Despre deșertăciunea căutărilor omenești /fragmente/

IV

Omul se naşte ca o făptură cu totul lipsită de înţelepciune şi îşi petrece primii ani din viaţă în neputinţă şi prostie.
Rîde şi plînge fără de pricină. Dacă-l împingi, cade şi dacă îi întinzi mîna, ţi-o întinde şi el pe a lui.
Cine îşi mai aduce aminte de vremea aceea?
Laudele şi ocările îl înnebunesc pe om

Adolf, băiatul prostituată [update]

Fragment din cartea ”Zvastica roz” de Scott Lively, în curs de apariție la editura ”Cathisma”. Traducere din engleză de Ana Larisa Pospai.

În ”Viciul Național al Germaniei”, Samuel Igra scria că, în tinerețe, Hitler ”se prostituase în Viena și Munchen” (Igra:67). Ca mărturie în acest sens ar fi faptul că pentru un timp destul de lung Hitler ”a ales să locuiască într-o pensiune din Viena cunoscută ca fiind locuită de mulți homosexuali” (Langer:192). Acea pensiune era

De ce este omul singura jivină care rîde?

Rîsul este o însușire omenească. Rabelais spunea că omul este singurul animal care rîde. Militanții pentru drepturile animalelor ar putea să ne contrazică, indicînd faptul că animalele își manifestă bucuria printr-un comportament care ar putea fi catalogat drept rîs. Dar aici intervine o altă discuție, aceea despre legătura dintre bucurie și rîs. Nu trebuie să aducem citate din Sfinții Părinți în acest sens, deoarece viața ne-a dovedit-o fiecăruia că există rîs fără bucurie și bucurie fără rîs. Înțelepciunea românească a născocit expresia ”rîsu-plînsu” care exprimă amestecul nesfîrșit al stărilor omenești care nu poate să vină într-o ordine decît printr-un efort major.

A apărut o nouă ediție a cărții ”Pietrele vorbesc”

A apărut o nouă ediție a cărții ”Pietrele vorbesc – Mic tratat despre predică”. Cu titlul inițial ”Cînd pietrele vorbesc – biserica față în față cu propria imagine” cartea a fost premiată la Salonul Internațional de Carte de la Chiținău, 2008.

Despre blîndețe și asprime

Capitol inclus în noua ediție a cărții ”A iubi înseamnă a ierta”,
în curs de apariție la editura Cathisma

 

„Învățați de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”, a zis Hristos. Acest îndemn trebuie înțeles alături de alte îndemnuri și porunci date de Mîntuitorul lumii: „Iubiți vă unii pe alții, iertați și vi se va ierta, cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi.” De felul în care înțelegem aceste cuvinte depinde mîntuirea noastră.

A apărut o nouă ediție a cărții Ortodoxia pentru postmoderniști

A apărut o nouă ediția a cărții ”Ortodoxia pentru postmoderniști”.

VIDEO: Radu Moraru vorbind la lansarea romanului „Diavolul este politic corect” + o „SCRISOARE DESCHISA” + sondaj

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PARINTELUI SAVATIE BASTOVOI

Cu ingaduinta Sfintiei Voastre, parinte, revin asupra subiectului Radu Moraru, nu pt. ca as suferi de porniri obsesive, nici pt. a mi se da dreptate cu orice pret, ci pt. ca subiectul mi se pare deosebit de important si cred ca a fost tratat cu destula usuratate, chiar in ceea ce s-a vrut a fi replica Sfintiei Voastre la opinia de contestare a prezentei lui Radu Moraru la evenimentul de marti.Chiar si asa, nu stiu daca as mai fi facut-o, daca nu mi-ar fi cerut-o o multime de credinciosi, prieteni si cunoscuti, frati intru Hristos, care alaturi de mine, impartasesc aceeasi nedumerire in ceea ce priveste participarea jurnalistului respectiv la manifestarea cu pricina. Asadar, nu voi vorbi doar in numele meu!

Imagini de la lansarea din Bucureşti, 18 mai, librăria Sophia

Despre predică, în general

din volumul
„Cînd pietrele vorbesc”
ierom. Savatie Baştovoi
ed. Cathisma

Cînd spunem „predică” ne închipuim un preot înveşmîntat, ridicat deasupra mulţimii de broboade şi capete plecate, grăind cu glas tare lucruri comune şi neinteresante, ştiute şi răs-ştiute de către toţi ascultătorii, zise cu multă tărăgănare, aşa încît nimeni nu poate şti cînd se vor termina, pentru că predica în sine nu are nici o ţintă clară, nici logică, iar revenirile în cerc şi schimbările bruşte de subiect îi fac pe toţi să renunţe la a mai asculta, din partea lor fiind preaîndestulătoare aşteptarea evlavioasă a eliberatorului „Amin!”

Să nu vă miraţi dacă voi spune că o predică „normală” durează între o oră şi două ore, timp în care nimeni nu trebuie să plece, deşi Liturghia este terminată şi rugăciunea binecuvîntării ieşirii este făcută de către preot, [1] deoarece dacă nu săruţi crucea preotului, pe care acesta o ţine în mînă în timp ce predică, degeaba ai mai venit în ziua aceea la biserică.

Un monument al literaturii române restituit din arhivele KGB

Aducerile aminte ale părintelui ANDRONIC POPOVICI,
duhovnicul de la Noul Neamţ (1820 1892)

Manuscrisul original, păstrat doar în arhiva KGB-ului,
a fost publicat pentru prima oară la Editura Cathisma,
sub îngrijirea ieromonahului Savatie Baştovoi.

Despre născătorii trupeşti şi, în parte,
despre moartea minunată a tatălui,
preotul Nicolae

1. Aduceţi-vă aminte, o, preaiubiţilor, de mine, ticălosul, cum că om sînt şi eu – muritor, asemenea tuturor celor din neamul lui Adam, omul cel dintîi, zidit cu mîna lui Dumnezeu din pămînt şi cu voia lui Dumnezeu în pîntecele maicii mele, Maria, m-am închipuit în vreme de nouă luni de zile şi m-am închegat în sînge, din sămînţă bărbătească, din tata Nicolae şi mama, soţia sa, [care] au fost însoţiţi de legea pravoslavnicei credinţe, care cu poftă şi dulceaţă trupească sărutîndu-se, s-au împreunat şi, după ce m-am născut, am tras aerul cel de obşte şi, asemenea pătimaş, precum şi născătorii mei, am căzut pe acest pămînt.

Glasul cel dintîi al ieşirii întru această lume, precum şi al tuturor celorlalţi, mi a fost plînsul. Şi, în scutece înfăşat, am fost hrănit cu lapte, din ţîţele maicii mele şi de către dînsa cu îngrijiri [am fost] păzit şi povăţuit. Pentru că este foarte bine ştiut cum că nici un împărat nu a avut alt început al naşterii, ci una este intrarea în viaţă în lumea aceasta şi asemenea este şi ieşirea de aici – prin moarte, măcar deşi cu felurite chipuri.

2. Născătorii mei cei trupeşti au fost amîndoi pravoslavnici şi, din nepovestită milă şi rînduiala preabunului Dumnezeu – tatăl meu, Nicolae Nan, a fost hirotonit diacon pentru satul Lungani, ce este la ţinutul Cărligăturii, în pămîntul Moldaviei, unde sînt şi născut eu, în anul 1820, la patru zile ale lunii lui iulie. Din dumnezeiescul botez am fost numit Andrei, după numele Sfîntului Ierarh Andrei Criteanul şi al primitorilor mei din scăldătoare a botezului.