Ce fel de stea s-a arătat la naşterea lui Hristos?

De Sfîntul IOAN GURĂ DE AUR,
patriarhul Constantinopolului (Sec IV-V)

Steaua care i-a condus pe magi n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul rând din mer­sul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miază­noapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia.

În al doilea rând, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua-n amiaza mare pe cînd strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar cînd se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decît ele; lumina mai puternic, deşi era atîta lumină.

În al treilea rînd, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul pînă în Palestina steaua se arăta conducînd pe magi; cînd au ajuns în Ierusalim s-a ascuns; apoi iarăşi, cînd magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea cînd magii trebuiau să meargă; cînd stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă.

Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci cînd trebuia. în al patrulea rînd, se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămînînd sus pe cer – de altfel nici nu putea să le arate locul de rămînea sus -, ci 1-a arătat pogorîndu-se jos. Ştiţi doar că locul era atît de mic cît putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cît putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un ast­fel de loc pentru că o stea stă la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atît de mic, nici să-1 facă cunoscut celor care vor să-1 găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitîndu-te la lună; deşi este cu mult mai mare decît stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspîndiţi pe o întindere atît de mare de pămînt. Spu­ne-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorît jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evan­ghelistul să se înţeleagă cînd spune: „Şi iată steaua mergea înaintea lor, pînă a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul”.

Iată, dar, cîte pricini ne arată că steaua aceasta nu era una din mul­tele stele ale cerului şi că ea nu s-a arătat potrivit legilor care guver­nează creaţia văzută.

Aş putea fi întrebat:

– Dar pentru care pricină s-a arătat steaua?

– Ca să mustre nesimţirea iudeilor şi să le ia orice cuvînt de apărare pentru nerecunoştinţa lor. Pentru că Cel născut avea să pună capăt vechii vieţuiri, pentru că avea să cheme întreaga lume la închinarea Lui – că avea să fie închinat şi pe apă şi pe uscat -, de aceea chiar de la înce­put deschide neamurilor uşa, voind să instruiască pe ai Săi prin cei străini. Pentru că iudeii n-au ţinut seamă de profeţii lor, care necontenit le vorbeau de venirea Lui, Dumnezeu a făcut să vină nişte păgîni, dintr-un pămînt îndepărtat, să caute pe împăratul născut printre ei, şi astfel să afle iudeii din gura perşilor ceea ce nu voiseră să afle de la pro­feţi; şi astfel să se convingă de naşterea lui Hristos, de vor fi oameni cu judecată; dar de se vor împotrivi, să fie lipsiţi de orice apărare.

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia 6 la Evanghelia după Matei)
Pictură de Natasha Petrenco, 11 ani, Ucraina.