Hristos este acelaşi. Ce s-a schimbat?

P1040291Este uimitor cum oamenii îşi schimbă valorile de la generaţie la generaţie. Toate cuvintele cheie au fost răstălmăcite. Pace, iubire, curaj. Cuvîntul jertfă a fost scos cu desăvîrşire din uz, pentru că jertfa nu poate fi răstălmăcită. De aceea e mai bine nici să nu vorbeşti despre ea. Totul se cîştigă prin “pace”, prin “toleranţă”. Aşa este. Prin “toleranţa” noastră şi sîngele altora. Sîngele celor pe care nu-i ştim şi nici nu vrem să-i ştim. Pentru că am devenit fii ai acestui veac stăpînit de părintele minciunii şi ucigătorul de oameni diavol.

Oamenii mor astăzi ca şi în cărţile de istorie ucişi de tirani, răpuşi de foame şi de boli. Numai că astăzi doar arareori mai auzi un glas care să-i mîngîie în numele lui Hristos. Creştinii au ajuns să se teamă să ia apărarea cuiva, iar asta ne arată că duhul fricii şi nu duhul dragostei ne călăuzeşte paşii.

Cu mai puţin de un secol în urmă în faţa terorii comuniste s-au ridicat 200.000 de clerici doar în Rusia şi au fost ucişi. Astăzi preoţii şi episcopii stau la masă cu tiranii şi-i laudă în adunări pentru un talger de linte. Alţii, mai mititei, mănîncă gunoaiele de sub această masă, dar le vorbesc oamenilor cu versete din Scriptură.

Hristos a spus: „Cercetaţi pe cei din temniţă, cercetaţi pe cei bolnavi”. Iar creştinii de azi nu doar că nu fac asta, ci nici măcar nu suferă să audă de existenţa întemniţaţilor şi a bolnavilor.

Atunci cînd cineva trîmbiţează în biserici că oameni demonizaţi ne otrăvesc şi ne îmbolnăvesc prin medicamente mincinoase, se găsesc creştini, atît dintre cei de jos, cît şi dintre cei de sus, care să înăbuşe glasurile salvatoare. Atunci cînd li se spune că oameni străini îi robesc prin cipurile demonice, mulţi se îndărătnicesc, pentru că se gîndesc doar la pielea lor. În sfîrşit, chiar dacă li se spune că un tiran bate, torturează şi omoară în numele legii şi asta nu e drept, ei nu se grăbesc să le ia apărarea celor ce pătimesc, ci tot pe tiran îl laudă.

Acesta este creştinismul spre care ne îndreptăm. Dar să nu ne amăgim. Hristos ieri şi azi şi în veac este acelaşi.

Anunțuri

27 Responses to Hristos este acelaşi. Ce s-a schimbat?

  1. Iuliana spune:

    « mulţi se îndărătnicesc, pentru că se gîndesc doar la pielea lor». Prin aceste cuvinte, Cuvioase, cred că aţi atins miezul problemei vremurilor noastre : egoismul. Se pare că nimic nu se mai face astăzi dacă nu implică un avantaj personal, nimic nu se mai face astăzi dacă ameninţă câtuşi de puţin pielea proprie, nimic nu se mai face din spirit altruist, ca să nu mai vorbim de duhul creştin al dragostei faţă de aproapele.
    Că nimic nu ne este mai departe de inimă şi minte decât amărâtul de « aproape » al nostru ! « Eşti aproapele meu până ce îmi eşti de vreun folos, dar dacă ai căzut între tâlhari,treaba ta, Descurcă-te ! Ce ! ? Eu te-am împins ? Mi-e milă de tine, dar…vrei să păţesc şi eu ca tine ? Doamne fereşte !!! ».
    Şi uite aşa, de la frică la cinism nu este decât un pas. Uf ! Cum le-aş şti acestea de nu le-aş simţi chiar eu, ticăloasa ? Nu-i aşa ? Mă iertaţi, dar chiar nu vreau să mai creadă cineva că atac sau judec pe alţii. Mă judec pe mine prin aceste cuvinte, poate mi-o veni mintea la cap şi puţină dragoste în inimă. Să dea Domnul să mă vindec de egoism ! Şi toţi cei ce mai suferă de această »boală », să se vindece !

  2. Mirela spune:

    Ce s-a schimbat? Noi ne-am schimbat. cu fiecare generatie, cu fiecare om in parte! Aud frecvent spunandu-se ca generatia tanara este mai desteapta decat cea trecuta si ca se fac tot mai destepti oamenii, dar cu triste vad cum pe generatie ce trece suntem tot mai saraci duhovniceste.

    Suntem mai saraci cu UN PIC! Uitam sau nu suntem dispusi sa oferim celuilalt un pic din timpul nostru, un pic din dragostea noastra, un pic din blandete, un pic din generozitate, un pic din caldura sufletului, un pic din experienta noastra, un pic din noi, dar nu uitam nici un pic macar de capriciile noastre, de „eu-ul” nostru, acel Eu=Mie=al Meu, caci daca ar fi asa lacrimile celuilalt ar seca pic cu pic.

    Iarta-ma parinte,
    Iarta-ma copil,
    Nici o clipa nu-mi plec capul umil,
    Iarta-ma frate, sora mea sa ma ierti,
    N-am rodit spic bogat, ci numai scaieti!

    Iarta-ma, DOAMNE a infinata oara,
    N-am nimic bun, raul ma doboara!
    Iarta-ma, DOAMNE, dar sa nu ma rabzi,
    Fii STAPANUL vietii mele chiar de azi!

    Fii TU tot in toate, cred ca doar asa
    Crampeiul din suflet se va lumina!

  3. Vasilica spune:

    Adevar graieste acest articol al sfintiei voaste,suntem prea prinsi de cele materiale si nu ne mai gandim la cele de suflet.Curajul si jertfa au cam disparut.De ce?pentru ca toti vor sa o duca bine si nu se mai gandesc la cei necajiti,inchisi ,bolnavi ,flamanzi.Rolul bisericii ar fi acesta de a se ocupa de cei necajiti ,dar din pacate nu este asa pentru ca preocuparea de cele materiale si lacomia de a aduna cat mai mult te fac sa uiti de suflet si de aproapele.Totul se face din interes,nu mai exista acele prietenii sincere care erau de la suflet la suflet.Da intradevar in aceste vremuri s-a creat o teama ,oamenii nu mai au acel curaj ,acea dorinta de a se jertfi pentru aproapele,inghit toate mizeriile care vin ca un tavalug din apus(vaccinuri,cipurietc) .Nu suntem in stare ca popor sa ne cinsim martirii , sa fie canonizati cei care au fost intemnitati si ucisi in inchisorile comuniste.Hristos ieri , azi si in veac este acelasi dar bate la usa sufletului nostru si asteapta sa-i deschidem.

  4. maria spune:

    Parinte spuneti adevarul, sunt si eu un om care incerc sa fiu luptator si sa nu stau la masa cu tiranii si nu adun farimiturile ce cad de la ei.
    Dar cati au mai ramas in tara Moldovei din astea?Ca si mine majoritatea sunt plecati in tari straine pentru a-si intretine copiii si familia.Acest lucru e caracteristic tinerilor, cu cit inaintezi in virsta cu atat mai mult incepi sa accepti lucrurile asa cum sunt si mai putin sa-ti pese de cei din jur.
    Nu e usor deloc sa fii luptator, si vor avea de suportat si copii care vor fi si ei la fel.
    Oricum ma bucur mult ca sunteti cel care ne aminteste de credinta adevarata si de menirea Omului pe Pamint.
    Doamne ajuta

  5. Veronica spune:

    Toate s-au schimbat si nu e rau sa te schimbi, sa evoluezi! Numai ca, din pacate, ne-am schimbat in rau si acest rau isi face loc printre noi si in noi tot mai mult pe zi ce trece. Acest rau este al nostru al tuturor si nu cred ca se poate spune ca este un rau necesar, cum e o vorba romaneasca! NU, NU!!! Spre nefericirea noastra, ne complacem in acest rau si mai rau decit atit, ni se pare ca e normal, ca e firesc sa fim rai! Asa cum a precizat Parintele, acest rau caracterizeaza aceste vremuri pe care le traim, lucru extrem de trist! Iar pentru a distruge acest rau, ar trebui inainte de toate sa-l constientizam fiecare din noi si sa intelegem ca binele suprem este doar EL, Hristos cel neschimbat, acelasi si ieri, si azi si in vecii vecilor! El iubirea absoluta, care ne-a iubit si ne iubeste neconditionat ne chiama mereu si mereu …„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi… Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să fie viu!”. Il auzim noi oare ….. si aici ma refer in primul rind la mine, cum in anumite situatii raul pune ghiara pe mine si ii fac voia si apoi cit ma lupt sa scap de aceasta ciuma neagra si ma intreb: oare am scapat sau ma amagesc … pot spune ca lupta cu egoismul din noi e crincena si e o lupta pe care trebuie sa o ducem toata viata noastra pentru a-l anihila sau daca nu sa-l reducem la maxim. Cum spun Sfintii Parinti, acesta poate fi comparat cu foile unei cepe, acest egoism se subtiaza si ne creeaza falsa impresie ca am scapat de el sau ca suntem mai buni ca altii … insa se transforma in ceva si mai rau! Asa ca, sigura noastra salvare este doar EL si numai EL, Hristos care este acelasi de 2000 de ani …. usor nu este dar, sa nadajduim ca EL a cucerit lumea! Si cite ar mai fi de spus ….
    Iarta-ma Doamne a infinita oara,
    N-am nimic bun, raul ma doboara!
    Iarta-ma Doamne dar, sa nu ma rabzi,
    Fii Stapinul vietii mele chiar de azi!!!
    … minunate aceste versuri Mirela!
    Domnului sa ne rugam, Doamne miluieste!

  6. marin spune:

    însuși lumea a devenit o temniță
    generația nouă este mai deșteaptă dar cea veche mai înțeleaptă .
    să fim răbdători .
    Doamne ajută.

  7. /che spune:

    urmeaza cernobalul savatie,dar nu asa de departe,colea la cerna-voda.

    daca voi nu mai aveti nici cel mai elementar bun simt. vine bunul simt la poi. o sa va zguduie bine.

  8. Vlad-Mihai spune:

    Cata dreptate aveti, parinte! Crestinismul nostru de astazi este unul slabanogit. Poate si din cauza faptului ca s-a pierdut dimensiunea preotiei universale. Punem mult accentul pe rugaciune, si e foarte bine, dar ne e frica sa facem marturisire. Cat despre jertfa, ce sa mai zic? Nu vedeti cati s-au speriat dupa Apelul la mucenicie al Parintelui Justin Parvu? Parintele a vrut sa desparta apele, dar s-a lovit, chiar si in randul preotilor, de cei caldicei, care ar vrea cu Dumnezeu, dar sa beneficieze si de „avantajele” materiale ale mamonei.
    Si-ar mai fi ceva, o anumita ne-simtire care incepe sa ne patrunda, care ne face, spre exemplu, sa fim indiferenti fata de jertfele romanitatii rasaritene. In Moldova de Rasarit, din 1940, de la instaurarea comunismului, si pana astazi putem vorbi despre o jertfa continua. Iorga spunea ca „cine uita, nu merita”.
    Hristos este si va fi!

  9. Geta spune:

    Ce vrei sa spui /che? Ai cumva o problema cu parintele Savatie si cu cei care simt la fel ca dansul? Dumnezeu sa te miluiasca.

  10. Parinte, Savatie! Doamne ajuta.
    Va sustin. Iata am scris si eu ceva: http://predanie.teologie.net/vb/1-news/54-manastiri-vs-comunsim.html

  11. savatie spune:

    Îmi pare bine, părinte Petru!
    Hristos în mijlocul nostru!

  12. Mirela spune:

    Cat e de duios salutul (urarea) „Hristos in mijlocul nostru!”! Cu adevarat e in mijlocul nostru! Mi s-a umplut inima de bucurie sa o citesc! Va multumesc! 🙂

    Hristos in mijlocul nostru!

  13. Laur spune:

    Hristos este in sufletul fiecaruia dintre noi. Avem datoria sa il redescoperim!

  14. […]  Parintele Savatie Bastovoi: Hristos este acelaşi. Ce s-a schimbat? […]

  15. Idila spune:

    Tind să cred, că acest efect, de care vorbiţi, se datorează ŞI ataşamentului oamenilor de INSTITUŢII, trăim legaţi de instituţii.De stat, de Biserică,de bănci, de şcoli.Nu mai vorbim de capacitatea omului de a formula singur citici, de cântări doctrinele, sau ISMELE.
    Vreau să cred că ortodoxismul va avea mai multă deschidere spre cunoaştere, spre oameni, spre culturi diferite, spre alte religii.Astăzi este considerat (ortodoxismul), ca o religie inchisă, care nu s-a adaptat societăţii MEREU ÎN SCHIMBARE.
    De asemenea antagonismele vor exista dintotdeauna, atata timp cât oamenii nu vor avea capacitatea să găndească din mai multe perspective, fără filtrul unei religii, sau doctrine politice, vor exista aceste valori inversate de la o generaşie la alta d ecare vorbiti.

  16. elena spune:

    Pr.Savatie,
    Este socant de reala,din nefericire,viziunea prezentata de Sfintia Voastra,dar sunt sigura ca este usor,pentru un crestin,sa o inteleaga si sa o aprobe.Din pacate,in aceste vremuri apocaliptice,cand cea mai mare parte a omenirii a devenit inchinatoare la idoli,la un soi de vitel de aur al epocii moderne,tot mai putini crestini,mireni sau slujitori ai Sf.Altar,constientizeaza misiunea Bisericii in astfel de timpuri.Asa cum spunea Ioan Ianolide in minunata carte „Detinutul profet”:,,Biserica nu poate binecuvanta la intamplare orice formula sociala,orice lege,orice institutie,orice doctrina,orice ideal,orice oameni,ci numai pe acelea care apartin mesajului evanghelic,prin care se slujesc oamenii acelei vremi.Este mai lucratoare o Biserica prigonita,dar pura,decat una stralucitoare,dar conventionala.,,
    In zadar ar fi toata jertfa si mucenicia celor care au suferit pentru dreapta credinta si pentru acest neam,daca noi ne abatem de la Cale si de la Adevar.Din pacate,vocile lor acum striga aproape in desert,pentru ca noi,urmasii lor,nu parem deloc receptivi la mesajul profund al celor care au trait si au murit pentru Hristos.
    Din pacate,in aceste timpuri in care omul este subjugat de tehnica,se pare ca afectele dispar,incetul cu incetul,inabusite de partea cognitiva…nu mai deosebim binele de rau,preferam cantitatea in locul calitatii,minciuna in locul adevarului,care adevar,atunci cand incearca,timid,sa iasa la suprafata,este rastalmacit dialectic,uitam sa facem binele,dar rele facem la tot pasul…fratii crestini sunt prigoniti de necrestini(sau,mai bine zis,de anticrestini)iar noi stam si(cel mult)ii compatimim din confortul fotoliului din fata televizorului….Asa cum caracteriza,profetic,lumea aceasta,Ioan Ianolide:,,o lume fara Dumnezeu si fara suflet.,,O lume ale carei valori ,,izvorasc din egoism,materialism si ateism,,.
    Nu as vrea sa inchei intr-o nota pesimista,nu ma caracterizeaza pesimismul decat,pentru cel mult,cateva minute.Singura izbavitoare este Calea,de la care nu trebuie sa ne abatem si pastrarea nealterata a Sf.Scripturi si a Predaniei Sf.Parinti…si cel mai important,sa nu uitam de invatatura apostolica despre DRAGOSTEA DINTRE FRATI,caci nu se poate ajunge altfel in Imparatia lui Dumnezeu!

  17. Vasili spune:

    Doamne Ajuta…Articolul est un pas in directia cea buna .Dar doar un pas. Intrebarea aceasta mi- am pus-o si eu de mai multe ori si mult mai devreme.De fapt ca sa fiu cinstit m-am intrebat …ce sa intimplat cu ORTODOXIA.M-am intrebat pe la 1999 de Paste cum se poate ca niste tari ortodoxe chipurile sa taca in fata unui asasinat comis la lumina zilei.Se spune ca tiganul este tigan si in ziua de PASTE…78 de zile si nopti de bombardamente si urgisiri impotriva sirbilor si numai Rusia ortodoxa a indraznit sa se indigneze.Restul …o ingrozitoare tacere sau niste murmure jalnice.Trec 5 ani si ortodoxul popor roman isi descopera ,de fapt i se descopera de altii ca el asculta manele,valente euroatlantice.Si hop …poporul nascut crestin ,crestin de 2000 de ani etc si a.m.d.se asociaza cu satanistii natoisti.Asta DUPA ce a vazut umanismul natoist.Reactia BISERICII ORTODOXE ROMANE ?Trimiterea unei fete bisericesti la ridicarea drapelului natoist la Bucuresti.Ierarhii stau de vorba cu tiranii ,stau la masa lor cei mari si cei mici culeg firimituri?Pai ce face .Pai foto cu Voronin este un martisor aproape.Cum se numeste ceea ce a facut BOR prin faptul ca GIRAT prin prezenta unui ierarh ,nu stiu cine a fost,intrarea in NATO?Are ortodoxia valente …euroatlantice?Si din nou m-am intrebat …ce sa schimbat in Ortodoxie?Dupa caderea WTC era o inflatie de stiri despre cum faceau ierarhii slujbe de pomenire pentru victimele atentatelor.Crestinesc obicei,gindesc eu.Dar totusi nu imi prea aduc aminte de vreo slujba de pomenire facuta pentru acei sirbi ucisi de viitorii nostri …prieteni.Asa ca eu cred ca omul prin nedesavirsirea isi neaga Raiul si isi gaseste tot felul de chipuri de a se lasa prostit nu numai de cel rau ci pina si de prostii care-l deservesc din vocatie .Doamne Ajuta…

  18. Mirela spune:

    Idila,

    Am si eu o curiozitate: cine spune despre ortodoxie ca e o religie inchisa, care nu se adapteaza vremurilor, nu de alta, dar aud mereu acelasi lucru spunandu-se, insa NUMAI de ortodocsi! Nu vi se pare anapoda? Si-apoi ce ar putea sa se schimbe in ortodoxie ca sa fie „deschisa”, „trendy”?
    Ce este ortodoxia? Ce poate fi schimbat la ea? In DEX scrie:” ORTODOXÍE s.f. 1. Confesiune creştină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiţia, cultul şi organizarea bisericească fixate prin cele şapte sinoade ecumenice; p. ext. biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2. Conformitate, concordanţă cu principiile tradiţionale ale doctrinei bisericii creştine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.” Ce ar trebui schimbat? Dogmele? Pot fi oare modificate dogmele bisericesti? In acest caz ar mai fi ortodoxie? Nu cumva ar trebui sa schimbam si traditia? Da’ ce inseamna traditia? Traditia e cumva numai trecut? Nu, ea e o conditie necesara de continuitate, este viata Bisericii! Tocmai prin traditie ortodoxia petrece continuu cu timpul, ramane mereu actuala, fara sa se modifice dogmele. Despre ce adaptare sa fie vorba atunci? Despre adaptarea ortodocsilor la sistemele informatice, la resursele tehnice?
    Cu regret va spun ca cine acuza ortodoxia ca fiind o religie inchisa, cred, sincer, ca habar n-are de frumusetea, profunzimea, deschiderea si larghetea ei! Este arta, cultura, psihologie, sociologie si bineinteles, teologie si chiar mai mult de atat! Cand ma gandesc cat de binecuvantata am fost sa ma nasc intr-un neam ortodox imi vine sa bat din palme de fericire, sa sar in sus de bucurie si sa ma pup in oglinda 😉 ) si sa strig:”Yes, yes,yes!!
    Ortodoxia sa fie deschisa spre alte religii?? Pai ce nevoie am avea noi de alte religii cand ortodoxia este desavarsita?
    Ortodoxia este cel mai de pret giuvaier pe care Insusi Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu ni l-a daruit prin Invatatura Sa, despre Dumnezeu, om si despre lume. Ea este Adevar si scopul suprem, este nadejdea mantuirii noastre pentru care noi, fii Ortodoxiei ar trebui sa o impartasim cu bucurie, dragoste, cu slava si chiar cu barbatie!
    Cred ca doar o lipsa de maturitate, ignoranta sau rea vointa a cuiva, ar putea sa desconsidere ortodoxia!

  19. Mariana V. spune:

    Hristos in mijlocul nostru!

  20. sorin h. spune:

    /che,

    Aşa ceva nu se va întâmpla. Mi-a spus mie Cineva.

  21. crip71 spune:

    Apropo de razboiul sarbesc…
    In zilele cand nato arunca bombele peste fratii nostri ortodocsi , distrugand scoli ,Biserici si Manastiri , tovarasul Mitropolit Corneanu ( graitor nume ) , a aparut la TV zicand ca bine le face , ca si noua ne-a facut Tito nu’s ce rau mai demult .
    Vai de capul nostru , ca avem conducatorii care ii meritam.

  22. alvi spune:

    Binecuvantati , parinte !
    Justa prezentare a realitatii , a omului contemporan , „postmodernist „!
    Tare mi-e teama ca traim acele vremuri in care suntem lasati in gura lupilor chiar de pastori , tare mi-e teama ca acum , pastorii , chiar si cei care nu ne dau lupilor , ne arunca in prapastie,” de teama” acestora .
    Omul modern , pragmatic nu mai cunoaste nici macar sentimentul de solidaritate , nicidecum pe cel al dragostei .Sacrificiul , milostenia , jertfa , sunt simple notiuni in dictionare neactualizate .
    Revolta fireasca in fata raului este innabusita chiar de catre cei care ar trebui sa ne indrume acum , ni se spune mereu ca Duhul lui Hristos nu este acesta , dar Hristos a murit din iubire , Hristos si-a sacrificat viata din iubirea pentru om ca lucrare a lui Dumnezeu ; exemplul lui a fost urmat de altii care au renuntat la viata lor , la libertatea fizica,din dragoste ,din dor de libertate.
    Intreb , retoric ,unde este iubirea de aproape cand in jurul nostru e doar moarte si nepasare ? cand ,langa noi , au fost ucisi cu bombe „democratice ” cei ce-si aparau ,totusi , tara ,credinta si libertatea ? cand , tot laga noi , sunt ucisi , la fel ca si aici in ’89 , tineri ce nu-si doresc decat putina libertate , ucisi de o maimute bolnave , de bufonii unui sistem inuman, de diavoli cu fete umane?
    Valorile umane s-au schimbat , trist este ca noile valori anuleaza latura spirituala , divina din om. Astfel altruismul a fost inlocuit de pragmatism , dragostea are in loc egoismul , bunatatea are in loc filozofia egocentrista ,sacrificiul a fost inlocuit de confort , milostenia cu imbuibarea ,iar dragostea are in loc …nimic , doar un instinct dobitocesc , exacerbat prin toate mijloacele posibile, instinct ce coboara omul mai prejos decat animalele .
    Si totusi , daca ar fi asa , daca acum ar trebui sa privim doar in noi ,sa cautam sa vedem raul care se gaseste numai in noi , oare asta nu ne face nepasatori fata de aproapele nostru , oare nu devenim prin tacere partasi la genocidul ce se desfasoara in aceasta lume ? Tacerea poate insemna orice, chiar si a aproba .lumea noastra devine , incet , incet , o lume in care atrocitatile devin normalitati , iar binele , frumosul , iubirea , credinta , sunt nebunii , anomalii . Generatiile crescute in acest context sunt , astfel , castrate genetic , neputand intelege lumea alfel decat asa cum este vazuta la televiozor si-n jurul lor : o lume hada , stramba , in care frumosul a ramas undeva in afara civilizatiei , anacronic si demn de dispret .
    Asa cum ati spus pe acest blog , cei care au inchis usile catedralei din Timisoara , in decembrie ’89 , cei care se simt cu constiinta curata , chiar daca au stat in spatele usilor cand se tragea si se murea afara ,acestia ne pastoresc . Ne trebuie binecuvantare sa strangem semnaturi pentru un referendum in care sa exprimam liber o opinie ,dar n-o avem , aceasta binecuvantare nu ni se da . Ma intreb eu , nedumerita fiind , imi trebuie binecuvantare ca sa-l marturisesc pe Dumnezeu?
    Sa fim ” toleranti ” , inseamna defapt sa fim nepasatori ; sa ne iubim aproapele si sa-l iertam , inseamna , in fapt ,sa ne iubim pe noi , sa nu parasim starea actuala , de confort , pentru a ne pasa de altii , sa renuntam sa mai gandim , fiindca asa, gandind , nu suntem crestini , nu suntem in duhul sfintei noastre ortodoxii ! Aceasta este oare esenta moralei crestine , sa fim toleranti cu raul , chiar daca ne ucide aproapele ?
    Nicidecum ,Iisus i-a alungat pe diavoli fara mila si nu este cazul sa fim toleranti cand e vorba sa-l urmam . Nu putem , ca „din iubire” de aproape sa ne lepadam de Dumnezeu , sa inchidem ochii si sa nu vedem , sa nu auzim ,sa nu ne induiosam de glasurile celor ce striga :” Ajutor !”.
    Dumnezeu sa ne apere si sa ne calauzeasca in aceasta lume care devine , mai mult ca niciodata , o lume a inselarii si a durerii !

  23. floare de piatra spune:

    @/che
    Cine te plateste ticalosule? Pe cine ameninti tu ?
    Du-te si controleza-te deoarece creierul iti este inundat de cancer!
    Unita-te in jurul tau si vezi cata suferinta este, ajuta copiii orfani, batranii si toti bolnavii si inceteaza cu amenintarile, ca sa nu te trimit la tatal tau, adica tatal minciunii care se numeste dracul!
    Blestematule,piei de pe internet, impreuna cu iudele care te conduc!

  24. o pacatoasa spune:

    @ che, trimitatorul bunului simt: tu cum ai obtinut imunitate la… radiatii?! ca pari nerabdator!
    Doamne-ajuta!

  25. […] Parintele Savatie Baştovoi: Hristos este acelaşi. Ce s-a schimbat? 10 Iulie 2009.

  26. […]  Parintele Savatie Bastovoi: Hristos este acelaşi. Ce s-a schimbat? […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: