România de la televizor

De Claudiu Târziu
(„Deşteaptă-te, România!”)

Televiziunile de ştiri titrează azi, cînd se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire: „La mulţi ani, România!” E o urare care sună a batjocură. Nu ştiu dacă ăi de-o lansează sînt cinici sau doar ipocriţi.

Ne despart 90 de ani de un moment crucial al istoriei noastre, pe care unii băieţi deştepţi foc s-au grăbit să-l coboare, nu demult, la nivelul integrării ţării în UE (care este, în fapt, un soi de anexare benevolă la un alt fel de imperiu, dictată de presiuni politice şi economice internaţionale; deci taman pe dos decît ce s-a întîmplat în 1918). Dar, în realitate, România de astăzi este la depărtare de veacuri de România veche, România profundă, România adevărată.

Ce motiv de sărbătoare avem astăzi? Rememorarea unei izbînzi uriaşe a acestui neam în istorie nu poate fi, de una singură, suficientă pentru veselia generală stropită cu şampanie şi acoperită de salve solemne de tun.

România de azi este lipsită de părţi esenţiale ale trupului său: Basarabia şi Bucovina de Nord.

România de azi priveşte cu îngrijorare tsunamiul economic stîrnit de SUA şi care vine spre noi, neavînd nici o idee despre cum s-ar putea salva.

România de azi este la cheremul mafiei politico-economice născută din împreunarea Securităţii cu PCR (care şi-a schimbat numele de fată, în intenţia de a-şi şterge trecutul de femeie uşoară).

România de azi are o clasă politică alcătuită din pigmei – în comparaţie cu oamenii politici români de acum 90 de ani.

România de azi este sub influenţa unei false elite, lipsită de patriotism şi fără Dumnezeu.

România de azi e scîrbită de ce trăieşte – şi o dovedeşte prin absenteismul cu rol de avertizare de la alegerile desfăşurate ieri.

Unei astfel de Românii, a-i spune „La mulţi ani!” este ca şi cum i-ai ura unui bolnav cronic: „nu ţi-ar mai muri mulţi înainte!”. Dacă ne iubim cu adevărat ţara, ar trebui să-i şi să ne urăm în această zi: „Deşteaptă-te, România!”

PS:
Admit că e posibil ca urarea de „La mulţi ani!” să nu vină nici din cinism, nici din ipocrizie. Poate că vine doar dintr-o obişnuinţă tîmpă, sau din prostie pur şi simplu. Însă, realitatea rămâne aceeaşi.

Anunțuri

10 Responses to România de la televizor

  1. vlad spune:

    Dl Claudiu Tarziu este pronit rau, si bine face. E de inteles. Dar ma gandesc ca restul zilelor din an ii sunt suficiente pentru lamentari si aduceri in fata ale neajunsurilor. Crede cumva domnia sa ca e singurul constient de aceste mutatii in corpul neamului? Azi am vazut un batranel in carja, abia umbla, dar era pe strazile Albei la parada. Si un detaliu semnificativ: avea zambetul pe buze si ne ura sa traim ani multi! Poate era unul dintre fostii „verzi”. Mare pedagog suferinta. Chiar daca bucuria e mai fortata putin, oricum nu reusim sa facem mai multe cu incruntari. Descretiti-va fruntea domnule, o zi e an si umpleti-va de bucuria cu care ii cinstiti pe sfintii mucenici, ca har Domnului avem destui martiri pentru bucata asta de pamant atat de scump.
    Va inteleg repulsia. Si mie imi repugna sa-i aud cum imi ureaza la multi ani cei mai mari subminatori ai tarii. Ignorati-i azi si aratati-le ca bucuria de a fi si de a nadajdui la a fi mai mult decat suntem azi, ne este mai mare decat tot raul pe care ni-l pot face ei vreodata. Nu va lasati contaminati de namolul din ochii si coltul buzelor lor. Sunt nisipuri miscatoare in care ne putem pierde nadejdea si puterea de lupta.
    Cand e de suferit, suferim, cand e de multumit, multumim. Deocamdata pentru atat. Prea ne-am obisnuit sa dam vina doar pe ei, cei ce ne conduc. Suntem complet neonesti.
    Cred ca nu ar trebui sa ne scape din vedere huzurul omului indolent (am inteles ca Mall-urile au fost mai pline ca niciodata in ziua alegerilor), care prefera pur si simplu, fara un motiv concret, sa ingrase timpul liber cu prezenta sa masiva (masivitate data nu neaparat de corporalitate, cat de gradul lui de neimplicare in NIMIC, de gaunosenie motivationala). Colosala aceasta neimplicare in Nimic, pentru ca se racordeaza la un neant halucinant, care priveste direct persoana si fiinta intreaga a celui in cauza; iar acest neant, deschis odata cu neimplicarea in Nimic, pare sa functioneze ca o gaura neagra, care inghite tot in jurul ei, eviscerand finalmente dinspre interior integritatea persoanei. Heidegger o spunea mai comprimat:”Neantul neantizeaza!”
    “Lasati-ma in cheful meu!” par sa-ti replice toti acesti devoratori de timp liber, de entertainment protevist, toti acesti intendenti ai clipelor labartate, cracanate si rascracanate, ai timpului inflationist, obez de prea multul lor “nechef”. Cand timpul personal intra in inflatie de clipe (a se citi: libere), persoana ta sufera o deflatie.
    Exista realmente un huzur al “chipului din multime”. Suntem obisnuiti sa-l detectam doar pe al acelora ce motaie in Parlament, si cred ca ne costa de ceva vreme miopia asta. Noi absentam de la urne, ei din Parlament. Osmoza e perfect functionala si nu avem decat sa ne bucuram in continuare de acest canibalism. Nu pot accepta PE DEPLIN teoria conform careia ei ne paraziteaza. Nici noi nu stim inca sa sanctionam. Soljenitin sau Havel spunea (?): “Fiecare popor are clasa politica, pe care o merita”. De astia ne invrednicim (si cand spun astia, ma refer si la votantii din spatele lor, la cei ce se constituie in girantii lor). Incep sa cred tot mai mult asta… si ca sa inchei de tot, Cioran puncteaza cel mai bine agonia prin care trecem ca entitate politic-statala de atatia ani:
    “Sa urlu, dar inspre cine?”

    Sa ne amintim de batranul care abia merge, dar zambeste pentru un singur motiv (mult nu are): e ziua ROMANIEI!
    LA MULTI ANI, ROMANI DE PRETUTINDENI!!!!!

  2. Eugen-Ionuț spune:

    „La multi ani romani! – cât incă mai e ziua voastră – 1 decembrie cu gust de girofar și miros de sirene” – http://eugen-ionut.blogspot.com/2008/12/la-multi-ani-romani-ct-inc-mai-e-ziua.html

  3. mircea spune:

    Cat de bine ati spus! „Desteapta-te, Romania!” este cea mai potrivita urare.
    Doamne ajuta!
    Mircea

  4. Nicolae spune:

    N. Stainhardt in „Jurnalul Fericirii”:

    (Marcel Jouhandeau: „Faptul ca viata-i o sarbatoare i-a scandalizat pe unii. Daca au ales sa fie nefericiti, treaba lor…. Desi am parte de toate grijile, toate necazurile, toate dezamagirile, nimeni nu afla nimic, nici chiar eu.”

    Asta-i curata isihie si fidela ascultare a cuvintelor domnesti: Daca vrei sa-mi urmezi Mie iesi din tine.

    Bucuria de a trai, caracteristica a crestinismului.)

  5. Stima.
    O tema legata de problemele de azi. Muzeul Taranului Roman este atacat:
    http://www.petitiononline.com/MTR2008/petition.html

  6. Ca de obicei, Claudiu este optimist.

  7. saccsiv spune:

    Consider ca esicherul parlamentar romanesc este o simpla unitate in diversitate : CASTA CONDUCATOARE . Restul este circ politico-mediatic pentru a tine opinia publica preocupata cu altceva decat chestiunile esentiale . Dar un circ fara paine evident , caci ticalosia imbuibarii a evoluat in ultimele secole .

    Felicitari tuturor celor ce n-au votat . La sub 40 % voturi valabil exprimate , de aici inainte , acesti parlamentari n-au dreptul sa se mai considere reprezentanti ai poporului .

    http://saccsiv.wordpress.com/2008/12/04/parlamentul-si-guvernul-romaniei-marionete-ale-papusarilor-planetari/

  8. emilia spune:

    Aceleasi sentimente le-am avut si eu in aceasta mare sarbatoare, parinte. Am postat si eu pe blogul meu o mica insemnare”Doamne milueste-i pe romani”.

  9. Lucian spune:

    Autorul articolului este pe aceeasi pozitie de esenta cu cea a iredentistilor maghiari care nu suporta sa vada cuvintele „multi ani” asociate cumva langa numele „Romania”. Restul argumentatiei (care ar trebui sa faca totusi diferenta si sa lamureasca) este superficiala, neserioasa si, din punctul meu de vedere, de neluat in seama.

    Un rationament simplu: daca vrem sa desteptam Romania (sau pe romani) trebuie inainte de toate SA MAI EXISTE o Romanie (sau macar cativa romani). Probabil unii considera aceasta existenta ca pe un drept de la sine inteles. Nu este asa. Si vom vedea asta mai clar dupa ce vom pierde probabil si o parte din Ardeal, nu doar Basarabia si Nordul Bucovinei.

    Deci mai intai vine „La multi ani Romania” si de abia dupa aceea „Desteapta-te Romania”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: