Generaţia castrată

Şi ce folos? Şi ce va fi în loc? Credeţi că aţi schimbat ceva? Mai rău aţi făcut! Comuniştii s-o-ntărit mai tare!… Moldovenii aud aceste întrebări şi concluzii peste tot: în troleu, la servici, la şcoală, chiar şi în baruri. Comunismul s-a-ntărit! S-a-ntărit comunismul?

deportati

Comunismul îl întărim noi. Pasivitatea şi indiferenţa clădite pe frică şi laşitate sînt mediul în care se dezvoltă cel mai bine ciuperca otrăvitoare a comunismului. Nu este vreme de a face politică, deoarece comunismul nu are nimic cu politica, cu tratativele civilizate şi legale, nu are nimic cu alegerile democratice şi nici cu diplomaţia. Comunismul nu este un partid politic – comunismul este un regim criminal care dărîmă tot ce e uman şi tot ce e Dumnezeiesc, punînd în loc frica şi trădarea care sînt satanice.

De aceea, problema care se pune nu este renumerarea voturilor şi nici măcar anticipatele, ci scoaterea comunismului în afara legii. Comuniştii nu au dreptul să participe la alegeri, deoarece sînt o grupare ilegală.

Ca şi diavolul, comunismul se supraapreciază. Dacă veţi analiza lozincile comuniste din marele imperiu sovietic veţi vedea că ele nu fac decît să repete: comunismul e nemuritor şi invincibil. Dar aţi văzut cît zgomot face căderea trufiei şi a minciunii. URSS nu mai este.

Este normal să ne întrebăm: dacă e atît de slab comunismul, cum de e atît de puternic? Răspund: pentru nici o clipă comunismul nu a fost puternic. Comuniştii îşi iau puterea din disperarea noastră. Dacă oamenii nu ar dispera şi n-ar fi mincinoşi, comunismul ar dispărea de la sine.

Consider că vremea luptei dintre partidele politice a trecut. E vremea să facem binele şi să luptăm pentru biruinţa lui nu în numele unui partid, al unui grup, ci al tuturor oamenilor. Fiecare să facă binele în numele său şi să lase ambiţiile de grup şi apartenenţa politică. Acest lucru e valabil mai întîi pentru micile partide cu tentă anticomunistă de la Chişinău, dar care şi-au demonstrat miopia şi incapacitatea de a se aşeza în fotoliile de conducere ale ţării.

Nu am culoare politică şi nu am susţinut niciodată vreun lider sau partid politic. Îmi întemeiez afirmaţiile pe Evanghelia lui Hristos în care cred. Desigur, sînt conştient că nu putem transforma Republica Moldova într-o cetate a soarelui şi nici nu e cazul să ne îmbrăcăm toţi în alb şi să cîntăm din fluiere. Totuşi credinţa în mai bine trebuie păstrată cu orice preţ.

Nu stingeţi focul speranţei care s-a aprins la Chişinău. Nu blamaţi curajul tinerilor, chiar dacă vi se pare naiv. Nu castraţi această generaţie cu tăişul falselor declaraţii şi rapoarte. Lăsaţi-i să se exprime liber şi să-şi urmeze calea în care cred şi pentru care luptă.

În locul tuturor parlamentarilor din lume şi a judecătorilor corupţi care mai şi trag de timp, pun această replică a lui Hristos: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”

Anunțuri

41 Responses to Generaţia castrată

  1. Iuliana spune:

    „Comuniştii îşi iau puterea din disperarea noastră”, scrieti dumneavoastră. Nu cumva răul întotdeauna îşi ia putere din disperarea noastră, care continuăm să iubim cu ticăloşie întunericul pentru că ne este frică de neputinţa noastră de a sta în lumină?
    Da, „credinţa în mai bine trebuie păstrată cu orice preţ”!Zice Sf. Teofan: „ajutorul de sus e gata oricând să întâmpine pe oricine caută fără făţărnicie” adevărul. Domnul Hristos îi iubeşte pe aceşti tineri şi va face lumină pentru ei.

  2. Max spune:

    Romanismul din Basarabia, care este cel mai pur romanism sunt sigur ca va dainui si in continuare.Trebuie sa invatam in continuare ca avem demnitate. Doamne Ajuta!

  3. alvi spune:

    Binecuvantati , parinte!
    Comunismul se intareste din necredinta ,din ignoranta si din prostie .Nepasarea si indolenta semenilor il alimenteaza si-l ajuta sa-si construiasca diabolicul plan de desfiintare a omului ca fiinta spirituala .
    De fapt,Moldova nu intereseaza pe nimeni , decat pe cei ce-si au radacinile in ea, pe cei ce pastreaza inca in inima compasiunea sau revolta vremurilor de surghiun comunist.Lumea asa zis „democratica”este nepasatoare atata timp cat nu exista un scop material care s-o motiveze .Asta te face sa te intrebi daca nu cumva comunismul a invins ?Omul occidental, pragmatic se dovedeste a fi castrat genetic in privinta sentimentelor umane, a valorilor spirituale ,limitandu-se , neconstrans de nimeni , la propria-i existenta si reducand-o pe aceasta doar la existenta materiala .Iar daca in Moldova inca exista revolta , inca exista ideal,acest fapt este tocmai o consecinta a izolarii sale ,asa ca putem spune ca Moldova este inca vie in credinta .Scoaterea comunismului in afara legii , devine doar o procedura ce nu are de-a face nimic cu adevaratul comunism , pentru ca , se pare, ca l-a nivel global , sub masca blanda a democratiei se ascunde monstrul distrugator de suflete al comunismului. Dovada concreta o reprezinta chiar Moldova , unde , „naivii”, „visatorii”,”idealistii ” tineri platesc tribut credintei lor , in timp ce omenirea intreaga asista pasiva, ca-n arenele romane , la moartea semenilor , iar iubirea aproapelui ramane doar o vorba fara conotatii interioare . Omul occidental este exemplarul comunist cel mai reusit , ideal, accepta orice ,din teama de a nu se implica , de a nu-si pierde confortul,i se da putin si i se ia totul, si aici ma refer la suflet.Traieste la nivel instinctual si priveste tragedia din jur ca pe o piesa de teatru , bucurandu-se chiar ca sta in „tronul” lui confortabil , dar provizoriu .
    Comunismul nu dispare , in fapt el se construieste intr-un ritm mai alert ca niciodata ,numai ca si-a schimbat denumirea …intarind astfel inca odata viziunea dostoievskiana din „marele inchizitor”, punand aripi sclavagismului spiritual uman.
    Dumnezeu sa ne ajute !

  4. Sorin Hadârcă spune:

    Potrivit lui Andrei Pleşu: „Orice comunism aflat la putere este un comunism impostor”. Tind să-i dau dreptate. Totodată, consider că problema nu e în denumire – jumătate (aproximativ) din cetăţenii Moldovei se lasă vrăjiţi de brandul comunist. De ce? Am reflectat la acest subiect în eseul „Cele două Moldove”: http://madrizen.wordpress.com/2009/04/12/cele-doua-moldove/

  5. kolia spune:

    Excelent mini-eseu dle ALVI!
    Doamne ajuta!Hristos a inviat!
    As vrea sa spun si eu cateva cuvinte cu privire la pericolul si somnolenta duhovniceasca pe care o reprezinta sistemele socio-politice pseudodemocratice, ca sunt de stanga sau de dreapta, sau de extractie neoconservatoare-nu conteaza;imaginea surprinsa de dvs.cu privire la duhul ce-l „anima” pe omul civilizatiei actuale ofera un diagnostic corect.
    Personal sunt preocupat de partea diafana,parfumata si academizata a realitatilor care sunt impuse Lumii. De saparea cu migala si aere docte a albiei in care va urma sa curga Lumea.
    De „carnatari”,cum ii numeste dl.DanPuric,de „gusatii” din Parlamentul Romaniei,de „presedintii de colhoz” din cel al Moldovei sau de „militienii”de orice grad nu am nevoie sa ma ocup;orice om cu bun simt si cu inima ii vede clar.
    In schimb cei care se cred indreptatiti sa se creada intelectuali fac mult rau pe niste planuri mult mai subtile,cu repercursiuni in timp si de profunzime.
    Deaceea cred ca oamenii cu capacitati pe masura asa zisilor intelectuali,dar cu o traire profund crestina,cu o achizitie sufleteasca in materie de Adevar(si cel cu majuscula e doar cel revelat si viu in vecii vecilor)ar trebui sa se ocupe,nu neaparat de combaterea efectelor virusului intelectualoid ce mutileaza sufletele insilor haruiti cu inteligenta,ci cu educareea cu rabdare sau bunatate a generatiilor nevirusate si ferirea lor de influenta celor dopati cu autosufisienta inteligentei de tip faustic,circular,autoreferential sau scormonitor.
    Cred ca oamenii ce au harul inteligentei si Harul credintei asta ar trebui sa faca.
    Multumesc pentru sansa de a-mi exprima parerea si Doamne ajuta!

  6. Fabian spune:

    Bravo pentru acest frumos indemn la curaj si nadejde pentru romanii basarabeni si pt noi. Dumnezeu sa ne ajute. Mai rau e ceea ce se intampla la noi, cand fiara rosie s-a inlocuit cu fiara albastra: UE! asta e mai perversa chiar decat comunismul. N-as vrea sa ajunga si Basarabia in UE, caci este moartea sigura a tarii, cum se doreste si aici. Sa nu ne inselam: UE nu e cu nimic mai buna decat comunismul. Amandoua sunt satanice, conduse din umbra de masoneria antihristica. Basarabia trebuie sa revina la tara mama, dar fara UE!

  7. Alexandra spune:

    Frumos articol…

    @ alvi, ai dreptate

    Ultimele cuvinte ale articolului, cuvintele Mantuitorului sa ne stea mereu in minte. Legat de aceasta, vreau sa va spun ceva din propia-mi experienta.
    Au fost momente in viata mea in care m-am temut sa spun Adevarul, sau sa afirm principiile crestinesti (teama sa nu fiu luata in ras), sau chiar sa rup lanturile unei situatii care dauna sufletului meu dar care imi asigura niste avantaje, dar de cate ori am avut in minte chemarea Mantuitorului „Indrazniti, Eu am biruit lumea” si am actionat sub puterea acestui indemn, frica a disparut, Adevarul s-a facut limpede auzit si oamenii l-au luat in seama, nici rasete nu s-au auzit, situatiile s-au imbunatatit simtitor, iar Dumnezeu a acoperit cu varf si indesat bogatiile materiale pierdute pe moment, si asta numai pentru ca am facut ce trebuia.
    Am simtit un ajutor fantastic, pe toate planurile, „dusmanii” – cei care rad de noi crestinii – si de Biserica lui Hristos devin muti si neputinciosi si in chip minunat toate se aranjeaza bine. Situatii aparent fara iesire se rezolva ca prin minune.

    De aceea va zic si eu incercati sa „Indrazniti” sa spuneti Adevarul, fiecare la locul lui (prietenilor, rudelor, colegilor), iar daca nu aveti curaj, rugati-va, daca nu stiti cum sa spuneti mai bine, rugati-va.

    Asa este, raul se hraneste din frica noastra.

    Dar, Cine este mai mare decat Dumnezeul nostru?

  8. Mihai spune:

    partidul lui Voronin trebuie înlăturat cu orice preţ din viaţa basarabenilor, chiar dacă beţivii îl mai voterază (probabil). ceilaţi nu sînt mai buni, dar mai rău nu se poate, din păcate. ce se poate face pentru R. Moldova? Să riscăm şi să alegem tinerii care au învăţat în străinătate (Moscova intră în joc, dar vestul primează), poate iese ceva bun, încă o dată – mai rău nu se poate în secolul XXI!

  9. Ψ spune:

    „Comuniştii îşi iau puterea din disperarea noastră. Dacă oamenii nu ar dispera şi n-ar fi mincinoşi, comunismul ar dispărea de la sine” – asta e…
    Odată înăbuşite, marile revolte de la noi se sting pentru mai multă vreme. Aşa e acest neam – suferă pînă îi ajunge cuţitul la os, apoi, deh, se revoltă şi, pe ultima sută de metri, cedează… Şi asta la nesfîrşit! De parcă am fi osîndiţi, pentru vecie, la tragicomedie naţională, sisifică, extrem de absurdă…

  10. cristian spune:

    Hristos a inviat! Sfintia Voastra. Am citit pe nerasuflate „Audienta la un demon mut”, cat adevar si cata forta! Sunt nerabdator sa va citesc celelalte carti. Sunt ingrozit de ce se intampla in Basarabia si de nepasarea oamenilor in fata crimelor monstruoase savarsite de comunisti.Toata lumea ar trebui sa iasa sa protesteze, in tara si in strainatate. Ader din tot sufletul la analizele Sf Voastre si incerc sa le difuzez cat mai larg la biserica si la mitingurile de protest.
    Imi permit sa va postez si o mica „poezie” scrisa repede, va rog sa o stergeti daca nu convine. Ne gandim (in familie)la Dv cu multa iubire si imensa recunostinta. Dumnezeu sa va tina totdeauna sanatos, puternic si inalt! As dori sa primesc e-mail Sf. Voastre pentru cateva mesaje mai personale (daca se poate).

    Uita-te bine, Voronine,
    La greaua Judecata ce vine,
    Uita-te bine la zbirii tai
    Dulai, calai,
    Ce rup din carne si omoara
    Martirii nost’ ca odinioara.

    Deschide ochii, bine, Voronine,
    La crunta Judecata ce vine
    Daca nu,aici, prin vieti devastate,
    Atunci, negresit, in iad, dupa moarte!

    Forteaza retina sa’ti cuprinda rusinea,
    Ne’ai ucis fratii, stalcit copiii,
    Pentru praful puterii, asasin smintit,
    In focul gheenei, vei fi azvarlit!

    De agentii tai ce’n draci s’or preface,
    Sa te chinuiasca si sa nu’ti dea pace,
    Sa gemi si sa urli, in iadul fierbinte,
    Tintuit, din cer, de privirile sfinte.

    Pleaca, Voronine, acum, cu ai tai,
    Lasa, biata tara, fara de calai,
    Ne’om ruga la ingeri ca sa va aline
    Dreapta vesnicie a mortii ce vine!

    Sunteti tot timpul in rugaciunile noastre. Binecuvantati, Sfintia Voastra!

  11. […] Generaţia castrată Şi ce folos? Şi ce va fi în loc? Credeţi că aţi schimbat ceva? Mai rău aţi făcut! Comuniştii s-o-ntărit mai […] […]

  12. Constantin spune:

    Parinte Savatie eu va respect si va admir curajul si sunt de acord cu tot ceea ce spuneti aici pe acest blog.Nu ca ar conta parerea mea asa de mult,sau poate ca nu conteaza deloc dar asta nu are asa de mare importanta,ceea ce am tot icercat si tot icerc sa zic este ca nu inteleg de ce Moldova este atat de pornita impotriva comunismului acum si de ce se vrea cu atata ardoare inlaturarea lui?Pentru cei care nu stiu sau nu intelg este bine sa stie ca este mai bine sa fie sub un regim comunist(care stim cu toti ca este impotriva lui Dumnezeu si a libertatii omului)sau sa scapam de comunism si sa intram in Uniunea Europeana care este(un dusman mai mare si mai aprig decat comunismul care lupta cu mai multa viclenie si eficienta impotriva libertatii omului si vointei lui Dumnezeu).

    Comnismul este condus de niste atei indobitociti pe cand UNiunea Europeana este condusa de acei „oameni” care L-au rastignit pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos.Oare care dintre acestia doi dusmani ai omului si ai lui Dumnezeu este mai puternic si mai periculos?

    Care om se simte mai aproape de Dumnezeu?Cel asuprit si batjocorit sau cel care nu are grija zilei de maine si traieste in desfatare,in asa zisa „libertate” lumeasca?Cine-i impiedica pe tinerii molodoveni sa se apropie de Dumnezeu?Acel presedinte care nu ma simt in stare sa-i pomenesc numele,stiindu-ma si eu un pacatos,sau insusi regimul comunist i-ar fi putut impiedica?Este bine ca acel presedinte a fost mustrat pentru faradelegile sale ca,comunismul a fost dat pe fata cu toate ororile sale prin protestele vitejilor tineri moldoveni.Dar atunci de ce inlocuim o izbanda asa de frumoasa cu steagurile UE?Daca Moldova nu ar intra in UE si ar lupta la fel de curajos impotriva intrarii in UE atunci cu adevarat,jertfa acestor tinerii martiri ar fi una de mare valoare sufleteasca si trupeasca,daca nu este in zadar.

    Preaiubite Parinte Savatie eu v-am scris pana acum cu mare dragoste fata de sfintia voastra si am pus mult suflet in tot ceea ce am scris.Poate am mai si gresit,poate am scris si lumeste sau manat de alte duhuri rele,intepretand dupa mintea mea pacatoasa dar ca un sumar a tot ceea ce am scris am vrut sa dau de inteles ca trebuie sa punem dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele mai presus de orice altceva.Ca omul si acesti tineri curajosi au nevoie de Dumnezeu,au nevoie de oameni care sa-i invete sa iubeasca si pe vrajmasi si sa doreasca si mantuirea acestora,oricat de rai ar fi ei.In multe rugaciuni putem citit despre indemnul Domnului la a ne ruga pentru vrasmasii nostri.Sunt rugaciuni si pentru cei care conduc tara fie de sunt buni sau rai.Iata ce frumos zice mucenicul:

    „Alta este viaţa decât aceea pe care şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât aceea ce se închipuie el a fi. Altul este Adevărul decât acela pe care-l imaginează mintea omenească…..” – Valeriu Gafencu

    Acestea trebuie aratate oamenilor si celor credinciosi dar si celor necrednciosi,caci Domnul nu vrea moartea pacatosilor ci sa se intoarca la lumina Adevarului si sa fie vi!

    Sunt convins ca a-ti petrecut cu Hristos in taina,si eu am petrecut si in acel scurt moment,cuprins fiind de lacrimi mi-am dorit mai mult decat orice pe lume,mantuirea tuturor oamenilor,netinand cont de cine sunt ei,buni sau rai.Mai mult decat atat,in acel scurt moment imi doream chiar sa sufar eu in locul lor,sa numai fie nimeni in iad,in afara de mine,sa sufar eu in locul lor si toti ceilalti sa se mantuiasca,asa am simtiti atunci in timp ce lacrimi fierbinti imi mangaiau fata trista de durerea si suferinta celor care nu se mantuiesc.Sunt ceva ani de atunci si nu am mai simtiti atat dragoste ca ceea traita in acele momente.Am inteles atunci ca asa iubeste Dumnezeu pe oameni dupa cum spune si Sfantul Arsenie Boca ca:Dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu este mai mica fata de dragostea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos”.

    Sf Siluan Antonitul spunea ca harul vine odata in viata fiecarui om si daca omul il pierde,atunci omul trebuie sa se nevoiasca toata viata pentru a-l redobandi din nou.

    Iartati-ma Parinte Savatie daca v-am suparat cu ceva,eu doar am vrut sa va protejez cumva,sa nu ve incurcati cumva prea mult in lucrurile triste ale acestei lumi si sa neglijati rugaciunea si pe Dumnezeu.Apoi mi s-a mai parut mie ca vorbind asa de des despre faptele nelegiuite ale acelui presedinte sa dam cumva prilej de simnteala celor ce citesc si sa prinda vre-un gand de ura fata de acel biet om si de celor ce asculta de el.

    Slava lui Dumnezeu pentru toate.Hristos a inviat!

  13. nuvomrenunta spune:

    coerente si realiste articolele pe tema miscarii anticomuniste din basarabia.

  14. avva natanael spune:

    Of! Daca as fi Dumnezeu pentru o zi, as da „delete” pe ideologia comunista. Iertati-mi indrazneala.

  15. Iuliana spune:

    M-au impresionat foarte mult cuvintele fratelui Constantin pentru dragostea si sinceritatea lor. Si chiar pentru doza sporita de adevar cuprins in ele. De altfel, cred ca si pe dvs, Parinte, v-au miscat. O vorba din inima merge la inima. Sarut mana!

  16. andrei spune:

    sunt si eu de aceiasi parere cu fratele Constantin.
    Bine dam jos comunismul dar ce oferim in loc? UE,prostitutie legalizata,homosexualitate,si tot felul de mizerii ale lumii asa zis „civilizate” ?Mai bine dupa vorba parintelui Arsnie Papacioc dintre doua rele, alegi pe cel mai mic.Mai ales ca aici si America isi arata intentiile sale deosebit de sporite aici.De ce a fost oare atit de necesara o adunare a senatului american inainte de alegeri sa „discute problema Moldovei” de cind America a devenit atit de „grijululie”

  17. mos gheorghe spune:

    Raspuns lui CONSTANTIN :
    CINE ESTI, MA IUDO ? DACA AI FI ACUM IN FATA MEA TE-AS BICIUI, ASA CUM MERITI. CE TOT INDRUGI VRUTE SI NEVRUTE, CE ARE DUMNEZEU IN COMUN CU ASASINUL VORONIN SI CU TOTI COMPLICII SAI ? CE TOT FACI PE „SFANTUL”, DAND CITATE DE ICI SI DE COLO SI ASTFEL AMESTECAND TOTUL ? NU CUMVA, ESTI SI TU UNUL DIN ASASINII CARE MISUNA IN JURUL LUI VORONIN?
    DACA IL RESPECTI PE PARINTELE SAVATIE SI II ADMIRI CURAJUL SI ESTI DE ACORD CU TOT CE SPUNE- ASA CUM TE EXPRIMI- IL CRUTI PE SFINTIA SA SI PE NOI DE PROSTIILE SI NEADEVARURILE TALE. MA, EU SUNT OM BATRAN, SI AM VAZUT SI AUZIT MULTE IN VIATA MEA…
    AI AUZIT, MA, CA STALIN SI COMPLICII LUI AU DECLANSAT O FOAMETE GROAZNICA IN RUSIA, IN 1933, SI CA AU MURIT MILIOANE DE OAMENI ? ISI MANCAU OAMENII CAINII, PISICILE SI CHIAR PROPRII LOR MORTI, PENTRU A SUPRAVIETUI ? CE ZICI, ASASINULE ?
    STII, CA REGIMUL COMUNIST ESTE IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU SI A LIBERTATII OMULUI, SI TOTUSI IL SUSTII ???!!!
    VAD CA ITI PUI INTREBARI LA CARE SINGUR RASPUNZI, IN CEEA CE PRIVESTE COMUNISMUL SI U.E.. ZICI CA UE L-A RASTIGNIT PE HRISTOS. SI EU ITI SPUN CA UE NU EXISTA ACUM 2000 DE ANI. CA UE IL RASTIGNESTE PE HRISTOS IN FIECARE ZI, STIM CU TOTII …..SI MAI STIM CA PENTRU TOT RAUL FACUT CRESTINILOR, VOR AVEA PARTE DE FOCUL IADULUI…
    DAR COMUNISTII CE-AU FACUT ? NU L-AU RASTIGNIT PE HRISTOS ? SUTELE DE MILIOANE DE MORTI NEVINOVATI, DIN SISTEMUL SATANIC COMUNIST, NU SUNT O DOVADA IN ACEST SENS ? OARE, INCHISORILE COMUNISTE, CANALUL, GULAGURILE DIN SIBERIA SI DE PRETUTINDENI, NU-TI SPUN NIMIC ? MA FARISEULE, IA SPUNE-MI DE CE NU TE SIMTI IN STARE SA-I POMENESTI NUMELE LUI VORONIN ? ESTE OARE CA ESTI MAI PACATOS DECAT EL? SAU SUNTETI AMANDOI O APA SI UN PAMANT ? STII CINE II IMPIEDICA PE TINERII MOLDOVENI SA SE APROPIE DE DUMNEZEU ? ITI SPUN EU : SATANE CA VORONIN SI CA TINE.
    MA, TU STII SA CITESTI ? ESTE PLIN INTERNETUL DE ORORILE COMUNISMULUI, PLUS CA SUNT CARTI, CARE SPUN ADEVARUL DESPRE JUGUL COMUNIST SATANIC. PUNE MANA SI CITESTE !
    DE CARE IZBANDA VORBESTI ? A LUI VORONIN ? ASASINUL VORONIN CARE A BAGAT IN GROAPA PE FRATII NOSTRI ROMANI, DE DINCOLO DE PRUT ? MA, IUDO, LAS-O MAI INCET CU SFATURILE !
    ASA CUM BINE ZICI, CRED CA TOT CE AI SCRIS, TI-A FOST SUFLAT LA URECHE DE DUHURILE RELE…

    BINEANTELES CA NE RUGAM SI PENTRU ASASINII DIN REP.MOLDOVA, IN FRUNTE CU VORONIN, DAR CEREM SA FIE JUDECATI, SA DEA SOCOTEALA DE ASASINATELE LOR SI PE URMA SA FIE INCHISI IN SIBERIA, SI ASA ACESTI CRIMINALI ODATA PUSI IN INCHISOARE, SA SE ROAGE SFANTULUI HRISTOS SI SFINTEI FECIOARE MARIA, SA SE INDURE DE EI. SA MANANCE PAINE SI SA BEA APA SI IN GENUNCHI SA SE ROAGE, PANA LA SFARSITUL VIETII LOR….
    MA, TAICA, VAD CA ESTI „foarte citit in ale teologiei”, LAS-O MAI INCET, NU MAI AMESTECA TOTUL….AI O MINTE PERVERSA, FACI UN AMALGAM DIN TOATE….DAR EU TE-AM DIBUIT…TU ESTI DRAC, NU FIINTA OMENEASCA…..
    DACA TI-AI DORIT MANTUIREA TUTUROR OAMENILOR IN ACEL MOMENT SCURT, ASA CUM TE EXPRIMI, NU TREBUIE SA SUSTII MENTINEREA COMUNISMULUI, NICAIERI, IN LUME.
    CERE-TI IERTARE DOMNULUI PENTRU ACESTE ABERATII PE CARE LE-AI DEBITAT IN COMENTARIUL TAU SI PUNE-TE PE PAINE SI APA SI DUPA UN POST ASPRU VEI JUDECA MAI LIMPEDE. DU-TE SI LA MUNCA CAMPULUI SI MUNCESTE l2-14 ORE/ZI, ASA CUM MUNCEAU TARANII SUB COMUNISTI, PENTRU UN BLID DE LINTE, SAU NICI ATAT….
    TRATAMENTUL CU PAINEA, APA SI SAPA ESTE FOARTE INDICAT SI PENTRU CEI IDIOTI SI PENTRU CEI VICLENI….. CA TINE…
    ITI MAI SPUN, IUDA COMUNISTA CE ESTI, NU-TI MAI BATE CAPUL ATATA IN PRIVINTA PARINTELUI SAVATIE. STAI LINISTIT, PE SFINTIA SA IL PROTEJEAZA DUMNEZEU, MAICA DOMNULUI, TOTII SFINTII DIN CER SI DE PE PAMANT, INGERII, NU ARE NEVOIE DE PROTECTIA TA! SFINTIA SA SAVATIE NU SE INCURCA IN LUCRURILE ACESTEI LUMI, EL CONSTATA CE SE INTAMPLA IN ACEASTA LUME SI LUPTA, SPUNAND ADEVARUL. N-AVEA GRIJA, SFINTIA SA NU NEGLIJEAZA NICI RUGACIUNEA SI NICI PE DUMNEZEU! DIN CONTRA, EL SE ROAGA ZI SI NOAPTE PENTRU TOTII OAMENII SI PENTRU VICLENI CA TINE….
    MA, ASCULTA BINE CE-TI SPUN, DACA SFINTIA SA SAVATIE N-AR STRIGA ADEVARUL DESPRE CELE INTAMPLATE LA CHISINAU, ATUNCI PIETRELE VOR STRIGA…….. INTELEGI, MA TOVARASE COMUNIST ?
    ULTIMELE TALE RANDURI INTREC ORICE NERUSINARE.
    MA, BANDITULE, CE VREI? SA MERGEM SA-I SARUTAM MANA LUI VORONIN SI A COMPLICILOR LUI, MANA CU CARE A ASASINAT PE TINERII NOSTRI MARTIRI ? EI AU MAINILE PLINE DE SANGE SI VOR RASPUNDE IN FATA JUDECATII PAMANTESTI SI IN FATA LUI DUMNEZEU.
    LA MAMELE CELOR ASASINATI TE-AI GANDIT ? LA FAMILIILE LOR ? LA DUREREA SI SFASIEREA INIMII LOR ?
    LA COPILASII RAMASI FARA TATA, COPILASI CARE INTR-O ZI VOR INTREBA DE TATAL LOR ? CE VEI RASPUNDE ACESTOR SUFLETE INDURERATE, SATANO ?
    LA SFARSIT SPUI :”SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE. HRISTOS A INVIAT !”
    IAR EU ITI RASPUND :
    SLAVA LUI DUMNEZEU CA AVEM SFINTI PARINTI PRECUM SFINTIA SA SAVATIE ! ADEVARAT A INVIAT ! HRISTOS A INVIAT SI PENTRU TINE VICLEANULE SI NU-L MAI RASTIGNI CU MANIPULARILE TALE !

    SI PIEI DE PE INTERNET. SA NU TE MAI CITESC….
    SI MITROPOLITUL VLADIMIR CE ZICE ? AI VORBIT CU EL ? FAPTUL CA AU FOST ASASINATI CRESTINI, VA BUCURA, NU-I ASA ? LASA, CA VA VENI SI RANDUL VOSTRU…
    MA, BISERICA ORTODOXA, N-ARE NEVOIE DE IERARHI SI PREOTI CA VOI….INTELEGETI TRADATORILOR ?

  18. mos gheorghe spune:

    ASTAZI, CRED CA VISEZ SAU AM LUAT-O RAZNA… DAR NICI NU VISEZ SI N-AM LUAT-O NICI RAZNA….CRED CA OAMENI SUNT TAMPITI SI IN ACELASI TIMP SI VICLENI…. CE TOT INDRUGI SI TU FETITO IULIANO… DECI CERCUL TRADATORILOR SE MARESTE. IA UITE, AM TRAIT S-O VAD SI P-ASTA ( PE ACEASTA). ADICA IUDE PESTE TOT….INAPOIA MEA, SATANO ! IULIANO, ZICI CA TE-AU MISCAT CUVINTELE „FRATELUI CONSTANTIN”. FRATE DE CE ? FRATE IN CE ? …iti raspund tot eu….FRATE IN SLUJIREA DIAVOLULUI… IA ZI, DIN CE SECTA FACETI PARTE ?
    IA SPUNE IULIANO, MOARTEA TINERILOR ROMANI DIN BASARABIA, NU TE MISCA DE LOC ? NU PLANGE INIMA IN TINE ? DACA UNUL DIN TINERII UCISI AR FI FOST COPILUL SAU NEPOTUL SAU VERISORUL TAU, NU AI FI SUSPINAT SI NU AI FI PLANS CU LACRIMI AMARE ? MA, FATO, TE SFATUIESC, PE TINE SI PE TOTI CA TINE, SA VA VENITI IN FIRE, SA VA RUGATI PENTRU SUFLETELE VOASTRE IMPIETRITE. VAD CA SUNTETI NEPASATORI ( TU SI „FRATELE” CONSTANTIN), NU VEDETI DUREREA APROAPELUI….SAU DACA O VEDETI, NU VA PASA….PE OAMENI CA VOI, ABRUTIZATI SI MALEFICI, NICI MACAR NU SCUIP, DEOARECE SALIVA MEA ESTE PREA PRETIOASA SA O RISIPESC PE NISTE SPECIMENE CA VOI, DAR ATI MERITA SA FITI BATUTI CU BICIUL, CA SA NU MAI INFECTATI INTERNETUL SI MINTILE CELOR NESTIUTORI, CU TRAZNAILE SI VICLENIA VOASTRA…..
    ASCULTATI, AICI LA MINE, CONSTANTINE, IULIANO SI CEILALTI CA VOI : DACA NU INCETATI CU MANIPULARILE VOASTRE, VA BLESTEM, ATI AUZIT ? TRADATORILOR SI NEMERNICILOR, BAGATI-VA MINTEA IN CAP SI POTOLITI-VA !
    VA ROG, CE INSEAMNA „DELETE”, CUVANT DIN COMENTARIUL AVVEI NATANAEL ? POATE IMI RASPUNDE CINEVA… VA MULTUMESC.

  19. Vasilica spune:

    Si mie mi-a placut comentariul lui Constantin dar as adauga ca si sistemul comunist este dirijat tot de acei oameni care l-au rastignit pe Hristos care conduc UE.Sunt niste experimente prin care din pacate sufera multi oameni,se pierd multe suflete ,pentru ca totul este bazat pe materialism si necredinta .

  20. un pic spune:

    „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2Petru 3:10)

    În curând nu va mai fi urmă de comunism.

  21. sarmisegetuza spune:

    Am citit comentariul acesta:

    # Iuliana spune:
    aprilie 28, 2009 la 11:26 am

    “Comuniştii îşi iau puterea din disperarea noastră”, scrieti dumneavoastră. Nu cumva răul întotdeauna îşi ia putere din disperarea noastră, care continuăm să iubim cu ticăloşie întunericul pentru că ne este frică de neputinţa noastră de a sta în lumină?
    Da, “credinţa în mai bine trebuie păstrată cu orice preţ”!Zice Sf. Teofan: “ajutorul de sus e gata oricând să întâmpine pe oricine caută fără făţărnicie” adevărul. Domnul Hristos îi iubeşte pe aceşti tineri şi va face lumină pentru ei.

    Draga Iuliana, Isus nu face nimic, nici taica-su si nici Sfantul Duh. Noi suntem cei care trebuie sa facem ceva. De sute de ani am asteptat sa faca Dumnezeu ceva, daca mai asteptam mult se alege praful de noi. Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru ca sa alegem singuri. Nu e treaba lui ce facem sau daca facem ceva. Porcariile implementate de preoti in biserica nu ne ajuta decat sa stam in expectativa. Sa asteptam ce? Dumnezeu nu poate fi presedinte si nici nu vrea. Ne-a lasat lumea asta noua sa facem ce vrem cu ea. So… sa-l lasam pe Isus acolo unde e si sa deschidem ochii spre lumea in care traim.Trebuie sa luam atitudine!

  22. VladR spune:

    @ Constantin si Iuliana: In viata ortodoxa asumata, care implica libertatea/eliberarea, solutia nu este intre a alege intre doua rele.

    Solutia este una: lupta pentru a fi mereu liber, lupta cu vrajmasii vazuti si nevazuti,lupta cea buna.

    Vorba ceea: Dumnezeu ne da, dar nu ne baga in traista.

  23. ilie spune:

    Asa parinte, sa nu mai fim castrati!
    sa fim uniti, cu vlaga, curaj si hotarire. Martirii basarabeni ne sint un bun exemplu.
    Ne-ati aratat ca ei sint martiri. Cred ca sint asemenea cu maritirii crestini. Cum era in vechime Hristos fata de idoli, acum e libertatea adevarata fata de pretinsele libertati. Oamenii nu mai sint asa de clari si constienti ca in vechime, dar ei cind cer libertate adevarata il cer pe Hristos. Am zis si eu despre ei ca au fost naivi, ma intrebam daca revolta lor de buna, e rea, e de la Dumnezeu, nu e de la El…

  24. mihai g spune:

    sarmisegetuza,

    in opinia ta, presupunand ca ai oarece cunoastere despre Noul Testament, cel putin la nivel literar, de ce spune Hristos:
    (parafrazez)

    Nici o pasare nu cade fara stirea Tatalui vostru.

    Si perii capului vostru, toti sunt numarati…

    Nu va grijiti ce veti manca sau ce veti bea…ca stie Tatal vostru cel din ceruri ca aveti nevoie. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu…

    Care dintre voi poate, grijindu-se, sa adauge staturii sale un cot?

    Dumnezeu uneori pare ca nu face nimic pentru ca nu stim noi sa vedem. Nu te asemana evreilor care il somau pe Hristos sa le arate semne spectaculoase.

    Dar daca totusi esti atat de convins ca poti face ceva fara Dumnezeu, atunci iti urez spor.
    Ai totusi grija, nu-ti pune sperante prea mari in fortele proprii ptr ca dezamagirea ce te asteapta va fi pe masura. Iar in momente profunde de dezamagire omul poate cadea foarte usor prada unor ganduri intunecate cum ar fi cel al sinuciderii.

  25. inimi7 spune:

    Intr-o scoala la cativa kilometri de Chisinau directoarea scolii care este comunista ii cearta pe elevi pentru ca nu sunt comunisti.

  26. Ina spune:

    Constantin, eu am trait in comunism si am trait si in occident.

    Singura bucurie pe care am avut-o in afara tarii a fost ca am putut in liniste sa citesc carti ortodoxe. Asa am si inteles CAT DE DEMONIC este a fost si v-a fi Comunismul.

    Pana ce am citit din mai multe surse despre comunism, ascultam si eu cuvantul unor batranei nebuni care spuneau ca totusi comunismul a fost bun pentru ca aveau un servici sigur etc.

    Cititi carti despre suferintele celor din inchisorile comuniste si o sa vedeti ca COMUNISMUL NU POATE fi acceptat din nou.

    CITITI oameni buni CITITI ca sa nu spuneti ca nu ati stiut, ca sa nu fiti manipulati si ca sa stiti cum sa rezistati.

    http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/1574-intoarcerea-la-hristos.-predanie-a-marturisitorilor-romani-din-inchisori-ianolide,-ioan.html

  27. ghenadie spune:

    am poate prea putin nationalism in sange dar totusi imi pare rau pt fratii de peste prut si pt ce se intampla acolo…sper ca macar sa castige libertatea spirituala mai mult decat pe cea materiala;Conducatorii nostrii cer anchete de la UE…In zilele noastre anchetele,rezultatele,deciziile ce vin de la „Caesarii pamantului” se aseamana foarte mult cu pomana data rudelor bogate sau celor ce iti dau inapoi!Unii sufera rani, altii moarte, iar „cainii” vin dupa ca sa se infrupte!
    Si chiar daca in Ardeal au inceput popii sa aduca pastori sa le tina predicii dupa slujbe http://www.chiazna.ro/blog-pestele-de-la-cap-se-impute.php si prin olt se mai fac bastosuri cu ei(eu sunt din olt),si chiar daca patriarhia si arhipatriarhia planetei vrea biocipuri si duhuri lumesti,iar oamenii de pe strada rad cand te vad cantand pe la inmormantari…si chiar si mai rau daca va fi, un singur lucru nu iti poate lua nimeni si acela este „nebunia” pt Hristos;
    Daca nu aflati vreun duhovnic care sa va povatuiasca si de care sa faceti un pic de ascultare atunci cumparati carti patristice…mult ajuta proloagele,sinaxarul si scrierile sf. Ioan Gura de Aur mirenilor si nu numai.E foarte bun si materialul duhovnicesc al Cuviosului Paisie Aghioritul.

  28. solovastru spune:

    Pt Ina : foarte interesante clipurle pe care le-ai postat din filmul asta ,e prima oara cind il vad , am mai vazut cate ceva despre reeducarea de la pitesti in memorialul durerii. E bine ca oamenii sa vada ce au fost capabili sa faca comunistii.Pentru ca ignoranta este inca mare chiar aici pe acest blog s-au exprimat niste comentarii foarte ciudate unele persoane comparind Regimul din uniunea europeana cu comunismul.E incredibil ca oamenii , mai ales cei care traiesc de atita timp sub regimul comunist pot gindi asa.Indiferent cine controleaza uniunea europeana masonii sau americanii nu se poate compara cu crimele facute de nefastul regim comunist.Ma uit cu mirare catre romanii din Basarabia si mi se pare incredibil ca pot vota 50% cu comunistii de parca ar fi uitat cei 50 de ani de totalitarism si ateism promovat de stat.Parca au uitat de deportari si arestari ,de persecutii si restul.

    Si apropo de filmul pe care l-ai postat cine a condus din umbra experimentul de la Pitesti? Nimeni altul decat generalul de securitate Alexandru Nicolschi alias Boris Grundberg evreu rusificat recrutat si instruit de NKVD din… Transnistria si apoi infiltrat in structurile comuniste din Romania dupa razboi. Astfel de monstrii( pentru ca altfel nu-i poti numi ne arata care e adevarul si care e raul cel mai mica cum se exprima cineva aici pe blog.

  29. cristian spune:

    Multumesc din inima, mos Gheorghe! Cum spunea clocotitorul si bravul Radu Gyr unui paznic in inchisoare : „NU MOS, COCOS,IN FATA INAMICULUI ROS”!. Era slabit de-atatea suferinte, dar a avut curajul sa strige, strivit de ziduri, pentru toate urechile surde din lume, NU! asa cum tinerii din Chisinau, raspunzand parca chemarilor ce izvorau din fantanile jertfelor neamului, si’au lansat vietile intr’in NU urias impotriva sistemui comunist. Ai perfecta dreptate, frate Gheorghe, sunt farisei, sunt iude. Sarpele minciunii iese din gura lor, viclean si ucigas, ca mana de fier a Voronihilistului pe oasele strivite si carnea sangeranda a tinerilor martiri. Ochiul lor musteste ura si dispret, cuvintele lor evlavioase sunt gloante si duhul ce-i inspira este otravit. Moartea tinerilor arata ca regimul tremura din temelii! Au vrut sa bage groaza in tineri, dar lumea a descoperit groaza comunistilor in fata revoltei nevinovatilor. Biciuieste’i, mos Gheorghe, in numele parintilor celor ucisi si’a milioanelor de martiri ai comunismului. Nu le este rusine de oameni, nu le este frica de Dumnezeu. Nu stiu ca zilele lor sunt numarate. Chiar diavolul, scarbit de ticalosia lor, le’a sudat pleoapele sa nu mai vada cerul si le’a otravit limba sa murdareasca tot ce’i curat. Cand vor fi pravaliti in foc si pucioasa, tatal minciunii ii va spanzura de limba lor rosie si infecta ca stapanul lor ROS!
    COMUNISMUL SE VA PRABUSI! MOLDOVA VA INVINGE! TUTUROR PARINTILOR TINERILOR MARTIRIZATI : HRISTOS A INVIAT!

  30. Constantin spune:

    Dragi frati ortodocsi am hotarat ca acest mesaj pe care il scriu acum sa fie ultimul.Mai intai am sa-i raspund Domnului Gheorghe ca am vazut ca s-a intrisat din cauza mesajului meu.Deci,domnule Gheorghe va rog sa ma ascultati inca odata daca mai puteti:

    Am sa va spun cateva povestioare din viata mea si sper sa va ajute si pe dumeavoastra.

    Mama sotiei mele obisnuia sa injure si sa se poarte foarte urat cu ea.Sotia mea nu o supara cu nimic,ba din contra o ajuta tot timpul la treburile casei pe langa faptul ca invata foarte mult.Desi mama ei se purta urat cu ea,totusi avea o inima buna,numai ca din cauza avorturilor pe care le facuse in tinerete,patima maniei se inradacinase adanc in ea.Judeca mult pe cei din jur si credea ca toate necazurile ei se intampla din cauza lor.Pe langa asta nu mergea nici la Biserica,nu se spovedea,nu se impartasea,nu participa la Sfanta Liturghie.Cand a ramas gravida sotia mea a inceput sa se roage de mama ei cu mai multa starunita,sa numai injure si sa numai se manieze,ca poate face rau copilului.Ii spunea ca asa pentru ca tinea si la ea,nu numai la copil.Ii spunea ca injuratul si mania sunt pacate grave,dar mama ei ca argument ii raspundea:te crezi si tu vreo sfanta de imi dai mie sfaturi?Cand se mania,avea un chip schimonosit,ochii parca se inegrau si fata se intuneca,atat incat numai puteai zice ca este a unui om.Dar sotia mea sufera si se ruga pentru ea si nu-i raspundea cu ura.Acum e mai bine si a inceput sa se duca la Biserica. Apostolul Pavel ne sfatuieste ca sa nu apuna soarele peste mania noastra,pentru ca mania intuneca mintea iar intunecimea mintii duce la impietrirea inimii.De aceea inainte de spovedanie duhovnicul ne intreaba daca sutem certati cu cineva,caci daca suntem sa mai mergem mai intai sa ne impacam si apoi sa ne spovedim,ca sa nu fie Sfanta Impartasanie spre osanda noastra.

    Am sa va mai spun a scurta intamplare si apoi am sa trec la subiect,sa va dovedesc ca nu sunt pro comunism.

    Acum doua zile cand venam de la munca m-am asezat pe scaun in autobuz.In fata mea stateau doi tineri,baiat si fata.Erau nativi,adica indieni bastinasi(eu locuiesc in Canada)si aratau foarte ciudat.Ea avea parul vopsit roz,un cercel in nas(cum au porcii) iar el avea unul in buza.Uneori obisnuiesc spre rusinea mea sa-i judec pe astfel de tineri,pentru ca sunt galagiosi si vorbesc foarte urat.Din mila lui Dumnezeu,de data aceasta nu i-am judecat si am stat linistit langa ei.Vorbeau cam incet si spre uimirea mea am auzit cum el ii spunea ei ca profanitaile sunt inutile(eu va traduc din engleza exact cum s-au exprimat).Nu mi-a venit sa cred,de obicei,marea majoritate a acestor tineri nu vorbesc asa,din cotra,sunt foarte vulgari si razvratiti,doar ii stiam din scoala si de pe unde ii mai intalnesc,cum se comporta.Am decis sa ascult in continuare.Ea vorbea foarte incet si avea o voce placuta,odihnitoare.La un moment dat ea il intreaba(pe un ton foarte smerit) daca poate sa-i zica ceva,iar el ii raspunde pe un ton la fel de calm,ca,da.Vorbeau despre o gripa ce s-a raspandit din mexic si a venit si pe la noi.Din cand in cand eu ii studiam cu privirea si la un moment dat am observat ca ea purta la gat,atarnata de o ata,o inimioara rosie,un pic mai mare ca diametru decat un dop de sticla,pe care era un cap de pisicuta.Arata mai mult ca o jucarie dragalasa.Am ramas uimit,de obicei tinerii poarta la gat,lanturi sau alte ciudatenii…Atunci aproape ca mi-au dat lacrimile,mi-am amintit ca am citit undeva despre gingasia Sfantului Duh.Textul zicea cam asa:’priviti si la floricele de pe camp si la pisicute si puteti vedea cat de gingas este Cel care le-a creat si le mentine in viata”.Cu greu am putut sa-mi stapanesc lacrimile,le stiam trecutul si de ce au ajuns asa.Cand colonisti britanici si francezi au venit in America de Nord le-au luat pamanturile iar in schimb le-au oferit alcol,stiind ca ei au o gena mai slaba fata de bauturile alcolice.Si cum le-au luat?Le ofereau alcol iar apoi ii puneau sa semneze,fiind beti semnau,iar apoi isi pierdau pamanturile.Mai toti beau acum,iar din cauza betiei multi tati isi bat si ucid nevestele,iar pe fetite le violeza de mici si multe alte nenorociri.Copii se nasc alcolici si nu pot invata si ajung in strada sa spele geamurile masinilor de lux ale celor care mai inainte ia-au intocxicat cu alcol si le-au luat tot ce aveau mai scump.Deci stiindu-le istoria si vazundu-i pe acesti tineri,realizand gingasia si nevinoviatia lor si cat de mult ii iubeste Dumnezeu m-am intristat si am vrut sa-i ajut cumva.Am vrut sa le vorbesc despre Hristos,dar mi-am dat seama ca nu pot.Ei nu sunt crestini si nu m-ar fi inteles,nici nu aveam prea mult timp sa le vorbesc.Si daca le-as fi vorbit,cum ar fi razbit ei raul?Fara Biserica,fara Impartasanie.Eu care sunt crestin abia ma zbat in lupta cu pacatul,care e mai multa infrangere decat izbanda,dar ei care nu cunosc pe Dumnezeu,nu au cum citi pe Sfintii Parinti,nu stiu de ispite,de pacate,de demoni,cum ar putea ei sa reuseasca.Am plans mai tarziu,m-am simtit neputincios in fata lor.Vroim sa-i ajut cu ceva.Mai tarziu am inteles ca poate Dumnezeu mi i-a scos in cale,sa ma rog pentru ei,acesti copii nevinovati pe care lumea nu da doi bani daca i-ar vedea.Nici eu nu as fi dat daca Domnul nu ma-ar fi facut sa inteleg.Am inteles ca datoria mea este sa ma rog pentru ei,crestinul ortodox trebuie sa se roage pentru toata lumea,nu avem nici o scuza daca nu nu rugam pentru mantuirea aproapelui nostru.Pentru aceasta Apostolul Pavel spunea ca cei ce nu se ingrijesc de mantuirea aproapelui lor sunt mai rai decat paganii.

    Sa va vorbesc acum despre raul mai mare pe care poate nu-l cunoasteti,cel din afara comunismului.

    Aici in Canada raul nu este rau pe fata,nu il vezi in mod direct.Aici in Canada sau mai bine zis in America de Nord in general precum si in Uniunea Europeana raul sta ascuns si musca pe la spate,dar nu mult,ci cate putin,ca sa nu-ti dai seama.Daca nu esti constient,te trezesti mancat pana la os.Sub masca binelui raul ucide suflete,nu trupuri,ci suflete.Am sa va dau cateva exemple.Soara mea cea mai mica are 6 ani,e clasa intai.Recent s-a introdus la ea in scoala un program „educativ” zic ei impotriva abuzurilor sexuale.Parintii nu au fost anuntati despre acest program,au aflat mai tarziu de pe notitele copiilor.Imaginati-va cum este sa i se vorbeasca unui copil de 6 ani despre acele parti ale corpului omenesc.Mai mult decat atat,sa i se bage in cap tot felul de prostii legate de conotatiile sexuale.Apoi sa-i invete sa-si recalme parintii daca li se pare,lor copiilor ca sunt mangaiati nu mai stiu cum.Sunt sute de cazuri in care copii au fost luati de la parinti nevinovati si dati spre adoptie unor necunoscuti.Aici nu ai voie sa atingi copilul la fund,vine si ti-l ia serviciul social,poti sa faci si inchisoare.In california s-a incercat sa se de o lege prin care sa se interzica folosirea numeleui de mama si tata si sa fie inlocuit cu termenii „partener feminin” si partener masculin”.De ce?Ca sa nu-i mai jicneasca pe homoxesuali.Se lucreaza acum la aprobarea unei legi prin care vor sa interzica a-ti mai saruta copii.In scoli au reprezentanti care vin si te invata ca e bine sa fi homosexual sau lesbiana,ca e ceva normal si ca nu trebuie sa te simti diferit.Daca nu ma pazea Domnul poate ca ma convingeau si pe mine,si eu am avut ispite mari cu acesta patima ucigatoare.Aici se practica cultura”cool” adica sa fi la moda.Care moda?Tatuaje,piercinguri,haine dezmatate,consumul mare de droguri,de alcol,avorturile.Pe o parte se fac ca lupta impotriva abuzurilor sexuale iar la stiri arata cum le da drumul pedofililor la scurt timp dupa ce-i aresteaza.Zic ca lupta impotriva drogurilor si prescriu marijuana la farmacii pacientilor,pentru a-i calma zic ei.O mai si numesc planta medicinala.Sa numai zic ca traficantilor de droguri le da drumul destul de repede.Si eu am luat droguri,am trait cu ei,si stiu bine ca la scurt timp dupa ce erau prinsi,veanau inapoi sa vanda iarasi.La televizor se difuzeaza emisiuni de genul:ghiciti care dintre participanti este femeie sau barbat;este vorba de un show cu transexuali si transvestiti.Alt show:concurs de frumuste pentru copii de 4,5 ani unde parintii isi machiaza si imbraca copii ca adulti.Alt show:Cutare femie e bixexuala si isi cauta perechea:barbat sau femie,urmariti show-ul ramane de vazut ce a ales.Alta emesiune concorus:participantii isi imbraca cainii in cele mai scumpe haine si ii defileaza pe un podium,cainele cel mai atractiv castiga.Lista contiuna….In Montreal s-a facut cel mai mare hotel pentru animale:oamneii bogati isi pot lasa animalele acolo cat timp sunt in vacanta.Aici deja unii oamnei numai arata oameni,au tatauaje pe corp si pe fata din cap pana in picioare,nu va speriati,e la moda.In SUA 34% din populatie sunt alcolici iar peste 60% obeji.Aici se practica cultura fast food.De avorturi numai zic,la 12,13 ani am vazut fetite la scoala venind cu copiii sa-i alapteze.Zic ca nu sunt de acord cu avorturile dar pe strazi sunt afise de genul:esti gravida?Noi te putem ajuta.Cu ce?Iti ofera un avort gratis.Am cunoscut si astfel de fete.Sunt multe de spus,nu le pot insira pe toate.Traiesc aici de la 16 ani,am 25 acum,stiu sistemul,e mult mai diabolic decat comunismul.Din comunism au mai iesit sfinti,dar din acest sistem de tip globalist care pretinde pe fata ca iti vrea binele iar in schimb pe la spate iti ucide sufletul este aproape imposibil sa nu te smintesti.Esti modelat cum vor ei,fara ca tu sa-ti dai seama.Copii sunt distrusi de mici,in timp ce parintii sunt tinuti ocupati cu goana dupa averi si platirea dobanzilor,tinand cont ca aici cam totul se ia pe credit.Sclavie pe viata.Urmatorul pas:actele biometrice iar apoi implantarea cipurilor.

    Draga Ina,am vazut acele clipuri mai demult,ingrozitor ce auzi.Este totusi important de retinut ca atunci cand parintele Calciu a fost intrebat daca are vre-un sentiment de ura fata de acei oameni a raspuns ca i-a iertat.Atunci nu am inteles de ce dar acum da si iata raspunsul,l-am gasit in cartea Sf Ioan Gura de Aur:”Despre Feciorie-Apologia Vietii Monahale-Cresterea Copiilor”.La pagina 228.I se adresa unui tata si iata ce zice:”Fiul tau iubeste pe cei care ia-au pricinuit astfel de rele ca pe niste binefacatori,ca pe niste ocrotitori si re roaga pentru ei ca sa aiba parte numai de bine”.

    ….Consider dupa parerea mea ca orice rau ce se ascunde in spatele unui sistem politic fie ca e comunist sau de oricare alt fel de organizatie,grupare,secta,etc.,trebuie dat pe fata,Adevarul trebuie marturisit cu orice pret,lupta trebuie sa se dea pentru apararea celor pacaliti sau asupriti dar nu prin sabie si ura ci prin Cuvantul lui Dumnezeu.Datoria noastra este sa marturism si sa aparam adevarul iar de judecata si pedepsa celor fara de lege se va ocupa in mod sigur Dumnezeu.In orice caz,asa frumos cum a spus sora Iuliana,primul pas pe care trebuie sa il facem este sa scapam cu ajutorului Domnului de raul din noi,dupa cum spunea si Parintele Cleopa:Sfinteste-te tu iar apoi toti din jurul tau se vor mantui.

    Iertare celor pe care i-am suparat.Multa pace si bucurie tuturor,si fie ca Domnul nostru Iisus Hristos sa mantuiasca sufltele voastre!Slava lui Dumnezeu pentru toate!Hristos a inviat!

    http://www.youtube.com/user/ValeriuGafencu

  31. altfel spune:

    Binecuvantati Parinte.

    Sint de acord cu calificativele adresate comunismului. Doar ca comunismul clasic in cadrul PCRM se limiteaza strict la unele discursuri de 22 aprilie, etc., asa ca sa-i faca pe plac babacului.

    In rest, liberalism pur, in economie, invatamint, etc. In ceea ce priveste cenzura, ea este la sine acasa in toata mass media din RM, inclusiv ce liberasta, care cenzureaza la fel ca comunistii tot ce nu le este pe plac. IP-ul meu de mult este blocat atit pe siturile comunistilor cit si pe cele ale liberastilor

    Un prieten a fost invitat la Europa Libera sa se pronunta privind evenimentele din 7 aprile. Impresia ramasa este ca a fost utilizat ca un condom – din discurs s-au scos TOATE referintele negative fata de opozitia liberasta, cica pro-romaneasca, dind in emisie doar discursul anti-comunist al colegului.

    Daca scinteia (provocarile) „revolutiei” a fost aprinsa de PCRM (fapt cu care sint deacord), atunci cine a pregatitit „lemnele” revolutiei (tinerii din spatele provocatorilor, veniti sincer sa protesteze), fonul necesar pentru asemenea evenimente cica „spontane”?

  32. vladp9 spune:

    multumesc Inei. postarile ei mi-au amintit ca doream demult sa prelucrez aceasta postare:

    “Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” (Alexandr Soljeniţîn)
    Cutremurați-vă! ca să nu încremenim în ignoranță și într-o nesimțire a sufletului și a conștiinței…

    http://chrisalida.wordpress.com/2009/05/01/o-istorie-care-nu-se-inva%C8%9Ba-la-%C8%99coala/

  33. Ina spune:

    Draga Constantin, nu cred ca trebuie sa-ti ceri iertare de la nimeni. Tu vezi lucrurile intr-un anumit fel. Vezi un fel „de ceva frumos” in orice lucrusor. Atat de fin pe cat esti, o talpa comunista te-ar strivi usor. Cum crezi ca au fost tinerii din Moldova? Asa fini ca tine si au aratat pe fata ceea ce gandeau. Ai avea curajul sa spui tot ce ai scris aici in fata unui parlament?

    Cu toate ca vezi atat de mult rau in jurul tau, ramaii in continuare in Canada. Traiesti in libertate… Cei care doresc caderea comunismului nu doresc o astfel de libertate, in care totul este permis.

    Un parinte spunea ca adevarata libertate este atunci cand respecti intocmai Cuvantul Domnului. Ori nici in comunism nici in democratie nu este libertate, pentru ca nu se merge dupa Cuvantul Domnului ci tocmai in sens invers. Cred ca daca ne-am pune in fata cuvantul Domnului am sti sa spunem daca ceva este bun sau nu. Noi nu avem Cale de mijloc.

    Comunismul asa cum a spus parintele Savatie, trebuie scos in afara legii, trebuie interzis. Gandindu-ma la comunism eu vad un caine care musca alt caine si la randul lui pe altul si tot asa. Nu conteaza ca e bun sau rau. IN COMUNISM TOTUL TREBUIE PERVERTIT continuu!

    Te-ai gandit cat de macelarita ne-a fost tara de comunism incat am fost nevoiti sa plecam din ea? Te-ai gandit cat de distrus ne-a fost sistemul de invatamant incat am invatat o istorie falsa? Personal invat istoria Romaniei prin ceea ce citesc despre inchisorile comuniste.

    Culmea este ca stiam nemernicia unor oameni inca din comunism. La alimentara noastra era vanzator un jidan. El ne dadea ratiile noastre lunare si ne insela mereu. Imi cer scuze, insa eu nu am stiut termenul de evreu decat asociat cu Biblia. Jidanii insa erau toti cei care NE INSELAU. „Destepti sunt jidanii astia, ziceau oamenii, iar m-a inselat”. Probabil din cauza asta am folosit mereu termenul de destept sub forma de rau.

    Virgil Maxim in cartea lui „Imn pentru crucea purtata” (http://www.miscarea.net/1-vmaxim.htm) da o lista intreaga cu toti jidanii din conducerea tarii. Toti isi schimbasera numele si ne conduceau tara SPRE DEMONIZARE. De ce totusi isi ascundeau adevarata identitate?

    Si totusi noi oamenii simpli stiam care-i jidan. Nu ne-a interesat politica si nici nu eram prea destepti, asa ca am scapat. (oare?)

    Vorbesti de educatia sexuala, de demonica educatie. Stiam toate lucrurile astea si le-am urmarit in ultimii ani cu durere. E ceva timp de cand vorbesc prietenilor si cunostintelor de ravagiile care le provoaca in sufletele copiilor nostri sexualitatea asta espusa atat de pe fata. Ce avem de facut?

    Un copil crescut in biserica NU POATE fi manipulat. Spovedania, impartasania, postul, rugaciunea, postul miercurea si vinerea si in posturile mari, INFRANAREA, cititul din Noul Testament zilnic (prima evanghelie ortodoxa ptr copii: minunata http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/2950-evanghelia-pentru-copii-.html ), toate astea sunt ajutoare prin care copilul poate deosebi binele de rau. Se poate apara.

    OAMENI BUNI, OPRITI TELEVIZORUL, scoateti toate cartile, revistele si cd-urile din casa si achizitionati-va carte ortodoxa. Desenele animate ptr copii sunt demonice. Nu exista in disney nici un desen animat care sa nu aiba un mesaj sublimal, un mesaj care are influente pe lunga durata asupra copiilor nostri SI ASUPRA NOASTRA http://www.youtube.com/watch?v=fWZYiADYtHE

    Adevarat ca azi e greu de crescut un copil. Parintii nostri nu trebuiau sa stea zilnic de noi, sa ne curete de educatia primita de la scoala si din jur. Ne mai urechiau, ne trageau si o mama de bataie si ne repetau aproape zilnic cateva din cele 10 porunci, sa nu minti, sa nu furi etc. Nu-i asa?

    Azi noi avem confort, tehnica care ne ajuta sa pierdem mai putin timp prin gospodarie, si timp care sa-l folosim cu cresterea noastra duhovniceasca. Copilul de azi trebuie intrebat zilnic despre studiul de la scoala. Sunt atat de multe lectii demonic „fine” infiltrate in educatie incat DACA NU LE DEMONTAM SI INLOCUI prin exemple de la Sfintii Parinti, NE PIERDEM COPIII.

    Ce este de facut?

    Pro Vita a URLAT ani de zile despre avort si consecintele lui. Azi suntem moderni ca avem anticonceptionale, si alte forme de STOPARE A VIETII. Credem ca nu are consecinte asupra noastra?

    Am vazut un studiu prin care se explica DE CE BARBATII DEVIN ALCOLICI. Avortul are consecinte asupra femeii prin depresie, dorinta de sinucidere etc. Barbatul nu sufera depresii, insa ajunge la a consuma anumite substante. STIATI ASTA?

    Stau si ma intreb DACA PENTRU UN AN, toate femeile din tara noastra ar da nastere la pruncii daruiti de Dumnezeu, nu s.ar schimba multe lucruri in bine in tara noastra? Cred ca daca ar fi si numai pentru o luna…sau pentru o zi. O zi curata..

    Sunt convinsa ca TOATE urgiile care dau peste noi sunt din cauza ca OPRIM VIATA. Nu trebuie sa neglijam insa un aspect normal al vietii: copii trebuiesc nascuti si EDUCATI.

    Ati vazut caderea Iugoslaviei? Si la ei un sfant a avertizat ce se intampla cu nenasterea de prunci. Si noi am fost avertizati!

    Constantin, tot ce am scris mai sus nu este ca un sfat pentru tine. Este o durere pe care am tot strans-o si pe care am s-o am toata viata mea. Observam ce se intampla in jur, insa nu facem nimic. Tinerii din Moldova cu resursele pe care le-au avut (trupurile lor) s-au impotrivit. Sa nu te opresti!

    Iertare

  34. […] Şi, în final, vă mai rog să luaţi acest vis ca pe o introducere la textul despre curaj al Pări…Generaţia castrată. […]

  35. Ina spune:

    Solovastru a scris: „Pt Ina : foarte interesante clipurle pe care le-ai postat din filmul asta ,e prima oara cind il vad , am mai vazut cate ceva despre reeducarea de la pitesti in memorialul durerii. ”

    Si eu am vazut memorialul durerii si nu-mi venea sa cred. Am citit insa Intoarcere la Hristos si …am cazut.

    Aici cate ceva despre cartea lui Ioan Ianolide, o carte care nu trebuie sa lipseasca din nici o biblioteca http://www.rostonline.org/rost/mar2007/ioan-ianolide.shtml

    „Indiferent cine controleaza uniunea europeana masonii sau americanii nu se poate compara cu crimele facute de nefastul regim comunist.”

    Pai sunt aceeasi oameni. Crezi cumva ca noi am indepartat comunismul in 89 prin revolutie? Manipulare. Cred ca daca Ceausescu ar si aprobat avortul, ar mai fi rezistat o vreme la conducerea tarii. Trebuia indeapartat caci au observat ca nu pot sa manipuleze romanii atat de mult cat doreau. Acum insa reusesc.

    Priveste ce se intampla acum in Mexic. Cica gripa porcina a pornit din Mexico. Franta a cerut sa fie oprite toate transporturile aeriene din Mexico. Nu are putere sa le opreasca si pe cele catre Mexic, ca ar face-o. Sa mergem putin mai in urma sa vedem daca ceea ce se intampla azi in Mexic, nu are legatura cu familia, cu nasterea de prunci sau mai bine cu DISTRUGEREA FAMILIEI.

    Un reprezentat ONU a declarat: „Zi de zi, Mexic face experienţa unui proces al acestei diversităţi şi sunt unii care îl percep ca o criză pentru că ei nu recunosc decât un tip de familie “. (http://www.lifesitenews.com-/ldn/2009/feb/09020312.html )”

    CAT DE DEMONIC:
    „Prezent la un colocviu ţinut în Mexico City, Mexic, unul din liderii Fondului pentru Populaţie al Naţiunilor Unite, Arie Hoekman, a declarat că departe de a constitui o criză, distrugerea familiei tradiţionale şi conceperea copiilor în afara acestui cadru stabil reprezintă o oportunitate pentru distrugerea vechii lumi, patriarhale, în care familia este un pilon de bază.”

    Aici un articol FOARTE IMPORTANT:

    http://www.presaortodoxa.ro/2009/04/03/razboiul-impotriva-populatiei/

    Gripa porcina sau gripa fabricata in laborator, are insa mult mai multe interese. http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2009/04/30/diversiuni-porcine-noutati-30-aprilie-2009/

    „Ma uit cu mirare catre romanii din Basarabia si mi se pare incredibil ca pot vota 50% cu comunistii ”

    Nici cei care sunt comunisti in acte, nu voteaza cu comunismul. Nu cred ca exista acolo 10% care sa voteze cu comunistii. Sunt false.

    Doamne ajuta

  36. Vasilica spune:

    Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul

    Îndemn frăţesc
    Fii pribegi ai ţării mele
    Necăjiţi printre străini
    Nu uitaţi menirea noastră
    De Români şi de Creştini!
    Cu dragoste curată
    Ca fraţii petrecând,
    Păstrând neprihanită
    Credinţa prin străini!
    Uniţi-vă în cuget
    Prin simţuri creştineşti,
    La “sânul Maicii Noastre”
    Celei duhovniceşti!
    În rodul născocirii
    Să nu nădăjduiţi,
    Ci arma mântuirii
    Mereu s-o mânuiţi!
    Trezindu-ne simţirea
    Din suflet creştinesc,
    Să punem semnul Crucii
    Pe steagul românesc!

  37. Ina spune:

    vladp9, multumesc si eu ca ne gandim la sacrificiile celor din inchisorile comuniste.

    Eu am auzit de Alexandr Soljeniţîn dintr-o conferinta de-a lui Dan Puric. Cat de putin stim si totusi a trecut atat de mult timp de atunci.

    Multumesc de articol si citat. Il reiau:

    „Cutremurați-vă! ca să nu încremenim în ignoranță și într-o nesimțire a sufletului și a conștiinței…”

    Doamne ajuta

  38. mihai g spune:

    frate Constantin,

    nu cred ca noi am fost paziti de degradarea care este in Occident datorita sistemului comunist ci datorita fondului ortodox pe care acest sistem l-a intalnit.

    Poate ca din aceasta cauza dictatura moderna a venit in rasarit sub forma comunismului, foarte violent, distrugator, criminal, in vreme ce in apus a luat acest aspect al libertinajului si decadentei propovaduite la rang de virtute absoluta.

    Poate ca odata alungat comunismul tinerii moldoveni vor stii sa-si construiasca un viitor frumos.

    Sunt foarte frumoase, in simplitatea lor, intamplarile despre care ai vorbit.
    Personal as fi interesat intr-o masura de situatia sociala din occident deoarece mi-as dori sa lucrez si sa traiesc intr-una din tarile occidentale.

  39. Ana spune:

    Mihai a scris: „Personal as fi interesat intr-o masura de situatia sociala din occident deoarece mi-as dori sa lucrez si sa traiesc intr-una din tarile occidentale.”

    Sa nu pleci de-acasa. Cei din occident se intorc acasa, mai ales acum cand suntem in perioada de criza, cu toate ca in occident datorita sistemului social iti este asigurat traiul. Totusi, se intorc.

    Dumnezeu sa-ti ajute sa intelegi singur de ce

    Doamne ajuta

  40. emilia spune:

    Draga Constantin, foarte triste descoperirile tale din Canada.Dar e important sa stim ce ne asteapta in viitorul apropiat si pe noi,deoarece incoltesc si pe aici aceste tendinte.Daca n-ai nimic impotriva voi pune com. tau la mine pe blog.Trebuie sa stie cat mai multa lume de raul, care ne paste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: