Alegerea de patriarh (1948) văzută de la Moscova

De Acad. Florin Constantiniu

În cele două masive volume de documente, Puterea şi Biserica în Europa de Est, 1944-1953 (în limba rusă, Moscova, ROSSPEN, 2009), se găsesc şi numeroase informaţii despre Biserica Ortodoxă Română, ca de altminteri şi despre celelalte Biserici din ţările intrate în sfera de hegemonie sovietică. Documentele din cele două volume, tipărite de istoricii ruşi, vor trebui cunoscute şi valorificate de cercetătorii istoriei Bisericii Ortodoxe Române prin confruntarea cu sursele româneşti şi – se înţelege de la sine – cu spiritul critic de rigoare.

Uneori, documentele sovietice aduc informaţii în răspăr cu imaginile devenite tradiţionale în România. De pildă, opinia atât de răspândită că preotul Ioan Marina, ajuns patriarhul Justinian Marina, a făcut surprinzătoarea şi fulgerătoarea carieră cu sprijinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl adăpostise după evadarea de la Târgu-Jiu. Aşa cum se va vedea mai jos, sursele sovietice prezintă o altă versiune.

Moscova urmărea cu mare atenţie situaţia Bisericii Ortodoxe Române, mai ales după moartea patriarhului Nicodim, în urma căreia tronul patriarhal devenise liber. Astfel, la 13 aprilie 1948, G.G. Karpov, un fost colonel de securitate ajuns preşedintele Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, a adresat o notă lui K.E. Voroşilov privind vizita unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române la Moscova, însoţită de profesorul Stanciu Stoian, ministru Cultelor din România. În ampla dare de seamă despre vizita acestei delegaţii, fostul colonel sovietic se ocupă de problema alegerii viitorului patriarh: „În Biserica Română există trei candidaturi: mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan, mitropolitul (Moldovei – n. n.) Justinian şi episcopul de Oradea, Nicolae (Popovici) – membru al delegaţiei. În jurul acestor candidaturi, se desfăşoară o luptă. După părerea majorităţii clerului, cel mai demn – din punctul de vedere bisericesc – este Nicolae Bălan, dar activitatea lui pro-fascistă din trecut constituie un mare obstacol şi el nu se bucură de încrederea guvernului. Candidatura lui Nicolae Popovici, după propria lui mărturie, este sprijinită de Petru Groza. Cel mai activ pretendent la tronul patriarhal este mitropolitul Justinian, sprijinit de Partidul Comunist, faţă de care are meritul de a fi ajutat şi a fi ascuns pe comunişti în timpul regimului Antonescu. Caracterizându-l pe Justinian ca autoritar, hotărât, capabil să înlăture obstacolele din calea sa, membrii delegaţiei consideră candidatura lui nepotrivită deoarece Justinian este un om insuficient de instruit. Ei declară direct că, dacă alegerea patriarhului va fi liberă de imixtiunea guvernului şi a partidelor politice, atunci patriarh va fi ales mitropolitul Nicolae Bălan. Referindu-se la Justinian, acesta (Nicolae Bălan – n. n.) a spus: «Dacă se doreşte ca patriarhul să-i urmeze pe comunişti, atunci trebuie ales Justinian, iar dacă se doreşte ca Biserica să-i urmeze pe comunişti, atunci poate fi ales oricine, dar nu Justinian». Nu este exclusă posibilitatea – continuă raportul sovietic – ca acestea să fi fost spuse din considerente tactice şi, poate, nu fără ştiinţa ministrului Cultelor din România, Stanciu Stoian, al doilea secretar general al partidului Frontul Plugarilor, caracterizat de Ministerul Afacerilor Externe al URSS drept un carierist şiret. Până în 1938, Stanciu Stoian a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc” (Vlasti i ţerkov v Vostocinoi Evrope, vol. I, p. 667-668).

La 30 aprilie 1948, V.S. Karpovici, locţiitorului şefului Secţiei pentru problemele conducerii centrale a Bisericii Ortodoxe Ruse din cadrul Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă guvernul sovietic, a trimis următoarea notă informativă şefilor săi: „Problema candidaturii pentru funcţia de patriarh al României nu a fost încă rezolvată. Candidatura lui Justinian Marina este propusă de Pauker şi Luca, dar întâmpină obiecţiile lui Gheorghiu-Dej, deoarece Justinian nu se bucură de suficientă autoritate în rândurile clerului. La sfârşitul lui mai, vor avea loc alegerile şi întronizarea patriarhului şi se intenţionează să fie invitate să participe delegaţii ale Bisericilor din Alexandria, Constantinopol, Ierusalim şi a celei din Rusia” (ibidem, p. 671).

Nota lui V.S. Karpovici aruncă o lumină cu totul nouă în cazul poziţiei adoptate de cei trei conducători comunişti din România: Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca. Spre deosebire de ceea ce se considera până acum, sursa sovietică arată că Gheorghiu-Dej avea rezerve în a sprijini candidatura lui Justinian Marina. Argumentul său nu era lipsit de consistenţă: proaspătul ierarh al Bisericii nu se bucura de autoritate în rândurile clerului, având în vedere că pregătirea sa teologică era destul de precară. În acelaşi timp, faptul că cei doi rivali ai lui Dej din conducerea Partidului – Ana Pauker şi Vasile Luca (acesta din urmă responsabil cu problemele bisericeşti pe linie de partid şi de stat) – îl susţineau pe Justinian, îl făcea, probabil, pe Dej să fie rezervat în promovarea lui Justinian.

Evident, toate aceste probleme vor trebui studiate şi în lumina documentelor furnizate de istoricii ruşi. Deocamdată, lucrarea cea mai temeinică privind alegerea şi activitatea patriarhului Justinian o datorăm lui George Enache şi Adrian Nicolae Petcu (Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Galaţi, Ed. Partener, 2009). Pentru dispunerea forţelor în ajunul alegerilor, amintim că, potrivit autorilor, Justinian Marina era „agreat de Gheorghiu-Dej, Emilian Antal, locţiitor de mitropolit al Sucevei, sprijinit de Emil Bodnăraş şi Vasile Luca” şi Nicolae Popovici, episcopul Oradiei „susţinut, se pare, de Petru Groza” (p. 42).

Numai cercetări viitoare vor putea desluşi corect raporturile dintre puterea comunistă şi Biserica Ortodoxă în acest moment crucial, anul 1948, atât în istoria ţării, cât şi în istoria cultelor creştine din România.

Anunțuri

23 Responses to Alegerea de patriarh (1948) văzută de la Moscova

  1. Donkeypapuas spune:

    Câtă vreme nu este elucidat anul 1947 (cu atâtea morţi cel puţin „suspecte” în cadrul ierarhiei noastre bisericeşti plus scoaterea din treapta episcopală a altora) e cam fără rost a se discuta. În plus, mie personal Florin Constantiniu nu-mi inspiră cine ştie ce mare încredere ca istoric. O „Istorie” nu poate fi „sinceră” ci mai degrabă „corect”, „onest” prezentată.

  2. octavpelin spune:

    Genial articolul,chiar azi am postat pe blog un articol in care aratam contributia adusa de Mitropolitul Transilvaniei,Nicolae Balan in salvarea celor 400.000 de evrei , cu stima, Octav,o duminica minunata!

  3. blogideologic spune:

    Academicianul Florin Constantiniu este un istoric buharinist, cum singur spunea. Aceasta înseamnă că interpretează istoria României în interesul Rusiei, nu în interesul României. Despre istoria noastră corectă în primele trei veacuri ale erei creştine, mult mai corect vorbeşte istoricul Will Durrant, decât istoricul Florin Constantiniu. De altminteri şi filosoful Constantin Noica le recomanda discipolilor săi români să îl citească pe Will Durrant (care se găsea la câteva biblioteci bune din Bucureşti şi înainte de 1989). În “Istoria sinceră a poporului român”, care este de fapt mai mult o istorie buharinistă a poporului roman, Florin Constantiniu nu aminteşte nimic despre opera de jurisdicţie romană din primele două veacuri ale erei creştine, de fapt până la Constituţia Antoniniană de la 212 AD care creează romanitas şi Romania. În fine, Florin Constantiniu refuză să trateze cultural istoria poporului român. Chiar şi aici, academicianul Florin Constantiniu se fereşte să îl încadreze pe ministrul Cultelor, Stanciu Stoian, în cadrul culturii româneşti. El l-a sprijinit foarte mult, în evoluţie şi în “planul de muncă” pe marele nostrum cărturar Alexandru Duţu, în vremuri mai umile pentru acesta, când încă nu ajunsese academician. Cred ca academicianul Alexandru Duţu a fost unul dintre cei mai onesti, si fericiţi! intelectuali români din perioada comunistă. Amintesc în mod expres faptul că Alexandru Duţu fusese marcat în formarea sa intelectuală de spiritul mişcării culturale ortodoxe române Rugul Aprins. Aceasta miscare culturala ortodoxa a demonstrat ca patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, –chiar si în cele mai aspre condiţii politice–, a îndeplinit funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei, aceea de a permite condiţiile legăturii celei mai fertile între gândirea filosofică şi teologie. Fără să ştie, în ruptura sa de Moscova din anul 1962, guvernarea comunistă a României va resuscita spiritul lui Condillac într-o forma modernă. Reamintesc că spiritul abatelui francez Bonnot de Condillac influenţase ideologic şi formarea Partidei Naţionale a primilor liberali români din secolul XIX. Dar la începutul anilor 1960, iată cum şi comuniştii naţionalişti români realizează importanta educaţiei, precum şi revenirea la modelul cultural francez! Care, din fericire, era promovat cu foarte mare acurateţe de către intelectuali de seamă din Partidul Comunist Francez. Aceşti intelectuali comunişti din Franţa generalului Charles de Gaulle nu întrebuinţau ‚limbajul de lemn’, ci reprezentări ontologice autentice. Tot la fel, ministrul culturii din guvernul patronat de Charles de Gaulle, scriitorul André Malraux (1901-1976), un simpatizant al cauzei comuniştilor şi în războiul civil din China, ăi în războiul civil din Spania, ăi în lupta Uniunii Sovietice împotriva lui Adolf Hitler, demonstra totuşi că era tensionat de Absolut atunci când pronunta fraza scolastic- anselmiană: « Le XXIe siècle sera religieux ou ne sera pas. » („Secolul XXI va fi religios ori nu va fi deloc”). În materie de educaţie, comuniştii francezi aveau pregătit, încă de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, “planul Langevin-Wallon”, a carui esenţă o redă fraza : “Spiritul copilului este un rug ce trebuie aprins, nu un vas care urmează să fie umplut cu ştiinţă.”Folosindu-se limbajul figurativ, acelaşi mesaj era deja înscris şi în picturile bisericeşti exterioare de pe volumul Moldoviţa al Marii Enciclopedii româneşti din secolul al XVI-lea. Henri Wallon era un pedagog si psiholog francez mergând pe linie “senzualista”, adica în siajul gândirii lui Condillac, fiind specialist în psihologia copilului. Henri Wallon scrie cartea De la act la gândire, cel mai consistent text de psihologie din secolul XX, extrem de greu de tradus în alte limbi decât în cele neolatine, si poate înca mai greu de „digerat” intellectual. În limba româna, textul lui Henri Wallon despre psihologia formarii gândirii copilului plecând de la actele sale în interactiunea cu lumea, va fi tradus de academicianul Alexandru Dutu. Găsim numele acestui mare intelectual român, însarcinat de comuniştii naţionalisti cu traducerea pedagogiei lui Wallon, surprinzător, într-o pagină din “Jurnalul fericirii” tinut de marele carturar Nicolae Steinhardt : “Ianuarie 1955/Orele 14. Telefon al parintelui Mihai. Sunt convocat la orele 16. Voi vedea de ce. S-a petrecut ceva rau? Vreo boala? /- Sunt eu om sa ma adresez (traducerea franceza: suis-je homme à ?) unui avocat în caz de boala? Îl aud surâzând la celalalt capat al firului. În odaita-hol din casa parohiala a Schitului gasesc lume multa de tot, numai crema si elita. Ma lamuresc de îndata asupra temei reuniunii. Parintele Cleopa, spiritualul manastirii Slatina, calugar de origine taraneasca si cu reputatii de sfânt, sade pe scaunul oaspetelui, iar acesta pe un taburet la picioarele lui, cuminte si cucernic, foarte prevenitor si nitel prea supus. De ce oare gestul acesta de fireasca smerenie pare calcat pe vorbele din Fapte 22, 3. Daca cel ce sta la picioarele maestrului e Pavel, cel de pe scaun nu mai e decât Gamaliel. Parintele Cleopa, destul de tânar, simplu, vorbitor înlesnit, cu privire blânda, parul, barba si mustatile foarte negre, si purtare serioasa. I se pun tot felul de întrebari si raspunde la toate nu numai cu multa rabdare si dreapta socotinta, dar si cu vadita atentie, reflectând îndelung. Codin Mironescu [Alexandru Mironescu], Todirascu [Stefan Todirascu], Pillat [Dinu Pillat], Alice Voinescu, Mihai Musceleanu, doctorul Voiculescu [Vasile Voiculescu], Alexandru Duţu, multi tineri cu ochii aprigi si calzi asculta rapiti si se cunoaste ca au parte de fericire. Unii dintre ei, ca Pavel Sim. [Paul Simionescu], Virg. Cd. [Virgil Cândea] si altii studiaza teologia în orele libere si dau examenele clandestin. Da, astia n-ar pleca întristati de la Domnul.” Personalitatea academicianului Alexandru Dutu influenteaza viata noastra intelectuala printr-o multime de alegeri esentiale. Psihologia „senzualistă” a lui Henri Wallon constituia, pentru comunistii nationalisti români, o alternativa palatabila si convenienta atât la psihanaliza occidentala, cât si la psihologia hedonica pe care se bazeaza logica „agentului rational” din economia de piata libera. Pe toata perioada traducerii cărtii Henri Wallon, viitorul academician Alexandru Dutu a pastrat legatura spirituala cu parintele Ilie Cleopa. Traducerea româneasca oferita noua de carturarul Alexandru Dutu, îndrumat spiritual de parintele Cleopa, este tot atâta de bogata în sensuri ca si originalul cartii în Limba Franceza. Pe pagina de titlu a cartii lui Wallon era precizat în mod expres: „Lucrarea a aparut sub îngrijirea prof. dr. Stanciu Stoian, membru corespondent al Academiei R.P.R.”

  4. antonia spune:

    @Donkeypapuas

    Mie nu mi-ar inspira încredere un istoric care s-ar hazarda să susţină că scrie o istorie „corectă”. Cred că nici nu există „istorie corectă” ci numai istorii şi istorii. O istorie corectă a poporului român? Nu aş pune mâna pe o carte cu aşa un titlu.

    Să fii cinstit sau necinstit când scrii istoria? O istorie onest prezentată a poporului român? Oare sună mai bine? Declară cineva, recunoaşte cineva că scrie istorii neoneste?

    Mie mi-a plăcut titlul O istorie sinceră a poporului român. Am înţeles din asta că autorul înceracă să scape de triumfalismul care ne-a bântuit atâta timp istoriografia. După ce toată viaţa am învăţat o istorie măsluită şi după ce am învăţat cât de măreţi suntem, cât de buni, cinstiţi, iertători, cum i-am bătut noi pe toţi etc. cărţile domnului Acad. Florin Constantiniu au venit ca o adiere de aer proaspăt. Mi-a căzut bine să redevenim nişte oameni aşezaţi în bătaia vânturilor, care au marele merit de a fi supravieţuit, chiar dacă pentru asta au fost nevoiţi să facă şi concesii de care nu pot fi mândri.

    Cred că e de prisos să adaug că mă număr printre admiratorii dlui Florin Constantiniu. Nu numai ca istoric ci şi în privinţa stilului scrierilor sale. Consider că atunci când un om de ştiinţă e înzestrat cu har literar, aduce mari servicii domeniului în care activează.

    Nu văd nici un motiv de supărare în faptul că nu ne plac aceleaşi lucruri. E un drept câştigat să putem avea opinii diferite. Nu am scris ca să vă contrazic. Pur şi simplu am simţit nevoia să prezint o a doua opinie.

    În articolul citat, dl. acad. Florin Constantiniu extrage date dintr-o sursă care, altfel, mi-ar fi fost inaccesibilă. Îi sunt recunoascătoare. Orice nouă informaţie e un cîştig. Că acestea nu vin într-o ordine cronologică, se întâmplă. Oricum istoria se scrie şi rescrie mereu.
    Important e ca toată lucrarea să se facă în numele şi spiritul adevărului.

  5. Donkeypapuas spune:

    @antonia

    Dumneata vrobeşti de „spiritul triumfalist” în care era prezentată istoria. Să înţeleg că de pe băncile şcolii primare nu ai mai citit nimic din istoria naţională? Ce înseamnă după dumneata: Griviţa 1 şi 2, Turtucaia, Stalingrad Oarba de Mureş? Puteam da o droaie de alte nume de locuri. Dar care nu înseamnă în nici un caz „triumfalism”. Înseamnă altceva: temelia poporului român este JERTFA. A lui Mihai Viteazul (hai, înjură-l!(, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Ion Antonescu.
    Ce pot să însemne cuvintele „toată viaţa am învăţat o istorie măsluită şi după ce am învăţat cât de măreţi suntem, cât de buni, cinstiţi, iertători, cum i-am bătut noi pe toţi”? Îi poţi spune unui francez că Franţa nu are măreţie? Unui englez că nu sunt – ca popor – printre cele mai civilizate? Sau ar trebui să-mi fie ruşine, de exemplu, că ARMATA ROMÂNĂ a distrus Republica ungară a Sfaturilor? Îmi poţi spune care sunt marile războaie religioase la care românii au luat parte? Sau marile crime în masă de care e părtaş? S-o fi născut vreo ideologie criminală pe aici? Dar e mai uşor de zis (din lene intelectuală?) „m-au forţat să învăţ istorie triumfalistă”.
    Să vă remintesc, doamnă, că din manualele franceze (ca să dau un exemplu) de Istorie Universală vreo 70 de procente se referă tot la istoria Franţei, alte vreo 25 la Anglia, ceva Italie, Germanie şi Spanie, iar restul de 5% la… restul.

  6. Viorica spune:

    cum asa …”dacă se doreşte ca Biserica să-i urmeze pe comunişti, atunci poate fi ales oricine”? si asta spusa de cel mai demn candidat?

  7. mirceapuscasu spune:

    off topic:

    http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2010/08/16/interviu-cu-parintele-justin-noi-mergem-tot-cu-mucenicia-5-august-2010/
    Interviu cu Părintele Justin: Noi mergem tot cu mucenicia! – 5 august 2010
    Pr.Iustin: “Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.”

  8. Alice spune:

    Off topic, in caz ca aveti timp de pierdut http://alicegeorgiana.blogspot.com/2010/08/pelerinaj.html . Va multumesc!

  9. antonia spune:

    @ Donkeypapuas

    A iubi pe cineva cu adevărat nu înseamnă a-i vedea numai părţile bune şi a-l lăuda tot timpul. Părinţii care fac asta cu copiii lor, îi distrug. A iubi înseamnă a vedea şi cele bune şi cele rele, a te bucura pentru primele şi a suferi pentru cele din urmă şi a încerca să le îndrepţi, dacă este posibil.

    Pentru dumneavoastră ce înseamnă vara anului 1940? Pur şi simplu am cedat, ne-au dat. De sute de ori m-am întrebat cum ar fi fost dacă ne împotriveam. Putem face speculaţii, dar n-o să ştim niciodată, nu-i aşa? Ştiu însă, de la un martor ocular, că la primul parastas care s-a putut face la Ip şi Trăznea, erau locuri în care încă mai mustea sângele din pământ, din cauza varului nestins.

    Imnul nostru este Deşteaptă-te, române! Visez la o asemenea zi, Doamne ajută!

  10. Donkeypapuas spune:

    Special am exemplificat cu acele nume de locuri şi bătălii. Griviţa NU a fost o victorie. Turtucaia a fost una din cele mai groaznice înfrângeri. Stalingradul a însemnat pieirea unui întreg corp de armată. Oarba de Mureş a însemnat o victorie prea scump plătită. Iar toate aceste acte pe care le cinstim ca creştini la Înălţarea Domnului le cunoşteam prin intermediul acelei „istoriografii trimfaliste” de care vorbeşti dumneata.

    Sun Tzî (sper că „istoriografii triumfalişti” nu te-au împiedicat să auzi de el) are un principiu: nu duci o luptă unde şi când vrea adversarul. Iar în 1940 nu mai avea pic de aliat în zonă. Ceho-Slovacia lichidată, Polonia lichidată, Iugoslavia lichidată. Înspre est duşmani, înspre vest duşmani, la sud şi nord asemeni. Aşa că am dus războiul când am vrut noi. Şi, în plus, am ştiut să şi plătim altora poliţa la momentul oportun. Actului de distrugere a Europei răsăritene de la 23 august 1939 i-am răspuns, ca popor, cu actul politico-militar de la 23 august 1944, adică privarea Germaniei de petrol.
    Domnul Florin Constantiniu face parte, din păcate, din rândul acelor istorici care au răspuns printr-o radicalitate, printr-o virulenţă prea puţin raţionale seriei de lucrări semnate de Viktor Suvorov. De la acea reacţie a domniei sale mi-au pornit multe dubii asupra onestităţii ştiinţifice. Viktor Suvorov este printre puţinii ruşi care admit că Basarabia era românească, că URSS a fost agresor în timpul ultimului război mondial. „Spărgătorul de gheaţă”, „Ultima republică”, „Epurarea” sunt lucrări prin care vă veţi da seama de imensul pericol la adresa fiinţei naţionale pe care l-am avut în faţă la începutul anilor 40. Vă va schimba optica asupra întregului secol XX.

  11. Mihail spune:

    Lui Donkeypapuas

    Lucrarile lui Victor Suvorov sunt traduse in limba romana?

  12. Mihail spune:

    Am gasit! Multumesc anticipat!

  13. Marian spune:

    Smerenia ne va invata ce a fost rau si ce poate fi bine pentru noi!

  14. Viorica spune:

    pentru Alice:
    Daca rationamentul meu este corect, tot pe acest blog ati citit formularea seaca a acestor date statistice: atatea biserici – atatea spitale, provocand omului de buna credinta, apasat de teama de a nu fi aruncat din “rotita”, indignarea – pe o ilustrati si verbalizati destul de sugestiv.
    Acesta era probabil primul scop urmarit prin vanturarea acestei informatii (fara a face public suportul) pe ecranele de la metrou – preluate de calatorii semi-atenti, preocupati de agitatia zilnica. Si asta intr-o perioada in care vestile proaste se bulucesc : spitalele trec in administrarea municipalitatii, din care unele se vor inchide: trebuie gasit si tapul ispasitor – BISERICA – si alimentat resentimentul – bisericile sunt opulente… “de ce atata lux? (…) din banutul vaduvei”… asa cum spuneti : “sa lasam toti banii pe pomelnice”…
    Regret, dar ati cazut direct – fara nici o indoiala, in chiar acea cursa a logicii automate ….
    Am sperat – scriind aceea informatie in contextul acelei teme – sa putem evita manipularea grosolana, sa sporim atentia ne-mai-lasandu-ne inselati sa taiem tocmai creanga de sub picioarele noastre, inchizand singura cale de salvare: Hristos si Sfanta Biserica Sa.
    Imi cer iertare pentru tulburarea si indurerarea pricinuita de acel comentariu neexplicat – Dvs., precum si tuturor celor aidoma Dvs.. Evaluand ca putin posibila intelegerea in chiar modul asupra caruia voiam sa avertizez, am gresit: imi e cu neputinta sa vindec rana deschisa – cu toata durerea o spun – dar, de-acum voi cantari, mult mai atent cuvintele.
    Nu stiu care a fost motivatia excursiei-pelerinaj dar – daca a ridicat probleme sensibile care necesita sedimentarea gandurilor si sentimentelor – trag nadejde ca nu a fost “turism religios” (vezi cursele de week-end organizate de primaria Bucurestiului&RATB) ci o cautare a sufletului la capatul careia sa fi gasit, macar in parte, raspuns…

  15. Doina spune:

    @Donkeypapuas

    Multumesc pentru comentariul tau. Sunt satula de comentariile celor care scuipa pe memoria acestui neam.

  16. Victor Suvorov este Vladimir Rezun, agent GRU.Cata credibilitate are, este greu de stabilit.Are insa un punct de vedere unitar asupra evenimentelor din al doilea razboi.E interesant de citit si urmarit daca se confirma teoriile lui.
    Cat despre istoricul buharist (?)Florin Constantiniu, chiar zilele astea recitesc Istoria sincera a poporului roman,care rezista destul de bine si la a doua lectura. E o carte rezumat, care nu-si propune sa epuizeze istoria in 700-800 de pagini, ceea ce denota bun simt.

  17. Donkeypapuas spune:

    @silviu macrineanu
    Da, domnule! Victor Suvorov a fost un militar sovietic. Tot aşa cum Florin Constantiniu a fost şi el militar evident nu sovietic. Doar că Victor Suvorov trăieşte în exil şi este condamnat la moarte de către autorităţile ruse. Pentru vina de a fi arătat documentat cine stă în spatele declanşării celui de-al doilea război mondial. Dovezi ce deranjează inclusiv trâmbiţele sovietice de pe aici.

  18. Asa este, mie mi se pare credibila teza conform careia Rusia se pregatea de razboi impotriva Germaniei. Altfel nu se prea explica inaintarea ca-n branza a nemtilor in prima saptamana de razboi, armata rusa era pe pozitii ofensive, nu defensive.
    dar spun in continuare ca – fiind vorba de un ofiter GRU- trebuie sa pastram o anumita circumspectie asupra spuselor sale, sa nu credem chiar 100% tot ce spune.
    Istoricii vad ca nu se inghesuie sa confirme/infirme datele sale ceea ce ma pune pe ganduri…..

  19. Ciprian spune:

    Parinte Savatie, stiti cati detinuti politici, eliberati in inchisorile comuniste, a ajutat patriarhul Justinian? Inclusiv pe parintele Gheorghe Calciu. Nu credeti ca ar trebui sa pomeniti si despre acest lucru? Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: