Alegerile de la Chișinău – o înfrîngere istorică pentru Moscova?

Un articol de Petru Bogatu, publicat cu titlul „Totuşi, pământ românesc!”

Nu aş vrea să fiu patetic, dar cele două tururi de scrutin din Chişinău mi-au amintit de cele două asedii ale Vienei. În ambele cazuri miza luptei a fost nu atât oraşul, cât cauza libertăţii.

Asediul Chişinăului

Capitala Republicii Moldova s-a dovedit a fi până la urmă o adevărată fortăreaţă românească în calea expansiunii ruseşti. Nu noi, ci chiar fosta metropolă sovietică a ridicat-o la rang de cetate, supunând-o unei încercuiri politice şi psihologice sufocante.

Atacul Kremlinului a fost total. Acesta a aruncat în luptă nu doar presa-i servilă şi strategii lui electorali, ci şi ministerul său de Externe. Diplomaţia rusă, pe durata campaniei pentru alegerile locale din Republica Moldova, s-a amestecat în cel mai grosolan mod cu putinţă în afacerile noastre interne pentru a-l sprijini pe favoritul său Igor Dodon şi a lovi în AIE.

Ca şi asediul Vienei pentru osmani în 1683, asediul Chişinăului în 2011 era considerat de ruşi un ţel ideal. Asemenea capitalei Austriei acum trei sute de ani şi ceva, cel mai mare oraş al Basarabiei are astăzi o importanţă strategică care depăşeşte hotarele urbei.

Un simbol al răsăritului românesc

Dacă Viena era un simbol al creştinătăţii occidentale, Chişinăul e un simbol al răsăritului românesc. Dacă Viena, prin aşezarea sa, le deschidea turcilor poarta Europei de Vest, Chişinăul, prin aşezarea sa, le-ar deschide ruşilor poarta spre transnistrizarea până la Prut a celui de-al doilea stat românesc.

De aceea, aidoma Imperiului Otoman care, după eşecul primului asediu, a întreprins cel de-al doilea, şi Moscova a încercat să ne înfrângă în două rânduri. Mai exact vorbind, în două tururi de scrutin. Ca şi turcii, ruşii au năvălit cu forţe mult mai numeroase decât cele ale apărătorilor cetăţii, băgându-i la înaintare pe vasalii lor locali din Partidul Comuniştilor.

In extremis, ca şi Viena, Chişinăul a scăpat prin dăruire şi mobilizare exemplară. Rolul Ligii Creştine şi al husarilor regelui Jan Sobieski, care au venit din toată Europa să apere simbolul creştinătăţii, la noi l-au jucat tinerii şi studenţii care au venit din România şi din alte state ca să-l voteze pe Dorin Chirtoacă. Ei, ca şi întreaga suflare românească, ca şi toţi partizanii democraţiei din municipiu, au sărit în apărarea cauzei naţionale şi au despresurat capitala asediată.

Funia de mătase pentru capul înfrântului

În cele din urmă, Putin, Ministerul său de Externe şi, nu în ultimul rând, serviciile sale secrete au pierdut bătălia pentru Chişinău, deşi au dat toate pe una pentru a întoarce cursul istoriei. Asta e o înfrângere istorică pentru Moscova. După cum cel de-a doilea asediu eşuat al Vienei din anul 1683 marchează începutul sfârşitului pentru stăpânirea otomană din centrul Europei, tot aşa şi asediul electoral al Chişinăului din 2011 este începutul sfârşitului pentru stăpânirea rusească în Basarabia. Dar şi pentru PCRM, fireşte.

Niciodată fosta metropolă sovietică nu va mai învinge, într-o luptă dreaptă, desigur, în Chişinău, aşa cum Imperiului Otoman niciodată nu i-a mai fost dat să ocupe Viena. Alegerile locale din 2011 se constituie într-un moment politic crucial care decide diminuarea treptată a influenţei Moscovei în Basarabia. Ruşii, care visau altădată să-şi spele ciubotele în Bosfor şi Dardanele, se vor linge pe bot la Nistru de planurile lor imperiale. Orice s-ar spune, Basarabia a fost şi rămâne pământ românesc.

În încheiere, două cuvinte despre soarta candidatului PCRM. După eşuarea asediului, marele vizir Kara Mustafa, comandantul trupelor turceşti, a fost strangulat de trimişii sultanului cu o funie de mătase, capul său tăiat fiind adus la Istanbul pe o tavă de argint. Ortacii lui Voronin care, politiceşte vorbind, îi vor lua în curând capul lui Dodon, nu-şi vor pierde timpul, bineînţeles, cu astfel de politeţuri medievale.

32 de răspunsuri la Alegerile de la Chișinău – o înfrîngere istorică pentru Moscova?

  1. Iulian Coman spune:

    Multa putere , frati romani sa starpiti comunismul definitiv. Imi aduc aminte acum de covorul de flori cu care l-ati intampinat pe marele nostru roman care mai presus de orice interese a fost Tara Romaneasca, maresalul ION ANTONESCU care v-a iubit atat de mult si care v-a scos de jugul hoardelor bolsevice. De , din pacate am pierdut razboiul dar pt. noi a insemnat ca natie 50 ani de lichidare a tuturor valorilor romanesti deci preferam sa fiu neamt acum dar in ROMANIA MARE decat sa-mi pierd credinta n Dumnezeu si sa-mi vand sufletul diavolului.

  2. VladR spune:

    Inceputul s-a facut in 2009, cu revolutia din 8 aprilie. Va veni si vremea Bucovinei si Bugeacului… Minunate sunt lucrarile lui Dumnezeu.

  3. viorica spune:

    Tonul articolului arata dimensiunea presiunii politice rusesti in Basarabia .
    As vrea sa pot impartasi entuziasmul infringerii partidului comunistilor – impresia mea este totusi, ca votul a fost adresat persoanei si nu neaparat aliantei.
    Mai mult, nu pot sa nu vad asemanarea cu evolutia politica din Romania unde, castigind alegerile, alianta democratica a facut posibila adoptarea legilor impotriva cetatenilor ei – tot sub presiune…
    Drept este, omul sfinteste locul – iar basarabenii au aratat ca este cu putinta – sa ajute Domnul !

  4. Lăsați-mă să gândesc în locul vostru!

    „Toate acestea sunt niște acte de vandalism asupra bunului nostru simț. Dacă oamenii educați, dacă elitele profesionale și culturale din această țară vor trece cu vederea toate aceste complicități atât de vinovate, atunci vom trăi alături de acești comuniști, hoți sau impostori încă o generație. Dar, dacă “bonjuriștii” nu vor lăsa pe nimeni să gândească în locul lor, atunci, poate vom trăi mai bine și mai demni, oleacă mai devreme. Pentru că de la ei poate începe schimbarea. Pentru că de la comunism ni se trag toate.”

    Mai multe… aici:
    http://despredemnitate.wordpress.com/2011/06/19/lasati-ma-sa-gandesc-in-locul-vostru/

  5. iONICA spune:

    Postati acest manifest de chemare la Unitate Nationala!
    Sa fie lasate deoparte orgoliile politice!
    26 iunie 2011 – Mobilizare nationala la Sfantu Gheorghe

  6. mihaikon spune:

    Romania ..in drum spre anihilare ,extrem de important http://youtu.be/FNrAIEGxplc retrimiteti

  7. Mos Ioan spune:

    Orice s-ar spune, Basarabia este si va ramânr pamânt românesc, spune Parintele Savatie.
    Subscriu din toata inima, Parinte drag !
    Sarut mâna !

  8. Întrebarea care se pune este: dacă Moscova a pierdut, atunci cine a cîştigat? Tare mă tem ca răspunsul face trimitere la occident.

  9. Betoc spune:

    Basarabeni, curaj, nu va lasati!!!! Si Basescu e cu voi si va sprijina!!! Afara cu rusii din tara!!!

  10. Imi cer scuze pentru offtopic – dar ce parere ai parinte despre noua impartire administrativa a romaniei ( inclusiv despre Tinutul Secuiesc pe care luni Presedintele ar vrea sa o implemeteze ) ?

  11. Doamne ajuta, parinte!

  12. Iulian Coman spune:

    Astazi se implinesc 72 de ani de la sfantul razboi dus de marele nostru erou, MARESAL ION ANTONESCU 22 Iunie 1943 impotriva cotropitorilor armatei rosii pentru recuperarea teritoriilor care unii nu au tras un foc pentru apararea ei in 1940 cedand fara echivoc teritoriul unei puteri straine.Vlad , ai reamintit acest lucru dar este o rusine pt.toti acesti oameni care nu au reamintit nimic despre acea zi sfanta. Dumnezeu sa te ierte ION ANTONESCU, NOI ROMANII TE VOM IUBI PURUREA pt ca ti-ai dat viata pentru vesnicia neamului. Sa ne traiesti maria ta.

  13. Iulian Coman spune:

    Rectific 22 Iunie 1941 , in sept.1940 venind ca conducator al statului si guvernand cu o mana de fier pt.ca impreuna cu Germania sa distruga definitiv comunismul care sa nu uitam era un pericol mondial in acele vremuri.

  14. vasile dumitru spune:

    rusii nu mai sunt comunisti,mai nene.
    expansionisti,da.totusi,nu trebuie arse toate puntile,caci nu se stie cum se intoarce roata istoriei.Poate sa mai avem nevoie unii de altii.””””””çu turcii nu ne-am regasit in Uniunea europeana?si ei sunt majoritatea islam,nu ortodoxie.

  15. enoriasa spune:

    Ce greu ne desprindem din sabloanele gandirii in care am fost ferecati in copiaria noastra de pionieri si utc-isti!
    E adevarata afirmatia „comunistii de azi nu sunt comunistii de ieri”, dar e sigur ca, comunismul e acelasi si ieri si azi si aici si aiurea! „In veci aceleasi doruri, mascate cu-alta masca”! Dar in mod sigur si democratia de azi nu mai e democratia Greciei antice, asa ca pentru a judeca mai corect e bine sa nu uitam ca hidra are mai multe capete! Unii mai hatri spun „aceeasi Marie cu alta palarie”, altii vad cele doua ideologii consecutive si comlementare – comunismul de ieri, acela pe care l-am trait toti, a pregatit si germinat din toate punctele de vedere democratia de azi.
    De bun simt este sa ai cele mai bune relatii cu vecinii. Schimbarile, care au loc cu ritm accelerat, ne determina cu atat mai mult sa intarim relatiile de colaborare atat cu estul cat si cu vestul. Nu degeaba ne-a asezat Dumnezeu la jumatatea distantei intre Moscova si Berlin. Suntem prea mici pentru o politica Mare. Sa lasam marii jucatori sa isi joace partida si sa avem grija de a nu deteriora relatiile pasnice cu nimeni, in detrimentul nostru, pentru a nu complica mai tare schema jocului. Cu ce venim sa ne sustinem cauza, cu saracia noastra, cu satele de mosnegi si babe, cu lipsa unei armate puternice, cu dragostea de tara a tinerilor pregatiti sa emigreze sau cu statuia lui Stefan cel Mare? La maratonul pentru democratie unii sunt aproape de finalul cursei, altii abia se taraie in coate si-n genunchi pe la coada lotului si probabil nu vor mai termina cursa niciodata.
    Cetatenii au votat un intelectual inteligent, flexibil si probabil un politician deschis si diplomat. Amandoi nu puteau castiga asa ca a primat dorinta de a continua calea inceputa. Felicitari celor alesi si sa ii ajutam sa isi indeplineasca cu succes mandatul! Oricum adevaratul Salvator nu e nici de la rasarit nici de la apus, asa ca Lui sa ne incredintam !

  16. ioana spune:

    Buna ziua parinte. Sarut mina. am o intrebare daca se poate as dori unele carti cu scriile Dvs. Eu as vrea sa le procur, la noi in Chisinau nu prea am putut sa le gasesc. daca puteti sa mile aduceti ca sa le cumpar. va multumesc anticipat

  17. sherlock_holmes spune:

    Romania abia a scapat de destramare,( regionalizare ),” rusii ” care ii conduc au decis sa mai amine procesul.Probabil era prea devreme si prea mult si broasca ar fi simtit ca este oparita ( existind riscul sa sara afara din cazanul incins )…Cum este vorba ceea,A scapat de dracul,dar a dat de taica-su ( a scapat de „rus” dar a dat de Soros et co.) Inca 2 -3 victorii si gata…intra si Moldova in destramare ( regionalizare,corect politic spus )

    Macar de nu ar intra Moldova in UE,precum Elvetia,tarile scandinave,chiar si Serbia este de invidiat ( nu stiu daca aceste tari au datorii,probabil ca nu sau nu asa imense ca cele din EU ).Sa tina aproape de Dumnezeu,sa-si respecte pamintul si pe cei care il lucreaza ( care sa fie incurajati ),pe micii intreprinzatori si totul cu masura ( refuzate proiectele grandioase,gen autostrazi,constructii fistichii,etc,care necesita capital din afara,si care prin coruptie sustinuta tot de afara,se vor transforma in datorie externa si apoi jaf ).
    Domnul sa va ajute!

  18. ieromonah savatie spune:

    Ioana,
    La sfirsitul lunii august, inceput de septembrie in Chisinau va fi deschisa o librarie ortodoxa cu o oferta bogata de carte. Acolo vor fi de gasit si cartile pe care le doriti.

  19. Daniel spune:

    @ enoriasa

    „Suntem prea mici pentru o politica mare”

    Sora draga…asa o fi in duhul lui „capu’ plecat sabia nu’l taie”. Pagubos duh. Uite unde ne-a adus. Si nu numai istoriceste. Daca Stefan cel Mare si Sfant s-ar fi raportat in acelasi „duh”, la marimea imperiului ce i se opunea…acum s-ar fi vorbit turceste in Moldova (si poate nu numai). Bine ca n-a facut-o! A indraznit si…a biruit lumea! Iertare daca te-am necajit cu comentariul da’ cred din inima tot ce-am scris. Iertare si pentru decaderea majusculei din citat. Am facut-o cu buna stiinta pentru ca politica pe care ce-i pe care lumeste ii putem numi mari fac o politica mica. Adica meschina. Cam atat si cu milostivirea Domnului sa auzim numai de bine!

  20. enoriasa spune:

    @Daniel
    Frate, ai dreptate ca e paguboasa politica defensiva, dar iti repet, azi suntem prea „mici”, prea slabanogiti, pentru a intra in jocurile marilor puteri. Meciul e f. strans si miza e uriasa. Orice greseala, decizie pripita, superficialitate a decidentilor poate fi fatala omenirii. Sa avem rabdare si sa nadajduim ca Dumnezeu si Maica Domnului ne vor apara si ii vor inspira pe alesii nostri ca sa mentine pacea si linistea in tara. De asta depind toate celelalte. Eu cred ca mai tare ca acest ajutor nu exista. Azi chiar si capul plecat cade fara mila sub sabie! Numai capul destept, condus de Hristos, intelege si se salveaza pe el si pe multi altii. Sa fim blanzi ca porumbeii si intelepti ca serpii!

  21. viorica spune:

    si rodul aiuritor al celor mai recente stradanii de culpabilizare, care TREBUIE „batuta in cuie” in memoria colectiva :
    …”MAE rus consideră, referitor la declaraţiile preşedintelui … privind trecerea Prutului, că „astfel de bravade neruşinate care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de jertfiţi ai nazimului este inadmisibilă şi merită o apreciere adecvată din partea Europei”.
    http://www.mediafax.ro/politic/mae-reactia-publica-cu-o-violenta-de-limbaj-inacceptabila-in-numele-mae-rus-e-regretabila-8418624/

  22. viorica spune:

    @ioana
    pina la sfirsitul lunii august este vreme multa (sau prea putina?) – daca arde, va pot trimite eu titlurile care va intereseaza.

    Sa-mi spunteti unde sa trimit (viorica_gheorghe2007@yahoo.com)

  23. Daniel spune:

    @ enoriasa

    Sa fim blanzi si intelepti precum ne-a invatat Invatatorul. Drept zici – si nici eu nu zic altfel.
    Totusi, cred ca nu m-am facut inteles. Nu la aspectele defensive sau ofensive ale politicilor (mari sau mici) ma refer. Ci la demnitate. La afirmarea si sutinerea ei mai exact. Iar asta n’are nimic a face cu raportul de forte. Asta cu atat mai mult cu cat din punct de vedere politic si militar n-am fost niciodata o forta. Si nici nu prea cred ca vom fi. Ar trebui mai intai sa vrem si nu vrem deloc – tot ce vrem e sa rezistam pana maine, sa suferim (cat) mai putin, sa ne fofilam, si daca s-o putea… sa mai fim si laudati pentru asta! Puterea pamanteasca (…si culmea ironiei si Imparatia Cerurilor) se ia cu de-a sila. Dar noi n’avem vocatie istorica, cum zicea cineva (si nici nu-i cine stie ce pierdere ca n’avem). In ceea ce priveste Demnitatea si afirmarea ei…, aici lucrurile se schimba radical! „Daca am gresit cu ceva…vadeste-o, iar daca nu, de ce ma lovesti?” Adevarul insusi ne-a aratat cum se face. Smerenie de columb si indrazneala Domneasca! Si daca n-o facem…n-avem nicio scuza in ceea ce priveste urmarile. Unii dintre noi, au inteles-o si-au zis ca „…nu-i tot una leu sa mori, sau caine-nlantuit”. Si n-au zi doar au si facut – nu mai dau exemple pentru ca nu-s demn sa le pomenesc numele sfinte, da’s sigur ca stii la cine ma refer. Au umplut puscariile politice iar acum ne umplu cu sentimentul demnitatii sufletele.

    Spun toate astea draga sora, pentru ca ma lovesc zilnic de oameni carora le este frica sa „stea in picioare” si zic cu obida omului care are caciuleala’n sange „taci ba’, ca suntem mici”. Cred sincer ca vazandu-ne firea slaba, Dumnezeu ne-a binecuvantat cu „abulia” asta, altfel cred ca fiind plini de vointa, dorinta si incredere in noi, dobandind puterea, ne-am fi transformat in niste tirani. Capabili de politica „Mare” in tot cazul. Pentru ca, nu-i asa…ne-ar da mana. Ne-am permite.

    Pe scurt si in concluzie nu-i cazul sa fim nici defensivi pentru ca nu ne permitem ofensiva, nici ofensivi ca niste habauci care n’au habar ce vorbesc ci pur si simplu demni. Cu de la Dumnezeu putere!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: