Gîlceava „laicatului” cu Sfîntul Sinod

porti-patriarhie

Astăzi a avut loc la Bucureşti Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Din bunăvoinţa organizatorilor, am fost invitat şi eu, dar din pricina ţărilor şi mărilor (reale şi metaforice) care ne despart nu m-am putut bucura de vederea faţă către faţă cu reprezentanţii celor peste 50 de organizaţii care constituie Laicatul Ortodox Român. Mă voi alătura însă acestei binevenite şi necesare acţiuni prin ceea ce-mi stă la îndemînă şi încă nu a fost luat de la mine: cuvîntul pe care îl pot rosti şi scrie în sprijinul renaşterii tradiţiei polemice care a însoţit Biserica de-a lungul întregii sale istorii.

Glasuri din ce în ce mai slabe, mai risipite şi mai fără nume încearcă să atace legitimitatea acţiunilor „laicilor” în numele Bisericii. Consilieri cu pîntece înfăşurate cu banderole roşii (semn al înaltei vocaţii birocratice de care doar cei „aleşi” se învrednicesc), îşi arată indignarea, iţindu-se dintre vrafurile de hîrtii şi bibelouri care dau mărturie despre regimurile pe care le-au slujit. Oameni care au îmbătrînit fără să ridice un deget spre întărirea Bisericii, acum se arată speriaţi de valul tînăr şi sincer care îi ridică în văzul tuturor, cerîndu-le socoteală pentru credinţa moştenită de la Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. A venit vremea ca aceşti oameni să-şi ia rămas bun de la atotputernicia pe care le-o dădea miliţia totalitară şi să se conformeze cu faptul că Hristos „pogorît-a pe cei puternici de pe scaune şi i-a ridicat pe cei smeriţi; pe cei flămînzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi”. Nu preoţia o nesocotim aici, ci nebunia unora de a se socoti pe ei mai presus decît fraţii lor, doar pentru faptul că au primit asupra lor povara slujirii Bisericii.

Biserica este constituită ierarhic şi a nega acest lucru este o rătăcire. Asociaţiile care s-au unit într-un cuget întru apărarea crezului şi a moştenirii Ortodoxiei nu au atacat nici o clipă principiul ierarhic al fiinţării Bisericii. Dimpotrivă, demersurile lor sînt civilizate, întemeiate canonic şi patristic, iar adresările repetate către Sfîntul Sinod al BOR arată că nici unul dintre participanţii la iniţiativele Laicatului Ortodox nu este lipsit de respect faţă de ierarhie şi nu ameninţă integritatea administrativă a BOR.

Apariţia acestui front este firească şi cu totul previzibilă. Biserica Ortodoxă are o vechime de 2000 de ani, iar cei care au o minimă cunoaştere a mersului ei prin istorie cunosc şi periodicele ciocniri dintre episcopi şi credincioşi care răbufneau ori de cîte ori credinţa apostolică era ameninţată de presiunile politice sau de modele timpului. Hristos este viu, iar cei care încearcă să îngroape Biserica în hîrtii şi legi omeneşti, trebuie să ştie că izvorul curat al credinţei va găsi întotdeauna o crăpătură prin care să izbească la iveală.

Este admirabil faptul că discursul propus de Laicatul Ortodox Român este unul în concordanţă cu tradiţia noastră patristică şi nu presupune ambiţii de tip protestant care au dărîmat tradiţia apostolică în multe ţări din Europa. Este salutabil şi faptul că Sfîntul Sinod al BOR nu s-a grăbit să amendeze la modul oficial acţiunile şi cererile Laicatului Ortodox Român, chiar dacă este la fel de adevărat că nici nu s-a grăbit să i le îndeplinească.

Ceea ce se cere rezolvat acum este ca, la nivelul opiniei publice, să se înţeleagă că nu este vorba de o polemică între o parte a Bisericii, laicatul şi altă parte, ierarhia, ci că dialogul în sînul Bisericii, chiar şi atunci cînd apar replici mai dure, este firesc şi inevitabil. Nu este vorba de o „disidenţă” apărută în interiorul Ortodoxiei, ci doar de coacerea BOR pentru o nouă etapă în procesul de debarasare de corsetul comunismului în care a fost strînsă împotriva naturii ei libere şi deschise spre dialog. Acest lucru nu este specific doar Bisericii Ortodoxe Române, ci tuturor Bisericilor care au scăpat de sub dominaţia unui regim politic, fie comunist, fie ţarist. A se vedea, în acest sens, explozia intelectuală a diasporei ortodoxe ruse.

Ar fi prea minunat ca dezbaterile care au loc la astfel de Conferinţe ale „laicatului” (cuvînt nedrept, introdus de atei, cu scopul de a dezbina Biserica), să fie judecate în şedinţele Sfîntului Sinod ca nişte chestiuni care frămîntă şi reprezintă Biserica la momentul de faţă. Iar mai apoi, sub forma unor hotărîri şi declaraţii oficiale să fie făcute publice pe canalele de presă ale Patriarhiei Române. În acest fel se va evita orice impresie de conflict şi disidenţă în sînul Bisericii, lucru care nu este deloc lipsit de importanţă.

Anunțuri

12 Responses to Gîlceava „laicatului” cu Sfîntul Sinod

  1. paul spune:

    Sunt de acord cu initiativa aceasta a constituirii Asociatiilor Laicatului Ortodox. Am ascultat, partial, pe siteul lumea credintei luarile de cuvant. As vrea insa sa vedem ce se poate face concret, ce actiuni propriuzise pot fi intreprinse. Se pot face adeziuni?
    In ce fel se pot duce actiuni coerente?

  2. paul spune:

    Rostul laicităţii
    Omul există atunci când Dumnezeu se retrage, când crează o absenţă care lasă loc omului să fie cineva şi să facă ceva. Retragerea lui Dumnezeu nu este o consecinţă a căderii omului, nu e nici neputinţa lui de a-L vedea. Este anterioară acestora. În episodul ispitirii din rai Dumnezeu nu este prezent. El apare abia în „răcoarea serii” (Facerea 3,8), după ce căderea se petrecuse deja. Nu ştim când a avut loc ispitirea, nici cum se măsura timpul în rai, dar este clar că a existat un interval de timp între servirea fructului şi întrebările lămuritoare pe care le pune Dumnezeu celor doi. Dumnezeu lasă loc omului de a-şi exercita libertatea, ceea ce înseamnă că omul va căpăta chip în conformitate cu actele sale. Pentru om acţiunea sa corectă se exercită în sensul regăsirii lui Dumnezeu, al refacerii legăturii pierdute, al străbaterii drumului de la chip la asemănare. Iar în acest drum cel care ne ajută, ne poartă poverile, ne îndrumă paşii este tot Dumnezeu.
    Laicitatea este condiţia sănătoasă şi normală a lumii noastre aşa cum este şi a oricărei lumi istorice. Ca lipsă a lui Dumnezeu, pe care eu o resimt dureros, laicitatea aşează premisele de a primi întruparea lui Dumnezeu, prezenţa Lui în lume. Eu, ca persoană care-şi caută sensul, fac un inventar al celor ce sunt sub soare, natură, creaţii ale omului, omul însuşi. Niciuna însă din aceste existenţe nu-mi este suficientă, nu-mi dă acea plinătate pe care sufletul meu o doreşte, undeva în adâncurile lui abia presimţite de fiinţa conştientă, şi căreia sunt gata să-i închin toate căutările mele. Lumea fără Dumnezeu are un gol care-i arată insuficienţa, care-i reclamă prezenţa. Numai că, departe fiind de arătarea dumnezeiască, pot să umplu golul cu ce-mi vine mie mai la îndemână.
    Laicitatea corectă îmi lasă mie posibilitatea de a aduce completarea care dă plenitudine vieţii. Din păcate însă, avem tot felul de laicisme false, care mă trimit către erezii, care umplu neantul cu alt neant, lăsându-mă gol şi neajutorat. Iar şansa că unii dintre noi au ales calea cea bună, care duce la viaţa veşnică, ţine nu atât de perspicacitatea umană, de ştiinţa alegerii corecte, cât de mila lui Dumnezeucare încă se mai revarsă peste oameni.
    Paul

  3. […] Postat de admin pe 29 Nov 2008 la 10:39 pm | Categorii: Siteuri Ortodoxe Parintele Savatie Bastovoi: Gîlceava „laicatului” cu Sfîntul Sinod  […]

  4. Vasilica spune:

    Binevenita aceasta initiativa.Normal nu este vorba de galceava intre sinod si laicat ci mai bine zis de un dialog care ar trebui sa existe .Nimeni nu neaga ierarhia dar oamenii citind si cercetand slovele sf.parinti(acum slava Domnului exista carti) s-au luminat si cand observa o deviere de la aceste linii patristice iau atitudine , pentru ca biserica lui Hristos suntem toti ierahii si credinciosii.Mi-as dori din suflet o apropiere intre ierarhi si credinciosi care o simtim cu totii ca nu prea mai exista.Dar nadejdea este la Domnul,Maica Domnului si Sfinti !Doamne ajuta!

  5. Liviu Ghinea spune:

    Foarte bun articolul. Scurt si concis. Multumim. Sa va dea Dumnezeu sanatate !

  6. Dimitrie spune:

    Ma bucur nespus ca romanii ortodocsi se aduna la sfat. Si doi sau trei daca se adunau cu gand curat in numele lui Hristos, El va fi venit la ei. Daca sunt mai multi, ne bucuram si noi mai mult.

    Cred ca „samanta” acestor actiuni de o mare frumusete si cuviosie trebuie cautata in pildele vii pe care Dumenezeu ni le-a lasat in ultimii ani, dar si in multimea cartilor de suflet ziditoare care au aparut prin osteneala unor vrednici ostenitori in pamantul roditor al acestui neam curatit prin suferinta.

    Cred ca indemnul Sfantului Mucenic Valeriu, acelea de a marturisi intotdeauna Adevarul, fara fanatism, trebuie sa ne calauzeasca in veacul acesta viclean si mincinos.

  7. vlad spune:

    As vrea sa stiu si eu ce s-a dezbatut la aceasta Conferinta. Ce au discutat cei ce se constituie in reprezentantii laicatului ortodox.
    Si o mirarea ce mi-a venit de la primul paragraf, unde am citit ca ar fi vorba de peste 50 de organizatii: unde au fost aceste organizatii (care spun ca reprezinta laicatul ortodox) cand a venit vorba de semnarea recentei Scrisori catre Presedinte. De la 16 la „peste 50” e cale lunga.

  8. savatie spune:

    Din cîte am fost informat, s-au pus bazele unui For Ortodox Român care să întrunească toate organizaţiile ortodoxe într-un singur front.

    Dacă aş fi întrebat, eu nu aş fi de acord ca Forul să fie numit „ortodox”, ci al ortodocşilor, pentru a nu crea pe bună dreptate o alternativă a Sinodului, fără vreo putere de decizie, desigur.

    Pe de altă parte, o astfel de alianţă nu ştiu dacă ar face mai eficientă activitatea organizaţiilor în sine, deşi, cu siguranţă, ar înfăptui o monitorizare uşoară a formatorilor de opinie ortodocşi care, altminteri, sînt mai greu de urmărit pentru cei „interesaţi” să o facă.

    Apoi, un grup atît de mare de organizaţii, presupune şi o diversitate de opinii pe măsură, pentru că oricînd se vor găsi cîţiva care să nu fie de acord cu o iniţiativă sau alta, iar grupul, de frica dezbinării (care nu dă bine la imagine) ar putea deveni şantajabil, devenind cu timpul un fel de maşinărie semioficială, care să încuviinţeze cuminte poruncile de sus. Cu siguranţă, nu toate cele peste 50 de organizaţii sînt reprezentate de eroi gata să-şi rupă cămaşa în lupta pentru adevărurile credinţei.

    Părerea mea umilă este că un schimb de adrese între toţi reprezentanţii organizaţiilor este suficient pentru început.

  9. claudiu buza spune:

    AS DORI SA ADER CA ASOCIATIE LA ACEST FOR ORTODOX ROMAN.

  10. Catalin spune:

    N-ar fi rau daca Admin ar posta un link de adeziune , cu toate datele necesare celor care doresc sa se afilieze acestui FOR

  11. Pr. Vasile spune:

    Din cele intelese din comunicatul prezent pe Blogul lui Claudiu Tarziu am inteles ca Forumul nu activeaza ca o alta organizatie si nici nu-si propune sa-si impuna deciziile in vreun fel organizatiilor care il compun.
    Organizatiiile raman independente si asta este foarte bine. Cred ca scopul acestui forum este acela de a facilita schimbul de informatii si materiale misionare, nu de adrese. Atata vreme cat mai putem folosi internetul nici nevoie de a schimba prea multe adrese. Important este ca fiecare organizatie sa intensifice activitatea misionara in randul membrilor ei si a comunitatii ortodoxe, folosindu-se de materialele misionare eleborate de alte organizatii si asociatii ortodoxe.
    Aderarea cred ca nu presupune altceva decat ducerea mai departe a actiunilor misionare propuse de organizatiile ce fac parte din acest forum.

  12. savatie spune:

    Asa este, parinte Vasile. Schimbul de „adrese” a fost o metafora. Am avut in vedere ca e mai bine ca asociatiile sa nu se constitue intr-o persoana juridica si e bine ca cei prezenti la conferinta au specificat acest lucru. Aseara, cind comentam aceste amanunte, nu erau cunoscute detalii, acum totul este clar si nu mai necesita comentarii. Sigur ca e o treaba buna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: