ROMÂNIA ÎNGERILOR

Rezumat al mesei rotunde ”România îngerilor” de la standul României în cadrul Salonului de carte din Paris, unde România a fost țară invitată de onoare în 2013[1]

Nu-mi stă în obicei să vorbesc despre îngeri. Tema discuției de față a fost dictată, probabil, de cartea domnului Andrei Pleșu, ”Despre îngeri” și care era în program împreună vorbitor, dar nu a mai venit. Așadar, mă aflu într-o dificultate avînd în față o temă atît de înaltă.

Nu știu a vorbi despre îngeri, dar vă pot vorbi despre un popor care trăiește laolaltă cu îngerii. Mă veți întreba de unde știu asta, de vreme ce nu văd îngeri. Vă voi spune că întreaga istorie a poporului român e legată de îngeri, căci doar cu ajutorul îngerilor un popor atît de mic și încolțit din toate părțile de uneltirile marilor imperii a reușit să-și păstreze credința ortodoxă, limba și obiceiurile.

E poate prea mult să vorbești în numele unui popor și, e adevărat, nu-mi pot asuma asta, dar vă voi povesti despre oameni din poporul meu pe care i-am cunoscut și care au avut o legătură cu îngerii.

Eu, după cum vedeți, reprezint aici România, deși nu sînt cetățean român. Dar nu este nici o confuzie, căci eu am învățat și m-am format ca scriitor în România, scriu în limba română pentru români. Totuși eu vin din Republica Moldova, țară a cărui cetățean sînt, dar care nu este reprezentată nicidecum aici la Salon du Livre. Republica Moldova, la rîndul ei, e și ea despărțită, deși nu despre asta vreau să vorbesc. Dau aceste detalii pentru a mă face mai ușor de urmărit. Vin așadar, de la mănăstirea Noul Neamț situată pe malul Nistrului, în Moldova și unde vreme de opt ani am avut ocazia să cunosc un om care era în legătură cu îngerii. A fost cea mai fericită ocazie din viața mea. Este vorba de părintele Selafiil, om care și-a consacrat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu, a fost deportat în lagărele siberiene și a murit în pace în chilia sa la vîrsta de 97 de ani, fiind orb în ultimii 24 de ani de viață.

L-am întrebat, așadar, pe părintele Selafiil dacă vede îngeri. Părintele, după ce a ezitat puțin, mi-a răspuns: ”Nu. Dar gînduri bune de la îngeri mai primesc”. Apoi, parcă a se prihăni pentru această vorbă, a adăugat: ”Eu sînt păcătos, nu văd îngeri. Văd numai draci”. Părintele era de o desăvîrșită simplitate și, probabil, nu citise Isaac Sirul care scria că a vedea îngeri sau demoni este același lucru, căci este vorba de vederea lumii duhovnicești, a făpturilor netrupești la care au acces doar cei curați cu inima, adică desăvîrșiți.

Un exemplu bun în acest sens este Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos, care vedea îngeri și demoni deopotrivă. Dar observați cum îi vedea. Sfîntul Andrei era văzut în Constantinopol aruncînd cu pietre în pereții bisericilor și sărutînd pereții bordelurilor. Cînd a fost întrebat de ce face asta, a răspuns: ”Atunci cînd oamenii vin la biserică, demonii care îi ispitesc rămîn afară, umblînd în jurul bisericii, de aceea arunc cu pietre după ei. Însă cînd creștinii se duc la casele de desfrînare, îngerii lor păzitori îi așteaptă întristați afară, de aceea sărut pereții acestor locuri necurate, căci în adevăr sărut picioarele îngerilor”.

Eu vreau să cred că ne aflăm aici într-un loc în care îngerii noștri păzitori ne-au urmat, iar drept dovadă este și discuția noastră despre ei, despre Ortodoxie, despre oamenii vrednici din poporul nostru.

Acum vreau să mă întorc la vorbele părintelui Selafiil care se stingherea să afirme că vede îngeri, dar a zis că primește gînduri bune de la îngeri. În fapt lucrarea îngerilor este aceea de a ne releva voia lui Dumnezeu, de a ne șopti gînduri bune.

Părintele Dumitru Stăniloaie, a cărui nume a vost pomenit mai înainte de Domnul Colosimo, a fost întrebat odată dacă a văzut îngeri. Cel mai mare teolog al nostru și martir al temnițelor comuniste a răspuns: ”Nu, pentru că niciodată nu mi-am dorit să văd îngeri. Dar l-am văzut pe Hristos”. Și tot el spunea că îngerii și oamenii se află într-o permanentă legătură de cunoaștere a lui Dumnezeu, astfel încît oamenii află de la îngeri experiența cunoașterii netrupești a lui Dumnezeu, iar îngerii învață de la oameni experiența cunoașterii care se face și în trup. Cunoașterea pe care și-o comunică la nesfîrșit nu este alta decît cunoașterea dragostei lui Dumnezeu.

Să nu vă pară lucru mare afirmația că îngerii au ce învăța de la oameni în materie de cunoaștere, căci și apostolul Pavel a zis că Hristos nu s-a întrupat pentru îngeri, ci pentru oameni. Așadar, cunoașterea în trup, care nu este accesibilă îngerilor, ei fiind netrupești, este cunoașterea tainei întrupării lui Dumnezeu din dragoste, întrupare care este nedespărțită și neamestecată firii Dumnezeiești a lui Hristos.

Părintele Dumitru Stăniloae este cred cel mai mare teolog al secolului XX, filozof și membru al Academiei Române, fiind autorul celei mai depline edițiie a Filocaliei, care se face, prin comentariile pe care le dă, mai minunată decît ediția rusă sau greacă. Vă dați seama că România este țara în care oameni precum Dumitru Stăniloaie, oameni care au fost purtători de lumină și cunoscători ai tainelor îngerești, au fost închiși cîte 15, iar alții cîte 20 de ani și mai bine în temnițe, unde erau torturați și uciși cu miile. Din acest punct de vedere, lumina cu care strălucește România prin acești oameni minunați este o lumină care strălucește din iad, lumina care a umplut iadul prin moartea și pogorîrea lui Hristos.

Am, așadar, o bucurie înmulțită astăzi să mă aflu la Paris, să reprezint acest popor, făcînd pomenire a tot ce a avut el mai bun: mărturisitorii lui Hristos. Este o ocazie minunată și mulțumesc gazdelor că ne-au dăruit acest prilej, căci nu este ceva mai reprezentativ pentru România decît mărturisitorii ei din toate timpurile, mărturisire care s-a făcut laolaltă cu îngerii pe care ne-am îngăduit să-i pomenim aici.

Mai vreau ca taina cunoașterii iubirii lui Dumnezeu care se lucrează veșnic în cer și pe pămînt să ne preocupe măcar din cînd în cînd și pe noi. Această taină se va prelungi în veci, în împărăția iubirii lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este veșnic, iar dragostea lui niciodată îndeajuns de cunoscută și cu neputință de pătruns. Iată de ce avem nevoie de această împreună lucrare cu îngerii și nu este stare mai fericită decît aceea de a cunoaște dragostea lui Dumnezeu.

---

[1] Textul de față nu este o stenogramă, ci o reproducere din memorie, cred foarte fidelă, a discursului rostit în cadrul programului oficial al Salonului de Carte de la Paris. Stilul familiar al cuvîntării a fost prilejuit și de cuvîntul de deschidere al lui Jean Francois Colosimo care a început prin a spune: ”Nu sînt aici în calitatea mea oficială de Președinte al Centrului Național al Cărții, ci în calitatea mea de creștin ortodox”.