„Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică? Despre artă şi credinţă?…Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, cu cât gesturile în apă sunt mai mari şi mai gălăgioase, cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de înecare. Neştiutorii, începătorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase şi grandilocvente gesturi cu braţele şi picioarele… Înotul perfect se face fără opintiri, e ne-simţit… Pluteşti, aproape cufundat întreg în apă, abia mişcând… Astfel e înotul de fond, înotul serios, în mare şi ocean.
Credinţa cea adevărată e aşijderea acestui instinct de tăcută şi lină plutire, e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare şi ameninţare, graţie harului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii de aer pe care-l sorbi o clipă, de sus, ca să-l duci cu tine la fund… Credinţa e un instinct de ritm şi orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte, oricât de măiestre”.
(Vasile Voiculescu – Gânduri albe,
Editura Cartea Românească, 1986)
savatie baştovoi 
Daca ingaduiti si randurile de mai jos:
„Mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni…..
…
Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată.
…
Dar ceea ce cred că a ajutat la întărirea unui temperament cu care m-am născut şi care n-a fost prea contrariat de împrejurări a fost traiul de la ţară, din prima copilărie: datinile, care se împleteau pe cununa anului şi pe care le aşteptam şi le practicam ca pe nişte mari şi de preţ spectacole. Teatrul nostru cel mai scump era liturghia şi serviciul religios din fiecare Duminică şi sărbătoare, mai ales după ce descoperisem sensul ascuns al tuturor gesturilor şi aluziilor liturgice. Mai desfătătoare decât orice gală de operă din câte am văzut de atunci încolo, mi-au rămas pentru totdeauna deniile Paştilor, cu marea şi minunata Vinere, când cântam prohodul.
(…)
Aşteptarea aceea sigură şi neistovită cu care mi s-a deschis zarea copilăriei mele, care îmi va închide orizontul vieţii de aici, este cred aşteptarea lui Dumnezeu, care, deşi ascuns, nu-mi este necunoscut. Îl aştept. Şi suprema aventură cu care se izbândeşte visul şi basmul unei vieţi este că are să vie.”
(Vasile Voiculescu – Gânduri albe,
Editura Cartea Românească, 1986)
Multumim parinte, pentru gingasia si sensibilitatea subiectului.
Inchinaciune!
Deci sa nu mai facem galagie si valuri cu ale noastre comentarii despre cat de prezenti si cunoscatori a problemelor ce tin de credinta suntem? Asta vreti subtil sa ne transmiteti?
Of… Am facut un stropit prea tare deja!
sarut mana!
” ..Acum insa cel ce are punga sa o ia, tot asa si traista, si cel ce nu are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere.” Luca 22/35-36
va rog sa explicati ..: ” cel ce nu are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere.” sau puteti explica ambele versete.
degeaba citim daca nu intelegem..
Sunt atat de luminoase citatele( chiar „ganduri albe”),atat cele postate de Cuviosia voastra, cat si ale Elenei G., incat stau si ma intreb cum pot sa dea nastere la interpretarile caraghioase si cartitoare de mai sus!
Va multumesc ca ati revenit.
:)..multumim Parinte!
Niculina, Hristos se refera la sabia dreptei credinte si a statorniciei in ea. Haina reprezinta grijile acestei lumi. Prin actul vanzarii hainei si a cumpararii sabiei ne arvunim mantuirea.
[…] lui Vasile Voiculescu Preiau de aici acest foarte frumos text, pentru a-l reţine: “Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei […]
Draga Maria daca te referi la la comentariul meu … Da e foarte caraghios ca si cel care scrie… insa deloc cartitor ci doar autocritic…de asta am spus la final ca am facut stropi la final ca si un inotator prost ( crestin slab) … Problema mea este ca vad intunericul din afara foarte usor . Pot sa-l critic ,sa-l categorisesc si mai ales sa- l arat cu degetul … Problema este ca in tot acest timp uit de cel din interior care creste odata cu galagia (valurile) care le fac in jur. De asta consider acest articol luminator … Si nu l-am acuzat pe Parintele ca in felul lui m-a facut sa ma gandesc la lucrurile acestea ci i-am multumit in felul meu caraghios pe care l-ai observat foarte bine :). Adevarul e ca cei mai curati si mai sinceri crestini pe i -am intalnit nu stiau nimic despre toate problemele politice , sociale , culturale ce se intampla in lume sau nici macar ce tin de ortodoxie( gen ecumenisme sau alunecari dogmatice de ultima ora ale vreunui cleric sau blogger crestin ) .
Unii pot duce o astfel lupta fara sa isi murdareasca sufletul altii nu o putem duce fara sa nu ne pierdem in acest intuneric care uneori parca i-l cautam cu lumanarile aprinse .
[…] de aici. […]
Important e să crezi drept (ortodox)şi nu doar atât, căci şi diavolii cred şi se cutremură, dar…
http://prima-zi.blogspot.com/2010/02/tragedie-rugaminte.html
Eu îmi doresc şi să înţeleg. Să înţeleg toate lucrurile stranii care mi se întîmplă (am scris despre unul recent – „Soarele e la mijloc”)… De fapt, cred că toate lucrurile care există în jurul meu şi tot ceea ce mi se întîmplă îmi depăşeşte cu mult puterea de înţelegere… Cred că le percep superficial şi le aproximez. Greşesc, poate, punîndu-mi aceste întrebări… (Poate ilustrez vorbele lui Vasile Voiculescu: mă zbat în zadar…)
excelent.
Dar si acest har vine, gandesc, tot atunci cand voieste Domnul, adica cand te lasi tu „la dispozitie”, adica eu cred ca cheia este in a atinge intelepciunea de a te lasa tu la dispozitia Ziditorului si in acelasi timp Mantuitorului tau neopintit, neindoit nici pt o clipa, cu toata voia ta intru voia Sa. Mare intelepciune sa gasesti acest „calm” launtric, tainic si fara de vreo teama … .
iar „respiratia” aceea a inotatorului … este fara doar si poate Doamne Iisuse Hristoase … cand inspiri, „sorbi o clipa” … si apoi da, il duci cu tine la fund, ca sa scoti de acolo tot raul…, din strafundurile si ungherele fiintei tale … . Apoi apare ispita, dar tu te folosesti iara de rostirea Numelui Domnului ca sa poti sa respiri … si iara duci acolo jos duhul, la fund, ca sa scoti de acolo raul …. nu e de mirare deci ca vin ispitele, ca ies scantei deci …, om face atunci ceva, ceva … stiu si eu ? (insasi acest gand poate sta ca ispita .. oricat de real ar fi..)
noi insa datori suntem, si chiar simtim, ca trebuie sa avem „respiratia” in continuare … adica Doamne Iisuse ..
Doamne ai mila de noi, … si de asemenea da-ne echilibrul „plutirii” ..
multumesc mult si daca tot ati raspuns mai aveam nevoie de un sfat, acuma „faceti cum credeti” daca nu o sa raspundeti inteleg..
daca cineva bolnav fiind, in momentele in care se simte f rau ,are voie sa-si dea cu putina aghiasma mare pe cap, pe fata?
scuze si multumesc din nou.
Multumim parinte
Buna seara, parinte!
Am mai multe intrebari, de crestina revoltata: de ce biserica noastra critica asa de mult omul obisnuit? De ce nu se pomeneste la fiecare slujba ca Dumnezeu ne iubeste? Ce fel de pedagogie este aceasta ca in fiecare duminica ni se spune ca suntem rai si pacatosi? Nu este asta doar constatarea unui fapt? Condamnarea unui om pentru ceea ce este si nu neaparat pentru ceea ce face? Si apoi nici macar nu suntem numai noi responsabili pentru ceea ce suntem, nu?
Scriu acest mesaj pentru ca nu inteleg aceasta situatie: biserica noastra trage in jos omul fara sa il motiveze pozitiv, fara sa accentueze lucrurile la care omul, fiecare dintre noi, suntem buni. Nu ne-a creat Dumnezeu pe fiecare cu un talent/talant? De ce nu ne iubesc preotii pe noi, parinte?
Apoi simplul fapt ca ii spui unui om ca e bun il faci sa creada macar in parte ca este.
Poate nu trebuie sa-i spui de prea multe ori, ca sa nu devina mandru, dar macar de cateva ori in an are nevoie sa auda.
Si apoi, aceasta continua obsesie cu a-l face pe om autocritic serveste cu adevarat la ceva? Nu suntem la fel de mandri ca si inainte? Ne cenzuram mai mult, e drept, dar la fel suntem, poate putin mai obsedati.
Poate nu am totala dreptate, dar sincer, ma doare inima, ca biserica noastra se contrazice flagrant. Predica un lucru, dar in fapt face contrariul. In loc sa creeze iubire, determina oamenii sa sa urasca pe sine si pe ceilalti.
Se prea poate sa fiu numai eu aceea care crede asa, sunt o poama rea oricum.
Dar m-am documentat mult si am vazut ca multi sfinti au avut ceva inauntru care i-a facut sa se simta foarte bine in propria persoana, lucru pe care nu toti oamenii il au. Si e mult mai usor sa respecti legile crestine cand esti impacat cu tine si te si iubesti putin.
De exemplu preotul Serafim Rose, care stiu ca nu e sanctificat, dar multi vorbesc ca va fi, de ce nu a recunoscut ca a fost homosexual?
Apoi mai sunt sfinti care il intrebau pe Dumnezeu: Cat de mare sunt acum? Stiti foarte bine.
Ce vreau eu sa spun ca sunt multi oameni care se simt foarte rau in propria piele si apoi vin la biserica si li se povesteste cu admiratie de atatia sfinti, desi si ei au fost oameni si au avut si ei pacate. Eu m-am simtit tot timpul ca un om care nu e destul de bun pentru biserica noastra, si in consecinta am cam luat-o razna. Nu se poate gasi un mesaj mai plin de dragoste? Stiu ca dvs sunteti printre cei care spun exact lucrurile pe care vreau sa le aud in biserica: cum ca Dumnezeu ne iubeste, cel mai important. Dar de ce e biserica noastra asa cum este? Ar trebui sa urmaresc a merge la biserica cand mie nu-mi place? Cand urasc felul cum stau lucrurile? Imi cer iertare ca va impovarez cu nemultumirea mea, dar sunteti singurul caruia am curajul sa-i pun aceste intrebari, pentru ca stiu ca macar o sa incercati sa imi raspundeti.
frumos, parinte Savate, ati scris vreun articol despre Basarabia-Romania…unul de suflet…incerc sa adun mai multe articole de-ale unor suflete calde si sincere. mi-ar placea sa adaug si un articol de-al Sfintie voastre. multumesc
@niculina
nu vreau sa gresesc, dar incerc un „raspuns”.
din cate stiu, in situatii critice se poate folosi agheasma mare, dar numai impreuna cu un act de smerenie profund. Un parinte staret, de aici din Bucuresti, f. bun, a spus ca se omul se poate ruga cu Psalmul 50, deci rugaciunile incepatoare si psalmul 50 din toata fiinta ta si din tot cugetul tau. Daca nu poate respectiva persoana, din cauza bolii, (ma gandesc) poate fi spus de altcineva in locul sau, sa se roage pt ea, si apoi poti stropi cu agheasma mare peste cap si in casa. (dar repet, numai in situatii critice si dupa rugaciune smerita). Ma gandesc ca se cere un act de smerenie, pt a repeta si noi (numai asa) actul suprem de smerenie pe care l-a savarsit Dumnezeul si Mantuitorul nostru, atunci la Botezul in Iordan, cand prin smerenia Sa botezat fiind, a sfintit in acelasi timp apa in care S-a botezat (Iordanul, se remarca si in iconografie) si a binecuvantat toata Creatia. De aceea se cere cred, sa repetam si noi printr-un act de cinstita smerenie, praznicul unic in istoria Zidirii, a botezarii Domnului si binecuvantarilor Sale care s-au aratat atunci ( Epifania, inceperea propovaduirii etc …)
Iar psalmul 50 este unul din aceste momente de mare smerenie. Parintele staret a mai precizat ca se mai poate lua agheasma mare si dupa spovedanie (observ, un alt moment de golire de sine, de profunda smerenie a credinciosului), cand nu ai primit dezlegare sa te impartasesti, sau pana la a lua Sfanta Impartasanie, dar NUMAI daca a ai fost dimineata si INCA nu ai mancat nimic. Deci numai pe stomacul gol … .
De asemenea, din cate stiu, te poti unge cu mir sau untdelemn de la sf Maslu in zona bolnava, atunci cand momentul o cere.
nu sunt 100% sigur pe aceste „sfaturi”, dar in mare parte cred ca te poti baza pe ele …
Doamne ajuta !
Niculina, nu sunt preot, dar cred ca mai bine i-ar face sa se roage el sau altcineva apropiat pentru el in asemenea momente. Parinte? 🙂
Foarte sigur pe sine acest om, Vasile Voiculescu. Ai crede ca e mai mare ca Antonie cel Mare, care spunea sa luam fiecare zi ca pe un inceput al pocaintei. Sau mai era parca un sfant care spunea: Toata lumea se va mantui, numai eu nu.
Mi se pare ca exista o contradictie intre aceste texte, o contradictie care serveste a demonstra exact ce am scris mai sus.
Unii oameni, foarte de treaba de altfel, sunt idolatrizati, in loc sa se prezinte adevarul pur si simplu despre ei. Asta am vrut sa spun cu cazul Serafim Rose. Daca iubim cu adevarat oamenii suntem sinceri cu ei privind pacatele noastre. Mai ales dupa ce am atins un nivel acceptabil de liniste. Sau ar trebui sa ne impartasim doar momentele de extaz?. Iar copiii, prostuti, stau in biserica si asculta si apoi incep sa se judece pe sine: Bad kid :(((
Ar trebui sa mentionez un lucru: imi dau stradania sa articulez aceste idei, nu numai pentru a da frau liber indignarii mele, ci si pentru ca undeva adanc, vreau raspuns la aceste intrebari, un raspuns care sa ma linisteasca. Pentru ca ma intreb de ce Lumina Sfanta vine doar la ortodocsi- si atunci ma gandesc ca merita sa investighez, o fi ceva in secta noastra- daca pot numi asa ortodoxia- o fi ea religia adevarata, dar daca vrem sa fim onesti suntem si o secta, nu?
Si daca vrem sa iubim oamenii ar trebui sa avem umilinta, chiar si despre numele sectei noastre. Dumnezeu e acelasi pentru toate neamurile, nu ar trebui sa ne fudulim noi ca doar religia noastra e cea adevarata. Cum ramane cu acel sfant care nu putea nici vorbi, dar stia de cei Trei?
O sa le refuzam catolicilor statutul de religie doar pentru ca au obrazul sa o proclame pe Maica Domnului conceputa imaculat? Dar ce, a fost vreun sfant care a intrebat si i s-a raspuns ca da, Sfanta Maria a fost conceputa omeneste?
Dar noi suntem mai buni ca tinem oamenii in biserica de frica si nu din dragoste? sau macar interes sincer?
De cand e amanuntul mai important decat esenta?
Dar faptul ca le refuzam sfintilor catolici sfintenia cum se numeste?
Adica, sa recapitulez: negam multe fapte de care nu suntem siguri, dar o facem cu fermitate. Dar in acelasi timp ar trebui sa ne gandim tot timpul: Toti or sa se mantuiasca, doar eu nu.
Draga Ionut, parerea mea este ca o parte dintre noi, ortodocsii (sper din toata inima ca doar o parte!) si-a pierdut simplitatea, adica dorinta puternica de a deveni asemenea copiilor in relatia cu Dumnezeu, de a se abandona cu increderea inocentei de copil in mainile lui Dumnezeu. Despre aceasta incredere scrie si Voiculescu. Gandurile lui sunt „albe” pentru ca nu sunt intinate de nici un „arriere pensee”,in aceasta stare de copilarie spirituala se intalneste cu Hristos in bucurie. Asta iti da seninatatea, bucuria, iubirea, intelepciunea, adica asa cum era parintele Teofil Paraian: fericit fara ostentatie, tonic si luminos.
Imi pare rau daca te-a deranjat cuvantul „caraghios” si il retrag, pentru ca nu a fost intentia mea de a persifla pe nimeni, dar ma intristeaza mult cand niste „simple” ganduri bune, ca acelea de a ne face partasi la lucruri atat de frumoase (ceea ce ar trebui sa ne umple de recunostinta fata de cei ce se gandesc si se ostenesc pentru noi) sunt rastalmacite doar din dorinta de a controversa.
Astăzi, Părintele Iustin Pârvu împlineşte vârsta de 91 de ani.
Toata viata am fost un om credincios de multe ori in perioada asta mi-am pus intrebarea despre ceea ce sustineau si sustin unii oamenii de stiinta ca universul este infinit.
Sa fie oare infinit,nu exista asa ceva.Infinit este ceva care nu se termina niciodata , nu se poate sa nu aibe un capat.In afara faptului ca poate fi o sfera,galaxia noastra,da atunci si acesta sfera trebuie sa fie marginita de ceva.Poate de o alta galaxie.Si tot asa.In afara universului poate sa nu existe nimic,dar si acel nimic trebuie sa fie ceva cat de putin,un proton un electron o molecula.Raspunsul pe care mi l-am dat este ca exista Dumnezeu ca numai El a putut crea lumea,pamantul si universul. Ma intrebam cum se poate ca crestinismul si mahomedanismul sa aiba identic doua persoane Dumnezeu cu fiul sau Isus Cristos si sa aibe o carte sfanta Biblia, iar la arabi cu tot respectul fata de credinta lor sa-l aibe pe Mohamed si Alah, avand cartea sfanta si foarte respectata Coranul.Sau ca Biblia sa fie in mare parte asemanatoare in mai multe colturi de lume.Apropae toti de pe glob au ajuns sa se inchine cuiva de-a lungul vremurilor(mai putin comunistii),budistii sa se inchine lui Budha,grecii la inceput se inchinau zeilor.Adeptii darwinismului se inchinau si se inchina stiintei,cu toate ca si ei,cred,petrec sarbatorile(comnunistii nu aveau sarbatori)s.a.m.d.Sau cum afirmau scolile filozofice chinezesti Kun Fu Tzu sau Lao-Tzu ca lumea s-a format din cele patru elemente apa,focu,lemnu,pamantu si metalu sau ,confucianismul s.a.m.d(si tot comunisti sunt)Multi vor zice ca nu puteau sa-si explice fenomenele naturii si se inchinau unei fiinte supranaturale.Da chiar apropae toti de pe glob sa ajunga sa se inchine numai comunistii nu.(zic eu acuma)Da las oamenii mai competenti in ale religiilor sa clarifice,eu mi-am spus un crez al meu,ca exista Dumnezeu. Doamne apara si ne pazeste.
foarte frumos post. multumim 🙂
Sarut mana pentru acest citat. Nu indraznesc sa comentez nimic, sa nu spun iar vreo prostie. Doamne ajuta!
Paralela este aproape perfecta : am invatat sa inot tarziu la 14-15 ani…. nu respingi mediul dar, exista crisparea, frica ce sopteste inconstientului: salveaza-te, agata-te – care incredibil ! te duce, negresit la fund……. increderea este cea care relaxeaza si reda trupului flotabilitatea – starea naturala. Spuneam ”aproape perfecta” – in ideea ca odata gasit ritmul propriu plutirii nu mai este necesara atentie speciala, grija coordonarii cu mediul, asa cum trebuie sa avem trezvia, grija ca mediul sa nu „rupa” legatura cu Viata, sa ratacim…. am gresit, paralela este perfecta: mereu, in tot trebuie sa pastrezi orientarea, sensul …
Ingaduiti parinte, sa va multumesc pentru neincetata truda care o duceti pentru noi. Multumesc Domnului ca, mi-a ingaduit sa primesc indrumare si raspuns … chiar daca m-am apropiat cu teama, multumesc !
Silvia, daca esti cu inima deschisa si dornica sa afli Adevarul, Il vei afla. Daca nu, te vei scandaliza tot mai mult de „secta” ortodoxa pana cand nu vei mai dori sa ai de-a face cu ea.
Ai ajuns din punct de vedere sufletesc in momentul in care totul depinde de tine, de cum vei sti sa pui problema.:)
Silvia,
Nu-ti mai incurca urechile in tot soiul de pareri…de sine.
Ia-o ma simplu. Lumina Sfanta vine la data Sfintelor Pasti ale Ortodoxiei deoarece ORTODOXIA este Credinta cea Dreapta.
Se vede clar ca ai luat-o razna. De ce cauti CAUZA acestui lucru inafara si nu inlauntrul tau? Tu esti cauza. Tu singura. Caci tu acuzi pe altii…Iti permiti sa vorbesti asa despre parintele Serafim Rose….Rusine!
Esti varza!
In Biserica nu se spune altceva decat ceea ce spune Insusi capul ei (al Bisericii)adica DOMNUL nostru IISUS HRISTOS.
Cauta cu sinceritate, nu cu viclenie.
Vorbesti de …siguranta lui Vasile Voiculescu? Iarasi rusine tie!
Nu cauta sa te iubeasca preotii?
Cauta sa faci cele bine placute DOMNULUI ca sa simti Iubirea nemarginita a Sa.
Spui ca Biserica noastra trage in jos omul? Ptiu!!!
Fii smerita si cauta cu sinceritate, asculta cu rabdare si fa ce ti se spune caci preotii nu spun de la ei. Au experienta (teoretica, unii chiar si practica) a Sfintilor Parinti dupa care se calauzesc in lucrarea duhovniceasca la care au fost chemati.
Cauta un duhovnic si, mai mult cauta sa faci cele ce-ti va spune. Fara ascultare risti sa traiesti in continuare in ignoranta in care zaci, ca un trup fara viata.
Nu te juca!
Nu vorbesti despre ORTODOXIE folosind termenul de secta. Ti-a luat diavolul mintile!
Stii ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre preotie?
„Preotia este o Taina care se savarseste pe pamant dar are randuiala Cetelor Ingeresti”.
Atata timp cat tu nu vrei sa-L primesti pe HRISTOS, nici El nu se va pleca asupta Ta. EL randuieste preoti care sunt „sarea pamantului si lumina lumii”, iar tu ii ponegresti.
Vrei un raspuns care sa te linisteasca? Spui lucruri lipsite de noima, de ratiune, de logica.
Daca esti nelinistita mediteaza la ceea ce te-a adus in aceasta stare.
Cauta in interiorul tau, acolo este cauza.
Si, daca vei gasi un preot care sa aiba atata rabdare sa iti asculte ineptiile ( inainte sa te trimita la Sfantul Maslu ), apoi sa dai slava Celui Preainalt care este Indelungrabdator, Multmilostiv si Milosard (inima miloasa).
Doamne ajuta!
P.S (M-am revoltat eu – acum – citind postarea ta).
Silvia, sper sa nu ai un nou motiv de scandalizare din cauza post-ului EleneiG. 🙂
Sunt sigur ca este plina de intentii bune.
In primul rand vreau sa multumesc pentru ca mi-ati publicat comentariile, desi sunt „putin” neortodoxe. In al doilea rand vreau sa-mi cer inca o data iertare daca am tulburat pe cineva. Acesta a si fost scopul meu in parte dar ca intotdeauna cand fac o fapta rea, ma caiesc. Simt nevoia uneori sa chinui alti oameni. Asta spune cred multe despre mine. Dar nu inseamna ca ma face fericita(evident) si nici ca sunt impacata cu ceea ce fac. Dar e greu sa-mi conduc mintea ca sa spun asa.
In al treilea rand, Elena, nu se poate sa nu iti raspund. Pentru ca sunt o persoana combativa, si, asa cum recunosc singura, nici macar normala. Si al treilea gand pe care vreau sa il exprim este ca a fost si ceva absolut sincer in tot ce am scris. Exista multi farisei in biserica noastra, ca peste tot de altfel, dar pe mine ma doare ca ei sunt majoritatea. Daca tu insati ai fi o crestina adevarata ai intelege ca exista temei pentru ceea ce spun. Adevarul doare, dar daca ne ascundem de el o sa iasa la iveala la momentul cel mai nepotrivit. Isus a spus: Adevarul va va face liberi. Cineva din epoca moderna a adaugat: Da, dar mai intai te va enerva. Sa fie oare asta cazul tau?
Observi ca atac persoana, dar si tu m-ai atacat, asa ca sa nu te simti nedreptatita.
Cat despre sfinti, nu ai tu grija, ii apara Dumnezeu si propria conduita. Eu nu ii critic de dragul de a critica, ci pentru ca este nevoie. Este nevoie ca omul obisnuit sa inteleaga ca sfintenia nu numai ca este posibil de atins de fiecare dintre ei, dar si aproape. Nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun.
Dragostea oamenilor pentru sfinti le umfla imaginea astronomic iar omul obisnuit simte ca nu are nici o sansa sa faca ceva asemanator. Dar exact la asta ne cheama Hristos. Sa fim desavarsiti, asa cum Tatal din ceruri desavarsit este.
Si eu caut o cale ca sa ma desavarsesc, dar mi-e greu singura. Si da, e un sfat bun sa imi gasesc un duhovnic. Sa asist la sfantul Maslu. Dar daca nici acestea nu ma multumesc? Nu trebuie sa caut?
Si apoi este un psalm parca, ce spune: Eu de batai gata sunt. Te rogi vreodata cu acest psalm? Daca da, de ce te superi cand eu te bat?
Un sfant a trecut o data pe langa un om care siluia un copil. El a spus atunci: Daca Dumnezeu din cer il vede si nu il pedepseste pe loc, cine sunt eu sa il osandesc?
Deci un sfant nu osandeste o fapta asa de urata, dar eu, pentru ca vreau sa spunem adevarul, am luat-o razna. Nu-i vorba ca nu e adevarat, dar nu-i frumos, ca o crestina linistita sa arunci cu astfel de formulari. Sau poate linistea ta nu o fi asa de profunda?
Am si eu un sfat pentru tine: nu-ti fa tu griji pentru sfinti, Dumnezeu ii iubeste si o proasta ca mine nu le poate face vreun rau. Dar poate ca eu ii iubesc mai mult ca tine, pentru ca eu vreau sa ii vad in plenitudinea lor, cu trecutul lor plin de pacate cu tot. Ca omul de rand sa inteleaga ca nu exista o prapastie atat de mare intre el si un sfant, oricare ar fi acesta. Si ca trebuie sa indrazneasca sa spere, si apoi sa actioneze pe baza acestei sperante.
As vrea sa mai adaug doar un singur lucru: doctrina ortodoxa accentueaza mult faptul ca linistea vine din launtru. Sunt sigura ca este mult adevar in asta, dar eu cred ca extremele nu prea sunt bune si nici verosimile. Stiu ca pot fi contrazisa cu usurinta la acest punct, dar vreau sa transmit acum o idee, asa ca incercati sa colaborati putin. Deci, daca ne gandim ca exista doua cai de a gasi linistea, inauntru ori in afara, si modul ortodox e extrem, doar inauntru,cealalta extrema fiind evident, o liniste in afara, atunci calea de mijloc ar trebui sa fie una in care linistea este si inauntru si in afara, nu? O fi asta un sofism, dar asa gandesc eu. Ca oricat as gasi eu linistea inauntru, nu se termina lucrurile acolo. Trebuie sa fii in armonie si cu ce e in afara.
Si apoi pana si sfintii simteau de multe ori nevoia sa scape de patimile ce ii chinuiau. Exemple exista multiple din pateric. Asa si eu, cand totul e liniste, nu ma simt vie. Cand nu e liniste, vreau liniste. Cand e liniste si ma simt si bine, vine realitatea sa ma tulbure. Sa nu incerc dar atunci sa schimb in nici un fel realitatea, doar pentru ca religia in care din pacate sau din fericire m-am nascut, a ales sa urmeze o anumita extrema?
Daca orice as face, urmand intocmai regulile bisericii, calcandu-mi pe suflet si impartindu-mi lucrurile, dar nimic nu este mai bine, nu trebuie sa ma intreb daca acesta este drumul cel bun?
Evident ca nu urmez intocmai regulile bisericii, dar atata cat pot.
Pana la urma si la urma o sa vreti sa stiti ce vreau de la voi:
Sa fim fratilor sinceri, cu noi insine si cu ceilalti. Daca nu suntem sinceri, cum putem sa devenim mai buni, cum se poate sa iubim?
Si apoi se spune ca nu ne putem mantui singuri, trebuie sa le curmam viitorul in pacate si altora. O fi si asta o capcana pentru orgoliu, cine stie?
Dar ideea este, nu va suparati daca cineva va spune ceva ce va doare. Intai intrebati-va daca acel om e cu adevarat prost, sau o fi si ceva adevarat in ceea ce spune?
Silvia ,
Tuturor ne este greu singuri. Si mai greu este sa-ti stapanesti deznadejdea cand nu apeti “certitudini” inainte de sa ai credinta. Incearca, avand teama , sa crezi si sa te linistesti .
Dorind sa aflam, daca este vremea pentru noi, vom primi raspuns – pe masura capacitatii de intelegere pe care o avem, cat de pregatiti suntem. Nu este usor sa fii linistit, nu este usor sa fii …
Iarta-ma daca te necajeste asta, dar sa incercam sa nu ne batem : ia gandeste-te cata putere iti da sa poti sa bati pe cineva si sa n-o faci….
si inca ceva Silvia, foarte adevarat si foarte important: cel care are credinta, nu este singur….
Silvia, ma bucur sa mai intalnesc cate un om in cautari, sincer pana la sange.
Linistea este un dar, un dar primit de la Duhul Sfant care vine si pleaca. Daca esti hristofor, linistea dinlauntru se simte si in afara. Va veni vremea si cand vei intelege aceste vorbe, dar cauta in continuare si cu nadejde.
@silvia
nu mai incerca sa fii desavarsita , ca nu asta e scopul . Scopul este : „ca sa te cunoasca pe Tine , singurul adevaratul Dumnezeu si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis ” . Si pentru asta iti trebuie lucrare si rabdare , rabdare , rabdare , rabdare , rabdare , rabdare , rabdare si cand ai terminat o iei de la capat ( vorba parintelui Cleopa ).
VladR si crip71,
Postarile voastre mi-au incalzit inima. Asa trebuie sa fim, cu inima buna, iubitoare si cu ingaduinta fata de poticnelile celorlalti.
Eu sunt cam justitiara si nu prea fac concesii caci mi se pare ca acest timp (pe care il mai avem) trebuie rascumparat.
VladR si crip71, mangaiere si ajutor de la Imparatul Slavei, sa aveti!
Ce rusine, Elena, sa ii raspunzi astfel Silviei. Iata cat de superficial este crestinismul tau, de care faci atata caz…
Silvia este vie, sincera, isi pune intrebari, iar daca raspunsurile nu o multumesc de vina e sistemul nu ea. Faptul ca vrea sa se desavarseasca este meritoriu, nu o impietate. Ca ea sunt generatii intregi de tineri, care sa stii ca merg la biserica si chiar la maslu, dar refuza sa se inregimenteze si sa creada in povestile debitate de o armata de preoti fara har (sunt atat de multi incat e imposibil sa aiba toti vocatie- faptele unora dintre ei,puternic mediatizate, sprijina ceea ce afirm). Impactul pe care il are Parintele Savatie asupra tinerilor se datoreaza si faptului ca incearca sa le vorbeasca pe limba lor si, in special, nu ii culpabilizeaza. Eu cred ca sinceritatea este foarte importanta vis-a vis de acesti tineri. Ascunzisurile si exprimarile ambigue nu fac decat sa darame idoli si sa sfarme suflete. Daca, intradevar, parintele Serafim Rose era homosexual, sa nu o ascundem, pentru ca mult mai importanta ar trebui sa ni se pare lupta lui contra acestui pacat, iar daca nu era- sa aducem argumente convingatoare, clare si bine informate in sprijinul a ceea ce vrem sa demonstram. O indignare de genul: „Cum poti sa afirmi asa ceva, ticaloaso?” te indeparteaza definitiv si irevocabil de crestinismul ortodox, care este mai apasator, ca sa zic asa, decat cel catolic. Un exemplu: noi spunem „Osandit stau inaintea Fetei Tale”,iar catolicii:”Sarman stau…” O fi de vina traducerea?!
Multumesc pentru raspunsuri. Vreau sa supun o idee atentiei celor ce citesc aici: eu doar remarc din cate am vazut ca metoda bisericii noastre nu imi face mie bine. Si in acelasi timp vad ca oameni care nu stiu nimic despre Biblie sau nu o citesc de frica sau din alte motive, sunt mai buni la suflet, daca putem spune asa, decat cei care o citesc, ma refer la majoritate. Doar ma intreb, si ma scuzati pentru o ultima indrazneala (pe luna asta): Nu a scris Dumnezeu o Biblie la fel de importanta in insasi crearea fiecarui om? Eu am studiat economia, desi nu mi-a placut, dar din orice chestie poti invata. Si de acolo sunt invatata sa ma uit la rezultate, si bineinteles nu numai de acolo. Chiar Isus a spus ca pomul dupa roade se va cunoaste. Nu ar trebui biserica noastra sa incerce sa valorifice ceea ce Dumnezeu a pus in noi cand ne-a creat? Stiu ca se spune ca fiecare are un talant, dar se face ceva in biserica legat de valorificarea si incurajarea lui?
Pana si cinicii oameni moderni au constatat ca natura este foarte bine planificata, ca sa spun asa, si incearca sa o copie. Sau sa o reinvie la felul cum a fost la inceput. De ce noi incercam tot timpul sa luptam impotriva naturii? Inteleg ca uneori trebuie, dar totusi, Dumnezeu ne-a creat. Trebuie sa fie si lucruri bune in noi, pe care, daca le cultivam or sa fie si mai bune. Dar daca ne concentram pe negativ, ma iertati, or sa fie cativa care devin sfinti, dar cei mai multi ori vor innebuni, ori vor abandona. Multi sfinti cred eu ca au beneficiat de o anumita mila, ei avand Duh Sfant. Cei mai multi dintre noi nu il avem in acea proportie. Dar pe ei i-a ajutat sa treaca peste propria suferinta. Dar eu, un om obisnuit, cum sa fac?
Si apoi, inca o data spun, Dumnezeu ne-a creat. De ce sa punem accent pe negativ? Pentru un singur pacat sa dam totul la gunoi?
M-am gandit la pacatul mandriei de exemplu. Este cu adevarat o patima, un pacat, dar el vine ca o strategie de aparare a sufletului, cred eu. Si cand Isus spune ca dreptatea noastra trebuie sa intreaca dreptatea fariseilor, cred eu ca El vrea sa spuna doar ca noi, avand in vedere ca venim in urma lor, ar trebui sa invatam de la ei si sa fim un pic mai buni. Nu neaparat ca ei sunt cu adevarat rai. Toti suntem farisei daca analizezi in profunzime lucrurile.
Ce vreau sa spun, si sper ca am incheiat cu expunerea gandurilor mele pline de miez, este ca poate ar trebui sa studiem daca este ceva in metoda de a invata de la oamenii obisnuiti virtutile si adevarurile. Pentru ca umilinta innnascuta si blandetea inspira mai mult decat dresajul pe care il facem cu noi insisi. E ca si cum sufletul nostru ar functiona ca o oglinda care pastreaza anumite imagini. Am vazut in practica, am intalnit oameni de treaba, si eu insami m-am simtit mai bine si mai linistita. M-am simtit acasa.
Daca am putea sa cautam fiecare in noi un lucru la care suntem buni, si sa cautam si in ceilalti exact acel lucru la care sunt cei mai buni, am putea mai cu folos inainta, cred eu. Se vede economistul din mine, centrata pe rezultate.
Sper ca o sa ma opresc aici, pentru ca mi se pare ca am monopolizat discutia, si in plus, probabil ca spun mai mult tampenii. Dar am simtit nevoia sa ma exprim. Toate cele bune!
@Silvia
Rigiditatea din majoritatea bisericilor ortodoxe este data de incremenirea inimilor. Si de o pare si de alta. Nu de teologi ducem lipsa, ci de Oameni. Comunitatile crestine nu se fac prin migratie de la un duhovnic la altul, dupa moda. Ci printr-o impreuna comunicare-cuminecare.
Intr-adevar, calea de mijloc ne fereste de cele 2 caderi: cea in jos si cea in sus [mandria]. Nu stiu daca o recompensa pavloviana a omului, prin aprinderea unui beculet laudativ in mintea lui il va face sa „saliveze” smerenia. Din contra.
Dar ca sa fiu sincer pana la capat, multe din problemele pe care le-ai expus sunt reale. Ne trebuie si un pic de curaj in ceea ce spunem. Dar sa vedem din timp buza prapastiei. Nu trebuie sa facem pe vitejii si sa ne oprim exact la marginea ei…
Caci, nu-i asa?, exista un „binevoitor” care abia asteapta sa ne dezechilibram un pic…
Toate cele bune.
Elena, nu inteleg de ce ii vorbesti asa Silviei. Ea cauta niste raspunsuri si deocamdatanue vina ei ca nu le-a gasit . Cu ajutorul lui Dumnezeu o sa le gaseasca si o sa-si gaseasca si linistea. Si n-am inteles remarca referitoare la Sf Maslu, ce vrei sa insinuezi?
Silvia, poate iti amintesti din Noul Testament, ca Hristos a spus ca nu a venit pentru cei sanatosi, ci pentru cei bolnavi. Si Sfantul Ioan Botezatorul si-a inceput misiunea cu: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor! Daca vei avea o privire de ansamblu asupra celor 4 Evanghelii vei observa ca accentul s-a pus mai mult pe critica, mai blanda sau mai dura, decat pe lauda.
Cu alte cuvinte, cand mergi la un doctor, acela nu va incepe prin a te lauda si a-ti prezenta latura frumoasa a bolii tale. Asa si in cazul spiritualitatii ortodoxe: taie fara mila si cauterizeaza cu blandete. Altfel se poate ajunge la concluzia gresita, mai ales in vremurile actuale dominate de laxitate, ca acele pacate nu sunt atat de grele, ca se poate ajunge la mantuire si fara lupta cu ele etc
Aceasta este si o metoda de a capta atentia si a-l pune pe preopinent intr-o stare de tensiune si adunare in sine. O practica acum fara scrupule multi predicatori sectanti sau in marketing de comercianti. Poate si de aici ai tras concluzia eronata ca se pune exagerat de mult accentul pe negativ in Ortodoxie.
Daca ai citit Patericul, ai vazut ca exista o intamplare cu Sf Antonie cel Mare care a fost surprins glumind cu fratii. Avand in vedere asprimea vietii calugaresti de atunci, poate parea de mirare sau scandalizare, insa omul nu este de piatra. Trebuie luat si cu blandete, NU INAINTE insa de a intelege si starea sa de pacat.
In ceea ce priveste anumite aplecari ale firii omenesti, acestea au fost bune si orientate spre bine intru inceput. Odata cu caderea in pacat si lipsa comuniunii cu Dumnezeu, aplecarile firii umane spre impropriere, manie, dragoste etc au cunoscut si forme de pervertire. Aceasta numai din cauza lipsei unui Sfatuitor, unui con-lucrator in mantuirea fiecaruia dintre noi.
Modelul nostru trebuie sa fie mereu Hristos, dar pentru a ajunge la El trebuie, evident, sa ne inspiram din faptele si viata buna a unora dintre apropiatii nostri, oricat de simpli si nestiutori ar fi ei. Cu cat suntem mai mult aplecati spre a ne cunoaste pe noi insine si a ne vedea fara farduri pacatele, cu atata suntem si mai atenti la cei din jur, sa nu ii ranim, sa le admiram faptele bune si sa ne intristam pentru cele rele.
Vasile Voiculescu vorbeste ca un Om ce traieste dragostea lui Dumnezeu. El vorbeste despre ceea ce stie cu inima, nu despre ceea ce a citit sau a inteles. Eu nu pot vorbi despre ceea ce nu stiu. Pr. Paisie, Pr. Porfirie, Pr. Sofian, Pr.Staniloaie, Cuv. Serafim Rose, Fericitul Valeriu Gafencu si altii au trait dumnezeirea si au fost robiti de dragostea lui Dumnezeu.
Ma bucur ca sunt atat de multi care il au pe Dumnezeu, pot da sfaturi pe bloguri, si plang in camara inimii lor din dragoste pentru El si pentru toti oamenii!
Rugati-va pentru mine cel strain de aceste lucruri!
Doamne ajuta!
leo,
Nu esti deloc strain de aceste lucruri; ai o inima calda si o nazuinta inalta. Nu te lasa!
„Cautati mai intai Imparatia Lui Dumnezeu si Dreptatea Sa si toate celelalte se vor adauga voua”.
Incepand de azi esti pe pomelnicul meu!
Bucurie sfanta, sa ai, leo!
Leonard cu familia.
Multumesc, Elena.
Draga Silvia, in cazul in care nu ai citit-o deja, ti-as sugera sa citesti Viata Parintelui Gheorghe Calciu. Spuneai ca parintele Serafim Rose a fost homesexual, ei bine parintele Calciu a fost tortionar, iar talharul de pe cruce a intrat primul in rai – ce sunt ei daca nu faclii vii ale Domnului care au reusit sa arda tot pacatul pe care il purtam cu totii in noi.
Multe din razvratirile mele si-au gasit raspunsul in cuvintele si felul parintelui Calciu de a trai atat de ortodox. Mi-a ramas intiparit in minte un indemn al sau „Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din sufletul nostru. Si o ucidem printr-o manie, printr-o discutie contradictorie (…), printr-o afirmare orgolioasa a calitatilor noastre, printr-o trufie, printr-o indreptatire, prin atatea si atatea ganduri rele ce pot veni…” Cand intelegi ca esti ucigas, lauda ti se pare ingrozitoare, si sufletul tanjeste doar dupa lacrimile cu care sa spele pacatele. Si numai cand ele inceteaza, si inceteaza ucise de gandurile noastre patimase, realizezi cat de mult bine iti faceau, cat de uscat esti fara ele si cat de greu este sa le redobandesti; si singura ta dorinta este sa le recapeti cerand mila Domnului, ceea ce se intampla in fiecare slujba din biserica ortodoxa. Imagineaza-ti ca de maine nu ai mai avea acces la apa ca sa te speli, nu ai cauta disperata chiar si un strop pentru a curata murdaria care se acumuleaza?
In ceea ce priveste biserica, numai cand sufletul plange intelegi cat de frumoasa este biserica, cu toate neajunsurile omenesti ale slujitorilor si credinciosilor ei. Rational nu te poate face nimeni sa intelegi, in cazul meu cel putin argumentele nu au folosit niciodata….Nici eu nu am fost departe de starea in care te gasesti tu acum…
Draga Silvia, desi te adresezi Parintelui Savatie, as vrea totusi sa-ti spun, din tot sufletul, ca, daca vrei sa intalnesti Adevarul, cu siguranta il vei cunoaste. Din ce am mai citit pana acum, am inteles ca cea mai simpla si sigura cale este sa ii ceri tu direct Domnului, asa cum poti si stii, sa te lumineze ca sa Il cunosti asa cum este El: IUBIRE. Cred ca esti pe un drum bun, pentru ca, intuitiv, tu simti ca ceea ce trebuie sa gasesti si sa primesti este in mod firesc IUBIREA.
In ceea ce priveste Sfintii, ei au fost, intradevar, oameni obisnuiti, ca si noi, dar care au cautat, cu sinceritate, sa isi inchine, intr-un fel sau altul, viata lui Dumnezeu. Cred ca scopul vietii pe care o traim aici este sa ne mantuim si, in mod firesc, sa ne sfintim. E adevarat ca acum foarte multi oameni privesc Sfintii ca pe niste persoane stranii, care au existat demult si la nivelul carora nu mai putem ajunge. Stiu ca este fals pentru ca motivul pentru care traim este de a ajunge la starea de sfintenie, iar sfintii exista si astazi, poate chiar printre noi.
Un exemplu de care ai amintit si tu este sfantul Serafim Rose.El nu a fost homosexual. A fost un tanar pe care chiar prietena sa, Alison, l-a adus la crestinism. Una dintre primele minuni pe care le-a facut a fost aparitia lui in fata lui Alison, imediat dupa ce a fost inmormantat, spunandu-i sa nu se sperie caci vor fi toti mereu impreuna, dupa cum i-a promis.
Eu iti doresc din toata inima sa intalnesti persoana care sa te calauzeasca la Hristos, pentru ca nu ne putem mantui decat impreuna, sa nu iti pierzi speranta niciodata pentru ca Hristos este mereu cu tine, chiar si acum cand inca nu-l vezi foarte clar si sa ajungi in cel mai frumos ipostas al omului- sfintenia.
Cu drag,
o prietena a Mariei care nu obisnuieste sa scrie pe bloguri
Multumesc, Maria. Ce frumos mi-ai scris! Eu asta caut, scrisori de dragoste. Pentru ca am fost batuta destul, in primul rand de mine insami. Si vreau sa incetez sa fac acest lucru, pentru ca violenta cu care ma bat ii afecteaza pe cei dragi mie. Si nu vreau sa mai fie atatia copii care sa cada in aceeasi capcana in care am cazut eu. Sa stii ca plang acum, dar e pentru ca ma simt iubita. Iti multumesc
silvia esti la inceput de lupta si iti este greu:io amfacut vrajitorie si multe altele pana am inceput cu crestinismul asa ca te inteleg,dar inceputul este posibil doar cu aceasta gandire:nu este un fel de 2 feluri la Dumnezeu !!!de cate ori au fost 2 pareri s au facut rugaciuni ca Dumnezeu sa arate ce e bine si ce e rau !!caci fiind un singur Dumnezeu nu exista decat o vointa sfanta!!!cand ai pareri esti potrivnic lui Hristos!!ideea ta de ghiveci calugaresc,de amestecarea binelui cu raul..e ceva de ras si te face pe tine sa ti se para ca vrei adevarul si sa ti minti constiinta !!!inainte sa vorbim de altii sa fim atenti la felul in care gandim noi!!spuneai de ce preotii ne spun ca santem pacatosi:sant multe motive si bune si rele,eu insa il spun acum pe unul rau:vor sa ne orbim noi insine sa nu putem privi la greselile lor grave care ne fura mintuirea:greseli morale si de credinta GRAVE,GROSOLANE!!(adica daca tu spui ca toti baietii sant buni pentru tine sa te casatoresti cu ei,gresesti!!caci numai UNUL este pentru tine si ca sa l gasesti pe acel UNU trebuie sa te ajute Dumnezeu ca tu nu poti sa l afli cu puterile tale desi ai vrea!!dar daca ai reusi sa l gasesti fara ajutor de la EL atunci la ce folos este Dumnezeu!!
crip citeste toata evanghelia nu numai ce invata copii la gradinita!ai auzit de:fiti desavarsiti caci si Tatal vostru este desavarsit!!nu mai cita tu ca nu esti protestant!sau esti?
O poezie pe care o iubesc mult. Iat-o:
„Râvnesti sa pui un capat luptei grele
Si prin tumultul lumilor sa treci,
Cu binele ce-ai savârait în ele
Sa te asezi în linistea de veci?
Ci-n van astepti rasplata viitoare
Ca o odihna dupa un sfârsit.
Nu: nemurirea nu este o stare
Ci o lucrare fara de sfârsit.”
( Nemurirea de Vasile Voiculescu)
Vasile Voiculescu
http://www.librariabucuresti.com/Carti-In_gradina_Ghetsemani-6842.htm
superb
Nu e nimic mai infricosator decat dragostea adevarata. Iar cei mai inzestrati oameni de cele mai multe ori fac si greselile cele mai grave, atunci cand gresesc. Mai bine sa incercam sa facem mai putin, dar sa atingem acel tel, decat sa ne rupem gatul incercand sa fim ceea ce nu putem fi. Sa fim macar oameni.
Trebuie sa ma corectez: Eu sa fiu intai om si apoi sa cer celorlalti sa fie.
Lectiile cele mai simple sunt si cel mai greu de invatat.
Hristos a inviat !
gil ,
iti multumesc pentru apreciere , nici nu stii cata dreptate ai .