Patriarhul Teoctist la căpătîiul Părintelui Calciu

patriarhul_teoctist52

Cred că nu a fost nici un ierarh român care să fi fost mai plefturit în presă pentru vina de a fi colaborat cu Securitatea. La drept vorbind, nici nu există vreun motiv pentru a crede că această colaborare nu a fost reală. Patriarhul îşi purta în tăcere această povară, apropiindu-se încet de sfîrşitul său. Ajunsese la vîrsta de 94 de ani.

 

Patriarhul Teoctist era un bătrîn înalt, chiar graţios. Această înălţime şi graţie a lui făcea parcă şi mai greu de purtat vina trecutului. L-am întîlnit o singură dată şi l-am urmărit atent preţ de vreo două ore la o masă cu ierarhi şi mi s-a părut că acest om la nimic nu ţinea mai mult decît la propria imagine. Mi s-a părut a fi unul din acei ierarhi de şcoală veche din gura cărora nimeni nu a auzit niciodată cuvîntul: „iartă-mă”.

Timpul a trecut şi Patriarhul a murit. Unii au spus că a fost omorît. Pe fondul campaniei alegerii noului patriarh, vechiul patriarh a început să pară sfînt. Creştinii strigau într-un glas că odată cu moartea Patriarhului Teoctist a murit şi Biserica Ortodoxă Română. Nu aveam motive să nu cred că Prea Fericitul Teoctist nu a fost omorît, dar, la fel, nu aveam motive să-l cred sfînt.

Aşa a mai trecut o vreme şi eu nu reuşeam să-mi înving neplăcerea pe care o simţeam de fiecare dată cînd ajungeam să-l pomenesc, în rarele şi neputincioasele mele rugăciuni, pe răposatul Patriarh. Nu-l puteam ierta, deşi voiam, pentru că vreau să învăţ să iert.

Apoi am citit despre vizita pe care i-a făcut-o Patriarhul Teoctist Părintelui Calciu la spitalul Militar din Bucureşti. Desigur, nu din veştile Birorului de Presă al Patriarhiei. Ea a fost cuprinsă într-o carte minunată despre Părintele Calciu întocmită cu multă dragoste şi pricepere de către obştea de la Mănăstirea Diaconeşti. Multe lucruri pline de lumină am citit acolo, dar nici unul nu mă urmăreşte aşa ca relatarea vizitei Patriarhului Teoctist. Îţi vine a plînge numai cînd te gîndeşti la asta.

Parcă îl văd pe înaltul, graţiosul Patriarh de 94 de ani, care o viaţă întreagă a exersat în arta de a nu-şi da pe faţă sentimentele, luptîndu-se cu sine în faţa sfîrşitului său atît de apropiat. Cum se hotărăşte în cele din urmă să-şi calce în picioare întreaga sa viaţă şi odată cu ea întreaga lucrare a diavolului, mergînd la patul de moarte al celui care oarecînd fusese caterisit de Patriarhia Română şi înfundat pe 21 de ani în iadul temniţelor comuniste.

Patriarhul i-a adus atunci Părintelui Calciu o iconiţă cu maica Domnului. O iconiţă mică, sculptată în os şi încadrată într-un cadru de lemn. Scriindu-şi testamentul, Părintele Calciu a rugat ca această iconiţă să-i fie pusă în mormînt. Citind mărturiile despre această iconiţă ţi se pare că ea a fost cel mai de preţ obiect al Părintelui Calciu.

După 21 de ani de temniţă şi alţi 22 de exil, pe care i-a considerat mai cumpliţi decît temniţa, marele Părinte Calciu, măcinat de cancer, pe un pat din spitalul militar din Bucureşti, îl primeşte în vizită pe Patriarhul României. Patriarhul a venit cu o iconiţă mică a Maicii Domnului, iar Părintele Calciu, primind-o, cere binecuvîntarea de a o putea lua cu sine în mormînt.

După plecarea delegaţiei, Părintele Calciu, mîngîind iconiţa de pe piept, a şoptit zîmbind: „L-aţi văzut pe Patriarh…? Ca un stîlp înălţat la cer este Patriarhul nostru! Am vrut să-i spun aceste cuvinte ale Cuviosului Efrem către Sfîntul Vasile, dar… n-am vrut să-l ispitesc. Ai văzut… era cel mai drept dintre toţi!”

N-am mai citit demult ceva atît de mişcător, atît de luminos, atît de plin de nădejde. Această întîmplare emblematică trebuie să o cunoască toată România ca pe una din cele mai însemnate din istoria acestui popor.

Vezi şi:
CAMPANIE PENTRU RECUNOAŞTEREA GENOCIDULUI ANTICREŞTIN ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ

Anunțuri

24 Responses to Patriarhul Teoctist la căpătîiul Părintelui Calciu

  1. vlad spune:

    Foarte miscator….
    dupa atata patimire, atata putere de iertate! si nu doar de iertare, ci putere de a lauda

  2. Victoria spune:

    Am citit si eu cu bucurie cartea si intr-adevar mare e puterea dragostei care iarta toate…parintele Gheorghe ne-a invatat multe prin faptele sale cu deosebire.

  3. M. spune:

    Patriarhul Teoctist a purtat multe in sufletul sau. A facut multe compromisuri in timpul comunismului dar trebuie sa ne gandim la un lucru: nu toti suntem facuti sa putem deveni martiri. Plus ca in acele vremuri, BOR nu prea avea ce face cu martirii. Atunci era nevoie de patriarh. Si Teoctist a fost poate singurul care s-ar fi putut descurca in acele timpuri. Cine a avut ocazia sa il auda vorbind despre acei ani, si a vorbit foarte rar, deja gandeste altfel. Avea el o vorba: mai bine sa cada zidurile decat sa piara oameni nevinovati!
    Lui i-ar fi fost simplu sa moara atunci pentru Hristos, insa Biserica ar fi devenit cam in genul Bisericii Bulgariei, care nici acum nu si-a revenit.
    Pa Parintele Calciu, din pacate nu l-a putut ajuta prea mult la vremea respectiva. Ar fi putut poate sa moara impreuna, dat fiind ca la vremea aceea, puterea de decizie era doar o iluzie in biserica noastra. Dar asa cum a fost voia Domnului, Parintele Calciu a ramas in viata si s-a facut pentru noi exemplu de urmat. Sa fim vrednici de rugaciunile lui!

  4. mihaipr spune:

    Nu vad aici doar iertarea…
    Mi se pare mult mai mult de atat. Una este sa ierti si alta e sa mergi in mormant cu un dar al celui pe care l-ai iertat, doar… Cred ca a vazut si a inteles ceva tainic in inima Patriarhului. Poate chiar pocainta si schimbarea extraordinara din suflet. Doua suflete macinate de durere pentru neam si Biserica si o impacare extraordinara inaintea mortii.
    Si pana la urma de ce sa ceara public iertare Patriarhul? E de ajuns duhovnicul… si iertarea ce se cere in particular… De altfel stim pe cineva care si-a cerut iertare public, si ce relevanta are? Acela a tradat din nou…Nu cred ca va trece dincolo ca si Patriarhul

  5. Exceptional. Doi oameni minunati intalnindu-se. Cred ca incaperea aia s-a umplut de Dumnezeu.

  6. silvia spune:

    Am si eu o povestire scurta despre patriarhul Teoctist. Nu am citit si nu stiu prea multe despre ce a facut anume sau ce nu a facut, doar tangential ce am mai citit prin presa. Stiam insa ca nu e bine sa judeci pe altii, ma straduiam sa nu-l judec cum ii judec de altfel pe toti oamenii, pentru ca mi-a fost mila de cum a murit singur si al nimanui din mare patriarh ce era.

    Dupa moartea lui eram la o prietena romanca mai in varsta, venita demult in Canada, care imediat dupa Revolutie citise diverse chestii rele in reviste romanesti despre patriarh si vorbea iar de rau de el. Eu i-am zis sa nu mai vorbim ca nu stim care cat si cum a gresit si are cine-l judeca. Ea nu se oprea si, in timp ce taia ceva de mancare, s-a taiat la deget destul de tare, ceea ce m-a speriat si pe mine si pe ea.

  7. Ionut spune:

    Parinte ,aceeasi ispitire am avut-o si eu insa mai diminuata pentru ca toata trairea mea e mult mai slaba dar am simtit si eu neputinta de a nu putea inlatura acea fulgerare de raceala in suflet de cand am aflat ca fostul Patriarh ar fi colaborat cu securitatea insa atunci cand la Biserica noastra s-a facut parastas dupa el cred ca am fost cel mai rusinat om prezet acolo din cauza sentimentelor mele desi le spovedisem cu mult timp inainte …acum de fiecare data cand aud numele actualului Patriarh ceva in mine se revolta si sufletul imi ingheata la gandul ca am auzit atat de multe ori ca e mason si toate celelalte…Zilele acestea am auzit undeva ca Dumnezeu iubeste pe cel mai mare pacatos (daca as fi smerit as putea spune pe mine dar nu sunt) mult mai mult decat poate sa iubeasca cel mai mare sfant pe Dumnezeu! Cred ca iubirea aceasta la sfarsit cand toate ne vor fi aratate in Adevar precum cred si aceasta mare iubire a lui Dumnezeu pe multi ne va rusina ca nu am incercat sa nu o uitam data viitoare cand judecam acel ultim pacatos…

  8. […] către bloguri (Război întru Cuvânt, Ramura înflorită, Jurnal de mulţumire, Savatie, Cidadedeus, ProOrtodoxia, Sceptik, Hristofor, Theologhia, Preot Gabriel Ţuţuianu, Preot Eugen, […]

  9. blogideologic spune:

    „L-aţi văzut pe Patriarh…? Ca un stîlp înălţat la cer este Patriarhul nostru! Am vrut să-i spun aceste cuvinte ale Cuviosului Efrem către Sfîntul Vasile, dar… n-am vrut să-l ispitesc. Ai văzut… era cel mai drept dintre toţi!”
    Pe bună dreptate. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este locţiitorul catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei.

  10. Silviu - Andrei Vladareanu spune:

    Intalnirea intre Preafericitul Teoctist si Parintele Calciu are si un episod 2. Cand Parintele Calciu era depus la Manastirea Radu- Voda, Preafericitul Teoctist a venit personal. A cadit, a sarutat mainile parintelui Calciu si apoi a vorbit cu familia. Am fost acolo, chiar langa Parintele patriarh.
    Cand cadea in jurul sicriului avea ochii in lacrimi. A fost singura data cand l-am vazut pe Preafericitul Teoctist plangand. Am si cateva fotografii si o sa la postez cat de curand.
    PS
    Multumesc, parinte Savatie, pentru acest text. M-ati bucurat. Ca intotdeauna.

  11. sketis spune:

    Da, stiam despre acest moment de ceva timp; si atunci, inca o data, l-am pretuit pe PF Teoctist!

  12. alexandra.diana spune:

    Parinte Savatie, de fiecare data cand am ceva de scris aici se nimereste ca imi vine sa va laud!
    Bine ca va avem pe dumneavoastra sa ne dezvaluiti lucruri pe care atat de putini le stiu si atat de multi ar trebui sa le cunoasca.
    Sa ne mai faceti bucurii de acestea!!

  13. acelasi spune:

    eu as zice ca tot in stricta legatura cu aceasta vizita trebuie vazuta si retragerea patriarhului Teoctist la Sinaia, imediat dupa revolutie cand era contestat de mai multi frati, ierarhi precum Bartolomeu Anania, prof Dumitru Staniloae si altii …, vreme de trei luni retras, timp in care nu stie mai nimeni cum si l-a petrecut si pt anume ce a facut asta.

    Eu zic ca blamul si chinurile pe care preoti frati de-ai sfintiei sale le-au indurat prin lagare si puscarii si le-a asumat f bine patriarhul, dar asta nu s-a mai vazut. Trebuia sa fi fost prea opac, incult, ingust la minte si la inima sa nu fi simtit si asumat aceasta cum se cuvine, mai ales fata de niste frati ai lui preoti, dar nu numai.

    Eu zic ca patriarhul nu a recunoscut niciodata fatis acest lucru (desi prin tacerea lui – era implicit o recunoastere a acestor fapte, pe care le-a regretat si asumat in ale sale rugaciuni), patriarhul nu a facut public nu pentru imaginea lui care ar fi avut astfel de „suferit”, ci pt batjocura, defaimarea si ponegrirea scaunului de „Patriarh” al ortodoxiei romanesti, al pozitiei institutiei in randul neamului romanesc, lucruri care erau f „la moda” imediat dupa revolutie…. .

    Cate ar fi distrus printre altele o atare mutare, a Intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane? Cati dintre noi am fi fost pregatiti pe atunci sau am fi fost indeajuns de maturi sa pricepem ca o atare „mea culpa” publica, in fata oamenilor ar fi reprezentat un autentic si adanc act de cainta al unui om, fata de trecut si fata de unii frati ai lui, pt ca astfle lucrurile sa reintre in normal, sa ia ca si exemplu, fiecare pt propria-i viata, si astfel sa poata ramane in functie si sa pastoreasca in continuare cinstit, dat fiind actul de barbatie si curaj probat si in acelasi timp de profunda cainta fata de fratii lui.

    Va spun eu, eu zic ca nu am fi avut mai nimeni dintre noi aceasta maturitate, din randul plebei care ar fi ascultat, ba chiar ar fi mahnit si enervat la culme pe multi, f multi ar fi fost deznadajduiti si l-ar fi introdus in „valul” ocarilor si batjocurilor de tot felul, impreuna cu toata biserica si ortodoxia la un loc – pe care o simboliza (chiar daca nu din plin, dar asa functiona societatea aceea imediat post revolutionara, prin simboluri si etichete). Putini ar fi fost cei care ar fi inteles cu adevarat ce ar fi vrut patriarhul de ar fi facut.

    Vreti sa ne gandim ce ar fi insemnat o atare recunoastere in fata tuturor, a faptelor pe care le regreta? Cata batjocura si infierare ar fi adus si cata compromitere publica ar fi facut Bisericii insesi ca entitate si Ortodoxiei intregi, pt o presa si o opinie publica atat de iresponsabila si de superficiala in perioada imediat urmatoare revolutiei, avide de scandal, de razvratire si bascalie.

    Cata „apa la moara” ar fi oferit astfel sectarilor de tot felul care oricum intrasera de-a valma in tara inca din primii ani post-decembristi, si care bateau pe la usile oamenilor in foame avida de prozeliti, aratand cu degetul si hulind ortodoxia drept-maritoare.

    Eu zic ca patriarhul si-a asumat cu tarie toate acestea, pocaindu-se la timp, dar purtand acest cancer pe din interiorul sau, in ale sale rugaciuni catre Domnul Hristos, Mantuitorul. Si ma rog, care ar fi fost deosebirea de esenta daca a facut aceasta cainta nu inaintea oamenilor, atat de pestriti si mult instrainati de vreun discernamant teologic autentic, ci insasi in fata lui Dumnezeu?? care ar fi fost deosebirea, repet, de ESENTA atunci?

    Sa invatam si sa incercam sa judecam si istoric-contextual gesturile trecutului.

  14. Toane Bune spune:

    Eu cred ca in perioada comunista nu se putea detine o functie inalta-de orice fel- fara sa semnezi cu Securitatea. Mi se pare de la sine inteles. Problema care se pune este -ce ai facut dupa ce ai semnat, in ce masura ai tradat realmente sau nu. Asta nu putem sti despre Patriarhul Teoctist. Impresia mea este ca trebuit sa faca un joc in care sa sacrifice cate ceva ca sa salveze biserica. Stim ca a lasat demolarea unor biserici, de exemplu. Pe multe insa le-a salvat de la demolare -este un fapt stiut de cine a fost interesat, dar mult mai putin mediatizat. Poate ca un patriarh de o vitejie evidenta ar fi reusit mai multe. Sau poate ar fi provocat distrugerea bisericii.
    In orice caz, retragerea Patriarhului dupa Revolutie mie personal imi spune multe despre integritatea sa ca om -si anume, cred ca o avea.
    Si o intamplare, pe care o povestesc cui am ocazia, pentru ca m-a impresionat. Eram la o liturghie la Patriarhie, in timpul saptamanii, o zi oarecare. Si a slujit Patriarhul Teoctist, iar la sfarsit cei care eram am facut culoar sa ne binecuvanteze. Langa mine era un tanar de liceu pe care l-a vazut Patriarhul si i l-a aratat oaspetelui sau (nu stiu cine era oaspetele) zicand:
    Vedeti ce tineri vin la noi la biserica?!
    Era absolut incantat si plin de drag. In mod evident nu era doar o prezentare pentru oaspetele sau, ci o mare bucurie pe care dorea sa o impartaseasca. Mi s-a parut foarte iubitor de biserica atunci.

  15. Ana spune:

    Eu nu am inteles de ce parintele Calciu nu a fost primit la patriarhie dupa revolutie. De ce se fereau atat de mult de el? Cat de mult a suferit parintele nostru drag atunci.

    Inteleg cu atat mai bine de ce acel micut dar de la patrairhul Teoctist a mers in mormant cu parintele Calciu. E darul iertarii.

    Doamne ajuta

  16. Victor Roncea spune:

    Parinte Savatie,
    E bine sa stii ca aceasta nu a fost singura lor intalnire. Parintele Patriarh l-a primit pe in Deal pe Parintele Calciu inca de la primele sale vizite in tara, dupa ’89! S-au apropiat unul de celalalt imediat. Parintele Teoctist i-a tinut si slujba de la Bucuresti…
    Doamne ajuta!

  17. Ionut spune:

    Eu am intalnit un parinte care la fel ca parintele Calciu,supravietuitor al Pitestiului a fost inlaturat in anii comunismului si a fost alungat de catre ierarhii de atunci si la fel ca parintele Calciu a trebuit sa parasesca tara daca a vrut sa isi pastreze preotia alfel ar fi fost caterisit pentru ca s-a ridicat si el impotriva sistemului de atunci ,parintele se numeste Roman Braga inca traieste si este duhovnic la Manastirea „Adormirea Maicii Domnului ” din Michigan …Este indrumatorul duhovnicesc a tuturor celor care calca pragul manastirii:canadieni,americani,greci,romani, sirieni,rusi,ucrainieini si altii…un colt de rai care parintele l-a adunat cu ajutorul Harului dobandit in atatia ani de suferinta si exil si el care ar fi avut tot dreptul sa vorbeasca impotriva ierarhilor de atunci a spus cam asa :Sa nu ii judecam deoarece noi nu am trait acele vremuri si nu putem intelege prin ce au trecut si la ce riscuri s-au supus,si comparativ cu Rusia unde bisricile si manastirile in marea lor majoritate au fost demolate sau transformate in hambare sau grajduri la noi nu s-a intamplat asa ceva decat cu cateva excepti…romanii au fost botezati…romanii au fost cunaunati in biserica…viata crestinului ortodox a fost mai grea dar nu imposibila …Eu cred toate acestea se datoreaza ierarhilor de la acea vreme pentru ca in acele perioade au stiut sa pastreze ceea ce a fost mai important in viata noastra duhovniceasca chiar cu pretul unora de a face compromisuri cu sistemul comunist periclitandu-si prin aceasta mantuirea !ca avem sute de manastiri astazi oare cui trebuie sa multumim ???am rasarit toti puternici si liberi dupa revolutie dar daca am fi trait atunci oare cat de necompromisi am fi ramas?

  18. Vasilica spune:

    Minunata acesta intalnire a Patriarhului Teoctist cu pr.Calciu.Am convingerea ca in taina inimii patriarhul Teoctist nu a fost un colaborator al securitatii,asa erau vremurile nu puteai ocupa o functie de conducere fara sa semnezi colaborarea cu securitatea.L-am cunoscut pe Patriarhul Teoctist si stiu ca a tinut cat s-a putut in acele vremuri biserica ortodoxa neatinsa de mizeriile care existau. Subscriu la ceea ce spune Ionut mai sus.

  19. Fabian spune:

    Da, minunat si miscator articol si frumoase comentarii-completari. parca mi-au dat lacrimile la tot ce s-a scris aici, la extraordinara putere a dragostei si curajului crestin. Ar fi bine sa vada toti greco-catolicii care si-au facut o meserie din a-i face pe ierarhii nostri ca cei mai criminali oameni. Stiu ca PF-lui Justinian ei îi zic „patriarhul rosu” iar PF-lui Teoctist îi zic „cel mai fidel colaborator al lui Ceausescu”, alaturi de PF Iustin (1977-1986). Oare cati stiu ca patriarhul IUSTIN a murit otravit la ordinul Elenei Ceausescu pt ca a protestat contra demolarii bisericilor din Bucuresti, amenintand ca scoate poporul in fata Casei Poporului daca mai darama? Oare cati stiu ca patriarhul JUSTINIAN a murit de inima rea in 1977 imediat dupa cutremur, cand s-a inceput distrugerea bisericilor (unii zic ca nici moartea lui n-a fost curata)? Oare cati stiu de protestele PF TEOCTIST contra daramarii bisericilor, neluate in seama de regim? Oricum, cu sau fara acordul lui ele trebuiau sa fie daramate. Dar despre procesele lui de constiinta cati stiu? La alegerea sa ca patriarh in 1986 avea inca parul negru (la 71 ani!). In 1990 era alb.

  20. […] Vezi si: Patriarhul Teoctist la căpătâiul Părintelui Calciu – de părintele Savatie […]

  21. Marius spune:

    Generatia aceasta (intreaga, a sacrificiului, dar si a echilibrului?), a bunicilor nostri, se duce, incet, incet si ajungem acum sa-i regretam din ce in ce mai mult. Buni, delicati si iubitori cu cei din jur, credinciosi in adancul inimii lor dar obisnuiti in exterior, acestia ne-au condus pe noi (cei de generatia pr. Savatie) prin comunism … Daca au facut ceva sau nu, nu conteaza, ei merita pe deplin sa le purtam o vie si frumoasa amintire. Poate ar trebui sa ne gandim mai des la ei si sa tinem la cele ce ne-au lasat, pana ce vor trece generatiile nascute sub comunism si, poate, va mai aparea o generatie ca a lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: