Lacul Ghidighici – groapă comună pentru protestatarii de la Chişinău?

ghidighici

Revenirea comuniştilor la putere în sărmana Republică Moldova a devenit prea repede un fapt comun pentru opinia  publică internaţională. Dar ce să vorbim de cei care nu ne cunosc şi cărora le pasă prea puţin de noi? Chiar ţăranii noştri, care au fiecare părinţi sau rude deportate şi ucise de comunismul sovietic, au ajuns să mulţumească partidului pentru o pensie de 30 de dolari şi ziarul “Comunistul” pe care îl primesc gratuit în cutia poştală.

La fel de repede au fost măturate urmele unui masacru făcut de către un stat împotriva propriilor cetăţeni. Protestele din aprilie 2009 au depăşit prin amploarea şi urmările lor orice alte proteste din Europa ultimelor decenii. Cînd aţi mai văzut o ţară în care cetăţenii să dea foc parlamentului şi preşedenţiei în semn de protest? Mai are nevoie guvernarea comunistă de altă carte de vizită decît aceasta? Republica Moldova este ţara în care a ars parlamentul şi preşedinţia!

Ce altceva se mai poate spune despre Republica Moldova? Să mai spunem că iazurile din Republica Moldova adăpostesc cadavrele celor ucişi de poliţia voroniană, aşa cum este cazul tînărului Maxim Canişev, găsit zilele trecute în lacul Ghidighici? Să mai spunem că în parcuri se găsesc îngropaţi protestatari decedaţi în 8 aprilie, aşa cum este cazul tînărului de la Bălţi, ucis în bătaie pentru că, chipurile, ar fi avut o datorie de 2000 de euro? Credem că nu e vremea să aşteptăm ca Dumnezeu să despartă apele pentru a ne arăta cîţi morţi mai sînt în lacul Ghidighici şi nici să se crape pămîntul sub noi pentru a ieşi morţii de unde au fost ascunşi. Trebuie să facem ceva pentru a pune capăt guvernării unui regim criminal care s-a recomandat în istorie prin peste 70 de ani de teroare neîncetată.

Moldova nu are mijloacele necesare pentru a căuta posibilele cadavre într-un lac cu o suprafaţă de 803 ha cum este Ghidighiciul. Probabil ni se va spune că este o operaţiune prea costisitoare şi că bugetul statului a sărăcit de pe urma investiţiilor facute în lucrările de reparaţie a clădirilor preşedenţiei şi parlamentului. Totuşi lacul ar trebui răscolit centimetru cu centimetru prin participarea unor echipe specializate internaţionale.

Poate că presa de la Chişinău, cu toate greutăţile pe care le întîmpină, va insista mai mult pe acest subiect, lăsînd baltă discuţiile sterile în jurul “votului de aur” şi al împărţirii forţelor într-un parlament corupt şi criminal.

Detalii despre cadavrul găsit în lacul Ghidighici

Maxim Canişev, un tanăr de 20 de ani, a fost găsit mort in lacul Ghidighici din suburbia municpiului Chişinău, la 19 aprilie. Veaceslav Canişev, fratele victimei, a declarat pentru UNIMEDIA că medicii legişti au constatat că decesul lui Maxim a avut loc pe 8 aprilie, acesta fiind găsit cu „coloana vertebrală traumată, unde avea o pată mare de sange”. Cu toate acestea, poliţia susţine că Maxim s-ar fi aruncat in lac.

Familia lui Maxim Canişev nu a ştiut nimic despre locul aflării acestuia, incepand cu 11 martie 2009. Veaceslav Canişev, fratele victimei, a mai precizat pentru UNIMEDIA că „Maxim a mai fost văzut de către cunoscuţi după 11 martie la Telecentru. Invăţa la Universitatea Tehnică din Moldova şi locuia in unul dintre căminele de pe str. Studenţilor”.”

Potrivit familiei lui Canişev, poliţia susţine că tanărul s-ar fi aruncat in lac. Fratele victimei respinge versiunea poliţiei: „Nu prea era el implicat cu politica. Dar, in cazul acesta, credem că fie a fost omorat de către necunoscuţi, fie că mergea pe undeva pe alături la protestele din 7 aprilie, unde a fost bătut de poliţie, după care aruncat in lacul Ghidighici. Singur nu a putut să se arunce in lac, deoarece Maxim a fost găsit cu coloana vertebrală traumată, unde avea şi o pată mare de sange”. Analizele medico-legale au durat aproape două săptămani, iar Maxim Canişev a fost inmormantat abia sambătă, 9 mai. Tanărul este originar din s. Hristoforovca. Pentru moment, familia acestuia locuieşte in or. Ungheni.

Sursa: Unimedia

Nota: Lacul Ghidighici se afla la iesirea din Chisinau in directia Ungheni-Iasi, la o distanta de aproximativ 4 km de la comisariatul de politie a sectorului Buiucani.

Anunțuri

9 Responses to Lacul Ghidighici – groapă comună pentru protestatarii de la Chişinău?

  1. cristian spune:

    Hristos a inviat!

    ceea ce a fost si a devenit Rapa Robilor din Aiud, poate ca asa va deveni si acest lac de langa Chisinau
    Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care au murit deja, iar pe noi sa ne ajute sa intelegem, sa deschidem bine ochii si sa privim atenti atat comunismul ce a fost si inca mai este prin Basarabia, dar mai ales neo-comunismul din Romania..

  2. ioan spune:

    Parinte,tare rau imi pare de acest final de peste Prut!Dar tare nu cred ca asa se vor sfarsi toate.Ma gandesc la sangele lui Abel care striga din tarana,ma gandesc la ziua cand mila ne va sfarsi la vederea jalnica a prigonitorilor atei..Dumnezeu sa va miluiasca si sa ne miluiasca,pt ca suntem caldicei de reci.
    cu stima,ioan

  3. Donkeypapuas spune:

    Acum 70 de ani nişte lideri europeni făceau sluj în faţa lui Hitler şi se bucurau că au menţinut „pacea”. Aceia care vorbeau despre primejdiile acestui „pacifism” erau etichetaţi imediat drept „belicoşi”, „reacţionari”, „îmbâcsiţi cu mentalitate burgheză”. Aşa a fost cazul lui Churchill. Când câinii războiului au fost dezlegaţi era deja prea târziu. Astăzi alţi lideri europeni fac sluj în faţa lui… Putin. El e păpuşarul ce-l mânuieşte pe Voronin. Cine i se va opune însă?

  4. Lucian spune:

    Occidentalii fac ceea ce au facut zeci de ani cand au avut de-a face cu comunismul: TAC si tremura ca nu cumva sa supere cu ceva colosul (ex)sovietic.

    Cat ii priveste pe ierarhi, demnitatea umana, care te-ar putea ajuta sa ai o atitudine normala intr-un astfel de caz, ti-o poate da numai Hristos.

    Ierarhii care nu s-au comportat cu demnitate in aceste imprejurari nu-L au pe Hristos !

  5. Claudia spune:

    Parinte, ne bucura ca sunteti si spuneti lucrurilor pe nume. Nu ma pricep eu la solutii, dar ma intreb daca si cata incredere mai e cazul sa avem in orice (forte, autoritati, echipe) poarta adjectivul ‘international’. Pai, nu ‘internationalii’ ne-au aruncat in gura lupului comunist? Nu ‘internationalii’ v-au s-au facut ca ploua acum, la greu? Nu ‘internationalii’ sunt cei care decid cu cinism soarta revolutiilor in care bietele popoare au doar rol de figuranti si cascadori? De la internationali ne-am gasit sa asteptam salvarea? Eu nu vad diferente de fond intre comunistii din Moldova si europenii de la Comisia Europeana sau americanii din Congres. Au toti acelasi tata – al minciunii.

  6. […] Parintele Savatie: Lacul Ghidighici – groapă comună pentru protestatarii de la Chişinău? […]

  7. Scardanelli spune:

    Slavă martirilor basarabeni !

  8. mos gheorghe spune:

    HRISTOS A INVIAT! Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe fratii nostri romani care au murit ca martiri in Basarabia, pamant romanesc furat de sovieticii criminali in 1940!
    Ma gandesc la familiile indurerate ale celor disparuti, ce tragice intamplari! Si UE a asistat si asista nepasatoare, la crimele comunistilor ticalosi in frunte cu Voronin. Guvernelor UE, SUA, Canada, Australia, China, Rusia, etc., cred ca le-a parut chiar foarte bine ca au murit Crestini in Basarabia. Nu acesta le este scopul? In timp ce crestinii din Basarabia erau ucisi, Voronin si guvernele mai sus mentionate, mancau, beau si se veseleau….lasa, ca va veni si vremea lor….sa ajunga in iad….nu mai este mult…..
    Am o tristete pana la moarte de ceea ce s-a intamplat in Basarabia: adica tineri si-au lasat viata pentru libertate, ucisi de comunisti, iar asa zisa lume libera nu face nimic pentru memoria lor si pentru a arata atrocitatile lui Voronin si ale sacalilor sai. Si aceste guverne asa zise libere de ce n-au strigat, de ce nu au intervenit pentru incetarea masacrelor care au avut loc in Basarabia ? De ce aceste guverne n-au facut nimic pentru a-l rasturna de la putere pe Voronin ? Nu cumva sunt prieteni foarte buni ?
    Si mass-media, cand ascunde Adevarul, nu este complice cu criminalii ? Oare nu au avut si au toate mijloacele pentru a contribui la caderea comunismului in Rep.Moldova ? Ce mai asteapta ? De ce nu striga, prin ziare, radio, TV ? Oare cei care au datoria sa strige Adevarul lumii intregi si n-o fac, nu sunt criminali ca si Voronin ?
    Doamne, cat ii mai rabzi pe toti acesti criminali ?

  9. Sergiu spune:

    Europei nu-pasa deoarece suntem ortodocsi, SUA tace pentru ca suntem departe de ei si restul la fel, prefera sa nu se amestece in treburile interne ale unei tari „democratice”.
    Drept rezultat situatia convine:
    1. rusilor – e clar fara explicatii, cred
    2. europei – continua sa aiba robi ai mileniului 3, ce fac cele mai mirsave si grele munci, platiti pentru asta cu o mizera plata si in plus, fara nici un drept (muncitorul perfect)
    3. SUA – suntem saraci, departe de hotarele si sferele de interes, respectiv – nu existam pentru ei.
    4. restul lumii la fel, fiecare cu problemele lor, prefera sa nu vada.
    Lumea a fost impartita in sfere de interes, exista doar interese de clan si banii. In fiecare zi mor mii de oameni din tarile sarace, tari in care masacrul, genocidul, omorul, violenta este realmente absolut normal (Africa Asia). Sa fim seriosi, pe cine intereseaza? Regret, dar asta e societatea umana in conceptia actuala, o parte prospera pe contul altora, care sint in mizerie si disperare.
    Si cei care prospera vor face tot, ba chiar si imposibilul, pentru ca situatia sa nu se schimbe.
    Drepturile omului, libertatile individuale si toate celelalte exista doar pe hirtie pentru cei nascuti intr-o tara saraca, atita timp cat nu ai pe cont careva milioane bune in valuta forte. Zeci de tirani si despoti din Africa, spre exemplu, sunt persoane respectate si orice isprava li se trece cu vederea datorita sumelor enorme supte din tara in care stau, sume care „odihnesc” linistite in bancile elvetiene sau altele, ale europei democratice.
    In Basarabia situatie e mai deocheata, deoarece oficial sintem stat democratic, unde se respecta toate drepturile… desi neoficial toti stiu ce se petrece. Si totusi – …
    Dupa reimpartirea lumii, am revenit in sfera de interes a rusiei cu toate consecintele care decurg. Se va face tot ca sa nu mai iesim din mizerie şi nimeni din lume nu va deschide gura, indiferent ce se va intimpla.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: