9 mai moldovenesc. Ziua Europei și Ziua Biruinței sovietice s-au suprapus

Ziua de 9 mai a fost mai mulți ani la rînd prilej de ciocniri politice între politicienii moldoveni. Întîmplător sau nu în această zi s-au suprapus două evenimente: Ziua biruinței, sărbătorită cu mult fast în Uniunea Sovietică și Ziua Europei pe care unii moldoveni simt nevoia să o sărbătorească și ei.

În acest an lucrurile par să se liniștească. Premierul Vlad Filat a organizat un dineu la care au fost invitați atît veteranii care au luptat în război de partea armatei sovietice, cît și cei care au luptat în armata română. Bătrînii păreau să nu mai aibă nimic de împărțit acum, lăsînd responsabilitatea războiului pe conducătorii de atunci ai statelor beligerante.

Întrebat fiind cum vede suprapunerea celor doua evenimente, șeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinau, Dirk Schuebel, a sugerat că, în fond, ele nu se exclud: „Personal, consider că nu este vorba despre o contradicţie. Respect profund ziua de 9 mai când lumea sărbătoreste sfârşitul oficial al celui de-al doilea război mondial. Ştiţi că sunt din Germania şi am mai multe motive pentru a respecta acestă zi de 9 mai, inclusiv pe cei care sărbătoresc acestă zi. Aş vrea să menţionez că persoanele care celebrează pe 9 mai eliberarea de fascismul hitlerist, de asemenea, sunt deschise pentru a sărbători şi Ziua Europei în acceaşi zi, având în vedere contextul actual şi viitor şi am ajuns la un numitor comun în acest sens”, a declarat Dirk Schuebel pentru azi.md.

Dirk Schuebel a explicat că mutarea Zilei Europei în ziua de 7 mai nu se face la Chișinău cu scopul de a evita suprapunerea sau confundarea cu ziua Ziua Biruinței. „Motivul real pentru care am ales de a sărbători Ziua Europei pe 7 mai este de a oferi oamenilor avantajul de sărbători din plin într-o zi de odihnă, or, ziua de 9 mai cade într-o zi de lucru. Aş dori să reiterez că nu văd nici o contradicţie în acest sens, merită să celebrăm ambele evenimente, ambele zile. Personal, în calitate de reprezentant al Uniunii Europene sunt în poziţia de a promova valorile europene, în acelaşi timp respectăm celelalte persoane care îşi sărbătoresc festivitatea lor”, a comentat oficialul european.

11 răspunsuri la 9 mai moldovenesc. Ziua Europei și Ziua Biruinței sovietice s-au suprapus

  1. Iulian Coman spune:

    Eu spun ca 10 mai este mai important pentru noi romanii de pretutindeni. Traiasca regele Mihai si printul mostenitor Nicolae. Traiasca regatul roman , jos republica instaurata ilegal in 1948.

  2. enoriasa spune:

    @Iulian Coman
    Domnule Coman, mata in ce secol traiesti? Din tot ce a macinat istoria de 2000 de ani, mata gasesti ca singurul lucru bun este o monarhie? Daca pensionarii de 70-80 de ani il vor pe batranul rege Mihai de Hohenzollern, crezi ca tinerii acestia minunati, vor sa se intoarca la Burebista? Intr-un singur punct sunt de acord cu dumneata – sa vina in fruntea poporului roman un rege, dar acesta sa fie regele matematicii, unul din numerosii „regi” romani ai matematicii, care de cinci zeci de ani conduc pe planeta la toate olimpiadele mondiale, aducand acasa in fiecare an zeci de medalii de aur, si care, in mod sigur pot crea si un model matematic de reorganizare si dezvoltare a societatii romanesti contemporane! Tot ceea ce exista in univers are un model matematic inclusiv societatea umana. Viitorul Romaniei trebuie sa fie proiectat de tinerii sclipitori ai acestui neam nu de batranei cumsecade care nu isi au radacinile in acest taram, transplantati de vantul istoriei intr-un loc strain pentru el, unde „raul, ramul mi-e prieten numai mie…”

    9 mai este „sfarsitul cosmarului”. Trebuie sarbatorita orice zi de pace.

  3. antuza spune:

    9 mai ziua Europei (care Europă?), şi a biruinţei (asupra cui, dacă mai are vreo importanţă), 5 mai ziua bărbatului (am aflat că există şi aşa ceva anul acesta), 8 martie ziua femeii (care a devenit deja o “tradiţie”), 1 iunie ziua copilului (sărmanii copii care au nevoie de cu totul altceva, ca de exemplu de hrană bună, de credinţă, de educaţie), etc., etc. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Sub “umbrela” acestei griji şi „toleranţe” universale în care fiecare categorie de populaţie şi fiecare concept important (vezi pace, pământ, etc.), are o zi în care este sărbatorit(ă), se mută astfel centrul de greutate de la adevăratele sărbători, la sărbătorirea SEPARATĂ a fiecăruia, dupa un ritual lumesc, superficial şi uneori de-a dreptul păgân. Nu mai există o unitate, o coeziune, o bucurie în a sărbători, ci o „diversitate” şi o separare nefirească a oamenilor pe criterii de vârstă, de sex, de preocupări. Cu alte cuvinte sărbătorim ceea ce ne deosebeşte şi nu ceea ce ne uneşte. Astfel se realizează şi prin aceste „evenimente”, atomizarea lumii în care trăim, şi în care nu mai predomină conceptul de întrajutorare dintre oameni, ci de falsă competiţie.

  4. daniela spune:

    nu pot sa comentez despre modelul matematic al societatii umane,dar cred ca acel batranel cumsecade ar face mai multa onoare Romaniei decat clasa politica actuala inca in putere.spun asta fara a fi imperialista si fara a fi prea priceputa in ale politicii.
    dar imi place sa sper ca,poate,alti conducatori ar tine mai mult la propria lor onoare si ne-ar face si noua mai multa onoare.
    nu stiu de ce am inceput sa vorbim despre Romania,cand parintele a postat despre Moldova…

  5. acelas spune:

    adevaratele fundaluri de culoare ale steagurilor …

    .

  6. acelas spune:

    dar poza anului in materie de u.e. ramane …

    .

  7. antuza spune:

    In completarea celor spuse mai sus, asi vrea sa adaug ca am observat ca duminica mironositelor este privita de catre unii crestini ca si o zi a femeii crestine. Incercand sa conferim parabolei evanghelice din duminica femeilor mironosite atributul unei sarbatori a femeii ortodoxe, riscam sa impartim sarbatorile crestine in sarbatori dedicate unei anumite parti a crestinilor, sau avand semnificatie speciala pentru o anumita categoie de crestini, lucru ce nu este benefic pentru unitatea in credinta ortodoxa. Nu am auzit inca sa existe o zi a barbatului ortodox, sau a copilului ortodox, sau a altei categorii de oameni careia sa i se atribuie o sarbatoare din calendarul ortodox. Fiecare zi de la Dumnezeu, si fiecare sarbatoare crestina are semnificatii pentru intreaga crestinatate, si nu evidentiza o categorie sau alta ca fiind aparte. Virtute putem gasi in mod egal la toate categoriile de oameni, dincolo de varsta, sex, stare sociala, nationalitate, etc.
    Femeile mironosite in dragostea lor pentru Iisus Hristos, stiau ca mai au o datorie de indeplinit, mirungerea trupului Domnului conform traditiei, deoarece punerea in mormant a Domnului fusese realizata in graba, fiindca a doua zi era pastele iudeilor. Asadar noi TOTI crestinii ar trebui sa urmam exemplul femeilor mironosite, si sa ducem la capat cu curaj tot ceea ce avem de facut raportat la Dumnezeu, la aproapele, si la viata noastra in general, pentru ca oricum, oricat am face, tot este putin, si mai ales sa incercam sa facem ceea ce tine de starea in care ne-am nascut, iar dupa ce am indeplinit ceea ce ne-a fost incredintat, sa vedem si cum isi indeplinesc si altii misiunea lor.

  8. liliana spune:

    9 mai moldovenesc. Ziua Europei și Ziua Biruinței sovietice s-au suprapus […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: