Despre martiri şi compromisul „necesar”

minunea

Am auzit de multe ori spunîndu-se că Biserica Ortodoxă Română a supravieţuit graţie compromisurilor făcute, cu multă înţelepciune, de ierarhia superioară. Atît de uşor se spune acest lucru, încît a devenit ceva comun, ceva aproape necesar. Dacă nu s-ar fi procedat astfel, nu ar fi fost azi frumoasele biserici istorice, frescele de la Voroneţ şi aşa mai departe. Acest compromis al ierarhiei, mare sau mic, Dumnezeu o să-l judece, pare să fi fost necesar chiar şi atunci cînd zecile de mii de creştini gemeau, murind în temniţe…

Răsfoind într-un moment de linişte Revista Atitudini, unde sînt prezentate mărturii înălţătoare despre martirii din temniţele comuniste, am găsit vedenia lui Valeriu Oprişan, care este ca o icoană, ca o pagină din Ioan Evanghelistul:

„Azi noapte, cînd voi dormeaţi, am avut o vedenie. Am înţeles temniţa. Am văzut moartea şi învierea temniţei. Am văzut pămîntul deschizîndu-se şi înghiţind închisoarea. Pămîntul şi-a luat pămîntul înapoi. Cu surprindere am văzut apărînd în loc o biserică. La început era mică. Încetul cu încetul a crescut, asemenea unei flori. Cînd a ajuns mare, cît temniţa noastră, am intrat cu sfială în ea. Fraţilor, nu sînt nebun. V-am găsit în biserică rugîndu-vă. Catapeteasma era obişnuită, avînd pe ea sfinţii care ne-au ajutat de atîtea ori. Dar, pe pereţi, nu mi-a venit să cred… Pe cine am văzut în icoane? Erau de-ai noştri, îmbrăcaţi în zeghe. Pe unii i-am recunoscut uşor, pe alţii mai greu. Aveau aură de sfinţi. În spate, în iezerul cel de foc, i-am văzut pe cei care ne hăituiau sufletele. Nu erau toţi acolo, unii erau cu voi…”

Am citit aceste rînduri, apoi am ieşit afară. Era noapte şi linişte. Atunci s-au răsturnat în mine cei zece ani în care am fost învăţat şi cu totul obişnuit că atît în Rusia, cît şi în România, a fost nevoie de un compromis al ierarhiei cu regimul, pentru a salva Biserica. Am încercat atunci să-mi închipui, în trupul meu iubitor de păcate, suferinţa sutelor de mii de martiri, îndurate în zeci de ani, şi m-am întrebat dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să gîndesc aşa. M-am întrebat dacă este drept să cred că Biserica cea întemeiată pe Sîngele Scump al lui Hristos a fost salvată graţie compromisului, sau dacă nu cumva sîngele şi oasele celor care gemeau în temniţe i-au salvat şi pe cei de afară, cu întreaga lor înţelepciune preocupată de lucruri neporuncite de Hristos. Ce lucru nedrept a fost ca atîta vreme să gîndesc că sîngele şi compromisul pot sta pe acelaşi cîntar înaintea lui Dumnezeu.

Pe urmă m-am gîndit la călăii care au apărut printre sfinţi. Voi spune un lucru greu, pe care cred că Dumnezeu mi-l va ierta, dacă nu este adevărat, şi mă rog să mi-l ierte, dar cred că numai văzînd suferinţele acelor oameni te sfinţeai. Mă tem că mulţi din cei rămaşi afară, mişcaţi de înţelepciunea acestui veac, s-au lipsit de această cunună a sfinţeniei tocmai pentru că au închis ochii şi nu au vrut să vadă suferinţa fraţilor mai mici, pe care călăii o vedeau în fiecare zi.

Nici eu, şi poate mulţi dintre cei ce citesc, nu am suferit nimic pentru Hristos. Şi acest lucru îl poate ierta Dumnezeu. Dar să nu fim nepăsători faţa de suferinţele martirilor, pentru care se revarsă harul peste acest pămînt şi peste acest neam. Poate ne mîntuieşte Hristos, ca şi pe călăii din vedenia lui Valeriu Oprişan, doar pentru că ne-am îndurerat împreună cu sfinţii.

Am văzut, deasemenea, în emisiunea lui Rafael Udrişte „De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?” mărturisirea vlădicăi Iustinian, care cu demnitate şi smerenie (căci una fără de alta nu există) a zis, de la adînca vîrstă la care a ajuns: „Cea mai mare durere a vieţii mele e suferinţa pe care aceşti oameni au îndurat-o pe nedrept în închisorile comuniste”. Nu-mi iese din cap această spovedanie capabilă să răstoarne o Românie înţepenită într-o rînă. Oare cînd suferinţa mucenicilor va deveni durerea noastră, a tuturor?

Vedeţi şi un nou film de Rafael Udrişte:
PELERINAJ LA TEMNIŢA PRIGONIŢILOR

Anunțuri

16 Responses to Despre martiri şi compromisul „necesar”

  1. Teribil de adevarate cuvinte! Ne-au patruns in adancul inimii, acolo unde de mult zaceau poate intuitii asemanatoare, pe care n-am avut curajul sa le asumam raspicat si pana la capat niciodata. Va multumim!

  2. paul spune:

    Parinte, se pare ca marturia citita in „Atitudini” v-a schimbat modul de a va raporta la necesitatea compromisului ca singura sansa de salvare a Bisericii.
    Cu scuze, revin la o pozitie a sfintiei voastre intr-o privinta un pic mai veche. In cazul Corneanu vi s-a parut ca solutia aleasa de Sinod a fost cea mai buna in acele conditii social-politice. Dupa schimbarea produsa in inima voastra va mai mentineti ideea, sau vi se pare ca acea solutie este un compromis?
    Paul

  3. […] Bisericii oficiale din acele vremuri. Articolul se gaseste publicat pe blogul sau, sub numele: Despre martiri şi compromisul “necesar”. Va invitam sa-l cititi integral de la sursa, dar am considerat important sa preluam si noi aici […]

  4. vezeteu ovidiu spune:

    Ma iertati ,parinte Savatie ,dar cred ca este vorba de (Costache )Constantin Oprisan .

  5. corrneliu spune:

    Intr-adevar, temeliile Bisericii de iari, din perioada comunismului, dar mai ales de acum, in vremea caldiceilor si a confortului amortitor, sunt martirii, cei care au rezistat fiarei apocaliptice a comunismului, marturisindu-l pe Hristos, cu pretul vietii si a unor suferinte care intrec orice inchipuire. E suficient sa citesti carti precum „Imn pentru crucea purtata” sau „Intoarcerea la Hristos”, scrise de supravietuitori ai iadului comunist, ca sa observi la ce masuri duhovnicesti au ajuns cei care, in conditii care ne-ar darama pe cei mai multi dintre noi, credeau nelimitat in Hristos si in nadejdea intoarcerii la credinta si a invierii neamului romanesc. Pe multi din acesti sfinti martiri nu-i vom sti niciodata, iar pe altii din marii atleti ai trairii crestine din temnitele comunismului, precum Traian Trifan sau Constantin Pascu, abia ii stim cu numele, din marturiile pline de respect a celor care s-au nevoit impreuna cu ei la Aiud, Jilava, Gherla, etc. De cand am aflat cate ceva din ceea ce s-a petrecut in Romania in inchisorile comuniste, credinta mea a fost ca acesti martiri tin biserica fiindca mi se pare ca jerfta lor nepregetata depaseste cu mult roadele nevointei noastre, ale crestinilor caldicei de acum. Sa multumim Domnului ca a randuit sa mai aflam ceva despre ceea ce s-a petrecut cu adevarat in timpul prigoanei anticrestine orchestrate de comunisti si sa nu ne rusinam sa cinstim jertfa acestor marturisitori, caci marturisind despre ei, vom marturisi despre puterea de neivins a Crucii si despre minunile pe care Hristos le face in vremea noastra, minuni cu nimic mai prejos de cele despre care citim in Proloage ca s-au petrecut in timpul persecutiilor anticrestine din vremea lui Diocletian sau Deciu. Ma bucur tare mult pentru aceasta marturisire a parintelui Savatie, care, cu talantii pe care ii are, in putine cuvinte reuseste sa spuna esentialul despre o problema fundamentala a Bisericii din momentul de fata.

  6. Demetrios spune:

    Achiesez intru totul la spusele dv, parinte Savatie. Am avut si eu umbre de ganduri cu privire la oportunitatea duplicitatii ierarhilor nostri in perioada comunista, dar acum simt ca nu ei au salvat Biserica Luptatoare romana, cea de aici de pe pamant, ci martirii din inchisori.

  7. viatalatara spune:

    Calaii care se aflau printre Sfinti? Explicatia este data de Dumitru Bordeianu, in „Marturisiri din mlastina disperarii”. In primul rand ca, la Pitesti, detinutii s-au torturat reciproc. Bordeianu insusi l-a batut pe seful lui iubit, Costache Oprisan, dupa care, bineinteles, a plans amar. Asadar, multi dintre calai s-au intors, dupa cadere. Alt tortionar intors a fost chiar Pr. Calciu. Dar sa spunem ca, pentru ei, sfintenia este evidenta, pentru ca nu au torturat de buna-voie, ci dupa ce ei insisi au suferit torturi inimaginabile.

    Bordeianu insa explica foarte clar problema calaului „suprem”, Turcanu, despre care crede ca s-a mantuit. Turcanu, cel care a fost tortionarul-sef de la Pitesti, un diavol cu chip de om, cum era considerat, in final a fost executat de cei care l-au pus sa tortureze, cei de la care astepta eliberarea din inchisoare si promovarea in cadrul partidului. In cadrul procesului in care a fost condamnat, Turcanu trebuia sa recunoasca faptul ca toate actiunile lui au fost poruncite de Sima (o miniciuna, nu mai intru in detalii acum). Dar Turcanu a refuzat sa mearga pana la capat in aceasta minciuna si a negat-o. „La Pitesti, nu legionarii au fost vinovati, ci bolsevicii”. Datorita aceastei ultime marturisiri, Bordeianu crede ca Turcanu a fost ca talharul de pe cruce si s-a mantuit in ultimul ceas. Si calau mai mare ca Turcanu nu a fost…

  8. viatalatara spune:

    Rectific: Turcanu a declarat la proces ca el si numai el a fost vinovat de tot ce s-a intamplat la Pitesti. Vina luata asupra lui l-a facut sa creada pe Bordeianu ca, in final, Turcanu s-a pocait de tot ce a facut.

  9. ilie spune:

    Compromisul poate fi de mai multe feluri si grade. Poate fi un compromis de fatada, de nevoie, de fuga din fata primejdiilor, de neacuzare publica a regimului. F putini au mai pastrat vocatie de martir (par. Calciu). Un asemenea compromis cred ca e bun. Multi din cei iesiti din inchisori au devenit preoti si au facut activitate misionara adevarata; de exp au facut misiune printre copii sau au tinut biserica deschisa tot timpul (par Dumitru Bejan, caruia din cauza asta nu i-au mai dat voie sa slujeasca!). Dar asa se pare, compromisul real nu a salvat si nu poate salva Biserica lui Hristos. E clar ca mica renastere duhovniceasca de dupa revolutie, este cladita pe singele marturisitorilor si e mica doar din pricina sufletului nostru mic.

  10. […] şi Sfinţi Publicat noiembrie 13, 2008 Marturii Pr. Savatie scrie despre o vedenie a lui Valeriu Gafencu: „Azi noapte, cînd voi dormeaţi, am avut o vedenie. […]

  11. viatalatara spune:

    Marturisirea lui Bordeianu despre Turcanu: http://viatalatara.wordpress.com/2008/11/13/calai-si-sfinti/

  12. Toane Bune spune:

    Imi amintesc ca si eu, de fiecare data cand am sustinut ca era necesar ca biserica sa faca un compromis, am avut inca doua ganduri paralele: unul o constituia o amintire cumulata a tuturor vietilor de martiri pe care le-am citit si toata slava pe care o primeau acestia, iar al doilea gand -o intrebare- daca cei din inchisori sunt de fapt niste sacrificati de ierarhie si daca poate vreo ierarhie bisericeasca sa sacrifice un om (sigur ca nu!). Acum, ca sa imbratisez aceste doua ganduri, care suna atat de drepte, inseamna -cel putin la o prima privire- sa condamn intreaga ierarhie bisericeasca din perioada comunista si, cat de corect ar fi asta, mie momentan mi se pare un lucru de o greutate extraordinara. Asa ca voi continua sa urmaresc cu interes discutiile de aici si sa astept o luminare. Doamne ajuta!

  13. rv spune:

    Nu sînt partizanul compromisurilor cu orice chip pentru păstrarea unei Biserici înţeleasă ca instituţie, iar nu ca trup tainic al lui Hristos, dar cred că lucrurile-s totuşi ceva mai nuanţate, părinte. Poate-ţi mai aminteşti de articolul Arhimandritului Roman (Braga) scris pe la începutul anilor 1990, „Bate-vor păstorii” (http://biserica.org/Publicatii/1994/NoI/18_index1.html). Cred că toţi ştim cine este părintele Roman (cine nu ştie, poate citi o scurtă biografie aici: http://biserica.org/Publicatii/1994/NoI/18_index.html).

  14. Vasilica spune:

    Da este un lucru de o greutate extraordinara de a condamna toata ierarhia din timpul comunismului.Cred ca Dumnezeu stie oamenii Lui ,iar daca un cleric a facut un compromis pentru a salva unele suflete sau biserici cred ca Dumnezeu in marea Sa dragoste ai iarta.Cei care au trait acele vremuri stiu ca au existat astfel de oameni.Ca au existat si multi care din exces de zel au turnat si au facut rau intentionat nu contest si exista multe marturii in acest sens.Dar Dumnezeu ai va judeca si pe ei cu Judecatile Sale!Va spun si eu o marturie de la un om care a fost iinchis la Aiud pe timpul prigoanei comuniste.Omul fusese condamnat la 7 ani de inchisoare.Era greu ,torturati batjocoriti dar aveau credinta si nadejde in Domnul.Un gardian care era mai de treaba si ai mai ajuta a fost prins si dat afara.Cand s-a eliberat acest om dupa 7 ani de detentie cine credeti ca il astepta in gara la Aiud ?Gardianul !L-a strigat ,l-a imbratisat si i-a spus cu lacrimi in ochi ca desi trecuse atatea ani a tinut minte data eliberarii si s-a gandit sa-i faca o bucurie sa-l astepte in gara! Iata ca mai au existat si oamenii lui Dumnezeu in acele inchisori groaznice.Sigur ca biserica lui Hristos a fost salvata de sangele jertfelnic ai acestor martiri din inchisori .Acesti martiri ar trebui canonizati iar poporul sa-i ierte pe acei prigonitori fara iertare nu putem merge mai departe,ura ,barfa si toate celelate ne macina pe toti si pierdem ce-i mai scump mantuirea.

  15. Ana spune:

    Ma uit la IPS Bartalomeu, la parintele Iustin Parvu, la parintele Arsenie Papacioc si ma gandesc la compromis. Poate exista si-n viata lor, dar eu ca crestin ortodox nu-l vad. Cand ma uit la ei, cand le vorbesc copiiilor mei de ei, imi creste inima de bucurie ca astea sunte exemplele noastre.

    Un alt exemplu drag tare sufletului nostru este si parintele Calciu. Ce bine ca avem astfel de exemple. Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe toti cei care ne aduc prin scris marturii despre viata acestor minunati ortodocsi.

    A fost oare un compromis inchiderea Centrului maicii Siluana de la Craiova si apoi inca un compromis inchiderea postului de radio ortodox Logos? Pentru cine si de ce? Mie ascultatotului si crestinului ortodox nu mi s-a cerut parerea. S-a facut vreun sondaj undeva si noi nu l-am vazut?

    Crestinul ortodox in ce poate face compromis?

    Iertare
    Doamne ajuta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: