Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolul 13)

Dar cine știe cum se prind racii? Pentru a prinde raci, trebuie mai întîi să prinzi o broască. Cel mai greu este să prinzi o broască. Broaștele sînt de mai multe feluri. Sînt broaște verzi, gălbui și negre. Broaștele verzi sînt cele care stau mai mult în papură, broaștele negre sînt cele care stau mai mult prin mîl, iar broaștele galbene…? Broaștele galbene sînt galbene pentru că stau mai mult la soare. Cel puțin așa credea Nicolae și așa credeau toți copiii de la orfelinatul din ”L”.

Pentru a prinde o broască, trebuie să ai o nuia bună. O nuia bună este o nuia de alun. Nuielele de tei nu sînt bune, pentru că se rup. Și sînt mai strîmbe. Nuielele de alun sînt lungi, subțiri, drepte și mlădioase. Din ele își fac băieții undițe de pescuit. Sînt cele mai drepte nuiele din pădure. Te duci mai întîi și rupi o nuia bună de alun. O cureți de frunze și o încerci în mînă, lovind cu ea iarba. Dacă e o nuia bună și îndemînoasă, te duci la vînătoarea de broaște.

Broaștele de pădure nu sînt ca broaștele de la sat. Ele sînt iuți și simțitoare ca niște veverițe. Numai ce le zărești capetele ieșite din apă, lîngă mal, cînd au și dispărut. Apar la cîțiva metri mai încolo, unde nu le mai ajunge nuiaua. Trebuie să te furișezi cu mare grijă. Ca un motan, ca o vulpe sau ca un șarpe care prinde broaște. Dacă ai văzut broasca, nu trebuie să te miști. Cică broaștele nu sînt ca oamenii, să te recunoască, ele văd numai niște umbre și pot crede că tu ești un copac. Ochii broaștelor sînt niște ochi speciali care văd doar ceea ce se mișcă. De aceea nu trebuie să te miști. Trebuie să stai ca un copac. Broasca te privește, dar nu te vede. Tu ridici încet mîna cu nuiaua, încet, de parcă mîna ar fi o creangă mișcată de vînt. O ridici, o ridici, o ridici. Și, dintr-odată: baț! Și broasca se întoarce cu burta albă în sus, întinzînd picioarele de parcă s-ar trezi din somn și i-ar fi lene. Te bagi repede în apă și o iei. Dacă e lovită bine, broasca trebuie să aibă limba scoasă. Labele din urmă sînt țapene, întinse ca în săritură, iar cele din față sînt întinse în părți. Carnea tremură de parcă i-ar fi frig. Dar nu îi este frig, așa face broasca înainte să moară.

După ce ai broasca în mînă, ești sigur că vei mînca raci. Cel mai greu este să prinzi broasca, pentru că broaștele sînt mai iuți decît racii. Uneori poți să umbli o zi întreagă după o broască și să nu o poți prinde. Lovești zadarnic apa cu nuiaua, făcînd doar zgomot și speriind și mai mult celelalte broaște.

Dar dacă te-ai văzut cu broasca în mînă, trebuie să o jupoi de piele. Racii vin mai repede la broaștele jupuite. Așa fac toți băieții și așa a făcut și Nicolae. Trebuie să-i rupi pielea la picioarele din spate, de lîngă labă, cum ar veni, de la gleznă. Dacă nu ai unghii, trebuie să o rupi cu un spin, sau cu o așchie. Apoi începi a scoate pielea, ca pe un tricou, pînă la cap. La cap, pielea întotdeauna se rupe, pentru că e bine lipită de bot și de frunte. Broasca rămîne albă, frumoasă și numai în jurul ochilor deschiși, de unde se rupe pielea, are o coroană roșie de sînge.

Apoi broasca se leagă de un picior cu o ață de pescuit sau chiar cu o ață simplă. Celălalt capăt de ață se leagă de un bețigaș scurt de stuf, dar poate fi și o crenguță uscată. Bețigașul are rol de plută. Atunci cînd racul apucă broasca, bețigașul se mișcă și trebuie să începi a-l scoate cu grijă pînă poți apuca racul cu mîna cealaltă. Pentru asta trebuie să te bagi în apă pînă mai sus de buric. Dacă apa e limpede, vezi racii cum vin și încep să rupă din broască. Uneori vin cîțiva raci odată, dar, dacă ai mîna mică de copil, prinzi doar unul.

Ca broasca să nu iasă la suprafață și să se scufunde, trebuie să-i rupi pîntecele. Mațele nu trebuie să le arunci, trebuie să le lași să atîrne, că racilor le plac mațele de broască. Racii sînt niște jivine care se hrănesc cu mortăciuni, de aceea broasca trebuie să arate cît mai moartă.

Cînd stai în apă, stoluri de pești mici vin și te pișcă de picioare. E o senzație plăcută. Cînd te văd nemișcat, probabil ei cred că ești ceva de mîncat. Dar apoi dau cu boturile de tine și văd că ești cald, că ai chiloți și pleacă mai departe în căutarea hranei.

Racii sînt și ei de mai multe culori. Unii sînt verzui, alții gri-albăstrui, alții gălbui, iar alții sînt negri. Despre cei negri se zice că trăiesc în mîl. Cei galbeni cred că se ascund printre rădăcinile de salcie, că salcia tînără are coaja gălbuie. Cei verzi trăiesc în papură. Dar cei gri-albăstrui? Aceștia cred că stau cu spinările ieșite din apă și cerul albastru îi înalbăstrește.
Dar toți racii se fac roșii după ce îi bagi în foc. Atunci nu se mai cunoaște care a fost negru, care galben, care verde și care albastru. Sînt roșii și buni de mîncat. Dar mai înainte de ai arunca în foc, trebuie să le scoți mațul negru din coadă care este otrăvitor.

Cum se scoate mațul negru din coada racului? Coada racului e ca un trifoi cu cinci petale. Parcă ar fi un evantai micuț. Unii raci au sub coadă cîte un strugure de ouă. Ouăle sînt bune după ce se coc. Se numără, așadar, cele cinci petale din coada racului. Se despart două dintr-o parte și două din celaltă parte, astfel încît să se separe cea din mijloc. După aceea apuci petala din mijloc și o răsucești ușor într-o parte, pînă pocnește, apoi în cealaltă parte, la fel. Nu trebuie să răsucești tare, ca să nu o rupi cu totul, pentru că atunci petala se separă de maț și mațul rămîne înăuntru. Dar dacă o răsucești corect, mațul rămîne lipit de petală. O tragi ușor și vezi cum începe să iasă un maț gros cam cît o pastă de pix și tot cam de aceeași culoare. Parcă ar fi plin cu cerneală. Așa faci cu fiecare rac.

Racii îi poți coace pe foc sau învelindu-i în gazete. Dacă nu ai timp să faci un foc adevărat, cu lemne, iei cu tine cîteva gazete. Rupi cîte o pagină și învelești fiecare rac, așa cum învelesc femeile ouăle ca să nu se strice. Apoi pui toți racii înveliți astfel la grămadă și le dai foc. În cîteva minute hîrtia arde și racii sînt buni de mîncat.

În apa pămîntie Nicolae își vedea chipul blond și pieptul deșirat. Pistruii mari de pe piept, care îi păreau lui Nicolae foarte urîți, nu se vedeau în apă. Apa întotdeauna te face mai frumos. Cînd băga mîna după rac, apa se tulbura și chipul începea să joace ca și cum o mulțime de pești mici ar fi tras de el din toate părțile. Apoi apa se liniștea la loc. Soarele făcea o dîră de lumină pînă pe malul celălalt. Lumina părea ca o cărare pe care ai putea să mergi. Nicolae își închipui cum se ridică deasupra apei și începe să meargă pînă la soare. Ce bine ar fi ca oamenii să poată merge pe apă, pe lumină, prin aer. Ar merge peste păduri, peste orașe, peste toate țările din lume. Ar putea sta noaptea în aer să nu-i vadă nimeni. N-ar mai fi nevoie de avioane, nici de rachete. Cred că n-ar fi nevoie nici de mașini, dacă toată lumea ar putea zbura. S-ar juca cu păsările prin aer așa cum te joci cu pisicile. Ce lume ar fi! N-ar mai avea nevoie nici de case, căci, dacă li s-ar face frig, s-ar duce mai aproape de soare, iar dacă ar ploua, s-ar duce dincolo de nori. Iarna toți oamenii s-ar muta în Africa, s-ar juca cu girafele și papagalii, și ar călări pe zebre. Nicolae și-ar lua pentru sine cea mai mare zebră care fuge cel mai tare. Ar avea în loc de cîine un leu și s-ar lupta cu pirații care vin pe mare. După ce ar lua aurul de la pirați, lăzile cu bomboane și sticlele cu rom și limonadă, ar mai prinde o zebră pe care ar pune prada. Apoi ar lua-o încet spre casă, unde îl va aștepta Aliona. Aliona va avea părul lung și blond, dar va fi arsă de soare, că așa-i în Africa. Ce bine ar fi să fie așa, gîndea Nicolae.

Gîndurile lui s-au risipit atunci cînd un rac mare începu să tragă de broască. El își băgă încet mîna stîngă în apă, iar cu dreapta începu să tragă ușor de bețigaș în sus, ridicînd racul la suprafață. Cînd se încredință că racul e destul de aproape, îl înșfăcă cu mîna stîngă. Apoi ieși victorios la mal și puse jivina în bulhacul pe care îl săpă cu mîinile. Doi raci se pregătiseră să fugă și Nicolae îi aruncă înapoi în bulhac. Apoi se întoarse și-și continuă vînătoarea.

Puțin mai încolo, sub o salcie, Aliona își răcorea picioarele, așezată pe o rădăcină. Ieri, pe cînd fugea de un băiat, ea a călcat într-un șteap și s-a rănit la talpă, iar acum nu voia să se bage în apă ca să nu-i intre mîl la rană. Stătea pe rădăcină și-și bălăngănea picioarele în apa răcoroasă, apărîndu-se din cînd în cînd de țînțari cu o creangă. În fața ei, o libelulă mare, albastră, plana ca un elicopter de jucărie. Dacă elicopterele ar fi atît de mici cît libelulele, oamenii ar trebui să fie mici cît buburuzele. Dacă oamenii ar fi atît de mici, oare cît de mică ar trebui să fie mîncarea? Ar trebui să fie roșii mici, ceapă mică, mere, struguri și pîni mici-mici. Frigidere mici, plite de făcut mîncare, tigăi, farfurii, căni, pahare, furculițe și linguri mici. Casele ar trebui să fie mici, străzile și mașinile. Ce să mai zici de biciclete! Bicicletele ar fi mici de tot și ar avea niște pedale abia vizibile.

În ziua aceea, Nicolae a sărutat-o pe Aliona. O dată. Au mîncat raci și au stat pe iarbă privind cum sare peștele. Nicolae i-a arătat atunci Alionei cum știe să înoate. Apa era răcoroasă și mirosea a pește și a iarbă putrezită. Balta nu era mare. Aici veneau copiii de la orfelinatul din ”L” să se joace și să mănînce raci. După ce treceau prin gaura din gardul din fundul grădinii, mergeau pe cărare pînă la un copac scîrligat. De acolo o luau la stînga, printr-o rîpă, după care era o poieniță și iazul. Acum trebuiau să se grăbească să nu vină cineva și să-i prindă. Dacă îi vor vedea împreună la iaz, o să zică toți că se iubesc și o să rîdă. Aliona o luă înainte, iar Nicolae mai zăbovi pe malul iazului, privind în urma fetei, pînă cînd ea se pierdu printre copaci.

4 răspunsuri la Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolul 13)

  1. chemanonim spune:

    doresc sa preiau din cind in cind si de pe la dumneavoastra cite un articol, se poate?

  2. Valentina spune:

    imresionanta imaginatia lui Nicolai, mi-a amintit de copilarie, cand visam sa pot zbura in spatiu si timp.

  3. […] Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolul 13) […]

  4. Ecaterina spune:

    nu citesc articolul, am sa citesc cartea!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: