II
Minunat şi nesfîrşit lucru este mişcarea gîndului.
Taină de necuprins este sufletul omului.
Pentru aceasta omul este faţă de sufletul său ca un străin, căci nu ştie nici cum şi-a luat începutul şi nici cum va sfîrşi,
Încă şi peste gîndurile sale nu se află stăpîn.
Cine îşi va chema gîndurile sale şi le va aduna precum îşi adună ciobanul oile?
Sau cine va porunci sufletului său să nu mai fie trist şi îl va asculta?
Pentru aceasta mulţi nici măcar nu cred că au un suflet, şi pe bună dreptate, căci trăiesc ca şi cum nu l-ar avea.
Sufletul omului este gîndul lui şi unde îi este gîndul, acolo şi sufletul.
De cîte ori omul rabdă năvăliri de la propriul suflet ca de la un crud duşman,
Căci nici un duşman nu poate să abată atîta rău ca propriul suflet atunci cînd se tulbură de nemulţumire sau gelozie.
Cîţi, ca şi Iuda, au fost ucişi de propriul suflet ca de o fiară străină şi cumplită!
Omul este o făptură vrednică de plîns pentru că pururea se afundă în minciună şi durere.
III
Om pentru om este străin şi tot ajutorul pe care îl aşteaptă unul de la altul este minciună.
În ceasul în care nu se aşteaptă se despart şi amărăciunea şi ura umplu inimile lor.
Nu este duşman mai temut decît omul pe care l-ai avut prieten, el ştie rănile sufletului tău şi slăbiciunile tale tu i le-ai făcut cunoscute cu gura ta.
Sufletul celui gelos suspină în toată vremea pentru că nu ştie ce va face şi ce va spune cel pe care îl iubeşte, şi bănuiala strînge inima lui ca un cleşte.
Omul gelos pune întrebări înţepătoare şi prin răspunsurile pe care le primeşte îşi sporeşte rana.
De se desparte – suferă şi de te are aproape – nu se linişteşte.
Cînd tace şi cînd vorbeşte o face pentru a te răni.
La urmă de tot, moartea îi aşază pe fiecare în pămînt – în ziua aceea pier toate gîndurile lor.
savatie baştovoi 
Sa avem sfarsit crestinesc pentru ziua cand vor pieri toate gandurile noastre
Poate ca e mai usor de rabdat lovitura, rana sau intepatura pricinuita de cel ce te dusmaneste, strain sau prieten. Greu e sa ramaii linistit, vazind rana lui…
Dacă sufletul omului e gândul lui şi dacă într-o zi pier toate gândurile omului, înseamnă că-i piere sufletul?
Foarte frumos, adevarat, si Trist.
Sper , cumva ca , asa ca prin minune odata cu viata asta se vor sfarsi si cele descrise mai sus, si multe alte feluri de dureri, intr-un fel pe care numai Dumnezeu il poate.
dar iata ca exista si iadul unde poate tot acest chin va fi… vesnic. Infricosator, dincolo de cuvinte de infricosator acest cuvant, „vesnic”.
SI , eu unul, nu stiu daca sa mai sper sau nu.
I
Dragostea nu cade niciodată.
E perfect adevarat tot ceea ce ati scris despre gelozie si despre apasarile sufletului!
Am avut parte de o experienta echivalenta cu un examen de licenta sau chiar masterat al vietii, in care am trecut prin tot iadul in care te arunca gelozia si toate gandurile nebune…
Eram o persoana saritoare la tot lucrul bun, unde era nevoie de ajutor, hop! si eu. Ma ofeream voluntar chiar daca nu se dorea. Nu vrei bine, ia cu de-a sila! Ma rugam mai tot timpul pentru sotul meu, pe drum, la servici, acasa, eram numai cu gandul la el, sa-i fie bine, sanatos, sa-i reuseasca afacerile (neintelegand o iota din cele duhovnicesti). Ma rugam pentru el mai mult decat pentru copiii mei sau pentru mine. Off, Doamne! Ma consideram o persoana buna, eu nu eram ca altii..Doamne, in ce hal traiam!
Intr-una din zile, am gasit intamplator un mesaj pe telefonul sotului meu prin care am dedus ca el avea o aventura cu altcineva. Stiti ce inseamna cand va taiati la deget din neatentie cu un cutit bine ascutit, durerea nu apare in momentul taierii, ci dupa cateva clipe. Asa se intampla si cand esti ranit sufleteste! Durerea nu a aparut in momentul in care am citit mesajul, ci dupa cateva zile cand mintea mea a putut accepta realitatea. Ce durere! Ce soc!
Mi se parea ca se ruineaza tot interiorul meu. Sistemul de valori o luase razna! Nu mai intelegeam mai nimic! Plangeam, plangeam mai tot timpul. Mergeam pe strada ca un om ratacit si lacrimile curgeau si imi ardeau obrazul.
In acest moment in care viata mea era ravasita de taifunul geloziei, Dumnezeu nu m-a lasat singura, ci m-a chemat la El. M-am dus la spovedit! Duhovnicul meu mi-a spus:”Vrei sa divortezi?” Doamne fereste, parinte! Doar eu n-am venit aici cu gandul asta, ci doresc sa ma fac bine! Sunt bolnava sufleteste!…” Atunci tine-te de biserica cat de mult, ca vei aveam mari ispite!”.
Ma durea inima de intensitatea durerii sufletului. Aveam impresia ca moare sufletul in mine! Numai citind Paraclisul Maicii Domnului ma linisteam. Era ca un pansament pentru suflet. O simteam pe Maica Domnului cum imi plangea de mila si ma linistea.
Asa am trecut de tot intunericul geloziei, numai si numai cu ajutorului Domnului si a Maicii Sale Preasfinte!
Mi-a deschis Dumnezeu ochii sufletului prin aceasta intamplare si am vazut cum imi facusem din sotul meu un idol, cum ceea ce credeam eu ca e iubire nu era nici pe departe o iubire sfanta. Multe am invatat si am inteles, nu numai eu, ci si sotul meu.
Dupa 2 ani de framantare si vazandu-mi micimea sufletului, m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute sa pot sa-l iert, fiindca ajunsesem sa sufar din pricina aceasta. Dumnezeu m-a dezlegat, iar acum tot ce s-a intamplat atunci, parca nici nu a existat. Nu mai am nici un fel de resentimente fata de el sau de acea femeie.
Slava Domnului pentru toate si Ii multumesc ca nu m-a lasat sa zac in mizeria sufleteasca in care ma lafaiam mandra, ci m-a lasat sa-mi vad iadul din inima, ca mai apoi cu Mana Sa cea tare sa ma scoata!
Asa este, gelozia inascuta devine o boala. Lupt cu asemenea caz -care este sotul meu de 23 de ani,numai cu ajutorul DOMNULUI si a Maicutii Sale merg inainte. Multumesc parinte pentru tot ceea ce scrieti, Bunul Dumnezeu sa va dea sanatate.
Frumos!
Cu cat creste smerenia scade gelozia. Inima smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Gelozia isi are ca mama Invidia si amandoua arata starea cazuta a omului departat de Dumnezeu. Ele sunt sabii cu doua taisuri care se rasucesc in inima omului constient sau mai putin constient de neputintele lui. Ura gelosului e indreptata atat impotriva aproapelui cat si impotriva lui Dumnezeu. Constati de regula ca gelosul si invidiosul sunt necredinciosi sau pur si simpul atei.
Numai smerenia potoleste gelozia. Inima smerita Dumnezeu nu o va urgisi! Gelozia are ca mama Invidia si amandoua arata starea cazuta a omului departat de Dumnezeu. De regula invidiosii si gelosii sunt necredinciosi sau pur si simplu atei. Rugaciunea si smerenia sunt cele doua scuturi cu care ne aparam de cel gelos si invidios.
Bruno, important e să ascultăm de un duhovnic bun.
Din ce scrii nu reiese că îţi idolatrizai soţul, Mirela. Eu aşa cred. Faptul că te rugai mai mult pentru el, nu înseamnă că nu doreai tuturor binele pe care il doreai soţului, dar nu putem rosti toate numele deodată şi e bine ca gândul femeii să fie mai mult la bărbatul ei. Odată ce te rugai atât de mult pentru el, dragostea ta pentru el nu putea fi decât adevărată şi, deci, cuprindea dragostea pentru Dumnezeu şi creaţia Lui.
Cred şi eu că supărarea pe care ţi-a pricinuit-o mesajul de pe telefon se datorează nevoii sufletului de a creşte. A trebuit să te mai lupţi cu un gând rău pentru a-l birui şi a avea mai multă Lumină în suflet.
Poate şi de-asta s-o fi scris că la început a fost Cuvântul?
Intradevar ne facem idoli din oameni ,si de aceea intervine si gelozia care apasa sufletul.Daca l-am pune pe Dumnezeu pe primul loc in viata noastra nu am mai suferi din gelozie ,pentru ca traind crestineste cu adevarat ,adica in profunzime nu numai formal am fi fara atatea ganduri de gelozie,invidie etc.,ne-am lasa cu adevarat in voia Domnului.Multumim pentru postare parinte!Doamne ajuta!
Foarte frumos, si adevarat !
Cine a scris lucrurile acestea ? Si de unde le cunoaste asa de bine ?
Cu siguranta nu este de ajuns sa traiesti aceste lucruri pentru a le cunoaste in profunzime, ce sunt, ce inseamna, ce trebuie facut cu ele.
Apropos de: „Om pentru om este străin şi tot ajutorul pe care îl aşteaptă unul de la altul este minciună.”
un raspuns frumos:
„- De ce chiar si in lacasul bisericii se fac nereguli si nedreptati si nu gasim desavarsirea nici la oamenii cei mai afierositi lui Dumnezeu?
– Ca sa nu ne sprijinim pe persoane si lucruri ce au legatura cu pamantul, ci sa ne intoarcem gandul mereu spre Dumnezeu si spre cer, unde este patria noastra pentru totdeauna”.
(Vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PARINTELE EPIFANIE TEODOROPULOS (1930-1989): „Cum sa nu fiu mahnit? Problemele Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti ma frang”.)
Olga, sa iti spun cum am ajuns sa-mi idolatrizez sotul. Il cunosc de ceva ani si de cand il cunosc am constat ca este dezarmant de corect: nu minte, nu insala, ajuta pe toata lumea fara interese meschine, e calm, echilibrat, nu tipa, nu jigneste, nu vorbeste urat ..are o moralitate aproape impecabila.
Pe nesimtite nici nu am realizat ca il urcasem pe un pidestal pe care il inaltam tot mai sus, pana cand am realizat ca devenise in ochii mei, un om perfect. Il iubeam, il admiram, totul se invartea in jurul lui, universul meu era el. Ei!, in momentul acesta, Dumnezeu mi-a daruit sa vad ca sotul meu e om si ca are si el neputinte, dar mai mult decat atat mi-a aratat starea mea sufleteasca.
Gelozia m-a facut sa trec prin cateva etape. In primul rand dupa ce am realizat ca e adevarat ca el, cel „perfect” m-a tradat (pentru ca am simtit ca m-a tradat din toate punctele de vedere), mereu il intrebam pe Dumnezeu DE CE mi s-a intamplat si CE trebuie sa inteleg din toata intamplarea…Erau intrebari obsedante, nu ma puteam linisti pentru ca nu intelegeam de ce s-a intamplat…Gandeam asa: „sunt o sotie tanara, draguta, nu grasa, nu slaba, cu bun simt, ma ingrijesc de el, de copii, de casa, alerg toata ziua de la servici la gradinita sa-mi iau copiii, apoi acasa cand ajung ma apuc de treburile casei, tot eu ies si cu copiii afara la joaca. In vara aceea i-am invatat pe copii sa mearga cu rolele si cu bicicleta,” Chiar si eu am invatat sa merg cu rolele ca sa le fiu exmplu. Numai Dumnezeu ma stie cat de greu mi-a fost…Am mai avut de dat ceva examene…Nu mi-a fost usor!
Apoi incepea sa nasca in mine ceva infricosator: ura! O ura care incercam din rasputeri sa nu o bag in seama. Ma rugam necontenit sa nu urasc pentru ca nu mai cunoscusem acest groaznic sentiment. Imi veneau tot felul de idei cum ar fi sa ii fac rau femeii celeilalte. Gandul ca as fi putut sa-i fac rau imi dadea o forta, o siguranta, dar cu toate acestea NU ma lasa inima!! Starea aceasta, noua ma facea sa plang fara intrerupere. Mergeam pe strada fara sa stiu de mine. Mergeam ca o nebuna, plangand mereu. Si nu stiu cum se facea ca ma trezeam la biserica. La Liturghie si o treceam si pe ea in pomelnic. Mi-era mila de ea si o uram in acelasi timp. Ma razboiam eu cu mine si totul parea ca se naruie!
Eram prinsa intre extreme: de la ura, la o mila si iubire pentru ea (pe el il iubeam in continuare). Eram toti trei prinsi in aceasta capcana si simteam ca suntem toti victime, nu era nici un invingator!
Apoi, am ajuns sa-mi deapan toata viata prin fata ochilor. Incepeam sa vad lucrurile diferit, prioritatile isi schimbau locurile ca pe o tabela. Incepusem sa-mi verific constiinta, amintirile erau atat de prezente, se insiruiau si scoteau la iveala ca nu sunt omul pe care l-am cunoscut, ca nu sunt atat de buna pe cat credeam, de fapt am inteles ca bunatatea mea nu era a mea, ci Dumnezeu era bun, ale mele nu erau decat pacatele. Asta era toata averea mea!
Psalmii lui Savatie. 🙂
Mirela, nu cumva ar fi trebuit să înţelegi doar că soţul nu te iubeşte pentru că “sunt o sotie tanara, draguta, nu grasa, nu slaba, cu bun simt, ma ingrijesc de el, de copii, de casa, alerg toata ziua de la servici la gradinita sa-mi iau copiii, apoi acasa cand ajung ma apuc de treburile casei, tot eu ies si cu copiii afara la joaca. In vara aceea i-am invatat pe copii sa mearga cu rolele si cu bicicleta,”, ci doar pentru că eşti tu şi nimeni altcineva?
Imi e foame….
Va rugam, scrieti(-ne)!
A, 16 ani.
Gelozia? O reacţie violentă şi resentimentară a cuiva ce consideră că are un drept de proprietate „firesc” aspura persoanei pe care o „gelozeşte”. Dorinţa de a controla pe cineva până a îl priva de libertatea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o. Modalitate sigură de a-l face nefericit pe cel „iubit”. Handicap sufletesc care reacţionează numai la suferinţa celui de lângă tine. Vindecare? Numai cu ajutorul lui Dumnezeu prin iubire. Deziteresată.
„Coboara-Te si alina atata-ndurerare
Ce-n ochi si-n glas si-n suflet, atat o mai inchid.
Si sterge atatea lacrimi straine si amare,
Deschide usi ce oameni azi nu le mai deschid.”
Olga, ce as putea sa-ti spun despre ce ar fi trebuit sa stiu si n-am stiut?! ,Sunt prea multe…Sunt prea multe care nu le stiu nici acum, dar nadajduiesc (ca intotdeauna), cu ajutorul lui Dumnezeu sa ma luminez si sa ma mantuiesc! Mantuire va doresc si voua, tuturor!.
Buna observatia Olgai Marinescu de la 21.32
Antuza, nu e chiar asa de simplu….cand stii ca sotul te inseala nu cred ca poti sa stai linistita sa treaca totul…si chiar daca trece e grea si perioada de dupa, numai Dumnezeu stie cata frustrare si deznadejde aduna o femeie dupa o asemenea experienta.E valabil si pentru barbat, ca si femeile mai calca pe de laturi .
Despre ce libertate de la Dumnezeu vorbesti ? Libertatea de a insela si de a spurca relatia dintre sot si sotie ?!
Daca Parintele Savatie se referea la gelozia asta dintr-un cuplu barbat – femeie … poate se referea la gelozia – invidie care e boala urata.
[…] si: Despre gelozie si apasarile sufletului /fragmente/ Trimite mai departe:Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in Pentru […]
Mirela, eu m-am gândit doar că a trebuit să treci prin necazul acela ca să înţelegi asta.
„Un anume Pavel, taran plugar, a luat o femeie frumoasa dar cu rau narav. Ea traia cu altul si multa vreme Pavel n-a bagat de seama din pricina nevinovatiei si firii lui nebanuitoare de ceva rau. Venind odata de la camp si intrand pe neasteptate in casa, o prinde asupra faptului, savarsind adulter. ZAMBIND CUVIINCIOS le zice: „Bine, bine! Cu adevarat nu-mi pasa. In numele lui Iisus, de acum nu mai sunt barbatul ei. Du-te, tine-o tu, pe ea si pe copiii ei, eu ma duc sa ma fac monah.” (Din Viata Sf. Pavel cel Simplu, ucenicul Sf. Antonie cel Mare)
Mihaela,
Mă refeream la gelozia ca boală, care îi poate „lovi” pe unii oameni fie că sunt bărbaţi sau femei. În cazul acesta gelozia nu trebuie să aibă şi o bază reală, deoarece ea fiind o boală se manifestă ca atare, adică face viaţa celui de lângă tine mizerabilă. Chiar dacă acesta nu are nici o vină, este privat de libertate, este controlat pas cu pas, este învinuit de te miri ce, şi nu mai doreşte decât să-şi ia lumea-n cap. În astfel de situaţii iubirea nu mai este decât o amintire.
Ce spui tu nu prea mai are legătură cu gelozia. Poţi să fi geloasă pe cineva care te desconsideră şi te dispreţuieşte ducându-se cu alta? Aici nu mai e vorba de gelozie ci de neputinţă, supărare, frustrare, furie chiar. Eu una dacă mi s-ar întâmpla aşa ceva vreodată i-aşi spune celui care m-a înşelat: pe aci ţi-e drumul. Du-te cu cine-ţi place. Adio! Existenţa copiilor şi lipsurile materiale le face însă pe femei să „ierte” batjocura suferită, şi să o ia de la capăt, dregând busuiocul. Astfel cei care înşeală prind aripi şi cred că nu este chiar aşa de rău ceea ce au făcut, ba chiar că este dreptul lor să facă aşa, şi repetă figura.
Doamne ajuta!Pe toti ne incearca Dumnezeu si depinde de noi cum depasim,astfel crestem sau scadem duhovniceste.Trebuie sa intelegem toti ca fara EL suntem nimic,multa rugaciune si smerenie!
Domnul sa va binecuvinteze pe toti si postul sa va faca mai buni!
Antuza,
niciodata nu poti sa stii dinainte ce vei face cand vei fi pus intr-o anumita situatie. Am auzit multe femei declarand sus si tare ce spui tu acum …Omul greseste ca e pacatos, ca suntem firi cazute.
Crezi ca totul e alb sau negru ?
Daca exista parere de rau, pocainta, intoarcere inapoi in familie cu inima curata, tu, crestina nu ierti ?! E greu s-o iei de la inceput dupa o experienta ca asta, dar cu ajutorul Lui Dumnezeu se poate.
Or fi si cazuri patologice de gelozie, nu neg , dar alea sunt putine. De obicei exista motive pentru care unul dintre cei doi este gelos.
Iertare , Parinte, daca m-am departat mult de la subiectul postarii…
Mereu am vrea sa stapinim: oameni, stari, sentimente. Cel mai adesea ne intereseaza si cautam pe cel care ne iubeste – bineinteles ca doar noi meritam!
Cum se face ca uitam sa ne intrebam pe cine, cum si pentru ce iubim noi? Adevarat, fapturi vrednice de plins sintem!
Toti vrem sa fim cei mai iubiti – am vazut manifestari de gelozie si la copii, unele chiar radicale – singura deosebire ar fi ca lipseste banuiala, scenariul adica iadul celor maturi… Nu intelegem, nu putem accepta alegerea celuilalt de a nu mai fi in „rol”, neschimbat – uitind ca si noi ne schimbam; nu mai stim sa ne bucuram pentru fericirea cuiva daca nu avem si noi un rol principal – si asa ajungem liane, vai noua !
Ce anomalie – doare nu aceea ca nu m-ar iubi pe mine ci ca iubeste (si) pe altul! de fapt ce reprosam noi este pornirea spre daruire?
Păi, eu cred că şi Dumnezeu suferă când Îl iubim mai puţin pe El decât pe altcineva. Eu cred că este normal să dorim ca fiecare să iubească deplin pe fiecare. Asta nu înseamnă că ne vom iubi părintii ca pe copii sau ca pe frati sau ca pe soţ/soţie sau ca pe alte rude sau ca pe prieteni sau ca pe străini sau ca pe Dumnezeu. Tot diferit vom iubi, dar fără nicun gând rău.
@Olga
oare cind ne straduim sa stapinim inima cuiva, este semn ca-l iubim? sau cind liberi, oferim inima noastra, fara rest, deplin?
Mihaela,
Nu, nu e totul alb sau negru. Între ele sunt multe nuanţe de gri.
“Dacă există părere de rău, pocăinţă, întoarcere înapoi în familie cu inima curată, tu, creştină nu ierţi”.
Sigur că trebuie să iertăm, şi încă de şaptezeci de ori câte şapte, adică la infinit. Şi bineînţeles că Dumnezeu ne tot iartă, cu toate că repetăm de nu ştiu câte ori aceleaşi păcate pe care le tot spovedim iar şi iar. E foarte reconfortant. Dar noi nu suntem desăvârşiţi, şi când suntem chemaţi să iertăm după ce am suferit foarte mult, nu ne mai este aşa de la îndemână. Şi mai ales că trebuie să ierţi pe semeni de-ai tăi care creştini fiind îţi fac atâtea mizerii, gândind că slujesc lui Dumnezeu, şi nu mă refer numai la viaţa de familie, ci la toate împrejurările vieţii.
Ma bucur cand lasati pilde si relatari din viata sfintilor.
Multumesc Ioana Radu si Elena!
P.s. Inainte de toate sa ne punem nadejdea in Hristos si prin pilda si mijlocirea Sa sa ne iubim semenii.
„…Încă şi peste gîndurile sale nu se află stăpîn.
Cine îşi va chema gîndurile sale şi le va aduna precum îşi adună ciobanul oile?”
Oare , parinte , faptul ca suntem neputinciosi in lupta cu sinele nostru nu face ca Dumnezeu sa ne iubeasca ? oare incercarea noastra de a ne misca sufletul spre „bine” , de a ne zbate sa invingem iadul personal in care ne balacarim intreaga , jalnica , mizera existenta , nu reprezinta masura noastra in fata vesniciei ? oare asteptarile noastre de la ceilalti nu reflecta in fapt propriul egoism atata timp cat noi , asa cum spuneti , nici gandurile noastre nu le putem stapani ? vrednic de plans e omul dar asta nu fiindca in locul dragostei divine cauta surogat pentru a-si satisface marsava nevoie de minciuna ? dar asa cum spune cel mai de seama reprezentant al literaturii , cea mai mare batjocura adusa vietii e viata insasi , iar „isprava cea mai formidabilă a unui om este de a şti să se mulţumească în viaţă cu rolul de personaj secundar.”
Si totusi , parinte , cum putem invinge raul din noi ?!
Putem ?!
Iertati si binecuvantati ! rugati-va pentru noi , cei singuri !
Da, când ne străduim să stăpânim inima cuiva cu Dumnezeu, înseamnă că Îl iubim cu adevărat..
eoista si neverosimila afirmatie :- ??, in plus stapanirea nu are legatura cu iubirea , iar ideea e ca nu stim cum sa ne stapanim pe noi , nicidecum sa mai stapanim – si mai ales inima – pe altcineva si inca cum ?! prin Dumnezeu , de parca El n-ar avea alceva mai bun de facut decat sa stea la dispozitia mofturilor noastre !!!
dar Dumnezeu se reveleaza omului neasteptat , nu prin dominatie sau afirmatie , ci tainic nestiut decat de cel caruia i se arata si clipa aceea , a revelarii . nu are nimic de-a face cu altcineva ci numai cu fiinta aceluia . si inca Il iubim cu adevarat ? ! dar iubirea e iubire , nu poate fi adevarata sau falsa , iar noi nu putem sa ne controlam nici gandurile , daraminte iubirea , care e o taina de nepatruns , un dar pe care Dumnezeu ni- L lasa pentru a gusta putin din mireasma iubirii Sale , pentru a nu uita ca iubirea , desi nu e palpabila exista . Il putem noi iubi ?! atata de jalnici si marunti cum suntem pretindem ca ” putem ” …
dar :”Omul este o făptură vrednic ă de plîns pentru că pururea se afundă în minciună şi durere.”
@ ioana radu : minunat exemplu , dar aceasta este deja masura desavarsirii.
dar este minunat ! sa ne ajute Dumnezeu sa putem ,macar cat de putin , sa mergem pe acest drum .
Iertare parintelui si multumire pentru binecuvantare si rugaciune .
L-am rugat mult să ne umplă de credinţă, nădejde şi dragoste. Aşa cred eu că stăpânesc inima cuiva cu Dumnezeu.
alvi,
acela a fost de-abia inceputul. La desavarsirea a ajuns mai tarziu (peste vreo doi ani), cand a scos dracii dintr-un tanar, cu cuvintele: pentru rugaciunile avvei Antonie, iesi din zidirea lui Dumnezeu.
Si tot dupa cuvantul Sfintilor Parinti, suntem toti datori sa punem inceput bun, in fiecare zi.
Domnul sa ne ajute, caci cu El, toate sunt cu putinta!
Unde putem gasi textul integral ?
Multumesc!
Mirela, esti minunata, eu inteleg perfect ce spui cu idolatria/gelozia etc ptr ca foarte recent si mie Domnul mi-a descoperit prin Duhovnic ca iubirea mea nu e libera, nu e intru Domnul, nu e adevarata daca pun in barbat centrul universului meu si daca ma ranesc din orice ar gresi el, iar nu stau dreapta, linistita, neranita uitandu-ma Sus catre El. Orice ti-ar face omul, sa fii bine, caci nu esti singur si esti tare mult iubit de Domnul. Iar pe barbat si cel de langa tine sa il iubesti, asa cum e el, cu greselile lui ca e om, nu e perfect. iar daca el te va vedea neclintita in iubirea ta, fara judecata, dra smerindu-te, se va intoarce catre tine si te va iubi mai mult. E grea crucea geloziei „tare ca locuintele mortii” cum spune Cantarea Cantarilor, dar Domnul cere de la noi sa o biruim lasandu-ne in voia Lui nu a omului.