Cearşaful (Cea mai tristă poveste la care am fost martor)

Din ciclul “Povestiri pioniereşti”

rufeDe dimineaţă, pe sîrma care era întinsă în faţa căsuţei în care dormeau copiii din detaşamentul de debili mintali, era întins un cearşaf. Acum era amiază şi soarele, ca înadins, făcea să se vadă pata galbenă, ruşinoasă, pecetluită pe pînza albă.

Lîngă cearşaf, un pionier gras, cu faţa roşie de ruşine şi de căldură, ţinînd mîinile întinse ca un manechin, făcea genoflexiuni de vreo jumătate de oră. Alături de el, aşezat pe iarbă, stătea un alt pionier. Acesta era pus să numere genoflexiunile.

În tabăra de pionieri din Oricova se întîmpla ca unii pionieri să facă în pat. Cei mai mulţi dintre ei făceau parte din detaşamentul de debili. Nu se ştie de ce debilii, care erau mai mari ca vîrstă, făceau în pat. Directorul a hotărît la careu că dacă cineva o să mai facă în pat, cearşaful lui va fi pus pe sîrmă ca să-l vadă toată tabăra. Aşa, a zis el, făptaşii se vor învăţa minte.

Cu toate acestea, era pentru a treia oară cînd pionierul cel gras din detaşamentul de debili făcea genoflexiuni lîngă cearşaful murdar. El tot nu se învăţa minte.

Genoflexiunile trebuiau făcute corect, pînă la capăt, cu spatele drept şi mîinile întinse frumos înainte. După vreo sută de astfel de genoflexiuni nu ştiai ce te doare mai tare, picioarele sau mîinile. De această durere surdă era cuprins acum pionierul vinovat, dar el continua să facă genoflexiunile şi ochii lui ca de peşte îl priveau nemişcaţi pe pionierul de pe iarbă.

Pe lîngă ei au trecut un grup de pionieri care se duceau la stadion să joace fotbal.

– Ha-a-a-a! – au strigat pionierii, iar unul din ei şi-a făcut vînt şi i-a tras un picior în fund.
– Pişorcosule! – a zis el – eşti mare ca o vacă, da’ te pişi în pat!
Pionierul gras a săltat de la lovitură, a făcut cîţiva paşi, ţinînd mîinile ţapene înainte şi, fără să zică nimic, a continuat să facă genoflexiunile.

Pionierul care îl păzea tăcea şi el. În adîncul său lui îi era milă de debil. Dacă ar fi avut mai multă putere, el s-ar fi ridicat şi l-ar fi apărat, poate chiar s-ar fi bătut cu băieţii pentru el. Soarele îi ardea capul şi umerii, şi el privea cînd pata de pe cearşaf, cînd faţa roşie şi încordată a debilului.

Pata era mare pentru că vinovatul era mare. El avea 16 ani şi era gras. Cu toate acestea, oricît de mult era bătut şi ameninţat, el nu se îndrepta.

– Cîte ai făcut? – a întrebat pionierul după ce băieţii s-au îndepărtat.
– Nu ştiu.
– Dar ce, tu nu numeri?
– Tu trebuie să numeri.
– Eu număr, dar şi tu trebuie să numeri.

Grasul făcea genoflexiunile mecanic, în ritm constant şi se vedea că vorbirea îi încurcă.

– Tu eşti pus să numeri, tu numără – a zis el pe tonul omului care vrea să fie lăsat în pace.
– Dar dacă eu te amăgesc şi nu număr drept? Dacă o să faci mai multe genoflexiuni?
– Mi-i tot una – a răspuns debilul şi faţa lui arăta că lui într-adevăr nu-i pasă de cîte genoflexiuni trebuie să facă.
– Pe mine m-au dezbătut de la numărătoare berbecii ăştia. Cîte erau? Parcă vreo trei sute?
– Tu ştii.
– Hai, punem trei sute. Mai ai o mie şapte sute.

Iar s-a lăsat tăcere. Se auzea numai fosăitul nervos al debilului. Vîntul flutura uşor cearşaful şi pata căpăta forme felurite, iar uneori, sau din cauza vîntului, sau din cauza soarelui, ea parcă dispărea cu totul.

Pionierului care era pus să numere genoflexiunile îi era milă de debil deoarece el şi-a amintit cum, cu ceva vreme în urmă, s-a întîmplat ca el însuşi să facă în pat. Atunci el a dus cearşaful şi l-a aruncat undeva departe de casă, într-o rîpă, iar mamei i-a zis că nu ştie unde este cearşaful.

Pionierul şi-a amintit acea ruşine şi, chiar şi acum, după ce a trecut atîta vreme, el se temea că cineva ar putea găsi acel cearşaf sau, ceea ce îl apăsa şi mai mult, să apară cineva care să zică: “Eu l-am văzut cînd ascundea cearşaful, el a făcut în pat”.

Aceste gînduri s-au învălmăşit în capul lui şi el iar a uitat să numere. El simţea cum începe să i se facă ruşine împreună cu debilul şi pentru cîteva clipe îşi închipui că cearşaful agăţat pe sîrmă nu e al debilului, ci al lui şi toată tabăra trece pe lîngă el, rîde şi-i dă picioare-n fund…

– Gata! Ai terminat!

Debilul continua să facă genoflexiuni, ca şi cum nu ar fi auzit.

– Gata, am zis! Ai terminat!
– N-am terminat. Eu trebu’ să fac două mii. Înseamnă că o să fac două mii.
– Dar tu închipuie-ţi că ai făcut două mii.
– N-am făcut două mii.
– De unde ştii că n-ai făcut, dacă ai zis că tu nu numeri?
– Ştiu.

Pionierul a tăcut o vreme, apoi a sărit iar:

– Eu număr şi eu îţi spun că ai făcut. Hai, o mie nouă-ă-ă-ă sute-e-e… O mie nouă sute optze-e-e-e-ci… O mie nouă sute nouă-ă-ă-ă-zeci… Două mii!

Nebunul a vrut să zîmbească, dar faţa lui roşie şi-a revenit la starea obişnuită de încordare. Pentru o clipă el s-a ruşinat că s-a lăsat păcălit şi a început să facă genoflexiunile cu şi mai mare încrîncenare.

Totuşi el a zis:

– Pe mine o să mă bată, dacă n-o să fac toate două mii de genoflexiuni.
– N-o să te bată, pentru că nimeni n-o să ştie!
– Dar tu o să ştii. Şi o să le spui.
– N-o să le spun.
– O să te superi vreodată pe mine şi-o să le spui.
– Pe cuvîntul meu de pionier!
– Pe cuvîntul tău de pionier că n-o să le spui?
– N-o să le spun…

Debilul s-a uitat în părţi, apoi s-a uitat atent la faţa pionierului. Inima lui a simţit că pionierul nu minte, că el într-adevăr nu va spune. Pentru o clipă el a simţit chiar că acel pionier îi este prieten, deşi gîndul acesta era de necrezut. El nu a avut niciodată un prieten, dar dacă l-ar fi avut, el ar fi vrut ca prietenul său să fie acest pionier.

El s-a oprit din genuflexiuni, a stat puţin, uitînd să lase mîinile în jos, apoi, de parcă s-ar fi trezit din somn şi chiar din nebunie, s-a dus sub perete, s-a trîntit pe iarbă şi a început să plîngă.

17 răspunsuri la Cearşaful (Cea mai tristă poveste la care am fost martor)

  1. sfaturi nunta spune:

    foarte frumoasa povestea

  2. Bruno Tomescu spune:

    foarte frumoasa, si trista poveste.saracii, saracii oameni, cati oare nu sufera surd nestiuti chiar acum..
    Dumnezeu sa ii ocroteasca pe toti.

  3. Cristian spune:

    De ce in momentul cand oamenii sunt mai multi, vor sa faca pe „durii”, iar cand sunt singuri, bunatatea din sufletul lor iese la iveala?
    Spre exemplu, atunci cand mai sunt cu cineva si vad un cersetor de care imi este mila, ma simt stingherit sa ii dau ceva.
    De ce oare a devenit jenant sa fim bun/milosi? Probabil ne credem mai vulnerabili, mai slabi?

  4. Parca ar fi vorba despre Taina spovedaniei… Penitentului trebuie sa i se dea canon mare, dar preotului i se face mila si il iarta… pentru ca toti gresim. Iar cine nu a gresit, acela sa arunce cu piatra…

  5. iarbaprinpar spune:

    Chiar frumos🙂

  6. Guliver spune:

    … si a inceput sa planga. Superb!

  7. marius spune:

    Privind care prin OGLINDA ne vedem pe noi, oare ce ne lipseste?

    Eu cred ca asta:

    1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
    2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
    4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
    5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
    6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
    7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
    8. Dragostea nu cade niciodata.

    Cred ca dragostea ne-ar schimba pe noi,pe debil, pe pioner, nu stiu daca l-ar tamadui, dar stiu ca o scinteie ar face cit un foc.

    parerea mea

  8. Nicoleta spune:

    …zguduitoare poveste…
    …pilduitoare…cat de greu e sa ajungem la locul cel mai curat din inima noastra…si-i atata lumina acolo, incat…”…datorita stralucirii… dispare orice pata”..din oricine, de oriunde…
    …cat de anevoie aflam izvorul milei din noi, si…ne amintim, spontan…cuvintele minunat de adevarate ale aviatorului lui Exupery,cand nu mai stia, incurcat, cum sa managie, fiindca..”atat de tainic e taramul lacrimii…”…
    Asta e leacul, asta e panaceul:sa ne spunem unii altora, povestiri despre mila,…si-atunci..vom auzi, vom simti, cum se „crapa” bobocii florilor gradinilor din noi…si-o sa fie o mireasma pe lume… bogdaproste, Domnul sa va mangaie, parinte..

  9. cristian spune:

    of, cata durere este si acum, ca si atunci…
    mergeti prin caminele scolilor speciale, sau caminele nevazatorilor, surdo-mutilor, internatele copiilor parasiti… cat amar si suferinta in acele suflete…
    si noi? noi sarim de pe un blog pe altul sa vedem reactiile la decizia sinodului…
    of, Doamne! Miluieste-ne!

  10. Iuliana spune:

    Frumos.

  11. sanducha spune:

    E dureros!
    Ati fost vreodata umiliti intr-atat incat sa va fie jena de cel care v-a ajutat? Ati fost vreodata atat de inocenti incat sa va fie rusine de cel caruia simtiti ca ii e mila de voi?
    Parca ti-e frica si sa speri cand totusi ai vrea s-o faci! Si totusi… nadajduiesti in IUBIRE.

  12. mirela spune:

    Avem o umbra, cum procedam? O judecam si o pedepsim? O iertam? Sper sa aflu raspunsul din cartile dumneavoastra.

  13. Manuela A. spune:

    Chiar daca nu ati fi fost martor…
    e usor sa ni se faca mila de cineva care a patit la fel ca si noi…mai greu este (dar intotdeauna e bine sa incercam macar) sa ne punem in locul unui semen de-al nostru, ca sa nu ne grabim a-l judeca cu usurinta, caci judecandu-l pe el, Dumnezeu ne va aduce intr-o zi , negresit, in situatia celui pe care l-am judecat…nu se poate altfel a ne invata minte sa ne vedem de barna ce exista in ochiul nostru, aparuta exact in momentul in care vedem paiul in ochiul aproapelui…

  14. alvi spune:

    Hristos a inviat !
    De fapt aceasta poate fi povestea fiecarui om .
    Fiecare reprezentam atat debilul cat si pionerul . Fiecare avem frustrarile , tristetile , rusinile , ambitiile noastre. Suntem , astfel ,atat observatori ai suferintelor celorlalti ,incercand compasiunea prin prisma constiintei vinovate, cat si victime ale propriilor greseli ,dar mai ales ale neincrederii , sperand ascuns la dragoste . Dar ,iata , ca prin structura sa omul nu poate decat sa spere , ramanand inchistat in singuratatea sa , ca intr-o armura ce-l fereste de dezamagire …
    Frumoasa si trista aceasta poveste a fiecaruia !
    Dumnezeu sa va binecuvanteze , parinte !

  15. geany spune:

    cred ca acei copii nu erau la propriu debili,ci asta e doar forma comunista de a-i judeca pe cei care nu au o varsta prea matura sau pe cei incapabili sa inteleaga legile celor „mari”(adica puternici).Cunosc de la scoala formulele folosite de profesori de trista amintire,care pentru a realiza diverse spectacole cu copii gen Cantarea Romaniei atunci cand ceva era in neregula tipau:”nu asa,cretinilor!”Si nu toti greseam.Este o poveste care spune multe…Sa ne traiesti,parinte!

  16. Cristian Grecu spune:

    cea mai trista poveste? o exagerare inutila. Ne doare pe toti, ne doare ignoranta. Daca spui astazi cuiva ca esti religios(tanar fiind) se uita la tine ca la un ciudat(mai exact un credul, naiv)… dar nu asta vreau sa dezvolt. Pot sa va spun povesti reale la care am asistat, mult mai impresionante. Se intampla in fiecare zi, se intampla in cele mai multe locuri.
    Treceam pe la o alimentara seara dupa ora 23 si la usa acelui magazin erau 2 copii de nici 10 ani care incercau sa vanda flori ca sa poata sa se duca si sa manace ceva apoi sa doarma. Erau fortati de parinti sa faca asta. Am plecat de acolo inmuiat la maxim nestiind ce sa fac. Sa suni la protectia copilului? ca sa ce? Sa chemi politia? ca sa ce? ca sa constate si sa plece? Imi placea de Savatie Bastavoi mai mult in carti. Parca digitalizarea periseaza cate ceva din om. Nu vreau sa fiu nici ofensator nici moralizator ca nu sunt in masura. As vrea sa vorbim mai multe in particular. Ar fi o bucurie extraordinara. As vrea sa stiu ce credeti despre Nicolaus Cusanus, dar repet, in particular

  17. ioana spune:

    Reblogged this on ralucasuceveanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: