si a inchinarii altui c(h)ip (vorba lui Catalin).

    Cu nadejde si credinta ma rog Domnului sa nu ne lase in starea aceasta de letargie ca sa nu pierim.

  51. Florin Alexiu spune:

    Si Stefan cel Mare a pus mana pe sabie si a ajuns Sfant.E un fel de paralize generala,,,,si bine e sa renuntam la ea.

  52. Recipes for all tastes, which can be made ​​by beginners or advanced in the food….

    […]Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm « Savatie Baştovoi[…]…

  53. gheorghe spune:

    parinte Savatie imi iertati nepriceperea, dar eu nu am inteles care e ste pozitia D-voastra asupra actelor cu cip, din textul de mai sus..poate imi raspundeti ca sa inteleg mai bine. Doamne ajuta!
    PS parintele duhovnic mi-a dat voie sa iau noul tip de pasaport.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: