Despre blîndețe și asprime

Capitol inclus în noua ediție a cărții ”A iubi înseamnă a ierta”,
în curs de apariție la editura Cathisma

 

„Învățați de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”, a zis Hristos. Acest îndemn trebuie înțeles alături de alte îndemnuri și porunci date de Mîntuitorul lumii: „Iubiți vă unii pe alții, iertați și vi se va ierta, cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi.” De felul în care înțelegem aceste cuvinte depinde mîntuirea noastră.

Că înțelesul poruncilor poate fi denaturat, a zis o Hristos atunci cînd le a reproșat cărturarilor: „Vă rătăciți, neștiind Scripturile.” Cunoașterea Scripturilor nu înseamnă doar citirea lor, căci cărturarii le citeau, ci pătrunderea adevăratului sens cuprins în ele. Din acest motiv Biserica Ortodoxă cunoaște cea mai bogată tradiție în tîlcuirea Sfintei Scripturi. Îndeobște, tot ce a rămas scris, nu doar lucrările cu caracter exegetic, catehetic sau polemic, ci și toată imnografia, rugăciunile și slujbele noastre reprezintă tîlcuiri uimitoare ale Scripturii Vechiului și Noului Legămînt în Duhul lui Hristos.

Întreg protestantismul cu mîndra lui lozincă sola Scriptura nu a dat lumii nici o lucrare de referință în domeniul tîlcuirii Sfintei Scripturi. Și asta nu doar din pricina înțelesului deviat pe care îl au despre Biserică, dar și pentru că tradiția exegetică a primului mileniu creștin nu a mai lăsat loc pentru descoperiri originale în acest sens. Dimpotrivă, în ultimele decenii, odată cu traducerea în limbile de mare circulație a scrierilor Sfinților Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa și alți dascăli ai Ortodoxiei, protestantismul și a schimbat doctrina în multe puncte esențiale, iar pastorii și predicatorii vorbesc din ce în ce mai des în citate din scrierile Sfinților Părinți.

Avînd, așadar, o tradiție atît de bogată în tîlcuirea Sfintei Scripturi, ar fi nepotrivit ca noi, ortodocșii, să avem înțelesuri greșite despre poruncile și îndemnurile ce se conțin în ele. Acest pericol este de la sine înțeles atunci cînd Biserica, în diferite epoci istorice, a suferit atacuri nemiloase nu doar asupra părții ei văzute, prin distrugerea sfintelor locașuri și prădarea lor, ci poate mai ales prin încercările de sucire a înțelesurilor ei fundamentale impuse de ideologiile politice și culturale.

De această dată mi am propus să discutăm înțelesul cuvintelor „blînd” și „smerit” în contextul toleranței și corectitudinii politice promovate de lumea nouă în care am pășit. Reprezintă oare blîndețea și smerenia creștină o manifestare a toleranței în sensul ei nou și un temei al corectitudinii politice? Sau, altfel zis, reprezintă oare corectitudinea politică și toleranța de tip globalist o formă a blîndeții sau smereniei în sens creștin? Răspunsul la această întrebare se conține chiar în exemplul lui Hristos.

Din cuvintele „învățați de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima” trebuie să înțelegem că Hristos este măsura blîndeții și a smereniei spre care sîntem chemați să tindem. De asemenea înțelegem că blîndețea și smerenia nu exprimă un anumit tip de comportament exterior, ci sînt o stare a inimii. Din acest motiv nu trebuie să confundăm supunerea de rob, caracteristică omului constrîns de legi sau circumstanțe, cum ar fi pierderea locului de muncă sau a imaginii sociale, și starea omului liber, care este blînd și smerit în virtutea desăvîrșirii sale lăuntrice. Doar astfel trebuie să înțelegem îndîrjirea Sfinților Mucenici de a înfrunta neadevărul cu prețul vieții, rămînînd totodată smeriți și blînzi, asemenea lui Hristos.

Cel puțin o întîmplare din viața lui Hristos este greu de comentat prin prisma toleranței și corectitudinii moderne. Cel care este blîndețea însăși intră în templu cu un bici în mînă, răstoarnă tarabele și îi lovește pe cei care făceau comerț acolo. Protestanții au văzut în aceasta un argument împotriva vinderii lumînărilor în biserici și împotriva bogăției preoților. Poate fi acesta un motiv suficient pentru explicarea unei reacții atît de radicale din partea lui Hristos? Oare creșterea și vinderea porcilor, interzise iudeilor, nu puteau fi și ele tratate cu o biciuire? Sau vinderea porumbeilor era cel mai mare păcat săvîrșit de slujitorii templului? Sigur că nu! Însuși Hristos îi ceartă pe preoți și farisei că fac jurăminte false pe altar, iar lipsa de dragoste a slujitorilor tempului se vede clar în parabola samarineanului milostiv.

Prin urmare nu cred că simplul fapt de a vinde în templu a fost condamnat de Hristos, ci scopul cu care se făcea această vindere. Iar biciuirea și răsturnarea meselor exprimă un limbaj potrivit epocii, un limbaj propriu tuturor făpturilor, acela că pedeapsa era neapărat însoțită de gesturi exterioare, cum ar fi biciuirea sau lovirea cu bețe, pedepse practicate în Imperiul Roman, dar și peste tot în lume, la acea vreme. A nu aplica acest tratament însemna a diminua gravitatea încălcării comise.

Așadar, de ce a reacționat Hristos atît de dur împotriva vînzătorilor din Templu? Răspunsul Îl dă tot El: „Pentru că ați făcut din Casa Tatălui Meu peșteră de tîlhari!” Este un lucru știut că tîlharii nu cumpără, iar dacă vînd, vînd lucruri furate, prada tîlhăriei lor. Or, vînzătorii din templu vindeau porumbei și cele de trebuință la aducerea jertfelor, o afacere aparent cinstită. Nu cred că vreunul dintre ei fura porumbei pentru a i vinde și din acest motiv să fie numit tîlhar. Tîlhăria slujitorilor templului consta în altceva. Banii făcuți la templu erau folosiți nu în scopul slujirii Domnului, ci întru agonisirea bogăției și influenței politice. Cu acești bani s a săvîrșit cea mai mare tîlhărie, uciderea lui Hristos. Și cred că atunci cînd Hristos a zis: „ați făcut din Casa Tatălui Meu peșteră de tîlhari”, de fapt a prorocit cele legate de vinderea și răstignirea Sa. Pentru că cei 30 de arginți dați lui Iuda au fost luați din vistieria templului, iar sinedrionul și a dat pe față alegerea atunci cînd, în locul lui Hristos, l a preferat pe tîlharul Varava, cel mai cumplit tîlhar al vremii.

Contrazice oare reacția lui Hristos în fața tîrgoveților din templu rugăciunea de pe cruce: „Părinte, iartă le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac!”? Sper ca prin exemplele de mai sus să fi convins că biciuirea din templu nu a vizat fapta comerțului, ci scopul cu care se făcea, acela de agonisire a banilor spre întărirea poziției politice a sinedrionului și a comunității iudaice, în general. Această consolidare politică se făcea în detrimentul poruncilor lui Dumnezeu, așa că banii făcuți la templu au ajuns să servească drept plată pentru vinderea și uciderea lui Hristos, Mesia Cel prorocit, și a Cărui venire trebuia să o pregătească templul. Atît această faptă cumplită, cît și cererea eliberării lui Varava în locul lui Hristos L au făcut pe Mîntuitorul să i acuze pe conducătorii iudaici că au transformat templul în peșteră de tîlhari.

Atunci cînd Hristos îi biciuiește pe iudei în templu, El Își exprimă autoritatea dumnezeiască, demonstrînd gravitatea faptei comise de iudei, gravitate ce constă în devierea scopului slujirii templului spre un scop total contrar, acela de vindere și condamnare la moarte a lui Hristos. Iar cînd Hristos Se roagă pe cruce pentru iertarea ucigașilor Săi, El o face din umanitatea Sa, arătîndu ne că nu se cuvine să ne răzbunăm. Așadar avem de a face cu două judecăți: cea Dumnezeiască și cea omenească, cu privire la două subiecte diferite: cel al denaturării sensului templului, care trebuie văzut ca o reprezentare a iubirii și judecății lui Dumnezeu pe pămînt, și cel al judecății personale față de semenii noștri, judecată care trebuie să se facă numai prin prisma iubirii hristice, după chipul rugăciunii de pe cruce.

Întrebarea care se ridică în fața noastră este următoarea: poate cineva să lovească pe un semen al său cu biciul și totodată să rămînă blînd și smerit cu inima? Nu este nici o îndoială că Hristos chiar asta a făcut în templu.

În nici un caz însă nu am putea motiva gestul lui Hristos din punctul de vedere al toleranței și corectitudinii promovate de politica statelor moderne. În lumea contemporană, pentru fapta Sa, Hristos Şi ar fi atras urmărirea penală sau cel puțin S ar fi ales cu o amendă. În schimb, din punctul de vedere al politicienilor moderni, Hristos ar fi scăpat de orice vină dacă, de pildă, retrăgîndu Se în Grădina Ghetsimani sau în alt loc ferit, S ar fi rugat ca templul să ia foc sau ca toți tîrgoveții să moară de cancer.

Lumea modernă i a iertat pe cei care au inventat și folosit arma atomică și biologică, după cum și pe cei care infectează popoare întregi prin alimentele modificate genetic sau cele fabricate prin folosirea substanțelor toxice. Contemporanii noștri preferă o femeie care își ucide copilul în pîntece unei mame care și a lovit copilul peste fund. Legile moderne favorizează și întrețin această realitate, modificînd însăși concepția morală și juridică despre crimă, dar și despre ceea ce înseamnă relațiile interumane în complexitatea lor.

Fără îndoială, ne aflăm în fața unei civilizații făurite ca o replică la civilizația creștină, nu altfel decît prin inversarea sau răstălmăcirea valorilor fundamentale ale creștinismului: dragostea, blîndețea, smerenia. O civilizație a „nonviolenței” care practică scaunul electric, experimentează arma biologică, diversele vaccinuri sau alimente artificiale și modificate genetic pe popoarele din lumea pe care o numesc „a treia”. În această nouă lume un părinte care i dă o palmă la fund copilului său este un infractor, iar un tată care ucide un cîine vagabond ce tocmai i a sfîșiat copilul este pedepsit de lege. Ce să mai spunem de înțeleptul Solomon, de a cărui judecată se minuna tot Orientul, dar care, fără îndoială, ar fi fost lipsit de drepturile părintești de instanțele europene pentru sfaturile pe care le dădea părinților: „Cine cruţă toiagul, îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme” (Pildele lui Solomon 13, 24)!

În viziunea biblică așa numita toleranță este mai degrabă asociată nepăsării, iar copilul nepedepsit devine rușinea părinților. Dragostea și grija nu pot fi manifestate în afara certării sau a pedepsei. Însuși cuvîntul pedeapsă, care în limba română a venit din greacă, înseamnă pedagogie, educație.

Pedepsele așa zise „nonviolente”, impuse de pedagogia modernă, aduc frustrări și complexe multiple în comparație cu tradiționala palmă la fund. A izola copilul sau a l pune cu fața la perete este mult mai cumplit pentru personalitatea sa în formare decît o pedeapsă corporală, care însă nu l face să se simtă exclus. Pedepsele psihologice vizează în special personalitatea copilului. Riscul unor astfel de pedepse este dublu. Primul este acela că copilul devine marcat de condiția sa de exclus, și aceasta se întîmplă în cazul copiilor sensibili. Al doilea pericol, care nu este mai mic, este acela că copilul își învinge conștiința și nu mai consideră o rușine excluderea sa, adică își trăiește condiția de pedeapsă ca pe o condiție normală. Acești copii vor deveni acei adulți care, mai mult decît orice, se tem să și piardă locul de muncă.

Eroarea principială a pedagogiei moderne este aceea că îl vede pe copil separat de părinte, adică propune o relație conflictuală dintru început, și tot procesul educației decurge doar prin prisma acestui conflict care este indus artificial. Conflictul dintre părinți și copil, pe care atît de mult și l dorește societatea contemporană, intervine abia în momentul în care copilul a fost infectat cu antivalori și proaste deprinderi prin intermediul desenelor animate, al revistelor sau jocurilor electronice pentru copii. Statul totalitar încurajează acest tip de produse odată cu ideea că orice copil, pentru a și forma o personalitate complexă, trebuie lăsat să se dezvolte liber. În orice caz, societatea contemporană substituie părintele statului, văzînd în părinți simpli reproducători și întreținători ai copilului, deoarece părintelui i se inoculează la toate nivelele ideea că amestecul în viața personală a copilului este o impietate, un atac la personalitatea lui, un abuz.

Într adevăr, copilul este o persoană și are o personalitate, dar care nu poate fi contrapusă personalității și autorității părintelui, pentru că personalitatea copilului este în formare, iar această formare trebuie să depindă în totalitate de părinte. Copilul crește după chipul și asemănarea părinților, și aceasta este o lege dumnezeiască ce asigură trăinicia genetică și sufletească a genului uman. Or, pedagogia modernă nu are alt scop decît dărîmarea autorității părintelui, pregătind tipul de educație pe care statul o impune, adică o educație individualistă care separă pe tată de fiu și pe frate de frate, în favoarea statului. Omul modern este determinat să se considere un nou început, independent de restul lumii și chiar de propriii părinți, și nu observă că prin aceasta își taie rădăcinile, transformîndu se într un experiment nefericit.

Separarea copilului de părinte trebuie să se facă în mod firesc, odată cu maturizarea, după rînduiala firii. Dacă această separare se face din pruncie – așa cum își doresc organizațiile ce trîmbițează drepturi ale copiilor împotriva propriilor părinți –, atunci se aseamănă cu ruperea unui fruct verde. Este adevărat că un fruct verde se păstrează mai mult și poate fi transportat mai ușor, dar este la fel de adevărat că nu are dulceața fructului rupt la bună vreme. La fel este și omul modern, care poate fi mutat oricînd și oriunde, dar care este din ce în ce mai lipsit de adevăratele calități umane. Un astfel de individ, care crește în afara autorității părintești, va recunoaște în schimb autoritatea deplină a statului, în virtutea unor fobii inconștiente, dobîndite în urma pedepselor psihologice la care a fost supus în copilărie. Căci statul ideal, în accepțiunea totalitarismului modern, este acela care își subordonează cetățenii fără ajutorul poliției și al armatei, doar prin tortura psihologică.

Mă gîndesc cu groază la faptul că eu aș fi putut fi despărțit în copilărie de mama pentru că s a întîmplat să mi mai tragă cîte o palmă la fund cînd mă încăpățînam să n o ascult. Și totuși astfel de despărțiri se fac azi în state precum Germania, Italia sau Franța. De altfel mă îngrozește în egală măsură gîndul că, dacă nu aș fi fost plesnit la timp, puteam să ajung unul dintre cei care nu și iubesc părinții, ceea ce este poate cea mai cumplită dramă, o eroare ontologică.
Cu toate acestea ar fi nedrept să căutăm în Evanghelie o întemeiere a violenței, deoarece Hristos este Cel care a desființat pedepsele corporale și răzbunările vetero testamentare. Totuși nu putem să nu constatăm extremele la care ajunge uneori propaganda nonviolenței, în special în relațiile părinte copil.

Pedepsele corporale sînt inevitabile în procesul de educație copilului dintr-un motiv foarte simplu: la prima vîrstă copilul nu poate percepe decît durerea și plăcerea. Copilului îi sînt străine noțiuni precum rău sau bine, cunoașterea lui limitîndu-se doar la deosebirea a ceea ce este periculos/dureros de ceea ce este folositor/plăcut. Din acest motiv copilul este lovit de părinte atunci cînd încearcă un lucru periculos, cum ar fi să umble la plita de gaz sau la priză pentru ca el să asocieze fapta de a umbla la gaz sau priză cu durerea. Este de prisos să mai spunem că a nu proceda astfel înseamnă a nu-ți iubi copilul.

Relațiile interumane pot presupune gesturi de o anumită violență, care însă să nu fie în afara firescului. Gesturile violente fac parte din limbajul corpului, la fel ca și gesturile de afecțiune sau nemulțumire, contribuind la înlesnirea comunicării. De pildă, mama își amenință copilul că îl va bate, mimînd bătaia sau lovindu l ușor, nu pentru a și satisface o pornire agresivă, ci pentru a l opri de la comiterea unei fapte rele sau periculoase. Același limbaj era normal odinioară și în relația stăpîn rob, ceea ce mi se pare mai uman decît teroarea psihologică și umilirea prin amenințarea cu demiterea practicată de patronii moderni.

Scena izgonirii tîrgoveților din templu trebuie citită în același context al normalității, debarasîndu ne de prejudecățile propagandei corectitudinii politice. Canoanele apostolice prevăd caterisirea preotului care lovește pe cineva la mînie. Este absurd să presupunem că Sfinții Apostoli au stabilit acest canon fără să l raporteze la Hristos. În baza acestui canon i a fost retras Sfîntului Nicolae dreptul slujirii, care, într o polemică sinodală, l a pălmuit pe ereticul Arie. Noaptea, Hristos i a înmînat Sfîntului Nicolae Evanghelia, redîndu i slujirea. Prin urmare există un echilibru între literă și Duh, echilibru pe care îl dictează însăși conștiința umană și pe care îl desăvîrșește dragostea.

Este bine să știm că, de pildă, în obștea Sfîntului Ioan Casian, care a fost și diacon al Sfîntului Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, se practica pedeapsa corporală. Ioan Casian a fost nu doar un mare ascet, ci și un mare filozof și diplomat, reprezentîndu l pe Ioan Gură de Aur la Roma, în timpul conflictului cu împărăteasa Eudoxia și Patriarhul Teofil al Alexandriei. Tot la Ioan Casian găsim o primă sistematizare a patimilor cu fantasmele și impulsurile pe care le generează, anticipînd cu 15 secole încercările de sondare a psihicului uman întreprinse, cu exagerările aferente, de Sigmund Freud. Într un cuvînt, Sfîntul Ioan Casian a fost un mare cunoscător al sufletului uman. De ce un astfel de om a stabilit pentru obștea sa pedepse corporale și de unde a luat acest obicei nu putem spune. Știm doar că rînduiala lui Ioan Casian a fost folosită și în ordinul benedictin, numit așa în cinstea Sfîntului Benedict de Nursia.

Un alt fenomen greu de înțeles pentru creștinii contemporani este închisoarea monahală despre care vorbește laudativ Sfîntul Ioan Scărarul. Monahii care săvîrșeau anumite abateri, în funcție de gravitatea lor, erau izolați într un loc special prevăzut, ținuți în gropi fără apă și fără mîncare. După un astfel de tratament, spune Sfîntul Ioan Scărarul, unii dintre călugării pedepsiți ajungeau la măsuri duhovnicești foarte înalte, astfel încît închisoarea a devenit un loc mai binecuvîntat decît mănăstirea însăși.

Unde este locul blîndeței și al smereniei în acest tablou? Cum poate fi numit blînd călugărul care era împuternicit să l bată cu bățul pe fratele său pentru o abatere oarecare? Cum poate fi numit blînd Sfîntul Ioan Casian, care a rînduit astfel de pedepse, sau Sfîntul Ioan Scărarul, care vorbea cu atîta admirație despre închisoarea monahilor? Desigur, aceste practici nu caracterizează întreg creștinismul. Totuși cei doi sfinți pomeniți au fost întemeietorii unor obști numeroase, cu influență asupra întregului monahism de atunci și din toate timpurile. Dacă asprimea lor nu intră în contradicție cu blîndețea și smerenia creștină, atunci ar trebui să ne întrebăm încă o dată ce înțelegeau Sfinții Părinți prin blîndețe și să vedem dacă înțelegerea lor se potrivește cu ceea ce ne am obișnuit noi să considerăm a fi blîndețe.

În nici un caz Sfinții Părinți nu considerau blîndețea un mod de a fi. A fi moale, fără reacție, a intra în voia tuturor nu este totuna cu a fi blînd. Aceste trăsături le poate avea cineva din fire sau și le poate impune. Nu în zadar Hristos i a mustrat pe cei care se smeresc de ochii lumii. Oricine poate să mimeze smerenia și blîndețea exterioară, iar mulți își fac din asta un rol în viață. Chiar și diplomația politică sau economică îi constrînge pe oameni să fie chibzuiți, măsurați în vorbe și gesturi, într un cuvînt să fie amabili și să nu reacționeze nepotrivit la insulte. Altfel spus, în termeni comuni, oricine, cu puțin efort, poate deveni blînd și smerit, dacă are un interes.

În sens creștin, blîndețea este proprie doar celor desăvîrșiți. Ea este o stare, mai bine zis, o măsură a inimii, precum Însuși Hristos a zis: „Învățați de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima.” Numai omul care veghează în permanență asupra mișcărilor inimii sale, fără a urmări un efect exterior, poate ajunge la blîndețe.

Examenul blîndeței este dublu și de aceea atît de greu de trecut. A fi blînd, spune Sfîntul Ioan Scărarul, înseamnă a avea o inimă neclintită în fața influențelor din afară, adică a reacționa la fel atît în fața ocărilor, cît și în fața laudelor. Să fii același cînd ți se strigă „Osana!” și cînd ești ridicat pe cruce. Dacă nu te bucuri cînd te laudă și nu te mîhnești cînd ești insultat, ești pe calea blîndeței. Doar un astfel de om poate acționa drept, deoarece nu acționează nici din mînie sau răzbunare, nici din măgulire sau plăcere.

Comportamentul exterior al oamenilor este diferit, în funcție de temperament, vîrstă, educație, obiceiurile și tradiția locului și ne descoperă prea puțin despre inima omului. Nemții sînt într un fel, rușii în alt fel, unele popoare gesticulează cînd vorbesc, altele vorbesc tare, încît ți se pare că se ceartă, dar totul este perfect omenesc și nu trebuie să încercăm să i culcăm pe toți în patul lui Procust. În orice caz, Ortodoxia nu ne cere asta.

Îndemnul lui Hristos de a fi blînd și smerit cu inima asemenea Lui este același cu îndemnul de a fi desăvîrșiți precum Tatăl ceresc este, adică un îndemn pe care îl primim cu bucurie, dar pe care sîntem conștienți că niciodată nu l vom putea atinge.

Anunțuri

47 Responses to Despre blîndețe și asprime

  1. voinea nicoleta spune:

    Eu cred ca atunci cand Hristos i-a biciuit pe negustori la templu a vrut sa dezvaluie putin din ceea ce este Dumnezeu: este si blandete dar este si judecator( adica sa nu ne imbatam cu apa rece ca vom ajunge totii in Rai, pentru ca El nu se da in laturi de la pedepse, daca e cazul. Sper sincer sa gresesc si sa n-ajungem nici unul in iad.)Eu nu sunt de acord cu faptul ca, unii oameni imita exclusiv acest comportament (oarecum agresiv) al lui Hristos in numele apararii credintei.E foarte adevarat ca multi dam dovada de falsa blandete sau ca blandetea noastra este o masca menita sa acopere lasitatea sau neimplicarea noastra in unele situatii.Totusi traim intr-o lume agresiva si e de preferat in preajma ta un om de o falsa blandete decat un coleric sau isteric sincer care vrea sa te invete el vrute si nevrute despre religie, mitinguri, viata, politica si culori favorite.Si eu cand eram tanara luptam pentru fel si fel de cauze si eram colerica si darza in demersurile mele. Apoi am mers pe la slujbe si am devenit blanda de ochii lumii. Numai ca, in timp am inceput sa ma conving eu singura de beneficiile blandetii atat pentru mine cat si pentru ceilalti.Habar n-am daca sunt sincera 100% sau nu, asta stie doar Dumnezeu. Cert e ca, am vazut cu ochii mei ca oamenii sunt mai receptivi la blandete decat la sinceritate taioasa, la o conferinta la care fusese invitat Parintele TEOFIL de la Sambata. El prefera sa corijeze un om prin intermediul unei glume, iar omul intelegea mesajul si nu pleca acasa amarat.E adevarat ca si simtul umorul e un har si nu-l are toata lumea, dar cred ca nici nu prea suntem educati sa ne exploram latura asta a personalitatii noastre.Eu lucrez intr-un mediu stresant(adica sunt fortata sa-i stresez pe multi)si am observat ca un zambet si o gluma rezolva multe…De-asta zic… prea multa incrancenare si incruntare in numele unor principii sau chiar in numele lui Dumnezeu nu stiu cat ajuta.

  2. Sorin-George spune:

    Doamne ajuta! Si parintele arimandrit Gavriil Stoica de la manastirea Zamfira- Dumnezeu sa-l ierte!- a pomenit intr-unul dintre interviurile sale despre ”inchisoarea” monahala a sfantului Ioan Scararul, ca fiind ceva pozitiv pentru educarea calugarilor care nu respecta disciplina monahala.
    Si sfantul Calinic de la Cernica a stabilit pedepse corporale calugarilor din manastirea sa, care incalcau anumite reguli monahale.

  3. Ana spune:

    Blanda buna mea mama, care ne-a cam articulat pe toti in fiecare zi, dupa legile de azi, ar fi facut ani grei de inchisoare.

    Ma bucur mult ca ati scris prins in articolul acesta si despre educatia copiilor.

  4. Mirela spune:

    Citind explicatia momentului cand Hristos i-a biciuit pe negustori la templu, mi s-a dus gandul instantaneu la zilele noastre. Vedeam, din pacate, cum acelasi lucru se intampla si acum. Nu stau eu sa judec pe nimeni, ci ma sperie cand observ telefoane de ultama generatie, mirosuri de parfumuri de firma, masini „tari”, vilele in care se nevoiesc, ochelari de firma, etc. Cineva cu functie mare in conducerea bisericii a spus ca „de unde lucrezi, de acolo mananci!”. Posibil, ca lucrul aici da roade bogate pentru unii, iar pentru altii (colegi de breasla)de-abia isi castiga painea pentru famiile lor. Se pare ca nu toti au inteles bine ceea ce inseamna „ați făcut din Casa Tatălui Meu peșteră de tîlhari!” ….

  5. Fabian spune:

    Frumos si consistent text asupra blandetii si asprimei facuta de par. Savatie. Dumnezeu a grait prin sfintia sa! multumim.

  6. ada spune:

    @Nicoleta
    Eu mă cam gândesc că sfântul al cărui nume îl porţi nu l-ar fi pălmuit pe Arie dacă erau împreuna la un concert Lady Gaga. L-a pălmuit la sinod. Apoi: Nu cred că Domnul nostru Hristos i-ar fi biciuit pe tipi dacă-i prindea prin centrul oraşului că prind porumbei. Unde i-a biciuit? În Templu. Aaaaaaaaa! Aaaaaaau!

  7. off topic:

    Atentie la vaccinul ROR !

    http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2010/10/11/atentie-la-vaccinul-ror/
    http://nuvaccinurilor.blogspot.com/2010/10/atentie-la-vaccinul-ror.html

    Zilele acestea, octombrie 2010, in România, se desfasoara o campanie de vaccinare in scoli la elevii de casa I si a II-a cu vaccin ROR, impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei.
    Se fac presiuni prin DSP-uri asupra medicilor scolari, iar prin acestia asupra conducerilor scolare si asupra parintilor sa se vaccineze cat mai repede toti copiii, fara informarea corecta, fara explicatii, doar prin presiuni, manipulari si amenintari.
    Multi parinti au primit acasa o instiintare plina de minciuni si afirmatii abuzive menite sa le smulga o semnatura din care decurge acordul lor pentru vaccinarea copiilor cu ROR.
    Cea mai mare minciuna din aceasta instiintare este ca aceasta vaccinare ar fi obligatorie. Amintim ca niciun act medical nu poate fi obligatoriu si ca pentru orice interventie medicala (precum vaccinarea) necesita informarea corecta a pacientului si exprimarea acordului (sau dezacordului) acestuia sau a parintilor acestuia in cazul copiilor(minori) (conform art.13 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului).
    Alta minciuna scrisa este ca acest vaccin asigura imunitate definitiva. Dar conform prospectului (http://gsk.ca/english/docs-pdf/Priorix_PM_20081103_EN.pdf ) intre 2 si 4 % din cei vaccinati nu dezvolta deloc anticorpi, iar dupa un an intre 1 si 8% isi pierd imunitatea.
    Totusi complicatiile oreionului, spre exemplu, pot fi grave la adultul de gen masculin, ducand la infertilitate prin orheita urliana. Daca imunitatea dobandita prin vaccin se pierde treptat, aproximativ in 9 ani, dupa cum sustin unii autori (Mendelsohn, Ayoub, Null), atunci cel vaccinat poate face boala la varsta adulta, cand complicatiile pot fi grave, pe cand daca nu ar lua vaccinul si ar face boala in copilarie, ar dobandi imunitate definitiva, in mod natural.
    Vaccinarea cu ROR pretinde ca asigura imunitate fata de unele boli minore ale coplariei (rujeola, oreion, rubeola), dar expune nejustificat copilul vaccinat la riscul dezvoltarii unor afectiuni grave, unele cu leziuni ireversibile.
    Vaccinul ROR poate cauza :
    • autism ; (F. Edward Yazbak, MD -“Autism: Is there a vaccine connection?”- FAAP, 1999; Avinoam Shuper, MD – “Suspected measles-mumps-rubella vaccine-related encephalitis”- Scandinavian Journal of Infectious Diseases, 15 sept. 2010)
    • diabet (tip I), pancreatita ; (Harris Coulter, Ph.D.- “Childhood Vaccinations and Juvenile-Onset (Type-1) Diabetes” )
    • Sindromul Guillain-Barré; (Grose C, Spigland I.-“Guillain-Barré syndrome following administration of live measles vaccine”- American Journal of Medicine, 1976 Mar;60(3):441-3)
    • encefalita, limfadenopatie, convulsii febrile, reactii anafilactice, purpura trombocitopenica, sindrom Kawasaki, eritem multiform, artrite, meningita, nevrite periferice, mielite, bronsita, laringita, conjunctivite, otita, diaree, anorexie, febra, voma, insomnie (cf. prospectului vaccinuluiROR , varianta PRIORIX )

    Vaccinul este unul viu atenuat, ceea ce inseamna ca are in compozitia sa virusurile cauzatoare ale acestor 3 boli, in forma vie, atenuata.
    Dupa prospect, serul injectat copiilor contine:
    – tulpini virale de rubeola, rujeola si oreion, celule din embrion de gaina, celule umane diploide, proteine din ou, neomicina, lactoza, manitol, sorbitol, alanina, arginina, licina, histidina, isoleucina, leucina, lisina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirosina, valina, acid aspartic, cisteina, cistina, hidroxprolina.
    (cf. http://www.medicines.org.uk/emc/medicine/2054/SPC/Priorix)

    Pentru a refuza vaccinarea, parintii trebuie sa-si manifeste in scris dezacordul. Iata un posibil model de declaratie ce se adreseaza medicului scolar (de descarcat de AICI):

    DECLARAŢIE

    Subsemnaţii
    ………………………………………………………, născută la …………………, domiciliat în ……………………….., CNP: ……………………………………………. şi
    ………………………………………………………, născută la …………………, domiciliat în ……………………….., CNP: …………………………………………….

    în calitate de părinţi ai copilului ……………………………………………………….., elev la şcoala dumneavoastră,

    Suntem pe deplin informaţi asupra riscurilor administrării, cât şi neadministrării vaccinurilor asupra copilului nostru, motiv pentru care vă facem cunoscută decizia noastră fermă conform căreia NU SUNTEM DE ACORD cu administrarea asupra acestuia a vaccinului ROR şi a niciunui alt vaccin.

    Considerăm neglijabile riscurile la care se expune un copil nevaccinat (boli minore ale copilăriei), pe lângă riscurile la care se expune în urma vaccinărilor (boli deosebit de grave neurologice, imune şi autoimune, autism, ADHD, creşterea riscului diferitelor forme de cancer, intoxicaţii acute şi cronice cu metale grele)

    Refuzul nostru expres pe propria răspundere, astfel exprimat în scris, este un drept conferit în baza articolului 13 din Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturile pacientului.

    În spiritul respectării legislaţiei din domeniu, personalului medical îi este opozabilă îndeplinirea – în caz contrar cu riscul sancţiunilor – a prevederilor Legii nr. 649/20.11.2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern nr. 53/30.01.2000 (art.1 alin.1 privind obligaţia asigurării vaccinării corecte a copiilor), inclusiv cu informarea părinţilor asupra caracterului non-obligatoriu al acestor vaccinuri, conform Anexei aceluiaşi act normativ (privind schema de vaccinare recomandată pentru copii).

    DATA: SEMNĂTURI:

    Va rog publicati, raspanditi ! E urgent, vaccinarea a inceput deja !

  8. voinea nicoleta spune:

    :)) Mi-a placut exemplul cu concertul doamnei Gaga, sau cum s-o numesc. Am inteles perfect: palmele si bicele se aplica doar in cadre perfect legale si formale: sinoade, temple etc. Bravo copii, haideti cu totii sa gasim justificari pt violenta:)) Si paganii foloseau violenta si agresivitatea in numele unor principii(fac trimitere la educatia din polisul Sparta). Acum, eu mai glumesc si nu vreau sa supar pe nimeni cu glumele proaste. Ce sa fac sunt si eu o baba de 32 de ani si mai zic si eu prostii.

  9. ada spune:

    @ Nicoleta
    La concertele doamnei Gaga, tinerii sunt liberi să-şi zgârie venele, etc. Singuri.

  10. Viorica spune:

    Cata nevoie am de astfel de invatatura! De multe ori ma simt in dificultate neintelegand cu mintea ceea ce sufletul sesiseaza, fara sa poata defini. Blandetea e parca ceva mai apropiata intelegerii mele pentru ca am simtit aceasta, dar smerenia ?! intelesul acestui cuvant imi scapa; acest ”smerit cu inima” imi arata ca tot ceea ce credeam eu ca inseama smerenie (ca absenta mandriei, a increderii in sine), este superficial…
    Cum sa vegheze omul asupra miscarilor inimii sale? cum, daca nu vede, nu stie masura inimii sale ? daca el insusi nu este nimic – decat dorinta de a nu se mai desparti de Hristos?
    Sa ma iertati Parinte Savatie ca, desi aveti atata rabdare, eu tot cu greu inteleg. Binecuvantati!

  11. Diac. Cristian spune:

    Parinte Savatie, eu ma consider a fi una dintre persoanele despre care spun parintii bisericesti ca sunt „blanzi din fire”, prin urmare fara nici un merit in acest sens, cel putin la modul exterior, si ma smintesc usor atunci cand vad predicatori care imprima discursului lor o oarecare asprime sau iutime-nu dau nume- credeti ca o predica trebuie sa urmareasca un ton cald, pasnic? Sfintia d-vstra sunteti un exemplu in acest sens, pt ca si cand va suparati tot pace transmiteti sufletului.Oare acel moment la templu sa fi fost singura atitudine de manie sfanta a lui Hristos???Va multumesc.

  12. ieromonah savatie spune:

    Părinte Cristian,

    m-am convins că firea, oricare ar fi, nu ne ajută să nu judecăm, ci doar lucrarea minții în inimă. Dacă dumneata te smintești cînd vezi tonul aspru al unor predicatori, din pricină că ești blînd, eu mă sminteam din pricină că sînt iute. Am cunoscut părinți cu viață foarte înaltă care certau foarte dur și chiar puteau să lovească cu cîrja. Mi se pare că și Părintele Cleopa face parte din aceștia, deși nu l-am cunoscut. Mi se părea întotdeauna că aceasta este o lipsă de control, dar e prea naiv să admit că oameni ajunși la o vîrstă înaintată și cu o atît de mare experiență pot da dovadă de așa ceva, cînd un frate începător poate avea purtările unui înger. Așa că am pus aceasta pe seama unei lucrări duhovnicești cu rost de păstorire a celor mulți, ca să nu se înconjoare de gură cască și oameni dornici de dulcegării, ci doar de cei care caută într-adevăr mîntuirea. E o măsură de protecție necesară în cazul duhovnicilor foarte vizitați. În schimb duhovnicii retrași au toți o dulceață aparte, ceea ce nu înseamnă că sînt mai buni decît cei cu turmă mare, ci doar că își permit să fie așa.

    Iar pacea trebuie să fie întotdeauna scopul predicii, chiar dacă am predica cu sabia în mînă. Sfîntul Ignatie Briancianinov vorbește foarte bine despre riscurile începătorilor care vorbesc cu asprime întemeiați pe exemplele prorocilor, că nu fac decît să-și satisfacă patima mîniei care este în ei. De aceea e mai bine pentru noi, începătorii, să vorbim cu frîiele strînse. Tonul blînd însă nu înseamnă și mieros, ceea ce este o altă cădere, pentru că amăgește de două ori: o dată pe ascultători și a două pe predicator. Predicatorul dulceag riscă să devină victima propriei audiențe și să-și croiască predicile după placul ascultătorilor și nu potrivit necesităților – e un risc semnalat de Sfîntul Ioan Gură de Aur, poate cel mai mare predicator din toare timpurile.

    Cît despre exemplul din templu, sigur că nu a fost singurul caz de mînie sfîntă din partea lui Hristos. Mai avem pildă blestemului smochinului, mustrarea lui Petru și altele, care, după cum însuși Evanghelistul Ioan o spune, nu s-au scris toate.

  13. Mihai-Radu spune:

    Scrie in Scriptura despre biciuirea negustorilor?

    au fost alungate animalele cu biciul, au fost rasturnate mesele, dar nu a fost batut cu biciul nici un om.

  14. antuza spune:

    Mania pe care Iisus Hristos a manifestat-o asupra celor care transformasera Casa Domnului in targ, a fost singurul mod prin care acesti negustori puteau fi determinati sa plece. Sunt situatii in care cu vorba buna si cu blandetea nu faci nimic, obtinand uneori chiar rezultatul contrar. Sunt alte situatii insa, in care numai cu vorba buna poti misca ceva in inima si in sufletul cuiva. E greu sa ai discernamanul necesar de a aplica intotdeauna „metoda” potrivita fiecarei situatii, pentru ca cel pe care-l mustrii sau il mangai sa se foloseasca. Hristos ne-a invatat cum sa facem. Ramane sa facem si noi ceea e bine pentru ca sa declansam in ceilalti dorinta de schimbare in bine

  15. Demetrios spune:

    „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, dar nu bagi de seama barna din ochiul tau? Sau cum poti sa spui fratelui tau: Frate, lasa-ma sa-ti scot paiul din ochi!, in timp ce tu nu vezi barna care este in ochiul tau? Fatarnicule, scoate-ti mai intai barna din ochi si atunci vei vedea sa scoti paiul care este in ochiul fratelui tau” (Luca 6, 41-42)

  16. mihailt spune:

    In Sfanta Scriptura nu zice ca Dumnezeu Iisus Hristos ar fi lovit sau nu pe negustori cu biciul.
    14.Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani.
    15.Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele.
    16.Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie.
    Ca parere personala cred ca biciul a fost folosit pentru a scoate afara din templu oile si boii (plesnind din bici ca oile si boii sa iasa).
    Dumnezeu Iisus Hristos fiind Dumnezeu putea pur si simplu sa ii mute pe aceia de acolo afara,ca in alta parte arata puterea sa dumnezeiasca:
    „4.Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
    5. Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei.
    6. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.”

  17. ieromonah savatie spune:

    @mihailt,

    din cuvintele ”Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu” e mai lesne să înțelegi că a lovit, decît că nu a lovit.

    Poate că nu ai fost niciodată în situația să trebuiască să înfrunți de unul singur un grup ostil de oameni, gata să te bată. Iar că iudeii căutau să-l omoare pe Hristos o spune El însuși.

    Așadar Hristos a înfruntat în templu un grup de bărbați care îi erau ostili și pe care i-a înrăit și mai mult atunci cînd le-a răsturnat mesele și le-a mai și spus că fac ceva nelegiuit, tocmai lor, care aveau aprobare de la sinedrion să facă ceea ce făceau. Hristos a făcut asta ca un om, iar biciul este dovada că nu a apelat la puterea sa Dumnezeiască, așa cum afirmi.

    Există un amănunt psihologic foarte important atunci cînd intri de unul singur într-un grup ostil: 1) să nu intri înarmat și atunci ei se pot speria tocmai de curajul tău, sau, dacă ești înarmat, în cazul dat biciul, să-l folosești măcar asupra cuiva, altfel arma ta arată slăbiciunea ta.

    A spune că Hristos a folosit biciul doar asupra animalelor, iar pe oameni i-a scos afară cu puterea Sa Dumnezeiască, e absurd. Tocmai animalele vedeau Dumnezeirea lui Hristos mai bine decît oamenii și i S-au supus, așa cum s-a supus mînzul asinei pe care l-a calarit la intrarea în Ierusalim (Scriptura ne precizează că era mînz, necălărit, tocmai pentru a sugera supunerea, deoarece se știe că mînjii nu suferă să-i încaleci). Asinul vrăjitorului Valaam a văzut și el pe îngerul Domnului pe care Valaam nu-l vedea, iar psaltirea e plină de referiri la faptul că animalele îl slăvesc și-i mulțumesc lui Dumnezeu și asta deoarece animalele, neavînd liber arbitru, sînt în afara păcatului, păcatul ținînd de libertate, care este proprie doar omului. Iată de ce afirm că biciul era doar pentru oameni, nu pentru animalele care se supun lui Hristos, Noul Adam, din fire. Sau nu asta s-a întîmplat în grajdul din Betleem?

    Mai avem un alt caz în Evanghelie cînd Hristos îi pedepsește pe iudei pentru creșterea porcilor împotriva poruncilor date de Dumnezeu poporului ales. În acel caz Hristos acționează ca Dumnezeu, poruncind dracilor să intre în porci. Păstorii, văzînd minunea, s-au speriat și L-au rugat să plece. În templu însă Hristos nu a săvîrșit nici o minune, dimpotrivă, a acționat omenește, cu biciul în mînă.

  18. Mihai-Radu spune:

    Domnul Iisus Hristos nu a intrat singur in templu, ci slavit ca un rege cu un alai care striga „binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”

    Negustorii nu erau grupati intr-un grup ostil ci stateau fiecare la taraba lui.

  19. Fabian spune:

    Corect spus, parinte, despre bici. cine crede ca crestinismul e religia prostilor, a caldiceilor, a lesinatilor se inseala. Faptul ca multi se smintesc de aceasta pericopa evanghelica si o interpreteaza astfel dupa mintea lor ingusta si dulceaga arata ce fel de crestinism avem astazi si cum e posibil sa fim subjugati de dusmanii credintei care actioneaza fara frica. In timp ce noi crestinii am ajuns ca in numele „smereniei” si „evlaviei” sa ne vindem tara, pana la urma si pe Hristos tot in numele… smereniei.
    Ar fi bine unii comentatori de mai sus sa citeasca pe Steinhardt, despre prostie si cum crestinismul nu e religia fricosilor ci a curajosilor (imparatia se ia cu asalt, spune Hristos)

  20. ieromonah savatie spune:

    @ Mihai-Radu,

    citești Scriptura singur? Sau admiți și experiența Bisericii în înțelegerea ei?

  21. Mihai-Radu spune:

    Chiar daca particip la Sfintele Liturghii unde se citeste Sfanta Evanghelie nu pot vorbi in numele Bisericii, vorbesc in numele meu.

    Era un grupul ostil in templu, dar nu era activ ci doar observau – arhiereii şi cărturarii.

  22. Mihai-Radu spune:

    … carturarii se uitau, apoi au intrat in dialog la nivel de principiu. Carturarii sunt genul de oameni care nu pun mana, ci doar dau cu gura.

  23. ada spune:

    Parcă-s perle de la bac ce scriu unii stimabili pe-aici 😀

  24. Mihai-Radu spune:

    Modul de acţiune al cărturarilor este de a evita să aibă vreo responsabilitate, de a incita pe alţii să le facă treburile murdare. La intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim mulţimea era împotriva scopurilor cărturarilor.

    Pe rând cărturarii au încercat să îl implice pe Pilat, Pilat s-a spalat pe maini, să îl manipuleze pe Irod Antipa, iar Irod a refuzat să îşi asume responsabilitatea.

    În final s-a revenit la mulţime care a refuzat să îl salveze pe Hristos, ci l-au ales pe Baraba fondul curentului naţionalist.

  25. mihailt spune:

    Nu a poruncit dracilor sa intre in porci ci a ingaduit dracilor sa intre in porci,dupa ce dracii l-au rugat sa nu ii trimita „in adanc” ci sa ii lase sa intre in porci.
    Chiar asa e folosit cuvantul in Sfanta Scriptura la Sfantul Evanghelist Luca:
    „Ingaduit”
    „Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. ”

    Vedeti pc parinte este o mica problema:pc voastra vreti sa legitimati violenta in numele lui Dumnezeu Iisus Hristos iar eu care am avut niste semi-probleme cu aceasta in trecut,ca mi se parea ca fac ceva bineplacut lui Dumnezeu vorbind mai aspru in numele lui Dumnezeu Iisus Hristos si acum mi se pare ca am gresit foarte rau facand asa ceva.
    Si ca Dumnezeu Iisus Hristos s-a intristat pentru ceea ce am facut.
    Si cum ziceam este o problema pc voastra vedeti asta asa eu vad altfel.Nu cred ca are rost sa ma cert cu pc voastra aci pe aceasta problema.

  26. voinea nicoleta spune:

    Fabian de ce esti asa nervos? Impotriva cui vrei tu sa pleci la lupta? Stai calm ca Dumnezeu nu e un fel de domnisoara mandra ca se bat doi indragostiti pentru ea ca sa-i castige inima. Ne dam toti cu parea in legatura cu ceea ce a facut Hristos sau Sfantul Nicolae si nici unul n-am ceda la ideile noastre.Pana la urma Hristos avea si El dreptul la liberul arbitru, ca noi toti. I-a bubuit pe negustori, asta e. Oricum in Antichitate bataia era la ordinea zilei, cred ca pt timpurile acelea nu a fost un gest foarte iesit din comun. Oricum ,in Evul Mediu toata tagma negustorilor a avut de suferit de pe urma Bisericii Catolice care, pt a fi in conformitate cu gestul lui Hristos, a decis sa-i declare o categorie socio-profesionala indezirabila. Se spunea despre ei ca ,,fura,, timpul dat de Dumnezeu pentru odihna, prin faptul ca banul lor <>. Cam toti negustorii dadeau bani cu imprumut in schimbul unor dobanzi, care… cresteau si noaptea:)) Asta am citit in cartea ,,Omul medieval””, de Le GOFF si o recomand celor pasionati de istorie. Si ca sa ne mai descretim fruntile, ca vad ca s-au incins spiritele pe-aici va recomand o carte faina care se numeste ,,O istorie culturala a umorului,, de Jan Bremmer.Astea sunt carti cu un caracter istoric, sa nu se interpreteze ca recomand carti care dauneaza tineretului. Garantez cu onoarea mea, mai ales ca mi-am dat numele real cand am facut aceste comenturi. Iar pe parintele Savatie il provoc sa scrie un roman despre un sfant care, asemeni Sfantului Nicolae,a plesnit un eretic.Ar fi fain sa descrieti toate starile prin care trece un sfant care face un lucru de genul asta, pentru ca eu cred ca Sfantul Nicolae a trecut prin tot felul de stari dupa ce a dat acea palma. Cred ca ar fi vrut sa-l convinga pe Arie, in alt mod, sau cine stie…Poate ca la un moment dat a simtit mila pt sufletul ratacit al lui Arie.Daca as avea talent, as scrie eu asa o carte.

  27. Fabian spune:

    @Voinea Nicoleta:
    cred ca dvs confundati nervozitatea cu apararea credintei care teologic se cheama apologetica. in vremea de azi tot felul de afla-in-treaba sentimentalisti mai milosi ca Hristos isi dau cu parerea,cred ca EI reprezinta adevaratul crestinism iar cei ce vrem sa aratam adevarul -cum a facut par.Savatie prin acest articol- sunt facuti fundamentalisti,extremisti,irascibili.
    Cand e vorba de apararea unui adevar se cere fermitate- cum a facut Sf Nicolae cu Arie.
    „Un frate a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Ce este a se mânia cineva în zadar pe fratele său? (Matei 5,22). Şi a zis: Orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii: şi măcar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atuncea să te mânii tare”.
    Dvs sunteti mai duhovniceasca ca Sf Pimen??

  28. codrin spune:

    Ce inseamna „lucrarea mintii in inima”, de care vorbiti in raspunsul dat „Diac Cristian” ?

  29. ada spune:

    Nu ştiu ce mari filosofii discutăm pe-aici. E vorba de aritmetică. Dă cine are de unde o palmă ca să nu-şi tragă Respectivul care-o fi mai multe…… Revin la concertul meu preferat. Leitmotivul plimbărelii mele prin zonă. Lady Gaga. Lumea se automutilează în timpul prestaţiilor…lirice ale „doamnei” (pun ghilimele nu că n-ar fi doamnă, ci pentru că citez traducerea cuiva :D). Puştilor ălora chiar le lipsesc nişte palme în zona unde spatele începe să-şi schimbe denumirea. Dar, de vreme ce acum ar fi inutil, se descurcă şi singuri. Cine a avut de unde da, n-a dat la timp. Desigur, nu toată lumea are… Dar un Părinte pentru copilul lui – ce n-ar face? Sf. Nicolae a fost un Părinte. Hristos, una cu Tatăl.
    Sfântul Nicolae era/este cunoscut pentru dărnicia lui. Iar Dumnezeu, este dătătorul a tot binele. dacă El este dătătorul a tot binele, când dă (un bici) – dă rău? Sfântul Nicolae a vrut să dea o pâine şi a încurcat-o cu-n şarpe?

  30. voinea nicoleta spune:

    No bine Fabian,fa cum crezi tu ca-i mai bine pt tine.O precizare totusi vreau sa fac. Poate ca ai fost prea indarjit in misiunea ta apologetica si nu ai citit foarte atent comentariile mele.Eu nu am pretins ca sunt o mare crestina,nu l-am criticat pe Hristos pentru ce a facut si nici pe Sfantul Nicolae. N-am pretins ca sunt o milostiva si nu cred ca am avut o atitudine ireverentioasa fata de parintele Bastovoi. Am spus doar ca nu e bine ca cele doua gesturi de asprime sa fie imitate. De ce? Ele sunt doar niste exceptii. Hristos si Sfantul Nicolae nu cred ca reactionau asa in orice clipa a vietii Lor.Hristos a ales sa vina pe pamant sub forma unui bebelus, adica o fiinta perfect vulnerabila care avea nevoie de imbratisarea si ajutorul celor din jur. Putea sa gaseasca si alta formula sa vina pe pamant. Putea, ca doar era Dumnezeu. De ce a ales tocmai acest tip de chenoza, cand putea de exemplu sa apara pur si simplu pe pamant sub forma(stiu ca nu e exprimare corecta dar nu gasesc un termen mai bun)unui barbat puternic de 35 de ani, cu functie, muschi si cunostinte in domeniul artelor martiale? Pt ca nu intentiona sa recurga la violenta mai mult decat era cazul.Hristos nu trebuie confundat cu zeul Marte.In ceea ce-l priveste pe Sfantul Nicolae ,mie mi se pare ca lumea incepe sa se foloseasca de acel episod nicenian pentru a-si justifica propriile manifestari de violenta.De asemenea, eu nu mi-am propus sa-l intrec pe SF Pimen, pentru ca am fost sfatuita de preot sa ma intrec doar pe mine insami. Eu te cred pe tine ca vrei sa te implici si vrei sa fii un bun crestin. De ce crezi ca fug oamenii de iehovisti? Pt ca nu stiu sa convinga.Sunt agresivi si daca nu faci ca ei te jignesc. Daca vrei sa ma convingi sa cumpar o masina, nu zbieri la mine si nu-mi spui dinainte ca sunt oricum prea proasta s-o conduc sau ca nu-i de nasul meu asa un lucru minunat.Asta e. N-avem toti vocatie apostolica, de-aia e bun un ton mai moderat. Poate ca pentru noi ce-i din Brasov e mai usor sa fim moderati, pentru ca aici avem parte de un adevarat mozaic etnic si confesional iar sentimentul alteritatii e mai estompat.Eu am crescut intr-un mediu in care am fost invatata sa vad mai mult ce am in comun, nu ce ma diferentiaza de niste oameni care vb alta limba si au alte traditii sau alta confesiune. Cand spun catolicism , luteranism, greco-catolicism,in mintea mea apar prietenii alaturi de care am copilarit si nu niste notiuni abstracte.Normal cum ar fi? Sa-i declar dusmanii credintei si sa ma cred Sf Apostol Pavel si sa-i aduc pe toti pe calea cea dreapta cu forta? Poate.Dar tocmai pt ca ortodocsii sunt moderati sau calducei cum spui tu, oamenii de alte confesiuni au o parere buna despre ortodoxie si intra in bisericile noastre, cu respect.Ce-i mai bun ecumenismul sau un razboi civil ca cel de la Targul Mures din 1990? Cum e mai bine sa-l vezi pe Cuza ca pe un mason (nu mai e un mare secret, deja si in manuale apare aceasta informatie) sau ca pe unificatorul Principatelor? Presupun ca alti dusmani ai credintei (in afara de ecumenisti, masoni, catolici)vezi in copiii care devin depresivi pe nu stiu ce muzica. Eu devin depresiva cand citesc Cioran si Tolstoi. Ei sunt de vina? Eu,pt ca imi place fac pe trista uneori, in incercarea de a parea interesanta.Asta-i si cu luptele astea. No, acu imi cer iertare daca te-am jignit sau daca te-am smintit.Sa ai o zi faina!

  31. voinea nicoleta spune:

    Ada, propun s-o batem pe doamna Gaga daca tot aveti cu totii chef de paruiala. Dar nu stiu de ce trebuie sa stai la coada, sa dai o carca de bani ca sa te tai la un concert unde aceasta Lady plange si suspina in cantecele ei dupa unul Alexandru. Il cunosc cu totii pe Alex asta sau care e misterul? Gata, ma las si de comentarii pe bloguri, eventual poate doar pe blogul ONU, ca acolo nu ma mai cearta nimeni ca pledez pt pace.

  32. Fabian spune:

    @Nicoleta:
    Cer iertare si eu. la fel sa aveti toate zilele.

  33. viorica spune:

    Inteleg ca abia atunci cand esti pe calea blandetii iti e permisa asprimea ca mod indreptare, de asezare in buna randuiala

  34. Ana spune:

    @ Viorica „Inteleg ca abia atunci cand esti pe calea blandetii iti e permisa asprimea ca mod indreptare, de asezare in buna randuiala”

    Frumos, linistitor de frumos:)

  35. ada spune:

    Iertare cer şi eu! Dar vă rog să n-o bateţi pe doamnă. Da, aşa este, nu are rost să comentezi pe bloguri, spui una şi se răstălmăceşte.Acum aflu că pledez pentru violenţă în numele Domnului. Dacă păţeşte ceva femeia asta, eu sunt prima suspectă.

  36. Ana spune:

    http://www.trilulilu.ro/a1ynsudyty/ccae2c7155e5e9

    frumos si pentru copii si pentru adulti. Daca nu aveti rabdare, ascultati de la min 12 legat si mai mult de articolul de fata.

    Doamne ajuta

  37. ada spune:

    Nu zic că nu-i exact cum spune Ana. E perfect adevărat! Doar că până ajungem unii la blândeţe şi la nepătimire,vin momente în viaţă când trebuie să fii ferm, altfel greşeşti. Să ne gândim la „povestea” (tot cu tâlc?) a lui Eli. Dumnezeu îl pedepseşte că nu a fost ferm cu fiii săi. În felul acesta a lăsat loc larg răului. Şi încă ce rău!Nu e vorba aici despre nicio sămânţă de scandal, niciun chef de păruială – cu aşa „hermeneutică” blândă eu îmi iau jucăriile, acadelele, toţi soldăţeii de plumb, balerina de hârtie albă, căluţul de lemn, tot, îmi iau jucăriile şi mă mut sub masă.

  38. voi vorbiti despre balndete si asprime? voi vorbiti depre moralitate? tocmai voi?
    rusine sa va fie!!!

  39. viorica spune:

    @ ana
    Da, frumos.S-atat. Dar departe de ceea ce ar fi trebuit sa retin.
    Acest cuvant al Parintelui era sa luam aminte, sa dobandim dreapta socoteala – si explicit arata cum. Fiind ne-atenta, m-am lasat purtata de titlu, uitand ca n-am gasit inca la Parintele Savatie – nici vorbe goale,inutile si nici postari de amorul artei. Citind cu mai multa atentie si urmand exemplul de a spune doar ceea ce este necesar, as fi observat ca era completa tema (si necesara daca ma gandesc la comentariile din postarile anterioare).
    Cat de mult reusesc sa identific si sa schimb in mine asa incat sa gasesc echilibrul de care zice Parintele – asta este altceva!

  40. Vasilica spune:

    Articolul de mai sus face o analiza realista a ceea ce a zis Mantuitorul sa fim blinzi si smeriti cu inima.Din pacate astazi majoritatea dintre noi intelegem acestea prin forme exterioare si nu in adincul tainic al inimii.Lucrarea smereniei si a blandetii trebuie sa fie in inima.Inima este centrul vital al gandurilor.Cand spui cuiva ceva pe un ton mai aspru daca o spui cu bunatate in inima ,acesta simte si nu se tulbura.Sigur ca Dumnezeu ne-a creat diferiti ca fire ,unul este mai bland,altul mai iute dar important este sa avem smerenie si bunatate in inima .Cei ce întrupează blândeţea Mântuitorului nostru Iisus Hristos trăiesc cu nădejdea că, pentru blândeţea, răbdarea şi smerenia lor, vor primi dincolo de tărâmul acestei vieţi, ca moştenire veşnică, ”pământul cel nou” .

  41. ada spune:

    Ne cunoaştem de undeva, distinse cavaler?:”>

  42. angela spune:

    Cred totusi ca numai cei cu „patalama” au dreptul sa puna mana pe bici.

  43. Razvan spune:

    Sarumana parinte! Bine v-am gasit atat pe dvs cat si pe ceilalti! Va rog sa binevoiti a ma lamuri si pe mine intr-o dilema ce imi incearca in aceste momente slaba, mult incercata si putina credinta. Ma simt ca o „oaie ratacita” ce incearca sa gaseasca drumul cel bun spre „pasunile cele bogate ale Lui Dumnezeu”, dar nu mai stie exact in aste timpuri care sunt indemnurile Pastorului si care sunt vorbele ademenitoare ale lupului cu masca de mielusel. Dar sufletul ma indeamna sa va vorbesc dvs despre toate astea, in masura in care si dvs veti binevoi bineinteles… Am o prietena (intre timp imi devenise mai mult decat o simpla prietena…) care la un anumit moment incerca sa ma convinga sa devin membru (asa cum si ea era deja) al unei organizatii numita „Fundatia de Inforenergetica si de Radiestezie Sf. Apostol Andrei”. Mie, ca unui necunoscator si ignorant ce sunt, numele imi suna crestin si nu prea… Iar multe din cele sustinute de aceasta fundatie…le gasesc asemenea. Pana si metodele de a ma „recruta” acolo la inceput au fost frumoase, mieroase, pline de promisiuni si de intentii bune, de invataminte si pilde crestine, dar cu timpul s-au transformat in jigniri si diferite injosiri, fiind clasificat drept un suflet josnic, incapabil de a primi adevarata dragoste dumnezeiasca si adevaratele cunoasteri crestine. Am cerut o perioada de gandire pt a ma documenta si a vedea despre ce este vorba si ea mi-a facut apoi legatura intre inceputurile crestinismului, cand lumea il privea cu suspiciune pe Iisus, iar El era salvatorul lumii…si reactia mea fata de aceasta fundatie care, in opinia ei este asemenea, asa cum fusese ea acolo invata sa spuna… Cu mare nadejde de luminare astept un raspuns din partea dumneavoastra, mi-e rusine de ignoranta si de orbirea in care (as putea spune ca) traiesc si sincer, din aceasta cauza nu stiu ce sa cred despre toate acestea. Stiu si preoti ce activeaza acolo intr-o forma sau alta si le sustin teoriile cu privire la crestinism si viata noastra de zi cu zi, iar asta ma pune intr-o si mai mare incurcatura. In primul rand sunt pus in situatia de a nu sti sigur cu cine sa vorbesc, iar in al doilea rand, tot (si) din acest motiv, al apartenentei si sustinerii acestei organizatii de catre anumiti preoti, simt cum imbratisez pe nevazute si nesimtite punctele lor de vedere, pe care deocamdata nu stiu unde sa le incadrez. Daca doriti, v-as putea trimite pe e-mail mai multe amanunte despre ce se intampla acolo, despre credintele si opiniile lor cu privire la Dumnezeu, relatia si caile noastre de comunicare cu El, cat si increngaturile, implicatiile si consecintele ce au decurs de aici in viata mea, a apropiatilor mei si in ce masura mi-au fost afectate relatiile mele cu ei… Desi ea m-a sfatuit sa nu vb cu vreun preot despre asta, pt ca, acei preoti ce nu le impartasesc lor punctul de vedere sunt numiti necunoscatori, inferiori sau „inselati”, totusi mi-am luat inima in dinti si am vb cu cativa dintre ei, ce imi erau mai apropiati. Am avut curajul sa ii spun si ei despre aceasta decizie a mea si am mers in cele din urma si cu ea la ei, dar reactia lor a fost diferita fata de cum ma asteptam eu. Desi in prima faza toti au fost de acord cu spusele si parerile mele si ma incurajau ca am facut bine ca am vb cu ei despre asta…dupa ce au avut ocazia sa discute doar cu ea, niciunul dintre ei nu vrea sa mai aiba de-a face cu mine. Pozitia lor fata de mine este cel putin distanta, iar unul dintre ei mi-a vb despre „un cal mort ce incearca a fi dus in mijlocul bisericii si nimeni nu face ceva in privinta asta”, iar el ca preot nu poate fi obligat a avea de-a face cu asa ceva… Iar majoritatea oamenilor din biserica (mergem la aceiasi biserica), oameni ce imi erau prieteni apropiati sau cunostinte, acum, in mod foarte vadit ori ma ignora (asta in cel mai fericit caz), ori c-o atitudine plina de indignare si dispret se indeparteaza imediat de mine. Sunt sigur ca, in sinea lor oamenii se simt indreptatiti sa se comporte asa, dupa ce le-au fost fluturate prin fata greselile mele si cate si mai cate… Stiu ca oate astea au un rost de Dumnezeu le-a ingaduit in viata mea. Dar de la „inaltimea mea duhovniceasca” eu, asa cum sunt, nu pot vedea prea departe…si nici nu ma consider indeajuns de demn si nici abilitat 🙂 de a primi direct de la El, in inima si cugetul meu, adevarata Voie a Lui. Toate astea in schimb, ma fac uneori sa cred ca totusi exista un adevar asa cum sustinea ea, iar eu, dovedindu-ma nedemn de acest adevar, acum sunt considerat un paria si scos in suturi pe usa din dos… Nu vreau sa pic in greaua povara de a judeca pe nimeni, pur si simplu sunt f. dezorientat… Ceva imi spune ca totusi nu chiar asta este Calea Lui Dumnezeu… Am citit cu mare bucurie multe articole, poezii si carti scrise de dumneavoastra, v-am urmarit cu mare interes si conferintele in care expuneati, pe intelesul tuturor, cu un har deosebit, frumusetea crestinismului si Iubirii Lui Hristos fata de noi. M-a impresionat in mod deosebit de placut cu cata putere si claritate deslusiti – in acest noian de buruieni, patimi si inselari ce incearca a ne innabusi sufletul si a astupa caile de patrundere a Luminii in vietile noastre – drumul spre inima omului… Cu cata nepasare ii inchidem noi usa-n nas Lui Hristos, iar El continua sa tot bata la usa noastra… Trag mare nadejde ca, prin acest noian de buruieni ce si eu, prin propria-mi ignoranta le-am tot „rasadit” in viata mea, Bunul Dumnezeu, in Marea si indelung rabdatoarea Sa Milostenie fata de noi, Si-a strecurat Gandul cel Bun catre mine cand am hotarat ca prin dvs sa primesc adevarata Vrere a Sa… Ma bizui pe luciditatea dvs duhovniceasca, cat si pe rugaciunile, sfaturile si binecuvantarile dvs. deopotriva. Dumnezeu sa va dea gandul cel bun pt a face cat mai mult Voia Lui in tot si toate! Cer iertare Lui Dumnezeu daca prin nesocotinta si netrebnicia mea am vatamat pe cineva prin spusele mele! Doamne ajuta!

  44. Razvan spune:

    Multumesc tare mult pentru rugaciuni. Dar mi-ar prinde tare bine si-o vorba buna! Doamne ajuta!

  45. […] integral si comentarii: savatie.wordpress.com postat de petru la 28.1.2012 Categorii: […]

  46. alexandru spune:

    Adeptii radiesteziei considera drept „credinta” un amestec bizar de crampeie de credinta crestina cu tot felul de presupuneri mai mult sau mai putin fondate despre puterile umane si despre vindecare. Ca in orice sistem eclectic si bazat pe speculatii, o sa gasesti o jungla intreaga din care, daca vorbim de credinta sanatoasa, n-ai sa alegi mare lucru. Fiecaruia acolo i se pare ca lucrurile sunt intr-un fel sau altul. Fiecare stie ceva care, de fapt, nu e stiinta, ci coincidenta mai mult sau mai putin bine potrivita a unor experiente personale cu lecturi din cele mai mirobolante. E locul unde toti au putintel dreptate. Si ca orice loc din asta, nu stii ce poate sa vina dupa urmatorul „colt”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: