Stenograma declarației episcopului Sava de la Tiraspol cu privire la mănăstirea Noul Neamț

Episcopul Sava de Tiraspol, recent numit în Transnistria, după ce a îndeplinit la Moscova funcția de mediator între biserică și forțele armate și de ordine ale Federației Ruse, a făcut declarații scandaloase legate de obștea mănăstirii Noul Neamț, cea mai numeroasă obște de călugări din Moldova. Episcopul îi acuză pe călugări de jocuri politice și își exprimă indignarea în fața faptului că mănăstirea, aflată în spațiul transnistrean, se supune direct Mitropolitului Chișinăului.

Precizăm că practica ortodoxă de a subordona o mănăstire primului ierarh este veche. Astfel de mănăstiri se numesc „stavropighiale”. Mănăstirea Noul Neamț este stavropighie mitropolitană printr-un document semnat la Moscova în 1992. Această realitate este conformă cu tomosul de autonomie de care se bucură Mitropolia Moldovei. Însă, cu venirea patriarhului Kiril chestiunea stavropighiilor mitropolitane a fost trecută în umbră, invocîndu-se faptul că doar patriarhul poate avea stavropighii. Iată de ce, cuvintele episcopului Sava trebuie înțelese ca un atac la autonomia Mitropoliei Moldovei și o nesocotire a tradiției stavropighiilor mitropolitane încetățenită în Moldova. De asemenea, declarația este un atac direct împotriva autorității mitropolitului și a rînduielii mănăstirești și trebuie taxată ca un amestec în treburile Mitropoliei Moldovei, fapt care se pedepsește de sfintele canoane.

Redăm mai jos traducerea exactă a declarației de la Tiraspol.

„Episcopia de Tiraspol și Dubăsari a fost fondată și de 18 ani își exercită slujirea sa poporului transnistrean. Ce să zic, dacă e să vorbim de ansamblul mănăstiresc Chițcani și locul unde se află, trebuie să spunem că acolo nu e o atmosferă tocmai bună în sensul înțelegerii: canonic și administrativ ea se află pe teritoriul Transnistriei, dar se supune direct mitropolitului Vladimir. Desigur, cineva are de cîștigat de pe asta, atît politicienii de pe partea cealalta, cît și ai noștri, care nu cedează în acest sens celorlalți. Desigur, cu timpul trebuie să terminăm cu asta, să facem din acest loc anume un centru duhovnicesc și nu un centru de polemici politice și trageri de pătură, care o trage de pe care. De aceea, prefericitul se va pătrunde de situație, o va vedea cu ochii săi, că e mai bine să vezi o dată decît să auzi de o sută de ori, mai ales dacă se vor răspîndi astfel de păreri. Desigur, asta nu se va petrece în aceeași minută, trebuie să vadă, să comunice cu frații”.

3 răspunsuri la Stenograma declarației episcopului Sava de la Tiraspol cu privire la mănăstirea Noul Neamț

  1. viorica spune:

    30 de minute cît este timpul alocat vizitei acestei mănăstiri istorice, cu certitudine ajunge pentru saluturile de întîmpinare şi rămas bun şi poate pentru închinare în grabă în una dintre măreţele biserici ale ansamblului mohahal – de rugăciune sau comunicare cu fraţii nu prea mai rămîne.
    Dacă acum Episcopul Sava este supărat că mănăstirea este subordonată primului ierarh – dar şi propriul lui ierarh – cum se va împăca aflînd că este supusă mai înainte Celui Prea Inalt, Hristos?

  2. Nu există o eparhie a Transnistriei, ci doar cea „de Tiraspol şi Dubăsari”, a cărei graniţe nu corespunde cu graniţele auto-proclamatei ПМР. Ca dovadă, satele din stânga Nistrului, care sunt sub jurisdicţia politică a Chişinăului, nu sunt supuse mitropolitului Vladimir, ci tot lui Savva. Iată de ce nici Mănăstirea Noul Neamţ nu poate fi în subordinea lui Savva. În mod normal, graniţa eparhiei de Tiraspol trebuie să se termine la Nistru şi chiar Tighina ar trebui să fie a lui Vladimir.

  3. autor spune:

    Foarte buna observatie, parinte Petru. Mi-a scapat faptul ca abuzul de sintagma „pridnestrovskaia eparhia” este nestatutar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: