Despre deșertăciunea căutărilor omenești /fragmente/

IV

Omul se naşte ca o făptură cu totul lipsită de înţelepciune şi îşi petrece primii ani din viaţă în neputinţă şi prostie.
Rîde şi plînge fără de pricină. Dacă-l împingi, cade şi dacă îi întinzi mîna, ţi-o întinde şi el pe a lui.
Cine îşi mai aduce aminte de vremea aceea?
Laudele şi ocările îl înnebunesc pe om pentru că îl fac să nu mai ştie cine este.
Omul îşi agoniseşte învăţătură, aleargă după bani şi caută să se întîlnească cu oameni mari, şi în toate acestea arată sîrguinţă jalnică.
Se uită în oglindă cînd iese din casă şi dacă trece pe cale pe lîngă o fereastră întunecată se uită în ea să vadă cît e de frumos şi mîndru.
Pentru aceasta omul este o făptură vrednică de plîns: cînd moare spune o vorbă sau două, dar nimeni nu ştie ce a purtat pe inimă cu adevărat.

V

Omul care descoperă pe Dumnezeu se trezeşte ca dintr-o beţie: întreaga lui viaţă i se pare o pierdere de timp.
Dar omul necredincios face şi vorbeşte lucruri vrednice de rîs: dacă-i dai bani se bucură şi dacă îl lauzi te slujeşte ca un catîr.
De tînăr îşi părăseşte casa în care s-a născut şi pleacă de-şi pierde frumseţea şi cinstea printre străini.
Cînd cineva iubeşte pe Domnul i se înfrumuseţează faţa şi vorbele lui devin plăcute la auz: el pune pace în inimile celor ce îl privesc şi îl ascultă, iar tăcerea lui aprinde dorul de a fi mai buni.
Nu este aşa omul necredincios: frumuseţea lui trezeşte invidia, iar învăţătura lui, atunci cînd o are, ajunge prilej de ceartă şi dezbinare între prieteni.
Fericit cel ce s-a făcut frumos şi înţelept pentru Domnul.

VI

Omul aleargă după frumuseţe, dar cînd o află răneşte inima cu ea.
Prin dorinţele sale omul îşi înmulţeşte suferinţa.
Omul rîvneşte să cîştige dragostea altui om ca şi el, dar cînd o află vede că şi aceasta este deşertăciune.
Plină de amărăciune este toată căutarea omului şi cînd i se pare că a aflat odihnă, atunci se umple de nemulţumire şi tristeţe.
Oamenii primesc laude unii de la alţii, îşi înfrumuseţează faţa şi caută viclean cu ochii pentru a cîştiga bunăvoinţa cuiva.
Toată pofta şi toată căutarea omului este plină de minciună şi de vicleşug, ea cere bani şi osteneală şi pregăteşte o moarte urîtă.
Lucru greţos şi apăsător este omul care se laudă cu păcatele sale.

19 răspunsuri la Despre deșertăciunea căutărilor omenești /fragmente/

  1. CodrinStegaru spune:

    Te farmeca si te inspaimanta…

  2. floridelotus spune:

    Cat adevar!

  3. cami spune:

    E dureros adevarul din randurile astea…ma regasesc de parca as privii intr o oglinda…

  4. ovidiu spune:

    Cred ca-i limpede ca majoritatea `ortodocsilor`(romani,cel putin…) ne complacem in masochismul perpetuu al mahmurelii dintre cele doua…Nici beti nici treji cu adevarat.Care desi,macar ca,am `intuit` Binele,parca ne pare prea rau de dulcele amortirii …Oare de aici si marea noastra vlaguiala?Ca nu avem curajul asumarii?De unde ni se trage?Compromisurile si lasitatile comunismului ne-au…mutat intr-atita?Care ar fi solutia?Asta oare?Doamne,ajuta-mi mie si romanilor mei,miluieste-ne pe noi cu o `coloana vertebrala`,desi atita amar de oase s-ar putea sa ne creeze si…disconfort si am putea ajunge sa cirtim apoi!
    Doamne,iarta-ma si ajuta-ne!

  5. Bruno spune:

    sarut-mana parinte.

    asa e , „cat adevar”, dar cred ca poate, ce trece oarecum neobservat e acest rand „dar nimeni nu ştie ce a purtat pe inimă cu adevărat”

    poate nici el insusi

  6. strigatul spune:

    cuvant pentru ‘telectuali de la Sfantul Teofan Zavoratul (concluzie): „deci tu cand faci un bine, fa-l pana la capat!” (iar ceea ce ai fost de acord sa cumperi, plateste ! chiar daca esti preot !)
    sa nu uit.. sarut mana, exceptional articol!

  7. enoriasa spune:

    Pe acesta numit OM (si nu pe extraterestri) Dumnezeu l-a innobilat daruindu-i chipul si asemanare cu Sine; pentru acest OM, Dumnezeu s-a intrupat, coborand la el, daruindu-i Cuvantul, luand toata povara pacatelor omenesti si ale omenirii asupra Sa, rastignindu-Se, ingropandu-se. Acestui Om (si nu extraterestrilor), i-a daruit Duhul Sfant, Mangaietorul, Duhul Adevarului. Ce valoare are in Univers, in fata lui Dumnezeu-Creatorul, OMUL, cununa creatiei Sale? Asa cum este el, imperfect, slab, gata in fiecare moment de a cadea, plapand si nestatornic, Omul are valoare inaintea lui Dumnezeu, Care, pentru calitati si rosturi numai de El stiute, il va iubi pe OM intotdeauna si va fi cu el pana la sfarsitul veacurilor.

  8. dan alexandru spune:

    vai mie.

  9. Elena spune:

    Ai suferit ieri cind sufeream eu? Te-a durut? Ti s-a rupt sufletul o data cu al meu?
    Nici eu nu mai sufar azi de suferinta mea a celei de ieri.
    Nici pentru suferinta cuiva din clipa asta de cine stie unde din lume.
    Ar trebuie sa suferim in fiecare clipa daca am iubi.
    Cine are atitea lacrimi?
    Sufera Dumnezeu o data cu fiecare din noi om sau animal? Tot timpul? Clipa de clipa? Se sfisie o data cu noi?

  10. viorica spune:

    Inima aprinsa de dorul dupa Domnul este statornica, ea gaseste calea sa aline punind balsam si pe cea mai cumplita rana

  11. Elena, pe care tată şi pe care mamă nu-i dor bolile sufletelor şi trupurilor copiilor lor

  12. strigatul spune:

    ”e jale! in scrierile Sfantului Efrem Sirul este o plangere: ”de scris, scriu bine, dar eu, eu cum sunt?” vai! daca el a gasit de cuviinta sa spuna asta, noi, frate, cum ne-om mai descurca?…te apuci sa scrii – ce-i mai mustri pe altii!… undeva scrie la Proorocul: „vai celor ce scriu!” cu adevarat, vai! scrii tot felul de lucruri, dar tu nici nu te misti din loc… ! aici este beleaua…! pesemne ca pe noi carturarii, doar mormantul o sa ne indrepte in privinta asta… de indreptat, bineinteles ca o sa ne indrepte, dar n-o sa fie prea tarziu?! sufletul meu s-s impietrit si nici nu vrea sa ia aminte. parca nici nu ar fi vinovat, ci sfant! vai! vai!” Sfantul Teofan Zavoratul

  13. Vasilica spune:

    minunat acest fragment!!

  14. […] deşertăciunea deşertăciunilor toate-s deşertăciune Share this:ShareEmailFacebookPrintLike this:Like9 bloggers like this post. Comentarii […]

  15. AlinT. spune:

    Pana ce nu va gusta omul din veninul si amaraciunea suferintei, nu va putea sa se adape din izvorul fericirii si al tamaduirii.. Iar rostul suferintei este de a purifica sufletul si de a-l inalta pana la a fi vrednic de asemanarea cu Creatorul sau.

  16. […] Savatie: Despre deșertăciunea căutărilor omenești /fragmente/ Omul se naşte ca o făptură cu totul lipsită de înţelepciune şi îşi petrece primii ani din […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: