Diavolul este politic corect IV („Să priveşti un cireş înflorit prin fereastra azilului de bătrîni”)

Uşa pavelionului se crăpă şi apăru infirmiera ducînd o tavă cu ceai şi pastile.
– Bună dimineaţa, doamna Kohner! V-am adus ceaiul şi pastiluţele.
– Bună dimineaţa. Mulţumesc. Domnişoară, dar nu aş putea ca măcar în această dimineaţă să nu-mi iau pastilele şi nici să nu-mi beau ceaiul?
– Oh, doamna Kohner! Păi cum aşa? Nu plec de aici pînă nu vă beţi pastilele şi ceaiul…
– Domnişoară, lasă că ştiu eu ce fel de pastile şi ce fel de ceai mi-aţi adus…
– Cum aşa? Ce vreţi să ziceţi?
– Lăsaţi-mă, vă rog. Nu e nevoie. Eu nu mă tem de moarte. Mai am o oră de trăit, vreau să o trăiesc cum trebuie, nu vreau să dorm.
– Oh, doamna Kohner… îmi pare rău… Ştiu că nu e uşor, dar toţi vom trece prin asta. Pînă la urmă, nici nu o să simţiţi. N-o să doară deloc, vă asigur…
– Ce sigură sînteţi, domnişoară, răspunse Roza Kohner zîmbind ironic.
– Vă rog să mă scuzaţi… Mă aşteaptă şi alţi bolnavi. Vă doresc să fiţi tare… Mi-a părut bine să vă cunosc… Sînteţi o prezenţă plăcută… Am avut ce învăţa de la dumneavoastră… N-o să vă uit niciodată… Vă rog să mă scuzaţi, dar trebuie să plec…

Roza Kohner se ridică din pat şi se duse la fereastră. Grădina era pustie, iar cireşii în floare prevesteau un an bun. Ce frumoase sînt cireşele coapte! Şi ce gustoase sînt! Roza Kohner îşi aminti ziua în care Raul, primul ei băiat, a mîncat pentru prima oară cireşe. Apoi şi-l aminti pe Iacob. Acesta a mîncat cireşe mai tîrziu. Pe la un an şi opt luni. Ce poate fi mai frumos şi mai nevinovat decît un copil care mănîncă cireşe pentru prima oară? Roza Kohner se îndepărtă de la geam şi se duse la noptieră. Deschise sertarul şi scoase de acolo Biblia pe care o sărută şi o puse deoparte. Apoi scoase un caiet şi un creion cu care s-a dus în fotoliu şi a început să scrie:

TESTAMENT

Eu, Roza Kohner, las moştenire fiului meu Iacob Kohner, Biblia mea, pe care am moştenint-o, la rîndul meu, de la părintele Ioan.

Semnez azi, 12 aprilie.

Apoi Roza Kohner îi scrise o ultimă scrisoare fiului său, Iacob Kohner, pe care o puse într-un plic şi o băgă în Biblie.

Apoi Roza Kohner se întoarse înspre răsărit şi făcu trei închinăciuni mari, după care rămase nemişcată, rugîndu-se pentru ceva ce nimeni n-o să afle niciodată.

Apoi se duse şi se aşeză iar în fotoliu, lăsîndu-şi capul pe spate şi închizînd ochii. În minte îi apăru ultima oră petrecută lîngă părintele Ioan şi felul luminos în care a întîmpinat el moartea.

Părintele Ioan era dintre călugării scoşi afară din mănăstire printr-un decret de stat. După ce a trăit trei ani într-o pădure din apropierea oraşului, a fost pîrît de cineva sub bănuială că s-ar eschiva de la respectarea Legii 182/110. Prin urmare a fost arestat şi, dată fiind vîrsta de 64 de ani împliniţi, a fost adus la azil.

Atunci cînd l-a cunoscut Roza Kohner, părintele Ioan avea 64 de ani şi 9 luni, adică mai avea trei luni pînă la moarte. Din ziua întîlnirii lor în grădina azilului, Roza Kohner a petrecut aproape nedespărţită de părintele Ioan. Ei au ajuns să fie subiectul bîrfelor din acel azil, deoarece tuturor li se părea că între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste. Povestea lor însă a fost una cu totul neobişnuită pentru acele vremuri şi pentru acel loc. Pătrunsă de puterea şi înţelepciunea părintelui Ioan, Roza Kohner ceru să fie botezată, lucru care s-a şi întîmplat în una din dimineţi în bazinul azilului.

După aceea Roza Kohner lua parte la liturghiile ascunse săvîşite de părintele Ioan, împărtăşindu-se împreună cu Trupul şi Sîngele Sfînt al lui Hristos. Zilele petrecute lîngă părintele Ioan au fost pentru Roza Kohner cele mai luminoase din întreaga ei viaţă. Ea se cufundase cu desăvîrşire în înţelesurile Evangheliei şi simţea cu toată făptura că naşterea din apă şi din Duh este una mai adevărată decît naşterea trupească. Dacă Roza Kohner nu s-ar fi născut aici, în azil, ea nu s-ar fi născut niciodată. O viaţă născută spre moarte nu este mai mult decît o moarte prelungită. Dar viaţa aceasta nouă, care o ridica în veşnicie, era adevărata viaţă pe care Dumnezeu o dă oamenilor prin jertfa Fiului Său, Iisus Hristos. Roza Kohner trăia cu atîta plinătate acest adevăr, încît fiecare zi trăită după Botez i se părea o nouă viaţă. Ea ajunsese să înţeleagă că o singură clipă trăită în Hristos este destulă pentru a umple de sens şi fericire o viaţă întreagă. O clipă dacă ar trăi omul, dar în această clipă L-ar cunoaşte pe Hristos, i-ar fi deajuns pentru a se muta fericit în veşnicie.

În acea ultimă noapte părintele Ioan a slujit liturghia în grădină, avînd-o împreună cu sine şi pe Roza Kohner. Era o noapte de august şi ţîrîiecii au cîntat pînă tîrziu.

– Sora Roza, zise părintele Ioan înainte de a începe rugăciunea, aş vrea ca noaptea asta să o închinăm cu totul Domnului. Să nu dormim deloc.
– Aşa să fie, părinte.
Părintele se întoarse cu faţa la răsărit şi, ridicînd Biblia cu amîndouă mîinile deasupra pîinii şi a vinului, zise cu voce tremurîndă:
– Binecuvîntată este împărăţia Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh!
– Amin!, răspunse Roza Kohner, însemnîndu-se cu semnul crucii şi închinîndu-se pînă la pămînt.
– Cu pace Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Pentru pacea de sus şi pentru mîntuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Pentru preafericiţii patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi de pretutindenea; pentru cinstita preoţie şi cea întru Hristos diaconie, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Pentru buna tocmire a văzduhurilor, pentru îmbelşugarea roadelor pămîntului şi pentru vremi cu pace, Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiţi şi pentru mîntuirea lor, Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mînia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm!
– Doamne miluieşte!
– Apără, mîntuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule cu harul Tău!
– Doamne miluieşte!
– Pe Preasfînta, curata, prea binecuvîntata, slăvita Stăpîna noastră, de Dumnezeu născătoarea şi pururea fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!
– Ţie, Domane!
– Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului, şi Sfîntului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor!
– Amin!

Părintele Ioan ştia Liturghia pe de rost şi o învăţase şi pe Roza Kohner să dea răspunsurile cuvenite. Acolo unde Roza uita, părintele cînta împreună cu ea. El slujise atîta timp singur, încît acum, cînd avea pe cineva care să spună „amin” la rugăciuni lui, i se părea că lumea întreagă s-a trezit din somn şi se roagă Dumnezeului Celui Viu. Părintele Ioan nu avea nici loc şi nici timp pentru a face slujba aşa cum o făcea cîndva în altar. Liturghia lui era primitivă ca cea a sfinţilor apostoli. Dar poate că tocmai această simplitate a cucerit-o de la bun început pe Roza Kohner. Ea simţea şi ştia că Dumnezeu vine acolo unde se roagă părintele Ioan. Nimic nu poate fi mai măreţ decît o liturghie slujită cu credinţă şi dragoste. Iar părintele Ioan le avea pe amîndouă.

După ce s-au împărtăşit, părintele Ioan a strîns cu grijă paharul, talgerul şi cuţitul cu care slujea Liturghia.
– De acum n-o să le mai pot folosi. Să căutăm un loc curat ca să le îngropăm. E păcat să rămînă şi să le folosească cineva la lucruri omeneşti, căci sînt sfinţite.

Părintele Ioan se duse sub un copac, unde avea pregătit un hîrleţ. Roza Kohner îl urmărea în tăcere.
– În dimineaţa asta eu va trebui să plec. Am dorit să fii alături de mine, să priveghem şi să ne rugăm Domnului împreună.
– Sînt gata să fiu şi în veşnicie alături dumneata, părinte Ioan.
– Mă rog Domnului şi cred că aşa va fi.
– Nu mi-aţi spus mai înainte că va fi aşa de repede…
– Nu voiam să te tulbur. Deşi creştinii nu trebuie să se tulbure din pricina morţii. Noi, dacă avem credinţă şi puţină dragoste, ne mutăm din moarte la viaţă.
– Aşa este. Dar inima mea este tristă. Nu pot să mă despart. Îmi vine să plîng.
– Iar eu sînt gata. Îl simt pe Domnul cum mă ceamă şi inima mea arde la gîndul întîlnirii cu El. Am păcătuit, Doamne, dar Tu, ca un iubitor de oameni, primeşte-mă ca pe fiul cel risipitor, ca pe oaia cea pierdută. O, viaţa e atît de scurtă şi chiar dacă ar fi lungă cît lumea tot nu am avea timp să ne îndreptăm prin faptele noastre! Dar mila şi iubirea Lui e atît de mare, încît poate şi pe ultimul păcătos să-l primească, de vom avea inimă înfrîntă şi vom chema numele Lui…

Părintele Ioan tăcu, apoi adăugă:
– Soră Roza, să te rogi pentru sufletul meu.

Roza Kohner îl privea şi nu putea spune nimic. Dragostea ei pentru acest om era atît de mare, încît cuvintele n-ar fi făcut decît să o împuţineze. Ea se apropie şi, lîndu-i mîna dreaptă între palmele sale, o sărută. Apoi îşi lăsă capul pe umărul lui mare şi izbucni în plîns.

– Doamna Roza! E timpul.
Uşa se deschise şi înăuntru îşi băgă capul tînăra infirmieră, fără să intre. Uşa s-a închis şi îndată s-a auzit o voce iritată de bărbat.
– De ce nu doarme?
– Ştiţi, domn’ doctor, a fost ultima ei dorinţă…, răspunse nehotărîtă infirmiera.
– Ce fel de ultimă dorinţă, domnişoară? Sînteţi prea tînără şi prea fără experienţă pentru a lua astfel de decizii! Regulamentul o interzice!
– Vă rog să mă scuzaţi… A fost atît de încăpăţînată, a refuzat şi ceaiul, şi pastilele… A zis să o las în pace, că mai are o oră de trăit şi nu vrea să o doarmă…
– Piei de-aici! Cu neisprăvite miloase ca tine se duce tot azilul de rîpă! Dumneata înţelegi că ai încălcat regulamentul? Că ai încălcat Legea? Of, mila asta! Cînd ne vom izbăvi de ea?!

Roza Kohner auzea discuţia, dar gîndul ei era departe. În acele clipe ea îl vedea pe părintele Ioan dăruindu-i Biblia sa. Greierii cîntau şi mirosea atît de frumos a iarbă şi a flori.

– Doamna Roza Kohner, vă rog să vă întindeţi în pat. Nu vă faceţi nici o problemă, n-o să doară deloc. O mică înţepătură. Haideţi, doamna Kohner, că şi aşa am întîrziat 40 de minute.

Roza Kohner se ridică din fotoliu şi se întinse în pat. Privind în tavan, ea îşi făcu pentru ultima oară semnul crucii şi închise ochii.

Capitolul I

Anunțuri

22 Responses to Diavolul este politic corect IV („Să priveşti un cireş înflorit prin fereastra azilului de bătrîni”)

  1. Brindusa spune:

    Multumesc,Parinte pentru aceste capitole din noua dv.carte.Imi plac foarte mult si astept cu nerabdare cartea…

  2. andreea c spune:

    🙂 deci Parintele era ortodox…

  3. sorana spune:

    cred ca ”cei de sus” prefera sa mai provoace cateva cutremure decat sa faca legi de genul 60 de ani, care totusi ar provoca ceva revolta… Dar e bine ca oamenii sa realizeze cat de mult s-au obisnuit cu ridicolul gen ”coca cola” – in fata mortii si mai ales in ce hal sunt manipulati. Aproape ca e un pacat sa fii naiv.

  4. mioara spune:

    De abia astept sa citesc in continuare…

  5. ovidiu spune:

    Parinte,daca asta e partea a 4-a inseamna ca vreti-nu vreti tre` sa mai postati un capitol pt partea 3-a,nu? 🙂

  6. liliana spune:

    Parinte, am auzit prima data numele dvs. acum 2 zile ,ascultand predica preotului despre urcusul duhovnicesc si citidind ceea ce ati scris si ascultand o mica parte a conferintei:”Puterea tamaduitoare a iubirii”(Bacau,2005)pot sa va marturisesc bucuria „nespusa” de a va cunoaste pe aceasta cale virtuala(in aceste conditii o consider -mult folositoare sufletului meu).E frumos sa vezi oameni care si-au daruit viata lui Hristos si ies la razboiul lumesc cu atata curaj!Va multumesc,in primul rand in numele fratilor mei „orbi”, „schiopi” si „surzi” pentru rugaciunile dvs.,pentru lacrimile dvs. si pentru curajul dvs. si in ultimul rand pentru mine,si va trimit o strofa dintr-o poezie pe care am scris-o:”Nebuna,surda si oarba/De-al tau dor nestrivit,/De 5000 de ani sunt o noapte,/Ce striga lumina ce m-a orbit”.Eram la manastire acum 3 saptamani si un calugar imi spune sa-ti Dumnezeu ce-ti doresti,eu i-am raspuns:Eu imi doresc iubire,dansul imi raspunde : Cauta doar iubirea lui Dumnezeu ca este vesnica.Va urez sa aveti cat mai multe „lacrimi” de dragoste pentru TATAL NOSTRU.

  7. sorana spune:

    culmea e ca muntele din poza asta seamana nitel cu muntele Tabor…

  8. Marius Ianus spune:

    Draga Stefan, ma bucur ca ai iesit cu bine din conspirationisme. Tocmai ce am scris despre tine in revista VIP:
    Calugarii de pe bloguri infrunta „Noua Ordine Mondiala”, un editorial al meu in revista VIP: http://www.revistavip.net/RevistaVIP/Calugarii_de_pe_bloguri_infrunta_Noua_Ordine_Mondiala_._/12

  9. crip71 spune:

    Parinte , cartea sfintiei voastre este foarte realista si peste cativa zeci de ani e posibil sa ne confruntam cu astfel de legi . Intr-o lume fara Dumnezeu totul este posibil ( afara de bine ). Acum depinde de Bunul Dumnezeu cat loc va lasa raului sa se intinda .

  10. theodora0303 spune:

    Sa inteleg ca la 60 de ani batranii erau omorati?

  11. H. spune:

    Cat talent/cati talanti v-a dat Bunul Dumnezeu!ma tot mir ,de cand va citesc blogul ,de imaginatia si de capacitatea sf.voastre de a reda inca „netraitul”de parca ar fi deja trecutul.e un dar.sunteti intr-adevar un scriitor.calugar scriitor.mmda…aveti curaj.

  12. mihaela spune:

    dintre un barbat si o femeie,care ar putea fi mai credincios in fata Domnului?amandoi in egala masura ati zice dumneavoastra.Si atunci vine intrebarea de ce doar barbatii sant preoti?Oare au ei mai multa trecere in fata LUI DUMNEZEU?

  13. cristina spune:

    @sorana
    muntele din poza nu seamana chiar deloc cu muntele Tavor, in Israel nu exista iarba din asta verde si grasa, e o iarba gri, sarmoasa, uscata si cu multe pietre (solul e stancos) iar muntele Tabor este mult mai mare si este impadurit, daca te intereseaza sa vezi cum arata zi-mi unde sa iti postez poze, aici la comentarii nu se poate

  14. cristina spune:

    mai degraba seamana cu muntele lui Windows XP

  15. gil spune:

    politic o lege care e rasista e corecta? NU!bineinteles!legea spune(in ungaria) ca cine neaga holocautu face 2 ani puscarie,dar cine neaga pe Hristos nu pateste nimic!deci legea e corecta politic dar proasta!asa cum generalii si soldatii au ascultat de hitler ca era corect politic ,dar asta nu ia absolvit de puscarie si lagare ca au pornit un razboi inuman !!asa e cu cei ce asculta de un episcop ecumenist(bor,patriarhia moscovei…)politic fac ascultare ,dar la judecata lui Hristos se duc in acelasi loc cu toti ecumenistii:la lacasurile ereticilor

  16. fantana spune:

    zguduitor, si stilul se potriveste ca o manusa.
    sper sa ramana fictiune…

  17. mariuaudit spune:

    Antena3: Eutanasia în cazul bătrânilor care nu suferă de boli incurabile ar putea fi legalizată în Olanda (09 martie 2010 12:38 )

  18. […] un fragment din acest nou volum, de pe blogul parintelui […]

  19. […] Diavolul este politic corect (“Să priveşti un cireş înflorit prin fereastra azilului de bătr… Posted in Documentare Tags: mitropolia moldovei, Savatie Bastovoi « Avertismenul Duhovnicului: “De nu ne vom pazi Ortodoxia, ne vom pierde si neamul”. Parintele Justin Parvu in dialog cu Victor Roncea despre apostaziile lui Corneanu si Drincec si pericolele la adresa BOR. Baba si Danion. Capra, varza si lupul You can leave a response, or trackback from your own site. […]

  20. mihai spune:

    parinte imi este dor sa te aud. imi este dor de ani ce au trecut atunci. poate ne auzim.

  21. mariusaudit spune:

    pentru ca tineri sunt mai usor de condus?
    marius

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: