Audienţă la un demon mut – Capitolul 2

C A P I T O L U L 2

Anul 2001. Chişinău. Deschiderea lojii masonice de rit italian.
Lista invitaţilor

posvkravchenko1

Părintele Mitrofan era un tînăr provenit dintr-o familie de muncitori credincioşi. Şi-a petrecut copilăria visînd să ajungă preot, iar la vîrsta de douăzeci de ani, după armată, ivindu-se prilejul, a intrat la Seminarul Teologic de la Zagorsk, lîngă Moscova. Aici a dat dovadă de hărnicie şi ascultare, fiind după aceea admis la Academie fără examen. În primul an de Academie, a fost tuns în monahism şi primit ca frate în Lavra Cuviosului Serghie. O mare cinste pentru un basarabean, ştiindu-se cît de întinsă este Rusia şi cît de greu este primit cineva în această Sfîntă Mănăstire. Tot aici a fost hirotonit diacon şi mai apoi preot.

Tînărul ieromonah avea o viaţă cuminte, monotonă, previzibilă. Nu ieşea niciodată din cuvîntul mai marilor săi. Luîndu-se în considerare anii petrecuţi în Rusia, a fost trimis de ascultare să renască o mănăstire istorică din Basarabia. Peste cîţiva ani, aproape o sută de fraţi s-au strîns în jurul părintelui Mitrofan, fiind însufleţiţi de rîvna şi credinţa lui. În zilele de sărbătoare, mii de oameni umpleau mănăstirea.

Părintele Mitrofan deveni un om influent, aproape o persoană publică. În anii stăreţiei sale a intrat în relaţii cu politicieni şi mari patroni. Totul sub pretextul revitalizării mănăstirii istorice, care vreme de treizeci de ani fusese transformată de sovietici în azil de tuberculoşi. Viaţa părintelui Mitrofan devenise de neimaginat înafara acestor relaţii. Datoriile lui ajunseseră la milioane de dolari, iar liniştea îi era tulburată de telefoane care îi făceau ultimatumuri şi promisiuni. Puţini ştiau că bunăstarea exterioară a mănăstirii se zidea pe ruinarea lăuntrică a părintelui Mitrofan.

Într-o zi, în timp ce binecuvînta poporul dornic să-i sărute mîna după slujbă, părintele Mitrofan fu reţinut de un bărbat cu alură de intelectual:
– Părinte – îl strigă acela, fără să ia binecuvîntare. Vreau să vorbesc ceva cu dumneavoastră.
– Veniţi la stăreţie peste zece minute – răspunse părintele Mitrofan care era obişnuit cu astfel de cereri.

Bărbatul venit nu era altul decît Victor Rotaru, ajuns şomer, după ce mai înainte fusese parlamentar din partea Frontului Popular. Abandonase cariera universitară pentru a-şi sluji neamul prin politică, iar acum, schimbîndu-se vremurile, nu mai era nici profesor, nici politician. Ajunsese la limita sărăciei, divorţat şi cu doi copii plecaţi la studii în România pe care nu-i putea vizita din lipsa banilor. Cu două săptămîni în urmă Victor Rotaru avu un vis care îi dădu peste cap întreaga sa viaţă. Răvăşit de gînduri, profesorul materialist de altădată, hotărî să meargă la o mănăstire să stea de vorbă cu un călugăr.

– Ce vă aduce la noi? – îl întrebă părintele Mitrofan pe noul venit?
– Problemele, părinte… Nu credeam că o să ajung vreodată să mă jeluiesc unui părinte.
– Multe nu le credem, dar se întîmplă… Vă invit să stăm la masă şi acolo o să discutăm mai bine.
– Vă mulţumesc, părinte, de ce să ascund… chiar mi-e foame – încercă Victor să glumească, iar faţa i se lumină de un zîmbet amar.
– Nu-i nimic, frate… cum?
– Victor…
– Nu-i nimic, frate Victor! Trebuie să mergem înainte cu nădejdea în victorie! Parcă asta înseamnă numele pe care îl purtaţi!
– Eh, înseamnă, părinte, dar viaţa m-a cam descurajat…
– Descurajarea e un păcat! Numai oamenii fără Dumnezeu se descurajează!

Tonul calm şi cumpătat al părintelui Mitrofan l-a determinat pe Victor Rotaru să-şi deschidă cu totul sufletul. Fostul agent al KGB-ului îşi dădea seama că atunci cînd vine vorba de Dumnezeu subterfugiile retorice nu-şi au locul.

– Şi eu sînt unul dintre ei, părinte! – zise el cu dezinvoltură.
– Nu zi aşa. Ce, nu eşti botezat?
– Nu, părinte, nu sînt botezat şi pentru asta am venit să stau de vorbă cu dumneavoastră…
– E-e-e! Lasă, că nu eşti tu nici primul, nici ultimul care vine la credinţă la plinătatea vîrstei! Ce, crezi că pe vremea apostolilor se botezau de mici? Abia o să te apropii de Hristos cu mai multă înţelegere! Mai rău e de cei care, deşi sînt botezaţi din copilărie, umblă săracii în afara Bisericii… Dar hai să mîncăm! Pentru orice lucru este şi un timp potrivit! Haide, frate Victor, că îngerii se bucură în ceruri de întoarcerea ta! Hai să ciocnim şi noi cîte un păhărel de vin mănăstiresc, să ne mai înveselim inimile, că de tristeţe îmbătrîneşte omul şi nici mintea nu gîndeşte cum trebuie!

Victor Rotaru, fostul colaborator al KGB-ului, simţea cum se transformă în fratele Victor şi făcea mari eforturi să nu scape lacrimi. O căldură inexplicabilă îi cuprinse tot corpul şi simţea că îi vine să plîngă de bucurie. Băga mîncarea în gură, dar nu o putea mesteca din cauza lacrimilor care îi umpleau gîtul. Făcu un efort să-şi vină în fire, cînd părintele Mitrofan ridică paharul cu vin şi-l invită să ciocnească.

– Să trăim, frate Victor! Mă bucur de cunoştinţă!
– Dă, Doamne – răspunse oaspetele jenîndu-se în sinea sa de faptul că a ajuns să bea cu un popă.
Apoi adăugă:
– Părinte, eu am făcut multe greşeli!
– Ei lasă, Dumnezeu iartă…
– Am făcut mari greşeli, părinte! Am vorbit de rău Biserica, am spus că Dumnezeu nu există!
– Hai, gata! Bea-ţi paharul! Eu l-am băut, iar tu nu.
– Am spus că Dumnezeu nu există, părinte!
– Ei, dar ce voiai să spui, dacă tu chiar credeai că nu există?
– Credeam, părinte! Ce prost eram!
– Şi cum ai înţeles că Dumnezeu există?
– Nu ştiu, părinte… Am avut un vis… De atunci mă simt de parcă Hristos ar fi tot timpul undeva de faţă. Vi s-a întîmplat vreodată aşa ceva?
– Slavă Domnului, frate Victor, Hristos este tot timpul de faţă, numai noi nu-L vedem. Acesta e harul lui Dumnezeu care te cheamă. Ai venit într-un loc sfînt cu durerea ta, iar Hristos ţi-a ieşit în întîmpinare. O să te botezi şi viaţa ta o să se schimbe, o să vezi. Hai, nu mai fi trist, trebuie să te bucuri!
– Dar mă bucur, părinte, numai că mă simt nevrednic şi păcătos…
– Ei, asta nu-i rău, de ne-am simţi aşa tot timpul nu am mai face rău nimănui.
– Aşa e, părinte.

În ziua următoare părintele Mitrofan l-a spovedit şi l-a botezat pe Victor Rotaru. Bucuria acestuia nu avea margini. El mai rămase o săptămînă la mănăstire, mergînd la slujbe şi mîncînd la trapeza fraţilor. Totul era nou, curat şi plin de bucurie.

Chiar dacă Victor Rotaru crezuse în Dumnezeu, cele întîmplate în sala de şedinţe a Kremlinului nu-i dădeau pace. El trăia cu convingerea că doar părintele Mitrofan este un adevărat slujitor al lui Hristos, iar restul, în frunte cu mitropolitul, sînt agenţi infiltraţi. Oricît îl ocăra părintele Mitrofan la spovedanie, fratele Victor nu-şi putea învinge antipatia şi neîncrederea pe care o avea faţă de ierarhia bisericească. Însă dacă părintele Mitrofan evita discuţiile pe astfel de teme, fraţii mănăstirii, printre care şi unii ieromonahi, ascultau cu interes poveştile despre kaghebişti şi masoni infiltraţi în Biserică pe care fratele Victor le înşiruia cu mult talent.

Într-o seară părintele Mitrofan îl sună pe fratele Victor şi-i spuse că vrea să-i facă o vizită. În apartamentul modest din Chişinău, părintele Mitrofan şi Victor Rotaru au petrecut pînă tîrziu după miezul nopţii, discutînd pe temele favorite ale celui din urmă.

– Frate Victor, nu-i bine să smintim fraţii cu astfel de vorbe. Oamenii sînt slabi în credinţă şi nu ştii ce urmări poate avea un cuvînt spus nelalocul lui.
– Părinte Mitrofan! Eu nu înţeleg ce fel de credinţă este asta? Oare trebuie să ascundem adevărul şi să nu facem nimic de frică să nu „smintim” pe cineva? Dar dacă bandiţii ăştia o să sfîşie toată Biserica, atunci n-o să fie sminteală? Cînd mitropolitul aduce mii de tone de benzină fără taxe vamale, nu e sminteală, părinte? Cînd se întîlnesc ei la marafeturile lor cu toată mafia care îşi bate joc de ţara asta şi de popor, atunci nu e sminteală? Eu nu vă înţeleg, părinte!
– Frate Victor, fiecare o să dea răspuns pentru faptele sale…
– Cînd au murit băieţii în Transnistria, de partea cui era mitropolitul? Patriarhul este antihristul, pentru că l-a decorat pe Smirnov cu medalie bisericească! Părinte, cum se poate aşa ceva? Cum să decorezi un criminal cu distincţii bisericeşti? Pentru ce merite? Pentru că a ucis mii de băieţi nevinovaţi care au murit pentru ca azi mafioţii de la Chişinău să bea în beciurile de la Cricova cu criminalii de la Tiraspol? Asta este Biserica, părinte?
– Frate, Victor, eu nu mă amestec în politică. Eu slujesc lui Dumnezeu…
– Asta spun şi eu, părinte şi te rog să mă ierţi, trebuie să-i slujim lui Dumnezeu, nu bandiţilor şi criminalilor care ne-au cotropit ţara şi ne-au batjocorit poporul!

Părintele Mitrofan a auzit de zeci de ori povestea despre şedinţa de la Kremlin, dar inima lui curată nu-i îngăduia să creadă întru totul spusele lui Victor Rotaru. În viaţa sa, părintele văzuse mulţi arhierei şi preoţi care s-ar fi potrivit pentru rolul de duşmani ai Bisericii, dar de fiecare dată cînd acest gînd încerca să se cuibărească în inima sa, călugărul îl învingea prin gînduri bune. Şi acum el îl înţelegea prea bine pe fratele Victor, dar nu-l putea încuviinţa pe faţă, pentru a nu-l îmbolnăvi şi mai tare. Mulţi şi-au pierdut minţile încercînd să înţeleagă de ce Dumnezeu rabdă răul făcut în numele Lui. Educaţia îl predispunea pe Victor la raţionamente interminabile, iar lipsa lui de experienţă duhovnicească îl făcea să tragă concluzii simpliste, întemeiate pe logică, nu pe conştiinţa că Dumnezeu este viu şi, la nevoie, poate să se răzbune singur. Zbuciumul lui nu avea mîngîiere, deşi la fiecare spovedanie se căia pentru gîndurile rele pe care le are asupra ierarhiei.

Victor Rotaru se linişti şi deveni parcă alt om atunci cînd părintele Mitrofan a fost hirotonit de patriarhul Moscovei şi numit episcop al unei eparhii nou înfiinţate. Deşi fratele Victor considera că motivul real al hirotoniei era unul strategic, cu scopul de a slăbi influenţa Patriarhiei Române în Basarabia, totuşi el spunea tuturor că, în cazul părintelui Mitrofan, Dumnezeu i-a întunecat minţile patriarhului şi aşa a pătruns în rîndurile ierarhiei un om al lui Dumnezeu. Uneori Victor Rotaru glumea, zicînd că dacă părintele Mitrofan a ajuns episcop, înseamnă că Dumnezeu există.

Însă bucuria şi pacea lui Victor Rotaru n-au durat prea mult. Însoţindu-l într-o zi pe vlădica Mitrofan la mitropolie cu o treabă oarecare, fratele Victor a rămas să aştepte în anticameră. Aici, din plictiseală, dar şi din curiozitatea care îl caracteriza, şi-a aruncat ochii pe o hîrtie rămasă pe birou. Hîrtia nu era altceva decît o invitaţie la solemnitatea de deschidere a Lojei Masonice de rit Italian în Republica Moldova care se făcea prin înalta participare a preşedintelui de atunci al statului, Petru Lucinschi. Fratele Victor îşi ascuţi ochii de fost agent al KGB şi citi lista invitaţilor din care nu lipseau înaltele feţe bisericeşti atît ale ortodoxiei, cît şi ale altor culte prezente în Moldova. Ceea ce îl enervă mai mult pe Victor Rotaru nu era atît faptul în sine, cît formula de adresare folosită de masoni, prin care mitropolitul era numit „Excelenţa Voastră”. Victor văzuse şi altă dată că unii ierarhi ruşi apar în fotografiile din calendarul bisericesc împodobiţi cu panglici şi ordine masonice, dar punea aceasta pe seama prostiei şi a aroganţei lor. Acum însă înţelegea că ierarhia era o pradă rîvnită nu doar de organele de securitate, ci şi de masoneria internaţională. Victor ştia că experienţa unui simplu agent KGB nu erau suficientă pentru a da de capăt acestei ţesături încurcate în lumea întreagă. Care erau scopurile masoneriei şi în ce relaţii se afla cu vechile structuri ale Comitetului pentru Siguranţa Statului sovietic? O legătură trebuia să existe cu siguranţă, gîndi Victor Rotaru, hotărînd să se dedice cercetării mai în profunzime a fenomenului.

Vezi şi CAPITOLUL I

Anunțuri

5 Responses to Audienţă la un demon mut – Capitolul 2

  1. nicolae gane spune:

    Iaca, amu, ce-i la Biserica Sfanta a Rusiei lasata de Aleksei!

    http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/12/15/rusii-incep-sa-se-teama-pentru-viitorul-bisericii-lor/

  2. Laurentiu spune:

    Din agent KGB, agentul lui Hristos, minunat!

  3. Florina spune:

    Cum isi gaseste Hristos slujitori unde niciun om nu se gandeste. Minunat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: