Omilie despre Paște a Sfîntului Afraat Persul (sec. IV). Capitolele 1-8.

l. Cel Sfînt i-a poruncit lui Moise despre Paște să-l prăznuiască în a l4-a zi a lunii întîia. Căci i-a zis lui Moise: „Poruncește obștii fiilor lui Israel să ia fiecare un miel de un an, fără meteahnă, dintre oi sau dintre capre să ia și să prăznuiască un Paște pentru Domnul toți fiii lui Israel” [Is l2, 3.5.6]. Căci i-a zis lui Moise să ia mielul din ziua a zecea a lunii și să-l păstreze pentru ei pînă în ziua a l4-a a lunii și să-l junghie la apusul soarelui și să stropească cu sîngele său ușorii caselor împotriva îngerului nimicitor, ca să nu intre la ei cînd îngerul nimicitor va străbate pamîntul Egiptului; și toată obștea să mănînce mielul în grabă și „să-l mănînce așa: cu mijloacele încinse, cu sandalele în picioare și cu toiegele în mîini”. Și i-a avertizat să-l mănînce în grabă și „să nu-l mănînce nefript sau fiert în apa”, ci „fript la foc” și de asemenea „să nu scoată nimic din el în afara casei” și să nu-i „zdrobească nici un os”. Așa au făcut fiii lui Israel și au mîncat Paștele în cea de a l4-a zi a lunii întîia, care se numește Nisan, luna florilor, întîia lună a anului.

2. Bagă de seamă, prietene, la tainele cuprinse în poruncile Celui Sfînt cu privire la prăznuirea Paștelui și cum i-a povățuit cu privire la toate porun-cile Lui și le-a zis: „Să fie mîncat într-o singură casă și nimic din el să nu scoateți în afara casei” [Is l2, 46]. Iar Moise le-a dat urmatoarea poruncă: „Cînd veți intra în pămîntul pe care vi-l va da Domnul și veți prăznui Paștele la vremea cuvenită, nu-ți va fi îngăduit să junghii Paștele în vreuna din cetățile tale, ci numai în locul pe care și-l va alege Domnul Dumnezeul tău; și tu și casa ta să te bucuri de praznicul tău” [Lv 23, l0; Dt l6, 5. 6. ll]. Le-a mai dat și temătoarea poruncă: „Străinul și năimitul să nu mănînce nimic din Paște și robul cumpărat cu bani ca să fie al tău, cînd va fi tăiat-împrejur trupul său, atunci să mănînce din Paște” [Is l2,43-44].

3. Mari și minunate sînt tainele acestea, prietene! Căci dacă în vremea cînd era în pamîntul său nu era îngăduit lui Israel să prăznuiască Paștele decît în Ierusalim, cum i se va îngădui să-l prăznuiască astăzi cînd este risipit întru toate neamurile și întru toate limbile, printre oameni necurați și netăiați-împrejur, să-și mănînce pîinea în necurăție în mijlocul neamurilor? Cum a spus despre ei Iezechiel atunci cînd Dumnezeu i-a arătat un semn: că-și va mînca pîinea în necurăție, iar el a întrebat spunînd: „O, Doamne al domnilor, sufletul meu nu e necurat și carne necurată n-a intrat în gura mea”. Iar el i-a spus lui Iezechiel: „Acesta va fi drept semn, căci așa vor mînca fiii lui Israel pîinea lor în necurăție în mijlocul neamurilor [pagîne] printre care îi voi împrăștia” [Iz 4,l4.3.l3].
Dacă, precum spuneam, pe cînd Israel era în pămîntul [făgăduit], nu îi era îngăduit să junghie Paștele în orice loc, ci numai înaintea singurului altar din Ierusalim, cum mai poate atunci prăznui astăzi taina Paștelui? Căci este risipit în mijlocul unor popoare străine, și de aceea nu-i mai este îngăduit. Așa mărturisește Dumnezeu și prin prorocul: „Că zile fără număr fiii lui Israel vor rămîne fără jertfă și fără altar, fără efod și fără tămîiere”. Iar Ierusalimului îi mai spune: „Voi face să înceteze desfătările, sărbătorile, lunile noi și sîmbetele lui” [Os 3, 3 4; 2, ll]. Iar despre chivotul legămîntului spune: “Nu se va mai zice «chivotul legămîntului Domnului»; nimeni nu-și va mai aduce aminte de el și nu va mai face altul” [Ir 3, l6]. Din clipa în care a spus: „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de el și nu-și va mai face altul și nu va mai urca la inima nimănui”, cum de mai îndrăznesc să-l rezidească? Moise însuși a prorocit despre el: „Voi întărîta pizma un popor care nu e popor, le voi aprinde mînia printr-un neam fără pricepere” [Dt 32, 2l].
Acum te întreb pe tine, înțeleptule tîlcuitor al poporului [iudeu], care nu pătrunzi cuvintele Legii: arată-mi cînd s-a împlinit aceasta, ca Dumnezeu să întărîte pizma poporului printr-un popor care nu e popor și i s-a aprins mînia printr-un neam fără pricepere? Dacă pizmuiești poporul ivit din neamuri [păgîni], împlinește cuvîntul Scripturii pe care odinioară Moise ți l-a încredințat pentru tine în cartea sa. Și dacă prăznuiești Paștele în orice loc, în sălașul tău din pămînt străin, îl prăznuiești călcînd porunca, fiindcă Dumnezeu v-a scris și v-a dat carte de despărțire [Ir 3, 8].


4. Iar dacă nu ești convins, ascultă pe prorocul Ieremia care zice: „Părăsit-am casa mea și moștenirea mea am lăsat-o. Am dat-o pe iubita sufletului meu în mîna vrăjmașilor ei, moștenirea mea s-a făcut pentru mine ca o pasăre pestriță” [Ir l2, 7. 9]. Care e această pasăre pestriță? te întreb. Pasărea pestriță e Biserica dintre neamuri [păgîne]. O numește „pestriță”, pentru că a fost adunată din multe limbi și a fost adusă dintre neamuri departate. Dar dacă nu ești convins că neamurile [păgînii] sînt mulțumirea lui Dumnezeu, ascultă cum vorbește și Ieremia cînd cheamă neamurile și îl respinge pe Israel. Căci zice: “Opriți-vă de la căile voastre, priviți și întrebați de căile celor de demult, de calea cea bună, și mergeți pe ea! Iar voi ați spus: „Nu vom merge” [Ir 6, l6]. Atunci El mai zice: „Pus-am păstori peste voi, ca să ascultați sunetul trîmbiței”. Iar ei au spus: „Nu vom asculta” [Ir 6, l7]. Atunci, văzînd că fiii lui Israel n-au ascultat, s-a întors spre Biserica dintre neamuri [păgîni]. Fiindcă zice: „Ascultați, neamuri, și cunoaste adunare [biserică] cine e în mijlocul tău” [Ir 6, l8]. Iar David spune: „Adu-ți aminte de Biserica ta pe care ai cîștigat-o dintru început” [Ps 74, 2]. Iar Isaia zice: “Ascultați, neamuri, ce am făcut și cei de departe cunoașteti puterea Mea” [Is 33, l3]. Și tot Isaia mai vorbește despre Biserica ce va fi printre neamuri [păgîni]. Căci zice: „Fi-va în zilele de pe urmă ca muntele casei Domnului va fi întărit peste vîrfurile munților și se va ridica peste dealuri și toate neamurile se vor uita într-acolo” [Is 2, 2]. De ce zice Isaia: „Ascultați, neamuri, ce am făcut și cei de departe cunoașteti puterea Mea. Înfricoșatu-s-au păcătoșii în Sion și cutremur a căzut peste păgîni” [Is 33, l3-l4]? Ce vrea să spună că va da de știre ce a făcut și va arăta puterea Sa celor de departe și că înfricoșează pe păcătoși în Sion și că va face să cadă cutremur peste păgîni? Nimic altceva decît că a chemat neamurile [păgînii] și prin ele a întărîtat spre pizma poporul [cf. Dt 33, 2l]. Iar El își arată puterea Sa celor ce sînt departe, făcînd să vină mînia celui ce judecă poporul Său și înfricoșează pe păcătoșii din Sion, care se numește „cetate sfîntă” [Is 52, l], și face să vină cutremurul peste păgîni, care sînt prorocii cei mincinoși, cum zice despre prorocii ce vin din Ierusalim: „De la voi a ieșit păgînismul în tot pămîntul” [Ir 23,l5].

5. Ai auzit așadar, prietene, ce ți-am spus despre acest Paște: că taina lui a fost dată poporului dintîi [Israel], iar astăzi adevărul său s-a întins printre neamurile [păgîne]. Căci cugetul celor neștiutori și nepricepuți se tulbură foarte pentru marea zi a praznicului acestuia, cum anume trebuie făcută cunoscută și păzită. Fiindcă Mielul cel adevărat e Mîntuitorul nostru, miel de un an, fără prihană, cum a zis despre el prorocul: „Nu se află în el fărădelege și în gura lui nu se găsește minciună; dar Domnul a vrut să-l zdrobească și să-l facă să sufere” [Is 53, 9. l0]. Dacă l-a numit „de un an”, e pentru că era un copil, slobod de păcate, precum a zis ucenicilor Săi: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca niște prunci, nu veți intra în împărăția cerurilor” [Mt l8, 3]. Iar Isaia zice despre cel drept: „Copilul care păcătuiește va muri moșneag de o sută de ani, ca să fie lovit de blestem” [Is 65, 20].

6. Fiindcă Mîntuitorul nostru a mîncat Pastele împreună cu ucenicii Săi în noaptea dinaintea a zilei a l4-a. Și Domnul a prefăcut semnul Paștelui în adevăr pentru ucenicii Săi. Căci după ce Iuda a ieșit de la ei, a luat pîinea, a binecuvîntat-o și a dat-o ucenicilor Săi zicînd: „Acesta este Trupul Meu. Luați, mîncați toți dintr-însul”. Și tot așa a rostit o binecuvîntare asupra vinului, zicînd: „Acesta este Sîngele Meu, Legamîntul cel nou, vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea, cînd vă strîngeți laolaltă”. Domnul a zis aceasta înainte de a fi fost prins. După care S-a sculat de unde prăznuise Paștele și unde își dăduse Trupul spre mîncare și Sîngele spre băutură și S-a dus cu ucenicii Săi la locul unde a fost prins. Căci din clipa în care au mîncat Trupul Său și au băut Sîngele Său, a fost socotit printre cei morți. Domnul nostru Și-a dat spre mîncare Trupul Său cu mîinile Sale și înainte de a fi fost răstignit a dat spre băutură Sîngele Său, și a fost prins în noaptea zilei a l4-a și a fost judecat pînă la ceasul al șaselea, iar la ceasul al șaselea L-au osîndit și L-au înălțat pe cruce. Iar cînd L-au judecat, n-a spus nimic și n-a dat nici un răspuns judecătorilor Săi. Căci ar fi putut vorbi sau da un răspuns, dar nu e cu putință să vorbească cineva socotit deja printre cei morți. Iar de la ceasul al șaselea pîna la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, iar El și-a dat duhul Său Tatălui Său la ceasul al nouălea. Și a fost printre cei morți în noaptea care se lăsase în ziua a l5-a, în noaptea de sîmbăta și toată ziua următoare, și în timpul celor trei ceasuri de vineri. Iar în noaptea în care a început duminica, la ceasul în care își dăduse Trupul și Sîngele Său ucenicilor, a înviat din morți.

7. Acum, înțeleptule, arată care sînt cele trei zile și cele trei nopți pe care Mîntuitorul nostru le-a petrecut printre cei morți? Căci iată, vedem cele trei ceasuri ale zilei de vineri și noaptea care a început sîmbătă și toată ziua următoare, iar în noaptea de duminică a înviat. Arată-mi cele trei zile și cele trei nopți: unde sînt? Căci, iată, a fost [printre cei morți] o zi și o noapte întreagă. Dar cu adevărat, precum a zis Mîntuitorul nostru: „Așa cum Iona, fiul lui Matai, a fost în pîntecele chitului trei zile și trei nopți, așa și Fiul omului va fi în inima pămîntului” [Mt l2, 40]. Pentru că din clipa în care și-a dat spre mîncare Trupul Său și spre băuturș Sîngele Său, sînt trei zile și trei nopți. Fiindcă era noapte cînd Iuda a ieșit de la ei și cei unsprezece ucenici ai Lui au mîncat Trupul Mîntuitorului nostru și au băut Sîngele Său. Iată, așadar, o noapte: cea în care începuse ziua de vineri. Iar pînă la ceasul al șaselea a fost judecat. Iată, așadar, o zi și o noapte. Iar cele trei ceasuri de întuneric de la ceasul al șaselea și pînă la ceasul al nouălea și cele trei ceasuri de după întuneric fac, iată, două zile și două nopți. La care se adaugă noaptea întreagă în care începea sîmbăta și toată ziua sîmbetei. Și așa s-au împlinit pentru Domnul aflat printre cei morți cele trei zile și trei nopți. Iar în noaptea de duminica a înviat din morți.

8. Fiindcă Paștele iudeilor sînt ziua a paisprezecea, noaptea și ziua ei, iar ziua noastră a marii Patimi e ziua de vineri, ziua a l5-a, noaptea și ziua ei. Atunci, după Paște, Israel a mîncat azimă timp de șapte zile, pînă în ziua a 2l-a a lunii (Is l2, l8-l9]. Și noi păzim azima, prăznuirea Mîntuitorului nostru. Ei manîncă azima cu ierburi amare, iar Domnul nostru a depărtat paharul cu fiere și a ridicat toată amărăciunea neamurilor [păgîne], atunci cînd le-a gustat dar n-a vrut să bea din el. Iudeii își aduc aminte de păcatele lor în fiecare an [în ziua ispașirii], iar noi pomenim răstignirea și umilința Mîntuitorului nostru. Căci de Paște ei au ieșit din robia lui Faraon, iar noi în ziua răstignirii am fost sloboziți din robia lui Satan. Ei au junghiat mielul turmei, iar prin sîngele sau au fost izbăviți de îngerul stîrpitor, iar noi prin sîngele slăvitului Său Fiu am fost izbăviți de faptele stîrpiciunii pe care le-am făcut. Aceia au avut drept călăuză pe Moise, iar noi avem de Căpetenie și Mîntuitor pe Iisus. Pentru ei Moise a despicat marea și a trecut prin ea; iar Mîntuitorul nostru a despicat iadul și a zdrobit porțile lui, atunci cînd a intrat în sînul său, și, deschizîndu-le, a croit cale înaintea tuturor celor ce au crezut întru El. Acelora le-a fost dat sa mănînce mană, iar nouă Domnul nostru ne-a dat să mîncăm trupul Său. Pentru aceia a făcut să țîșnească apă din piatră, iar pentru noi Mîntuitorul nostru a făcut să curgă apă vie din sînul Său. Acelora le-a făgăduit drept moștenire pămîntul Canaan, iar nouă ne făgăduiește pămîntul vieții. Pentru aceia Moise a înălțat șarpele de aramă, ca oricine îl va vedea să se izbăvească de mușcătura șarpelui; iar pentru noi Hristos S-a înălțat pe Sine însuși ca, privind spre El, să ne izbăvim de mușcătura șarpelui Satan. Pentru aceia Moise a ridicat cortul cel trecător, ca să-și aducă aici jertfele și ofrandele ca să li se ierte păcatele; iar Iisus a înălțat cortul lui David care era căzut și a înviat. Căci zice iudeilor: „Templul acesta pe care îl vedeți, îl veți dărîma, și în trei zile îl voi înălța” [In 2, l9]. Iar ucenicii Săi au înțeles că vorbea despre trupul Său, pe care, cînd aveau să-l dărîme, îl va reînălța în trei zile. În acest cort ne-a făgăduit viața și înăuntrul său aveau să ne fie iertate păcatele noastre. Cortul lor l-a numit „cort vremelnic” pentru că n-a fost slujire în el decît puțină vreme, iar cortul nostru l-a numit „templu al Duhului Sfînt în veac” [l Co 6,l9].