Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolul 11)

După ce vorbi la telefon cu Klara, Piotr Kirilovici se simți mai ușurat. Chiar și o discuție cu Klara îi părea acum o boare de prospețime în comparație cu discursurile lungi și plictisitoare ale participanților la colocviul cu tema ”Discriminarea – măsuri de prevenire și combatere”. Piotr Kirilovici ar mai fi zăbovit pe coridor, dar se temea că din clipă în clipă ar putea începe distribuirea fondurilor și el ar putea rămîne fără nimic. Mai bine să intre și să stea cuminte la locul lui, că nici nu știi cum îl observă cineva.

Pe coridor, Piotr Kirilovici simți o oarecare confuzie din cauza panourilor de pe pereți. Erau două panouri albastre, cu fel de fel de pliante agățate pe ele, pe care Piotr Kirilovici nu le citise și se temea să nu fie întrebat. Între panouri era o tapiserie cu Ștefan cel Mare avînd în jurul capului o coroană de steluțe galbene, produsă la fabrica de covoare din Ungheni. Era evident că erau steluțele de pe steagul Uniunii Europene. Acum lui Piotr Kirilovici îi era clar de unde s-a inspirat directoarea liceului din Protigalovka în cuvîntarea sa despre vocația europeană a poporului moldovenesc. Piotr Kirilovici căzu pentru cîteva clipe în visare și parcă i se păru că Ștefan cel Mare l-ar privi aevea, transmițîndu-i un mesaj peste veacuri prin care îl asigura că Moldova va intra în Uniunea Europeană. În acea clipă Piotr Kirilovici hotărî că își va păstra pentru sine doar pixul și carnețelul pe care le primise de la organizatorii colocviului, iar mapa albastră cu steluțe galbene, i-o va dărui primarului.

După vreo două ore, Piotr Kirilovici, cu o sacoșă plină de pliante, carnețele și pixuri, stătea în bar la gară. Pe lîngă rechizite, Piotr Kirilovici mai primise un șumuiag de eșarfe galbene pe care scria ”Votați soarele!” Unii au primit chiar și tricouri, dar pentru asta trebuia să fii membru de partid. Piotr Kirilovici se mulțumi cu o bască albă pe care scria ”Votați cocoșul!” Cu această bască pe cap, eroul nostru bea o halbă de bere din picioare și privea televizorul. O crainică, de a cărui frumusețe tocmai se minuna Piotr Kirilovici, își începu buletinul pe un ton alert:

”Scene, desprinse parcă dintr-un film de groază, la orfelinatul pentru minori din ”L”. Un tînăr în vîrstă de cinsprezece ani a fost găsit mort în această dimineață de către colegii săi. Martorii spun că fața tînărului era de nerecunoscut, deoarece șobolanii i-au ros nasul și urechile. Mai multe detalii ne va oferi corespondenta noastră, Marcela Surdu, care se află acum la fața locului. Marcela?”

”Ecaterina? Da… Stimați telespectatori, ne aflăm acum în incinta orfelinatului din ”L” unde, după cum se spune, un tînăr de cinsprezece ani a fost găsit mort în această dimineață. Mai șocant este faptul că fața tînărului este mutilată, fiind mîncată, de-a dreptul, de șobolani. Nu știm cum au pătruns șobolanii în această încăpere unde viețuiesc copii minori! Dacă ne gîndim, oricine dintre ei ar fi putut fi mîncat de șobolani. Atmosfera în orfelinat este una de groază. Copiii stau închiși în camerele lor, de frica șobolanilor.

”Marcela, dar spune-ne, unde se află acum cadavrul tînărului mîncat de șobolani?”

”Da, mulțumesc, Ecaterina, tocmai vroiam să spun că administrația orfelinatului a refuzat să ne arate cadavrul. Ei neagă că ar avea un cadavru ros de șobolani. Decesul încă nu a fost anunțat. Deși localnicii susțin că cadavrul se află ascuns într-un frigider din bucătăria orfelinatului. Iată, o vedem acum plecînd pe secretara orfelinatului. Ea a încuiat bucătăria și refuză să dea vreo declarație. Din clipă în clipă trebuie să sosească aici polițistul de sector. Totuși, telespectatorii nu vor putea vedea cadavrul, căci, așa cum ne-a spus domnul polițist, pentru a efectua o percheziție aici, în bucătăria orfelinatului, este nevoie de sancțiunea procurorului. Atît, pentru această oră. Ecaterina?”

”Mulțumesc, Marcela. Într-adevăr, o adevărată epopee a groazei are loc acum la orfelinatul din ”L”. Reporterii noștri au încercat, în zadar, să ia legătura cu directorul orfelinatului, domnul Petru Ciocanu, căci au avut parte doar de răspunsurile robotului. Surse din orfelinat ne-au informat că Petru Ciocanu se află acum la un colocviu pentru combaterea discriminării. Vom reveni cu amănunte”.

Piotr Kirilovici înțepeni cu mîna pe halba de bere. Atunci cînd își auzi numele, i se păru că tot barul îl recunoscu. El își trase pe ochi basca electorală și aștepta ca cineva să-l ia la întrebări. ”Ce, Piotr Kirilovici, ți-a venit și ție rîndul? O să zbori din lucru și o să-ți ia locul Liubovi Andreevna!” Liubovi Andreevna demult îl paște pe Piotr Kirilovici și scrie scrisori calomnioase în instanțe cu scopul de a-l destitui din funcție. La acest gînd, Piotr Kirilovici simți un șuvoi, mai rece ca berea, cum îi curse prin picioare ca prin niște țevi de canalizare. Ca și cum cineva și-ar fi făcut nevoile la el în suflet și acum a tras apa.

– Dă un leu!, se auzi un glas care-l trezi pe Piotr Kirilovici din toropeală.
– N-am, răspunse omul fără să se gîndească.
– Dă un leu!
– Du-te de-aici, se răsti Piotr Kirilovici, vădit incomodat de situație.

În fața lui stătea un copil de vreo doisprezece ani, îmbrăcat într-un tricou de la Moldtelecom.

– Du-te de-aici, ți-am zis! Nu-ți dau nică!
– Dă măcar ceva de mîncare!
– Du-te de-aici, că nu-ți dau nică, ți-am zis.
– Da ce ai în torbă? Dă-mi și mie!

Piotr Kirilovici, văzînd că tot barul s-a întors spre el, a scos din sacoșă un pix albastru cu un inel de stele galbene și i l-a dat copilului.

– Dă-mi și un carnet!
– Ține și un carnet și du-te de-aici.
– Și vreau și o eșarfă galbenă.

Piotr Kirilovici i-a dat și eșarfa, și copilul a plecat rîzînd.

– Ce prost de copil!, se scuză Piotr Kirilovici, de parcă scena ar fi deranjat pe cineva. Ce obraznici cresc! Iaca la ce duce lipsa de educație din ziua de azi!

De la masa vecină, îl susținu un bărbat uscățiv, îmbrăcat într-un tricou albastru.

– N-ai văzut cum l-o mîncat pe acela șobolanii? Crezi că directorul o să fie tras la răspundere? O să plătească unde trebuie și o să rămînă în post. Despre ce educație să vorbim la copii, dacă cei care ar trebui să-i învețe fac ceea ce fac?

Piotr Kirilovici nu găsi nimic să răspundă. Sorbind din halbă, el zise:

– Da, timpurile în care trăim sînt foarte grele.

Bărbatul uscățiv își luă halba și trecu la masa lui Piotr Kirilovici. În mîna stîngă ținea o sacoșă plină cu calendare, carnețele și pixuri.

– Mă uit la dumneata că ai bască cu Cocoșul… Ai vreo legătură, sau ți-o picat de undeva?
– Mi-o picat. Am fost la o adunare și dădeau pixuri, carnețele, alții dădeau chiar și tricouri, dar trebuia să fii membru de partid. Mie mi-a picat șapca asta cu ”Votați cocoșul!” Pe căldura asta, e bună.
– Eu tot vin de la o adunare. Uite ce sacoșă cu calendare mi-au dat. Vreo zece o să le dau la neamuri, dar restul le duc la magazin, să-și ia fiecare cîte vrea. Mama, de cîte ori vin la Chișinău, mă roagă să-i iau vreun calendar. Dar să fie cu ceva frumos. Le ține în loc de tablou. Cred că are calendare încă de pe vremea cînd o zburat Gagarin în cosmos. Nu le scoate. Și-n casa cei mare, și la sobă, și afară la plită, și la toaletă în grădină. Dacă n-ar fi întuneric în grajd la vacă, și acolo ar pune.
– Da, și mama face la fel.
– Mai luăm cîte o bere?
– Știu eu?, se scărpină Piotr Kirilovici la ceafă.
– Eu zic că încă o bere rece, merge. Matale tot aștepți Ocnița?
– Da, îmi trebuie la Briceni.
– Înseamnă că mergem împreună. Mai avem două ore pînă la tren.

Piotr Kirilovici nu-și putea lua gîndul de la cele văzute la televizor. El își închipuia acum cum poliția cu jurnaliștii rup ușa la bucătărie și cum găsesc mortul în frigider. Apoi o văzu pe Klara în cătușe cum e aburcată în mașina poliției. Apoi toți se duc acasă la Piotr Kirilovici și găsesc în beci cutiile cu medicamente și ajutoare primite săptămîna trecută de la Crucea Roșie. Trebuie urgent să-și anunțe soția, să-i spună să ducă undeva cutiile din beci. Dar dacă nu va reuși? Ar trebui să-l trimită pe Leonia cu Niva să care cutiile. Dar își aminti că Leonia a fost trimis în căutarea lui Karlic și a lui Serioja. I-o fi prins sau nu? Piotr Kirilovici se scuză că merge la toaletă, lăsînd punga în grija noului amic. În drum își porni telefonul pe care îl deconectase la ședință. Îndată sună Klara.

– Alo! Alo! Piotr Kirilovici! Piotr Kirilovici!
– Alo! Alo! Klara, ce-i acolo?
– Televiziunea! O venit televiziunea și vor să le arăt mortul!
– Am văzut! Dar de ce i-ați primit?
– Dar ce, credeți că am vrut să-i primesc? Cînd m-am trezit, erau înăuntru și filmau!
– Cine le-a deschis poarta?
– Efim!
– Să vezi ce pățește Efim de la mine! De cîte ori i-am zis să țină poarta închisă. Îmi tot spunea că poarta e veche și dacă o închide și o deschide de multe ori, se strică. Și uite ce-am pățit amu cu filozofiile lui! O să-l dau afară de la lucru! Alo!
– Alo!
– Și unde-i mortul?
– În frigider, cum ați spus…
– Ce, eu am spus să-l băgați în frigider?
– Dar cine, Piotr Kirilovici?
– Klara, eu nu știu cu ce vă ocupați voi acolo. Tu ai rămas mai mare peste tot. Eu îs la Chișinău la ședință, nu știu cu ce vă ocupați voi acolo.
– Piotr Kirilovici, vă rog, nu începeți. Eu nu vreau să stau în pușcărie. Dumneavoastră ați sunat și ați zis să-l băgăm în frigider și eu încă am zis că nu-ncape.
– Hai nu vorbi prostii, Klara. O să ajung și o să răspundeți toți, ca unul. Dar ia spune, e mîncat tare de șobolani?
– Cam tare. N-are nici nas, nici urechi și o bucată din buza de jos lipsește. Ce, parcă nu știți cum mănîncă șobolanii? Nu-l recunoaște nici mama care l-o născut.
– Mă-sa nu-l recunoștea nici dacă erau viu, că nu l-o văzut de cînd era de țîță. Alo!
– Alo!
– Și cum l-ați pus? Măcar stă bine?
– Cum l-am pus? În picioare, că nu încăpea. O să vedem cînd o să deschidem ușa cum s-o așezat, că era tare greu și noi ne-am chinuit mult pînă l-am băgat. Eu nu știu cum s-o îndoiet și cum se află el amu. Că de deschis ușa la frigider n-am mai deschis-o.
– Ia du-te și vezi cum stă. Și dacă e sucit tare, să-l scoateți și să-l îndreptați cumva.
– Ce-i cu dumneavoastră, Piotr Kirilovici? Cum să îndrepți mortul? Nu știți că mortul, cum înțepenește, așa rămîne?
– Trebuie să faceți ceva.
– Chiar dacă aș vrea, nu pot. Stau jurnaliștii ca vulturii și abia așteaptă să se năspustească asupra mea să mă filmeze. Eu fug ca o găinușă pe aici și, cu chiu cu vai, am ajuns la mine în cabinet ca să vă sun. Vă sun de vreun ceas și nu răspundeți. Eu amu îs încuiată, mă tem să ies.
– Klara, trebuie să salvăm situația. Fă ceva.
– Ce să fac, Piotr Kirilovici? Eu vă aștept pe dumneavoastră. Parcă ați zis că veniți și hotărîți întrebarea…
– Hai, gîndește-te la ceva. Trebuie să acționăm. Eu îs la telefon, dacă apare ceva, sună. Hai, nu te lăsa, tu ești amu ca Zoia Kosmodemianskaia. Nu te da!

Piotr Kirilovici a închis telefonul și a intrat în WC. Prețul serviciului era de un leu. Acest fapt îl enervă pe Piotr Kirilovici și mai mult și el începu să se răstească la femeia care lua banii în schimbul unei bucăți de hîrtie. Piotr Kirilovici era revoltat și i se părea că inclusiv apariția WC-urilor cu plată e o nedreptate socială. Pe vremea Uniunii Sovietice așa ceva era de neimaginat! În inima sa, Piotr Kirilovici tînjea după vremurile de odinioară și i se părea că tot răul prin care trece e din cauza Uniunii Europene.

2 răspunsuri la Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolul 11)

  1. […] Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolul 11) […]

  2. teodora spune:

    Parinte,sa inteleg ca nu putem sa citim aceast roman decat daca avem revista Murmur?
    Nu am mai citit demult ceva asa…
    Mda,oricum nu conteaza ,insa m-ati facut sa rad ,din nou…
    Multumesc pentru raspuns care nu va veni
    Teodora din Craiova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: