Patriarhia Ierusalimului a rupt comuniunea cu patriarhul Daniel al României


Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului s-a reunit în şedinţă sinodală ieri, 9 mai, unde, printre altele, a luat o hotărâre în «problema anticanonică a Bisericii din Ierihon» (Aşezământul românesc al Patriarhiei Române), hotărînd întreruperea comuniunii cu patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată s-a recurs la caterisirea arhimandritului Ieronim Crețu, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la Ierusalim.

«În unanimitate şi cu părere de rău», Sf. Sinod a hotărât întreruperea pomenirii Patriarhului Daniel al României şi caterisirea reprezentantului Patriarhiei Române la Ierusalim, Arhimandritul Ieronim Creţu. Temeiul luării unui astfel de hotărâri este construirea în ultimul deceniu a bisericii Aşezământului românesc (loc de găzduire a pelerinilor) fără încuviinţarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub omoforul căreia se află bisericile ortodoxe din Ţara Sfântă, încălcându-se astfel hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale.

Astfel, spune Patriarhia Ierusalimului, prin pretenţia Patriarhiei Române că biserica a fost ridicată pentru pelerinii români din Ţara Sfântă, se transformă jurisdicţia Ierusalimului într-un «câmp deschis» pentru ca orice altă Biserică locală să-şi clădească biserici.

După epistola Patriarhului Theofil III către Patriarhul Daniel, acesta din urmă l-a trimis pe PS Ciprian Câmpineanul la Ierusalim cu o epistolă de răspuns, pe 15 aprilie – care însă «n-a căutat, nici n-a dorit o soluţionare canonică a problemei şi păstrarea unităţii în Hristos, ci doar argumente slabe şi inutile» în favoarea situaţiei existente. Astfel, se spune din nou, «Sfântul Sinod s-a văzut silit cu durere», «pentru păstrarea şi ocrotirea drepturilor canonice şi pastorale ale Patriarhiei Ierusalimului în Ţara Sfântă» să ia hotărârea de întrerupere a comuniunii eclesiastice, «pentru restabilirea rânduielii bisericeşti».

Se mai spune că, în ciuda acestei întreruperi a comuniunii, «evlavioşii pelerini din România sunt bineveniţi în Ţara Sfântă şi în sfintele lăcaşuri patriarhale».

Deocamdată nu există un răspuns oficial al Patriarhiei Române.

Sursa: razboiintrucuvant.ro

–––––––

WiIKILEAKS: Ambasadorul SUA în România: „Patriarhul Daniel are o mare experienţă, vorbeşte fluent engleza şi alte limbi, şi totodată este pe deplin conştient de puterea şi influenţa Bisericii în formarea opiniei publice”.

Patriarhii şi Arhiepiscopii elinofoni îl urmăresc cu nelinişte pe Patriarhul României care revendică noi „sfere de influenţă”. O nouă „ameninţare” apare în ultima perioadă de timp în Ortodoxie.

Este vorba de apariţia dinamică şi revendicativă a Patriarhului României, kir Daniel, care prin atitudinea sa îl „ameninţă” pe Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, torpilând încercările acestuia de a convoca Sfântul şi Marele Sinod, primul de după Schisma Bisericilor din Răsărit şi Apus, din 1054.

Concomitent încearcă să obţină noi sfere de influenţă, „declanşând atacuri” la adresa Ţării Sfinte şi „ameninţând” jurisdicţia duhovnicească a Patriarhului Ierusalimului, k. Theofilos.

Kir Daniel pare că s-a pregătit ani de zile pentru promovarea Patriarhiei României ca putere suverană.

Semnificative sunt rapoartele ambasadorului american la Bucureşti, dl. Ν. F. Τaubman, care într-o telegramă difuzată pe WikiLeaks declară: „După deceniile patriarhatului lui Teoctist există un nou suflu în Biserica Română”.

Desigur, aşa cum a adăugat, „Patriarhul Daniel are o mare experienţă, vorbeşte fluent engleza şi alte limbi, şi totodată este pe deplin conştient de puterea şi influenţa Bisericii în formarea opiniei publice”.

Întâlnirea Întâistătătorului Bisericii Române cu ambasadorul american a avut loc în 2007, la scurt timp după alegerea sa, iar principala temă a întâlnirii a fost modul de abordare a prostituţiei şi a traficului de arme. De atunci au trecut trei ani şi cu importanta forţă a 20 de milioane de credincioşi, a 14.500 de preoţi, a 9.000 de studenţi ai Facultăţilor de Teologie, Seminariilor şi Şcolilor Bisericeşti şi, mai presus de toate, a sute de monahi şi monahii, Patriarhul României, kir Daniel, constituie noua, marea şi puternica forţă a ortodocşilor, care vine să ameninţe drepturile şi jurisdicţiile Întâistătătorilor elenofoni şi mai ales ale Patriarhului ecumenic, k. Bartolomeu, şi ale Patriarhului Ierusalimului, k. Theofilos.

Primele tensiuni între elini şi români au apărut în sudul Italiei cu prilejul cazului Mănăstirii Sfântului Ioan Secerătorul şi, conform presei italiene, a fost nevoie de intervenţia carabinierilor pentru evitarea unui conflict. Cu toate acestea, mănăstirea, după intervenţia şi a administraţiei locale din regiune, a trecut în administrarea Patriarhiei României, în ciuda apelurilor elinilor referitoare la prezenţa lor îndelungată în regiune.

Astăzi, Italia, Spania şi Portugalia sunt cele trei ţări din Europa de Vest, în care trăiesc mii de imigranţi români din motive economice, care au părăsit România după căderea regimului Ceauşescu.

Mitropoliţii şi episcopii lor, care sunt desemnaţi de Patriarhia Română în aceste ţări, sunt de obicei impetuoşi şi revendicativi, fapt care de multe ori are drept consecinţă conflicte cu ierarhii Patriarhiei Ecumenice, care au un rol coordonator între ortodocşi. „Lupta este dură şi există posibilitatea să-l vedem pe episcopul român că se întâlneşte de unul singur cu regele şi regina Spaniei, iar mitropolitul Patriarhiei Ecumenice să afle despre audienţă din comunicate”, subliniază cu înţeles, vorbind ziarului „Vima”, un mitropolit din Europa Centrală.

Totul depinde, după cum declară, de capacitatea şi de forţa fiecărui mitropolit al Patriarhiei Ecumenice de a evita „capcanele”… Şi „oraşul discordiei”, Ierihon, cel mai vechi oraş din Ţara Sfântă, cunoscut în întreaga lume din Vechiul Testament, constituie azi „oraşul discordiei” între Patriarhiile Ierusalimului şi României.

Motivul disputei, care a izbucnit între cele două Biserici, îl constituie biserica pe care a construit-o Patriarhia Română, biserică în care se slujeşte, deşi regiunea face parte din jurisdicţia duhovnicească a Patriarhiei Ierusalimului. Biserica a început să fie construită acum aproximativ zece ani şi, după cum se spune în scrisoarea Patriarhului Ierusalimului, „contestaţiile şi protestele Patriarhiei noastre nu au putut să oprească construirea bisericii”.

Conform lui k. Theofilos, „dacă şi alte Biserici Ortodoxe ar urma acest exemplu al Bisericii Ortodoxe Române, atunci am avea în Ţara Sfântă reprezentanţele a treisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, care vor fi exemplul unei polifonii şi poliarhii ortodoxe arbitrare, greu de condus administrativ…”.

Până acum, aşa cum a declarat lui k. Daniel Patriarhul (Theofilos) „Patriarhia Ierusalimului a înfruntat cu profundă întristare, dar şi cu toleranţă şi cu multă moderaţie această situaţie anticanonică implantată în sânul ei, pentru care s-a şi limitat la a-l opri de la Împărtăşanie doar pe prim-colaboratorul ei (BOR), Preacuviosul Arhimandrit, p. Ieronim Creţu, fără a-l caterisi sau a întrerupe pomenirea Bisericii Române în Diptice, aşa cum era îndreptăţită să procedeze”.

Dar dacă Biserica Română nu se conformează, Ierusalimul amenință să întrerupă pomenirea lui k. Daniel, așa cum a făcut în mijlocul deceniului anului 2000, Patriarhul ecumenic k. Bartolomeu cu fericitul (întru adormire) Hristodoulos, cu prilejul cazului aşa-numitelor Ţări Noi.

(TRADUCERE: http://acvila30.wordpress.com/)

25 de răspunsuri la Patriarhia Ierusalimului a rupt comuniunea cu patriarhul Daniel al României

  1. antuza spune:

    Asezămanul românesc de la Ierihon este pur şi simplu minunat. Este o bijuterie arhitectonică. Este deosebit. Să fie vorba (doar) de invidie la mijloc?

  2. enoriasa spune:

    Biserica aceasta, care azi este marul discordiei, nu a rasarit peste noapte! 10 ani, care au trecut de la turnarea fundatiei, de ce a fost liniste si pace, iar acum, deodata, cautam nod in papura ca sa dam satisfactie adversarilor ca dezbinam biserica ortodoxa. Si daca fiecare biserica ortodoxa isi face asezamantul ei, care e problema? Abia vin mai multi credinciosi sa se inchine, cresc profiturile din turismul religios. Conflictul se pare ca are alte radacini!

  3. m.g. spune:

    Poate cineva sa dea mai multe detalii cu privire la ce inseamna de fapt ruperea comuniunii cu o Biserica ?

    Ce reprezinta aceasta rupere a comuniunii si ce implicatii are ea pentru credinciosii de rand ?

  4. crestin ortodox spune:

    Era si timpul ca cineva sa le-o ma traga si la geoale (patriarhului & co.) ca prea s-au crezut buricul pamantului. Problema este una complicata. Cine unde are jurisdictie? Romanii vor si ei sa joace pe picior mare ca rusii si grecii (a se citi Constantinopolul) si planteaza biserici in curtile altora. Este clar ca e necanonic, neprietenesc si nefratesc. Ce frate isi face casa in curtea altui frate? Doar romanul nesimtit e in stare de asa ceva. Cuvantul care caracterizeaza BORul astazi este DISPRET. Dispret fata de starea de saracie a enoriasilor sai, dispret fata de preotii sa adusi in pragul saraciei si al disperarii din cauza episcopilor, dispret fata de societatea de astazi, dispret fata de Bisericile surori si cu preeminenta si lista poate continua. O sa ne coste tot acest dispret cu varf si indesat. Sa ne rugam pentru episcopi adevarati si patriarhi cu simtul realitatii si al ridicolului. Doamne ajuta!

  5. Broos spune:

    Ştiu din cartile Parintelui Ilarion Argatu(2 august 1913-11 mai 1999), mare duhovnic român, că încă din timpul vieţii a dorit să contribuie cu ce a putut pentru a avea şi noi românii o mănăstire în Ţara Sfântă. Odată cu venirea comuniştilor în România noi am pierdut un loc pe care îl deţineam la Locurile Sfinte unde trebuia să avem biserica românească, aşa cum au grecii, armenii, catolicii şi reformaţii. Din cauza vremurilor de atunci l-am pierdut. Parintele Ilarion Argatu a mers în America în vizită solicitând românilor de acolo să contribuie cu ce pot pentru a cumpăra un loc în apropierea Locurilor Sfinte. Terenul a fost cumpărat, dar părintele nu a mai apucat să-şi vadă visul pentru că a trecut la Domnul. Proiectul a fost dus mai departe de Patriarhia Romana şi s-a definitivat sub forma frumoasei mănăstiri româneşti de la Ierihon. Acum se pare ca totul s-a năruit. Părinte Ilarion, roagă-te pentru a avea şi noi românii la Locurile Sfinte o mănăstire aşa cum mult ai dorit aceasta ! Sfântul Neagoe Basarab a ajutat băneşte în vremea sa Locurile Sfinte iar acum nu ni se permite mănăstirea.

  6. Canonul 7, Cinstirea scaunului din Ierusalim, S. I Ec. – deoarece a avut tarie obiceiul si vechea predanie (traditie) ca Episcopul din Elia (Ierusalim) sa se cinsteasca (sa se bucure de cinste), sa aiba urmarea (continuarea) cinstei (acesteia), pastrandu-se insa pe seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate). 34 Ap; 2 Sin. II; 12 Sin. IV Ec; 36 Trulan; 19 Antioh.

  7. calin spune:

    se vor linistii ca dumnezeu lucreaza pentru binele tuturor bisericilorsi nu la perderea lor

  8. acelas spune:

    lucrurile sunt destul de complexe … . Eu zic ca depinde, totusi, din ce perspectiva stai si te gandesti … . Ai senzatia ca fiecare are in partea sa dreptate. Nu stim insa noi, cei mai de rand, care sint toate „scrupulele” canoanelor …

    cred ca ar fi onest de mentionat ca ideea si primele eforturi de ridicare a acestui asezamant a apartinut patriarhului Teoctist ! Deci PF Daniel in acest caz are in primul rand o „mostenire”. De care deocamdata nu s-a dezis, si nici nu avea cum …

    ramane sa traim si sa vedem, cu ajutorul lui Dumnezeu, cum se mai solutionaeaza si astfel de cazuri, desi, apartent cel putin, pare o fundatura …

  9. calin spune:

    comuniuniea este impartarirea si slujirea intre erarhi care se poate rupe

  10. flo spune:

    Ce usor se creaza precedente din lucruri minore…se pare ca asta este problema cea mai mare pe care o are ortodoxia la ora actuala…

  11. iustina spune:

    Comuniune in Duhul Sfant… Iesire de sub ascultarea canonica, este iesirea de sub puterea Bisericii calauzita de Duhul Sfant. Neascultarea se „plateste” si la „case mai mari”… Dar suntem amenintati toti, credinciosii ca Biserica, din Romania, pentru ca asta inseamna ca Patriarhul nu-si asuma ne-ascultarile fata de cei mai mari decat el… Asa cum suntem „frati in Domnul” cei credinciosi, trebuie sa fim si ca Biserici, autocefale… Ca toti suntem intr-o mare Familie… Cand relatiile bisericesti „se rup”, nu este ca si cand s-ar rupe un simplu tratat dintre state, fie ele Rusia si SUA (este chiar mai grav, daca s-ar constientiza cu adevarat)…

  12. sandu stolojan spune:

    @
    crestin ortodox
    Ce frate isi face casa in curtea altui frate? Doar romanul nesimtit e in stare de asa ceva.

    Ce frate isi face tara in gradina buneilor mei, pe care mi-i deporteaza in Siberia? Ce frate ortodox imi spune cat de bine se simte el si ce mare stapan bisericesc peste urmasii lui Stefan cel Mare si Sfant? Ce frate, cand mai trece pe le Ierusalim, mai da un ban-gramada lui Kir Teofil ca sa arate cat de greu se poate reveni eparhial si sufleteste acasa?
    Ghici, Crestin Ortodox?

  13. dan alexandru spune:

    Treburi tare urate si nu simple…
    Vai de patriarhul ce ne-ar vinde credinta si vai de strainii ce ne-ar impinge catre aceasta…

    Cand serviciile secrete isi largesc taramul de lupta in planul religios, nu e lucru de bun augur.
    Cand masonii fac parte din acestea e poate chiar mai rau.
    Iar cand mai marii bisericii se complac in astfel de situatii si nu le demasca, se cheama ca deja l-au vandut pe Hristos.
    Sa nu fie asa!

  14. […] Cateva informatii in plus pe marginea nedorit si grav conflict (pentru toti credinciosii ortodocsi), gasim la parintele Savatie Bastovoi. […]

  15. alex spune:

    felicitari Patriarhului Daniel ca nu cedeaza

    Domnitorii romani au sustinut financiar Ortodoxia in Tara Sfanta si in Athos.

    I-auzi scuza, ar fi prea grea administratia daca toate bisericile autocefale ar avea cate-un asezamant. Ca sa vezi la ce se reduce fratia si comuniunea ortodoxa. Flutura sperietoarea unei administratii impovaratoare. Sa fim seriosi. Nu suntem cu nimic mai prejos decat celelate tari ortodoxe, dimpotriva: am fost printre cei mai cuminti, daca e sa ma uit la Rusia hrăpăreață, sau la grecii puși mereu pe harță, de se iau la îmbrânceli în fața Sfântului Mormânt.

    Si inca ceva: suntem alungati din asezamant dupa ce l-au definitivat. Pana acum ce a facut Patriarhia Ierusalimului, daca se temea de invrajbire, de subminare? A asteptat sa fie gata pentru a putea fi preluat fara sa mai necesite costuri/investitii?

    Sa fim seriosi

  16. enoriasa spune:

    Daca vor exista asezaminte monahale ale bisericilor autocefale, desigur ca veniturile care provin din danii, si turism religios vor reveni acestora, nu vor mai intra intr-o singura punga! De la bani si nu de la probleme teologice porneste conflictul. Se stie ca PF. Patriarh Daniel este un om puternic, foarte bun manager, priceput in a spori atat bunstarea bisericii cat si in a o imparti celor nevoiasi, cu probleme sociale grave. Cauzele supararii PF. Patriarh al Ierihonului probabli ca au legatura cu altceva, mai degraba cu asta

    http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:_aKy7pEMd2IJ:www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/04/08/conflict-intre-patriarhii-pe-motive-de-hegemonie-patriarhia-ierusalimului-ameninta-cu-intreruperea-comuniunii-patriarhia-romana/+patriarhia+romana+alaturi+de+patriarhia+Moscovei+a+refuzat+sa+semneze&cd=4&hl=ro&ct=clnk&gl=de&client=opera&source=www.google.de

  17. viorel spune:

    Un articol excelent ! blogul meu: http://www.stiripolitice.net ! multumesc

  18. Orobeti Gheorghe spune:

    E adevarat ca P.F. Daniel e o „amenintare” pentru celelalte Biserici dar ar trebui sa privim mai bine pentru ce este o „amenintare”. B.O.R. a construit la Ierusalim timp de zece ani si ma intreb de ce P.F. Teofil s-a trezit tocmai acu. E si vina noastra dar asta nu e un motiv sa nu ne mai pomeneasca Patriarhul si sa ne cateriseasca arhimandritul. Se observa in acest articol o ingaduinta pentru Biserica Ierusalimului si nu cred ca este corect din partea scriitorului sa nu fie impartial. Sa speram ca se vor impaca si Dumnezeu sa-i ajute.

  19. viorica spune:

    Placut e Domnului a locui fratii impreuna – greu e, se vede, sa ne tinem frati…

  20. MariaM spune:

    Nu este vorba de bani. Este vorba de ordinea canonica ce nu poate fi schimbata in Ortodoxie indiferent cat de drept sau nedrept ni se pare noua acum.

  21. danut spune:

    Iubiti frati intru Hristos, aseara la tv se discuta despre acest subiect. Eu sunt microb-ist (si dinamovist) si in pauza meciului, vrand sa dau pe Trinitas, ma opresc la b1 tv. Tema emisiunii: „BOR IN MARE SCANDAL INTERNATIONAL” Observ cu tristete ca nici Florian Bichir si Dan Ciachir (prezenti la Turcescu aseara) nu fac fata „necredinciosilor” sau celor anti-BOR. M-am scarbit de felul cu se discuta (mai rau ca la bodega)si m-am intors la meci. In fine… Florian Bichir a pus punctul pe „i”, spunand ca nu-i ceva asa de speriat, ci e pur si simplu o problema de diplomatie. Ma ia nervul ca anumite canale tv fac din tantar, armasar. Tovarasii din mass-media comerciala ne „omoara” cu nimicuri senzationale. Bun ca avem acest preaminunat si superb blog, sa ne dumirim impreuna. Sunt anumite subiecte „controversate” pe care e normal sa le tratam cu atentie. Detest injuriile,criticile,vorbele rele… la adresa Preafericitului Patriarh Daniel. Deaceea nu-mi place (in ce scrie, in ce afirma…) un Roncea sau un Claudiu Tarziu. Nu stiu care a zis ca Parintele Patriarh e „necredincios”, „ca crede in puterea banului”, „ca d-zeul Patriarhului e banul” etc. etc. etc. Asa ceva nu-i permis la un jurnalist crestin. Din pacate suntem dezbinati noi intre noi. Orgoliul, mandria, amorul propiu… isi spun cuvantul. Aveam nadejdea ca Lumea credintei e numai ARMONIE SI BUNA-CUVIINTA… insa nu-i chiar asa. Dumnezeu stie cum e pana la urma!

  22. dan alexandru spune:

    Patriarhul nostru este inteligent, dar credinta este trecuta in „fisa” postului?

  23. serafima spune:

    Daca e vorba de canoane, patriarhia Ierusalimului a incalcat la randul ei canoanele prin faptul ca l-a caterisit pe Ieronim Cretu. Cu ce drept? Te poate caterisi doar episcopul care te-a hirotonit, parca asa stiu eu, nu?
    Nationalismul grecesc e de vina aici. Grecii au monopol peste tot in Tara Sfanta si se cred buricul pamantului, insa ar fi bine sa nu uite ca atunci cand ei au cazut sub turci noi am fost cei care am preluat lupta pentru apararea credintei. Nu sunt nationalista,dar incerc sa fiu realista. Sunt studenta la istorie si dupa cate am citit pot spune cu certitudine ca fara domnitorii nostri, fara Stefan cel Mare, Alexandru Lapusneanu, Mihai Viteazul si multi multi altii, Athosul ar fi incetat sa mai existe (si ei, ca rasplata, nici macar nu au fost de acord sa ne construim o manastire romaneasca acolo).
    Insa cel mai dureros in toata treaba este este lupta pentru putere din sanul ortodoxiei. Privesc si ma minunez: am senzatia ca ma aflu nu in sanul unor biserici crestine,ci in valtoarea stapanitorilor lumii acesteia care se lupta intre ei pentru a stapani lumea.

  24. dan alexandru spune:

    Se reimpart „sferele de influenta” in ortodoxie. Ceea ce nu are de-a face cu credinta. „Ciolanizarea” ortodoxiei are ca model pe cea de zi cu zi. O abordare exclusiv intelectuala, netrecuta prin filtrul inimii, face din ortodoxie unul dintre idolii moderni propusi pentru un onorific premiu nobel al reconcilierii intre religii.
    Afinitatile perestroikiste ale noului val de patriarhi ortodocsi fac din Kiril, Daniel & co. varful de lance al ecumenismului cu orice pret. Avand asigurate deja locuri inalte in conducerea unei biserice mondiale a tuturor religiilor, nu le va fi greu sa inlature balastul canonic al ortodoxiei.

  25. gogo spune:

    o rog pe Serafima sa ma invete si pe mine istorie si sa imi spuna ce lupta pt apararea credinteie a dus Lapusneanu care a venit in a doua domnie cu ajitoir turcesc si a platit de-a lungul domniei sale tribut turcilor?sau de ce in cartile de istorie e trecuta doar Batalia de la Podul Inalt ca eu vreau da stiu si celelalte victorii(daca mai sunt) ale lui Stefan cel Mare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: