Povestea unui evreu din Palestina convertit la creştinism

spiridonPelerinajul în Ţara Sfîntă, capitol din volumul Duhovnicul Închisorilor, de Arhimandritul Spiridon, apărut zilele acestea la Editura Cathisma

În drum spre Palestina am trecut pe la părinţii mei, care se pregăteau să se strămute în Siberia, în judeţul Barnaul. Am trecut şi pe la prietenii mei din Constantinopol şi Athos, am fost să mă închin la Sfîntul Spiridon al Trimitundei, în oraşul Kernero.

M-am rugat fierbinte la moaştele acestui sfînt al lui Dumnezeu. Protoiereul mi a arătat faţa sfîntului, am ţinut şi mîna sa. Mîna era moale şi flexibilă, barba căzuse aproape cu totul, guriţa era puţin întredeschisă, culoarea feţei – pămîntie. Am trăit aici două săptămîni, în mijlocul unei naturi splendide.

În sfîrşit, am ajuns în Palestina, unde am rămas exact două luni. De cîteva ori am mers la Mormîntul Domnului, la Mormîntul Maicii Domnului, am călătorit vizitînd şi sanctuarele din împrejurimile Ierusalimului.

La Mormîntul Domnului m am simţit foarte, foarte trist. Pentru prima oară am văzut o neguţătorie atît de straşnică cu sfinţenia lui Hristos. Face pelerinul un pas şi – bani, bani, bani… Mai întîi de toate, merg pelerinii la patriarh. Acesta le spală picioarele, iar odată cu ele, şi buzunarele. Grecii conving pelerinii că, dacă vreunii dintre ei au copii sau rude moarte nebotezate, sunt nişte păcătoşi fără seamăn şi nişte ucigaşi, iar pentru răscumpărarea sufletelor lor trebuie să se slujească, aici, la Mormîntul Domnului, aşa numita „Liturghie de dezlegare”. „Această Liturghie dezleagă toate păcatele”, îi încredinţează ei pe pelerinii ruşi, care le dau crezare şi plătesc cîte 25 de ruble pentru fiecare nume. În aceste cazuri Liturghia este oficiată de un episcop, care la Vohodul Mare îi pomeneşte pe toţi aceşti răposaţi şi le citeşte rugăciunea de dezlegare. Acest lucru mi a produs o impresie apăsătoare. La fel ca şi negoţul groaznic cu lucrurile sfinte. Găseşti buţi pline cu sticluţe cu mir de la Sfîntul Nicolae, cruciuliţe şi icoane din stejarul Mamvri etc., etc. Grecii vînd tot ce poate fi închipuit: Mormîntul Domnului, Tainele Bisericii, sfintele moaşte, pe Hristos Însuşi…

Însă, dacă la Mormîntul Domnului m au decepţionat atît de puternic negoţul cu sfinţeniile lui Dumezeu şi viaţa imorală a monahilor, în schimb locurile evanghelice mi au produs o bucurie şi o mîngîiere nespuse. Am fost şi pe Muntele Eleonului, şi în Betleem, am văzut Iordanul, Marea Moartă, lacul Ghenisaret; am fost în Nazaret, am văzut Taborul, am fost pe colina de pe care, conform tradiţiei, Hristos a rostit măreaţa Sa Predică de pe munte. Dintre toate aceste locuri, mai mult chiar decît Golgota, m a cutremurat locul din Grădina Ghetsimani unde S a rugat Hristos. Aici am plîns cu lacrimi fierbinţi. Slavă Domnului, măcar aici am putut să mă rog din suflet! Căci mi se întrista şi mă apăsa sufletul văzînd cum sunt călcate, cu bună ştiinţă, sfinţeniile, cum se face negoţ cu Cerul pentru a dobîndi avere pămîntească, cum se face negoţ cu sfinţii, care socoteau drept păcat însăşi atingerea de bani. Îmi era milă şi necaz că pelerinii noştri ruşi erau înşelaţi la tot pasul, mai ales femeile, de către aceşti greci.

Am întîlnit în Palestina un evreu convertit la creştinism. Am vorbit multe cu el despre Hristos. Bucuria sa de după Botez nu avea margini. Era originar din Rusia, iar aici venise să se închine la Mormîntul Domnului. Era meşteşugar. Acest evreu mă umilea pînă la lacrimi cu dragostea sa faţă de Hristos. Niciodată nu putea trece pe lîngă evreii palestinieni fără a L propovădui pe Hristos. Evreii îl ocărau, îl scuipau în faţă, îl îmbrînceau, iar el, ca un miel blînd, îşi ştergea faţa cu mîneca şi continua să L binevestească pe Mesia. Credinţa lui era vie, molipsitoare, întreaga lui fiinţă respira cu Hristos, Hristos era totul pentru el. Hristosul său era însă parcă nu unul universal, ci doar israelitean. Trebuie să spun sincer că s gelos puţin pe acest evreu. Într atît de mult Îl iubea pe Hristos, încît săruta şi pămîntul din preajma locurilor sfinte.

Ultimele zile ale şederii mele în Ierusalim aproape că nu m am despărţit de acest evreu. „Ştiţi, domnule, zicea el, eu L am găsit pe Dumnezeu şi nu am nevoie de nimic mai mult. Mi e foarte milă de ceilalţi evrei ai mei, care nu L au cunoscut pe Hristos, căci El este adevăratul Mesia! O, orbire a Israelului! (Plînge.) Mai bine ar fi să piară cu totul de pe faţa pămîntului decît să nu şi găsească mîntuirea întru Hristos. De cum am crezut, nu mai simt nevoie de nimic. Atîta doar, că voi merge acasă şi mi voi aduce numaidecît şi soţia, şi părinţii la Hristos. Ştiţi, mă simt acum cu totul alt om. De moarte nu mi e teamă, iar inima mea aparţine unuia singur Hristos. O, de ce evreii nu cred în Hristos? Noi suntem învăţaţi din faşă să Îl urîm pe Hristos ca pe cel mai aprig duşman al poporului nostru”.

Evreul era un creştin rarisim. Am simţit în el o îmbinare a două feluri de simţăminte faţă de Hristos: unul religios, adică dragostea faţă de El ca Dumnezeu şi Mîntuitor, şi altul naţional, dragostea faţă de El ca evreu. Acest evreu a avut o influenţă majoră asupra mea în timpul pelerinajului meu palestinian. Inima mi a izbucnit iarăşi în flăcările dragostei pentru Hristos, am început să voiesc să L iubesc şi eu, să L iubesc fără de sfîrşit…

Anunțuri

10 Responses to Povestea unui evreu din Palestina convertit la creştinism

  1. un crestin ortodox spune:

    ASTA ESTE-EU SUNT-LACRIMI-DUMNEZEU ESTE IUBIRE !!!

  2. Mulţumesc, Savatie, frumos text aţi postat din cartea Arhimandritului. Am făcut comandă prin linkul dat de dvs. Domnul să vă binecuvinteze în tot acest an!
    Cu drag.

  3. L.R. spune:

    Cat is de departe de acest evreu…tare departe…Fara rost vaicareala, stiu…

  4. maria spune:

    iata un crestin adevarat!

  5. Ionut Margin spune:

    Minunat! Multumesc Doamne pentru tot!

  6. Rodica Botan spune:

    Acuma numai unul sau doi…dar nu va fi mult si se vor intoarce evreii…Doamne binecuvinteaza-i Tu cu intelepciune, si pe ei si pe noi.

  7. sanda zeic spune:

    ,, Ce frumos este Dumnezeu in sfintii Lui!”Richard Wurmbrandt.
    Domnul sa va tina in harul Sau!

  8. valy spune:

    O Doammne cita desertaciune este in lumea aceasta. Omul se naste cu plinsetul, fara sa auda si fara sa vada.Parintii iti v-or da un nume, si-ti v-or spune ca te-ai nascut itr-o zi, s-au noaptea si tu ii vei crede pe cuvint.O zbatere in necazuri si nevoi. Descoperi lumea cu rautatile ei dar nu-l vei descoperi pe Dumnezeu cu bunatatea lui.Ai venit doar cu glasul,iar la moarte toate le lasi aici:VEDEREA,AUZUL, si GLASUL.

  9. Felix-Gabriel Lefter spune:

    Cred ca e mai bine sa lasam vaicarealea, lacrimile scoase de cuvinte mari si patetice. La inceput a fost Cuvantul (logos, care inseamna si ratiune). Prefer ochiul critic oricarui sentimentalism.
    Semn bun ca un circumcis in carne il vede pe Mesia. Si un semn ca sfarsitul, descoperirea, apocalipsa se apropie, cu trei ani jumate de necaz, la inceput.
    Sincer, Domnul sa ma ierte, inca nu stiu daca sa ma bucur sau nu de prezenta mea. Domnul sa ma intareasca. Foarte probabil, mai slab fiind (am multe fobii de folosit tortionarilor), o sa ma ascund in munti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: