Cantec pentru băieţii ucişi la Chişinău – de Savatie Baştovoi

Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune
Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da.
Este o stare-a inimii anume
Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.

Aş vrea să-ţi scriu cu mîna mea aceasta
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră
Pe care le-nţelege numai dorul.

Aş vrea să te ating cum te-ar atinge
Pe patul cel de moarte cineva
Cînd nu mai poţi nici spune şi nici plînge
Să simţi inima mea ca pe a ta…

Anunțuri

31 Responses to Cantec pentru băieţii ucişi la Chişinău – de Savatie Baştovoi

  1. Mirela spune:

    Dumnezeu sa-i odihneasca!

    Mihailov Vitalie – hemoragie subtotala in segmentul lateral al sclerei ochiului sting, excoriatii pe cap si git, echimoze – 35 ani, oprit in strada de trei
    politisti in fata Ministerului Apararii pe 15 aprilie. Nu a participat la proteste, i s-a cerut sa prezinte actele, dupa care a fost lovit cu pumnii si
    picioarele. Exista marturie audio, certificat medico legal.
    Gumenii Chiril – comotie cerebrala, fractura deschisa a gambei, multiple contuzii ale tesuturilor moi – elev in clasa a 8 A scoala Nr.52 din Chisinau,
    anul nasterii 1988, nu a participat la protest, retinut pe 9 aprilie, in fata Guvernului, batut de persoane necunoscute imbracate in civil, urcat intro
    masina, dus in directie necunoscuta si intrebat cite sticle a stricat la Parlament si Presedentie, dupa care iarasi batut. Exista marturie audio.
    Grecu Vadim- comotie cerebrala, coaste rupte, contuzie faciala: 21 ani, student ASEM, nu a participat la protest, a fost retinut pe data de 7 aprilie noapte, in fata Parlamentului. Batut cu pumnii si picioarele in strada, tarat pe jos,
    apoi dus la Comisariatul general de politie, ulterior din cauza starii grave fiind transportat la spitalul de urgenta. Exista marturie audio, certificat medico legal.
    Raileanu Nelu- torturat, comotie cerebrala, contuzie a tesuturilor moi ale capului, sindrom asteniovegetativ: 20 ani, elev, nu a participat la protest, retinut pe 07.04.09 in jurul orelor 19:00 pe str.Puskin in fata Palatului National batut si dus la Comisariatul Buiucani, impus sa semneze declaratii precum ar fi participat la protest si batut pentru refuzul de a le semna. Exista marturie audio, certificat medico legal.

    Gavrila Vasile – contuzie cu revarsari sangvine pe obraz, echimoze pe obraz: 18 ani, elev in clasa a XII, liceul „George Cosbuc”. Nu a aprticipat la protest, retinut noaptea pe 8 aprlie in jurul orelor 0:30 in apropiere de Primaria Chisinau, dus la Comisariatul general de politie, batut si torturat, impus sa semneze declaratii fara ca sa le citeasca. Exista marturia audio, video si certificat medico legal.
    Gheorghe Moisei – fractuira picior, comotie cerebrala, 47 ani, tata a doi copii, participant pasnic la protest, retinut pe 10 aprilie 2009, dus la Comisariatul Buiucani apoi la Comisariatul Centru, batut in ambele comisariate.

    Persoane disparute: Donici Serghei, 19 ani, Galinschi Alexandru, 27 ani, Tudorache Mihail, 23 ani.

    http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Un-prim-bilant-al-represiunii-comuniste-3-oameni-ucisi.-trei-disparuti-si-41-de-oameni-torturati-1-1766.html

  2. floare de piatra spune:

    ……………….
    „Este o stare a inimii anume
    Ce-as vrea s-o impartasesc cu dta”
    …………………
    Un omagiu magnific adus eroilor nostri de la Chisinau de Sfintia Sa Savatie.

    Sarut Mana, Sfinte Parinte!

    De acolo, de Sus, din Imparatia Cerurilor, Valeriu Boboc, Ion Tibuleac, Eugen, Maxim si toti ceilalti Martiri ai Neamului Romanesc, se roaga pentru caderea comunismului din Basarabia si din intreaga lume.
    Fie, ca jertfa fratilor nostri romani, sa nu fi fost
    zadarnica!

  3. savatie spune:

    Vladimir,

    la secunda 20 apar informatiile despre autori.

  4. Nicolae spune:

    Au fost invredniciti de Dumnezeu intru mucenicie!

  5. Vladimir B. spune:

    multumesc, parinte!

    secundele 20-25!

  6. horia spune:

    parinte savatie, fintia ta ce-ti doresti, sa cada comunistii sau sa se uneasca basarabia cu tara?
    comunistii pot sa plece, chipurile, asa cum au „plecat” si din romania dar asta nu inseamna ca moldova se va unii cu tara, la cum s-a repliat lupu vor comunistii vor lua o alta forma, sau mai multe prin partide mai mici, ca nu-i greu sa stearga putin(vladimir) cu buretele pcm din nomenclatorul electoral si sa-l trimita pe voronin ambasador in vreo republica exotica si sa puna alti politruci aserviti moscovei cu fete de disidenti, asa ca iliescu, brucan, barladeanu, roman mai ‘jjj de ani.
    si ca sa-mi vantur neincrederea pan la capat: daca iasa liberalii si moldova noastra(sau a voastra) ce-o sa fie atunci, si daca se va decide prin referendum sau prin decizie a parlamentului sa daca insusi tarul putin va zice sa se uneasca basarabia cu romania ce pustiu de bine vom avea, cand stiti cine ne conduce si ne vor conduce aici, cand, banuiesc, bagati de seama cine conduce lumea in general…, ce nadejde sa mai ai atunci in ale lumii asteia?… stiti, ma intreb mereu la sfanta liturghie cand se roaga parintele si noi si pentru conducatorii tarii asteia, ‘o avea vre-un efect? sfintia voastra ati observat vreunul?

  7. Anery spune:

    vă mulțumim pt acest omagiu!
    au fost și sunt zile groaznice care demonstrează că tinerii din RM vor schimbări, căci ei știu istoria. și rușine bătrinilor care ne-au înjurat cînd ne-au văzut . cum au putut să uite miile, milioanele de deportări, torturi și toată grozăvia regimului comunist..?! rușine lor! și rușine polițiștilor care au dat cu bîtele în viitorul (și al) lor. adunătură de sclavi!
    sunt unele lucruri pe care nu vreau să le înțeleg, mi-e teamă.

    sper că acești eroi n-au suferit în zadar. suntem responsabili față de ei, în primul rînd. și la 29 iulie trebuie să demonstrăm că nu totul e pierdut și că putem scăpa de sub jugul comuniștilor. vrem o țară liberă, dle voronin!

  8. mirela spune:

    doamne ajuta ,parinte.Mi-a facut mare placere sa va ascult cintind.Intr-o lume mizerabila mai avem parte si de astfel de bucurii.Slava lui Dumnezeu ca existati

  9. […] Parintele Savatie: Cantec pentru băieţii ucişi la Chişinău – de Savatie Baştovoi […]

  10. angela, spune:

    Frumos, foarte frumos!

  11. Ala spune:

    O sa fiu sincera: Un cantec foarte dureros. Am cateva intrebari si posibile raspunsuri. Eu cred ca acesti tineri au fost jertfiti pentru a se intampla ceva, sau pentru ca poporul nostru are de platit niste pacate. Dumnezeu nu lasa ca martiriul sa se intample in zadar. Ma gandeam ca daca parintii nostri si noi insine la randul nostru am fi dat nastere la 5 copii in fiecare familie, oare mai erau acesti comuneari la putere. Purtam pacatele noastre si ale parintilor nostri. Cate generatii vor trece pentru a spala aceste pacate care continua cu si mai multa ferocitate? Daca noi astazi platim atat de scump, cat le vor reveni copiilor nostri sa plateasca? Parinte Savatie as vrea sa-mi raspunzi. Plus la asta noi vrem sa dam comunearii jos, dar oare care este alternativa? Oare nu e cazul ca noi nationalistii, crestinii ortodocsi sa incepem o miscare politica? Ma gandeam care sunt haiducii vremurilor de astazi?

  12. victoria spune:

    Sa dea Domnul sa avem mereu o stare a inimii anume!Multumim,parinte .

  13. Somica spune:

    super!

  14. blogideologic spune:

    Doamne, plâng şi eu pentru ei. Dar am impresia că au fost păcăliţi din exterior, şi consumaţi în modul clasic drept “carne de tun”. http://blogideologic.wordpress.com/2009/06/25/revolutiile-colorate/

  15. Bruno spune:

    frumos, foarte frumos.

    initial ma gandeam ca poate e ciudat ca un ieromonah sa cante , dar m-am gandit la Sf Prooroc David, ca comparatie cu sfintia voastra, ci ca un mod , muzica, de a arata un crampei din ce inima doreste, placut, cred, lui Dumnezeu.

    mi-au placut , imi pare un cuvant urat acum, acest „placut”, si muzica si versurile.

    Dumnezeu sa ii ierte, saracii, si sa aline si durerea celor ce plang de dorul lor.

    Cu bine
    b

  16. Donkeypapuas spune:

    După crimele din Basarabia, au urmat crimele din Iran (aceeaşi desfăşurare!). Apoi vor urma crimele din… Iar măreţii apărători ai „drepturilor omului” de la Bruxelles ne îmbrobodesc cu demagogie de stânga…

  17. trandafirescu spune:

    […]http://trandafirescu.wordpress.com/2009/06/25/cantec-pentru-eroii-basarabeni-savatie-bastovoi/ […]

    multumiri din suflet.

  18. Liuba spune:

    Binecuvîntaţi părinte!
    Un cîntec cald. Mulţumim.
    Aş vrea să vă rog să plasaţi şi versurile, dacă se poate.
    Doamne ajută!

  19. ion preotul spune:

    parinte foarte frumos,Domnul si Maica Sa sa te pazeasca

  20. Monah Efrem spune:

    Sarut mana parinte!
    Cuvintele daca vin in mintea noastra sunt… cred eu, de prisos. Nu rămân decât lacrimi, lacrimi, lacrimi. Sa-i pomenim în rugaciunile noastre pe acesti tineri care au furat Raiul! Iertati-mă

  21. Vasilica spune:

    Frumos cantecul.Multumim pr.Savatie.Doamne ajuta!

  22. Adriana spune:

    …aş vrea să vă spun cuvinte care poate există numai în limba îngerilor…totuşi, felicitări,părinte, şi vă mulţumim!

  23. elemira spune:

    Multumesc pentru acest cantec parinte… Aceeasi stare de care vorbiti si eu as vrea sa o impartasesc cu sfintia voastra…A doua zi dupa ce am auzit acest cantec atat de profund am aflat o veste extrem de trista pentru mine si cantecul a capatat o semnificatie si mai mare… Cel care a avut o influenta foarte buna pentru mine, cel care mi-a bucurat copilaria si m-a adus mai aproape de Dumnezeu si de credinta, desi nu era din pacate ortodox ca si mine a incetat din aceasta viata.. Daca nu as fi ortodoxa cred ca mi-ar fi mult mai greu, dar traiesc cu speranta ca Domnul il va rasplati pentru binele pe care l-a facut in aceasta lume si nu il va pedepsi pentru eventualele lui greseli omenesti, Dumnezeu stie cel mai bine care au fost acestea, nu cei care il judeca si il acuza pe nedrept. Este vorba despre minunatul artist Michael Jackson. Avand credinta si speranta ca nu va aflati printre cei care il privesc cu ochi critici si defaimatori, am simtit ca
    „Este o stare-a inimii anume
    Ce-as vrea s-o-mpartasesc cu dumneata”.
    Parinte, va rog sa va rugati si pentru sufletul lui.. Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca intru Imparatia Lui.

  24. Mihalache spune:

    Parinte Savatie, cu toata dragostea pentru dvs., dar ori ii slujim lui Dumnezeu, ori ne ocupam de intrigi politice ???!! Stiti prea bine care este situatia din R.Moldova, cand peste 40% din populatie este vorbitoare de limba rusa.
    Stiu ca aveti probleme cu viza, dar nu aduceti tulburare si polemica in R.Moldova.
    Slujiti-I lui Dumnezeu cu ravna duhovniceasca, dupa chemarea pe care o aveti si nu mai aduceti neghina printre noi.
    Nu incurcati ortodoxia cu politica, nu este vocatia unui monah, si nu este canonic.
    Va rog sa ma iertati. Domnul sa va ajute!

  25. manuela spune:

    Fetita de trei ani imi cere sa ii pun cantecul de 3-4 ori pe zi si eu ma bucur ca mi-o ia mereu inainte. Fiti binecuvantat!

  26. Jan spune:

    Stairway to heaven… Controversata piesa…

  27. crip71 spune:

    „Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele .
    In ochii celor fara de minte , dreptii sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume li se pare mare nenorocire .
    Si plecarea lor dintre noi , un prapad , dar ei sunt in pace .
    Chiar daca , in fata oamenilor , ei au indurat suferinte , nadejdea lor este plina de nemurire .
    Si fiind pedepsiti cu putin , mare rasplata vor primi , caci Dumnezeu i-a pus la incercare si i-a gasit vrednici de El .
    Ca pe aur in topitoare , asa i-a lamurit si ca pe o jertfa de ardere intreaga i-a primit .
    Straluci-vor in ziua rasplatirii si ca niste scantei care se lasa pe miriste , asa vor fi .
    Judeca-vor neamurile si stapani vor fi peste popoare si Domnul va imparati intru ei , in veci .
    Ei vor intelege adevarul , ca unii care si-au pus increderea in Domnul; cei credinciosi vor petrece cu El in iubire , caci harul si indurarea sunt partea alesilor Lui .
    Cei nelegiuiti vor fi pedepsiti dupa cugetul lor cel viclean , pentru ca nu le-a pasat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au departat .
    Defaimatorii intelepciunii si ai invataturii sunt ticalosi , si nadejdea lor este desarta si ostenelile lor fara de folos si lucrurile lor netrebnice .”
    Intelepciunea lui Solomon , cap 3

  28. floare de piatra spune:

    @Mihalache – Comentariul din 28 iunie 2009,
    orele 9:11 pm.
    Domnule Mihalache te rog sa incetezi cu aberatiile dtale. Ai bunul simt si opreste-te! Nu-i ma da sfaturi Sfintiei Sale! Dansul pastoreste Turma lui HRISTOS cu frica si cu Mare Dragoste. In nici-un caz „nu aduce neghina printre noi”, asa cum afirmi dta.
    Trebuie sa mai stii ca Parintele Savatie „nu se ocupa
    de intrigi politice, nu aduce tulburare si nici polemica in Rep.Moldova”, cum, in mod provocator,
    spui. Sper ca nu esti o soparlitza securista. Pune mana si citeste Opera Sfintiei Sale, Opera binecuvantata de HRISTOS, vezi sacrificiile pe care le face pentru fapturile lui DUMNEZEU, constata Dragostea pe care o are in suflet si pe care o daruieste sutelor de mii de pe internet si tuturor celorlalti care-l vad aievea. Sfintia Sa Savatie iubeste enorm de mult Poporul Roman si are o mare durere cand vede ce se se intampla cu compatriotii sai. Dansul se implica in problemele Cetatii, asa cum au facut-o toti Sf.Parinti si toti cei care l-au iubit si slujit pe HRISTOS asa cum EL le-a poruncit.

    Zici: „Nu incurcati ortodoxia cu politica, nu este vocatia unui monah, si nu este canonic”.
    Parintele nu incurca nimic. Cred ca dta incurci totul. Daca vrei sa dai lectii cuiva, poti sa te adresezi „Preafericitului” Daniel, Mitropolitului Vladimir, Preotilor comunisti in sutana, lui Voronin, etc. si tuturor tradatorilor lui HRISTOS. Sfintia Sa Savatie nu are de primit lectii de la nimeni. Dansul il slujeste pe DUMNEZEU si de EL asculta.
    Si sa mai dispari de pe internet cu asemenea comentarii, ai inteles ?

  29. Liuba spune:

    Binecuvîntaţi părinte!
    Vă împărtăşesc replica spusă de fiul meu, Pavel (6 ani), cînd transmiteau la TV aseară ceremonia de înmormîntare a lui Michael Jackson. „Mami, părintele Savatie cîntă mult mai frumos decît Jackson!”, a spus Pavel foarte sigur pe ceea ce spune şi simte, iar mie mi-au dat lacrimile de emoţii şi mulţumire. Slavă Ţie, Doamne!
    Doamne ajută părinte!

  30. Cristina spune:

    Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri,
    coboară pe pământ
    şi opreşte viforul morţii
    şi fă din căşti pălării
    şi mângâie feţele morţilor
    păstrându-i în viaţă pe vii
    şi stai printre noi.
    Amin.

  31. cmachidon spune:

    Parinte, de mult timp nu am mai ascultat o melodie atat de frumoasa. M-am indragostit de ea de cand am auzit-o prima data. 🙂 Are ceva din inocenta unui cantec de leagan. I-o pun spre ascultare baietelului meu mic, mic. Ma duce cu gandul la durerea mamelor care si-au pierdut copiii atunci. Dumnezeu sa-i odihneasca iar pe maicile lor, sa le intareasca! Ileana Machidon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: