Vladimir Voronin îşi bate subalternii cu scrumiera în cap (cu ilustraţii video)

voroninZilele trecute presa moscovită l-a catalogat pe preşedintele în acţiune al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ca avînd semne evidente de dereglare psihică. Poate dacă Moscova şi-ar fi dat seama de asta cu opt ani în urmă, soarta basarabenilor ar fi fost una mai bună.

Bolile psihice sînt răsplata tuturor tiranilor. Nimeni nu poate purta pe conştiinţa sa moartea unor oameni nevinovaţi fără să degenereze în boală şi demonizare. Pentru că nu este omeneşte să ucizi oameni.

Preşedintele în acţiune al RM, Vladimir Voronin, suferă de sindromul maniacal, pe fondul unei paranoia avansate, specifică şefilor parveniţi. Oameni care au făcut parte din anturajul acestuia mărturisesc multiple cazuri în care preşedintele îşi bate pur şi simplu subalternii. Unul dintre ei, a cărui nume îl voi tăinui, dată fiind poziţia sa foarte înaltă, a venit într-o zi la biserică cu arcada spartă. Fiind întrebat de preot ce i s-a întîmplat, a mărturisit că domnul preşedinte l-a lovit cu scrumiera în cap.

Este evident că un maniac, atunci cînd ajunge şef al armatei şi al poliţiei, funcţii pe care le-a primit la pachet odată cu preşedinţia, ordonă maltratarea şi chiar uciderea tuturor celor care nu-i împărtăşesc viziunile sale maniacale despre lume.

Înainte de a intra în scrutinul electoral pentru ultima dată, ar fi bine ca o comisie medicală formată din experţi internaţionali să-l investigheze pe preşedintele Partidului Comuniştilor. Dacă îl va găsi bolnav, e mai bine pentru el, pentru că astfel va scăpa de puşcărie.

Atîta timp cît miliţienii comunişti, deprinşi să bată şi să omoare pe oricine doresc, vor ocupa posturi publice, nimic nu se va schimba în bine pentru acest popor.

Mai jos aveţi un şef de miliţe (din generaţia generalului Voronin, adică  tributar metodelor antiumane comuniste) care bate cu picioarele o bătrînă chiar în secţia pe care o conduce.

Anunțuri

15 Responses to Vladimir Voronin îşi bate subalternii cu scrumiera în cap (cu ilustraţii video)

  1. Veronica spune:

    E clar ca traim in anormalitate! Atita timp cit la conducerea unei tari se afla un MOSTRU SI CLICA LUI, nu putem vorbi de normalitate! Ingrozitor!!!!!!!!!!

    Iar faptul ca un responsabil al unei institutii de stat are un comportament de FIARA, este strigator la cer! Vedeti omul demonizat de ce este in stare! A prins putin la unghie si se crede dumnezeu pe pamint! Cum sa lovesti cu atita cruzime o fiinta neajutorata, neputincioasa, indiferent de ce a facut! Trist, extrem de trist! Care este solutia, rezolvarea acestor situatii!!! Va intreb, exista o solutie!?! Din pacate, suntem neputinciosi, putem face comentarii cite vrem, dar concret? As vrea sa pot face ceva!
    De extrem de multe ori, vorbesc cu mine insumi si ma gindesc la toate rautatile pamintului, la toata mizeria umana, la dezumanizarea rasei umane, de ce atita rautate! Si apoi, imi dau singura raspunsul „cu siguranta in tot si in toate, exista o TAINA, doar de Dumnezeu stiuta”
    Chiar daca nu are nici o legatura cu tema propusa, il aduc in discutie pe „copilul Michael Jackson” Dumnezeu sal ierte si sa-l odihneasca in pace! pentru ca a avut inima de copil, cu tot ce s-a spus despre el ca a fost pedofil, nu cred asa ceva, dar aceasta este alta discutie; are acea melodie minunata „Heal the world”, sa vindecam lumea, sa o facem mai buna pentru tine, pentru mine, pentru intreaga omenire ……………. este posibil sa se vindece lumea de cruzime, de rautatea diabolica, feroce?!? Doar cu Dumnezeu este posibil! Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!

  2. Veronica spune:

    … referitor la comunism, ca este de actualitate si privind in istorie se pare ca raul este ciclic! Istoria insasi a lumii este o istorie singeroasa!
    Parinte, cum putem opri comunismul, rautatea in lume! Exista solutii la asemenea probleme?
    Doamne ajuta!

  3. Toane Bune spune:

    Acuma, fara sa neg tulburarile psihice sau tirania lui Voronin nu vad ce relevanta are in acest sens faptul ca un coleg din generatia sa bate o batrana…

  4. Mirela spune:

    Veronica,
    cred ca singura solutie prin care „putem” opri comunismul sau rautatea, in general, este sa ne intoarcem la Dumnezeu! Aceasta presupune hotarare, o vointa neclintita, urmata de o lupta permanent cu caderile noastre cu egoismul nostru, cu acel”EU, in primul rand”. In aceasta lupta vom putea reusi recunoscandu-ne neputiinta si numai cu ajutorul lui Dumnezeu!

    Toane Bune,
    pai are legatura mare, Voronin cu colegu’! Sunt colegi care au acelasi tip de „educatie”!

  5. manuela spune:

    @ toane bune
    Cum e stapanul asa este si sluga…
    Agresivitatea legitimata prin posesia puterii loveste naprasnic cu bocancul,cu scrumiera, cu invective drapate in limbaj de lemn, s.a.m.d.,asadar cu tot arsenalul scornit de bestialitatea celui ilegitim instaurat in fata Lui Dumnezeu si a fapturilor Sale.

  6. […] Vladimir Voronin îşi bate subalternii cu scrumiera în cap (cu ilustraţii video) […]

  7. Mirela spune:

    o dedicatie pentru „fratii Voronin”:

    Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii:
    Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!
    La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote
    ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos,
    sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul
    avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios…. Tipul era atat de
    ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il
    apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
    – Doamneeee!!!..
    In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in
    care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer.
    Tipul, socat, auzi o voce:
    – Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca
    sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice…
    vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat?
    Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
    – As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar
    poate ai reusi intr-un fel sa devina ursul crestin?
    – Foarte bine, raspunse vocea.
    Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din
    ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse:
    – Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin

  8. † marturisitor ortodox spune:

    Parinte Savatie in curand noi vom fi urmatorii. Ceva similar s-a mai intamplat:

    Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ „Banda Terorista” Arsenescu-Arnautoiu. „Banditii” sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

    A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.

    Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

    A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare.

    In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

    Elizabeta Rizea:

    „Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.

    Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.

    Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti…” M-a trantit pe jos.

    M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.

    Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani… Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa.

    Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut…”

    Maica Mihaela

    Inchisorile Maicii Mihaela

    Securitatea intervine in forta la manastirea Vladimiresti – care adunase in jurul sau mii de credinciosi – in noaptea de 30 martie 1955. Soldatii inarmati s-au napustit mai intai in chilia Maicii Mihaela, dar obstea refugiindu-se in biserica, au intrat si acolo. Cand au indreptat armele spre Sfanta Masa,Maica Mihaela s-a asezat in fata sfintelor usi, cu bratele intinse, si i-a oprit.

    Intai a fost dusa la penitenciarul Galati. Tot acolo primeste si condamnarea la 25 de ani munca silnica si degradarea civica. Ia drumul temnitelor trecand prin Miercurea Ciuc, Jilava, Arad, din nou Jilava, pentru a face in 1961 ulimul drum la Miercurea Ciuc. Este repartizata la munca.

    S-a stins in aprilie 1963, paralizata, batuta si plina de sange. Anchetata in legatura cu fenomenul Vladimiresti si cu apartenenta la Miscarea Legionara, Maica Mihaela sufera batai si privatiuni; imbolnavindu-se grav, paralizeaza.

  9. Simona spune:

    ha ha ce tare-i bancul !

  10. horia spune:

    dar de ce nu vedeti ca voronin a devenit irelevant in chestiunea rm? l-au abandonat, ca pe o pereche de indispensabili patati cu sange. au abandonat si forma c.a.p.-ista a comunismului care avea priza pana acum in rm. urmatorii vor fi mai spalati, mai bine-crescuti, mai cititi, mai perversi…si afisind o fronda nedisimulata fata de vechiul regim. Cacialma!!! tipic kgb-ista. comunismul sovromist al liderilor rm e de domeniul trecutului, dar asteptati-va la ce-i mai rau urmeaza comunismul globalist si corporatist in care suntem toti bagati de buna-voie. multe si marete „succesuri” un u.e.

  11. Veronica spune:

    Mirela,
    aceasta tarisoara a noastra a fost scufundata in comunism feroce 50 de ani! iar in vremurile in care traim, acest comunism si-a schimbat fata, s-a pliat, transformindu-se intr-o extrem de subtila robire, care se accentueaza pe zi ce trece, noi traim intr-o stare de subjugare politică, economică şi socială, crezind ca suntem liberi …. sa dea Bunul Dumnezeu, prin credinta celor care o au si staruie in rugaciune, smerenie si prin faptele bune, lucrurile sa se limpezeasca si sa se linisteasca pentru noi toti!
    Sunt intru totul de acord cu tine „sa ne intoarcem la Dumnezeu”, pentru ca doar EL este singura cale, da, sunt convinsa de acest lucru. Numai ca intrebarea mea se referea la intreaga lume ceea ce nu cred ca este posibil! Semnele sunt clare, rautatea a devenit palpabila, este mai densa pe zi ce trece! Cred ca doar in Imparatia Lui Dumnezeu, doar acolo va putea fi acea stare de pace, de dragoste, de bine, care, asa cum spun Sfintii Parinti, nu poate fi descrisa in cuvinte!
    Bunul Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti si sa nadajduim! Doamne ajuta!
    … super bancul!

  12. neabuican spune:

    Mai oameni bunai, nu este tarisoara noastra, e tarisoara lor, au vrut independenta. Sunt basarabeni, borbioti de limba romana si rusa, nu sunt romani. Si belgienii vorbesc franceza si nu sunt frantuji. La revolutie s-a pus problema sa se unifice cu Romania si tinerii nici nu vroiau sa auda.. acum tine vor in Europa prin Romania, nu prea e corect. Nu prea le merge bine dar nici la noi nu e rai..

  13. neicu spune:

    Ia’n privitzi: http://jurnal.md/article/17378/ Voronin sfintit pe bani la Ierusalim; e din peisajul ‘Audienta la un demon mut’.

  14. neicu spune:

    si asta ‘Comunistul Voronin, “impodobit” cu “Ordinul Crucii Sfantului Mormant” de catre Patriarhul Ierusalimului’ http://gardianul.ro/Comunistul-Voronin,-%E2%80%9Cimpodobit%E2%80%9D-cu-%E2%80%9COrdinul-Crucii-Sfantului-Mormant%E2%80%9D-de-catre-Patriarhul-Ierusalimului-s138116.html

  15. Mirela spune:

    Veronica,

    „intrebarea mea se referea la intreaga lume ceea ce nu cred ca este posibil”.
    Cred ca situatia e cam aceeasi atat la nivel mondial cat si la nivelul unei tari. Din pacate, intr-un lant al istoriei, am fost si inca suntem inoculati , progresiv, in doze zilnice, cu teroarea ca nevoie!
    Dumnezeu, din marea Lui mila si iubire de oameni, ar fi scapat cetatea Gomorei si Sodomei pentru doar 5 drepti, tot asa daca s-ar inmulti cei care s-ar intoarce la Dumnezeu, cu adevarat, sincer, cu tot ceea ce implica aceasta intoarecere, cred ca am scapa cu ajutorul Domnului si de comunism si de alte asemenea lui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: