DEZBATERE: Replici academice despre evrei şi antisemitism în România

noiembrie 24, 2008

Antonescu si Evreii între orient si occident

Prof. dr. VIOREL ROMAN,
consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania

Războiul civil european 1914-1945 a cauzat 100 de milioane de victime. O tragedie şi pentru evreii. Adolf Hitler îi extermina. Ion Antonescu, aliat al Germaniei, e arestat, predat Moscovei şi executat. Ana Pauker şi evreii cominternişti conduc apoi ţara la comanda lui Stalin.

După Revoluţia din 1989, în care evreii Silviu Brucan şi Petre Roman din nou conduc, Holocaustul e sacralizat şi cine-l pune la îndoială – şase milioane de victime -, e pasibil de închisoare în România şi alte zece ţări.  

Elie Wiesel constată în „Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România”, p.388,: „Conştientă de responsabilitatea enormă care i-a fost încredinţată a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor ucişi… Cercetările viitoare vor stabili, să speram, numărul …” În „Regatul” lui Antonescu (1940-44) au pierit în Holocaust: după „Raportul Wiesel” 15.000 evrei, după Encyclopedia Judaica, 40.000; în România Mare „în graniţele din 1937”, după Wolfgang Benz, Dimensionen des Völkermodes, 211.00, după shoa.de 350.000.

Holocaustul în cifre: în Germania („în graniţele din 1937”): în Encyclopedia Judaica 125.000 victime; în shoa.de şi Benz 165.000. În Austria: în Encyclopedia 65.000; în shoa.de 65.000; în Benz 65.000. În Polonia şi URSS: în Encyclopedia 4.565.000; în shoa.de 4.000.000; în Benz 4.900.000. În Franţa şi Belgia: în Encyclopedia 107.000; în shoa.de 103.500; în Benz 32.000. În Cehoslovacia: în Encyclopedia 277.000; în shoa.de 263.000; în Benz 142.000. În Ungaria: în Encyclopedia 402.000; în shoa.de 270.000; în Benz 502.000. În Albania: în shoa.de 100; în Benz 600.

După cum se vede mai sus, aruncarea în aer a graniţelor de criminalii Hitler şi Stalin a generat drame, care-l justifică pe Wiesel. După Ferdinand Otto Miksche în Das Ende der Gegenwart, München 1991, p.107: „In 1933 trăiau în Europa, fără URSS, 5,6 milioane evrei (American Jewish Conference, New York Times 11.01.1945). Din aceştia trebuie scăzut un milion, care au rămas în est după trasarea graniţei Molotov-Ribbentrop. Dacă după 22 iunie 1941 jumătate se retrag cu Armata Roşie, mai mult de cinci milioane de evreii nu erau în Europa. Dintre aceştia trăiau în ţări neutre: Gibraltar 868, Anglia 300.000, Portugalia 1.200, Spania 4.000, Suedia 6.653, Elveţia 17.973, Irlanda 3.686, Turcia, 78.730, total 413.110. (World Almanach 1942) Hitler dispunea de soarta a 4,5 milioane. Din care se scad emigranţii … 1933-1945 au emigrat în Anglia 120.000, Suedia 23.000, Elveţia 60.000, Spania şi Portugalia 5.000, Canada 60.000, USA 450.000, America Centrală 75.000, America de Sud 225.000, Australia 15.000, China/Şanghai 35.000, India 25.000, Africa 45.000, Palestina 300.000, total circa 1,5 milioane. Pentru URSS nu există statistici, totuşi după New York Times din Polonia au emigrat în URSS 500.000 de evrei, unde exista din anul 1934 „Regiunea autonomă evreiasca”, Birobidjan (36.000 km2) … La declanşarea războiului trăiau în Europa – fără URSS – 1.559.660 evrei … Numărul victimelor poate fi astfel estimat între 1 şi 1,5 milioane evreii. Mai mult nu stăteau la „dispoziţia” lui Hitler… Oricum, chiar şi acest număr este mai mult decât suficient pentru a condamna un genocid.”

Condamnarea revizionismului şi sacralizarea Holocaustului sunt singurele soluţii pentru că date statistice există numai în vest, în est, de o parte şi alta a liniei de demarcaţie a sferelor de influenţă Hitler-Stalin, in Polonia şi URSS inclisiv Bucovina şi Basarabia unde trăiau milioane de evrei, statistica e nesigură şi pentru că sunt evrei 100% înregistraţi la sinagogă şi în comunităţi, dar şi evrei 50% sau convertiţi, care totuşi erau urmăriţi, chiar dacă erau creştini, atei sau comunişti. Cine-i evreu?

Antisemitismul ca şi colectivismul ortodoxo-comunist sunt prin definiţie forme atavice antioccidentale, aşa că România în UE, trebuie să depăşească ororile trecutului pentru a realiza un consens cu normele şi valorile civilizaţiei creştinilor occidentali. Între politică şi religie exista o interdependenţă, dar ambele au dinamici proprii, nu-s identice. Politic, românii sunt în Europa occidentală, din punct de vedere religios, în cea orientală. De aceea, după Rapoartele Wiesel şi Tismăneanu, Traian Băsescu, Preafericitul Teoctist şi Papa Benedict XVI trebuie să găsească o cale comună. De acest dialog va depinde soarta tuturor românilor, chiar dacă Mitropolia din Moldova este orientată, mai mult decât Patriarhia de la Bucureşti, spre Moscova.

Raportul Wiesel, 432 p., este un compedium: rădăcinile antisemitismului românesc; retragerea din Basarabia şi Bucovina şi consecinţele asupra relaţiilor interetnice; viaţa comunităţilor evreeşti în timpul lui Antonescu; români printre cei „Drepţi între popoare”; procesul criminalilor de război; distorsionarea, negarea şi minimalizarea Holocaustului în România; concluzii şi recomandări. E tratat şi calvarul ţiganilor, actualmente romi. Există o vastă literatură, memorille contemporanilor, Radu Lecca: Eu i-am salvat pe evreii din România, care trebuie studiată, chiar dacă statistică, documentaţia imensă, legislaţia şi sacralizarea Holocaustului par handicapuri insurmonabile, dar dictonul latin e valabil: face nedreptate şi cel care n-o condamnă / Injuriam ipse facias, ubi non vindices.


“SILGARD”, UN VACCIN CONTROVERSAT

noiembrie 23, 2008

hpv-vaccinÎn loc să rezolve criza asistenţei medicale din România, Ministerul Sănătăţii promovează o campanie de vaccinare a fetelor de 11-12 ani cu „Silgard” („Gardasil” în variantă americană), vaccin destinat prevenirii cancerului de col produs de virusul papilomatos uman (HPV).

Punerea pe acelaşi plan a vaccinurilor care previn bolile copilăriei cu un vaccin ce se presupune că ar preveni o boală care apare doar după începerea vieţii sexuale (mai ales în condiţii de libertinaj), denotă o grabă nejustificată, de neînţeles pentru cei preocupaţi cu adevărat de soarta copiilor noştri, cu atât mai mult cu cât nu au fost comunicate şi informaţiile privitoare la efectele nocive.

De aceea, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia „Pro Vita”, Asociaţia „Sfintii Martiri Brancoveni” şi Asociaţia „Rost” organizează marţi, 25 noiembrie, la ora 17.00, la biserica Sfânta Treime din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Grigore Alexandrescu”, bd. Iancu de Hunedoara 30-32, o conferinţă de presă a prof. univ. dr. Pavel Chirilă cu privire la efectele controversate ale vaccinului „Silgard”.

Sursa: Blogul lui Claudiu Tarziu


15 + una organizaţii semnalează încălcări grave ale libertăţii religioase şi de opinie în România

noiembrie 23, 2008

Scrisoarea celor 16 organizaţii prin care se semnalează acte grave de instigare la ură religioasă şi naţională, precum şi încălcarea libertăţii religioase şi de gîndire a creştinilor-ortodocşi pe teritoriul României

La cele 15 organizaţii anunţate în varianta finală, s-a alăturat în această seară ASCOR Iaşi, cu binecuvîntarea ÎPS Teofan

Asociaţia Prietenii Muntelui Athos
Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (filiala Câmpia Turzii)
A.S.C.O.R. (filiala Cluj)
A.S.C.O.R (filiala Iaşi)
Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni
Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca
Asociaţia Brâncoveanu
Asociaţia Civic Media
Asociaţia Altermedia
Grupul Independent pentru Democraţie
Asociaţia ROST
Grupul Cathisma
Asociaţia Drept
Uniunea Vatra Românească
Liga pentru combaterea Anti-Românismului LICAR
Asociaţia „Suflet pentru suflet”

Vezi întreaga SCRISOARE


Crucea interzisă prin lege în România?

noiembrie 22, 2008

basarabia-troita-9Cînd, în 2002, un monah de la Antim îmi scria prin email că în România a fost promulgată o ordonanţă prin care se interzic „semnele şi simbolurile fasciste, rasiste şi xenofobe”, întrebarea mea firească,  a fost: „Dar crucea nu intră în aceste categorii?” Răspunsul nu este cuprins în textul Ordonanţei 31/2002, deoarece semnele şi simbolurile interzise nu sînt exemplificate.

Ieri, dorind să aflu detalii despre „destinul” crucii în România „post-ordonată” de noua Ordonanţă, am dat de lucruri vrednice de mirare, care, pe de o parte, au gîdilat „prorocul” din mine, iar pe de alta mi-au umplut sufletul de amărăciune. Aflu că nişte cetăţeni au iniţiat o petiţie către Jandarmeria Română prin care solicită scoatere grabnică din locurile publice a „crucii celtice”, deoarece acesta este un simbol rasist, fascist şi xenofob care intră sub incidenţa Ordonanţei 31/2002. Jandarmeria, la rîndul său, a arestat un tînăr la Buzău pentru că a lipit afişe pe care era reprezentată „crucea încadrată într-un cerc”, simbol pe care Jandarmeria l-a catalogat ca fiind interzis de minunata Ordonanţă. Trebuie să spunem că nici jandarmeria, nici poliţia, nici armata nu pot da definiţii şi încadrări cu de la sine putere, dacă acestea nu se conţin explicit în lege. Faptul că legea nu exemplifică semnele şi simbolurile interzise dă loc unor confuzii regretabile.

Întîmplarea face că subsemnatul, predînd vreme de doi ani iconografia la Seminarul din Chişinău, a trebuit, vrei nu vrei, să studieze chestiunea semnelor şi a reprezentărilor creştine din toate timpurile. Pot spune că semnul crucii cunoaşte multe zeci de reprezentări şi toate se sfinţesc prin jertfa Celui care a murit pe Cruce. Există simboluri pe monumentele creştinismului primar în care creştinul simplu de azi nici nu ar putea distinge crucea. Crucea în cerc este prezentă pe unele biserici din perioada bizantină, pe crucile de mormînt, pe engolpioanele episcopilor etc. În România (mai mult decît oriunde în lumea creştină contemporană) crucea în cerc poate fi văzută în troiţele maramureşene, pe uşile bisericilor. Ca să nu mai spun că veşmintele sfinţilor ierarhi din frescile ortodoxe sînt ornamentate cu cruci în cerc. Aşadar, ce facem, onorată instanţă? Dăm jos troiţele, ardem uşile bisericilor, radem frescile cu sapa?

Luni, cu mila Domnului, un şir de organizaţii din România vor depune o Scrisoare către preşedintele ţării semnalînd cazuri grave de instigare la ură religioasă şi naţională, precum şi încălcarea libertăţii religioase şi de opinie a creştinilor ortodocşi de pe teritoriul României. În scrisoare, pe lîngă alte cereri, se solicită exemplificarea „semnelor şi simbolurilor cu caracter rasist, fascist sau xenofob” din Ordonanţa 31/2002 (devenită în 2006 Legea 107/2006) precum şi asigurarea că semnele şi simbolurile religiilor, respectiv cultelor tradiţionale înregistrate pe teritoriul României nu intră sub incidenţa legii. Fără această precizare, oricine poate plăti patru tineri (ca să fie mai mult de trei), să le deseneze pe tricouri semi-luna sau steaua lui David încadrate în cerc şi să-i trimită să bată ţigani sau homosexuali, ca după aceea semi-luna sau steaua lui David să fie declarate „simboluri rasiste şi fasciste”.

Mai sînt şi alte multe ambiguităţi în Ordonanţa 31/2002 care fac din ea un adevărat focar de ură confesională şi naţională provocat chiar de statul român. Acest lucru a fost posibil pentru faptul că legiuitorii au tratat problema din punct de vedere strict politic, neglijînd sau necunoscînd aspectele religioase pe care le atinge respectiva ordonanţă. Nu cunosc să existe un departament care să pregătească jurişti instruiţi în problemele de nuanţă pe care le prezintă fiecare cult înregistrat pe teritoriul României, pentru a evita pe viitor discriminarea şi cenzura prin chiar actele normative ale statului român venite în contradicţie cu Constituţia României şi drepturile fundamentale ale omului.

Vezi şi: Pe cine deranjează Crucea din parlamentul României?

hrisostom1


Povestea unei legi

noiembrie 21, 2008

steag_israel1Acest text nu este scris de mine, ci este un colaj preluat de pe site-ul oficial al Comunităţii Evreieşti din România. Datele cuprinse aici fac parte dintr-un Raport de evaluare a antisemitismului în România pe anul 2002. Nu se spune către cine a fost înaintat acest raport, dar un lucru este clar: oricine doreşte să afle ceva despre evreii din România, accesînd site-ul oficial al CER, citeşte aceste informaţii, atît în română, cît şi în engleză. Citiţi-l, sînteţi în România.

Antisemitism

In Romania contemporana credintele conform carora „evreii se afla in spatele mortii lui Isus”, „evreii conduc omenirea prin manipulari financiare” sunt inca raspandite, in special printre persoanele cu varste mai inaintate dar nu numai.

„Am prieteni evrei”, „am crescut printre evrei” sunt afirmatii mult uzitate de foarte multe persoane, care atunci cand intalnesc un evreu sau un israelian, simt nevoia sa deschida discutia cu acest tip de afirmatii, fara nici o legatura cu subiectul intalnirii.

Chiar si atitudinile „pro-evreiesti” adoptate din motive politice sunt bazate pe opinii simpliste conform carora evreii sunt controlorii nedeclarati ai finantelor si politicii mondiale.

Religia

Religia predominanta in Romania este cea Crestin-Ortodoxa. La ora actuala nu exista o diferentiere clara intre Stat si Biserica. Dupa 60 de ani de restrictii religioase, impuse de regimul comunist, un puternic curent de revitalizare religioasa se afla in plina desfasurare. Constitutia Romaniei afirma in mod clar dreptul minoritatilor din Romania de a practica, in mod liber si neconditionat practicile religioase specifice fiecarei minoritati. Art.29 din Constitutie, reglementeaza „autonomia cultelor religioase fata de stat”.

Influenta religioasa in aspectele vietii cotidiene este evidentiata prin proeminenta afisare, in Parlamentul Romaniei, a Crucii. Aceasta este flancata de doua drapele si se afla pozitionata in sala Parlamentului, pe peretele din spatele podiumului de discursuri.

Incidente

1. Un caz mai vechi, unic in felul lui, in care unui elev evreu i s-a cerut in timpul unei sesiuni de bacalaureat sa rosteasca o rugaciune crestina ne-a fost adus la cunostinta.

2. Lipsa de respect si evidenta ignoranta prin cultivarea de cartofi printre mormintele din cimitire evreiesti isolate.

Povestea unei legi – Ordonanţa 31/2002

Cand in Noembrie 2000, dupa 4 ani de activitate ca principal partid de opozitie, PSD a preluat puterea, principalul obiectiv declarat a fost asigurarea conditiilor de invitare a Romaniei la negocierile de aderare la NATO. Eforturi necunoscute inainte au fost investite in crearea unui sistem sofisticat de promovare a relatiilor publice si a imaginii menit sa promoveze interesele Romaniei. Multiple vizite oficiale au fost efectuate, in tari considerate ca fiind strategice pentru atingerea scopului urmarit.

Invitarea Romaniei la negocieri avea sa fie si a fost prezentata populatiei ca un eveniment istoric. Acest eveniment a devenit un element cheie in campania condusa pentru a asigura, partidului de guvernamant, o cota sporita de popularitate.

Constienti fiind ca fara suportul guvernului american, al Senatului si al Congresului SUA, aderarea la NATO ar fi imposibil de obtinut, noii conducatori ai Romaniei s-au focalizat, incepand cu luna Ianuarie 2001, in conducerea unei campanii de relatii publice menite sa convinga SUA si NATO de sprijinul neconditionat al Romaniei. In consecinta guvernul a demarat o serie de actiuni pentru a indeplini unele din rigorile necesare pentru a obtine invitarea la aderare. Ca o parte a acestui efort, sistemul de relatii publice al Guvernului s-a concentrat pe realizarea unor raporturi sustinute cu organizatiile evreiesti americane, presupuse ca influente si puternice din punct de vedere politic si financiar. Acest efort deosebit de relatii publice, adoptat si implementat de Guvern, a fost indreptat asupra entitatilor (de stat si private) din SUA si Israel, care au fost considerate ca fiind capabile sa ofere suportul necesar pentru asigurarea aderarii la NATO. In Iunie 2001, o delegatie marita a Guvernului Roman, condusa de Dl. Adrian Nastase, Prim Ministru, a vizitat Statul Israel. In Noiembrie 2001 o alta delegatie condusa de Dl. Nastase a vizitat SUA si s-a intalnit cu conducatorii comunitatilor evreiesti din SUA.

Dl. Mircea Geoana, Ministrul Afacerilor Externe de asemenea a facut eforturi diplomatice speciale, pentru castigarea suportului evreiesc in favoarea Romaniei in procesul de aderare la NATO. Dl Mircea Geoana, inainte de a deveni Ministrul Afacerilor Externe, a fost Ambasador de success al Romaniei in SUA. Astfel Dl Geoana este familiarizat cu aspectele legate de comunitatea evreiasca din SUA. Alte numeroase intalniri cu personalitati evreiesti au avut loc in cadrul altor vizite conduse de oficialitatile romane in SUA, in Ianurie si Februarie 2002.

In Martie 2002, o delegatie condusa de Rabinul Andrew Baker a fost invitata sa participe la Conferinta conducatorilor natiunilor doritoare de a adera la NATO. Conferinta s-a desfasurat in Bucuresti. In timpul acestor intalniri si vizite, oficialitatile de la Bucuresti au fost confruntate cu apeluri prin care Romaniei i se cerea sa isi asume responsabilitatile memoriei si suferintei populatiei evreiesti din timpul celui de al doilea razboi mondial. De asemenea au fost confruntati cu repetate intrebari referitoare la masurile luate pentru a evita situatia in care Maresalul Ion Antonescu ar putea deveni un erou national, pangarindu-se astfel memoria evreilor romani exterminati in urma politicii conduse de Maresal. De asemenea, au fost inaintate cereri de elaborare a unor legi clare care sa asigure retrocedarea proprietatilor evreiesti, confiscate si nationalizate de comunisti, catre propietarii lor de drept.

Cereri ferme de elaborare si adoptare a unor legi care sa stopeze raspandirea antisemitismului manifestat in Romania, inainte ca acest fenomen sa devina un fenomen social scapat de sub control, au fost formulate, in repetate randuri, in cadrul intalnirilor initiate si conduse de oficialitatile de la Bucuresti.

Concentrati fiind in obtinerea suportului si a simpatiei americane, si ca un rezultat al repetatelor cereri, oficialii romani au fost nevoiti sa dovedeasca ca promisiunile si eforturile de a combate antisemitismul sunt respectate si implementate pe cale legislativa. In Martie 2002, ca rezultat al presiunilor internationale, Dl Nastase, Prim Ministru, a initiat Ordonanta Guvernamentala de Urgenta nr 31/28.03.2002. Acesta este primul act normativ emis de Guvernul Romaniei in care se incearca definirea fenomenului de xenofobie si anti-semitism ca un fenomen social si o crima inacceptabila care trebuie redusa la minimum si pedepsita daca este comisa.

Ordonanta de urgenta nr.31/2002 Raport de evaluare Doctor in Sociologie – Alexandru Florian pentru MCA (afirmatie facuta pe acelasi site)

„Ordonanta de Urgenta este expresia vointei politice a actualei puteri a PSD de a limita manifestarile extremismului in societatea romaneasca. Guvernul a adoptat aceasta Ordonanta si ca urmare a presiunilor exercitate mai bine de 10 ani de catre guvernele occidentale, in special cel american, de catre asociatii evreiesti americane si internationale”.


Cine semnează Scrisoarea ortodocşilor către preşedinte?

noiembrie 21, 2008

compas
Scrisoarea ortodocşilor către Preşedinte a trecut ieri un ultim consult juridic şi urmează ca luni să părăsească spaţiul virtual al blogo-sferei pentru a deveni un document. Am primit sugestiile şi susţinerea cititorilor acestui blog cu multă căldură şi însufleţire. Considerăm că va fi necesară o petiţie care să adune 25.000 de semnături în sprijinul modificării legii care s-a făcut piatră de poticnire şi focar de ură religioasă şi naţională. De aceea, toţi doritorii să semneze acest demers, vor avea ocazia să-şi arate solidaritate şi dragostea faţă de moştenirea Bisericii Ortodoxe. Această petiţie va fi lansată în viitorul cel mai apropiat şi vă vom ţine la curent. Însă în primă fază credem că este suficient ca scrisoarea să fie semnată de un şir de organizaţii.

Sîntem pentru promovarea păcii şi condamnăm orice forme de rasism, fascism şi xenofobie. Dorim să ne cinstim memoria colectivă a Bisericii Ortodoxe fără a fi şantajaţi şi ameninţaţi de legi ambigui care ne defăimează credinţa, acuzînd-o de „propagandă antisemită”. Cerem ca termenul „antisemitism” din Ordonanţa 31/2002 să fie definit şi să fim asiguraţi că moştenirea liturgică şi apologetică a Ortodoxiei nu intră sub incidenţa acestei legi! Ortodocşii nu au fost, nu sînt şi nu pot fi antisemiţi! Ortodoxia cinsteşte sfinţii tuturor popoarelor şi etniilor, iar primii noştri sfinţi şi cei mai mari, începînd cu Maica Domnului şi apostolii, sînt evrei. Să condamnăm public antisemitismul, făcînd totodată cunoscut că nu vom îngădui defăimarea sfinţilor şi a martirilor Bisericii.

În acest sens, cerem recunoaşterea prin lege a persecuţiilor anticreştine din România comunistă, aşa cum persecutarea evreilor şi a romilor de către Germania nazistă pe teritoriul României a fost constatată şi declarată prin lege. Considerăm că neincluderea creştinilor în categoria grupurilor persecutate cu spijinul statului este o discriminare comisă printr-un act normativ al statului român.

Dar toate acestea se găsesc în conţinutul scrisorii.

Organizaţiile care semnează Scrisoarea ortodocşilor către preşedinte, pînă acum, sînt:

Asociaţia Prietenii Muntelui Athos
Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (filiala Câmpia Turzii)

A.S.C.O.R. (filiala Iaşi)
A.S.C.O.R. (filiala Cluj)
Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni
Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca
Asociaţia Brâncoveanu
Asociaţia Civic Media
Asociaţia Altermedia
Grupul Independent pentru Democraţie
Asociaţia ROST
Grupul Cathisma
Asociaţia Drept
Uniunea Vatra Românească
Liga pentru combaterea Anti-Românismului LICAR
Asociaţia „Suflet pentru suflet”

Orice organizaţie care doreşte să se alăture, să o facă pînă duminică seara, 23 noiembrie.


Scrisoarea ortodocşilor către preşedinte pe înţelesul tuturor

noiembrie 20, 2008

car6

Din reacţiile publice şi private la textul scrisorii adresate preşedintelui României de către un grup de creştini-ortodocşi, reprezentînd un şir de organizaţii, se desprind cîteva nedumeriri care se cer a fi explicate.

1. Demersul iniţiat de noi nu este politic, ci strict juridic. Deoarece în joc este faţa Bisericii, murdărită prin clevetiri şi insulte întemeiate, chipurile, pe antidiscriminare şi libertatea de opinie, ortodocşii trebuie să mărturisească răspicat că cei care se erijează în judecătorii lor, prin însăşi judecata lor, calcă legea. Drept ar fi fost ca, atunci cînd a fost defăimată memoria celor şase martiri, dintre care patru preoţi ortodocşi, primii care să ia o atitudine să fie oficialii BOR. Însă, în lipsa unei astfel de reacţii, obligatorii atunci cînd este pusă în joc faţa Bisericii întregi, orice creştin este dator să intervină şi să apere adevărul. Nu-i apăram pe sfinţi, ci pe noi.

2. În România, în condiţii stranii, de culise, mai „pe sub mînă”, a fost promulgată o lege care va deveni focarul principal al urii religioase şi naţionale, dacă nu va fi revăzută. A pedepsi penal pentru „antisemitism”, fără ca antisemitismul să fie definit, este nedrept, în primul rînd din punct de vedere juridic. Nicăieri în legea care anunţă pedepsirea antisemitismului nu sînt enumerate faptele care se constituie în infracţiune. În acest caz, într-un proces, probabil, se va recurge la experienţa „statelor occidentale”. Experienţa unor astfel de state, cum ar fi, de pildă, Italia, ne descoperă că unii preoţi catolici au fost atraşi în judecată pentru faptul că au afirmat la predică cum că evreii l-au omorît pe Hristos. Pe site-ul oficial al Comunităţii Evreieşti din România această „vină” este atribuită românilor. Expresii precum „am cunoscut evrei” sau „am prieteni evrei” pe care românii „simt nevoia să le rostească atunci cînd se întîlnesc cu evrei din Israel” sînt considerate tendenţioase şi, ca urmare, aducînd a antisemitism. Sub incidenţa acestei legi cad slujbele Învierii, slujba Prohodului Domnului din Vinerea Mare (motiv pentru care a şi fost cenzurată, tacit, de Sinodul BOR, aruncîndu-se 13 strofe ca şi cum nu ar fi fost), precum şi scrierile unor Sfinţi ca Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul şi alţii. Anul care a trecut, fiind dedicat Sfîntului Ioan Gură de Aur, au putut fi auzite reacţii de revoltă împotriva „antisemitismului” acestui Părinte al Bisericii. Dacă cineva doreşte să aştepte pînă cînd ortodocşii vor fi arestaţi cu popă cu tot în Vinerea Mare, sub acuzaţia că „scandau lozinci antisemite”, atunci un demers ca cel propus de noi este inutil.

3. Este nedrept, atîta vreme cît statul român a hotărît să adopte o lege prin care asigură cinstirea memoriei colective a grupurilor persecutate cu sprijinul statului, să încadreze în această categorie evreii şi romii, dar să neglijeze zecile de mii de creştini persecutaţi de regimul totalitar comunist. Nu obligăm pe nimeni să ne cinstească martirii, dar nu dorim nici ca memoria lor să fie defăimată tocmai de cei care ne obligă, prin lege, sub ameninţarea cu 5 ani de închisoare, să le cinstim memoria lor. Prin această scrisoare, ortodocşii declară că respectul trebuie să fie reciproc şi nu o fac din ambiţie, ci pornind de la un caz concret de defăimare a memoriei martirilor creştini: închiderea ordonată a expoziţie „Destine de martiri”.

Ortodocşii trebuie să se izbăvească de complexul în faţa legilor. Atitudini juridice, nu „politice” (în sensul îngust al cuvîntului), găsim la apostolul Pavel (care îşi punea înainte cetăţenia sa romană şi cerea să fie judecat după legile Romei), Sfîntul Ioan Gură de Aur (care în procesul cu împărăteasa Eudoxia invoca încălcări de procedură juridică), iar în vremurile noastre, la marturisitorul Parintele Calciu, care a practicat, în apărarea valorilor creştine, un discurs bine încropit juridic.

Dacă cineva doreşte să pară duhovnicesc, situîndu-se undeva mai presus de lumea aceasta, le spun doar că întreg Sfîntul Munte dă dovadă de o acrivie juridică regăsită doar la marile corporaţii. Acelaşi lucru l-am văzut la Essex, dar chiar şi la Părintele Rafail care, stînd pe deal, departe de lume, se îngrijeşte să aibă tot timpul „actele în regulă”. Tocmai iubitorii de linişte, pentru a nu-şi pune în pericol liniştea, trebuie să se asigure, pe cît îngîduie statul şi cîtă vreme mai îngăduie, poziţia lor corectă şi dreaptă în faţa celor care ne cer socoteală pentru credinţa noastră.


Istorisire despre Psalmul 50 (X)

noiembrie 20, 2008

prescura

După ce se roagă pentru păstrarea slujirii sale de proroc, David trece dintr-o îndrăzneală, parcă şi aşa nepotrivită pentru cineva care a săvîrşit păcate atît de mari, la o îndrăzneală şi mai mare. El cere:

Dă-mi mie bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte.

Cu alte cuvinte, David cere să aibă pururea înainte nădejdea mîntuirii sale, ca izvor al bucuriei depline şi mai cere ca această bucurie să fie neclătinată.

Trebuie să ştim că acest fel de îndrăzneală nu este o pornire omenească, ci o insuflare a Duhului lui Dumnezeu pe care doar cei ajunşi la măsura desăvîrşirii o cunosc şi o pot pricepe. Cei mai mulţi dintre noi se află departe de o astfel de cunoaştere şi este oarecum nepotrivit să ne încumetăm a vorbi despre aceasta şi poate nu am face-o dacă nu ne-ar împinge nevoia de a lămuri, chiar şi în parte, cele cuprinse în acest psalm pe care îl rostim zilnic.

Aşadar, să încercăm a pricepe cele zise aici de Proroc prin alte mărturii ale Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Vorbind despre slujirea şi trăirea creştină, Apostolul Pavel spune că aceasta este pătrunsă de „bucuria mîntuirii”, la care credem că se referă David, sau pregustarea mîntuirii: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre” (II Corintheni, 1, 21-22). Credem că „arvuna Duhului” despre care vorbeşte Apostolul Pavel este tot una cu „bucuria mîntuirii” pe care o cere sfîntul David.

Adică David cere ca slujirea sa şi orice lucrare să o facă din bucuria inimii, din pregustarea mîntuirii, care să-l împingă ca un foc lăuntric spre tot binele. Încă mai cere ca această stare de ardere lăuntrică să-i fie permanentă, întărită de un „duh stăpînitor”, care credem că este o voinţă neclătinată întrepătrunsă de puterea Sfîntului Duh.

Că bucuria este starea tuturor celor ce îl slujesc pe Dumnezeu în Duh şi Adevăr o adevereşte şi mărturia altui mare proroc, Isaia, cînd zice: “Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mîntuirii, cu veşmîntul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă” (Isaia 61, 10). Nu întîmplător, acestea sînt cuvintele pe care le rosteşte preotul ortodox atunci cînd îmbracă sfintele veşminte înainte de liturghie.

Tradiţia Ortodoxă a păstrat această înţelegere a slujirii şi a trăirii creştine, exprimată mai ales în cadrul sfintei liturghii. În anafora Sfîntului Ioan Gură de Aur, care premerge sfinţirii darurilor, preotul se roagă: „Tu din nefiinţă în fiinţă ne-ai adus şi, căzînd noi, iarăşi ne-ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, pînă ce ne-ai suit pe noi la cer şi ne-ai dăruit împărăţia Ta ce va să fie”. Pe deoparte, mărturisim, prin rugăciunea preotului, că Împărăţia abia urmează să fie, iar pe de alta, de pe acum Îi mulţumim Tatălui că ne-a făcut părtaş la ea, prin jertfa Fiului Său.

Aceste afirmaţii nu contrazic nevoia pocăinţei pînă în ultima clipă, ci doar descoperă marea dragoste a lui Dumnezeu, precum şi marea îndrăzneală şi nădejde pe care am dobîndit-o toţi prin jertfa Fiului. De aceea am şi spus că această cerere a prorocului David este un lucru mai cu anevoie de înţeles. Însă cei care îl caută pe Dumnezeu din toată inima, vor şti să deosebească adevărata bucurie de bucuria amăgitoare, prin faptul că bucuria cea de la Dumnezeu este însoţită de smerenie în faţa semenilor.

Vezi şi PARTEA ÎNTÎIA


A apărut volumul „Din temniţe spre sinaxare”

noiembrie 19, 2008

dcoperta-sinaxare

Cuprins:

Nota editorului

1. Dan Puric: Să ieşim din păcatul uitării şi să ne vedem sfinţii

2. Părintele Justin Pârvu:Aiudul, jertfă şi sfinţenie

3. Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Ei toţi erau pentru noi sfinţi

4. Ieromonahul Augustin de la Mănăstirea Aiud: Când oasele vorbesc. Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud

5. Părintele Ioan Negruţiu – răstignit lângă Hristos

6. Răzvan Codrescu : Jertfelnicia ortodoxă în anii comunismului

Prejudecăţi şi mistificări curente

Adevărul probat documentar

Memorialistica mărturisitoare

7. Danion Vasile: Criteriile canonizării Sfinţilor închisorilor

8. Părintele Moise de la Oaşa: Despre eroismul de durată al noilor mărturisitori

9. Danion Vasile: Despre curajul mărturisitorilor

10. Teolog Vasilică Militaru: Biserica din temniţă

Temniţa ca loc de purificare şi întâlnire cu Hristos

1. Trăiri creştine în temniţe

2. Postul şi rugăciunea

3. Ajutorul şi milostenia în temniţă

4. Minuni petrecute în închisori

5. Învierea în temniţe

Mărturisire, martiriu şi sfinţenie în temniţe

1. Mărturisiri de credinţă ortodoxă în temniţe

2. Martiraje în temniţe

3. Chipuri de sfinţi în temniţele comuniste

Bibliografie

11. Anexe: Programul campaniei „Din temniţe spre Sinaxare”

12.Părintele Augustin de la Aiud: Pelerinaj la temniţa prigoniţilor

 

13. Sfinţi din închisori – Părintele Ilie Lăcătuşu

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău

Mărturia Părintelui Justin Pârvu

14. Părintele Mihai Andrei Aldea: O arătare minunată a părintelui Sofian de la Antim

15. Părintele Mihail Pomazanski: Proslăvirea Sfinţilor

16. Silviu Aroneţ: Stareţul Daniil Tudor – Floarea de foc a Ortodoxiei

17. Părintele Tudor Demian: Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Preot Ioan Bărdaş: O înmormântare la Aiud

18. Părintele Gheorghe Drăgulin: Viaţa lui Valeriu Gafencu

19. Părintele Gheorghe Drăgulin: Victimele puşcăriilor comuniste şi ale revoluţiei în atenţia aghiografului contemporan

20. Ne vorbeşte Valeriu Gafencu…

21. Din poezia închisorilor…

22. Danion Vasile: In memoriam

23. De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?

24. Acatistul noului mucenic Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor


Scrisoarea ortodocşilor către Băsescu stîrneşte interes sporit

noiembrie 19, 2008

top-blog-basescu


%d blogeri au apreciat: