De ce este omul singura jivină care rîde?

Rîsul este o însușire omenească. Rabelais spunea că omul este singurul animal care rîde. Militanții pentru drepturile animalelor ar putea să ne contrazică, indicînd faptul că animalele își manifestă bucuria printr-un comportament care ar putea fi catalogat drept rîs. Dar aici intervine o altă discuție, aceea despre legătura dintre bucurie și rîs. Nu trebuie să aducem citate din Sfinții Părinți în acest sens, deoarece viața ne-a dovedit-o fiecăruia că există rîs fără bucurie și bucurie fără rîs. Înțelepciunea românească a născocit expresia ”rîsu-plînsu” care exprimă amestecul nesfîrșit al stărilor omenești care nu poate să vină într-o ordine decît printr-un efort major.

William Hazlitt, un scriitor englez de la sfîrșitul secolului XVII, începutul secolului XVIII, pune rîsul în legătură directă cu plînsul, considerîndu-le pe amîndouă ca fiind trăsături umane fundamentale. ”Omul este singurul animal care rîde și plînge, deoarece este singurul izbit de deosebirea dintre ceea ce sîntem și ceea ce s-ar cuveni să fim”. După Hazlitt, rîsul este rezultatul unei constatări. Omul constată că ceva este ridicol și rîde.

Oamenii care provin din culturi diferite prezintă diferențe atunci cînd apreciază ceva ca fiind ridicol. De pildă portul tradițional al unui popor poate stîrni rîsul altui popor. La fel și diferite ritualuri sau obiceiuri pe care unuii oameni le fac cu pietate pot stîrni rîsul altora care împărtășesc o cu totul altă religie sau cultură. Cît de ridicole ne par poeziile și cîntecele din perioada comunistă! Și totuși au fost oameni care le compuneau și le interpretau cu toată seriozitatea. Tocmai în acest constrast vedea Henri Bergson originea rîsului. Pentru el, rîsul este reacția firească pe care o avem atunci cînd vedem pe cineva făcînd un lucru nepotrivit cu convingerea că face ceva important. Desigur, cu condiția ca cel care rîde să nu fie el însuși implicat, deoarece, așa cum spunea Keats, ”orice om care nu rîde de o trăsătură ridicolă înseamnă că o împărtășește”.

Conștiința de sine a omului este cea care ne face să rîdem sau să plîngem. Rîsul poate fi explicat doar privit dintr-o perspectivă a ordinii umane. Chiar și atunci cînd rîdem de animale, rîdem de gesturile și comportamentul care amintește comportamentul uman. Această teorie a lui Bergson exprimată în celebra sa lucrare ”Rîsul” este cu totul îndreptățită. Rîsul este o reacție, o raportare a noastră la ceva. Nu putem rîde, de pildă, de un copac. Rîdem doar în măsura în care ne regăsim în ceva. De aceea oamenii care au un simț autocritic dezvoltat rîd mai ușor, iar oamenii mîndri rîd mai greu. Capacitatea de a rîde este direct legată de smerenie și aroganță. La aceasta s-a referit și Iov cînd a zis: ”Măgarul sălbatic va rîde de zarva din orașe” (Iov 39, 7), prin măgarul sălbatic înțelegîndu-se libertatea omului smerit, iar prin zarva orașelor înțelegîndu-se aroganța deșartă a celor ce se cred stăpîni.

Rîsul este, cel mai adesea, o manifestare a simpatiei, o apropiere. De aceea rîsul este inacceptabil în adunările de partid, politice, unde ierarhia este foarte importantă. Pe vremea lui Stalin, de pildă, oamenii puteau fi omorîți sau duși în lagăr pentru faptul că au rîs într-un moment nepotrivit. Pentru că a rîde mai înseamnă și a-ți exprima libertatea, iar libertatea înseamnă superioritate. De aceea tiranii nu suportă rîsul, pe care îl consideră o lezare a propriei autorități.

Dimpotrivă, tiranul este cel care rîde. Rîsul este monopolul biruitorului. De aceea, atunci cînd rîsul slăbește, tiranul se simte învins. Tiranul trebuie să rîdă. Pentru aceasta la curte au existat întotdeauna slatimbanci, de regulă oameni cu defecte fizice care trebuiau să-l facă pe tiran să rîdă. Și deoarece rîsul nu este rîs cînd rîzi de unul singur, tiranul îi invită la rîsul său pe cei pe care îi consideră mai importanți între supușii săi. A rîde împreună cu tiranul este un privilegiu. Tiranul rîde și te invită și pe tine să rîzi. Tiranul rîde și tu rîzi fără a mai gîndi. A nu rîde împreună cu tiranul înseamnă a te ridica împotriva lui. Cu alte cuvinte, rîsul este admis numai atunci cînd rîde tiranul. A rîde fără voia tiranului înseamnă a te ridica împotriva ordinii.

De aceea rîsul a fost motorul tuturor revoluțiilor. Explozia de caricaturi care au premers revoluția franceză și, în special revoluția rusă, sînt o bună dovadă a folosirii rîsului ca armă împotriva ordinii.

Rîsul este monopolul învingătorilor, este un bun al castei superioare. Chiar și biruința lui Dumnezeu asupra răului este prezentată de prorocul David ca un rîs triumfător: ”Cel ce locuieşte în ceruri va rîde de dînşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!”, se spune în al doilea psalm. Vulgul, ca expresie a ignoranței, nu are voie să rîdă, iar dacă rîde, este pedepsit. Așa a fost de-a lungul istoriei pînă cînd cineva a înțeles că poate folosi rîsul ca pe un drog prin care să supună mulțimile, inducîndu-le o falsă trăire a libertății. Expresia ”rîde cel care rîde la urmă” exprimă foarte bine faptul că doar rîsul învingătorului este adevărat, pe cînd rîsul inconștient nu este de bun augur.

Continuare aici

33 de răspunsuri la De ce este omul singura jivină care rîde?

  1. Elena spune:

    Da, si eu am simtit – pe pielea mea – ca Dumnezeu are simtul umorului – foarte subtil – am zimbit si eu cu El la citeva pe care le-am vazut.🙂
    Apropos de faptul ca nu poti sa rizi de un copac – am mai observat ca nu exista kitsch in natura.

  2. Multe din conferintele ateilor sunt arogante si se rade mult la ele. Se fac glume, se abordeaza un ton ironic, sarcastic. De multe ori este singura lor posibilitate de a se simtii superior.

  3. viorica spune:

    Daca se inmultesc sursele de neliniste si pricinile de tulburare apasa tot mai tare, trudind sa ne arunce in frica si deznadejde – Domnul nostru Hristos, in marea Lui iubire de oameni, ne trimite sprijin puternic – mai ales pentru noi, cei slabi si prea-pacatosi. Simt purtarea Lui de grija in acuratetea blanda si austera totodata cu care ne indreptati pasii pe carare . Cateodata mi se intampla sa ma simt ostenita, iar tentatia de a prelungi odihna este foarte mare – ma rusinez si ma adun repede cand vad staruinta cu care ne indemnati sa deschidem ochii si sa intelegem.
    Nu stiu cum faceti si va gasiti timp pentru toate, eu – desi imi dau seama ca ma imprastii in lucruri marunte, fara folos si ma rusinez, tot nu prea reusesc sa aleg partea buna …
    Va sarut dreapta Parinte, binecuvantati !

  4. ioan vlach spune:

    Stim din Evanghelii ca IIsus s-a bucurat, dar oare a si ras?!
    Am revazut (zic eu pentru ultima oara) Numele trandafirului a lui U.Eco, de data asta cu regretul de a fi pierdut timpul (desi am inteles mai bine tipare ca: umanist-carturar ateu, manipulare prin rastalamaciri evanghelice, etc), si acolo una din ideile propuse-sau-nu era ca IIsus nu ar fi ras, si nici noi nu ar trebui s-o facem.
    Pe scurt, la o abatie incepe o serie stranie de omoruri. Miza este o carte rara, scrisa chiar de Aristotel, despre ras. Subiectul este tabu. Rasul ca eliberare a omului de conventii politico-clerico-sociale nu poate fi decat unealta diavolului si trebuie starpit. Cartea circula printre calugari, iar cel ce intra in contact cu ea, moare misterios.

  5. Sa fiti sanatos. A fost o delectare placuta.

  6. antuza spune:

    Putem râde cu cineva, putem râde de cineva, sau putem râde cu cineva de altcineva.
    Putem porvoca râsul cuiva pentru a-i face o bucurie, sau putem râde de cineva facându-i un rău.
    Capacitatea de a râde este o forţă.
    Râsul poate uni oamenii prin legături puternice, sau îi poate despărţi iremediabil.
    Însuşirea oamenilor de a rîde le dă posibilitatea de a se situa într-un fel complex faţă de întâmplările vieţii şi faţă de semenii lor. Nu oricine îşi poate permite să râdă oricând vrea.
    A râde de multe ori implică autocenzura.
    Intr-adevăr râsul ne situează pe o poziţie fie:
    – de forţă şi intimidare atunci cand suntem ierarhic sau fizic superiori altora şi vrem să umilim sau să impresionăm acele persoane, determinându-le să facă ceea ce vrem noi;
    – de prietenie, încredere şi apropiere atunci cand vrem să binedispunem pe cineva, să-l facem să aibă mai multă încredere în noi,şi/sau să-l ajutăm.

    Cred ca totuşi cel mai cuminte şi prudent ar fi să nu folosim această „armă” în avantajul nostru.

  7. Donkeypapuas spune:

    „Bucuraţi-vă şi vă VESELIŢI căci plata voastră multă este în ceruri”.

    La Shakespeare BUFONUL-GESTER nu îl reprezintă pe saltimbanc, pe ironic, pe cel ce ia în derâdere, ci este personajul care se apropie cel mai mult de NEBUNUL ÎNTRU HRISTOS.

    Pentru obţinerea mântuirii sunt deschise două căi: a lacrimilor – prin părerea de rău faţă de păcatele săvârşite; a bucuriei – pregustare a Împărăţiei veşnice izvorâtă din Învierea Domnului. Amândouă căile valabile, amândouă reticente faţă de TRUFIE.

  8. Mihai-Radu spune:

    Râsul este efect al unei schimbari iuţi de opinie de la rău la bine.

    Râde de alţii cine se crede sursa binelui, în raport cu alţii pe care îi crede proşti (răi).

  9. Mihai-Radu spune:

    Râdem cu alţii atunci când răul în sine se face de ruşine, transformându-se în bine.

  10. Mihai-Radu spune:

    Cu privire la titlu – jivina ştie ce este rău şi ce este bine? sau ştie doar de plăcere şi de durere?

  11. vultulturul legionar spune:

    Sa nu facem confunzie intre ras si bucurie. Rasul este calitatea omului care nu cunoaste inca bucuria de a fi cu Hristos, ea se poate manifesta sinergic, omul rade si poate plange, insa bucuria denota un suflet curat, o comuniune a omului cu Hristos.
    Daca e bine sa radem? Ce ne spune domnul Hristos in fericirii?
    Hristos na ras nu pentru ca era si este impotriva unui gest de care sufletul sa se foloseasca, ci pentru ca El ne-A adus ceva mai pretios: Bucuria.
    Rasul e caracteristic omului adamic, bucuria a omului hristic.
    SA STAM BINE SA LUAM AMINTE!

  12. Simona spune:

    Titlul articolului este nepotrivit. Mai corect ar fi fost: „De ce animalele nu rad?” Omul nu este jivina, este cununa creatiei facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Hristos s-a bucurat nu a ras. De asemenea, Sfantul Vasile cel Mare recomanda calugarilor sa nu rada, ci sa fie sobri. Una este surasul bucuriei si alta ranjeala izvorata din pacat.
    …Si vor fi calugarii ca mirenii, iar mirenii ca dracii..
    HRISTOS S-A INALTAT!

  13. ieromonah savatie spune:

    @ Simona,

    vă rog să citiți „Omul – animal îndumnezeit” de Panaiotis Nellas, o carte pe care Părintele Dumitru Stăniloae a numit-o cel mai bun tratat de antopologie ortodoxă. Vă recomand, deasemenea, tratatul de antropologie al Sf. Grigore de Nyssa.
    De ce nu vă place cuvîntul jivină, care înseamnă „vietate”, care vietate este zidirea lui Dumnezeu, deși ar putea, prin căderea să piardă chipul Slavei celei negrăite? Nu toți oamenii sînt la măsura despre care vorbiți. Dar am devenit curios să citesc articolul „De ce animalele nu rîd?”, așa cum îl vedeți dumneavoastră.

  14. Mihai-Radu spune:

    Învingătorul râde pentru că binele s-a făcut după măsura şi socoteala lui.

    Râsul nu e nevoie să fie hohotit, ci este de ajuns să fie înfăptuit binele.

    Pentru a învinge este nevoie de o unire a eforturilor pentru binele comun.
    Un exemplu de bine comun este creşterea credinţei celor care se consideră credincioşi.

    Creşterea credinţei nu înseamnă neapărat să vină duminică la biserică cei care sunt prinşi cu alte datorii, dar aceştia totuşi să îşi pună întrebarea – cum sunt eu ortodox? îi slujesc eu în vreun fel lui Dumnezeu? ce înseamnă să îi slujesc lui Dumnezeu?

    Acum 20 de ani se mai vorbea în occident de creştini nepracticanţi, acum se vorbeşte de negarea crezului creştin, apar cei care cer negarea certificatului de botez.

  15. Mihai-Radu spune:

    Mare atenţie că în numele Domnului multe rele s-au făcut, chiar şi răstignirea Domnului Iisus Hristos pentru o aşa zisă blasfemie.

    Şi chiar unde nu este rea voinţă, din neputinţă la patimi şi durere, se întâmplă că nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu îl voiesc.

    Să ne ferească Dumnezeu de cel rău şi să ne ajute să ne ducem crucea, să înfruntăm durerile pentru speranţa pentru binele după voia lui Dumnezeu.

  16. Elena spune:

    Animalele nu rid pentru ca nu stiu ca mor si n-au de ce sa faca haz de necaz.🙂
    Neata!🙂

  17. Mihai-Radu spune:

    Uneori animalele își știu sfârșitul aproape.

    Animalele în general nu știu ce este binele și răul.

  18. dadatroll spune:

    Nu stiu ce sa zic eu cel mai tare rad cand ma uit la televizor la Vacanta Mare da eu nu cred ca animalele s permit sa aibe televizor.

  19. Mihai-Radu spune:

    Mai există și cazul celui care râde ca prostul
    – pe de o parte diferența mare constată între rău și bine – îl face să râdă
    – dar pe de altă parte, este prost că nu își dă seama că răul acela îl afectează și pe el

  20. vasile nica spune:

    „De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi tristă” (Proverbe 14, 13)şi de multe ori în mijlocul suferinţei inima poate fi bucuroasă (Cf Fapte 16, 23-25).

    „Râsul dulce, spiritual şi inofensiv este oaspetele natural al oricărei întâlniri şi al unei reuniuni al prietenilor…Moderat şi iubitor el ne va rămâne ca un dar al celei mai graţioase bunătăţi a lui Dumnezeu…Râsul este necesar ca un remediu lăsat de Dumnezeu în sânul unei existenţe adesea atât de întunecată de durere…” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

    Iată, unul dintre cei mai mari asceţi ai Răsăritului care condamnă vehement râsul desmăţat şi orice necuviinţă arată că răsul decent şi natural este de la Dumnezeu. Aşadar, omul nu este jivină numai pentru că râde. Este adevărat că omul a fost îmbrăcat în haina jivinelor după ce a căzut în pacat (asta vrea să arate atât Panayotis Nellas cât şi Sf Grigorie de Nyssa, ori râsul nu face parte din categoria „hainelor de piele” de vreme ce animalele nu râd). Dar de la a spune că a îmbrăcat haina jivinelor până la a spune că este jivină e distanţă mare. Părintele Dumitru Stăniloae apreciază conţinutul lucrării autorului menţionat dar antropologia sa îl scoate pe om din rândul animaleleor. Cum ar fi să spunem despre Iisus Care s-a
    făcut „întru toate asemenea nouă” că este jivină care a ajuns la dreapta lui Dumnezeu? Şi sfinţii au îmbrăcat „haina de piele” a jivinelor dar, nu-i aşa, nu prea am îndrazni să-i numim jivine. Mai avem un pic şi iterăm rătăcirea lui Andrei Curaev, a lui Kalomiros şi celor asemenea lor dacă tot susţinem că omul este animal fie, el, chiar îndumnezeit.

    E adevărat că în Scriptură păcătoşii sunt asemănaţi cu şerpii, cu viperele şi cu dobitoacele, dar nu pentru că rând, nici pentru originea lor, nici măcar pentru „hainele de piele”, ci pentru stăruinţa în rău.

    Vă rog să mă iertaţi!

  21. Mihai-Radu spune:

    Nu știu ce însemnătate are jivină în limbile slave, dar în românește există un sens general de „vietate, ființă” http://dexonline.ro/definitie/jivina

  22. ieromonah savatie spune:

    @ vasile nica si ceilalti care vă poticniţi de cuvîntul „jivină”:

    am ales cuvîntul jivină şi nu animal tocmai pentru a nu crea vreo asociere cu darvinismul. Cuvîntul jivină are etimologic doar sensul de vietate – aşa a pătruns în limba română în traducerea psalmilor şi a altor cărţi sfinte. Sensurile de fiară sînt atribuiri tîrzii, pe calea basmelor, care nu au acoperire etimologică. De pildă cuvîntul „dihanie”, prin care înţelegem ceva fioros, urît, are la bază cuvîntul „dîhanie”, care înseamnă suflare.

    Ce e cu înclinaţia aceasta de a vă poticni de cuvinte şi nu luaţi înţelesul aşa cum este înfăţişat? Sau altfel nu are ortodoxul nostru ocazia să arate ce cărţi a mai citit?

  23. Mihai-Radu spune:

    E bună specificarea.

    Altfel am putea privi și la originea latină a cuvântului animal.

  24. vasile nica spune:

    Iertaţi-mă, Părinte! O fi vreo mândrie ascunsă în inima mea care ieşit la iveală în acest comentariu. Şi cine ştie să facă distincţie între dorinţa de a îndrepta şi mândrie(râvnă firească)? Cred că dacă aş cugeta mai mult la asta s-ar reduce comentariile şi observaţiile mele scrise sau orale, cel puţin la jumătate, poate şi mai mult. Când staţi şi vă rugaţi lăsaţi să vă treacă prin mintea prea cuvioşiei voastre, şi pentru mine, un gând de durere!

  25. Elena spune:

    @ieromonah savatie
    Pentru ca jivina are si o nuanta un pic peiorativa – si cind citesti prima data titlul – creierul imediat trimite la ea. Eu cum am citit si mi-a aparut gindul asta – „de ce jivina”?) – m-am dus repede la Dex si am vazut ca inseamna si vietate, fiinta – prin urmare – cu incredere – am zis – la asta se refera – si pentru mine subiectul asta a fost incheiat.🙂 Increderea nu mai descoase.
    (Poate „vietate” sau „fiinta” ar fi multumit pe toata lumea🙂 )

  26. Mihai-Radu spune:

    Mă iertați, eu mă bucur de discuția asta ca un copil de o jucărie.

    Recent fratele meu mi-a atras atentia asupra diferentei intre perceptie si opinie.

    Perceptii:
    – am masina de culoare alba
    Opinii:
    – e rau, pentru ca se vede mizeria
    – e bine, pentru ca nu se incalzeste la soare

    Dar acolo unde se poate decela, nu conteaza opinia data de o perceptie ingusta.
    De exemplu in dialogul
    – Ce faci?
    – Bine
    Conteaza opinia generala pe un subiect, nu pe fiecare perceptie detaliata in parte.

    Opinia este la un nivel mai general, este mai importanta decat perceptia
    Opinia face o compilatie a tuturor perceptiilor

    Asta o fi insemnand cunoasterea binelui si a raului, abilitatea de a da o opinie de sinteza, sortand perceptiile dupa importanta?

  27. VladR spune:

    Parinte, ma bucur ca destzelenitzi limba noastra romana cu termeni vechi, dar plini de seva.:)

  28. un cititor spune:

    Cuvântul jivină nu are „doar” sensul de vietate.În toate dicţionarele sensul de bază este altul, acesta este doar prin extensiune sau generalizare. În toate dicţionarele primul înţeles al cuvântului jivină este de animal sălbatec, fiară, dihanie, lighioană, fiară, jiganie. Fraţilor, uitaţi-vă în toată Scriptura şi în toate scrierile patristice şi ve-ţi observa că nicăieri omul care trăieşte viaţă în Hristos nu este numit nici fiară, nici jividă, nici dîhanie, nici animal. E adevărat că cei ce urmează Păstorului sunt numiţi „oi” care au primit „viaţă din belşug” dar nu jivine. Eu chiar îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt jivină. Chiar nu înţeleg ce „sevă” conţine cuvântul jivină!

  29. Mihai-Radu spune:

    Un proverb despre plâns/râs de la străbunul meu din Voloca:
    – când pleci la moară să plângi când legi sacul și să râzi când îl dezlegi

  30. ieromonah savatie spune:

    @ un cititor,

    cu anevoie ne va fi să ne uităm acum în toată Scriptura și mai ales în toate scrierile patriastice, dar vă propun aceste două locuri de mai jos. Dar dacă rugăciunile de dimineață și seară le considerați scrieri patriastice, așa cum sînt, vedeți de cîte ori omul este asemănat dobitoacelor „și chiar mai rău decît dobitocul”. Dumneavoastră deși semnați „un cititor”, nu păreți a fi un cititor.

    „Şi pentru că inima lui se trufise şi duhul lui se împietrise până la mândrie, a fost coborât de pe scaunul regatului său şi vrednicia lui i-a fost luată; Şi a fost izgonit din neamul omenesc, iar inima i s-a făcut asemenea dobitoacelor, şi a locuit cu asinii sălbatici, mâncând iarbă ca boii şi şi-a udat trupul din roua cerului până a recunoscut că Dumnezeu cel Preaînalt are putere peste împărăţia oamenilor şi aşază peste ea pe cine vrea”. (Daniel 5, 20-21)

    „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”. (Ps. 48, 12).

    PS: Dațimi voie și mie să mă adresez așișderea: Fraților, Sfinții Părinți cînd numesc omul dobitoc, fiară, jivină sălbatecă, sau cum vreți să traduceți, nu se referă la o identificare ONTOLOGICĂ dintre om și animal, așa cum o face Darwin și alții, ci indică pierderea rațiunii celei duhovnicești. Iar în această condiție de orbire duhovnicească se află majoritatea copleșitoare a oamenilor. Oare nu trăim asta?

  31. ana-larisa spune:

  32. Elena spune:

    Uie cum risul aduce plinsul🙂 : Aseara m-a muscat o jivina🙂 – Un ris – de am dat in plins.🙂 (Muscatura de ris e ffff dureroasa😦 )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: