Svastica roz – originile homosexuale ale nazismului (fragment)

Karl Heinrich Ulrichs

”Bunicul” mișcării mondiale pentru drepturile homosexualilor era un avocat homosexual german, numit Karl Heinrich Ulrichs (1825-1895). La vîrsta de 14 ani, Ulrichs a fost sedus de instructorul său de călărie, un bărbat homosexual în vîrstă de aproape 30 de ani (Kennedy în Pascal:15). Observatorii familiari cu puternica corelație aparentă între molestarea sexuală în copilărie și homosexualitatea ca adult ar putea concluziona că această experiență din tinerețe l-a făcut pe Ulrichs să devină homosexual. Oricum, Ulrichs însuși, a ajuns la o explicație mai degrabă bazată pe ereditate decît pe mediu asupra condiției sale. În anii 1860 Ulrichs a propus o teorie care îi definea pe homosexuali ca al trei-lea sex. El sugera că homosexualitatea bărbaților ar putea fi atribuită unui amestec psiho-spiritual în care corpul unui bărbat devenea casa unui suflet feminin (si invers pentru femei). El îi numea pe membrii acestui al trei-lea sex ”Urnings” (pentru bărbați) și ”Dailings” (pentru femei). Din moment ce homosexualitatea era o condiție înăscută, el motiva, că nu ar trebui incriminată.

Deși Ulrichs nu a avut succes în modificarea legilor împotriva homosexualității, eforturile lui au încurajat activismul politic larg răspîndit. Un urmaș timpuriu, scriitor germano-ungar pe nume Benkert (sub pseudonimul, Karoly Maria Kertbeny), a creat termenul ”homosexual” într-o scrisoare deschisă anonimă adresată Ministerului de Justiție Prusac în 1869 (Lauritsen și Thorstad:6). Steakley scrie că înainte de asta, homosexualii erau cunoscuți ca sodomiți, pederaști sau ”Knabenschaender” (literal, ”violatori de băieți”)” (Steakley:13). Primul studiu psihiatric asupra homosexualității în Germania a fost publicat în 1869 ca rezultat al eforturilor lui Ulrichs. Studiul susținea decriminalizarea homosexualității în favoarea tratamentului medical (Oosterhuis și Kennedy:13). Cel mai mare impact intelectual al lui Ulrichs asupra propriei generații a venit prin invenția sa, a termenului ”Uranians” (Uranieni), pe care l-a introdus în 1862 ca o nouă denumire pentru homosexuali (atît Urnings cît și Dailings). El a luat termenul din Simpozionul lui Platon, în care se spunea că activitatea homosexuală se afla sub protecția celei de-a noua muze, Urania. La sfîrșitul anilor 1800 homosexualii germani își spuneau frecvent Uranieni, iar un slogan militant homosexual: ”Uranieni ai lumii, uniți-vă!”, devenise cunoscut internațional (Rutledge:41). În citatul următor Ulrichs folosește termenul în explicația sa a teoriei ”celui de-al trei-lea sex”, și ilustrează grafic mentalitatea ”Fems”:

”Aparte de direcția feminină a dorinței noastre sexuale, noi Uranienii îndurăm un alt element feminin în noi, care îmi pare, că oferă dovada pozitivă că natura a dezvoltat în noi sămînța masculina la modul fizic, dar pe cea feminină din punct de vedere spiritual. Îndurăm acest element feminin din copilăria noastră timpurie. Caracterul nostru, modul în care simțim, întregul nostru temperament nu este masculin ci este incontestabil feminin. Acest element feminin interior este recunoscut în afară prin natura noastră exterioară aparent feminină” (Fee:37).

Ulrichs s-a opus public sadomasochismului și pedofiliei (probabil din cauza propriei molestări din adolescență). El a scris împotriva conceptului de ”Iubire grecească” și a considerat ”atracția sexuală față de cei neajunși încă la pubertate ca fiind o boală”. În încercarea lui de a abroga Paragraful 175 din Codul Penal german, Ulrichs a susținut legi mai stricte împotriva pedofiliei. Oricum, condamnarea lui Ulrichs a sexului între bărbați și băieți, se referea doar la băieții prepuberi. După cum arată citatul următor din publicația sa Forschungen Ueber das Raetsel der mannmannlichen Liebe (”Investigație asupra enigmei iubirii homosexuale”), Ulrichs nu se opunea sexului între bărbați și băieți care erau ”maturi din punct de vedere sexual”.

”Homosexualitatea (Urning) nu este nici pe departe mai periculoasă pentru băieți imaturi decît este relația între un bărbat adevărat și o fată necoaptă. În rest, îl las bucuros pe molestatorul de copii la binemeritata pedeapsă prin lege. Integritatea unui minor lipsit de voință să fie sfîntă pentru fiecare Urning. Nu găsesc nici o scuză pentru cei ce depășesc această limită. Așadar, lăsați seducerea băieților imaturi să fie un act indecent demn de pedeapsă, căci eu susțin asta întrutotul.” (Ulrichs:16).

Diferența între băieți maturi și imaturi s-a pierdut la mulți dintre cei ce au urmat ridicării mișcării homosexuale în Germania. De exemplu, Friedrich Engels, într-o scrisoare adresată lui Karl Marx despre cartea pe care Ulrichs o scrisese, spune, ”Pederaștii au făcut o statistică și au descoperit că sînt un grup puternic în statul nostru. Singurul lucru care lipsește este o organizație, dar se pare că ea există deja, deși este ascunsă.” (Plant:38). Engels îl consideră pe Ulrichs un pederast în ciuda restricției arbitrare de vîrstă asupra sexului cu băieți.

Activitatea politică a lui Ulrichs a pavat calea către o largă și puternică mișcare homosexuală care a crescut atît în numărul de adepți cît și în influența politică și socială în Germania pre-nazistă. După numai un sfert de secol de la moartea lui, în 1895, homosexualitatea a devenit foarte răspîndită în Germania erei Republicii Weimar. Orașe ca Munchen și Berlin au devenit fiecare în parte o Mecca pentru practicanții tuturor formelor de perversiuni sexuale. După cum observa William Manchester în Armele lui Krupp ”Accentul culturii Wilhelmine pe masculinitate a produs o generație de perverși. În străinătate sodomia era în mod delicat cunoscută ca ”viciul german” ”(Manchester, 1968:232).

Samuel Igra, un evreu german care publicase Viciul național al Germaniei în 1945 (un studiu al influenței homosexuale în Germania), comenta asupra creșterii homosexualității după schimbarea secolului:

În Germania aceste vicii nenaturale au devenit un adevărat cult între clasele conducătoare. În 1891 binecunoscutul psihiatru german, Krafft-Ebbing, unul din marii pionieri în ramura psiho-patologiei, a publicat o carte numită Psychopatia Sexualis în care declara că perversiunea sexuală în Germania creștea în mod alarmant. Comisarul Hans von Tresckow, care a fost conducătorul unei ramuri speciale a Departamentului de criminalistică a poliției din Berlin din 1905 pînă în 1919, a publicat următoarele în memoriile sale:

”Pot să confirm afirmația (făcută de Krafft-Ebbing) că grupurile homosexuale au crescut în mod constant în ultimele decade, în special în orașele mari. În prezent în Berlin sînt cu siguranță mai mult de o sută de mii de persoane dependente de această practică. Ei au o legătură foarte strînsă, avînd chiar propriul lor ziar, Die Freundschaft, care apare în mod regulat și le apără interesele” (Von Fuersten și Anderen Sterblichen, de Hans von Tresckow, p.110. F. Fontane & Co. Berlin. 1992) (Igra:27f).

Traducere din engleză: ANA-LARISA POSPAI