Meditație de 1 mai

1 mai

Cînd îmi amintesc că de 1 mai, pionier fiind, mă scăldam, parcă nu-mi vine a crede. Întîi parada, pe urmă scăldatul – asta era lege. Înghețată, film cu ”Nupagadi” pe gratis la cinematograful din Călărași – toate cele 16 episoade văzute dintr-odată ! Pe urmă suc de mere cu ”rulet” în cafeneaua de lîngă cinematrograf. Pe urmă 3 km pe jos pînă la iaz ”la ștat” – prima scăldătură. Pe urmă un kilometru pe jos pînă la iaz ”la Brigadă” – a doua scăldătură. Pe urmă încă 3 km pînă ”la iaz la noi”, la poalele sătucului Oricova – a treia scăldătură. Asta da 1 mai, nu ca acum.

Acum iazul nu mai este, l-au secat ”oligarhii” mici și mijlocii ca să-l poată cumpără ca imaș. A fost nevoie de 15 ani de batjocură în care au rupt iezătura, au tăiat plopii mari care o țineau și mai veneau primăvara să se lupte cu apa care se încăpățîna iar și iar să se adune. Acum nici nu mai zici că a fost iaz acolo. Pămîntul e cumpărat de cîțiva ani, dar iaz nu au mai făcut. Se vede că micul oligarh care a avut ideea de a transforma iazul în pășune pentru a-l putea cumpăra cu bănuți între timp a îmbătrînit și nu-i mai arde a afaceri cu iazul.

Dar să nu fim triști. Chiar dacă vremea a trecut, iazurile au secat, fermele din jurul iazului de la ”porcărie” nu mai sînt, totuși o mică speranță mai este. Europa ne scoate de la naftalină și 1 mai, și 9 mai. Toată România merge astăzi la picnic – e sfînt de 1 mai. 9 mai e Ziua Europei – tot un praznic frumos.

Dacă o ține tot așa, tare mă tem că va trebui să încep iar să mă scald de 1 mai. Dacă nu de 1 mai, de 9 mai sigur. Cred că ar trebui să o facem cu toții. În apă rece, să ne mai revenim.

Un lucru nu-mi pot închipui : dacă aduc praznicile astea înapoi, cum o să arate Lenin la ei ?

10 răspunsuri la Meditație de 1 mai

  1. ioana spune:

    Reblogged this on ralucasuceveanu.

  2. iubire spune:

    Râde iarăşi primăvara c-a venit întâi de mai.

  3. Elena spune:

    🙂
    Nu e greu de inchipuit. E de ajuns sa cautam in inimile noastre.

    Apropos de iaz – chiar ma gindeam ca faza cu asfaltul ca vine patriarhul – au facut-o si in satul meu – de curind – cind a venit patriarhul Daniel. Cit ai clipi – dealul copilariei mele, pe care calcam cu sfiala sa nu strivim floricelele de primavara si parca nici iarba n-am fi calcat-o si pamintul l-am fi sarutat – asa de mult il iubeam – a fost transat de o bucata de sosea serpuinda care urca – ce-i drept – la noua manastire. Gizele si gindaceii au mierlit-o in ziua aia – un adevarat masacru – caci cum era o singura pata de praf sau noroi sa atinga albeatza pantofilor patriarhului? Sau se putea impiedica si cadea in fatza camerelor de luat vederi. Ochiul dracului.
    ASFALT. Asa arata Leninul de azi. Pe dealul copilariei in drum spre noile manastiri si in inimi.
    Dar totul poate fi calcat in picioare cind se construieste un loc sfint, nu? Construim surpind.
    Cea mai mare durere a fost cind au asfaltat sradutza pe care mergeam la scoala. Era cea mai mare bucurie sa simt pamint sub picioare – nu altceva. Acum e altceva..Si mai trebuie sa suport azi un pic de zgomot ca ne baga si canalizare. Pe bune! Chiar acum! N-am zis ca astia nu stau degeaba? Se misca, dau din coate. Au un plan si o lucrare foarte clare si sint foarte harnici. Eu obosesc numai privindu-i.

  4. iubire spune:

    Ei, da. Asta îmi aminteşte de ceva ce am observat şi eu acum câteva zile. Drumul ce duce din centrul satului la biserică a fost asfaltat în anul ultimelor alegeri şi în mare grabă, pentru că trebuia să vină doamna Elena Udrea sa il inaugureze când a fost hramul bisericii. Doamna Udrea nu a mai venit, spre regretul multora, iar drumul, am constatat alaltăieri că era aproape plin de bălegi de vacă. În plus, când este polei, este impracticabil, iar vara, pe caniculă, te topeşti şi mai mult ca înainte de a fi asfaltat. Despre cât de mult îmi plăcea cum era înainte, cu ţărâna lui fină care mirosea îmbătător şi când se topea zăpada şi când se încingea in soarele verii, ce să mai vorbim? Doar că nu era nevoie să fie asfaltat.

  5. adorcristy spune:

    Reblogged this on Prietenii Sfântului Iulian din Tars.

  6. Donkeypapuas spune:

    Nu vă e ruşine ca dumneavoastră, faţă bisericească, să utilizaţi armele dezinformării?
    În primul rând că ziua de 1 mai NU a fost adusă în România de UE (cum lăsaţi să se înţeleagă) ci păstrată ca ZI DE ODIHNĂ de pe vremea împuşcatului.
    În al doilea rând, această zi are o cu totul altă semnificaţie pentru români faţă de ceea ce se crede. Este ZIUA DE ARMINDENI (adică a Sfântului Prooroc Ieremia), în care – încă de demult, când nici nu se pomenea de „munictorii ucişi în SUA” – se ieşea la iarbă verde. Nu cunoaşteţi acest lucru? Foarte rău!

  7. Ana spune:

    Descriere impletita din cruda realitate si amintiri,nostalgie, vremuri apuse, toate cu un potential repetabil … Multumim parinte Savatie Bastovoi !

  8. cornelius spune:

    GARDA, CAPITANUL SI ARHANGHELUL DIN CER
    SALVAREA NEAMULUI ROMANESC
    ROMANUL ABSOLUT

  9. Pietrele vor vorbi spune:

    Dupa ce v-am citit, mi-am spus ca imi pare atat de rau ca nu sunt mai multi ca dumneavoastra. De ce sunt ata de putini oameni demni, care sa spuna lucrurilor pe lume? Suferim de o lipsa acuta de trezvie, de discernamant si implicare. Tinerii sunt prea ocupati sa se imbete, sa faca accidente din cauza vitezei si sa se distreze. Companiile la care lucram sunt prea preocupate sa ne fure, sa ne insele, sa ne robotizeze, sub masca „politically correct-ului”. Sunt prea putini cei carora le mai pasa. Multi vor sa uite in ce tara traiesc, vor sa traiasca momentul, batandu-si joc de ce le-a dat Dumnezeu, riscandu-si mantuirea, viata, sanatatea. Traim ca niste roboti, ne distram la comanda, pe 1 mai obligatoriu la mare, betie, distractie…
    Pe 4 mai, inapoi in cutiutele corporatiste, in mediul autist, schizoid depersonalizant.
    Va admir pentru toate cartile pe care am reusit sa le citesc. Imi plac in mod special Audienta la un demon mut…, Nebunul, Sindromul Ce sa fac, Fuga … si ma regasesc in tot ce ati scris.
    Avem nevoie de asemenea scrieri, avem nevoie de repere, de modele. Scrieti, vorbiti-ne, ajutati-ne, dezrobotizati-ne. Avem nevoie de fiinte care simt, iubesc si le pasa, nu de oameni dezumanizati impinsi de la spate de ideea de profit, competitie, rentabilitate.
    Nu avem unde sa fugim, nu ne mai gasim locul,linistea. Suntem hartuiti de griji, de intrebari, de probleme, de oameni nepotriviti cu care suntem obligati sa interactionam. Munca pe care o faceam cu placere s-a transformat intr-o sarcina standardizata, impersonala, neplacuta, un dialog permanent cu calculatorul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: